Ioan 10,1-6

EU-SUNT ușa, EU-SUNT păstorul

Când se face ziuă, oile rămân în staul numai pentru a fi mulse, tunse sau tăiate.

Isus, lumina lumii, le scoate din toate „staulele” religioase, spre pășunile vieții: alcătuiește o singură turmă formată din persoane libere, din fii și frați, asemănători cu El dar diferiți între ei… El este Mielul care știe să-Și pună viața în favoare altora… El este capul, pentru că este slujitorul tuturor: este Păstorul frumos, diferit de „căpeteniile tâlharilor” pe care le avem și le urmăm ca model…

Ps. 23 (22)

Este unul dintre cei mai cunoscuți psalmi. În text ni se prezintă imaginea păstorului și cea a gazdei generoase… Domnul ne propune să fie păstorul și gazda noastră

În cateheza anterioară am terminat episodul orbului. Orbul vindecat reprezintă omul luminat, botezat, care trece de la noapte la zi, care-și deschide ochii și vede realitatea… Și-și deschide ochii datorită „noroiului” lui Isus – a umanității Sale – și a Cuvântului pe care-L ascultă… Prin urmare, tocmai umanitatea lui Isus și Cuvântul Său – ascultat și pus în practică – ne ajută să înțelegem realitatea: realitatea omului, realitatea lui Dumnezeu și realitatea legii…

Omul luminat este cel care vede cine este omul – nu-i un om care are viziuni – cine este Dumnezeu (al Cărui chip este omul) și, prin urmare, vede care este legea pe care Dumnezeu o dă…

Am notat că luminarea a fost un proces împotriva orbului, un proces care a fost pentru el un motiv de emancipare, de acceptare a noii sale identități, de acceptare a faptului că legea este diferită de felul în care îi era propusă; un proces în vederea schimbării modelului omului…

În această cateheză ne oprim asupra primelor șase versete din capitolul al zecelea, contemplând care este modelul omului pe care Isus ni-l propune să-l urmăm: este păstorul.

Nouă nu ne place „omul-oaie” care urmează… Și e just să nu ne placă un astfel de om… Dacă animalul nu urmează pe nimeni, ci doar propriul instinct, fiind programat astfel și nu greșește, omul nu-i programat de instinct, ci e liber: este mișcat de dorința după viață și fericire… Dar este o dorință care nu are nici un conținut. Prin urmare, omul învață conținutul acestor dorințe de la modelele pe care le are înaintea sa. Așadar, noi planificăm întreaga noastră viață pornind de la modelele pe care le avem înaintea noastră, iar ele sunt „păstorii” noștri, care ne conduc, ne ghidează, ne controlează, și cu care ne măsurăm.

Întreaga cultură este întemeiată pe modelele, pe care noi le urmăm chiar inconștient… În zilele noastre noi urmăm aceste modele mai mult ca niciodată, deoarece mass-media și televiziunea folosesc un mecanism prin care ne obligă să urmăm un model, chiar fără să știm că-l urmăm, un model care se impune și pe care noi ni-l însușim în mod servil, ca niște oi… Spațiul libertății noastre devine tot mai mic. Însă Isus vine să ne conducă la libertate, adică ne invită să nu urmăm modelele propuse de mass-media zilelor noastre…

„Mai marii poporului” (conducătorii) reprezintă modelul propus de mass-media, pe care toți îl urmăm… Dacă nu, nici măcar nu ar fi conducători.

Oferim un exemplu banal: „Dacă un om ar veni, aici și acum, să-mi spună: «Eu sunt Napoleon, vino să ducem bătălia din Leipzig», m-aș îngrijora, aș suna la un anume număr, rugând să-l trateze”… Napoleon a dus această bătălie în urmă cu două sute de ani și nimeni nu l-a tratat, deși propunea același lucru… Diferența dintre cei doi constă în faptul că Napoleon a dus acea bătălie – făcând mult rău – dar acesta nu… Prin urmare, avem ceva ciudat: noi demascăm un model când vedem că nu reușește să realizeze răul pe care și-l propune… Dar dacă reușește, toți îl urmăm… În spatele acestui fenomen avem un mister pe care trebuie să-l înțelegem…

Ce este modelul? În fond, noi luăm ca model, ca obiect al dorințelor noastre de realizat, omul care ni se pare că este cel mai realizat (împlinit)…

Dar care este modelul (omul) cel mai realizat? E modelul care reușește să domine (să stăpânească) peste alții: e modelul câștigător, dominant!

Din ce cauză modelul dominant este astfel? Pentru că reușește să învingă!

De ce învinge? Pentru că se impune!

De ce se impune? Pentru că deține mijloacele pentru a se impune, are puterea.

Iar dacă un om nu vrea să accepte acel model, ce i se întâmplă?

Ori este marginalizat, ori este eliminat… Iar acest fapt este adevărat, în zilele noastre, mai mult ca niciodată.

Dar dacă un om se răzvrătește, se răscoală?

Posibilitățile sunt două: ori nu reușește să se răscoale și atunci este marginalizat sau eliminat; dar dacă reușește, ce face? Ia locul modelului de dinaintea sa. Elimină modelul de dinaintea sa, iar el, din bandit devine șef, stăpân, rege… Iar cel de dinaintea sa, din rege devine victima puterii…

Ce înseamnă toate acestea? Înseamnă că toți – supuși și conducători – jucăm același joc, cel al celui mai violent… Și reușim să stăm împreună fără să ne distrugem, pentru că există un om destul de puternic care să spună: „Fiți buni, căci eu vă controlez pe toți!”…

În momentele de criză are loc războiul, cu pericolul distrugerii… Din nou iese la iveală cel mai tare, care se impune înaintea tuturor (care îi stăpânește pe toți)… Din această cauză istoria omului este istoria violenței, care va crește tot mai mult, de la început la sfârșit…

Când se va sfârși istoria violenței? „Când săbiile vor deveni fiare de pluguri și lăncile, cosoare” (cf. Is. 2, 4). E visul mesianic… Nu știm când se va realiza! Se va realiza când toți vom înțelege că este greșit acest joc urât, în care toți suntem „jucați”, manipulați… Toți suntem călăi și victime, în mod alternativ…

Omul nou pe care Isus îl propune nu-i cel mai violent, care stăpânește, subjugă și îi elimină pe ceilalți, ci este omul care ia umanitatea așa cum este, cu limita și slăbiciunea ei, și o ajută, o slujește, este solidar cu alții, îi ajută să crească în libertate, deci nu stăpânește peste alții, ci îi slujește din iubire…

Prin urmare, problema constă în schimbarea modelului omului… Dar, când se va schimba modelul omului? Este întrebarea pe care toți și-o pun, de la începutul lumii.

Cu siguranță că modelul omului niciodată nu se va schimba „de sus” (din partea celor care conduc), căci dacă omul „ține cuțitul de mâner”, nu se taie. Ci omul care-l ține de lamă, simte răul… Aspectul tragic constă în faptul că și omul care ține cuțitul de lamă (omul sărac, asuprit), spune: „Aș vrea să am mânerul în mâinile mele!”…

Căci modelul ideal al omului constă în a avea mânerul în mână și a-i subjuga pe ceilalți…

Acest joc nu se va schimba niciodată, până când și cel mai puternic om nu va înțelege vulnerabilitatea sa, slăbiciunea sa, până când nu va înțelege că idolul măreț, strălucitor, teribil, cu chipul de aur, are picioarele din argilă; până când nu va descoperi că și el este muritor, la fel ca toți oamenii; până când nu-i va considera pe toți ceilalți frații săi… Numai atunci va înțelege răul pe care l-a făcut altora… Pentru că, până când continuă să săvârșească răul, el nu-l simte…

Momentul prezent este un kairos, un timp propice (favorabil) pentru a înțelege acest adevăr, dacă nu negăm „jocul violent” care se întâmplă în zilele noastre… E momentul oportun să descoperim că ori ne eliminăm reciproc – supuși sau răzvrătiți ai acestui model – sau trebuie într-adevăr să planificăm un alt model al omului, bazat pe un nou tip de raporturi, care să nu mai fie fondate pe omul care este „un lup” pentru aproapele său, ci pe omul care este om, pe omul care este fiul lui Dumnezeu, pe omul care este frate…

Noi, creștinii, sub acest aspect, avem un rol mare în lume, un rol de care trebuie să fim conștienți. Deoarece creștinismul nu-i o religie, deci nu vrea să se impună nimănui, ci doar vrea să propună fiecărui om umanitatea sa: să-i arate că este fiu și frate. Pentru că toți suntem fii, deoarece nici un om nu s-a făcut singur. Dar omul devine fiu, numai în măsura în care-i acceptă pe ceilalți ca frați ai săi… Numai astfel se realizează o lume umană. Altfel, se realizează o lume animală în care mereu domină cel mai rău, cel care poate fi cel mai teribil. Nu există alternativă…

Iar cu mijloacele puternice și subtile de care dispunem în zilele noastre, pericolul este și mai mare…

Pentru prima dată în istorie înțelegem vulnerabilitatea noastră, fapt care ne dă de gândit… E timpul să citim acest text, în care Isus ne propune modelul nou de om

Citim tot capitolul al zecelea, dar vom comenta numai primele șase versete…

Se citește Io. 10, 1-6

1 Adevăr, adevăr vă spun: Cine nu intră în staulul oilor pe poartă, ci sare prin altă parte, acela este un hoț și un tâlhar; 2 dar cel care intră pe poartă este păstorul oilor. 3 Acestuia paznicul îi deschide și oile ascultă glasul lui; el își cheamă oile pe nume și le conduce afară. 4 Când le-a scos pe toate ale sale, merge înaintea lor, iar oile îl urmează pentru că îi cunosc vocea. 5 Pe un străin nu l-ar urma, ci ar fugi de el, pentru că nu cunosc vocea străinilor”. 6 Isus spusese această parabolă pentru ei, dar ei nu au înțeles ce înseamnă ceea ce le spunea.

Povestirea ne prezintă figura Păstorului frumos, modelul adevărat al omului, în opoziție cu figura celorlalți păstori, care sunt tâlhari, hoți , lupi… Ce model urmăm?

Imaginea păstorului era foarte cunoscută în lumea ebraică: Avram și David erau păstori. Moise era păstorul poporului Său…

Păstorul are un raport particular cu turma: păstorul trăiește cu ajutorul turmei, dar și turma trăiește cu ajutorul păstorului, căci păstorul trebuie s-o conducă la pășune. Dacă nu, turma piere, el trebuie s-o conducă și la apă, dacă nu, aceasta moare… Prin urmare, viața unuia depinde de celălalt…

Imaginea regelui-păstor care conduce poporul său este tradițională… Dar și imaginea Dumnezeului-păstor care conduce poporul Său la libertate și viață e tradițională… Păstorul este cel care conduce turma la pășune și la apă…

În versetele noastre Isus subliniază că există două feluri de păstori: există mai marii poporului, de care fostul orb s-a eliberat, care nu conduc la libertate și la viață, ci oprimă și înrobesc. Ei reprezintă acel model al omului pe care toți îl avem. Pe de altă parte, avem păstorul-Isus, care vine să conducă omul la libertate și la viață.

Ne oprim asupra primelor șase versete care ne prezintă o povestire simbolică și care adesea nu-i înțeleasă… Această povestire Isus o spune căpeteniilor poporului pentru a le arăta că sunt hoți și tâlhari.

Subliniem că mai marii poporului nu sunt oameni necinstiți, ci sunt oamenii cei mai buni din lume: sunt căpeteniile poporului lui Dumnezeu, care cunosc legea și o respectă, și care doresc ca tot poporul să respecte legea… Iar ei sunt stăpânii acestei legi, pe care cei dintâi o respectă și pe care o impun altora… Însă Isus a venit să scoată oamenii din staulul legii, să-i elibereze…

Subliniem un lucru foarte actual în zilele noastre: cei care cred că cunosc oamenii și pe Dumnezeu, sunt foarte periculoși, pentru că tot ceea ce nu corespunde ideilor lor despre om și despre Dumnezeu este eliminat… Prin urmare, în numele lui Dumnezeu îi elimină pe ceilalți…

Atât omul cât și Dumnezeu sunt un mister! Iar cel care nu respectă omul, nu-l respectă nici pe Dumnezeu… Cea mai urâtă slujire care li se poate aduce omului și lui Dumnezeu, constă în a gândi că, atât omul cât și Dumnezeu, ar fi așa cum îi cugetăm noi…

Există o mare sclavie religioasă, care este imaginea noastră despre Dumnezeu… După ce a căzut ateismul, care este o formă de idolatrie, adevărata problemă este: ce imagine avem despre Dumnezeu?

Dacă credem că Dumnezeu este „altul, diferit”, atât de diferit încât îl distruge pe oricare altul diferit de sine, atunci se duc războaiele sfinte în toate religiile… Sau este un Dumnezeu atât de diferit, încât creează pe oricare altul în iubire și respectă fiecare om? Atunci avem un alt model despre Dumnezeu și despre om: în slujirea celorlalți…

Prin urmare, avem modelul unui Dumnezeu care stăpânește peste toți și le distruge pe toate, și avem modelul unui Dumnezeu care este în slujirea oricărui om, în măsura în care fiecare om este diferit, unic… Și tot ceea ce este valabil în raportul om-Dumnezeu, este valabil în raportul omului cu aproapele său…

Într-o cultură dominată de bărbați, primul om care este diferit este femeia: cum este tratată femeia într-o cultură dominată de bărbați (din care face parte și cultura noastră)?

În alte părți ale lumii femeia este acoperită cu un voal, este ascunsă, dar și noi o marginalizăm, îi oferim posibilitatea să fie „bărbat”… În acest fel distrugem alteritatea, diversitatea. Avem multe forme de înrobire (sclavie) atât religioase cât și laice, chiar fără să ne dăm seama…

Un antropolog și politolog american nota că pe de o parte există lumea globalizării care este speculativă și poartă războiul sfânt celeilalte lumi a fundamentalismului diferitelor religii. Dar ambele lumi sunt la fel: sunt două forme de religiozitate care au același model… O lume îl ia ca model pe dumnezeu, pe acel Dumnezeu care trebuie să-i distrugă pe toți pentru a stăpâni, iar cealaltă lume are ca model omul care ne interesează pe noi, un model pe care-l impunem întregii lumi, distrugând restul modelelor…

Tema asupra căreia ne vom opri în cap. 10 este „care este modelul omului pe care ni-l propune Dumnezeu?”… Un om poate fi creștin, dar să urmeze modelul de om pe care toți îl urmează, dar modelul urmat de toți nu este creștin!

Vom vedea că Isus este foarte dur cu căpeteniile poporului, fie politice (care stăpânesc și profită), fie religioase (care oferă suportul ideologic structurii politice)… Iar cele două lucruri trebuie să existe mereu împreună, deoarece, puterea politică se prăbușește dacă nu are o structură ideologică pentru a o sprijini și a o menține…

Isus vine ca să provoace căderea măștii… După două mii de ani încă există masca… Dar dacă un om, la fel ca orbul, devine luminat, vede realitatea… Ceilalți continuă să vadă, nu realitatea, ci delirurile (aiurelile) lor de putere asupra realității, și pe care le împlinesc, distrugând lumea și distrugându-se pe ei înșiși…

Să sperăm că foarte repede toți ne vom deschide ochii. Mă rog ca lectura acestui capitol să ne ajute să înțelegem ce este omul în umanitatea sa…

La v. 6 stă scris: „Dar ei n-au înțeles ce înseamnă cuvintele lui Isus”. Fie ca Cuvântul să ne lumineze și să ne ajute să înțelegem

În zilele noastre, mai mult ca niciodată, ne paște pericolul de a fi spectatori ai realității televizate sau de orice altă natură… Avem complexul spectatorului, care doar stă și privește… Și nu poate face nimic pentru că realitatea este aceea…

Adevărul este că ceea ce vedem este tocmai ceea ce ni se întâmplă nouă și în interiorul nostru… Realitatea ne oglindește. Cel pe care-l vedem este jocul pe care-l facem și noi. Atunci ne putem întreba: „Ce joc practicăm?”

Unii, ca spectatori, i-au relatat lui Isus că Pilat a ucis niște galileeni. Isus a răspuns: „Voi toți veți pieri dacă nu vă veți converti”… Pentru că toți facem același joc…

Așadar, acest capitol ne descoperă jocul, felul omului care ne stăpânește pe toți, pentru ca la fel ca fostul orb să venim la lumină, adică să ne naștem ca oameni…

v. 1

1 Adevăr, adevăr vă spun: Cine nu intră în staulul oilor pe poartă, ci sare prin altă parte, acela este un hoț și un tâlhar;

Isus începe vorbind cu autoritate divină: „Amin. Amin”… care înseamnă „În adevăr, în adevăr”…

„Vă spun”… Isus vorbește fariseilor, căpeteniilor poporului care la versetul anterior I-au spus: „Dar înseamnă că Tu spui că noi suntem orbi”… Iar Isus le-a răspuns: „Dacă ați fi orbi n-ați avea păcat. Dar acum ziceți: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră” (Io. 9, 41). Prin urmare, Isus vorbește acelor farisei , care de fapt suntem noi, invitându-ne să vedem orbirea noastră, pentru ca astfel El să ne poată vindeca…

Vorbindu-le acestor căpetenii, Isus spune: „Cel ce nu intră pe ușă, în staulul oilor… este fur și tâlhar”

Oile sunt poporul, poporul lui Dumnezeu…

În limba greacă avem un cuvânt care nu înseamnă atât „staul”, cât „țarc, împrejmuire, curte”… Curtea este și cea a templului… Curtea (împrejmuirea) este cea care ne ține înăuntru…

Ce fac oile în țarc?

E bine să stea pe timpul nopții în țarc, căci nu ar ști unde să meargă… Pe timpul zilei, în țarc, oile sunt doar mulse, tunse, vândute, tăiate… Căpeteniile (stăpânii) le țin în țarc numai pentru a le exploata, oprima și vinde… Iar „țarcul” este templul, este concepția pe care o avem despre Dumnezeu și despre lege, care-i același concept pe care-l avem despre om…

Însă „Isus este lumina lumii: cu El vine ziua. Deci a sosit momentul să ieșim din țarc, pentru a merge la pășunile vieții…”… Căci dacă rămâne în țarc, oaia moare, chiar dacă nu i s-ar face nici un rău. Moare pentru că în țarc nu paște și nu se adapă…

Însă există cei care sunt interesați să țină oile în țarc, căci pot obține de pe urma lor lână, lapte, carne, bani…

„Cine nu intră pe ușă”… Apoi Isus va spune: „Eu sunt ușa”…

Care e ușa, dacă turma este omenirea, persoanele? Să ne amintim că Isus, la începutul Evangheliei, a intrat în curtea (țarcul) Templului și a alungat oile destinate tăierii… Iar în cap. 5 a mers la ușa oilor, care era locul prin care intrau oile în vederea înjunghierii, iar în acel loc era o mulțime de oameni infirmi, zăcând acolo în afara templului… Această mulțime este imaginea poporului care este exclus de la prezența lui Dumnezeu, dar poate intra în prezența lui Dumnezeu numai ca animale de jertfă, ca să fie sacrificate, ca să ispășească…

Care este ușa?

Ușa este o spărtură în zid, este locul în care lipsește zidul… E locul în care se sfârșește viața de prizonier, locul prin care se poate intra și ieși.

Ușa omului este inteligența și libertatea sa, care este ușa intrării sale în Dumnezeu…

Ceea ce nu intră trecând prin inteligența noastră, adică ceea ce nu se supune analizei critice ci este impus din exterior, și nu corespunde dorinței omului după fericire, viață, libertate și dreptate, înseamnă că nu intră prin ușă…

Cine intră înșelând inteligența altora prin șmecherii, prin propagandă, nu intră prin ușă… Ci e un om care vrea să te înșele, să pună stăpânire pe tine…

Iar acest lucru este valabil pentru toate căpeteniile, fie religioase, fie de orice altă natură…

Isus va spune: „Toți cei care au venit mai înainte de Mine sunt hoți și tâlhari”… Deoarece pentru ei este important ca omul să nu înțeleagă și să li se supună… În schimb, Isus, care este Cuvântul Tatălui, inteligența și iubirea Tatălui, vrea ca omul să înțeleagă, să asculte acest Cuvânt, și să fie liber pentru a iubi. Isus nu vrea robi și supuși…

În versetele pe care le vom explica în catehezele următoare, Isus va spune că El a venit să scoată din toate staulele pe toți oamenii, adică afară din țarcurile ideologice și religioase pe care noi ni le creăm, pentru a ne conduce la libertate și la unirea în diversitate…

„Cel ce nu intră pe ușă, în staul… acela este fur și tâlhar”. Isus le vorbește căpeteniilor, spunându-le că sunt hoți și tâlhari…

În Evanghelia după Ioan hoțul este Iuda, căci ia în stăpânire lucrurile care sunt ale tuturor, pentru că tot ceea ce există este a tuturor. Omul care ia în stăpânire ceea ce există, deja e hoț…

Tâlhar este Baraba. Cine era Baraba? Era un om care a încercat să se răscoale în timpul sărbătorilor. El era un bandit, iar dacă ar fi obținut victoria, el ar fi luat puterea în mâinile sale, ar fi devenit căpetenie, iar victima ar fi fost căpetenia de atunci, adică Pilat. Însă Baraba e un bandit ratat, pentru că a pierdut… Dacă ar fi reușit, ar fi guvernat el… Așadar, tâlharii sunt cei care iau în stăpânire, stăpânii care vor să aibă totul și pe toți în mâinile lor, căci vor puterea… Tâlharul cel mai mare este cel care reușește în acest sens…

Isus le va opune acestora figura Păstorului frumos, care este El: Isus este singurul Păstor. Toți ceilalți sunt hoți și tâlhari, cu excepția faptului că încep să se comporte ca Isus care-Și dă viața pentru oi, pe care le slujește… Dacă toți mai marii noștri s-ar comporta astfel, am fi de acord cu ei… Dar până când vom avea căpetenii care doresc să ne stăpânească și să profite de pe urma noastră… Faptul tragic este că suntem de acord cu căpeteniile care ne subjugă și care profită de pe urma noastră, pentru că și noi am vrea să facem același lucru, căci am vrea să stăpânim și să profităm de pe urma altora și, prin urmare le luăm ca model. Aceasta este tragedia… Răul constă în păcatul originar, în faptul că ne-am clonat gândirea, mintea… Și așa judecăm toți…

Isus vine să ne lumineze, să ne arate că aceasta este eroarea originară pe care am făcut-o: avem o imagine falsă despre Dumnezeu și despre om, pe care ne-o păstrăm pentru întreaga viață și, din această cauză, ne facem rău reciproc…

Cine știe când vom înțelege aceste lucruri? Ar fi timpul să le înțelegem!

vv. 2-3

2 dar cel care intră pe poartă este păstorul oilor. 3 Acestuia paznicul îi deschide și oile ascultă glasul lui; el își cheamă oile pe nume și le conduce afară.

Prima însușire a păstorului este că El „intră pe ușă”… Păstorul adevărat se folosește de „cuvânt” pentru a comunica și nu pentru a înșela, pentru a se implica în situațiile dificile, pentru a spune adevărul, deși trebuie să plătească scump, deși riscă să fie expulzat, la fel ca fostul orb, care, imediat ce vede adevărul, este alungat…

Cel care intră prin această ușă este Păstorul! Ceilalți sunt hoți și tâlhari…

Păstorul Îl reprezintă pe Dumnezeu care a promis că El însuși va deveni Păstorul poporului Său, pentru că poporul are păstori răi care-l guvernează, îl exploatează, îl oprimă, apasă…

Așteptarea Mesiei, a Unsului Domnului este tocmai așteptarea acestui Păstor care slujește și nu Se folosește de alții pentru a-i stăpâni. Dacă nu ar proceda astfel, ar fi un Cristos neautentic, un păstor fals…

Isus caută să le arate falșilor păstori modelul greșit de conducător pe care ei îl au, și care e modelul pe care-l au în minte toți oamenii, de aceea îi recunoaște păstori… Dacă nu, i-ar trata…

Păstorul bun intră corect în viața omului, prin inteligență, respectându-i libertatea… Adică intră neforțându-i mâna ca hoții și tâlharii și nemințind la fel ca șarpele (cf. Gen. 3)

„Portarul Îi deschide”… Portarul suntem noi. Noi ne deschidem în mod spontan inima față de tot ceea ce este adevărat, bun și frumos… Și imediat recunoaștem în inima noastră dacă un lucru ne dă viață sau moarte, libertate sau oprimare. Noi suntem portarii, iar ușa o deschidem din interior… Dar cărui păstor îi deschidem?

„Iar oile ascultă glasul Său”… Poporul exploatat, deși în vreun fel l-a acceptat pe opresor, dorește să iasă din starea de asuprire pentru că suferă, și prin urmare, dacă aude că există o cale de ieșire, „o ascultă”, o urmează…

În epoca noastră am ascultat de mulți alții, numai pe Bunul Păstor, nu… În secolul trecut am avut un exemplu clar de învățători și păstori falși, dar pe care toți l-am urmat… Iar ei au distrus lumea, având un nume și un prenume… În zilele noastre poate că acești păstori nu mai au un nume și un prenume, dar toți avem o mentalitate larg răspândită, care este un „păstor global” pentru toți, și toți îl urmăm în mod liniștit… Și nu ascultăm unica voce interioară care ne spune: așa nu este just!

Acest curent pe care-l urmăm, realizează cu adevărat fraternitatea, iubirea, viața? Nu putem deschide ochii, ca să vedem ce producem, urmând acest model?

Altfel spus, păcatul adevărat al omului nu-i răutatea, ci orbirea și stupiditatea, confundate cu inteligența, fapt pentru care auzim orice glas care vrea să ne înșele, dar nu ascultăm acel glas care vrea să ne conducă la acel adevăr care ne face liberi, și nu la minciuna care ne face robi…

Totuși, Isus e optimist, căci spune că „Oile ascultă glasul Său”… Iar dacă spune acest lucru, înseamnă că are dreptate… Mai repede sau mai târziu, Isus are dreptate, pentru că inima omului e făcută pentru Dumnezeu… Fiecare om are o inimă de fiu și de frate… Surogatele (înlocuitoarele, căpeteniile false) pot rezista numai până la un punct, apoi imediat ne inventăm altele… Dar, una după alta, cad… Acest fapt înseamnă că căpeteniile sunt precum idolul Dagon care cade și se sfarmă mereu înaintea arcei… Prin urmare, Dumnezeul adevărat și adevărul profund din noi sunt diferiți de Dagon și de stilul căpeteniilor din zilele noastre…

Ce face Păstorul cu oile? „Le cheamă pe fiecare pe nume”…

Pentru hoți și pentru tâlhari oile nu au nume, ci trebuie doar exploatate… Când noi am vrea să facem rău, nedreptăți și războaie, dacă am cugeta că alții au un nume și sunt persoane la fel ca noi, nu le-am face… Iar când nouă sau fraților noștri ni se întâmplă să îndurăm nedreptăți, înțelegem că sunt ceva greșit…

E important să fie chemate pe nume…

Păstorii din vechime chemau pe nume fiecare oaie (așa cum țăranii dădeau un nume fiecărei bovine, și cum noi chemăm pe nume câinii). Numele este important… În schimb, în zilele noastre persoanele rămân „anonime”: e suficient să mă voteze. Deci fiecare persoană are doar valoarea unui număr… Iar când mergem în spital, suntem identificați cu acel număr, cu acel caz…

Nu! Pentru Isus fiecare are un nume! Numele înseamnă felul în care e chemat, indică relația… Există o relație între Păstor și oaie: Păstorul o strigă pe nume, iar oaia auzind vocea Păstorului, o recunoaște…

Isus e convins că până la urmă, oile ascultă glasul Său… Isus le strigă pe nume. Oile nu sunt „o mulțime” nedeterminată, ci Isus are un raport afectiv cu fiecare dintre ele

Cine sunt cei care nu intră pe ușă? Ei sunt hoții și tâlharii…

Însă Isus, care intră pe ușă, strigă oile pe nume și le conduce afară… Lucrarea Păstorului Isus este cea de a ne conduce afară din staule, din țarcuri, din locurile în care suntem ținuți închiși de ceilalți păstori ca să fim exploatați, mulși, tunși, vânduți și uciși…

Isus vine să aducă libertatea poporului Său… Suntem un popor de frați: toți liberi, niciunul nu-i deasupra celuilalt, frați care ies spre pășune, spre izvoarele apei vii, spre locurile în care fericirea și harul ne vor însoți în toate zilele vieții noastre, iar noi vom locui în curțile Domnului…

Isus a venit să ne scoată din toate staulele pe care noi le construim urmând modelele false de păstori…

vv. 4-6

4 Când le-a scos pe toate ale sale, merge înaintea lor, iar oile îl urmează pentru că îi cunosc vocea. 5 Pe un străin nu l-ar urma, ci ar fugi de el, pentru că nu cunosc vocea străinilor”. 6 Isus spusese această parabolă pentru ei, dar ei nu au înțeles ce înseamnă ceea ce le spunea.

Isus spune că după ce „a expulzat, a dat afară” oile Sale… Cuvântul a „expulza” a fost folosit în cazul orbului care „a fost expulzat” din sinagogă, din staulul sinagogii… La fel, Israel a fost „expulzat” din Egipt… Așadar, expulzarea exprimă un act al nașterii, este cel aruncat (scos) din întuneric, și vine la lumină…

Dacă expulzarea a fost acțiunea căpeteniilor care au spus: fostul orb trebuie aruncat afară, marginalizat, eliminat din popor, pentru că nu se supune stăpânirii noastre, Isus, folosind ironia divină, răspunde: „Ziceți că voi l-ați expulzat? Nu! Ci Eu l-am expulzat dintre voi, l-am scos din staul!”. Eu, Isus, am scos din staul toate oile…

Cu alte cuvinte, acțiunea pe care o săvârșește răul – cea de a scoate afară – Dumnezeu (care-l respectă pe om) o folosește pentru a scoate omul din staule…

Evanghelistul citește scena expulzării la lumina crucii, loc în care răul maxim pe care omul îl săvârșește, cel de a-i lua viața lui Dumnezeu, este asumat de Dumnezeu pentru ca El să ne ofere binele maxim… Când noi Îi luăm viața, Domnul ne dă viața Sa… Altfel spus, într-adevăr Dumnezeu este Stăpânul istoriei…

Așadar, pedeapsa maximă ce i s-a întâmplat fostului orb, cea de a fi expulzat, scos din poporul său, în realitate este venirea lui la lumina Păstorului frumos. Nu-i mai are pe aceia căpetenii, ci a venit la libertate…

Și astfel Isus merge înaintea tuturor acestor oi expulzate, la fel cum a mers Iahve în Exod… Începe drumul spre libertate, „iar oile Îl urmează, pentru că recunosc glasul Său”…

„A-L urma pe Isus” este tema fundamentală a sinopticilor…

Tema recunoașterii glasului este esențială în întreaga povestire… Există în noi, în inima noastră, o capacitate de a auzi și de a recunoaște vocea interioară a adevărului, a lui Dumnezeu, și a o deosebi de celelalte voci… Dincolo de toate înșelăciunile pe care le îndurăm…

„Isus merge înainte lor”, nu pentru a le pune în rând, ci pentru că El le deschide drumul, își însușește efortul, greutatea eventualele riscuri pe care străbaterea acelui drum le comportă… Acest fapt dă încredere oilor

„Pe un străin nu-l urmează, ci fug de El”…

Din nefericire, în lumea globalizării, întreaga lume este un staul…

La v. 6 se notează că „Isus a spus această pildă”… Isus a subliniat un lucru clar: ce fac cei care-L ascultă și ce fac căpeteniile, care sunt hoți și tâlhari… Totuși, evanghelistul notează că: „ei n-au înțeles…”…

Dar cum de nu au înțeles? Căci Isus a vorbit despre ei…

Așa este, căci dacă acum un om vorbește despre mine, eu pretind că nu înțeleg… Pentru că-mi spune exact lucrurile greșite pe care le fac, fiind convins că sunt lucrurile cele mai bune din lume… Așadar, nu înseamnă că ei nu înțeleg datorită răutății lor, ci pentru că într-adevăr sunt orbi: și lucrurile cele mai evidente nu sunt văzute de cei orbi…

Tocmai puterea îl orbește pe om: omul crezând că puterea este frumoasă… Dar e „frumoasă” numai până când nu cade… Însă după ce puterea cade, omul înțelege că ea nu-i frumoasă, căci nu-i frumos să stăpânești peste alți oameni…

Isus va explica această pildă cu ajutorul altor două, mult mai transparente, ca să-i ajute să priceapă următoarele: „Ați înțeles acum că nu ați înțeles? Prin urmare, voi căuta din nou să vă ajut să înțelegeți…”. Cu alte cuvinte, avem un drum gradual: mai întâi, Isus prezintă cele două modele opuse: Păstorul frumos și păstorii falși… Dar ei nu înțeleg… Apoi le va explica… Și poate că în final vor fi luminați…

Texte utile:

  • Ps. 23. 49;
  • Iez. 34, 1ș.u.;
  • Lc. 15, 4-7.
Autor: pr. Silvano Fausti
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Ioan Moldovan și Gabriela Neag