Ps. 122 (121)

Psalmistul își amintește despre suirea semințiilor lui Israel la Ierusalim. Dincolo de faptul că-i o realitate, Ierusalimul este o emblemă. Este emblema locului în care toți mergem spre Dumnezeu, dar este și o realitate concretă, care se află în acel loc, având limitele sale istorice, culturale, mărirea și mizeria sa. Ierusalimul este la fel ca Biserica și ca fiecare om în concretețea sa, cu limitele sale și, totuși, cu marea sa destinație.

Diferitele triburi ale lui Israel urcă și se întâlnesc la Ierusalim: sunt triburile care constituie poporul lui Dumnezeu. Ele sunt triburi surori, dar extrem de diferite și totuși au ca țintă Ierusalimul, se îndreaptă spre Ierusalim…

Pavel caută să justifice (să argumenteze) din punct de vedere teologic faptul că femeile trebuie să poarte batic (văl) în adunare. Dar de ce face o prezentate demonstrativă teologică, știind că minte? Căci în versetele noastre face unele afirmații exact opuse față de altele spune în alte locuri…

El se comportă astfel pentru că problemele tratate nu sunt banale… Această instruire (învățătură) pe care ne-o dă Pavel este una dintre cele mai importante la nivel mondial: trebuie respectată condiționarea culturală. Altfel spus, eu sunt chemat să trăiesc credința mea, să aflu un motiv de a crede pentru a trăi chiar o realitate strâmbă (greșită, necinstită), știind că-i torsionată sau că nu-i absolutul pe care l-aș vrea. Căci principiul pe care se bazează Pavel nu-i cel al adevărului absolut căruia omul trebuie să-i fie sacrificat (supus).

În ultimul secol am avut experiența lucrurilor adevărate, iar lucrurilor adevărate i-am sacrificat realitatea. Însă în versetele noastre Pavel ia realitatea așa cum este și caută să o interpreteze astfel încât să aibă o semnificație profundă.

De multe ori se pot exprima lucruri valide chiar cu ajutorul semnelor nepotrivite.

Astăzi vom aborda problema condiționării culturale. Cu alte cuvinte, noi toți trăim în cultura noastră. Iar când spun „în această dimineață soarele s-a ridicat”, este limpede că folosesc o expresie din cultura de dinainte de Copernic, pentru că soarele nu se ridică, ci pământul se rotește… Și totuși, nimeni nu mă ceartă pentru că mă exprim astfel. Sau dacă folosesc o comparație: „Ești tare ca soarele care se ridică” nu înseamnă că spun ceva lipsit de sens. Nu! Ci înseamnă că interlocutorul este puternic la fel ca soarele care urcă pe cer, iar el înțelege ce înseamnă… Tot la fel trebuie să încercăm să pricepem care-i adevărul profund din spatele condiționărilor culturale.

Adevărul cel mai profund pe care-l vom afla în acest text este însuși principiul creștinului de a acționa (de a se comporta) în lume. Nu înseamnă că pentru a acționa (a urma) și a trăi Evanghelia trebuie să așteptăm o lume mai bună, în care femeile vor avea justa lor recunoaștere – dar și bărbații – și în care va exista justiția și pacea… Iar până atunci, să ne exploatăm și înjunghiem între noi… Nu! Ci tocmai în această lume în care ne călcăm în picioare, nu ne înțelegem și-n care există diferențe, suntem chemați să trăim principiul exprimat de Pavel: „Nu-i pe gustul nostru să contestăm persoanele”. Persoanele trebuie să le respectăm, chiar și atunci când spunem adevărul… Să nu uităm că adevărul este mereu mai mare și mai amplu decât credem (cugetăm) noi. Căci adevărul poate exprima un lucru, dar și opusul său… Dacă un om vrea să viziteze Clujul și se află la Oradea spune: „Trebuie să o iau spre est”, iar dacă un altul se află în Piatra Neamț zice: „Trebuie să o iau spre vest, ca să ajung la Cluj”. Și ambii au dreptate. Prin urmare, atunci când un om spune lucruri diferite, opuse celor pe care le spunem noi, este posibil să aibă dreptate, dar și noi avem dreptate… Iar dacă noi greșim, și el poate greși prin ceea ce spune… Stă în puterea noastră să înțelegem greșeala noastră.

Să încercăm să înțelegem problema care ni se prezintă în acest versete, căutând să pricepem condiționarea pe care o îndură Pavel, conștient fiind că o îndură, căci în alte locuri Pavel dă învățături diferite. Și totuși, în acel context era bine să spună ceea ce a spus…

Se citește 1Cor. 11, 2-16

² Vă laud că vă aduceţi aminte de mine şi că ţineţi tradiţiile aşa cum vi le-am transmis. ³ Vreau să ştiţi: Cristos este capul oricărui bărbat, iar capul femeii este bărbatul şi capul lui Cristos este Dumnezeu. ⁴ Oricare bărbat care se roagă sau profetizează cu capul acoperit îşi necinsteşte capul. ⁵ Însă orice femeie care se roagă sau profetizează cu capul neacoperit îşi necinsteşte capul pentru că este acelaşi lucru ca şi cum ar fi râioasă. ⁶ Dacă o femeie nu se acoperă, să-şi taie părul. Dar dacă este o ruşine pentru o femeie să-şi taie părul sau să se radă, atunci să se acopere. ⁷ Bărbatul nu trebuie să-şi acopere capul pentru că este chipul şi măreţia lui Dumnezeu, pe când femeia este măreţia bărbatului. ⁸ Căci nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat. ⁹ Şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. ¹⁰ De aceea, femeia trebuie să aibă un semn de supunere pentru îngeri. ¹¹ Totuşi, nici femeia fără bărbat şi nici bărbatul fără femeie în Domnul. ¹² Căci aşa cum femeia este din bărbat, tot la fel şi bărbatul există prin femeie şi toate sunt de la Dumnezeu. ¹³ Judecaţi voi înşivă: se cuvine oare ca femeia să se roage, înaintea lui Dumnezeu, descoperită? ¹⁴ Nu vă învaţă chiar firea că este o ruşine ca bărbatul să poarte părul lung, ¹⁵ în timp ce este o cinste ca femeia să aibă părul lung? Căci părul lung îi este dat ca un văl. ¹⁶ Dacă cineva vrea să se certe, nici noi nu avem altă tradiţie şi nici Bisericile lui Dumnezeu.

Mai întâi prezentăm contextul, ca să înțelegem despre ce este vorba…

În societatea din Corint era o rușine pentru o femeie să fie tunsă scurt dar și să umble fără batic… Apoi sosește Pavel care vestește că „nu există nici bărbat și nici femeie” (Gal. 3,28), adică subliniază că există egalitate și libertate. Prin urmare, femeile decid: „Să umblăm fără batic și să facem ceea ce vrem!”.

Pavel răspunde: „Fiți atente! Problema nu-i să faceți un lucru adevărat, ci să faceți lucrul util, folositor!”. Cu alte cuvinte, fiind conștient că „nu există nici bărbat și nici femeie”, Pavel știe că femeile pot umbla cu sau fără batic. Este adevărat că „nu există nici bărbat și nici femeie”, dar există o altă realitate „și bărbatul și femeia”. Cei doi, împreună, sunt chipul lui Dumnezeu.

Ce valoare are diferența dintre cei doi? Nu are nicio valoare absolută. Pavel nici măcar nu o subliniază, deci este nesemnificativă în sfera credinței. Altfel spus, nu înseamnă că-i avantajat bărbatul pentru că-i bărbat, sau femeia, pentru că-i femeie.

Apoi există un alt discurs, faptul că relația dintre cei doi este chip și asemănare a lui Dumnezeu. Pavel nu dezvoltă această temă în versetele noastre, ci în altă parte…

Deoarece Pavel a afirmat că nu există nicio diferență, întrebarea lor era „putem pretinde să eliminăm diferențele și să ne comportăm toți la fel?”. Pavel le răspunde. „Nu!”. Nu-i adevărat că ne putem comporta la fel, pentru că, dacă diferența este nesemnificativă, înseamnă că nu trebuie nici să o respecți în mod absolut, dar nici să o abolești în mod absolut, ci o lași sau o elimini, în măsura în care este convenabil… Este ca istoria cărnii jertfite idolilor, pe care am dezbătut-o… Cu alte cuvinte, eu pot mânca această carne jertfită idolilor, căci idolii nu există, spune Pavel… „Dar dacă un frate de al meu se scandalizează, eu nu voi mânca din această carne în veci”. Altfel spus, eu pot avea dreptul să nu port batic, dar dacă acest fapt îi deranjează pe alții, voi purta trei baticuri…

În spatele argumentării lui Pavel stă acest „raționament ultim”, atenția de a nu-i sminti pe alții… Este adevărat că el folosește și alte raționamente teologice, oferindu-ne probe teologice importante… Privind aceste probe teologice putem învăța două lucruri: primul, că el poate argumenta, într-un mod care pentru noi – după două mii de ani – este greșit; iar dintre lucrurile pe care noi le credem adevărate, cine știe câte dintre ele mâine vor fi greșite… Așadar gândirea noastră nu-i atât de ,,absolută” pe cât credem noi. Dacă suntem atenți, ne dăm seama că apărăm în mod absolut numai lucrurile nesigure… Lucrurile demne de crezare, deși le negăm, își continuă drumul singure…

Primul lucru constă în faptul că adevărul este condiționat de momentul istoric și cultural. Iar credința se întrupează și-n acest moment istoric, cultural, respectând omul care trăiește în acel timp și spațiu.

Al doilea lucru pe care trebuie să-l învățăm este că tocmai această situație, chiar greșită, putem și trebuie să o trăim în mod util și spiritual, dincolo de motivațiile pe care le putem aduce, și trebuie să știm s-o interpretăm (privim) în mod teologic. Să ținem cont că argumentările noastre sunt relative, iar un mâine vom avea altele… Dar această realitate este semnificativă pentru credință, deși este strâmbă, iar noi trebuie să-i aflăm însemnătatea. Iar omul exprimă sensuri pozitive chiar prin semne simple și uneori chiar nepotrivite. Cu acest spirit vom examina versetele…

Vom mai face o premisă. Este limpede că nu exista feminismul – una dintre mișcările culturale cele mai mari din sec. XX – dar a început cu femeile din Corint… Trebuie să înțelegem că în urmă cu 2000 de ani, ei pricepeau diferit aceste lucruri. Apoi, privind la primul cap. al Genezei, notăm că se vorbește despre crearea bărbatului și a femeii după chipul lui Dumnezeu, rezultând o egalitate între cele două sexe. Cu multă probabilitate este vorba de o revendicare a demnității egale din partea femeii… În a doua povestire a creației se relatează că femeia se naște din bărbat, din Adam. Probabil este o revendicare a bărbatului care spune: „Și eu valorez ceva…”.

Încă un lucru: Creștinismul este conservator-reacționar (ostil față de progres), dar progresist-revoluționar? În prezent (în imediat) creștinismul este conservator, nu aruncă nimic din ceea ce există, niciodată nu aruncă persoanele, ci le respectă. Însă, deja în prezent este revoluționar, prin faptul că dă principii care vor acționa pe termen lung în istorie. Acest adevăr reiese din Scrisoarea către Filimon. Pavel trăiește într-o societate în care există sclavia, dar nu pornește o revoluție precum Spartacus, care a înrăutățit sclavia. Pavel doar spune că lucrurile stau astfel, dar tu, care ești stăpân, să știi că și tu ești sclavul lui Cristos, iar față de sclavul tău ești frate, deci comportă-te ca un frate. Așadar, Pavel recunoaște starea de fapt a lucrurilor, fără a face o revoluție, iar în această stare de fapt introduce un ferment care răstoarnă starea de fapt. Cu alte cuvinte, se subliniază că nu există stăpâni și sclavi, ci toți suntem frați. Dar așteaptă ca acest adevăr să crească în conștiința lui Filimon, nu i-l impune în mod violent, cu o altă formă de sclavie: adevărul nu poate fi impus, numai răul poate…

La fel a făcut Isus. El putea lua puterea în mâna Sa iar apoi să impună Evanghelia. Dar n-a făcut așa, ci a sfârșit El pe cruce, și nu a impus nimănui nimic. El a lăsat situația intactă, deci a conservat scripturile, dar, în realitate a pus în ele un ferment care le contestă la rădăcină. Așadar, creștinismul e ciudat, căci pe termen lung este revoluționar. Pentru că respectă persoanele și realitatea, nu-i revoluționar, ci-i prezent. Nu cedează nedreptății și înfăptuirii ei, sau cel puțin nu ar trebui să facă nedreptăți… Din punct de vedere cultural se adaptează situației. Pavel ne invită să discernem, pentru că dacă vrem mereu să păstrăm, să aplicăm linia cea mai corectă, în baza liniei celei mai corecte îi ucidem pe toți, iar la urmă nu rămâne niciunul, deci ne invită să aplicăm acea linie care ne este posibilă în acel moment și în acel loc.

Textul ne ajută să pricepem că trebuie să respectăm condiționările culturale pe care le întâlnim și care mereu există…

v. 2

² Vă laud că vă aduceţi aminte de mine şi că ţineţi tradiţiile aşa cum vi le-am transmis.

Pavel începe discursul său lăudându-i, pentru a le capta atenția. Și-i laudă pentru că păstrează tradițiile. A conserva tradițiile, „ceea ce v-am transmis” este indispensabil pentru cultură. Dacă am arunca (elimina) la gunoi istoria noastră, arta, pictura, muzica, arhitectura, am ajunge să locuim în copaci, adică omul s-ar reîntoarce (ar regresa) la starea animală. Cu alte cuvinte, toate valorile spirituale sunt transmise, iar în măsura în care un om le-a primit, este în măsură să adauge partea sa și să îmbogățească tradiția. Așadar valoarea tradiției este enormă: tradiția indică rădăcina, aparținerea. Tradiționalismul, care-i contrar tradiției, îndeamnă omul să se fixeze în trecut. Însă tradiția înseamnă că omul nu se fixează în trecut, dar se folosește de întreg trecutul pentru a trăi în prezent. Altfel spus, trăiește în prezent, ajutat de întreaga bogăție a trecutului, a istoriei, a memoriei: un om fără memorie nu există. Așadar, tradiția este întreaga bogăție a omului, întreaga sa memorie, și nu doar a sa, ci memoria întregii istorii.

Pentru noi, creștinii, tradiția este foarte importantă, pentru că noi nu inventăm credința noastră prin speculații, ci credința noastră este istorică, este o istorie. Este ceea ce s-a întâmplat în istoria lui Israel care culminează în Isus. Fără această transmitere a istoriei, creștinismul ar fi o ideologie la fel ca toate celelalte, care-s mai mult sau mai puțin adevărate, dar care nu sunt reale. Iar dacă vrei să o realizezi, o plătești (ispășești) și-i faci și pe alții s-o ispășească, deoarece ideile nu-s reale, nu compun realitatea. Pavel subliniază că creștinismul este o istorie care se transmite prin povestire: „voi să păstrați această istorie așa cum v-a fost transmisă”.

Experiența istorică a creștinismului (a comunității creștine) este această tensiune dintre tradiție, adică dintre rădăcină – ceea ce s-a întâmplat: istoria lui Israel care culminează în istoria lui Isus – și așteptarea lui Isus, care se va reîntoarce… Iar între timp, același Isus vine: a venit, vine și va veni.

Capacitatea viitorului unei persoane, a unei culturi, depinde și de rădăcinile sale, numai dacă știe să le trăiască în mod potrivit, adică nerefugiindu-se în trecut, ci folosind experiența pentru a trăi prezentul. Pericolul este de a se închide în tradiționalism, dar atunci moare.

În zilele noastre se simte foarte tare nevoia tradiției, pentru că tradiția ne pune în legătură cu istoria, nu ne face să ne simțim singuri pe lume. A avea un trecut înseamnă a avea și un viitor, altfel înseamnă a trăi în gol.

v. 3

³ Vreau să ştiţi: Cristos este capul oricărui bărbat, iar capul femeii este bărbatul şi capul lui Cristos este Dumnezeu.

Pavel ne spune că există „trei capete”, adică există o structură ierarhică ordonată (stabilită, organizată). Ierarhia bine organizată (stabilită) în zilele noastre este în pericol, pentru că se ajunge la democrația organică, în care ordinea este pentru Dumnezeu, la urma urmei. Dar, trecând cu vederea acest fapt, trebuie să ținem cont de faptul că fiecare organism este structurat, adică dacă se dizolvă, moare. Așadar, orice conviețuire și orice societate are nevoie de structura sa: aceasta este ordinea. Iar capul structurii este Cristos, care s-a făcut cel din urmă și slujitorul tuturor. Iar capul lui Cristos este Tatăl, care-L iubește și I se dă pe Sine în totalitate.

Pavel adaugă: „Capul femeii este bărbatul”. Acesta este un element cultural, indiscutabil pentru ei. Altfel spus, Pavel deși a spus, mai înainte de a redacta această scrisoare, că nu există nici bărbat și nici femeie și că toți suntem una în Cristos (deci pronunță și afirmația opusă acesteia), el trăiește într-o cultură în care, de fapt, bărbatul era capul femeii.

Oare revoluția feminină trebuie să ucidă bărbații? Pavel nu procedează astfel, deși a spus că nu există nici bărbat și nici femeie. Dar trăind în acea cultură, el caută să o interpreteze în mod pozitiv, astfel încât să trăiască cu credință acea situație dată. Știu că acest fapt poate fi ambiguu, căci pe baza lui s-ar putea justifica orice nedreptate. Dar în versetul nostru este vorba de „atitudine”, de felul în care trebuie să ne raportăm la prezent: e nevoie de mult discernământ… Pavel nu tratează tema „capului”, căci era un fapt cultural clar. Ar fi fost ca și când înainte de Copernic ar fi afirmat că soarele se rotește în jurul pământului, deci toți l-ar fi considerat nebun… Datul (elementul) cultural este atât de puternic încât nici măcar nu poate fi pus în discuție, atâta timp cât există.

Noi trăim într-o epocă de tranziție, în care elementele culturale sunt puse în dubiu… Acest fapt ne constrânge să înțelegem care sunt elementele (aspectele) culturale care într-adevăr au valoare și care nu. Dar e interesant… Nu înseamnă că eu, numai pentru că am înțeles puțin mai mult la nivel cultural decât alții, pot să-i asupresc pe frații mei actuali, pentru că ei nu au înțeles și le spun: „Sunteți prostuți și nici măcar nu sunteți credincioși”… Nu! Căci un om poate fi credincios, chiar având idei greșite, adică având ideile epocii sale. Iar el va trebuie să răspundă în conștiință de conștiința sa avută în acea epocă, dacă a făcut ceea ce putea face.

În ce sens Isus este capul bărbatului, iar bărbatul e capul femeii? În Ef. 5, 25 stă scris: „Bărbaților, iubiți pe femeile voastre, după cum și Cristos a iubit Biserica, și S-a dat pe Sine pentru ea”. Cu alte cuvinte, capul este cel care știe să moară, care știe să-și dea viața pentru aproapele. Deci este un mod pentru a exercita slujirea și nu puterea.

vv. 4-5

⁴ Oricare bărbat care se roagă sau profetizează cu capul acoperit îşi necinsteşte capul. ⁵ Însă orice femeie care se roagă sau profetizează cu capul neacoperit îşi necinsteşte capul pentru că este acelaşi lucru ca şi cum ar fi râioasă.

Mai întâi să ne oprim asupra profeției și a rugăciunii.

Atât bărbatul cât și femeia se roagă și profetizează în public, adică Pavel se referă la rugăciunea liturgică, la comportamentul bărbatului și al femeii în adunarea liturgică. Dar acasă… ei să facă așa cum doresc.

Faptul că femeia, în adunarea liturgică, are darul rugăciunii și al profeției (al vorbirii) în public este un fapt cultural tulburător chiar și-n zilele noastre. Deci Pavel nu era atât de reacționar (tradiționalist), după cum părea. El se predă din punct de vedere cultural în sfera baticului, oarecum impunând purtarea lui, dar apoi tratează lucruri mai importante… Altfel spus, dacă în zilele noastre femeia în Biserică ar conduce rugăciunea sau ar profetiza, ar fi interesant… Adică am ajunge la nivelul timpului lui Pavel, deci el nu era atât de tradiționalist…

Dar istoria baticului este istoria baticului… Iar Pavel spune că bărbatul nu se poate ruga cu capul acoperit căci și-ar pierde gloria, este un dat de fapt. Nu știu de ce, dar așa este! Ei cunoșteau motivul… Apoi Pavel explică, subliniind că bărbatul este reflexul (oglindirea) gloriei lui Dumnezeu, dar și femeia este… Însă era un fapt cultural clar care nu se punea în discuție, în dubiu. Probabil motivul e mult mai simplu: o femeie care umbla pe stradă fără batic era o desfrânată, o nerușinată. În spate este un motiv: pare un lucru banal, însă trebuie să respecți obiceiurile. Cu alte cuvinte, tu crezi că ești liberă, însă mergi într-un loc în care dacă umbli fără batic, localnicii cred că ești o desfrânată. Deci, nu faci bine, pentru că prin comportamentul tău nu-i ajuți pe alții, ba mai mult îi smintești și nu-i edifici.

Să înțelegem că discursul e mult mai fin decât ni se pare la prima vedere… De fapt, Pavel subliniază aspectele gloriei și rușinii. Altfel spus, felul în care un om se prezintă unui alt om în lucrurile publice nu-i fără importanță, dar nu pentru a înșela, ci pentru a fi credibil și nu numai… Căci dacă tu faci un lucru pe care celălalt îl interpretează într-un alt mod, pentru el acel lucru este așa cum îl vede… Așadar, libertatea mea este într-adevăr limitată de interpretarea celuilalt. Acest fapt se numește inteligență, pentru că ceea ce vreau eu este să-l edific pe celălalt și să trăiesc în armonie cu el.

Nu înseamnă că deoarece am descoperit un lucru adevărat, trebuie să-l trăiesc cu orice preț… Ci eu trăiesc acel lucru adevărat pe care și celălalt știe să-l înțeleagă și să-l perceapă așa cum este (ca atare)… Așadar, în spate avem discursul important al adevărului care trebuie să fie proporțional carității și maturizării celuilalt.

Principiul de bază este mereu cel al carității, adică al edificării celuilalt: a înfăptui adevărul cu iubire.

v. 6

⁶ Dacă o femeie nu se acoperă, să-şi taie părul. Dar dacă este o ruşine pentru o femeie să-şi taie părul sau să se radă, atunci să se acopere.

Începe să afle raționamente antropologice.

„Femeia nu vrea să poarte batic”, căci la Corint femeile nu doreau să-l poarte, căci spuneau: „Suntem libere, suntem egale bărbaților. Bărbații nu poartă batic, deci nici noi nu purtăm”. Pavel răspunde: „Dacă nu vreți să purtați batic, tăiați-vă și părul”. Părul poate fi considerat baticul natural, dar pentru că-i o rușine pentru femei să-și taie părul, deci este o rușine și să nu poarte batic. Pavel judecă prin prisma rușinii, adică urmărește dacă un anume comportament îi folosește sau nu celuilalt. Și nu-i ceva banal. Altfel spus, este important ca eu să știu felul în care atitudinea mea este percepută (văzută) de celălalt. Pentru că eu aș putea face chiar lucrul cel mai bun din lume, dar dacă altul îl înțelege greșit, eu îi fac rău… Iar problema este să nu-i fac rău altuia, ci să-l ajut să crească în adevăr chiar și în mod lent…

vv. 7-9

⁷ Bărbatul nu trebuie să-şi acopere capul pentru că este chipul şi măreţia lui Dumnezeu, pe când femeia este măreţia bărbatului. ⁸ Căci nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat. ⁹ Şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat.

Pavel se referă la textul din Gen. 2, 18-23, la a doua povestire a creației. Există două povestiri despre crearea bărbatului și a femeii. În cea dintâi din Gen. 1,27, bărbatul și femeia sunt egali: „bărbat și femeie, după chipul Său i-a creat”. Apoi, în a doua povestire, bărbatul și femeia nu sunt prezentați ca fiind egali, ci femeia se naște din coasta bărbatului. Aceste povestiri pot avea multe interpretări…

Cea mai interesantă este cea pe care o dă evanghelistul Ioan: bărbatul – Adam – este Cristos pe cruce, iar din coasta Sa se naște femeia, Biserica, omenirea nouă, mireasa, deci se naște cea care iubește. Și înseamnă un lucru simplu: așa cum femeia naște bărbatul, iar acesta se naște biologic (la fel ca animalele), există un alt mod de a se naște, a se naște din inima altuia, din rana inimii. Prin urmare, și bărbatul este capabil să genereze în acest mod. Și aceasta este adevărata naștere. De fapt, femeia se naște și trăiește ca femeie, când se naște din bărbat, adică atunci când îl iubește și când bărbatul o iubește, și viceversa.

Așadar, însemnătatea profundă a celei de a doua povestiri a creației trebuie căutată în interpretarea pe care o dă Ioan, și constă în faptul că omul care iubește – mire sau mireasă – se naște din rana inimii celuilalt. Este o naștere adevărată! Celălalt există ca atare numai atunci când îl iubești.

Pavel, în schimb, se află în situația în care lumea gândea: femeia se naște pentru ca bărbatul să nu fie singur, este o tovarășă, este cea care-l ajută pe bărbat. Astfel are o justificare, căci dincolo de prima povestire a lui Pavel, mai există o alta. Iar el o amintește pe aceasta din urmă, dându-i justificarea din versetele noastre: Pavel nu caută să justifice realitatea existentă, ci-i dă o interpretare spirituală. Căci adevăratul motiv pentru care tu te comporți într-un anume fel nu-i cel vizibil (a purta baticul, spre exemplu), ci motivul îl prezintă la urmă: „Eu nu doresc să-l contest pe celălalt, care-i fratele meu!”. Deci trebuie să țin cont de binele altuia. Așadar, adevăratul motiv teologic este binele celuilalt.

În acest loc află o justificare teologică incorectă și cred că 90% dintre justificările teologice sunt incorecte. Iar Biserica e conștientă de acest fapt… Iar când definește o dogmă de credință, niciodată nu dă aceste justificări ca fiind motivațiile. Cu alte cuvinte, toate raționamentele teologice niciodată nu sunt materie de credință, niciunul! Nici motivele dogmei nu sunt materie de credință. Numai dogma este, care-i ceea ce Biserica din veci crede… Iar justificările pe care Biserica le dă pot fi adevărate sau nu, depinde de felul în care omul le înțelege.

Trebuie să fim atenți, pentru că mereu se consideră că dacă un filozof sau un teolog descoperă ceva, este vorba de un lucru important… Nu! Căci imediat poate să spună și opusul, iar lumea nu se schimbă… Adevărul este cu totul un altul: este ceea ce ne este transmis și nu interpretarea care se dă. Pentru a interpreta este nevoie de multă modestie: cine o absolutizează devine fetișist al ideilor sale. Apoi, realitatea și adevărul sunt mult mai mari, iar aceste două lucruri le înțelegi după cum mâine vei înțelege și realitatea și adevărul opuși.

Și Pavel folosește aceste raționamente, iar mare parte din raționamentele noastre sunt de acest fel… dar nu sunt în totalitate greșite… Cu alte cuvinte, omul caută să înțeleagă acea cultură pe care o are înaintea sa, dându-i un sens pe cât posibil pozitiv pentru cultura sa, care și acela este greșit… Totuși, Pavel nu ignoră alte texte care prezintă păreri diferite, ne referim la textul care prezintă egalitatea dintre bărbat și femeie… Pavel prezintă reciprocitatea bărbat-femeie în scrisorile către galateni și efeseni. În textul nostru, pe el îl interesa ca femeile să poarte baticul, căci dacă nu-l purtau, ele scandalizau.

Notăm că Pavel este ferm în intuițiile sale, este inspirat și vede realitatea, dar este foarte atent față de situația istorică, în special față de raporturile concrete dintre persoane, care trebuie să se bazeze pe caritate și pe atenția față de celălalt. Să ne amintim că el spune: „Idolii nu există, deci eu pot mânca liniștit carnea consacrată idolilor. Însă, dacă l-aș sminti pe cel de lângă mine, nu voi mânca în veci carne!”. Cu alte cuvinte, baza ultimă a comportamentului său este iubirea și atenția față de aproapele.

Acest fapt, chiar și la nivel cultural, este mai revoluționar decât un mic adevăr înțeles, datorită căruia tu ești în stare să tai capul celor din jurul tău… Altfel spus, a înțelege că trebuie să-l respectăm pe cel de lângă noi, chiar dacă greșește și a pricepe aspectul pozitiv care poate exista, reprezintă un adevăr important decât cel de a pricepe lucrul just… Înseamnă că ai înțeles lucrul just: faptul că trebuie respectat celălalt, deci ai înțeles adevărul definitiv. Și acceptând acest adevăr, puțin câte puțin, le vei înțelege și pe celelalte… În schimb, dacă tu ai înțeles că nu trebuie să porți batic, iar celei care-l poartă tu i-l iei de pe cap, și o obligi să-și radă părul, nu înfăptuiești o acțiune corectă, deși ai dreptate… Căci apoi, riști să tai capete, deși ai dreptate. Lucru pe care-l facem cu spor, arătând cruzimea omului convins că are dreptate… Decât să se comporte sălbatic, ar fi mai bine să nu aibă dreptate… Marile nedreptăți din epoca noastră, cele mai mari, s-au întâmplat pentru că aveam dreptate sau pentru că nu aveam? Este adevărat că ideologiile greșite au cauzat mult rău, dar n-au cauzat mai puțin rău decât cele juste, datorită aceluiași motiv, al faptului că nu respectă persoana, care-i mai presus decât orice idee.

Este limpede că-i justă ideea justă, dar ideea justă este cea care ne ajută să practicăm respectul față de aproapele. Deci, cu trecerea timpului, ne vom da seama că nu-i o cerință pentru respectarea femeii, faptul de a-i impune să poarte batic; și atunci nu-l va mai purta…

Un alt exemplu care ne poate ajuta să înțelegem. A hirotoni ca preoți, femeile, era ceva de negândit în cultura antică, pentru că nici măcar nu cugetau la acest fapt… O astfel de hirotonire ar fi contestat cultura, ar fi dat scandal, iar creștinismul nici măcar nu ar fi continuat… Dar nu mi se pare just să nu se răspândească creștinismul și mesajul iubirii frățești și că Dumnezeu este Tată, numai pentru că o femeie ar vrea să devină preot. Dar în zilele noastre se poate întâmpla opusul… Pentru că din punct de vedere cultural este percepută paritatea bărbat-femeie, ar putea stârni o contestație faptul de a nu hirotoni femeile… Fapt pentru care, în baza aceluiași principiu al lui Pavel, putem face exact opusul.

Și este un principiu respectuos față de realitatea care a progresat și în această realitate trăiește valoarea și o ajută să evolueze în mod armonios. Deci nu-i un principiu care propovăduiește fixismul, căci principiul pe care-l va da la urmă spune: „Ah, este schimbată situația. Așadar, în cazul de față ar reprezenta o contestație faptul de a le obliga pe femei să poarte batic”. Deci este un principiu revoluționar, căci ne arată că valoarea nu stă nici în a purta batic și nici în a nu purta batic, ci în respectul față de persoane, ținând cont de condiția în care se află, căutând să trăiești în starea în care te afli, iubirea față de aproapele.

Și-i important să aplicăm acest principiu și-n raporturile cuplului, ale familiei… Dacă în raporturile interpersonale căutăm să ne bazăm numai pe adevăr, distrugem totul. În schimb, dacă încercăm să-l înțelegem pe aproapele, să-l acceptăm și să-l respectăm, ne dăm seama că împreună creștem în adevăr…

v. 10

¹⁰ De aceea, femeia trebuie să aibă un semn de supunere pentru îngeri.

Probabil, unii îngeri priveau de sus, loviți de concupiscență, deci era bine pentru o femeie să nu-și arate fața… Așadar, în cultura lor exista această credință populară… În argumentarea sa, Pavel introduce și motivele cele mai stupide, dar pe care acei oameni le credeau. De fapt ce credea lumea din timpul lui Pavel? Erau fiii lui Dumnezeu, îngerii care doreau femeile, iar dacă era așa, lăsați-i să existe: dați-le pace îngerilor… Poate că acești îngeri erau doar bărbații din jur, nu știm. Dar trebuie să le respectăm cultura…

Pavel continuă, schimbând registrul…

vv. 11-12

¹¹ Totuşi, nici femeia fără bărbat şi nici bărbatul fără femeie în Domnul. ¹² Căci aşa cum femeia este din bărbat, tot la fel şi bărbatul există prin femeie şi toate sunt de la Dumnezeu.

Sunt adevăruri pe care le știm, iar Pavel ne arată că aceasta este și convingerea sa. El pornește de la o situație, respectând datul cultural, dar adaugă și ceva nou. El afirmă că femeia este pentru bărbat și viceversa, deci între ei există egalitate, dincolo de diferențe, căci totul conduce la Dumnezeu… Așadar, într-o situație culturală de inegalitate, Pavel introduce egalitatea; dar respectă inegalitatea, până când aceasta există în formă culturală… Cu alte cuvinte, Pavel nu contestă inegalitatea, căci nu ar fi obținut nici un avantaj, decât doar un efect opus: ar fi scandalizat femeile și nici bărbații nu i-ar fi înțeles discursul… Totuși, el spune ceea ce are de spus, apoi continuă…

vv. 13-15

¹³ Judecaţi voi înşivă: se cuvine oare ca femeia să se roage, înaintea lui Dumnezeu, descoperită? ¹⁴ Nu vă învaţă chiar firea că este o ruşine ca bărbatul să poarte părul lung, ¹⁵ în timp ce este o cinste ca femeia să aibă părul lung? Căci părul lung îi este dat ca un văl.

Pavel multiplică argumentele, dar toate sunt false (fictive): Cu alte cuvinte, el se străduiește să interpreteze pozitiv o realitate, astfel încât să o trăiască în mod spiritual, și așa trebuie să facem… A o trăi în mod spiritual înseamnă a trăi (a practica) iubirea față de aproapele în această situație, fără a-l scandaliza pe celălalt. Acest lucru îl dorește. Apoi află toate argumentele: nici el nu crede în ce spune, căci dacă ar fi crezut, și-ar fi amintit numai unul singur. Dar, pentru că aduce multe argumente, iar apoi simte nevoia să spună „însă”, adăugând imediat contrariul, adică faptul că unul este pentru celălalt și sunt egali, ne arată că nu acestea sunt argumentele care-l interesau… Totuși, e interesant că le dă… Prin comportamentul său ne arată felul în care noi trebuie să căutăm – în situațiile concrete și argumentele pozitive – pentru a înțelege situația. Așadar, trebuie să mă străduiesc în orice situație să justific poziția celuilalt. Iar când nu voi reuși să o justific, trebuie oricum să-l respect… În acest loc vedem întregul efort al lui Pavel pentru a justifica o situație.

În justificarea sa apelează și la natură. Spune că-i indecent pentru bărbat să aibă părul lung, dar e o cinste pentru femeie să aibă părul lung. Până în urmă cu 50 de ani, bunicile noastre încă mai judecau astfel, și trebuie să respectăm și cultura lor… Dacă toate raționamentele naturale sunt de acest fel, știm ce valoare „mare” au, dar trebuie să le respectăm…

Acum urmează adevăratul motiv…

v. 16

¹⁶ Dacă cineva vrea să se certe, nici noi nu avem altă tradiţie şi nici Bisericile lui Dumnezeu.

„Gustul contestării”. Pentru acea vreme contestarea avea și o valoare pozitivă… Textul grec este: „Dacă unuia îi place să se certe (adică simte gust în a se certa, filonikìa, în limba greacă), să știe că și-a greșit meseria.

Gustul certei se verifică atunci când un om spune ceva, eu imediat spun opusul, de dragul certei.

Adevăratul principiu constă în faptul că eu nu vreau să mă cert cu altul, căci chiar dacă un lucru ar fi adevărat, celălalt om este mai important. Iar apoi, puțin câte puțin, vom vedea cum să mergem mai departe… Trebuie să ținem cont de o mulțime de aspecte delicate. De fapt, foarte rar aflăm atâtea raționamente pentru a demonstra un lucru atât de fictiv: a purta vălul. Dar este interesant, căci și-n lucrurile mici se decide ceva măreț, adică se decide acceptarea sau nu a celuilalt, sau scandalizarea celuilalt; cearta sau armonia în raportul cu altul. Mai mult, pe lucrurile mici înfăptuim mereu toate acestea.

Dincolo de faptul că după două mii de ani trebuie regândit contextul acestor versete, principiile și modul de a rezolva problema pe care ele ni-l prezintă sunt importante.

Să ne gândim de câte ori noi poruncim brutal: „Purtați baticul!”. Pavel ar spune: „Le port pe toate câte le vreți, căci ceea ce-i important este altceva, faptul ca eu să nu scandalizez fratele”. În spate se află un efort de a înțelege pozitiv acel dat (acea situație), pentru a-l putea trăi bine.

Gustul de a-l prinde în capcană pe celălalt, gustul de a i se opune, de a se certa este prezent și-n Luca la cap. 22, 24: „S-a ivit între ei o discuție”, dată de gustul celor care vor să se opună… În ce fel se încheie în versetele noastre această dispută? Apoi urmează tocmai Euharistia. Nu cearta în sine ne miră, ci spiritul care stă în spatele ei, care-i unul greșit.

Într-un alt loc am putea trata despre rolul femeii în Biserică. Dar deja aceste versete sunt interesante: subliniind că femeile în Biserică profetizau și se rugau (rugăciunea liturgică). Ei erau mult mai înaintați decât noi. Pavel se folosea de colaboratori. Apoi le spune că pot purta liniștite baticul, căci face parte din cultura lor… Esențial e să nu continuăm să-l purtăm, căci este simplu să vorbim rău despre trecut, ca să continuăm în prezent să facem alte lucruri greșite. Cum ne comportăm în zilele noastre?

E important să vedem felul în care Pavel evaluează o realitate chiar mică, pentru ca să înțelegem ce înseamnă discernământul și ce trebuie să facem… Iar principiul oricărui discernământ este ajutarea aproapelui. În acest fel află că rădăcina răului este această iubire pentru ceartă și, astfel, Pavel caută să se înțeleagă cu aproapele, el se adaptează culturii și convingerilor altuia, pentru a-l putea ajuta.

Texte utile

• Despre raportul bărbat-femeie, cf. Gn. 1, 26-27; Gen. 2, 18-23; Gal. 3, 23.29; Ef. 5, 21-6,9.
• Texte mai ample pe aceeași temă, cf. Rut, Iudita, Cântarea cântărilor.