Ioan 10,7-21

Eu-sunt ușa, Eu-sunt păstorul

Când se face ziuă, oile rămân în staul numai pentru a fi mulse, tunse ori înjunghiate… Isus, lumina lumii, le scoate din orice țarc religios, ducându-le spre pășunile vieții: alcătuiește o singură „turmă” de persoane libere, de fii și frați, similari cu El și diferiți între ei. El este Mielul care știe să expună și să pună viața Sa în favoarea altora. Este cap, pentru că este slujitorul tuturor: este Păstorul frumos, diferit de căpeteniile tâlharilor pe care noi le urmăm ca model…

Ps. 49 (48)

Psalmistul ne prezintă figura păstorului rău, care conduce la iad, iar textul din Evanghelie ne prezintă figura Păstorului frumos, care ne conduce la pășunile vieții…

Acest psalm este opus psalmului 23 (22), cel al Bunului Păstor, făcând parte din grupul psalmilor instructivi. De fapt, se subliniază că: „Gura Domnului spune înțelepciunea”, cerându-ne să ascultăm cu atenție, pentru a înțelege și alege… Cei doi psalmi ne prezintă păstori diferiți: Păstorul frumos care este Isus Cristos, pe de o parte și toți ceilalți păstori, pe de altă parte… Să cerem darul discernământului, pentru a putea alege să-L urmăm pe adevăratul Păstor

În această cateheză vom căuta să terminăm comentarea textului despre Păstorul frumos…

Mai întâi de toate, subliniem contextul versetelor noastre… La capitolul al nouălea am avut luminarea orbului, a omului care vine la lumină. Vine la lumină grație tinei pe care Isus i-o pune pe ochi și al scufundării sale în apă, semn al botezului… Un om vine la lumină când i se pune înainta ochilor tina – umanitatea lui Isus – și apa, darul Spiritului Său. În acel moment vede un model nou de om: este vorba despre omul care-L cunoaște pe Dumnezeu ca Tată, este omul care se știe liber, fiu și frate al altora…

Când omul a descoperit toate acestea, e un om născut. Mai înainte de a descoperi acestea, încă nu există ca om, ci este închis în sine, nu știe cine este el, cine este Dumnezeu și nici cine sunt ceilalți…

A doua premisă este următoarea: când acest om devine liber, imediat întâmpină împotrivirea căpeteniilor religioase, care doresc să-l țină ca sclav al imaginii lor despre Dumnezeu, despre lege și despre om…

Această istorie mereu este actuală, pentru că problema nu-i a crede în Dumnezeu, ci „în care” Dumnezeu… În Dumnezeu care deschide ochii și ne ajută să vedem realitatea, sau în „dumnezeul” care ne închide ochii, ne face orbi și încăpățânați, care ne face să confundăm certitudinile (convingerile) noastre cu adevărul, care ne împinge să facem toate inchizițiile, toate războaiele sfinte, adică toate acele rele din trecut pentru care, în ultima vreme, Biserica și-a cerut iertare, sperând să nu le repete în prezent?

În minunea orbului i se propun omului două modele: omul pe care-l prezintă Isus, adică omul liber, fiu și frate, care are o concepție nouă despre Dumnezeu și despre om și care știe că tot ceea ce este împotriva omului este împotriva lui Dumnezeu, pe de o parte, și vechea concepție despre Dumnezeu, tipică tuturor religiilor și ideologiilor, care constă în faptul că ceea ce este important este ideea mea sau religia mea, și acestora le sacrific (le supun) omul și oricare alt adevăr…

În capitolul al zecelea Isus vorbește tocmai căpeteniilor poporului spunându-le că sunt oarbe, cu scopul de a le aduce la lumină. În cateheza anterioară Isus a vorbit despre țarc, despre oi, despre ușă, despre Păstor, despre hoți și despre tâlhari…

Oile sunt imaginea obișnuită care desemnează poporul lui Dumnezeu… Nouă nu ne place să fim oi, și e firesc… Totuși, omul întotdeauna urmează un păstor, adică un model, un ghid… Prin urmare, întrebarea este: ce model de om urmăm? Noi urmăm modelul care este păstorul nostru… Urmăm modelul comun al capului – religios sau nu – care, mai mult decât să se propună, se impune prin violență înaintea altora, pentru că având puterea, poate să-i ucidă? Acesta e modelul pe care-l cunoaștem de la Cain până la noi, și care încă funcționează foarte bine… Este modelul prin care cel mai violent, cel care poate dăuna mai mult, stăpânește, domină… Pentru că dacă un om se sustrage legii pe care cel mai violent o dictează, este marginalizat, este eliminat, este ucis… Prin urmare, se instaurează o lume care neagă fraternitatea, a omului care-i un „lup” pentru aproapele său, aceasta fiind „dreptatea lumii”, fără ca ea să fie atentă cine plătește: plătește (suferă) umanitatea fiecărui om…

Isus ne propune un om nou, pe El, care este Fiul, care se știe iubit de Tatăl, care-i iubește pe frați, deci ne propune această libertate de a iubi și de a sluji…

Ceilalți păstori sunt „hoți și tâlhari” pentru că țin oile în țarc.

Țarcul e și simbolul curții templului, a tuturor acelor „staule” religioase, ideologice, politice, în care se închid persoanele, așa cum închidem oile în staul. E adevărat că oile stau în staul pe timpul nopții, dar dacă ele rămân în staul pe timpul zilei, stau numai pentru a fi mulse, tunse, vândute, tăiate…

Păstorul este cel care scoate oile din staul… Altfel spus, dincolo de metaforă, Isus îi propune omului să iasă din toate „staulele” pentru a umbla în libertatea fraternității fiilor lui Dumnezeu. Însă celelalte religii și celelalte căpetenii religioase și politice au nevoie să țină oile în staulul (în limita) ideilor lor, sub stăpânirea și sub controlul lor, căci astfel trăiesc pe spinarea lor… Așadar, Isus vrea să înlocuiască modelul nostru de om. Căci pentru noi, capul, păstorul, este cel cu care ne identificăm… Iar acest fapt, într-un regim democratic apare și mai clar, pentru că noi alegem capul… Dar și în trecut un om se identifica cu capul, căci dacă nu, el nu ar fi conducătorul, ci ar fi un om care ar trebui să fie tratat, dacă ceilalți nu s-ar identifica cu el…

Deoarece căpeteniile, înaintea propunerii făcute de Isus, nu au înțeles despre ce vorbea, în versetele la care medităm acum Isus explică motivul pentru care El este „ușa” („Ușa” este locul prin care se iese spre libertate) și motivul pentru care El este Păstorul frumos, în opoziție cu păstorul urât… Păstorii urâți sunt hoții și tâlharii care pretind că sunt păstori și că țin locul lui Dumnezeu…

Textul ne propune o temă mereu actuală și ea poate fi citită la diferite nivele… Nivelul cel mai profund privește conceputul de păstor ca model de conducător, pe care toți îl avem și-l urmăm…

Care este păstorul pe care-l urmez? Care e modelul de viață pe care mi-l propun? Și care în zilele noastre este propus sau impus tuturor?

Acest text dorește să ne deschidă ochii (așa cum s-au deschis ochii unora la finalul textului), ca să ne vindecăm vederea… Căci, repet: „Răul omului este, mai presus de orice, faptul de a nu înțelege și, prin urmare, a crede că e bine exact ceea ce este rău”… Când omul înțelege că ceea ce este rău este ceva urât și neplăcut, nu-l mai face… Așadar, omul face răul crezând că e un bine, că e frumos, bun și plăcut…

Îmi doresc ca versetele acestea să ne deschidă ochii, pentru ca să vedem adevăratele lucruri frumoase, bune și plăcute… Dar să ne ajute să vedem și urâțenia lucrurilor neplăcute, pe care noi – din nefericire – le considerăm foarte frumoase…

Se citește Io. 10, 7-21

7 Atunci, Isus a zis din nou: „Adevăr, adevăr vă spun: eu sunt poarta oilor. 8 Toți cei care au venit înainte de mine sunt hoți și tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. 9 Eu sunt poarta. Dacă cineva intră prin mine, va fi mântuit. Va intra și va ieși și va găsi pășune. 10 Hoțul nu vine decât să fure, să înjunghie și să ucidă. Eu am venit ca să aibă viață și s-o aibă din belșug. 11 Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun își dă viața pentru oi. 12 Cel plătit și care nu este păstor, căruia nu-i aparțin oile, vede că vine lupul, lasă oile și fuge, iar lupul le răpește și le împrăștie; 13 pentru că este plătit și nu-i pasă de oi. 14 Eu sunt păstorul cel bun. Eu le cunosc pe ale mele și ale mele mă cunosc pe mine 15 așa cum mă cunoaște Tatăl și eu îl cunosc pe Tatăl; iar eu însumi îmi pun viața pentru oi. 16 Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc; iar ele vor asculta glasul meu și va fi o singură turmă și un singur păstor. 17 De aceea mă iubește Tatăl, pentru că îmi dau viața pentru ca s-o iau din nou. 18 Nimeni n-o ia de la mine, ci eu o dau de la mine însumi. Am putere să o dau și am putere să o iau din nou. Această poruncă am primit-o de la Tatăl meu”. 19 S-a făcut iarăși dezbinare între iudei din cauza acestor cuvinte. 20 Mulți dintre ei spuneau: „Are un diavol și delirează. De ce-l ascultați?” 21 Alții spuneau: „Aceste cuvinte nu sunt ale unui posedat de diavol. Oare poate un diavol să deschidă ochii unui orb?”

Noi vom folosi expresia „Păstorul frumos”, pentru că în limba greacă avem cuvântul „frumos” și pentru că este mai importantă decât expresia „Bunul Păstor”… Apoi expresia „a-Și oferi viața”, „a-Și pune sufletul”, este traducerea unui cuvânt grec care are trei semnificații diferite… Evanghelistul Ioan folosește mereu cuvinte cărora le atribuie semnificații diferite, dar și noi facem așa… Prin urmare, pr. Fausti a tradus această expresie mai întâi cu „a expune” (viața), apoi „a așeza, a pregăti” și, în final cu „a depune”.

Versetele de la șapte la zece ni-L prezintă pe Isus ca fiind „ușa”: „Cine nu trece prin Mine, e hoț și tâlhar. Toți cei veniți mai înainte de Mine, nu au trecut prin Mine, deci sunt hoți și tâlhari”… Vom vedea ce înseamnă…

Începând cu versetul al 10-lea Isus se propune ca fiind Păstorul frumos, în opoziție cu păstorii urâți, și cunoaștem foarte mulți… Isus se propune Păstor pentru că „expune, pregătește și depune” viața Sa în favoarea oilor… Cu alte cuvinte, El acceptă să fie cap, pentru că într-adevăr este slujitorul tuturor, până la a-Și da viața. Toți ceilalți sunt hoți și tâlhari…

Începând cu versetul al șaisprezecelea Isus spune că El nu-Și dă viața numai pentru oile din acest „staul”, care este Israelul, ci pentru toate țarcurile din lume, în care lumea este închisă, exploatată… Isus subliniază că trebuie să elibereze toți oamenii, din toate staulele pentru a construi, nu un singur staul și un singur păstor, așa cum se traduce de multe ori, ci „o singură turmă și un singur Păstor”… Vom vedea ce înseamnă…

Apoi avem finalul în care se descrie reacția noastră înaintea acestui discurs: „Omul care spune astfel de lucruri, înseamnă că e nebun…”, spune majoritatea, dar unii afirmă: „Acesta este un om luminat, căci deschide ochii orbilor”.

Să vedem dacă și nouă ne deschide ochii, sau dacă suntem printre cei mulți care spun: „E nebun!”… Majoritatea subliniază că e nebun… Deci suntem într-o companie bună… Dacă se făceau sondaje, Isus apărea c-ar fi nebun… În schimb, dacă un om înțelege, își deschide ochii și spune: „Ce minune!”… Să-i cerem Domnului să ne deschidă ochii, pentru că în „joc” nu se află un lucru nesemnificativ, ci conceptul de „Păstor frumos”, adică modelul de viață pe care-l urmăm… Iar modelul pe care-l urmăm, îl și realizăm… Așadar, ce fel de persoană vreau să fiu, ce fel de societate, ce fel de lume se naște? Isus a venit să ne mântuiască, tocmai luminându-ne cu privire la cine este omul, cine este Dumnezeu și ce este legea…

vv. 7-9

7 Atunci, Isus a zis din nou: „Adevăr, adevăr vă spun: eu sunt poarta oilor. 8 Toți cei care au venit înainte de mine sunt hoți și tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. 9 Eu sunt poarta. Dacă cineva intră prin mine, va fi mântuit. Va intra și va ieși și va găsi pășune.

Isus repetă de patru ori „Eu-sunt”: de două ori spune „Eu sunt ușa” și de două ori „Eu-sunt păstorul frumos”. Iar „Eu-sunt” ne amintește de Dumnezeul Exodului, de revelația Numelui lui Dumnezeu, a Dumnezeului care salvează omul și-l eliberează…

Mai întâi Isus spune că este „ușa”. Deja am expus în cateheza anterioară unele considerații despre „ușă”: cel care intră pe ușă e păstorul, iar ceilalți sunt hoți și tâlhari…

Ușa este o spărtură în zid, în țarc, un loc prin care se poate ieși spre libertate…

Isus, în calitatea Sa de Cuvânt al lui Dumnezeu întrupat, este ușa și ne prezintă ușa, deschiderea între om și Dumnezeu. Isus e ușa prin care omul poate ajunge la Dumnezeu… Isus e ușa omului cu privire la adevărul omului, care e fiu al lui Dumnezeu…

Iar cine intră prin această ușă, intră prin inteligență, pentru că Fiul este Cuvântul Tatălui, este inteligența; intră prin libertate și prin iubire, pentru că Fiul este omul liber care iubește și care răspunde iubirii cu iubire și are un anume stil de viață…

Prin acea ușă oile află lumina și libertatea…

Isus face o afirmație care ni se pare ciudată: „Toți câți au venit mai înainte de Mine sunt furi și tâlhari” (v. 8)… Dar cei care au venit după El? Depinde de noi… Însă toți cei care au venit mai înainte de El sunt furi și tâlhari… Ce înseamnă?

Pe cei pe care noi, de la Adam până la noi, îi considerăm ca oameni importanți, ca modele ale vieții noastre, toți sunt hoți și tâlhari… De la Adam până la noi…

Ce a făcut Adam? N-a acceptat să fie fiu și a vrut să fie el Dumnezeu…

Ce a făcut Cain, fiul său? A crezut că-i cel mai bun din lume și și-a ucis fratele…

Și întreaga istorie se repetă așa: noi credem că Dumnezeu ar fi singurul antagonist al tuturor, mai tare și mai puternic decât toți, care stăpânește peste toți… Și, deoarece, noi vrem să fim ca Dumnezeu, ne comportăm și noi așa, urmând această imagine greșită despre Dumnezeu pe care o avem în minte… Așa au făcut toți cei care din veac au dominat în istorie, și au lăsat numele lor în istorie… Dar Isus îi numește hoți și tâlhari…

În cateheza anterioară am notat că Iuda este hoț, deoarece el spune că-i al său ceea ce de fapt era al tuturor… Pentru că, tot ceea ce există este darul făcut de Tatăl fraților, deci este al tuturor. Iuda este cel care vrea să-și însușească, și toți vrem să ne însușim, dar este o hoție…

Baraba era un tâlhar, era un bandit care în acel moment dorea să ia locul lui Pilat… Cine este banditul? Este omul care vrea să ia locul celui care stăpânește… Dacă va fi mai puternic decât cel care stăpânește, va stăpâni el și va deveni el, cel care dictează legea. Dacă nu, va fi victima celui care domnește… Dar dacă el este mai puternic, îl face victimă pe cel care avea (deținea) puterea mai înainte de el…

Așadar, toți practicăm mereu același joc al hoților și al tâlharilor… Iar Isus vine să ne avertizeze: „Fiți atenți că este un joc urât!”… Toți suntem călăi și victime… Toți suntem persoane care distrug umanitatea omului, iar în zilele noastre putem vedea în mod clar acest fapt…

Isus continuă: „Dar oile nu i-au ascultat”. Această afirmație exprimă speranța lui Isus ca oile să nu-i asculte pe acești păstori care sunt hoți și tâlhari… Ținând cont de faptul că Isus e profet, înseamnă că, mai devreme sau mai târziu, va avea dreptate…

De obicei noi îi ascultăm pe toți cei care ne înșală și ne trădează. Însă dacă un om ne spune adevărul, închidem ochii și spunem că e nebun… Pentru că tot ceea ce nu are legătură cu acest joc – pe care-l numim „jocul câștigător”, dar care până la urmă ne face pe toți să pierdem, căci își face jocul său – este o nebunie, se spune… Și despre Isus vor spune că a înnebunit…

Isus continuă: „Eu sunt ușa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; și va intra și va ieși” (v. 9)… Nu înseamnă că Isus vrea să ne facă să intrăm și să ieșim din „staul”, ci spune că „Omul care intră în Mine, în sfârșit va ieși din staul”…

„Și pășune va afla”… Adică va afla viața și libertatea…

Ușa indică posibilitatea comunicării, a comuniunii: „ușa Isus” este ruperea a ceea ce ne despărțea pe noi de Dumnezeu, pentru a putea comunica și a fi în comuniune

v. 10

10 Hoțul nu vine decât să fure, să înjunghie și să ucidă. Eu am venit ca să aibă viață și s-o aibă din belșug.

Ce face hoțul? Se comportă în mod opus Păstorului… Dacă Păstorul vine pentru ca toți să aibă viață din abundență, hoțul vine pentru a fura, a junghia și a distruge…

Isus îi numește hoți pe conducătorii religioși ai poporului, pentru că fură, pun stăpânire pe turmă… Dar „turma” nu-i a lor, căci toți suntem liberi, căci suntem fiii lui Dumnezeu!!!… Își însușesc bunurile turmei, le „junghie”… „A junghia” este o noțiune religioasă, adică ei sacrifică (jertfesc) persoanele după modelul lor și după interesele (foloasele) lor, spunând că acest fapt este un lucru divin, sacru, obligatoriu și că nu se poate face în mod diferit… Altfel spus, își inventează legea și o impun tuturor după modelul lor și, în final „distrug” omul…

În această primă parte Isus vrea să ne arate cât este de urât păstorul urât, dar încă n-a reușit… În versetele următoare sperăm să vedem chipul Păstorului frumos…

vv. 11-13

11 Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun își dă viața pentru oi. 12 Cel plătit și care nu este păstor, căruia nu-i aparțin oile, vede că vine lupul, lasă oile și fuge, iar lupul le răpește și le împrăștie; 13 pentru că este plătit și nu-i pasă de oi.

Isus spune: „Eu-sunt Păstorul frumos”… În acest verset cuvântul „frumos” indică Păstorul care-și face datoria, e bun și potrivit… De obicei noi traducem „bunul Păstor” și e corect, însă cuvântul „frumos” este mai potrivit, indicând ceva care e frumos, care ne atrage și ne place… De fapt, pe un păstor îl urmezi dacă îți place… Dar, noi urmăm alți păstori pentru că-i simțim mai frumoși, deși ei sunt extrem de urâți…

Isus ne prezintă acest Păstor frumos, având o asemenea frumusețe încât va salva lumea… Frumusețea Sa constă în trei lucruri care-i privesc viața… Cel dintâi constă în faptul că-Și „expune” viața pentru oi… Al doilea lucru constă în faptul că păstorul – nu numai că-Și expune viața oricărui pericol, deci e curajos, apără oile pentru că le iubește – dispune de viața Sa în favoarea oilor… Și care este viața lui Isus? Este cunoașterea Sa despre Tatăl, unirea Sa cu Tatăl, deci El ne dă nouă această unire a Sa cu Tatăl, fapt care ne face fii… Al treilea lucru constă în faptul că Isus „pune” viața Sa în favoarea oilor, adică știe să-Și dea viața. Și tocmai dându-Și viața o primește și este Fiu egal cu Tatăl…

Așadar, frumusețea modelului pe care Isus ne-o prezintă este următoarea: în loc să furăm viața altora, să dispunem de viața lor și să ucidem viața celorlalți, Isus ne propune păstorul care-Și expune viața Sa, dispune de viața Sa și știe să-Și pună viața Sa și să o ia din nou, pentru că are o singură poruncă, cea de a iubi cu o iubire mai tare decât moartea…

Acesta este modelul pe care Isus îl propune fiecărui om… Să-l vedem, verset cu verset…

Păstorul frumos Își „expune” viața… Prima însușire constă în curajul de a ști să-Și pună în risc propria viață… Nu se gândește să se salveze pe Sine… Dacă Dumnezeu ar gândi să Se salveze pe Sine, după cum noi, creștinii, de multe ori ne gândim să-L salvăm de cei răi, ar fi bine să-Și schimbe meseria… Căci Dumnezeu este Dumnezeu, tocmai pentru că nu Se salvează, ci Se dă pe Sine pentru a-i salva pe alții…

Așadar, prima Sa însușire este cea de a-Și „expune viața”. Lui nu-i este frică să și-o expună… Nu este ca „omul plătit” pe care nu-l interesează oile și nu le iubește, ci urmărește numai beneficiul, să câștige de pe spinarea oilor, iar când trebuie să piardă ceva, se retrage și fuge. Dar când trebuie să câștige, imediat este de față…

În schimb păstorul își expune viața, riscă…

Păstorul frumos își expune viața, riscă, dar cel plătit nu riscă, abandonează oile, nu se interesează de ele, nu le iubește

Cel plătit se dezinteresează de oi atunci când vine lupul… Dar când lupul nu vine, se ocupă de oi ca să le tundă, să le țină ca avere, să le exploateze, să le taie… Deci avem două feluri de interes…

Avem interesul Păstorului care-și expune, Își riscă viața pentru că iubește oile, dar cel plătit iubește numai interesul său. Prin urmare, până când oile îi oferă un avantaj, oarecum le îngrijește, dar când el ar trebui să piardă, pleacă, le părăsește…

Să ne gândim la toate relațiile noastre: ce tip de relații avem? Sunt relații de tipul Păstorului frumos sau de tipul omului plătit? Să privim situația în viața noastră concretă: avem relații în spiritul „omului plătit”: „Până când am un interes, accept această relație, dar când nu mai am vre-un folos, plec. Așa fac toți…”… Din această cauză, din interes, oamenii se ucid între ei… Și niciunul nu știe să riște, să se expună pentru celălalt…

„Interes” înseamnă „ceea ce am în interior”. Prin urmare, întrebarea este: „ce am în interior, în inimă?” Cu adevărat îl am în interior pe celălalt, cu adevărat îl iubesc, cu adevărat celălalt este viața mea? Sau am în inimă numai eul meu, egoismul meu, iar pe celălalt îl tratez numai în funcție de interesele mele? Și, prin urmare, eu sunt un „lup” care sfâșie și distruge…

De multe ori lupii pot avea un nume dar, de fapt, nu au nume, pentru că lupul este omul care răpește și nimicește, risipește… Tot ceea ce ne fură identitatea de frați și ne separă pe unii de alții este lucrarea lupului, a răului… Lupul poate reprezenta și stiluri de viață, indicând persoanele prădătoare…

Să vedem a doua însușire…

vv. 14-15

14 Eu sunt păstorul cel bun. Eu le cunosc pe ale mele și ale mele mă cunosc pe mine 15 așa cum mă cunoaște Tatăl și eu îl cunosc pe Tatăl; iar eu însumi îmi pun viața pentru oi.

Isus repetă motivul pentru care El este Păstorul frumos… Dacă păstorul plătit nu cunoaște oile, pentru el acestea sunt numai o turmă de exploatat, sau de părăsit după ce a exploatat-o, Isus cunoaște oile Sale, una câte una, iar ele-L cunosc pe El… Este vorba despre o cunoaștere – cunoașterea înseamnă iubire – și despre o iubire reciprocă între Păstorul Isus și fiecare dintre noi…

Iar noi nu suntem „o turmă”… Ci fiecare este iubit și cunoscut în mod personal…

Cu ce fel de iubire suntem iubiți și cunoscuți? „Cu iubirea cu care Tatăl Îl iubește și cunoaște pe Isus și cu care Isus Îl cunoaște și iubește pe Tatăl”… Altfel spus, iubirea pe care Isus o are pentru fiecare dintre noi, este aceeași iubire pe care Tatăl o are față de El, Fiul unic. Și această iubire este viața Sa: această iubire pe care Tatăl o are față de El și pe care El o are față de Tatăl… Exact această iubire Isus o are față de noi. Și vrea ca aceeași iubire să o avem față de El, astfel încât între noi și El, între om și Dumnezeu, să existe aceeași iubire și aceeași viață… Practic aceasta este viața Sa!

Iar El ce face? „Dispune de viața Sa în favoarea noastră…”, adică pune la dispoziția noastră viața Sa de Fiu, astfel încât să putem trăi ca fii ai Tatălui, adică vrea să ne facă la fel ca Dumnezeu.

Cunoașterea este o experiență, o familiaritate, o relație de primire și de iubire… Păstorul frumos, Isus, o cunoaște… Însă păstorul fals nu o cunoaște, adică se cunoaște numai pe sine și interesele sale

v. 16

16 Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc; iar ele vor asculta glasul meu și va fi o singură turmă și un singur păstor.

E un verset frumos, cunoscut, dar ambiguu…

Mai întâi de toate „există și alte oi, care nu sunt din acest staul…”… Isus vorbește poporului lui Israel. Există multe alte „staule”, de toate felurile, în toată părțile lumii, adică există multe forme ale subjugării ideologice și religioase… Isus a venit să-i scoată pe toți oamenii din toate „staulele”; a venit să abolească toate „țarcurile” și să facă din întreaga omenire un popor alcătuit din persoane libere, care sunt fii, toți diferiți, și frați în diversitate…

Dar staulul este greu de distrus… Pentru ca toate staulele să fie dărâmate „trebuie ca El să le conducă”… Dar cum le poate conduce? Isus ne va spune în următoarele versete: „Punându-Mi viața”, adică dându-Și viața pentru toți oamenii… și pentru cei pe care noi îi considerăm dușmani și departe de adevăr… Tocmai astfel dărâmă orice staul și ne arată că Dumnezeu nu are dușmani, nu declară nimănui război – nici sfânt și nici drept – ci are numai fii de iubit, cărora le dă viața și iubirea Sa…

„Am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta”… Întreaga omenire este alcătuită din fii ai lui Dumnezeu și trebuie să devină o omenire de frați…

Putem realiza globalizarea sub semnul hoțului și al tâlharului, și o cunoaștem foarte bine… sau sub semnul fraternității, care-i opusă celei dintâi…

„Și pe acelea trebuie să le duc afară din staul…”. În zilele noastre vedem că staulul este un țarc unic în jurul lumii: căci are un gard care închide totul în interiorul său… Și acest staul trebuie dărâmat, pentru a asculta glasul Său, glasul Fiului care ne face cunoscută iubirea Tatălui, care ne ajută să-i iubim pe frați…

Iar atunci: „Va fi o turmă și un păstor”…

De multe ori noi ne rugăm să fie „Un singur staul și un singur păstor”… Această afirmație e foarte gravă, pentru că Isus a venit să ne scoată din toate staulele… În țarc oile sunt exploatate, slăbesc și mor de foame, iar pentru a trăi, pentru a afla pășune și apă, ele trebuie să iasă din staul…

Așadar, Isus n-a venit să alcătuiască un singur staul, o globalizare în care toți oamenii să fie sub puterea Lui, sub stăpânirea Lui, ca să-i poată exploata pe toți ?… Nu! Isus a venit să-i scoată pe toți oamenii din toate staulele, ca să alcătuiască o singură turmă. Turma se află în afara staulului și paște în libertate…

Ți-n sfera ecumenismului avem această propunere de a alcătui „un singur staul”. Însă, nu! „Un singur staul, cel catolic, un țarc mai mare care să-i cuprindă pe toți…”. Dar acest lucru înseamnă a-L ucide pe Cristos… Dar nici „multe staule”, căci tot staule sunt locuri în care fiecare se ceartă cu celălalt… Sunt feluritele staule ale diferiților lupișori care se sfâșie reciproc…

Isus a venit să alcătuiască „o singură turmă”. Altfel spus, numai libertatea omului care cunoaște iubirea Tatălui și-i consideră pe toți ceilalți frați, dărâmă staulele și permite alcătuirea acelui popor, alcătuit din persoane libere, deschis tuturor oamenilor. Acesta este planul Fiului, care-i cel al Tatălui…

„Și un singur Păstor”…

În textul grec nu se spune: o singură turmă „și” un singur păstor, adică lipsește conjuncția, ci „O singură turmă, un singur Păstor”, adică se folosește virgula… Ce indică această virgulă? Că Păstorul și turma sunt același lucru… Nu este nevoie de un „și” care să-i unească, să-i lege ca și cum ar fi două lucruri diferite, nu-i nevoie să fie uniți pentru că sunt diferiți, ci păstorul și turma sunt o singură realitate, pentru că este acea „turmă” de persoane, toate libere și toate fii, care sunt egale Păstorului care s-a făcut Miel…

Pentru a înțelege importanța acestei afirmații, amintesc cuvintele unui teolog de la sfârșitul sec. al XIV-lea, care propunea o formulă ecumenică… În vremea aceea existau grecii, tătarii, musulmanii și catolicii… Încă nu apăruseră cultele protestante… Astfel, acest teolog spune: „Grecii se vor întoarce să asculte de Biserica Romei. Cei mai mulți tătari se vor converti la credință. Musulmanii vor fi distruși… Și astfel, va fi o singură turmă și un singur păstor”… Din nefericire această poziție, cu mici diferențe, reflectă mentalitatea multor contemporani… Mulți cred că „a face o singură turmă” înseamnă că toți ceilalți trebuie să dispară într-un mod sau altul, sau că alții s-ar uni cu noi și atunci am forma acea unitate omogenizată, omologată… Nu! Căci această unitate nu ar mai fi trupul lui Cristos… Și pentru noi, catolicii, există pericolul să avem această mentalitate… Pentru ceilalți există pericolul opus: să facă multe staule, dar tot staule sunt, și sunt tot mai strâmte, fiind în concurență între ele…

În schimb, noi suntem cu adevărat un trup, nu un amestec, iar în trup, toate membrele sunt diferite unele de altele. Dacă nu, nu folosesc la nimic. Și toate membrele sunt unite, nu sunt despărțite… Căci dacă ar fi separate, ar fi moarte…

Ținând împreună diferența și comuniunea, pornind de la părțile noastre interne, de la familia noastră, de la comunitatea noastră, de la relațiile dintre noi, și continuând cu nivelurile cele mai mari: raportul dintre biserici și dintre societăți… Să ajungem la această formă în care diversitatea este respectată, și-i în slujba reciprocă a celorlalte diversități, așa cum este și Păstorului…

Să vedem motivul de bază al acestui discurs…

vv. 17-18

17 De aceea mă iubește Tatăl, pentru că îmi dau viața pentru ca s-o iau din nou. 18 Nimeni n-o ia de la mine, ci eu o dau de la mine însumi. Am putere să o dau și am putere să o iau din nou. Această poruncă am primit-o de la Tatăl meu”.

În aceste versete Isus ne prezintă ultima însușire, trăsătură a Păstorului frumos: Păstorul frumos este Fiul iubit de Tatăl… De ce Isus este iubit de Tatăl? Pentru că știe să-Și „pună” viața, știe să-Și dea viața pentru frați… Tocmai dându-Și viața va face din noi un popor unic, alcătuit din persoane libere…

Ultima caracteristică a Păstorului frumos este aceea de a-și da viața…

Noi mereu vrem să furăm și să posedăm viața. Dar astfel o ucidem… Viața există dacă o dăruim! Deoarece viața este iubire, viața se realizează prin darul de sine, prin dăruirea vieții… Iar moartea lui Isus nu-i moarte, ci-i dăruirea liberă a vieții pentru a o relua din nou (cf. v. 18). Pentru că tocmai dându-Și viața, Isus o primește, devine la fel ca Tatăl care știe să dea viața… Și noi, după modelul lui Isus, tocmai dându-ne viața, o primim…

Aici avem misterul cel mai profund al lui Isus, care spune: „Eu am putere…”. Și care este puterea Sa? E puterea lui Dumnezeu. Iar puterea lui Dumnezeu constă în a da viața, nu în a o lua… Toate celelalte puteri iau viața, însă Dumnezeu are puterea de a o da…

Și tocmai dându-Și viața, Isus o ia din nou… Este vorba de viața care fiind dată, se realizează ca dar de iubire și devine viață. Dacă n-o dai ci o ții, nu mai este viață, ci moarte…

„Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu”. Să ținem cont că Isus vorbește conducătorilor religioși care au multe porunci pentru a-și ține poporul supus… Dar Isus le spune: „Aceasta e porunca”, și-i singura care împlinește întreaga putere a lui Dumnezeu, porunca de a-și da viața… Și e porunca Tatălui care-L iubește pe Fiul, și e porunca Fiului care iubește ca Tatăl… Și va fi singura poruncă pe care Isus ne-o lasă: „Iubiți-vă unii pe alții așa cum Eu v-am iubit pe voi”…

În acest text Isus, așa cum orbului i-a pus pe ochi noroiul, umanitatea Sa, tot la fel, ne pune înaintea noastră viața Sa, ca astfel să o realizăm deplin: o viață ca iubire.

De ce Isus spune aceste cuvinte? Le adresează conducătorilor religioși pentru ca să-și schimbe porunca pe care o au în interior (adică păstorul lor care-i conduce), ne spune nouă, pentru ca să ne schimbăm imaginea despre Dumnezeu și despre om, ca să ne schimbăm raportul nostru cu Dumnezeu, cu noi și cu alții…

Dar reacțiile față de această propunere sunt atât pozitive, cât și negative…

vv. 19-21

19 S-a făcut iarăși dezbinare între iudei din cauza acestor cuvinte. 20 Mulți dintre ei spuneau: „Are un diavol și delirează. De ce-l ascultați?” 21 Alții spuneau: „Aceste cuvinte nu sunt ale unui posedat de diavol. Oare poate un diavol să deschidă ochii unui orb?”

Cuvintele lui Isus, ascultate în această cateheză, creează o separare: după cum au cauzat o dezbinare între iudei, tot așa creează și în rândul nostru, în interiorul nostru…

„Separarea” în limba greacă este „schisma”, diviziunea… În ce constă această dezbinare, ruptură? În sentința pe care noi o dăm despre El… Pentru noi, cuvintele pe care Isus le-a spus, sunt cele ale unui nebun, așa cum scrie în aceste versete? Dacă da, atunci înseamnă că suntem orbi, că încă avem o imagine despre Dumnezeu și despre om ca a hoțului și a tâlharului, a păstorului plătit, care fură, înjunghie, distruge, risipește… În acest caz, este nevoie să ni se repete povestirea… Mulți spun așa, și multe voci din noi spun așa…

Totuși, în noi există și o altă voce… Și printre cei mulți există unii care se întreabă: „Poate un diavol să deschidă ochii unui orb?”… Aceștia sunt cei care au înțeles că sunt orbi și și-au deschis ochii, și spun: „În sfârșit, aceste cuvinte rostite de Isus mi-au deschis cu adevărat ochii, ajutându-mă să înțeleg cine e Dumnezeu, cine e omul și care-i modelul pe care-l urmez”… Iar aceștia din urmă, împreună cu orbul, sunt modelul celor care în sfârșit sunt luminați și-L urmează pe Păstorul vieții.

Dar pentru cei mai mulți povestirea se va repeta… Și poate că și noi trebuie să recitim această povestire de multe ori, ca să fim printre cei care spun: „Dar Acesta deschide ochii orbilor”… Și atunci și pentru noi are loc acea minune din cap.9, care e semnul a ceea ce trebuie să i se întâmple cititorului…

Noi, care citim aceste texte, ar trebui să ne deschidem ochii și să ne întrebăm: „Care este modelul meu de om? Ce păstor urmez? Într-adevăr Îl urmez pe Păstorul frumos, Cel care știe să-Și dea viața și care iubește?. Sau păstorul meu este interesul meu, egoismul meu, moartea? Oare caut să am puterea și să stăpânesc peste alții, la toate nivelurile? Sau caut cu totul altceva?”.

Să-I cerem Domnului să ne lumineze ca să dăm răspunsurile corecte…

Texte utile:

  • Ps. 23; 49; 37;73;
  • Iez. 34;
  • Zah. 11,4-7;
  • Lc. 15,4-7;
  • Io. 17;
  • 1Cor. 12;
  • Apoc. 5,1-11.
Autor: pr. Silvano Fausti
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Ioan Moldovan și Gabriela Neag