Ps. 32 (33)

În această lume, omul nu înțelege încotro merge. Se pare că răul domină, că dispare și acel puțin bine care există și se pare că Dumnezeu a pierdut controlul lumii… Iar noi, fără să alergăm la ajutorul lui Dumnezeu, suntem atenți numai la viața noastră, pretinzând că noi avem controlul vieții noastre și pretindem că știm cu precizie unde vom ajunge, atât noi, cât și cei dragi ai noștri. Vreau să spun că suntem dezorientați cu privire la destinația noastră. Unde vom ajunge?…

Psalmistul spune că Domnul: „Adunat-a ca într-un burduf apele mării, pus-a în vistierii adâncurile” (Ps. 32,7)… Marea și adâncul sunt simbolul haosului, al răului. În concluzie, toate mările și tot haosul stau în mâinile lui Dumnezeu ca într-un burduf, fiind înfrânte, fiind un eșec… Așadar, enormitatea adâncurilor, a răului, Dumnezeu o ține în mâini, nu i-a scăpat de sub control… Dumnezeu a rămas Dumnezeu: Domnul istoriei. Iar istoria are rezultatul, finalul pe care Dumnezeu îl vrea.

În această optică vom înțelege afirmațiile exprimate de Pavel în verstele noastre.

În timpul postului să ne apropiem de Cuvântul lui Dumnezeu cu o mai mare seriozitate, atenție și disponibilitate. Postind, adică renunțând la cuvintele noastre, pentru a-i da spațiu Cuvântului.

Pavel vorbește despre starea vieții unui creștin, despre ceea ce trebuie să facă omul căsătorit, dacă trebuie să se despartă sau să trăiască viața de căsătorie… Ce trebuie să facă un necăsătorit…

În textul nostru, el ne dă principiul general, care afirmă ca fiecare să facă exact ceea ce face… Fiind un principiu vast, care ne arată cum să ne organizăm întreaga viață concretă, ne vom opri asupra lui…

Se citește 1Cor. 7, 17-24

¹⁷ În afară de aceste cazuri, să trăiască fiecare aşa cum i-a dat Domnul, aşa cum l-a chemat Dumnezeu pe fiecare. Astfel stabilesc eu în toate Bisericile. ¹⁸ Cine a fost chemat pe când era circumcis să rămână aşa; cine a fost chemat pe când era necircumcis să nu se circumcidă. ¹⁹ Nici circumcizia nu valorează nimic şi nici necircumcizia nu valorează nimic, ci numai respectarea poruncilor lui Dumnezeu. ²⁰ Fiecare să rămână în starea în care era când a fost chemat. ²¹ Erai sclav când ai fost chemat? Nu te îngrijora! Dar dacă poţi să devii liber, mai degrabă profită, ²² căci sclavul chemat în Domnul este libertul Domnului, la fel cum cel liber care este chemat este sclavul Domnului. ²³ Voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ mare. Nu deveniţi sclavii oamenilor. ²⁴Fraţilor, fiecare să rămână înaintea lui Dumnezeu în starea în care era când a fost chemat.

În aceste versete vedem latura reacționară[1] a lui Pavel, căci el repetă de trei ori: „Fiecare să rămână în starea în care era”. Așadar, trebuie să luăm în serios cuvintele lui.

Observații generale…

Din multe puncte de vedere, Pavel ni se pare că-i revoluționar… Spre exemplu, în Scrisoarea către galateni vorbește despre raportul cu legea, deci cu tradiția, creând o ruptură chir și cu cele mai sfinte tradiții iudaice. Deci este un revoluționar.

În schimb, în versetele noastre, Pavel apare extrem de reacționar, căci spune: „Fiecare să rămână în starea în care era și să facă ceea ce făcea”…

În realitate, Pavel nu-i nici revoluționar și nici reacționar! După cum nici Isus nu era nici zelot, nici fariseu, ci El propunea un alt tip de libertate. Altfel spus, El muta sfera discuției…, la fel cum Pavel, în versetele noastre, arată că important pentru om nu-i să fie nici sclav, nici liber. Pentru că dacă ar fi important ca omul să fie sclav sau liber, înseamnă că ar fi important să existe sclavul și stăpânul… În schimb, este important să nu fie nici unul și nici celălalt… Deci pentru tine – ca om – este ceva indiferent (fără importanță) faptul că ești sclav. Eventual nu vei putea fi stăpân! Pentru că ceea ce te interesează este o altă libertate, mult mai profundă…

În realitate, Pavel nu contestă structurile. El menține liniștit structurile care există… îndemnându-ne să trăim în acele structuri libertatea pe care o putem avea…

Însă Pavel este un inovator (reformator) al inimii, căci spune: „În aceste structuri vechi, tu trăiește noutatea vieții. Și poți să o trăiești aici și acum. Nu trebuie să spui că numai când vor fi schimbate structurile, atunci voi trăi…”… Pavel subliniază că putem trăi deja ca fii în aceste structuri…

Și astfel, cu trecerea timpului, cu această mentalitate nouă, cu această convertire… Pavel obiectează față de structuri, prin faptul că el răstoarnă criteriile valorilor… Minează (ruinează) din rădăcină valorile false ale structurilor, așa cum a făcut Isus cu predica de pe munte. Isus nu i-a alungat pe romani ca să preia El puterea… Căci ar fi fost mai rău… Ci Isus a creat o altă lume a valorilor: „Fericiți cei săraci…”. La fel face și Pavel, pornind mereu de la nivelul personal, de la libertatea interioară, de la o libertate superioară care se naște din faptul de a fi cunoscut o nouă lume a valorilor. Iar libertatea întotdeauna este fondată în adevăr.

Libertatea nu înseamnă să faci ceea ce vrei, ci să înțelegi ceea ce trebuie să faci… Dacă vrei un lucru greșit, nu ești liber să-l faci, pentru că nu te lasă ceilalți și, pe bună dreptate… Dacă eu spun: „Vreau să ucid, deci fii de partea mea…”. În acest caz nu ești un om liber. Și nu-i libertate să ucizi și nici să le permiți altora să ucidă…

Libertatea este a cunoaște adevărul și a-l iubi. Și în acest dinamism ne ajutăm…

Când Pavel ține aceste discursuri este liber în interior și realist în exterior… și nu-și pierde vremea să conteste… Cu alte cuvinte, Pavel ne spune: „Tu schimbă-ți modul de a gândi și de a te comporta (de a lucra). Apoi vei vedea că și situația se va schimba”. Dar, deja s-a schimbat esențialul…

Aceasta este atitudinea creștinului care mereu poate fi văzută ca fiind reacționară, dar în realitate este inovativă și aduce cu sine acea revoluție profundă care se întâmplă la nivelul conștiinței, și pe care nimeni nu o mai poate opri, pentru că-i conștiința adevărului și a libertății, care apoi nu-i oprită nici de martiriu… Este oprită numai de un lucru: de la a nu-l bate pe aproapele, spre deosebire de revoluție, care de cele mai multe ori este fanatism, căci revoluționarii judecă astfel: e suficient să-i batem pe alții pentru a-i schimba… pentru că vrem să devenim stăpâni…

Pe termen lung, discursul propus de Isus și cel pe care Pavel îl propune în aceste versete sunt mult mai revoluționare decât cel al zeloților, care doreau să devină stăpâni…

Așadar, discursul lui Pavel, care pare conservator, în realitate este foarte inovator.

v. 17

¹⁷ În afară de aceste cazuri, să trăiască fiecare aşa cum i-a dat Domnul, aşa cum l-a chemat Dumnezeu pe fiecare. Astfel stabilesc eu în toate Bisericile.

„În afară de aceste cazuri”… Există două cazuri în care cei căsătoriți se despart: primul, pentru un scurt timp, de acord fiind și doar pentru a se ruga… Și aceasta este o concesie, nici măcar nu-i un sfat… Al doilea este cel al căsătoriei cu un păgân, care nu vrea să stea împreună cu partea credincioasă… Pavel scrie: „În afară de aceste cazuri, eu vă spun să continuați să trăiți în condiția în care vă aflați, pentru că starea în care vă aflați e cea pe care Domnul v-a dat-o vouă”.

În spatele acestei afirmații avem ceva măreț: Pavel presupune (ia în calcul) lucrarea providenței.

Noi suntem liberi să facem ceea ce vrem, dar și Dumnezeu este liber să facă ceea ce vrea. Iar istoria este încrucișarea, intersectarea acestor două libertăți: pe de o parte, libertatea stăruințelor, a argumentelor (a insistențelor, a perseverențelor, a cererilor) noastre, care caută tot mai mult genuinul (autenticul) nostru… De fapt, ce-i libertatea, dacă nu a căuta tot mai mult propria identitate, propriul nume, propria libertate? Și, de cealaltă parte, libertatea lui Dumnezeu, care prin intermediul împrejurărilor, al evenimentelor, al istoriei, ne ajută să înțelegem identitatea noastră.

Și, la urmă, libertatea noastră adevărată este cea de a ne abandona istoriei noastre adevărate. Nu-i un fatalism orb… Vreau să spun: „Adevărul meu este istoria mea… și în bine și în rău”.

E bine să o accept și în bine, și în rău, și în istoria mea concretă de bine și rău să trăiesc ca fiu al lui Dumnezeu. Eu nu pot să-mi schimb istoria și să mă bat singur…

Dacă suntem atenți, 90% din eforturile noastre se consumă pentru a ne împotrivi față de ceea ce în mod necesar se întâmplă… 90% din îngrijorări și neliniști care apoi sunt eforturile și chinurile noastre… există pentru a ne împotrivi realității, a ceea ce este așa… Și dacă facem astfel, nu se întâmplă nimic, decât că obținem puțină disperare, o doză de neîncredere și de întuneric, și nu vom înțelege ce fel de realitate este…

E adevărat că în realitate e prezentă și libertatea noastră care mereu greșește, adică sclavia… (Și dacă analizăm lucrurile, putem să ne dăm seama de acest adevăr, privind roadele unei acțiuni…), dar este adevărat și că Dumnezeu este Dumnezeu și e Domnul acestei istorii personale, iar vocația mea, adică numele, identitatea mea se scrie în istoria mea concretă atât în cea bună, cât și în cea rea. Iar istoria mea concretă, atât bună, cât și rea, este ireversibilă: este viața mea trecută. Dar istoria mea poate fi trăită cu o totală transparență, aici și acum. Adică eu pot trăi ca fiu al lui Dumnezeu, indiferent care ar fi istoria mea din trecut, fapt pentru care, în starea în care mă aflu, trăiesc ca fiu al lui Dumnezeu.

Acest fapt nu-i un fatalism orb, nu înseamnă să ne abandonăm pe mâna destinului… Ci trebuie să înțelegem că viața noastră și istoria au o țintă, un destin, cu alte cuvinte, eu nu trebuie să inventez sensul istoriei – ținta divină – căci el există, iar eu trebuie doar să-l descopăr. Și ne este oferit în istoria concretă, în drumul meu de creștere… în ciuda greșelilor mele.

Pavel pornește exact de la această supoziție…

Dacă noi, de obicei, spunem: „Când situația va fi mai bună, când locul va fi mai bun… Dar nu aici și nici nu acum… Atunci voi putea face”. Și cu această scuză niciodată nu facem nimic și nu schimbăm nimic… Și am acest alibi pentru a nu trăi.

În schimb, aici și acum, oricare ar fi condiția, chiar dacă sunt bolnav, sclav și chiar dacă sunt pe moarte, eu pot și trebuie să trăiesc ca fiu al lui Dumnezeu. Deci nu trebuie să aștept o împrejurare mai bună, o stare mai bună, sau să se schimbe climatul exterior… Nu! Căci dacă plouă sau dacă este senin, eu pot trăi ca fiu al lui Dumnezeu; iar dacă plouă, pot să-mi iau o umbrelă…

Există o zicală „Nu discuta problema!”, care-i o normă a înțelepciunii umane. De fapt, noi pierdem vremea, de multe ori, gândindu-ne că ar putea fi diferit ambientul în care trăim și muncim… Dar problema este exact aceasta: să știm accepta ambientul vieții așa cum este, iar apoi să căutăm să rezolvăm eventualele probleme… Așadar, este vorba de a trăi propria situație, propria condiție umană, propria vocație – circumscrisă în timp, spațiu și mod – în conexiune cu Dumnezeu… Trebuie să fim atenți nu atât la ce să facem, ci la cum să facem, adică să trăim orice împrejurare ca fii ai lui Dumnezeu…

Să ținem cont de faptul că avem o destinație, un punct de sosire, o țintă… dacă nu, nu ar avea sens să trăim și să călătorim… Această destinație, care este adevărul, dar și identitatea mea, nu trebuie să o creăm noi! Libertatea noastră înseamnă să descoperim și să fim de acord cu această identitatea, cu adevărul meu. Și acest fapt se întâmplă în istoria mea de zi cu zi și în toată durata vieții mele… Dacă nu, întreaga mea viață ar fi „un a mă apăra de viață”…

Iar credința este să accept istoria, cu tot binele ei – și acest fapt îmi este clar, deși, de multe ori nu prea înțeleg ce-i binele, și cred că de fapt ar fi un rău – dar și cu tot răul ei… Pentru că răul nu-i cuvântul definitiv, ultim! Pavel ne spune: „Totul cooperează la binele celor care-L iubesc pe Dumnezeu” (Rm. 8,28), totul însemnând chiar și răul…

Căci, cu siguranță, crucea lui Cristos este răul maxim. Dar a devenit binele maxim, prin felul în care El a trăit-o.

Așadar, nu există nimic care poate fi trăit și judecat ca fiind doar negativ! Și mai avem o expresie: „Totul este har, totul e dar”.

În F.Ap. 4, 23-31, avem prima prigoană a discipolilor la Ierusalim… În timp ce sunt prigoniți, ei cugetă la ce li s-a întâmplat și înțeleg un lucru simplu: că li s-a întâmplat, pentru că I s-a întâmplat lui Cristos. Și, astfel, în loc să se plângă, spun: „E adevărat!”. Ce? E adevărată istoria lui Isus, pe care noi o trăim astăzi… Și-i adevărat că s-au unit în acest oraș Ponțiu Pilat, Irod, căpeteniile preoților împotriva lui Cristos. Dar, până la urmă, ce au înfăptuit toți dușmanii lui Dumnezeu? Au făcut „toate câte mâna Ta și sfatul Tău mai dinainte au rânduit să fie”. Altfel spus, toți dușmanii lui Dumnezeu, puși împreună, nu fac nimic altceva decât să împlinească planul lui Dumnezeu… Așadar, tot răul, pus împreună, va împlini planul lui Dumnezeu… care este binele…

Acesta este un criteriu de interpretate foarte important al istoriei (al vieții noastre) pe care ni-l oferă Luca în Faptele apostolilor.

Acest criteriu nu trebuie să ne încurajeze să facem răul, căci primii creștini, la care ne referim, nu săvârșeau răul, ci-l îndurau…

Când fac răul, fac ceva fără sens… Și totuși, chiar și răul pe care-l fac, nu-i scapă planului mântuitor al lui Dumnezeu… Și acesta este marele mister care ne revelează modul în care Dumnezeu este Dumnezeu… Dacă nu, El nu ar fi Dumnezeu, ci Dumnezeu ar fi identic cu răul care biruiește…

Dumnezeu are guvernarea lumii… Guverne, este cârma care stă în spate, adică El nu face nimic altceva decât să corecteze toate devierile noastre, astfel încât să mergi în direcția în care tu vrei, folosindu-te de curenții care merg în alte direcții. Exact astfel guvernează Dumnezeu lumea: El are cârma în mâna Sa.

Iar nouă ne-a dezvăluit secretul guvernării Sale: mila. Adică este acea iubire care știe birui și absoarbe orice rău…

Specialitatea Domnului nu-i atât cea de a porni de la „nimic” pentru a crea, ci-i cea de a porni de la rău – de la situația cea mai compromisă – pentru a-l transforma în bine. Altfel spus, mai mare decât Dumnezeul-Creator este Dumnezeul care ne răscumpără din rău, e Dumnezeul milei. Pavel notează: „Unde s-a înmulțit păcatul, a prisosit harul” (Rm. 5,20).

Ce se întâmplă cu răul pe care-l înfăptuiesc? Aceasta-i adevărata problemă…

Prin răul pe care-l săvârșesc, eu mă simt mai mult fiu al lui Dumnezeu, pentru că „unde s-a înmulțit păcatul, a prisosit harul”… Pavel spune aceste cuvinte nu pentru a ne îndemna să facem mai mult rău… ci pentru a ne ajuta să înțelegem că răul este răscumpărat, pentru că Dumnezeu ne consideră fii și ne iubește… Iar în sfera răului meu apare mai evidentă gratuitatea iubirii Sale. Deci răul pe care-l înfăptuiesc mă face să mă simt mai mult fiu.

Dar răul pe care-l îndur de la alții? În măsură și mai mare mă face să devin ca Fiul, adică exercit mila față de ei…

Răul care-l fac mă ajută să simt mila Domnului față de mine; iar răul pe care-l iau asupra mea mă face să devin milostiv ca Tatăl…

Înțelegem cum se întâmplă răscumpărarea istoriei?

Așadar, nu-i atât de important să facem mici schimbări exterioare, ci avem această schimbare radicală, constând în a da o nouă interpretate a realității.

Locul în care mă aflu este cel care-mi este „dat”, adică-i moștenirea mea… Și acesta e locul în care trăiesc ca fiu… Indiferent care ar fi răul pe care-l fac, voi trăi ca fiu, pentru că voi primi mila și, deci, mă voi schimba… Sau indiferent care ar fi răul pe care-l sufăr, voi trăi ca fiu egal cu Tatăl, adică voi oferi mila.

v. 18

¹⁸ Cine a fost chemat pe când era circumcis să rămână aşa; cine a fost chemat pe când era necircumcis să nu se circumcidă.

Această temă am explicat-o când am prezentat Scrisoarea către galateni…

Tăierea împrejur era semnul apartenenței la poporul ales, era ceea ce te introducea în tradiția părinților, deci era lucrul cel mai sfânt… Însă Pavel subliniază că noi, creștinii, suntem liberi, deci nu-i important să fim tăiați împrejur. Dar nici măcar nu-i esențial să fim netăiați împrejur… Altfel spus, important este să păstrăm diferența, particularitatea fiecărui om… Cu alte cuvinte, noi afirmăm: „E important să fim într-un anume fel sau într-un alt fel…”. Dar adevărul este că nu-i important să fim nici într-un fel și nici într-altul, ci să existe ambele variante. Căci dacă există ambele lucruri, care-s opuse, înseamnă că nici unul dintre ele nu-i important… Ci e important să exist atât eu, cât și cel cel care-i diferit de mine… Căci astfel înseamnă că există un Altul, care-i important pentru ambii și că admitem diversitatea…

Așadar, e important să acceptăm diversitatea.

N-are importanță să acceptăm tăierea împrejur, absolutizând-o, căci ar deveni un fetiș… Și-n mod identic, netăierea împrejur… Dar dacă le acceptăm pe ambele, înseamnă că niciuna dintre ele nu-i importantă, pentru că esențial este un alt lucru…

La fel, important nu-i a fi bărbat sau femeie, ci să acceptăm diferența dintre bărbat și femeie și relația dintre cei doi. Acest fapt e important! Dacă nu, înseamnă că am nega ori bărbatul, ori femeia, din cauza faptului că îl absolutizez ori pe unul ori pe celălalt, și fac un fetiș din cel pe care-l absolutizez, și-l neg pe celălalt.

În schimb, Dumnezeu nu-i reprezentat de un lucru sau de opusul său, ci de relația dintre cei doi… Deci de diversitate.

Este indispensabil să admitem diversul…

A-l asimila sieși pe cel diferit (a și-l însuși) e o formă de absolutizare, care ne dăunează și ne distruge. Nu ne ajută.

Există multe feluri de diferențe… Noi avem impresia că tăierea împrejur, sau netăierea, ar fi o diferență minimă… Fapt care înseamnă că toate diferențele religioase sau culturale sunt secundare… Și-i important să înțelegem acest adevăr! Așadar, trebuie să le acceptăm, să le admitem. Și nu trebuie să absolutizăm nicio diferență.

Diferențele culturale… Am vrea ca toți să gândească la fel ca noi, care pretindem că avem adevărul în buzunar… Nu! Adevărul e mult mai mare decât noi toți la un loc… Adevărul este ceea ce eu spun și, cu mare probabilitate, mult mai mare decât opusul a ceea ce am spus eu…

Adevărul e atât de mare, încât nu încape în buzunar…

Tăierea împrejur – ca semn ce indica aparținerea la poporul ales – era tema centrală din Scrisoarea către galateni… Exact această temă este relativizată de Pavel. În zilele noastre, noi putem spune că era un discurs neimportant, dar în acea vreme era o temă foarte importantă… Așadar, unele discursuri care momentan par importante, hotărâtoare… cu trecerea timpului se modifică, își pierd importanța… Pentru că important este un Altul.

În zilele noastre acest discurs trebuie transpus (remodelat) în sfera diversităților culturale pe care le trăim… trăind deja într-o lume multi-culturală. Apoi, toți avem o cultură nouă, dar nu reușim să înțelegem prea bine care este… Deci să avem simpatie și pentru cultura nouă, încercând să o înțelegem…

Pe lângă diferențele culturale există și cele naturale: bărbat/femeie… Dar și aceste diferențe sunt irelevante… Nu-i important să fii bărbat și nu-i important să fii femeie, ci-i important să existe și bărbații, și femeile, și să fie diferiți, iar diversitatea să fie locul acceptării și al comuniunii. Și acest fapt ne face asemănători cu Dumnezeu…

Însă omologarea altuia de către propriul sine, a-l mânca pe celălalt, a-l reduce să fie similar cu tine, acest fapt înseamnă a nu-l accepta pe cel diferit și a se absolutiza pe sine… Este o formă de idolatrie. Și-i distrugătoare… a sinelui și a altuia… Deci nu-i important să fim nici bărbat și nici femeie, ci-i important să fim ori bărbat, ori femeie, și să-l acceptăm pe celălalt, diferit de noi.

Există diferențele sociale: spre exemplu cea dintre stăpân și sclav.

Este limpede că diferențele naturale rămân, iar cele culturale – dacă le acceptăm – pot fi locul unei dezbateri rodnice… dar în sfera diferențelor sociale discursul e mai delicat… căci multe sunt nedrepte și trebuie să dispară.

În textul nostru, Pavel ne îndeamnă să le acceptăm.

Vom vedea în ce fel… va fi o temă tratată expres…

v. 19

¹⁹ Nici circumcizia nu valorează nimic şi nici necircumcizia nu valorează nimic, ci numai respectarea poruncilor lui Dumnezeu.

Ce contează? Contează trăirea poruncilor lui Dumnezeu, pe care le poți înfăptui aici și acum, în orice condiții… Poruncile lui Dumnezeu sunt sintetizate în una singură: „A-L iubi pe Dumnezeu și pe aproapele”. Iar această poruncă sunt chemat să o trăiesc în orice situație mă aflu…

De aceea concluzionează…

v. 20

²⁰ Fiecare să rămână în starea în care era când a fost chemat.

Deci să nu ne gândim, sau să nu spunem: „Când îmi voi schimba condiția socială, starea vieții și când situațiile (împrejurările) vor fi mai bune, atunci voi putea respecta poruncile și voi putea trăi ca fiu al lui Dumnezeu…”. Nu! Ci sunt chemat să trăiesc Cuvântul acum, în această situație…

Pavel e realist… Pentru că tocmai trăind în această condiție, ca fiu al lui Dumnezeu, eu schimb momentul prezent, schimb istoria și o ajut să ajungă la destinația ei perfectă.

v. 21

²¹ Erai sclav când ai fost chemat? Nu te îngrijora! Dar dacă poţi să devii liber, mai degrabă profită,

„Ai fost chemat când erai sclav? Nu te îngrijora…”…

Toți sclavii erau direct interesați să devină liberi.

Cum deveneau liberi? Era simplu: era suficient să muncească de două sau de trei ori mai mult decât deja munceau, astfel încât la urmă, înainte de a muri, își cumpărau libertatea… Deci erau sclavii ideii de libertate, dar muncind mult mai mult… Rezultatul era ca în loc să fie liberi, erau mult mai sclavi, pentru că munceau mai mult pentru a-și putea cumpăra libertatea…

În acest context, Pavel le spune: nu te frământa, chiar dacă într-o zi ai putea deveni liber. Ci tu profită de starea ta. De ce? Pentru că tu, în starea ta de sclav, poți trăi ca om liber.

Deci Pavel ne oferă un alt concept (o altă idee) despre libertate și despre sclavie.

Omul liber, unicul om liber, este regele… Isus este Rege pe cruce. Pe cruce avem titlul regal. De ce? Pentru că pe cruce Isus trăiește în mod perfect adevărul. Iar adevărul este că Dumnezeu e Tatăl, iar alții sunt frați. Isus vrea adevărul și-l înfăptuiește chiar în condiția extremă a crucii. Și aceasta este libertatea maximă!

Libertatea înseamnă a iubi și a sluji. Pe cruce, Isus iubește și slujește fără condiții (necondiționat). Așadar, omul poate trăi în mod liber chiar dacă este sclav.

Ca stăpân, poate că nu va reuși să trăiască libertatea. Și acesta e un alt discurs… Dar ca sclav, poate! Pentru că libertatea este un alt lucru, mult mai important…

Însă tu – care urmărești să-ți cumperi libertatea – ai vrea să rupi structura sclav-stăpân, doar pentru a deveni asemenea unui stăpân… Dar aceasta nu-i libertate!

Așadar, Pavel propune un nou criteriu al libertății, mult mai profund. Libertatea este cu totul altceva. Nu înseamnă a nu avea un stăpân, ci a nu fi stăpân. Libertatea este a fi ca Dumnezeu, care se face slujitor pentru că iubește. Iar această libertate tu o ai, dacă ești în starea de sclav. E un discurs paradoxal, dar e adevărat! Și acest discurs distruge sclavia din rădăcină, pentru că tu, sclavule, ești liber. Față de ce ești liber? Ești liber față de egoism, de rău și de păcat… elemente care sunt cauza sclaviei.

v. 22a

²² căci sclavul chemat în Domnul este libertul Domnului,

Deci, nu te trudi pentru a te elibera, căci deja ai fost eliberat, ai fost dezrobit.

Altfel spus, celălalt mod pentru a fi eliberat, față de cel de a munci din răsputeri, este cel de a afla un stăpân binevoitor care te va elibera, plătind pentru tine.

Noi deja am fost dezrobiți (răscumpărați) de Domnul, deci suntem liberi, deși suntem în starea de sclavi.

Acest adevăr e greu de înțeles… Dar dacă eu nu reușesc să trăiesc ca fiu al lui Dumnezeu în starea de sclavie, în starea de moarte, în boală, în împrejurările negative ale vieții, nu are sens faptul că sunt fiu al lui Dumnezeu. Căci toate aceste lucruri negative, mai repede sau mai târziu, ne ating pe toți. Și în aceste lucruri este pusă în joc libertatea oricărui om… Chiar dacă un om ar fi împărat, în final și el este sclavul morții, sclavul răului, al egoismului. Așadar, tocmai în aceste sfere negative experimentăm sau nu libertatea. Aceasta e libertatea de care vorbim noi, creștinii, e un lucru extrem de serios.

Pavel ne oferă o adevărată viziune a omului: dacă din punct de vedere social omul poate fi sclav, ceea ce contează cu adevărat este libertatea pe care omul și-o câștigă în profundul ființei sale. Această gândire nu e spiritualism… Să nu uităm că Pavel se adresează sclavilor… Stăpânilor le va vorbi diferit…

v. 22b

²² la fel cum cel liber care este chemat este sclavul Domnului.

Tu, care ești liber, în realitatea ești sclavul lui Cristos! Pentru că El te-a cumpărat, a plătit pentru tine.

Deci, notați că nu mai există nici sclav, nici liber, după modelul categoriilor sociale, pentru că ceea ce contează este o altă libertate, care e aparținerea la Domnul și faptul de a fi ca El…

În acest loc se rupe, se distruge principiul sclaviei, nu în altă parte!…

În altă parte se perpetuează jocul sclavi-stăpâni… Altfel spus, un om, din sclav devine stăpân și viceversa… Dar jocul nu se schimbă… Căci, de obicei, sclavii sunt stăpânii cei mai răi… Căci sclavii încă nu au mâncat… Stăpânii deja au mâncat destul, deci pot să-și permită să facă puțină milostenie…

În concluzie, jocul tragic al istoriei nu se schimbă prin aceste lupte între stăpâni și sclavi, ci se schimbă prin schimbarea criteriilor. Iar această modificare e posibilă acum și aici în interiorul meu: înseamnă să devin conștient atât eu, cât și el, și toți ceilalți… Iar libertatea interioară e pentru toți! Nu-i doar pentru sclavi, ci și pentru stăpâni, deși pentru stăpâni e mai dificil să ajungă la libertatea interioară. Căci ei trebuie să înțeleagă că sunt sclavii lui Cristos, că viața nu-i a lor, ci a lui Dumnezeu. Deci, ei trebuie să o pună în slujirea vieții fraților.

La versetul v. 23 ni se spune motivul, cauza… acestui discurs…

v. 23

²³ Voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ mare. Nu deveniţi sclavii oamenilor.

Ne amintește demnitatea noastră. Nu deveniți sclavi, pentru că sunteți liberi. Și sunteți liberi pentru că prețuiți mult… Prețul tău este sângele lui Cristos! Tu valorezi viața lui Dumnezeu; tu ai o valoare infinită. Aceasta e rădăcina libertății tale și adevărata ta demnitate. Așadar, fii conștient de această valoare infinită a ta! Și nu deveni sclavul oamenilor! Iar sclavia cea mai rea este să devii sclavul jocului sclav-stăpân… Fapt care înseamnă că încerci din răsputeri să devii stăpân…

Cu acest discurs, Pavel răstoarnă criteriile pe care se bazează societatea.

„Vinul nou sparge burdufurile vechi…”. Cu alte cuvinte, spiritul inovativ al acestor afirmații, după un timp distruge structura sclav-stăpân…

Cum era la Roma structura sclav-stăpân, în vremea lui Pavel?… La Roma erau 50 de mii de cavaleri, adică oameni liberi și aproape o jumătate de milion de sclavi…

v. 24

²⁴ Fraţilor, fiecare să rămână înaintea lui Dumnezeu în starea în care era când a fost chemat.

Așadar, nu trebuie să ne străduim din răsputeri pentru a schimba situațiile, ci este necesar să înțelegem cum în aceste situații putem trăi ca oameni liberi.

Discursul a pornit de la tema căsătoriei și a celibatului. În acest loc, Pavel l-a extins la toate celelalte stări de viață și spune: în fond, tu, în condiția în care te afli, exact în aceea trebuie să trăiești ca om liber și ca fiu al lui Dumnezeu… Indiferent care ar fi starea ta… Și să nu pretinzi că vei trăi ca om liber și fiu al lui Dumnezeu într-o altă stare, mai bună, pe care ți-o închipui… Apoi, dacă vei ajunge la o stare mai bună, cu atât mai bine, dar vei trăi și acea stare ca fiu al lui Dumnezeu.

Notăm că Pavel e foarte realist! Pavel ne spune: ești aici? Înseamnă că aceasta este realitatea pe care trebuie să o trăiești și nu alta… Iar condiția în care ești tu poți și trebuie să o trăiești ca om liber și ca fiu al Domnului!

Așadar, Pavel face apel la exercitarea libertății noastre în forma ei cea mai concretă, care e cea istorică, care se poate trăi aici și acum.

În spatele afirmației lui Pavel avem ideea providenței… Altfel spus, în istorie – fie că facem binele, fie că facem răul – Domnul vine să construiască pozitiv identitatea noastră. Atât în lucrurile noastre juste, dar și în cele greșite… Pentru că atunci când am făcut un lucru, oricare ar fi, l-am făcut… Și-i inutil să ne prefacem că nu există… Dar și acel lucru greșit are o valoare pozitivă. Îl putem trăi în mod nou: gândește-te, roagă-te și vei descoperi că și acel faliment îl poți trăi ca om liber… Altfel spus, îl poți trăi ca un om care primește mila și astfel își schimbă propriul comportament, sau ca un om care dă milă, și astfel își schimbă relația cu Altul și cu alții…

Această paranteză mică, făcută de Pavel în mijlocul discursului despre căsătorie și feciorie, este utilă ca să înțelegem un lucru simplu și elementar: că istoria mea concretă, că viața mea de zi cu zi este locul voinței lui Dumnezeu, locul în care eu sunt chemat să fac voia Domnului.

Există mulți oameni care se torturează, întrebându-se: „Ce trebuie să fac în viață?”. Nu trebuie să faci nimic! Ci doar trebuie să trăiești aici și acum…

Singurele alegeri adevărate pe care le faci sunt cele în care alegi să trăiești exact ceea ce faci acum, pentru că ai înțeles semnificația celor pe care le faci. Dacă nu, înseamnă că ai greșit… Altfel spus, problema este să dăm sens vieții noastre concrete și nu să presupunem (să ne imaginăm) alte însemnătăți… Dacă ne-am imagina alte sensuri, înseamnă că nu are nicio logică ceea ce facem în prezent. Dar atunci, pentru ce trăim? Trăim mereu presupunând, închipuindu-ne cu totul altceva? Dacă este așa, înseamnă că nu trăim… Iar această ispită subtilă toți o avem…

Primele cuvinte ale lui Isus, în Evanghelia după Marcu, sunt: „timpul s-a sfârșit, s-a împlinit”, deci acest timp de acum este perfect, acest timp deja conține totul… Și acesta este timpul în care poți crede în Evanghelie, adică poți trăi vestea bună că Dumnezeu e Tatăl, iar ceilalți ne sunt frați, dincolo de toate dificultățile.

Texte utile

Despre tema istoriei și providență, cf. Ps. 32 (33), Rm. 8, 29, A.Fp. 4, 23-31;

Sensul libertății, cf. Gal. 3, 26-29, Gal. 5;

Valorizează starea în care ești și trăiește liber în starea ta, cf. Lc. 23, 35-42, ispitele lui Isus pe cruce, unde se repetă: „Dacă ești rege”, adică dacă ești liber, coboară… În schimb, Isus e liber, pentru că rămâne pe cruce… Altfel spus, libertatea este să știm birui egoismul nostru și să rămânem în starea în care ne aflăm.

Despre raportul sclav-stăpân, cf. Fil.

Să înțelegem valoarea pe care o are pentru mine momentul prezent pe care-l trăiesc, cu contradicțiile și plictiselile sale, cu negativitățile mele și a celor de lângă mine… Și în acest timp să trăiesc libertatea.

[1] Reacționar, adept al reacțiunii politice, adică ostil față de progres, retrograd…