Ioan 10,22-42

Eu și Tatăl una suntem

Omul Isus este Cristos și Fiul lui Dumnezeu: eliberează libertatea noastră, revelându-ne că Dumnezeu este Tatăl iubitor de oameni. Va fi ucis pentru că Se proclamă Fiu. Dar tocmai în măsura în care este ucis, oferindu-Și viața pentru noi, Se revelează ca fiind Dumnezeu și ne mântuiește. Creștinismul este un blestem pentru toate religiile: Dumnezeu iubește omul, Se face asemenea cu acesta, și-i dă propria viață tocmai omului care i-o ia pe a Sa… Legii drepte, care-i condamna pe cei răi, îi ia locul iubirea, care-i mântuiește pe toți…

Ps. 2

În psalm avem câteva aluzii la unele teme prezente în versetele evanghelice pe care le vom dezvolta în această cateheză: dificultatea, complotul, curse împotriva Mesiei, Ales de Dumnezeu, și mai presus de toate acestea avem afirmația lui Dumnezeu: „Tu ești Fiul Meu, Eu astăzi Te-am născut”

Am ales acest psalm pentru că astăzi vom contempla apogeul primei părți a Evangheliei după Ioan, în care Isus se revelează ca fiind Mesia, Cristos și ca Fiul lui Dumnezeu… Acest psalm este potrivit pentru că ne descoperă cine este Mesia: este Păstorul, este Regele pe care Dumnezeu l-a pus – este chiar Fiul Său, egal cu El, după chipul Său – și subliniază: „E bine să-L ascultați, căci dacă nu, vă distruge pe toți”…

Așadar, ei credeau că Mesia este cel mai puternic dintre cei puternici și poate distruge orice putere a acestora. Aceasta este și imaginea noastră despre Dumnezeu. În schimb, vom vedea că Isus va fi Mesia și Fiul lui Dumnezeu tocmai ca răstignit… Așadar, avem răsturnarea „așteptărilor mesianice” și a „imaginii despre Dumnezeu” din acest psalm, care e prezentă și-n inima fiecărui om: „Dumnezeu este ființa atotputernică. Toți ceilalți sunt supușii Lui, iar dacă vreunul se răzvrătește, e pedepsit…”.

În această cateheză ne vom opri asupra procesului lui Isus… Dacă celelalte evanghelii așază la sfârșit acest proces înaintea sinedriului, în ultima zi a lui Isus, evanghelistul Ioan îl așază în acest loc, după ultimul semn…

Isus i-a dăruit lumină orbului: vederea realității este minunea definitivă. Realitatea de văzut este omul nou, pe care Isus ni l-a propus prin pildele despre Păstorul frumos, noul model al umanității, care nu-i modelul tâlharului și al lupului, ci este cel care-i după chipul lui Dumnezeu, care dă viață și libertate…

În versetele acestea, cei din sinedriu Îl întreabă: „Cine ști Tu?”… Vom vedea care este identitatea lui Isus, o identitate pe care noi toți o cunoaștem, căci mereu spunem că Isus este Cristos… Cristos a devenit prenumele Lui. Dar Cristos nu-i prenumele Său! El a plătit scump acest prenume, l-a plătit cu crucea: pe cruce era scris că El este Cristosul.

Noi suntem obișnuiți să spunem că Isus este Fiul lui Dumnezeu, dar în această seară vom vedea felul în care El este Cristos și Fiul lui Dumnezeu într-un mod cu totul diferit față de cel pe care noi ni-l imaginăm…

Se citește Io. 10, 22-42

22 Atunci avea loc sărbătoarea Înnoirii în Ierusalim. Era iarnă. 23 Isus umbla prin templu, în porticul lui Solomon. 24 Iudeii l-au înconjurat și i-au zis: „Până când ne chinuiești sufletul? Dacă tu ești Cristos, spune-ne deschis!” 25 Isus le-a răspuns: „V-am spus și nu credeți. Faptele pe care le fac în numele Tatălui, acestea dau mărturie despre mine, 26 însă voi nu credeți pentru că nu sunteți dintre oile mele. 27 Oile mele ascultă glasul meu; eu le cunosc, iar ele mă urmează. 28 Eu le dau viața veșnică și nu vor pieri niciodată. Și nimeni nu le va răpi din mâna mea. 29 Tatăl meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toți și nimeni nu le poate răpi din mâna Tatălui meu. 30 Eu și Tatăl una suntem”. 31 Iudeii au luat iarăși pietre ca să arunce asupra lui. 32 Isus le-a zis: „V-am arătat multe lucruri bune de la Tatăl; pentru care dintre ele vreți să mă ucideți cu pietre?” 33 Iudeii i-au răspuns: „Nu pentru vreo lucrare bună aruncăm cu pietre în tine, ci pentru blasfemie și pentru că tu, om fiind, te faci Dumnezeu”. 34 Isus le-a zis: „Oare nu este scris în Legea voastră: Eu am zis: sunteți dumnezei35 Dacă i-a numit «dumnezei» pe cei cărora li s-a adresat cuvântul lui Dumnezeu – și Scriptura nu poate fi desființată – 36 aceluia pe care Tatăl l-a sfințit și l-a trimis în lume voi îi spuneți: «Spui blasfemii» pentru că am zis: «Sunt Fiul lui Dumnezeu!»? 37 Dacă nu fac lucrările Tatălui meu, să nu credeți în mine; 38 dar dacă le fac, chiar dacă nu credeți în mine, credeți în fapte, ca să știți și să recunoașteți că Tatăl este în mine și eu în Tatăl”. 39 Ei căutau din nou să-l prindă, dar el a scăpat din mâna lor. 40 El s-a dus iarăși dincolo de Iordan, în locul unde botezase mai înainte Ioan, și a rămas acolo. 41 Mulți veneau la el și spuneau: „Ioan n-a făcut nici un semn, însă tot ce a spus Ioan despre acesta era adevărat”. 42 Și mulți au crezut în el acolo.

Pilda de dinainte s-a încheiat cu Isus care ieșise din Templu, și era sărbătoarea corturilor, sărbătoarea luminilor din luna septembrie. În text ne aflăm în timpul iernii, după trei luni, dar aceste două pilde au o legătură strânsă… Se trece de la sărbătorea corturilor la această sărbătoare. Și este a patra oară când Isus ajunge la Ierusalim… Prima dată a ajuns în Templu cu biciul. Această vizită n-a fost plăcută și nici uitată… A doua oară Isus iese din Templu și vindecă acel paralitic înconjurat de mulțime, înaintea porții oilor: era ușa prin care erau duse oile în Templu pentru a fi sacrificate… Dar Isus îl ajută pe acel om, ca să umble… Gestul Său este interpretat ca fiind o încălcare a legii, o lege care-l ține legat pe om, nu-i permite să umble… În acel moment deja decid să-L ucidă, deci începe procesul împotriva lui Isus… A treia urcare a lui Isus la Ierusalim este în timpul sărbătorii corturilor, ocazie cu care procesul împotriva Sa continuă, iar ei caută de mai multe ori să-L prindă și să-L lapideze… În această a patra urcare a lui Isus la Ierusalim avem verdictul, condamnarea Sa definitivă… Avem mai întâi interogarea Sa: ca un hulitor trebuie să fie ucis…

Cele două hule pe care le vom vedea în această cateheză sunt: Isus este Cristosul, și că Isus este Fiul lui Dumnezeu… Isus a murit din cauza acestor două (hule) blesteme.

Aceste două blesteme sunt centrul credinței creștine.

Noi suntem obișnuiți să spunem că Isus este Cristosul, că este Fiul lui Dumnezeu, că Isus a murit pe cruce. Dar vă rog să vă gândiți: dacă Isus ar veni acum, aici, în acest loc, și ne-ar spune că El este Cristosul și Fiul lui Dumnezeu, noi cum ne-am comporta față de El, ce I-am face? Noi ce imagine avem despre Cristos și despre Dumnezeu?

Isus va muri tocmai pentru că este Cristosul și Fiul lui Dumnezeu. Și tocmai murind ne va revela cine este Cristosul și cine este Fiul lui Dumnezeu.

Așadar, ne aflăm în centrul revelației creștine. Aș vrea să înțelegem în profunzime că creștinismul este un blestem pentru toate religiile. Să nu considerăm ca fiind sigură credința creștină… Noi aplicăm, atribuim ideile noastre despre Mesia, despre mântuire lui Isus ,uitând un mic aspect: că El a murit tocmai pentru a ne schimba ideile despre Cristos și despre Dumnezeu… Dumnezeul nostru este un Dumnezeu răstignit, răstignit de om și pentru om. Și acest Om răstignit ne revelează cine este Dumnezeu: este Cineva care ne iubește până la a-Și da viața… De pe cruce avem singura revelație a lui Dumnezeu, care elimină, neagă toate religiile, toate ateismele și toate idolatriile: „Crucea este distanța infinită pe care Dumnezeu a pus-o între Sine și idol” (cf. D. Bonhoeffer). Iar noi, fie religioși, fie atei, avem mulți idoli, multe imagini false despre Dumnezeu, iar crucea pune în criză toate ideile noastre despre Dumnezeu sau împotriva Lui…

Să ne ajute Domnul să pricepem acest mister al crucii, despre care Pavel spunea că: „Este pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie… iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1Cor. 1, 18.23). În acest text crucea se întrezărește în mod clar, tocmai pentru că Isus se proclamă Cristos și Fiul lui Dumnezeu.

vv. 22-24

22 Atunci avea loc sărbătoarea Înnoirii în Ierusalim. Era iarnă. 23 Isus umbla prin templu, în porticul lui Solomon. 24 Iudeii l-au înconjurat și i-au zis: „Până când ne chinuiești sufletul? Dacă tu ești Cristos, spune-ne deschis!”

Primele trei versete ne oferă timpul, locul și întrebarea pe care iudeii i-o adresează lui Isus

Ne aflăm în timpul sărbătorii consacrării templului. În limba greacă avem cuvântul „renovare”… Templul fusese re-consacrat în urma profanării lui Antioh Epifanul. Ne aflăm la jumătatea lunii decembrie, pe timp de iarnă… Acest anotimp nu indică numai timpul, ci și clima spirituală care domnește: este anotimpul rece, al furtunilor, al nenorocirilor… Este anotimpul rece pentru El: înconjurat de dușmani, va trebui să înfrunte iarna, adică moartea, mai înainte de Paști…

Isus „umbla prin templu, în pridvorul lui Solomon… înconjurat de iudei”…

În Evanghelia după Ioan „iudeii” nu sunt poporul, ci sunt conducătorii iudeilor, acea parte a conducătorilor care nu L-au primit pe Cristos și care i-au expulzat și prigonit și pe discipolii Lui… Să nu uităm că apostolii și Isus sunt tot iudei… Așadar, prin cuvântul „iudei”, evanghelistul îi desemnează pe cei care nu au primit lumina Mesiei și i-au exclus pe creștini…

Isus este înconjurat, iar ei Îl întreabă: „Până când ne scoți sufletul [viața, suflul]?” (v. 24). „Până când ne lași în suspans?… Dacă Tu ești Cristosul, spune-ne-o pe față.” Este aceeași întrebare pe care – în celelalte evanghelii – I-o vor adresa lui Isus, în ultima zi, înaintea sinedriului… În schimb, Ioan o așază aici, în apogeul lucrării Sale, căci tocmai prin lucrarea Sa ne-a revelat cine este Cristosul…

Cine este Cristosul? Este Cel care vine cu biciul în templu, pentru a purifica imaginea pe care o avem despre Dumnezeu; este Cel care ne dă vinul frumos; este Cel care ajută omul să umble; este Cel care dă vederea orbilor; este Cel care iartă… și este Păstorul frumos…

În cateheza anterioară am văzut că Păstorul frumos este exact opusul imaginii pe care noi toți o avem despre Cristos, despre Mesia, despre Unsul Domnului… După părerea noastră, Unsul Domnului este Cel care are puterea lui Dumnezeu, iar puterea lui Dumnezeu este absolută și stăpânește peste toți, rupând oasele tuturor…

Isus este Mesia, este Unsul Domnului – titlul Său va fi pe cruce – pentru că este Păstor, un Păstor care știe să-Și „expună” viața pentru oi, știe să-Și „dispună” viața (să o pună la dispoziția oilor) și știe să-Și „pună” viață, știe să-Și dea viața, să moară pentru oi… Așadar, este Păstor pentru că știe să-și dea viața…

Mesia este imaginea lui Dumnezeu pe pământ…

Mereu așteptăm să vină un Mesia, care să ne elibereze de dușmani, un Mesia mai tare decât toți, care să ducă războiul sfânt și să câștige cei buni: mereu ne gândim la cruciada celor buni împotriva celor răi… Aceasta ar fi împărăția Mesiei…

Pentru Isus aceasta ar fi împărăția tâlharilor, nu a Mesiei, o lume în care mereu câștigă cel mai rău, cel mai violent.

Isus este Mesia pentru că este Mielul care duce pe umerii Săi păcatul lumii… Isus Mesia și Mântuitorul ne prezintă un nou model despre om, pentru că El nu este Omul care stăpânește peste ceilalți, ci spală picioarele discipolilor…

Isus este Rege, pentru că tronul Său este crucea: nu-i regele care ia viața altora și-i stăpânește prin teroare, pentru că are putere peste ei, ci-I Rege pentru că Isus își dă viața și-Și pune viața în slujirea celorlalți…

Așadar, Isus ne revelează un Mesia, un Dumnezeu și un model al omului exact opuse față de cele pe care le așteptam.

Noi suntem obișnuiți să spunem că „Isus este Cristosul”, dar e greșit să spunem astfel… Trebuie să spunem exact opusul! Dacă spunem: „Isus este Cristosul” înseamnă că eu nu știu cine este Isus, dar este Cristosul, acel Cristos pe care eu mi-l imaginez, așa cum și-l imagina și Petru… Dar Isus îi răspunde: „Taci, satană!”… Trebuie să spunem: „Cristos – iar noi nu știm cine e Cristos – este omul Isus, este acest OM!”. Toate celelalte idei sunt idei contrafăcute despre om și despre Dumnezeu, idei care ucid omul…

Acest concept despre Cristos, această așteptare a lui Cristos, este marea problemă a creștinismului, pentru că noi toți spunem: „Isus este Cristos!” Dar care Cristos? Este Cristosul răstignit, sau este Cristosul din alte imagini religioase, pe care noi ni le-am inventat pentru a justifica aiurelile noastre după putere? Nu există un alt Cristos în afara Celui răstignit! Și nu există un alt Mântuitor în afara Celui care știe să-și dea viața!

Pentru conducătorii poporului întrebarea este importantă cel puțin din două motive… Cel dintâi este următorul: dacă Cristos este Cel răstignit, ei nu sunt de acord pentru că și-ar pierde autoritatea, puterea, deoarece ei doreau să-și exercite puterea. Cel de al doilea este: Dacă Isus Se declară pe față ca fiind Cristosul, ce fac conducători poporului? Le zic romanilor: „Vedeți că avem un om care vrea să facă pe Cristosul. Slujiți-L voi!”… Altfel spus, cei care pretindeau că sunt Cristos, erau răstigniți și atât… Prin urmare, pentru căpetenii era mai bine ca Isus, care s-a declarat Cristos, să fie eliminat…

Să reflectăm mai serios asupra imaginii lui Cristos pe care o avem în minte, ca să n-o considerăm certă… Întrebarea este: „Cristosul meu, Mântuitorul meu, omul meu ideal este Cel răstignit?”… Într-adevăr El mă mântuiește? Dar de ce anume mă mântuiește? Urmez criteriile Sale?

Nu din întâmplare ultima minune este cea de a deschide ochii, cu ajutorul noroiului Său, a umanității Sale… Umanitatea Sa ne deschide ochii cu privire la cine este omul și cine este Dumnezeu, și ne dă acel adevăr care ne face liberi, ne face fiii lui Dumnezeu și frații tuturor.

Dar oricare altă imagine speculativă despre Cristos, despre Mesia, despre Dumnezeu și despre om înseamnă distrugerea omului, fiind religia folosită ca mijloc al puterii și al stăpânirii…

Și cine este ateu, de fapt este și mai religios, pentru că face din religie ideologia sa. Și ateul urmărește să obțină tot puterea în baza ideologiei sale… Mai mult, ateismul a fost o „binecuvântare”, în sensul că în acest secol oamenii nu s-au mai ucis în numele lui Dumnezeu… Dar trebuie să ajungă să înțeleagă că nu se poate ucide în numele lui Dumnezeu, dar nici în numele omului… Oamenii se pot ucide numai în baza unui „interes fals”, care este fals pentru că-i și împotriva celui care ucide… Se poate stăpâni numai din greșeală, pentru că aceia care stăpânesc încă nu au înțeles cum funcționează viața…

Să vedem răspunsul lui Isus…

vv. 25-31

25 Isus le-a răspuns: „V-am spus și nu credeți. Faptele pe care le fac în numele Tatălui, acestea dau mărturie despre mine, 26 însă voi nu credeți pentru că nu sunteți dintre oile mele. 27 Oile mele ascultă glasul meu; eu le cunosc, iar ele mă urmează. 28 Eu le dau viața veșnică și nu vor pieri niciodată. Și nimeni nu le va răpi din mâna mea. 29 Tatăl meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toți și nimeni nu le poate răpi din mâna Tatălui meu. 30 Eu și Tatăl una suntem”. 31 Iudeii au luat iarăși pietre ca să arunce asupra lui.

Oferim o scurtă sinteză a acestor versete… Isus spune că întreaga Sa viață și tot ceea ce El a făcut în numele Tatălui este semn că El este Cristosul, care a venit să dea mântuirea, viața și lumina oamenilor…

Și continuă: „Dar voi nu credeți”. Într-un alt loc va spune: „Voi nu puteți crede”… De ce? Deoarece credința nu-i o chestiune teoretică, ci este una practică… Un om mereu crede în ceva sau în cineva, își întemeiază viața pe ceva (vreo valoare) sau pe cineva, drept urmare își încredințează viața acestui cineva sau acestei valori…

Omul care nu-și încredințează viața Păstorului frumos, Cel care știe să expună, să dispună și să pună propria Sa viață pentru oi, înseamnă că-și încredințează viața într-o direcție opusă acesteia, înseamnă că are și urmează alți păstori, păstorii morți și, prin urmare, este un om care nu poate crede… Pentru că fiecare om crede în ceea ce crede. Dacă un om care că în viață, este important să aibă putere, stăpânire, să-i elimine pe ceilalți, este limpede că nu poate crede în Cristos, care-Și dă viața și Se face slujitorul tuturor. Chiar dacă spune că este un creștin, este limpede că un astfel de om nu crede, adică nu-și încredințează viața acestui Cristos, care Se dăruiește și slujește…

Este bine să știm că credința nu-i o problemă de doctrină, ci e o chestiune practică: credința ta este realitatea pe care tu îți întemeiezi viața… Îți bazezi viața pe Dumnezeu sau pe mamona?

Apoi Isus îndeamnă oile care-L urmează să fie liniștite, pentru că: „Mâna lui Isus este mai tare decât orice mână”… Mâna reprezintă puterea. Puterea Mesiei – care este umil și sărac – este mai tare decât orice putere, iar mâna Sa pironită pe cruce este mai tare decât orice putere lumească…

Mâna Sa este cea a Tatălui, adică are puterea lui Dumnezeu Tatăl, care-i puterea de a iubi fără măsură…

Isus concluzionează: „Voi mă întrebați dacă sunt Cristosul? Vă spun mai mult: Eu sunt Cristosul, dar nu Cel pe care-L cugetați voi, ci Acela pe care Dumnezeu Îl cugetă… Nu numai că sunt Cristosul pe care Dumnezeu îl cugetă, ci Eu și Tatăl una suntem” (v. 30)… Altfel spus, „Nu sunt numai Cristosul, ci sunt Fiul lui Dumnezeu!”… Ființa Mea de Cristos este ființa Mea de Fiu al lui Dumnezeu egal cu Tatăl, altfel spus, lucrarea Mea este ca a Tatălui, ființa mea este ca a Tatălui, voința Mea este ca a Tatălui… Și aceasta este ființa Mea de Cristos…

Așadar, răspunzând întrebării lor dacă El era Cristosul, Isus îi provoacă spunându-le că El este mult mai mult decât Cristosul, decât Unsul lui Dumnezeu: „Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!”…

Prin răspunsul Său Isus pune în criză nu numai ideea noastră despre Cristos și despre mântuire, ci și ideea noastră despre Dumnezeu.

De fapt, ei „decid să-L lapideze”… Să ținem cont că oamenii care hotărăsc să-L lapideze nu sunt cei răi, ci sunt cei care de aproape două mii de ani Îl așteptau pe Cristos, pe Mesia… Sunt cei care de aproape două mii de ani au primit revelația lui Dumnezeu. Dar când Îl văd înaintea lor, așa cum li Se prezintă, ei spun: „Mesia nu poate fi așa!”

vv. 32-33

32 Isus le-a zis: „V-am arătat multe lucruri bune de la Tatăl; pentru care dintre ele vreți să mă ucideți cu pietre?” 33 Iudeii i-au răspuns: „Nu pentru vreo lucrare bună aruncăm cu pietre în tine, ci pentru blasfemie și pentru că tu, om fiind, te faci Dumnezeu”.

Din răspunsul lor notăm că au înțeles foarte bine ce le-a spus Isus… Și, din această cauză, doresc să-L lapideze: „Pentru că Tu, om fiind, Te faci pe Tine Dumnezeu”. Aceasta este hula, blestemul…

Acest blestem este substanța credinței creștine, pentru că ni se spune nu numai că „Isus este Dumnezeu” – este periculos să spunem că Isus este Dumnezeu, pentru că-I atribuim lui Isus ideile noastre despre Dumnezeu – ci că acel Dumnezeu, pe care nici un om nu L-a văzut vreodată, este omul Isus! Dumnezeu este acel om Isus care spală picioarele, care Se face slujitorul discipolilor, care-și dă viața pentru cei care-L răstignesc… Acela este Dumnezeu! Și nu există un alt Dumnezeu!

Pe cruce moare imaginea acelui Dumnezeu pe care toți am cugetat-o: imaginea unui Dumnezeu judecător, puternic, stăpânitor, a unui Dumnezeu care stă sus, departe de noi, a unui Dumnezeu antagonist al omului, a unui Dumnezeu care ne ia libertatea și care ne condamnă… Pe cruce vedem că e un Dumnezeu care-i condamnat, sărac, umil, care duce răul pe umerii Săi Și ne iubește fără măsură… Crucea este gloria, mărirea, revelația lui Dumnezeu!

„Pentru că Tu, om fiind, Te faci pe Tine Dumnezeu” (v. 33).

Isus este om! Umanitatea Sa este revelația totală a lui Dumnezeu… El este om și Dumnezeu tocmai în măsura în care este răstignit…

În acest loc ne aflăm în centrul credinței creștine…

Pentru a înțelege acest adevăr avem nevoie de darul Spiritului lui Dumnezeu… Adică este nevoie să intrăm în misterul lui Dumnezeu, care este iubire și vrea să-l mântuiască pe om, și i Se revelează omului ca fiind iubire infinită, tocmai dându-Și viața pentru om…

Dacă nu-i adevărat că Isus e Fiul lui Dumnezeu, înseamnă că-i cel mai mare înșelător din istorie… Încă sunt miliarde de oameni care cred în El…

Dar dacă este adevărat – și e adevărat! – că Isus este Fiul lui Dumnezeu, imaginea noastră despre Dumnezeu (care-i și imaginea pe care toate religiile o au despre Dumnezeu) este cea mai mare minciună din istorie.

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu răstignit! Iar crucea marchează sfârșitul oricărei imagini religioase despre Dumnezeu: crucea este revelația unui Dumnezeu care-i iubire absolută care, tocmai astfel îl răscumpără pe om…

Toate aceste adevăruri mereu le presupunem, căci mereu spunem că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu, că a fost recunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu pe cruce, și că prin cruce ne-a mântuit, răscumpărat… Toate aceste afirmații le considerăm certe, dar poate că niciodată nu am înțeles că ele reprezintă cea mai mare blasfemie pentru o „ureche” pioasă și devotată… Pentru un om devotat e o blasfemie faptul că acest om e Dumnezeu…

Păcatul lui Adam nu e faptul că a vrut să devină ca Dumnezeu… Căci Adam a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu… Păcatul nu-i a vrea să devenim ca Dumnezeu, ci să-L facem pe Dumnezeu să devină așa cum Îl cugetăm noi: invidios, gelos, antagonist, rivalul cel mai mare al tuturor, judecător…

Așadar, răul nu constă în faptul că omul vrea să devină ca Dumnezeu, căci Dumnezeu ne-a creat intenționat pentru a deveni ca El, fii în Fiul…

În vremea noastră se vorbește foarte mult despre „identitatea creștină”, despre „războaiele religioase”, despre „lupte”… Un lucru este clar: „Că Isus este Cristosul tocmai în modul opus față de cel dorit de toți, inclusiv de noi”… El este Cristosul pentru că este blând, pentru că este Cel care s-a prezentat în predica de pe Munte (cf. Mt. 5-7), realizând apoi pe cruce toate cuvintele din acea predică… Și, astfel, ne-a prezentat omul nou, liber, mântuit de rău, de violență, de rivalitate, omul care-i fratele tuturor oamenilor…

„Isus este Dumnezeu”… Cel mai cutremurător adevăr este că: „Dumnezeu este omul Isus răstignit”… Trupul Său este epifania (arătarea, manifestarea) absolută a unui Dumnezeu care este în totalitate iubire și numai iubire pentru om… Și Care se dăruiește în totalitate omului: îi dă omului viața Sa, Spiritul Său, i Se dă pe Sine… Fără să pună condiții și fără rezerve (îndoieli)…

Astfel înțelegem că Dumnezeu este Tată și ne vindecăm de imaginea falsă din mințile noastre despre Tatăl, și ne vindecăm de imaginea noastră falsă de fii care am vrea să fim ca Tatăl – rival și puternic – și, în sfârșit devenim (construim) o lume de fii și frați… Și toți devenim într-adevăr fiii lui Dumnezeu, nu doar suntem „numiți” fiii lui Dumnezeu (nu suntem doar cu numele fiii lui Dumnezeu)…

Din această cauză creștinismul este o religie universală, dar care nu se impune prin putere… Și fiecare putere pe care creștinismul a avut-o, sau o are, este împotriva creștinismului, nu împotriva altora… Altfel spus, când creștinismul are putere, pierde…

Singura putere este cea a crucii: cea a mărturiei unei iubiri necondiționate, care este „mâna” lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu… Singura putere pe care Dumnezeu o are este cea de a-Și da viața… Toate celelalte puteri au puterea de a lua vița…

Aceste două afirmații ies în timpul procesului lui Isus înaintea sinedriului, mai înainte de răstignire… Ioan le așază în acest loc, ca o concluzie a vieții Sale publice, pentru că întreaga Sa viață a fost revelarea acestui Dumnezeu, a fost un proces: un proces de luminare pentru cei care doresc să creadă, și un proces de încăpățânare, de întunecare, de orbire crescândă, pentru cei care nu doreau să creadă. Dar până la urmă, și această încăpățânare crescândă are o limită… Altfel spus, crucea este limita absolută, dincolo de cruce răul nu poate merge… Căci omul nu poate face mai mult decât să-L pună pe Dumnezeu pe cruce… Și tocmai pe cruce Isus Se revelează Dumnezeu.

vv. 34-38

34 Isus le-a zis: „Oare nu este scris în Legea voastră: Eu am zis: sunteți dumnezei35 Dacă i-a numit «dumnezei» pe cei cărora li s-a adresat cuvântul lui Dumnezeu – și Scriptura nu poate fi desființată – 36 aceluia pe care Tatăl l-a sfințit și l-a trimis în lume voi îi spuneți: «Spui blasfemii» pentru că am zis: «Sunt Fiul lui Dumnezeu!»? 37 Dacă nu fac lucrările Tatălui meu, să nu credeți în mine; 38 dar dacă le fac, chiar dacă nu credeți în mine, credeți în fapte, ca să știți și să recunoașteți că Tatăl este în mine și eu în Tatăl”.

Răspunzând, Isus întărește ceea ce ei au spus: „Exact așa este: faptul pentru care Mă acuzați este adevărul, adică Eu sunt Fiul lui Dumnezeu”… Mai întâi le oferă dovada biblică, folosind metoda rabinică, metodă care consta în a lua o afirmație dintr-un text, și a o interpreta. În acest loc Isus le spune „În legea voastră există Psalmul 82 (și Psalmii erau incluși în Tora, în sens larg)în care stă scris: „Voi sunteți Dumnezei”…

Isus continuă: „Dacă i-ați numit dumnezei pe aceia către care a fost Cuvântul lui Dumnezeu – și Scriptura nu poate să fie desființată – despre Cel pe care Tatăl L-a sfințit și L-a trimis în lume, voi ziceți: Tu hulești, căci am spus: Fiul lui Dumnezeu sunt?” (vv. 35-36)… Cu alte cuvinte, dacă voi toți sunteți dumnezei – voi care ați primit Cuvântul lui Dumnezeu – ziceți că blestemă Cel care este Cuvântul lui Dumnezeu, Cel care e Fiul lui Dumnezeu, pentru că spune că e Dumnezeu?

Isus nu spune: „Sunt Fiul lui Dumnezeu”. Dacă ar fi zis „Sunt Fiul lui Dumnezeu”, ar fi putut fi înțeles ca fiind un titlu mesianic (căci Fiul lui Dumnezeu înseamnă Mesia)… În schimb, Isus spune: „sunt Fiu„, indicând un atribut… Atributul care definește ființa lui Isus este: „Fiul lui Dumnezeu”, expresie care înseamnă că Dumnezeu este Tatăl Său, și că Fiul are aceeași natură a Tatălui… Prin urmare, revendică aceeași identitate cu a lui Dumnezeu… Este apogeul revelației Sale! Și vrea să spună așa, pentru că ar fi putut zice: „Vă spun, doar ca să vă informez…”. Însă nu Isus le spune că au înțeles corect că El este Fiul lui Dumnezeu! Din această cauză sunt un Mesia diferit de cel pe care voi vi-l imaginați, pentru că Dumnezeu este diferit de ceea ce voi cugetați… Și veți înțelege când Mă veți ridica de la pământ: „Îl veți cunoaște pe Eu-sunt”… Tocmai dorind să Mă ucideți, veți înțelege cine este Dumnezeu…

Isus va fi ucis, pentru că s-a făcut Fiul lui Dumnezeu. Dacă s-ar fi numit numai Mesia, nici nu trebuia să-L ucidă, căci se gândeau romanii să-L elimine… Însă Isus e ucis din cauza acestui blestem, care e substanța creștinismului…

Ar fi bine ca creștinii să știe că centrul credinței lor este un blestem pentru toate religiile…

Dumnezeul nostru nu-i un cadavru atârnat pe o bucată de lemn, ci Dumnezeul nostru e Dumnezeul răstignit… Este Unul răstignit de om și pentru om… Și exact așa e Dumnezeu!

Aceste versete ne prezintă o nouă concepție despre Dumnezeu… Toată a doua parte a Evangheliei (de la capitolul al 13-lea în continuare, până la episodul răstignirii, loc în care se revelează gloria Sa, iar pe cruce va fi scris titlul Său, titlu din cauza căruia El este Mesia) nu va face nimic altceva decât să prezinte această imagine nouă despre Dumnezeu, care este iubire….

Isus continuă să spună: „Dacă Eu aș spune numai vorbe, ați putea să nu Mă credeți, dar faptele Mele dovedesc ceea ce spun”. Isus apelează mereu la lucrări.

Ce lucrare a făcut Isus? Întreaga Sa lucrare este aceeași cu a lui Dumnezeu Tatăl… Ce a făcut Tatăl? A creat omul. Și odată creat, caută să-l mântuiască, să-i dea libertatea și viața… Întreaga lucrare a lui Isus este eliberarea omului, este darul vieții făcut omului… Aceasta e lucrarea Sa, iar ultima pe care am văzut-o, constă în faptul că i-a dăruit vederea orbului… Cu alte cuvinte, Isus ne deschide ochii să vedem adevărul omului și al lui Dumnezeu…

În această cateheză Isus ne-a deschis ochii să vedem cine este Dumnezeu!

Iar în final spune: „Să știți și să cunoașteți că Tatăl este în Mine și Eu în Tatăl” (v. 38). Ce înseamnă că „Tatăl e în Fiul și Fiul în Tatăl?”. Cum poate fi unul în celălalt?

Un om este acolo unde iubește și este iubit… Tatăl și Fiul sunt iubire unul pentru celălalt: „Tatăl Îl iubește pe Fiul, deci este în Fiul”, „Fiul Îl iubește pe Tatăl, deci este în Tatăl”. Un om locuiește acolo unde iubește…

Așadar, Dumnezeu este o unire de iubire dintre Tatăl și Fiul, iar această iubire este viața Lor, este darul Spiritului care este comunicat (transmis) și nouă pentru ca să devenim fii care să-i iubească pe Tatăl și pe frați cu aceeași iubire. Și este îndumnezeirea omului. Aceasta este misiunea de Cristos a lui Isus, cea de a ne mântui: constă în a ne da aceeași viață a lui Dumnezeu, viață care este această iubire dintre Tatăl și Fiul, care se realizează în iubirea fraților…

vv. 39-42

39 Ei căutau din nou să-l prindă, dar el a scăpat din mâna lor. 40 El s-a dus iarăși dincolo de Iordan, în locul unde botezase mai înainte Ioan, și a rămas acolo. 41 Mulți veneau la el și spuneau: „Ioan n-a făcut nici un semn, însă tot ce a spus Ioan despre acesta era adevărat”. 42 Și mulți au crezut în el acolo.

Dacă în celelalte evanghelii, în procesul dinaintea sinedriului se spune: „E demn de moarte. Ce vi se pare? A hulit”… În textul de față ei caută să-L prindă, dar încă lipsesc trei, patru luni până la Paști, deci Isus a scăpat din mâna lor…

Scena începuse în templu, pe timpul iernii, iar acum se încheie într-un loc nedefinit, dincolo de Iordan, unde Isus „locuiește”… Este noua locuință, căci locuința Sa nu mai este templul…

Dacă în textul anterior stă scris că „Mulți erau împotriva Lui”, aici se notează că: „Mulți au venit la El…Și mulți au crezut în El”. Revelației lui Isus ca fiind Mesia și Fiu lui Dumnezeu „Mulți au venit la El”. Și, mai repede sau mai târziu, toți vor merge la El… Pentru că fiecare om este fiul lui Dumnezeu și, mai repede sau mai târziu, Îl va cunoaște pe Fiul. Și-L va recunoaște tocmai când Îl va ucide, pentru că va vedea că El mărturisește o fraternitate care este mai tare decât moartea. Și atunci va recunoaște cine este Tatăl, iar pe Isus Îl va recunoaște Fiu… Și va spune la fel ca mulțimea: „Ioan n-a făcut nici o minune, dar toate câte Ioan a zis despre Acesta, erau adevărate” (v. 41).

Ce a spus Ioan? Că Isus este Cristosul și Fiul lui Dumnezeu. Ioan este glasul care a spus adevărul, iar acum ei au înțeles că ceea ce Isus a făcut și a spus este împlinirea a ceea ce Ioan a vestit. Și au crezut în El…

Acest fapt îl urmărește și evanghelistul Ioan, care până acum ne-a povestit istoria lui Isus, semnele pe care El le-a înfăptuit: și sunt semnele iubirii Tatălui față de fii, pentru ca să credem că El este Mesia, Mântuitorul și este Fiul…

Textul ne prezintă centrul credinței creștine, acele lucruri pe care toți le știm încă de mici, dar pe care mereu riscăm să le considerăm prea clare, neînțelegând că ele sunt sminteală, nebunie și hulă… Și, totuși, ele sunt realitatea lui Dumnezeu și mântuirea omului…

Iar Isus și-a dat viața din cauza acestor afirmații. El putea foarte bine să se scuze: „Le-am spus doar așa… ca să le spun”. Isus a fost ucis pentru că S-a proclamat Mesia și Fiu al lui Dumnezeu… Și tocmai pentru că a fost ucis ne-a revelat cine este Mesia, cine este Fiul lui Dumnezeu, și ne mântuiește de imaginea falsă despre Dumnezeu și de imaginea falsă despre Mesia…

Texte utile:

  • Io. 5, 19-47; 8, 31-59;
  • Ps. 2, 82 e 22;
  • Is. 52, 13; 53, 12;
  • Lc. 22, 66-71;
  • 1Cor. 1, 17-26.
Autor: pr. Silvano Fausti
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Ioan Moldovan și Gabriela Neag