Ioan 12,12-19

Iată, Împăratul tău vine, șezând pe mânzul asinei.

Regele este omul liber și puternic, omul ideal și idealul fiecărui om.

Asinul sărac, umil și slujitor, este imaginea lui Isus, a Regelui care vine de la Dumnezeu. De fapt, Dumnezeu este iubire care ne dă totul până la a ni Se da pe Sine cu umilință și slujindu-ne. Din această cauză ne dă libertate și viață.

Însă noi, prin imaginea noastră falsă despre Dumnezeu și despre om, continuăm să-i preferăm pe cei bogați, pe cei puternici, pe cei care stăpânesc, pe acei regi care ne subjugă și ne ucid…

Ps. 118 (117)

Acest psalm se recita în timpul liturgiei sărbătorii corturilor (a colibelor)…

În versetele noastre avem un citat din acest Psalm: „Binecuvântat cel care vine în numele Domnului” (v. 15). Este binecuvântarea lui Dumnezeu care se manifestă în persoana lui Isus care intră și e primit la Ierusalim.

În cateheza anterioară am subliniat felul în care femeia din Betania Îl unge pe Isus cu mir: Îl consacră pe Isus ca Mesia, ca Mire. Maria e prima persoană care face ceva pentru Domnul. Și din această iubire pe care ea o are pentru Domnul iese mirul, care e simbol al lui Dumnezeu, căci Dumnezeu e prezent acolo unde e iubit. Deci e scena cea mai luminoasă din Evanghelie.

Tocmai datorită acelui mir – despre care îi spune Mariei să-l păstreze până la înmormântare – Isus e consacrat și intră ca rege în Ierusalim.

În această cateheză vom aborda un text delicat. De mai multe ori se subliniază că „nu au înțeles”, ci numai „după” și-au amintit și apoi au înțeles. Să vedem dacă noi reușim să înțelegem, căci e un lucru prea simplu pentru a-l înțelege. Numai asinii îl înțeleg. De fapt, vom vorbi despre istoria asinului.

După cum numai contemplând mirul înțelegem cine e Isus, tot la fel, numai contemplând acest asin înțelegem cine e Mesia (Mesia indică misiunea principală a lui Isus).

Dacă mirul indică iubirea, iar Dumnezeu e Iubire, asinul e un animal care slujește, e util, nu dăunează nimănui și reprezintă latura concretă a iubirii, adică slujirea. Deci, mesianismul lui Isus, aclamat ca biruitor peste moarte și peste toți dușmanii, este tocmai acel mesianism, acea domnie care se exprimă prin slujire,

într-o slujire care-L conduce la a-Și pune propria Sa viață în slujirea noastră. E marele mister al Împărăției. Căci atunci când înțelegem acest text vine Împărăția lui Dumnezeu.

Luca, în pericopa paralelă, îl descrie în sensul evenimentului Nașterii Domnului, determinând gura poporului să repete aceleași cuvinte analoage celor spuse de îngeri în peșteră: faptul că în sfârșit avem pace în Dumnezeu și pe pământ, căci atunci când se înțelege felul mesianismului lui Isus, Dumnezeu împărățește. Poate că, după 2000 de ani, câte unul îl înțelege… Și pe măsură ce un om îl înțelege, intră în Împărăția lui Dumnezeu.

Se citește Io. 12, 12-19

12 În ziua următoare, mulțimea numeroasă, care venise pentru sărbătoare, auzind că Isus vine la Ierusalim, 13 a luat ramuri de palmier, a ieșit în întâmpinarea lui și striga: „Osana! Binecuvântat cel care vine în numele Domnului, regele lui Israel!” 14 Isus, găsind un măgăruș, s-a așezat pe el, după cum este scris: 15  Nu te teme, fiică a Sionului, iată, regele tău vine așezat pe un mânz de măgar. 16 La început, discipolii lui n-au înțeles acestea, însă când Isus a fost glorificat, atunci și-au adus aminte că acestea erau scrise despre el și că au făcut aceasta pentru el. 17 Așadar, mulțimea, care fusese cu el când l-a chemat pe Lazăr din mormânt și l-a înviat din morți, dădea mărturie. 18 De aceea i-a ieșit mulțimea în întâmpinare, pentru că a auzit că el a făcut semnul aceasta. 19 Atunci, fariseii au zis unii către alții: „Vedeți că nu reușiți nimic! Iată, lumea s-a dus după el!”

Deseori ne punem întrebarea pe care și apostolii I-au adresat-o lui Isus în ultima zi a vieții Sale, pe când se înălța la cer: „Acesta e momentul în care Tu instaurezi Împărăția lui Israel?” Și noi ne întrebăm mereu: „Acesta e momentul în care vine Împărăția?”

În Evanghelia după Marcu, primele cuvinte ale lui Isus sunt: „Timpul s-a împlinit, Împărăția lui Dumnezeu e deja aici”, nu altundeva. Acest timp e perfect. Nu trebuie să așteptăm vremuri mai bune. Împărăția este deja aici. Însă trebuie să ne convertim și să credem în Evanghelie, adică trebuie să schimbăm direcția drumului nostru.

Acest text ne arată că Împărăția lui Dumnezeu vine atunci când noi înțelegem felul în care vine „regele” și acceptăm modul în care vine regele, acel rege care… vine pe asin.

După cum Dumnezeu e prezent acolo unde este mirul (iubirea), tot la fel Împărăția lui Dumnezeu pe pământ e prezentă acolo unde un om înțelege sensul asinului.

Să intrăm în acest mister. Întreg textul e plin de echivocuri (de neclarități). De ce lumea-L proclamă Rege? Ce vreți mai mult de la un Rege? Prima dată – când a dat pâinea oamenilor – au vrut să-L facă rege: El menține viața gratis; acum l-a înviat pe Lazăr, deci îți dă viața chiar dacă mori; ce vrei mai mult de la Dumnezeu și de la un rege? Vrei să-ți dea să mănânci și să-ți dea viața.

Isus vrea să ne dea hrana: va da viața Sa ca hrană. Și vrea să ne dea viața, dar un alt tip de viață.

Să intrăm în acest mister.

Se spune explicit că discipolii și mulțimile – care-L proclamau Rege, căci au văzut învierea lui Lazăr, dar nu știu că învierea lui Lazăr pe El îl va costa viața – „nu înțeleg nimic”.

Isus va fi Rege și aceasta e proclamarea Sa. Titlul de Rege se repetă în Evanghelia după Ioan de 16 ori, din care de 12 ori e repetat în povestirea pătimirii. Pe cruce găsim titlul INRI și crucea e tronul Său. Încununat cu spini. Acolo e Rege.

A pricepe că El e Rege în acest fel – contrar tuturor regilor pe care-i visăm noi – înseamnă venirea Împărăției lui Dumnezeu. Când omul înțelege acest adevăr…

Oricum avem timp… Au trecut 2000 de ani, dar…

În 2Pt. 3,4 avem o obiecție: „Unde e promisiunea lui Dumnezeu? De când au murit părinții noștri, totul este ca mai înainte”. Unde e promisiunea lui Dumnezeu? Făgăduința lui Dumnezeu există, dar așteaptă doar ca noi să o vedem.

Ne rugăm Domnului să înțelegem, ca El să deschidă inteligența noastră pentru a pricepe Biblia.

vv. 12-13

12 În ziua următoare, mulțimea numeroasă, care venise pentru sărbătoare, auzind că Isus vine la Ierusalim, 13 a luat ramuri de palmier, a ieșit în întâmpinarea lui și striga: „Osana! Binecuvântat cel care vine în numele Domnului, regele lui Israel!”

Se vorbește despre „ziua următoare”. Ne aflăm în ziua următoare după ungerea din Betania. Evanghelistul vrea să facă legătura dintre intrarea regală a lui Isus cu ungerea din Betania, căci Regele, Mesia este uns, consacrat. Femeia L-a consacrat Mesia! L-a consacrat, prin iubirea ei, ca Mire care merge să-Și dea viața. Și în baza acestei iubiri Isus abordează, înfruntă regalitatea. Numai această femeie L-a primit până acum. Și pentru că unul L-a primit, poate merge înainte.

Isus intră pentru a împărăți. Mulțimile-L proclamă Rege. Apoi va fi încoronat și va fi întronat: încununat cu spini și întronat pe cruce. Femeia a intuit.

Această mulțime a venit pentru sărbătoare Paștelui: la Paște toți pelerinii sunt la Ierusalim. Paștele este celebrarea eliberării din Egipt, a marii libertăți pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Și e prefigurarea libertății absolute pe care Dumnezeu

ne-o va da – eliberarea de rău și de moarte… Această mulțime venită Îl va vedea pe Isus care realizează Paștele.

Și-L întâmpină ca pe un Rege care a biruit dușmanii. Când un rege lupta într-o mare bătălie și se întorcea biruitor, mulțimea-l întâmpina cu ramurile de palmier (măslin). Aceste ramuri sunt numite „lulav”, un buchet ținut în mâna stângă și compus din ramuri de salcie, de mirt și de măslin. În mâna dreaptă se ținea un fruct de cedru… Și cel care intra era salutat fluturând aceste ramuri ținute în mâini.

Această ceremonie se face fie cu ocazia sărbătorii corturilor – pentru a aminti împlinirea oricărei promisiuni a lui Dumnezeu – fie la sărbătoarea hanuka, dar aici ceremonia e făcută și cu ocazia Paștelui. De fapt, evanghelistul vrea să arate însemnătatea a două sărbători: prima (a corturilor) celebrează intrarea în pământul făgăduinței, iar a doua (hanuka) amintește de reînnoirea templului. Deci, când va veni Mesia, pământul va da rod abundent și templul va fi reînnoit, ceea ce va coincide cu Paștele, adică cu libertatea omului.

Și această mulțime merge să-L întâlnească. În timp ce celelalte Evanghelii povestesc că Isus intră, Ioan ne prezintă mulțimea care iese… Și e important. La fel cum Lazăr a ieșit din mormânt, tot astfel mulțimea trebuie să iasă din orașul care-i supus puterii unui alt rege – din orașul care are criteriile sale umane de stăpânire, de putere – pentru a-L întâlni pe Mesia.

Și Mesia va fi rege în afara orașului. Îl răstignesc afară din oraș.

În procesul de a veni în întâmpinarea celuilalt, calea cea mai lungă o străbate Domnul, venind la noi. Dar e frumos că și nouă ne sunt recunoscute capacitatea, posibilitatea și faptul că ne-a fost dat darul să facem câțiva pași spre El.

Mulțimea strigă „osana”. E o invocație „Doamne, mântuiește-ne” care apoi a devenit o aclamație „Dumnezeu ne mântuiește”. Apoi evanghelistul repetă un verset din Ps. 117 „Bine este cuvântat cel care vine în numele Domnului”, adică Mesia. Isus vine în numele Domnului, care e Tată. Vine ca Mesia, dar nu ca un Mesia dominator, ci vine „în numele Tatălui”, ca frate al tuturor. Și apoi e proclamat „regele lui Israel”, aceasta fiind o adăugire la Psalm.

Isus e proclamat ca Rege, ca un Mesia politic. Și Isus cu adevărat e Rege, e Mesia și are legătură cu politica. Căci omul e un animal politic, adică trăiește în relații cu alții. Numai că „regalitatea lui Isus” e foarte diferită de modul nostru de a concepe regele. În Biblie era – și este – o interzicere de a-ți face imagini despre Dumnezeu, dar și despre om. De ce? Pentru că Dumnezeu și omul sunt egali. Omul este chip al lui Dumnezeu. Regele însă-L reprezintă, în întreaga tradiție antică și modernă, chiar și acum, pe Mesia, pe unsul Domnului, cel care poate face totul, cel care are totul în mâna sa, cel care spune acum vin eu, acum sunt eu cel care vine în numele Domnului, sunt eu omul Providenței… acum mă ocup eu… Și Mesia este cel care fiecare dintre noi am vrea să fim.

Ați văzut pruncii când încep să spună: „E al meu” și apoi „Eu”. Sunt drăguți. Dar apoi, când devin adulți și importanți, fac același lucru: „acum mă ocup eu…”. Până când sunt prunci, ne inspiră duioșie, însă când sunt adulți, ne subjugă. De ce? Pentru că toți am vrea să fim așa.

De aceea nu trebuie să ne facem imagini despre Dumnezeu și despre om, pentru că imaginea pe care o avem despre om – deci conceptul de rege – este perversă, căci pentru noi regele e cel care stăpânește, are puterea și-i are pe toți la picioarele lui. Însă Dumnezeu e unul care se dă pe mâinile tuturor, care slujește și care nu are nicio putere. Singura putere este aceea de a iubi și de a da viața. Ceilalți sunt hoți și tâlhari (cf. Io. 10). Deci Isus e cu adevărat un Rege politic și vine să ne aducă modul nou de a face politică. Politica desemnează relațiile între oameni. Isus ne aduce o politică nu de violență – priviți războaiele care sunt în lume, mereu au existat – nu de dominare și exploatare a altora, ci de solidaritate, fraternitate și slujire reciprocă.

Și după 2000 de ani, poate am înțeles câte ceva din toate acestea, dar încă suntem departe. Isus cu adevărat e Rege. Sărbătoarea lui Cristos-Regele a fost inaugurată în timpul nazismului și al fascismului pentru a spune: „Fiți atenți că regele e unul singur, și noi suntem cu toții liberi”.

Regalitatea lui Dumnezeu este libertatea omului.

Și când Israel a dorit un rege pentru a fi egal cu toate celelalte popoare, 1Sam. 8, lui Dumnezeu i-a părut rău, căci a spus: „așa Mă disprețuiesc pe Mine și se disprețuiesc și pe ei, căci doresc să renunțe la libertatea lor”. Și libertatea este ceea ce ne face egali cu Dumnezeu.

Domnul îi spune lui Samuel să asculte cererile poporului și să-i dea un rege, căci apoi se va căi și se va ruga să scape de el, dar nu va reuși. Căci toți vrem să fim ca regele. Și deci mereu a existat o alternanță (succesiune) de regi, despre care am spus deja că în Biblie se afirmă despre fiecare, cu puține excepții, „și s-a comportat mai rău decât toți părinții săi”, căci întotdeauna biruiește cel mai rău, cel mai violent, cel care nu are scrupule, cine are mai multă putere.

Deci, Isus e proclamat Rege. De ce? Pentru că Domnul i-a promis lui David: „Eu voi face să se nască din tine un rege care va elibera poporul”. Și atunci a fost puternică așteptarea în Israel… „noi am avut multe experiențe negative, de opresiune din partea regilor. Și unul era mai rău decât altul… Toți ne dominau și profitau de noi. În sfârșit, va sosi Mesia care ne eliberează”. Ei gândesc că Mesia ne va elibera pentru că e mai puternic decât alții…

Cu siguranță Isus e mai puternic decât alții, dar puterea Sa este aceea a slujirii, a iubirii, a blândeții, a umilinței. Când noi vom înțelege acest mister al lui Dumnezeu – care e misterul omului – atunci va fi Împărăția lui Dumnezeu. Înainte de a înțelege acestea, vom fi imbecilii și stupizii care cred de fiecare dată în noul Rege, în noul uns, în noul Mesia și vom rămâne mereu tot mai rău. Dar nu pentru că suntem răi, ci numai pentru că suntem ingenui. Nu am înțeles că nu trebuie să facem așa. Că mereu este același joc. Și mereu este mai rău: fiecare reeditare s-a înrăutățit. „Căci istoria e rea și dacă tu revezi și o faci mai bună, de fapt este mai rea”. Deci sistemul e tot mai perfecționat…

Istoria Îl revelează pe Dumnezeu.

Eu sper că vom reuși să înțelegem care este sistemul istoric pe care din veci l-am jucat (adoptat) și pe care Biblia îl descoperă încă de la început. Și când înțelegem și-L primim pe Rege – așa cum vine – atunci sosește Împărăția lui Dumnezeu. Cel puțin pentru cine-L primește. Și cum vine regele? Regele e imaginea puterii lui Dumnezeu, care se face slujire. Se prezintă modul în care Dumnezeu vine la noi, care e stilul Său. Cineva a scris că stilul e „omul”. Însă stilul e „Dumnezeu făcut om”.

vv. 14-15

14 Isus, găsind un măgăruș, s-a așezat pe el, după cum este scris: 15  Nu te teme, fiică a Sionului, iată, regele tău vine așezat pe un mânz de măgar.

Se spune că Isus „află”; în limba greacă avem eureka și înseamnă a afla, a întâlni. De fapt este marea întâlnire. Oriunde El întâlnește asinul, vine Împărăția lui Dumnezeu.

Prima dată când L-au proclamat rege – după înmulțirea pâinilor – Isus a fugit pe munte. Dar acum nu mai poate fugi, trebuie să meargă obligatoriu la Ierusalim. Dar a reușit să facă un discurs „frumos” la Capernaum prin care i-a îndepărtat pe toți, spunând că El, da!… este Mesia, este adevărata pâine, pentru că-Și dă viața! Și acum merge la Ierusalim să-Și dea viața, deci nu poate scăpa.

Cel puțin femeia – cu o zi înainte – L-a înțeles, deci El continuă… Isus continuă alegând El însuși stilul intrării Sale în oraș: „Întâlnește asinul și șade pe el”.

La fântână – Isus, care e apa vie – cu samariteana „a șezut pe fântână”, adică El este Cel care se identifică cu puțul, cu izvorul vieții: Isus e apa vie! La fel și acum: Isus șade pe asin și se identifică cu asinul.

Asinul” este cel care duce greutățile altora, este animalul care slujește. Isus va urca pe cruce unde va lua asupra Sa greutatea lumii, punând viața Sa în slujirea tuturor.

Avem o pictură care reprezintă un crucifix cu capul de asin și pe care este scris: „Alesamen adoră Dumnezeul său”. Unii spun că e un blestem. Poate că nu e un blestem, ci este una dintre cele mai frumoase icoane ale lui Cristos, care e „Asin”.

În ce constă împlinirea legii lui Cristos? „Purtați-vă greutățile (poverile) unii-altora” (Gal. 6,2), unde se folosește cuvântul bastazo, basto, specific asinului, „și veți împlini întreaga lege a lui Cristos”.

Căci toate poruncile sunt sintetizate în una singură: „A iubi aproapele”, și a iubi înseamnă a servi. Deci, Dumnezeu e Iubire și slujire.

Când omul va înțelege valoarea iubirii și a slujirii – în loc de violență, sclavie și subjugare – vine Împărăția lui Dumnezeu. Deci este o problemă de convertire a valorilor. Ceva crește în conștiința noastră: ceva a crescut. Dar suntem foarte departe toți… și simțim în noi acest fapt.

Așa, Isus împlinește ceea ce e scris și este citat de Sofonie și de Zaharia – unde se vorbește de Domnul care vine, care e Mesia, care e Mirele, și e pentru întreaga lume și va birui peste toți dușmanii! – E vorba de Isus care vine. Și cum vine? Vine „blând și smerit”. Tocmai cu blândețea și cu umilința Sa va birui asupra tuturor puterilor lumii.

De fapt se spune că „vine pe asin”. Și citatul continuă: „va face să dispară caii și carele”. Caii sunt încălecați de către cine deține puterea, iar carele sunt cele folosite pentru luptă încă din antichitate. Deci, carele foloseau pentru a păstra puterea deja dobândită – atunci când e amenințată – sau pentru a obține puterea pe care încă nu o ai.

Mesia va face să dispară caii și carele – adică violența constituită, care domină, și violența care vrea să domine -; acestea pot fi biruite numai cu iubirea, umilința și slujirea, adică făcând un salt de calitate în conștiință și prin a înțelege care e valoarea omului.

Toți am înțeles – avem drepturile umane – că trebuie să facem altora ceea ce vrem ca altul să ne facă… Nu? Oare tocmai acesta e modul de a ne comporta? Principiul e adevărat, dar „eu aș vrea să mi se dărâme casa, să mă distrugă, să arunce peste mine o bombă, să mă facă să mor de foame… să mă fure”?

Ar trebui să înțelegem că ceea ce facem altora, ar trebui să fie ceea ce dorim pentru noi. Să vedem dacă dorim pentru noi ceea ce noi facem cu lumea a treia, cu sudul lumii, cu fratele care-mi este aproape…

E adevărat că noi suntem slabi și fragili și mereu încercăm astăzi să altoim totul pentru a obține noi hibrizi… Dar și calul cu asinul se puteau hibrida din veci. Se obține catârul care e steril, adică fără intelect (minte, judecată). Cu alte cuvinte, de fiecare dată când creștinul caută și reușește să construiască o societate creștină, un regim creștin – ca să aibă puterea în mână – obține un catâr. Și făcând așa, nu vine Împărăția lui Dumnezeu, ci construiește ceva steril și prost. Și fiecare dintre noi încercăm să construim acest catâr, să dominăm noi.

Și apoi, dacă se „încrucișează” un asin cu un car de luptă, apar cruciadele pe care continuăm să le facem liniștiți: războaiele drepte, sfinte… care există, așa după cum în trecut au existat.

La Jubileu am cerut iertare, dar acum schimbăm eticheta și mergem înainte tot la fel…

Sunt monștrii apocaliptici, căci se poate folosi haina mielului, dar având limbajul dragonului (cf. Apoc. 13), adică noi vorbim limba dușmanului.

Dacă Împărăția lui Dumnezeu nu vine… este pentru că noi – creștinii – nu am înțeles aceste lucruri.

Guvernul lumii îl avem în mână noi… Când va veni Împărăția lui Dumnezeu? Când noi (lumea întâia) vom înțelege ceva… când vom pricepe modul în care vine Regele.

Este vorba de un parcurs lent de-a lungul istoriei, care nu poate fi făcut nici cu violența, nici cu sloganurile, nici cu mas-media, căci ea vorbește mereu de contrar (de veștile bazate pe violență). Acest parcurs trebuie făcut numai cu o creștere (maturizare) a omului în adevăr și-n libertate, în dialog cu alții și-n exercitarea fraternității.

Mai avem mult de lucrat pe această temă.

v. 16

16 La început, discipolii lui n-au înțeles acestea, însă când Isus a fost glorificat, atunci și-au adus aminte că acestea erau scrise despre el și că au făcut aceasta pentru el.

Ce sunt „aceste lucruri”? Sunt faptul de a fi Rege pe asin. Mai înainte discipolii nu au înțeles. Dar după? Ei le-au înțeles numai „după”, adică după ce a fost glorificat.

Dar Domnul a fost deja glorificat în noi? Căci trebuie să fie glorificat și în noi! Adică, avem spiritul Său? Aceasta e glorificarea în noi! El va fi glorificat pe cruce. Și apoi va fi glorificat în noi, atunci când noi îl vom primi. E deja glorificat în noi? Cu alte cuvinte – pentru noi – adevărata glorie este aceea a acestui Mesia sau așa-zisa „mândrie deșartă” (orgoliu)? Când El va fi glorificat în noi, vom înțelege.

Și cum înțelegem? Discipolii au înțeles tocmai „amintindu-și” că aceste lucruri erau scrise. Adică Biblia o înțelegi numai atunci când ai Spiritul Fiului, altfel o folosești – în dauna ta și a altora – împotriva Spiritului lui Dumnezeu.

După… „și-au amintit că aceste lucruri erau scrise”, apoi se adaugă „și că aceste lucruri I le-au făcut Lui”… În mod normal noi ne amintim ce a făcut Isus. Nu? Însă nu! E mult mai important să ne amintim ceea ce „I-au făcut”! Căci ceea ce a făcut Isus e un lucru mic… a făcut unele minuni. Întreaga Sa acțiune e semn al pătimirii Sale. Iar patima – adică ceea ce noi I-am făcut – este realitatea. Care este realitatea? Faptul că a luat asupra Sa toată greutatea răului nostru, că S-a făcut serv, că Și-a dat viața pentru noi… Este tocmai ceea ce noi I-am făcut, realitatea care ne ajută să înțelegem gloria. Și nu ceea ce El a făcut. Lumea-L aclamă (ovaționează) pentru ceea ce a făcut și de aceea Îl va răstigni. Și El, în acel moment al crucii, în ceea ce noi Îi facem, își arată gloria Sa.

O altă traducere spune: „Pe moment discipolii Săi nu au înțeles”… este vorba de un moment destul de lung, care încă durează…

vv. 17-19

17 Așadar, mulțimea, care fusese cu el când l-a chemat pe Lazăr din mormânt și l-a înviat din morți, dădea mărturie. 18 De aceea i-a ieșit mulțimea în întâmpinare, pentru că a auzit că el a făcut semnul aceasta. 19 Atunci, fariseii au zis unii către alții: „Vedeți că nu reușiți nimic! Iată, lumea s-a dus după el!”

Întreaga mulțime e cu El, „căci au văzut când l-a chemat pe Lazăr din mormânt”.

Vocea Fiului omului e auzită și de morți, îi face să iasă din morminte – îi face să iasă din morminte și pe acei morți vii care suntem noi – și lumea trebuie să iasă din oraș, la fel ca Lazăr din mormânt… Dar reușim să ieșim (să ne eliberăm) din morțile așteptate, din falsele așteptări mesianice pe care le avem, pentru a-L întâlni?

Căci moartea este modul nostru de a-i concepe (gândi, imagina) pe Dumnezeu și pe om. Și El, Dumnezeu, trebuie să ne învie din aceste idei greșite și să ne cheme afară din morminte.

Ei Îl aclamă pentru că a înmulțit pâinile, face minuni și dă viața… Când vor vedea că El cheamă afară din mormânt dând viața, atunci vor rămâne foarte uimiți și atunci vor spune: răstignește-L!!!

Observăm că e vorba de un mare echivoc (neînțelegere, greșeală). Ei așteaptă un Mesia-politic. Isus îndeplinește toate calitățile… și apoi, când văd felul în care El este Mesia, precum un serv, asin, umil și blând, spun la unison: „răstignește-L”. Și tocmai în acest mod El învinge, căci ia asupra Sa violența și nu o restituie; știe să iubească până la capăt și arată gloria Sa, a unei iubiri absolute pentru frați. Și așa se încheie dușmănia. Și omul iese din mormânt – iese din moarte – pentru că înțelege că există o iubire mai tare decât violența și moartea.

„Fariseii își spun unul-altuia”, adică se ceartă, se acuză: „vedeți că nu folosește la nimic”… am făcut totul pentru a-L împiedica, dar acum are un mare succes. Și în acest loc avem un echivoc, pentru că, în realitate, peste patru zile vor striga: „răstignește-L”.

„Lumea s-a dus după El”… Întreaga lume s-a îndepărtat de la noi și s-a dus după El și apoi Îl va abandona (la momentul potrivit). Și totuși e adevărat că la sfârșit va fi așa: toată lumea va merge după El, atunci când își va aminti, atunci când Îl va vedea glorificat, când va înțelege lucrurile scrise despre El, când va înțelege lucrurile pe care I le-a făcut, pe care toți I le-am făcut. „Când va fi ridicat de la pământ, îi va atrage pe toți la El”.

După 2000 de ani ne întrebăm când vine Împărăția lui Dumnezeu – și o așteptăm mereu – când vine Mesia? Din când în când vine câte un mesia, dar nu contează… Mesia adevărat vine atunci când noi înțelegem cum vine! Atunci deja a sosit. Atunci și noi ieșim din morminte și suntem oameni vii, pentru că am văzut adevărul lui Dumnezeu și adevărul omului și trăim acest adevăr cu simplitate în timpul vieții noastre. „Timpul e împlinit”, deci este acesta. Deci, este în acest moment când eu caut să trăiesc așa cum pot… adevărul acestei pericope…

Autor: pr. Silvano Fausti
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Gabriela Neag și Cecilia Fratila