Ioan 13,12-20

Deja am subliniat că Isus a spălat picioarele. E ultima imagine pe care Domnul ne-o lasă despre Sine. E testamentul Său în care ne arată ceea ce va înfăptui pe cruce. E imaginea definitivă pe care vrea să ne-o lase, căci El ne spală picioarele, dar pe cruce-L punem noi. Deci prin spălarea picioarelor, El pune viața Lui în slujirea noastră.

Am observat reacțiile lui Petru: el nu înțelege de ce face Isus acest lucru și apoi nu vrea să fie spălat: încearcă să-L oprească… nu e demn ca Învățătorul și Domnul să facă așa, nu I se potrivește, îi scade prestigiul. Isus îi răspunde că dacă nu-L lasă să-i spele picioarele nu va avea parte cu El. Atunci Petru-L lasă, dar nu a înțeles nimic din gestul lui Isus.

Acum Isus explică ce înseamnă faptul că El a spălat picioarele.

După ce s-a săvârșit gestul, după ce a descris reacțiile lui Petru – care sunt de fapt reacțiile noastre înaintea acestui gest – acum ni se explică însemnătatea acestuia.

Este vorba despre o mulțime de mici fraze și fiecare explică un aspect al acestui mare mister, al unui Dumnezeu care se apleacă pentru a spăla picioarele omului. El nu se apleacă, ci se înalță, căci așa revelează gloria Sa: se descoperă ca fiind Dumnezeu și ca fiind iubire.

Se citește Io. 13, 12-20

12 După ce le-a spălat picioarele, și-a luat hainele, s-a așezat iarăși la masă și le-a spus: „Înțelegeți ce am făcut pentru voi? 13 Voi mă numiți «Învățătorul» și «Domnul» și bine spuneți, pentru că sunt. 14 Așadar, dacă eu, Domnul și Învățătorul, v-am spălat picioarele, și voi trebuie să vă spălați picioarele unii altora. 15 Căci v-am dat exemplu ca și voi să faceți așa cum v-am făcut eu. 16 Adevăr, adevăr vă spun: nu este servitorul mai mare decât stăpânul său și nici trimisul mai mare decât cel care l-a trimis. 17 Știind acestea, fericiți sunteți dacă le faceți. 18 Nu vorbesc despre voi toți; eu știu pe cine am ales, dar trebuie să se împlinească Scriptura: Cel care mănâncă pâinea mea și-a ridicat călcâiul împotriva mea19 Vă spun acestea de pe acum, înainte de a se întâmpla, pentru ca, atunci când se vor împlini, să credeți că eu sunt. 20 Adevăr, adevăr vă spun: cine îl primește pe cel pe care îl voi trimite, pe mine mă primește, iar cine mă primește pe mine îl primește pe acela care m-a trimis”.

Acestea sunt cuvintele lui Isus, imediat după ce a spălat picioarele. În timpul spălării am notat – ca o umbră – imaginea lui Iuda, care apoi va fi o figură centrală. Lui Iuda Isus îi spală picioarele (v. 2 deja diavolul i-a pus în inimă să-L trădeze; la v. 10 se spune că „nu toți sunt curați”; la v. 11 se spune că „Știa cine-L trăda”; la v. 18 „Nu vorbesc de voi toți… ci Eu știu că unul pe care Eu l-am ales și care mănâncă pâinea Mea, va ridica călcâiul împotriva Mea”). Iuda este în fundal în toată povestirea spălării picioarelor, dar va fi în centru în cateheza următoare…

Iată ce spune Isus pentru a explica ce a făcut și ceea ce nu a înțeles Petru…

v. 12

12 După ce le-a spălat picioarele, și-a luat hainele, s-a așezat iarăși la masă și le-a spus: „Înțelegeți ce am făcut pentru voi?

În acest verset se repetă – pentru a șasea oară – că Isus a spălat picioarele… Și se va mai repeta de două ori. Prin această repetare constantă, e clar că evanghelistul vrea să ne lase imprimată această imagine, a unui Dumnezeu care se face servitor și spală picioarele. Această imagine este ușa de intrare în Evanghelie, e revelarea gloriei lui Dumnezeu.

Dar înainte de a explica gestul, își reia hainele. A spăla picioarele – El s-a dezbrăcat de haine – e semn al morții Sale – și-a dat viața… Tocmai pentru că a spălat picioarele, tocmai pentru că Și-a dat viața, El își reia hainele, își reia viața. Pentru că are puterea de a da viața și de a o relua, nouă.

Când Isus își reia hainele, nu se spune că-și dă jos ștergarul, căci ștergarul îi va rămâne pe vecie. Adevărata haină a lui Dumnezeu, care revelează gloria Sa, e că Dumnezeu e serv, pentru că Dumnezeu e Iubire. Și a iubi înseamnă a-l sluji pe altul.

Acest fapt, care poate părea banal, e cutremurător. Noi mereu gândim că Dumnezeu e unul iar noi existăm pentru a-L sluji, pentru a-I aduce cult. Nu! E Dumnezeu cel care-l slujește pe om și are un mare respect pentru om și-i aduce omului un mare cult, până la a-Și da viața pentru om. Pentru Dumnezeu, omul contează mai mult decât El însuși, tocmai pentru că Dumnezeu iubește. Doar astfel înțelegem cine e Dumnezeu și cine e omul.

Această haina a slujirii va rămâne mereu haina lui Dumnezeu: nu există o altă cunoaștere a lui Dumnezeu, în afară de cea prin misterul crucii. Orice cunoaștere a lui Dumnezeu care nu ține cont de Dumnezeu – care-Și dă viața din iubire – este diabolică, deoarece ar propune un dumnezeu care ne cere viața și nu care dă viața. Acesta e diavolul.

Isus s-a așezat din nou la masă și a întrebat: „Cunoașteți ce v-am făcut?”. În această seară ne vom opri asupra acestei explicați: Isus ne spune însemnătatea spălării picioarelor, a faptului că El a spălat picioarele discipolilor și ale fiecăruia dintre noi (care dorim și care-I permitem).

Și e important să cunoaștem ce ne-a făcut, deoarece cunoașterea a ceea ce El ne-a făcut este începutul, temelia vieții noi.

Faptul că Dumnezeu a început să spele picioarele și încă nu a terminat, este o nevoie a noastră, adică este nevoia noastră ca viața și experiența noastră să fie luate în mâinile lui Dumnezeu și să fie spălate, primite, regenerate; dar este și nevoia Sa: cea de a ne mântui, de a ne spăla… prin grija și iubirea Sa față de noi.

Când Isus întreabă „Cunoașteți ce v-am făcut?”, Isus nu se referă la gest, ci la însemnătatea profundă a gestului: ce înseamnă acest gest? Dacă noi înțelegem că Domnul ne spală picioarele, înțelegem cine e El, adică spiritul pe care-L are Isus și Sfânta Treime, adică iubirea din Treime.

Omul e creat pentru a fi servit de Domnul și nu pentru a servi… Pentru că dacă noi ne lăsăm slujiți, putem să slujim, dacă ne lăsăm iubiți, putem iubi.

v. 13

13 Voi mă numiți «Învățătorul» și «Domnul» și bine spuneți, pentru că sunt.

Isus e învățătorul.

Învățătorul e cel care știe și care predă lucrurile altora (îi învață pe alții)…

Domnul este atotputernicul, Cel preaînalt… Așadar, prin cuvintele „Voi Mă numiți Domn și învățător”, adică atotputernic și atotștiutor, Isus le vestește că au dreptate. Tocmai spălându-vă picioarele, vă vestesc felul în care Eu sunt învățător al înțelepciunii… și voi cunoașteți înțelepciunea și atotputernicia lui Dumnezeu. „Tocmai cum, în timp ce Eu spăl picioarele, pot spune că Eu sunt înțelepciunea și atotputernicia lui Dumnezeu și acum voi puteți să înțelegeți acest lucru”.

Dacă nu înțelegeți înțelepciunea și atotputernicia lui Dumnezeu – în timp ce El spală picioarele – nu cunoașteți înțelepciunea și atotputernicia Domnului. Ci înțelegeți doar puterea și ignoranța umană, care stau la baza tuturor relelor și dezastrelor de zi cu zi.

Deci cuvintele „Cunoașteți ce v-am făcut?” nu sunt secundare, ci înseamnă a înțelege că înțelepciunea constă în a ști să speli picioarele, că adevărata putere e aceea care pune viața în slujirea altora și nu aceea care o extermină sau stăpânește peste alții. Până când nu înțelegem acestea, nu cunoaștem ceea ce El a făcut.

v. 14

14 Așadar, dacă eu, Domnul și Învățătorul, v-am spălat picioarele, și voi trebuie să vă spălați picioarele unii altora.

„Dacă Eu – care tocmai așa sunt, Învățătorul, Domnul – v-am spălat picioarele, și voi trebuie să faceți așa”. De ce? Pentru că omul vrea să devină ca Dumnezeu. Și Adam a vrut să devină ca Dumnezeu, dar Adam credea că Dumnezeu îi domină, îi elimină pe toți și nu că spală picioarele tuturor. Credea că Dumnezeu e stăpânul lumii și nu servitorul lumii, care-Și dă viața pentru toți. Credea că Dumnezeu îi avea la mână pe toți și nu că El se punea (da) în mâna tuturor. Cugeta că Dumnezeu ar fi egoist și nu Iubire…

Acum, dacă știți că Eu sunt Domnul și Învățătorul care am spălat picioarele voastre, înseamnă că, în sfârșit, a fost biruit „stăpânitorul” acestei lumi – satana – care vă dădea o imagine falsă despre Dumnezeu, iar voi sunteți liberi să slujiți… Dacă știți aceste lucruri, inteligența voastră e liberă de minciună, de farmece, de vrăji.

Și voi „trebuie” să vă spălați picioarele… E o datorie!

De unde se naște etica creștină? Nu dintr-un principiu teoretic, ci dintr-o experiență: din faptul că Domnul mi-a spălat picioarele, că m-a iubit și s-a dat pe Sine pentru mine, că Domnul s-a făcut slujitorul meu, că am cunoscut iubirea și umilința lui Dumnezeu, am cunoscut gloria Sa și am înțeles care e însemnătatea lumii. Atunci vreau să devin și eu, ca El. Aceasta e etica… Să fiu sfânt, cum El e sfânt. Deja Adam voia să devină ca Dumnezeu… „Iată – spune Isus – acum puteți și voi să spălați picioarele, adică să deveniți ca Mine. După aceea Isus va zice: „V-am dat exemplu”.

Întreaga etică creștină e conținută (inclusă) în a-și spăla picioarele unii-altora, adică în slujirea reciprocă. Slujirea e manifestarea concretă a iubirii… Cine iubește, respectă întreaga lege. Cine iubește, devine ca Dumnezeu, care e Iubire. Și aceasta e unica lege pe care o cunoaștem, care-i libertatea față de orice lege. Dar e acea lege pe care o putem înțelege numai privindu-L pe Cel care ne-a spălat picioarele.

În următoarele cateheze vom vedea că aceasta e porunca nouă: de a ne iubi așa cum El ne-a iubit.

Acest a ne spăla picioarele unii altora și a ne sluji – pe care Isus ni l-a lăsat ca exemplu – este baza (temelia) comunității creștine. E ceea ce noi celebrăm în Euharistie. Ce celebrăm? Îi mulțumim Domnului că ne-a iubit și Și-a dat viața pentru noi. Mâncăm pâinea Sa, ne hrănim cu El, pentru a putea trăi ca El: ca fii și frați.

Acum înțelegem însemnătatea deplină a Euharistiei din v. 15

v. 15

15 Căci v-am dat exemplu ca și voi să faceți așa cum v-am făcut eu.

„Eu v-am dat un exemplu pentru ca voi să faceți așa cum Eu v-am făcut vouă”. Aceste cuvinte corespund celor pronunțate la Liturghie: „Faceți aceasta în amintirea mea”. „Faceți aceasta”, ne îndeamnă să facem; „în amintirea Mea”, adică „v-am dat exemplu, ceea ce trebuie să faceți”.

Avem multe sărbători, ne aducem aminte de multe lucruri… Dar Euharistia nu e un simplu ritual sau o celebrare; nu înseamnă să ne reamintim ceva ce s-a întâmplat numai o singură dată. Euharistia este a trăi acum, ceea ce s-a întâmplat atunci. Ce s-a întâmplat atunci? Faptul că Isus a spălat picioarele. Că Isus m-a iubit și și-a dat viața pentru mine. Acesta e exemplul de urmat! E noul model.

Însă noi avem ca modele păstorii cei răi, care nu-i slujesc pe alții, ci se servesc de alții; care nu slujesc adevărul, ci se folosesc de adevăr, adică mint; nu servesc libertatea, ci se folosesc de libertate, folosind-o mult numai ca vorbe, subjugându-i astfel pe alții… În timp ce noi urmăm aceste exemple rele, Isus ne spune că El ne-a dat un alt exemplu: cel al Fiului care cunoaște iubirea Tatălui; exemplul Celui care spală picioarele, exemplu nu al aroganței și al puterii, ci exemplul puterii lui Dumnezeu, care e umilința și slujirea…

A celebra Euharistia înseamnă a înțelege acest adevăr în viața de zi cu zi și apoi a face ceea ce Isus a făcut. Dacă noi prin Euharistie nu facem ceea ce El a făcut, e mult mai bine să nu celebrăm Euharistia 1Cor. 11 „Când voi celebrați Euharistia, mâncați și beți condamnarea voastră, căci în timp ce vă aduceți aminte de iubirea pe care Domnul o are pentru toți, voi îi rușinați pe săracii care sunt cu voi, căci voi – bogații – ajungeți înaintea lor, sărbătoriți, iar alții ajung „după” și nu mai află nimic… Deci neglijând săracii, voi nu recunoașteți trupul lui Cristos, adică săracii. În acest fel voi mâncați condamnarea voastră…”.

Ce facem când celebrăm Euharistia? Facem în amintirea Domnului ceea ce El a făcut! Acest lucru înseamnă a mânca pâinea Sa: pâinea este El. Și noi trăim cu ceea ce mâncăm: trăim cu El; trăim din iubirea pe care El o are pentru Tatăl și pentru frați. Aceasta înseamnă să celebrăm Euharistia.

Exemplul pe care ni l-a dat este „a spăla picioarele”… În puține versete se insistă de opt ori cu acest exemplu concret. Căci dacă ar fi dat un principiu general „Faceți altora ceea ce ați vrea ca ei să vă facă vouă”, acesta ar fi putut fi interpretat și noi ne-am fi întrebat: „Ce vrea să însemne?”. De aceea Isus ne dă un exemplu concret, împreună cu tot ceea ce acesta înseamnă.

Aceasta-i întreaga etică creștină, care face lumea nouă: eliberează umanitatea de modelele false; o omenire care este după chipul lui Dumnezeu. Și făcând așa, noi facem parte din viața lui Dumnezeu, intrăm în Treime. Devenim frații altora, devenim fii și cunoaștem cine e Tatăl.

În zilele noastre multă lume caută iluminarea prin diferite tehnici frumoase… iluminarea este simplă: e suficient să iubești fratele. Atunci înțelegi că tu ești fiu și că există Dumnezeu care e Tatăl tuturor. Nu există o altă lumină în afară de aceasta.

În ce constă iluminarea? Prima iluminare este că toți ne naștem păcătoși, dar nu știm acest adevăr. Dacă privim un copil, acesta e un egoist perfect, la fel ca toți ceilalți. Copilu-l iertăm, căci e normal să facem așa, deoarece el are nevoie… În mod normal, atunci când oamenii cresc, și egoismul lor crește, adică nu-și dau seama că există un alt nivel, că omul poate și să iubească… să dea… să ierte… Deci prima luminare constă în a înțelege propriul egoism, propriul păcat… și a înțelege, în păcatul meu, mila, iertarea, iubirea lui Dumnezeu pentru mine și pentru toți. Pare o cale simplă, dar e nevoie de o întreagă viață, dacă totul merge bine. Dacă nu, ajungem în Purgator, unde vom înțelege aceste lucruri.

Acest gest exprimă – mai mult decât un concept sau o poruncă – un dar pe care Isus ni-l dă.

v. 16

16 Adevăr, adevăr vă spun: nu este servitorul mai mare decât stăpânul său și nici trimisul mai mare decât cel care l-a trimis.

Isus se gândește la apostolii Săi, care la ultima cină – după Luca – se certau cu privire la cine ar fi mai mare între ei. Aici este singurul loc în care apare cuvântul „apostol” în Evanghelia după Ioan. „Nu există sclav mai mare decât stăpânul său, nici apostol mai mare decât cel care l-a trimis”. „Vreți să fiți mari?” „Adevărata măreție stă în a spăla picioarele”…

Un apostol care ar vrea să fie ca și mai marii lumii este ridicol, inspiră milă. Dar inspiră milă și cine vrea să fie mare, căci nu a înțeles ce înseamnă „să fie mare”. „Nu a înțeles cine e Domnul”.

Isus spălând picioarele – în Euharistia pe care o celebrăm – dând viața pentru noi, a schimbat criteriile de măreție: cel mai mare este acela care știe să slujească. Cel mai mare este umilul. Celălalt e puțin cam dezechilibrat… acordați-i multă milă! Cât e de ridicol să-i vedem pe cei care caută prestigiu, glorie, chiar și-n Biserică… Și totuși e foarte uman. Acest lucru e valabil pentru fiecare credincios: toate certurile noastre sunt pentru prestigiu, pentru stima pe care alții trebuie să mi-o dea. Dacă alții nu mă stimează, eu sunt mort…

Ce să fac cu stima altora? Ca și cum măreția mea ar sta în faptul că toți mă votează…

Măreția este faptul că știu să spăl picioarele și sunt ca Dumnezeu. Și niciunul nu L-ar vota – nici măcar Petru – pe acest Dumnezeu. De fapt, nu-L vrea. Și totuși se pare că El e Dumnezeu, tocmai pentru că spală picioarele. Acesta e marele mister în care trebuie să intrăm.

Măreția e direct proporțională cu iubirea. Adevărata iubire este a se face mic, a face loc altuia.

v. 17

17 Știind acestea, fericiți sunteți dacă le faceți.

Fericirea nu constă în „a ști aceste lucruri”, ci în „a le face”. Însă dacă un om nu știe aceste lucruri, nu le face. Și în mod normal, noi nu le facem, tocmai pentru că nu le știm, adică nu am înțeles care e măreția lui Dumnezeu. Deci e important să știm aceste lucruri.

Petru nu știe aceste lucruri. Și nici noi nu știm aceste lucruri: ce înseamnă că Domnul spală picioarele? Ce înseamnă „faceți și voi la fel”? Și trebuie să le învățăm zi după zi. Fericirea constă în a le face, iar condiția este a le ști pentru a le putea face.

În Ev. după Ioan lipsesc „fericirile”… dar Ioan spune: sunteți fericiți care faceți după ce știți, după ce ați devenit conștienți.

v. 18

18 Nu vorbesc despre voi toți; eu știu pe cine am ales, dar trebuie să se împlinească Scriptura: Cel care mănâncă pâinea mea și-a ridicat călcâiul împotriva mea.

După ce a afirmat: „Fericiți dacă le faceți” spune: „Nu vorbesc de toți, căci știu că unul dintre voi nu le face”. Cine? „Acela care mănâncă pâinea Mea și și-a ridicat împotriva Mea călcâiul”. Isus vorbește de Iuda. Și cu privire la Iuda, Isus zice: „Eu îi cunosc pe cei care i-am ales”. Iuda a fost ales. Și Isus îl cunoaște, știe că trădează și totuși îl alege, și-l iubește și nu-l exclude.

Dacă Isus nu l-ar fi iubit și ales pe Iuda – care L-a trădat – Isus nu ar fi Fiul lui Dumnezeu, căci nu ar fi Iubire. Adică iubirea Sa ar avea o limită: înaintea egoismului celuilalt, ar deveni egoist și El.

Deci tocmai față de Iuda se împlinește Scriptura, întreaga Biblie, căci se revelează iubirea absolută a lui Dumnezeu pentru om. Se revelează în Iuda și va fi tema din cateheza următoare… în Iuda și în cine se recunoaște în Iuda.

Iuda e modelul omului pierdut, care nu cunoaște iubirea lui Dumnezeu, faptul că e iubit în mod absolut de Dumnezeu. Iar mântuirea este a se descoperi ca fiind exact ca Iuda, iubit gratuit de Dumnezeu, a recunoaște iubirea lui Dumnezeu.

„Pentru ca să se împlinească Scriptura”… Isus citează din Ps. spunând „Acela care mănâncă pâinea Mea și-a ridicat împotriva Mea călcâiul”. Caută să Mă elimine… Cine? Unul care mănâncă pâinea Mea, un prieten.

Acest cuvinte sunt bogate în aluzii. Pâinea este clar ce înseamnă: ne aflăm la ultima Cină și Isus a spus: „Pâinea pe care Eu o voi da e viața Mea pentru viața lumii”, deci pâinea lui Isus e viața Sa, dată pentru Iuda.

Faptul că Isus dă viața Sa – pentru cine ridică călcâiul împotriva Lui – este împlinirea deplină a Scripturii, adică a iubirii lui Dumnezeu.

În Geneză, „călcâiul” amintește de șarpe. Dumnezeu îi promite femeii că va călca pe capul șarpelui, care amenință călcâiul ei. Practic, prin acest gest, Isus biruie minciuna păcatului original.

Călcâiul face referire la Iacob, pentru că s-a născut în spatele călcâielor lui Isav. Și întreaga sa viață va sta la călcâiul lui, pentru a-i lua locul lui Isav. Și de aceea e tatăl poporului și ne reprezintă pe toți: este cel care caută să-i înșele și să-i doboare pe alții. E exemplul lui Iuda.

Isus Își dă viața pentru Iuda și pentru Iacob și pentru toți cei egali cu ei, care sunt părinții noștri în credință. Și tocmai așa împlinește Scriptura.

Această împlinire a Scripturii nu este în sensul că Iuda împlinește o prezicere preexistentă, ci împlinirea Scripturii este pozitivă, adică e iubirea lui Dumnezeu care-i îmbrățișază pe toți, în special pe cine are mai multă nevoie: împlinirea Scripturii este datoria lui Dumnezeu, activitatea Sa principală, care este aceea de a iubi, de a ierta, de a ne răscumpăra de rău, ne a ne ajuta să trăim.

v. 19

19 Vă spun acestea de pe acum, înainte de a se întâmpla, pentru ca, atunci când se vor împlini, să credeți că eu sunt.

Isus spune: „Vă spun dinainte. Când se va întâmpla – și se va întâmpla repede – voi veți crede că Eu sunt„. Adică-L veți cunoaște pe Dumnezeu, tocmai când se vor întâmpla toate acestea… și veți descoperi că Eu dau pâinea Mea -viața Mea – pentru cine Mă ucide.

v. 20

20 Adevăr, adevăr vă spun: cine îl primește pe cel pe care îl voi trimite, pe mine mă primește, iar cine mă primește pe mine îl primește pe acela care m-a trimis”.

Aici vorbește de Iuda, care e apostol. În limba greacă apostol înseamnă trimis. Acest fapt denotă că cine primește pe acela pe care Isus l-a trimis, adică pe apostolul Său – chiar și pe Iuda, căci Isus vorbește de Iuda – Îl primește pe Domnul, pentru că Domnul îl primește pe Iuda. Cine nu primește apostolul – pe cel trimis, chiar și pe Iuda – nu-L primește pe Domnul.

Acest adevăr are multe implicații și pentru Biserică: dincolo de a fi bravi – sau nu – apostolul și fratele sunt iubiți de Dumnezeu, sunt trimiși de Dumnezeu la mine. Și eu îi primesc. Și primindu-i pe ei, Îl primesc pe Domnul. Și cine-L primește pe El, nu-L primește doar pe Isus-Fiul, ci-L primește pe Tatăl, adică devine și el fiu.

Isus e fiu, de ce? Pentru că primește toți frații, inclusiv pe Iuda. Dacă nu, Isus nu ar fi Fiul lui Dumnezeu.

Isus caută să ne explice ceea ce El a făcut, prin faptul că a spălat picioarele… Printr-o imagine concretă Isus ne-a spus ce înseamnă pentru noi a celebra Euharistia. Înseamnă nu a celebra un simplu ritual, ci a trăi cu acest stil pe care El l-a arătat spălând picioarele.

Autor: pr. Silvano Fausti
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Gabriela Neag și pr. Mirel Demian