Ioan 13,6-12

Domnul se revelează în atitudinea lui Isus-servul, care spală picioarele discipolilor.

Am început a II-a parte a Evangheliei după Ioan, prima fiind cartea semnelor, prezentând cele șase semne pe care Isus le-a săvârșit, pentru a indica ceea ce El vrea să facă.

Semnul indică o altă realitate. Ceea ce Isus vrea să facă e prezentat în a II-a parte a Evangheliei – fiind semnificația întregii Evanghelii – și constă în faptul că El spală picioarele. Este scopul întregii sale vieți: se pune pe Sine în slujirea noastră și așa revelează gloria Sa.

A II-a parte a Ev. se referă la o unică zi: cea de joi seara (joia sfântă) până vineri seara. În timp ce celelalte Evanghelii descriu în acest arc de timp povestirea Euharistiei, a morții și a învierii Domnului, Ioan nu relatează instituirea Euharistiei, ci o explică pe parcursul a cinci capitole, astfel încât să se știe ce se face atunci când se celebrează Euharistia. Și începe cu Isus – care spală picioarele – continuând cu porunca iubirii, cu celelalte discursuri, apoi cu moartea și învierea, unde Isus împlinește în totalitate ceea ce a început, spălând picioarele.

Se citește Io. 13, 6-17

6 A venit deci la Simon Petru; acesta i-a zis: „Doamne, tu să-mi speli picioarele?” 7 Isus a răspuns și i-a zis: „Ceea ce fac eu tu nu înțelegi acum, dar vei înțelege după aceasta”. 8 Petru i-a spus: „Nu-mi vei spăla picioarele în veci!” Isus i-a răspuns: „Dacă nu te voi spăla, nu vei avea parte cu mine”. 9 Simon Petru i-a spus: „Doamne, nu numai picioarele mele, ci și mâinile și capul”. 10 Isus i-a zis: „Cine a făcut baie nu trebuie să-și spele decât picioarele, căci este curat în întregime. Și voi sunteți curați, dar nu toți”. 11 Căci îl știa pe cel care avea să-l trădeze; de aceea a spus: „Nu toți sunteți curați”. 12 După ce le-a spălat picioarele, și-a luat hainele, s-a așezat iarăși la masă și le-a spus: „Înțelegeți ce am făcut pentru voi? 13 Voi mă numiți «Învățătorul» și «Domnul» și bine spuneți, pentru că sunt. 14 Așadar, dacă eu, Domnul și Învățătorul, v-am spălat picioarele, și voi trebuie să vă spălați picioarele unii altora. 15 Căci v-am dat exemplu ca și voi să faceți așa cum v-am făcut eu. 16 Adevăr, adevăr vă spun: nu este servitorul mai mare decât stăpânul său și nici trimisul mai mare decât cel care l-a trimis. 17 Știind acestea, fericiți sunteți dacă le faceți.

Deja am explicat primele cinci versete, care sunt icoana pe care Isus ne-o lasă despre Sine: imaginea servului din iubire, icoană care realizează împlinirea iubirii.

De la v. 6 la v. 11 se văd reacțiile noastre înaintea Lui, care spală picioarele. Sunt reacțiile lui Petru care ne reprezintă pe toți. De la v. 12 la v. 17 Isus afirmă: „Eu v-am spălat picioarele, pentru ca și voi să faceți la fel”. Acest îndemn corespunde aceluia despre Euharistie atunci când spune: „Faceți aceasta în amintirea Mea”. A celebra Euharistia înseamnă „a face” așa cum El a făcut, în amintirea Lui.

Înainte de a explica reacțiile lui Petru, vă îndemn să recontemplați spălarea picioarelor, căci în paisprezece versete, evanghelistul vorbește de opt ori despre Isus – care spală picioarele – pentru ca apoi și noi să putem face, la fel ca Isus.

Această repetiție constantă – alături de introducerea solemnă, care precizează că tocmai așa se împlinește Paștele – subliniază că exact astfel se manifestă gloria Sa, așa se reîntoarce la Tatăl, așa ne iubește până la extrem, așa realizează puterea lui Dumnezeu, care este aceea de a iubi așa.

După toate introducerile solemne, cu ajutorul a șapte verbe ni se spune ceea ce face Isus: se ridică de la cină (e un gest de înviere), se dezbracă de haine (Isus care se dezbracă este imaginea lui Isus care dă viața, pune viața Sa pentru noi, o pune la dispoziția noastră; pe cruce ne va lăsa hainele Sale, și rămâne gol, iar în această goliciune ne arată cine e Dumnezeu), ia un ștergar și și-L încinge (ștergarul este haina servitorului, e haina definitivă a lui Dumnezeu; Dumnezeu se revelează a fi Dumnezeu tocmai pentru că este servitor din iubire), apoi pune apă în lighean (suntem la Paști, apa Mării Roșii e apa din acest lighean care nu îneacă dușmanii ca Marea Roșie, ci-i salvează, îi mântuiește pe toți, inclusiv pe dușmani; va fi apa care va izvorî din coasta Sa și care va fecunda întregul pământ) și a început să spele picioarele…

„A început” și încă nu a terminat. Ceea ce Dumnezeu din totdeauna a făcut – și întotdeauna va face – este mereu o slujire adusă omului, e această slujire de iubire. A spăla picioarele e un gest de slujire, dar e și un gest de intimitate, de iubire, de dar. Și e ceea ce El face. Apoi le șterge cu ștergarul cu care este încins – adică picioarele noastre sunt înfășurate cu haina Sa de slujire, deci picioarele noastre sunt vindecate pentru a umbla așa cum El a umblat și pentru a împlini „trecerea” (Paștile) în timpul acestei lumi.

Aceasta este scena de la început care trebuie contemplată și care este baza părții a doua din Evanghelie. După cum prologul ne introduce-n prima parte a Evangheliei, la fel, a doua parte a Evangheliei – care revelează gloria – ne prezintă această icoană: gloria lui Dumnezeu, esența și frumusețea Sa este acest Dumnezeu aplecat asupra picioarelor omului.

La v. 3 se spune că Tatăl – și Isus știe acest fapt – i-a pus în mâini toate lucrurile. Ce are Isus în mâini? Picioarele ucenicilor. Tocmai pentru că Isus ia în mâinile Sale picioarele ucenicilor, ei vor putea traversa apele simbolice ale Mării Roșii, ca să se îndrepte spre pământul făgăduinței.

v. 6

6 A venit deci la Simon Petru; acesta i-a zis: „Doamne, tu să-mi speli picioarele?”

Ne oprim asupra reacției lui Petru. Nu se spune dacă Petru, a fost primul sau ultimul dintre discipoli.

„Vine la Petru”… Simon Petru ne reprezintă pe toți. Gândiți-vă: ce reacție ați avea, văzându-L pe Isus-Învățătorul că vă spală picioarele?

Cum reacționez dacă știu că acest Învățător este însuși Domnul, și că „spălarea picioarelor” e un gest de intimitate, de primire, de găzduire, de iubire, de slujire… făcut mie de Domnul. Deci așa mă iubește El; tocmai prin această slujire pentru mine, El se revelează ca fiind Domnul.

Reacția lui Petru (și a celor care se identifică cu el) este că nu acceptă: „Doamne, Tu mie îmi speli picioarele? Să păstrăm distanța…: Tu ești Domnul, Învățătorul, iar eu sunt discipolul… Tu ești Sublim, eu sunt ultimul, sunt mic”. Noi nu acceptăm ca Domnul-Sublimul, să fie cel care spală picioarele.

„Mi le speli tocmai mie?”. De ce se împotrivește omul să accepte un gest de iubire gratuită și absolută?

Există această împotrivire profundă: „Eventual… eu trebuie să Ți le spăl Ție!”. Pentru că acest gest este semnul vieții Sale, pusă la dispoziția noastră, imediat Petru va spune: „Eu îmi voi da viața pentru Tine”.

Notăm această rezistență în a accepta că Dumnezeu e așa, că e serv. Ce stă în spatele acestei împotriviri? Primul lucru e că atunci când un om se simte copleșit de o asemenea iubire gratuită, se simte în dificultate, căci se întreabă: „Acum ce trebuie să fac pentru a plăti această iubire?”… „Acum sunt sub puterea Sa”… Să accept că există o slujire gratuită în iubire care mă eliberează, care nu mă domină?

Poate că avem multe experiențe de o iubire interesată să profite de noi… Și atunci nu acceptăm ca cineva să se comporte așa cu noi, pentru că știm sau credem că dedesubt există vre-un interes ascuns. Nu! Domnul e iubire gratuită!

Al doilea lucru: a accepta că Domnul este serv și că spală picioarele, înseamnă într-adevăr a schimba total imaginea pe care noi o avem despre Dumnezeu. Domnul, Sublimul este cel mai mic, e serv, căci sublimitatea iubirii este aceea de a se face mică și a sluji. Deci trebuie să ne schimbăm toată scara valorilor noastre, pentru a accepta că Domnul e așa.

În joc sunt toate rezistențele (împotrivirile) noastre dar și toate imaginile despre Dumnezeu și despre om: pentru om, Domnul este acela pe care alții-L slujesc și nu El îi slujește pe alții.

Isus a venit să ne elibereze, să ne ajute să trecem de la moarte la viață, cu ajutorul acestei revelații despre Sine, ca Domn care spală picioarele.

Acest Dumnezeu îl derutează pe cel care crede-n Dumnezeu (care are o anume imagine), dar și pe cel care-L combate pe Dumnezeu.

v. 7

7 Isus a răspuns și i-a zis: „Ceea ce fac eu tu nu înțelegi acum, dar vei înțelege după aceasta”.

Ce face Isus? E marele mister: cine știe ceea ce face Isus, cine-L cunoaște pe Isus care spală picioarele, cunoaște cine e Dumnezeu, adică știe cine e Tatăl și cine e Fiul și, deci, cine e omul, adică fiu al lui Dumnezeu.

Petru încă nu poate ști acest adevăr, căci Isus numai de pe cruce va revela cine e Dumnezeu. Pe cruce Îl va înțelege pe „Eu sunt”, adică cine e Dumnezeu. Pe cruce se va împlini gestul spălării picioarelor: adică El, care-Și dă viața pentru noi. Tocmai pe cruce se înțelege cine e Dumnezeu: unul care te iubește până la a-Și da viața pentru tine. Deci, încă Petru nu poate pricepe și încă nu a primit Spiritul.

Va înțelege „după aceste lucruri”, adică după ce el se va lepăda de Domnul, după ce Domnul își va fi dat viața pentru El, după ce Domnul va învia și apoi îl va întreba „Petre, Mă iubești tu?”… Atunci va înțelege ce înseamnă… După ce Domnul îi va spune „Când erai tânăr mergeai unde voiai, îți încingeai singur haina. Dar acum altul îți va încinge haina: adică haina slujirii, a iubirii. Și atunci Mă vei urma pe același drum”.

Atunci, după aceste lucruri, și Petru va înțelege ce înseamnă că Domnul e Cel care se face serv din iubire. Atunci când el însuși va experimenta această iubire.

Dar acum Petru și noi… încă nu am înțeles… deci Petru zice…:

v. 8

8 Petru i-a spus: „Nu-mi vei spăla picioarele în veci!” Isus i-a răspuns: „Dacă nu te voi spăla, nu vei avea parte cu mine”.

„Nu-mi vei spăla picioarele în veci!”. Eu nu accept de la Tine această slujire, ci eu trebuie să Te slujesc…

După noi, Domnul e Cel pe care toți trebuie să-L slujească. Învățătorul e Cel pe care toți trebuie să-L onoreze. Petru nu acceptă că Domnul e Cel care-l iubește, servește și onorează. Deci nu poate cunoaște cine e Domnul.

În acest loc se vede în Petru marele păcat al omului, care e orb înaintea gloriei (adică Domnul e un altul și nu poate fi acesta: unul care spală picioarele, cineva care se comportă așa cu mine). Niciodată nu voi accepta așa ceva.

Faptul că Petru nu acceptă ca Isus să-i spele picioarele corespunde, în sinoptici, cu episodul în care Petru nu acceptă un Mesia care să sufere… Așadar după ce Petru a recunoscut: „Tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu”, iar Isus îi spune „să știi că Fiul omului va trebui să pătimească, să sufere, să-și dea viața și să învie”, Petru răspunde: „Așa ceva să nu se întâmple niciodată…”. Iar Isus îi spune „satană”.

Această împotrivire să primească gloria lui Dumnezeu – adică a-L primi pe Dumnezeu ca iubire și slujire – e ceva satanic în Petru. Însă Petru reacționează așa, pentru că-L iubește, căci dacă e așa cum a spus Isus, unde va sfârși Dumnezeu? Petru aproape că vrea să-L apere pe Dumnezeu… dar are o idee falsă despre Domnul, Îl vede ca pe un Dumnezeu patron, un tiran, în timp ce Domnul e Iubire și de aceea devine slujire.

Problema credinței creștine nu sunt profesiunile de credință, care ne face să spunem că Isus e Dumnezeu, e Domnul, e Cristosul… Noi afirmăm toate acestea despre Isus, iar un altul le spune despre Buda… Problema e că Cristos – Fiul lui Dumnezeu – este tocmai Răstignitul. Înaintea crucii se pune problema reală a lui Dumnezeu, a Dumnezeului creștin despre care niciodată nu am avut vreo imagine, a acelui Dumnezeu care este numai Iubire și slujire a omului.

Însă noi Îi aplicăm lui Isus toate imaginile noastre despre Dumnezeu, despre mântuire, dar acestea sunt imaginile pe care noi le gândim – la fel ca Petru – și sunt diabolice. În timp ce El este Domnul și Mântuitorul pentru că spală picioarele, adică pentru că sfârșește pe cruce.

Și Petru-I spune „Nu-mi vei spăla picioarele în veci!”.

Isus îi răspunde „Dacă Eu nu te spăl, tu nu ai parte cu Mine”. Dacă tu nu accepți slujirea Mea, dacă nu accepți ca Eu să mor pentru tine, dacă nu accepți iubirea Mea pentru tine… tu nu vei avea parte cu Mine, nu vei avea moștenire, nu vei avea iubirea Mea, nu Mă vei putea iubi și nu vei putea iubi pe alții, așa cum îi iubesc Eu.

„A avea parte cu Isus-Fiul” înseamnă a avea aceeași iubire a Tatălui și apoi a iubi în acest fel frații. Dacă tu nu accepți să fii iubit așa, nu poți iubi pe alții în același fel.

Cu alții cum te vei comporta? Vei fi un patron, la fel ca dumnezeul pe care ți l-ai inventat tu: Dumnezeu e patron și eu vreau să fiu ca Dumnezeu, deci și eu mă comport ca un patron. Însă Dumnezeu e slujitor din iubire! Dacă eu accept ca El să fie slujitorul vieții mele și să mă iubească… și eu voi ști să pun viața mea în slujirea altora. Atunci voi avea moștenirea Sa: moștenirea Fiului care iubește cu iubirea Tatălui.

Pentru a fi creștin, lucrul fundamental care trebuie acceptat este faptul că Domnul și-a dat viața pentru mine – păcătosul – care sunt la fel ca alții. Pavel spune: „M-a iubit și s-a dat pe Sine pentru mine”.

Dacă nu-i permitem să ne spele acea imagine falsă pe care noi o avem despre Dumnezeu, nu putem fi cu El… Trebuie să primim imaginea adevărată, care ne-o oferă Isus, Cel care ia în mâini picioarele ucenicilor și le spală…

v. 9

9 Simon Petru i-a spus: „Doamne, nu numai picioarele mele, ci și mâinile și capul”.

Ce a înțeles Petru? Nu prea multe, la fel ca întotdeauna… Dar în spatele faptului că el nu a înțeles, avem ceva măreț… Adică el vrea cu orice preț să aibă parte cu Isus, adică-l interesează iubirea pentru persoana lui Isus…

Petru niciodată nu L-a înțeles pe Isus. Și după înviere va fi nevoie de Pavel, care să-i spună: vezi că tu nu faci bine, pentru că nu ai înțeles lucruri fundamentale… Totuși Petru-L iubește pe Isus… Textul insistă asupra atitudinii lui Petru, pentru a sublinia că iubirea îl va ajuta să înțeleagă lucrurile pe care niciodată poate altfel nu le-ar fi înțeles… De fapt, Îl iubește și vrea să aibă parte cu El și atunci spune: „Nu doar picioarele, ci și mâinile și capul”… Spală-mă tot.

Apoi această afirmație va fi împlinită, pentru că Isus spălându-i picioarele, adică făcându-se servitorul său, îi dă și o bună spălare de minte, îl ajută să înțeleagă că modul său de a judeca e greșit, căci dacă El, Domnul se face servitor, Petru va trebui să-și schimbe ideea despre cine e Domnul…

„A spăla mâinile”: indică acțiunea, modul de a se comporta.

În realitate, Petru, acceptând ca acum Isus să-i spele picioarele, puțin câte puțin își va schimba modul de a gândi și de a acționa, pentru că acceptă iubirea Sa, fără a înțelege ce înseamnă.

De ce noi înțelegem realitatea? Nu pentru că o înțelegem, ci pentru că o acceptăm și o iubim și doar apoi o înțelegem. Dacă nu o acceptăm, nu o înțelegem și cu atât mai puțin înțelegem o persoană.

Petru-L acceptă și-L iubește pe Domnul și apoi Îl va înțelege. Acest principiu e valabil în orice cunoaștere, dar și-n cunoașterea realității din jur: dacă nu iubești, nu înțelegi, ci mereu înțelegi ceea ce vrei.

Însă dacă iubești, puțin câte puțin, tu înțelegi puțin mai mult decât ceea ce voiai, pentru că voința ta dorește să cunoască ceea ce tu iubești. Deci e importantă această dispoziție interioară a lui Petru.

v. 10

10 Isus i-a zis: „Cine a făcut baie nu trebuie să-și spele decât picioarele, căci este curat în întregime. Și voi sunteți curați, dar nu toți”.

Cuvintele „Cine s-a spălat e curat în întregime și are nevoie numai să i se spele picioarele” sunt o zicală misterioasă… E o parabolă. Picioarele se murdăresc imediat și trebuie spălate. Ce înseamnă?

Referirea la spălat, poate fi o aluzie la botez, la spălarea baptismală sau la toate spălările care se fac pentru purificare. Orice ritual de purificare pe care-l faci, dacă nu accepți ca Domnul să-ți spele picioarele, nu are nicio valoare, inclusiv botezul.

Dacă nu accepți că El te iubește și pune viața Sa în slujba ta, toate celebrările creștine sunt goale. Căci fiecare ritual exprimă un singur lucru: că Domnul m-a iubit și s-a dat pe Sine pentru mine. Acest adevăr se exprimă în diferitele sacramente și celebrări!

Deci oricare ar fi spălarea (felul pocăinței, al ascezei, al purificărilor pe care un om le face) este necesar ca persoana să accepte ca Domnul să-i spele picioarele. Și atunci totul e curat.

Și Isus spune: „Voi sunteți puri”. Aceste cuvinte le va rosti la cap. 15,3: „Voi sunteți curați datorită Cuvântului pe care L-ați ascultat”. Căci botezul nostru nu este o baie (o spălare) care ne eliberează de mizerii, ci e acea baie în Cuvântul lui Dumnezeu, care ne face să-L ascultăm pe El și să trăim prin El cu inima curată… Deci Cuvântul pe care L-ați ascultat, deja a intrat în inima voastră și v-a purificat. Însă acum trebuie să acceptați ca acest Cuvânt să devină realitate: „Sunt Eu, Cel care vă spăl picioarele și care-Mi dau viața Mea pentru voi”.

Voi sunteți curați, „dar nu toți”… La ultima cină e prezent și Iuda… și el e adevăratul protagonist. Deja de la început se spune (13,2) că Iuda deja a decis să-L consemneze (trădeze)… deci înainte de spălarea picioarelor este amintit Iuda. Apoi imediat după ce i-a spălat picioarele lui Petru, iar e amintit Iuda, în mod indirect și apoi vom avea gestul lui Isus, care-i dă îmbucătura lui Iuda. Acesta e gestul maxim al iubirii.

Deci Isus – care spală picioarele și se face serv – realizează aceste lucruri, în acest cadru reprezentat de Iuda: Isus spală picioarele lui Iuda și dă viața Sa pentru Iuda. Și-l iubește pe Iuda și l-a ales, la fel cum i-a ales pe toți ceilalți.

Dacă iubirea se măsoară în funcție de nevoia celuilalt, atunci Iuda e cel care are mai mare nevoie, deci primește mai multă iubire. De fapt, numai Iuda va primi îmbucătura. Și e semnul maxim al intimității: îi dă îmbucătura… Și este împărtășania!!!

Deci Iuda e persoana cu care Isus e în maximă comuniune – pentru că este pierdutul – iar Isus a venit să caute ceea ce era pierdut.

Personajul Iuda dă adevărata însemnătate a crucii: de ce Isus a murit pe cruce? Pentru a ne salva de pierzanie, pentru a ne elibera de păcatele noastre. Nu pentru că eram bravi… Nu! Noi L-am pus pe cruce și El și-a dat viața pentru noi. Așa a revelat cine suntem noi: suntem iubiți de El infinit de mult; și a revelat cine e Dumnezeu: e Cineva care ne iubește așa. Deci figura lui Iuda e importantă.

v. 11

11 Căci îl știa pe cel care avea să-l trădeze; de aceea a spus: „Nu toți sunteți curați”.

Se spune că „Isus știe”. Ne impresionează luciditatea lui Isus: de obicei, iubirea e oarbă, dar iubirea lui Isus e lucidă: El știe… De aceea iubirea Lui rămâne în veac.

v. 12

12 După ce le-a spălat picioarele, și-a luat hainele, s-a așezat iarăși la masă și le-a spus: „Înțelegeți ce am făcut pentru voi?

De ce Isus se reîntoarce asupra figurii lui Iuda? Cineva ar putea răspunde: Pentru că Isus vrea să-i arate că e descoperit și deci… Nu! După Evanghelie, aluziile la Iuda au o dublă însemnătate: una la nivel istoric, Isus – și numai El – știe cine e Iuda și i se adresează lui pentru a-i arăta că-l iubește, că știe cine e el, îi spală picioarele și-i dă îmbucătura și lui. Isus nu i se adresează pentru a-l demasca, fiind un „trădător”, iar ceilalți să înțeleagă și să-l ucidă… Isus i se adresează, pentru a-i arăta că știe ceea ce Iuda face și totuși îl iubește, l-a ales, îi e prieten – e singurul pe care-l numește prieten – și-i dă îmbucătura.

Deci Iuda e cel în care Dumnezeu își arată în mod maxim iubirea Sa, astfel încât fiecare om să se poată reafla (redescoperi) în Iuda și să înțeleagă – vom vedea – cine e discipolul pe care Isus îl iubea… Cine înțelege că e ca Iuda, e iubit. Atunci devine discipolul pe care Isus îl iubea. (E cel căruia i s-au deschis ochii… Și Petru stă la jumătatea drumului între cei doi: îl iubește, dar încă nu a înțeles).

Când Isus a terminat să spele picioarele – totuși Isus încă nu a terminat, ci a terminat de spălat numai picioarele lor, dar apoi va continua să le spele pe ale tuturor -„Își reia hainele”…

La v. 4 se spune că Isus și-a pus un ștergar. În acest loc nu se afirmă că și-a dat jos ștergarul. Deci, de acum înainte Domnul a arătat haina Sa adevărată, gloria Sa, tocmai în haina slujirii și va fi haina Sa veșnică, chiar dacă apoi își reia hainele, care sunt semnul învierii. Haina Sa intimă e întotdeauna haina slujirii, pentru că Dumnezeu e iubire și slujire. Deci nu-și mai dă jos acest ștergar: e esența lui Dumnezeu, care se va arăta pe cruce.

Apoi „se așază la masă”: acest gest face mereu referire la Euharistie și la ultima cină.

Și-i întreabă pe discipoli: „Cunoașteți ceea ce v-am făcut?”. Întrebarea e adresată și cititorului „Cunoașteți ce a făcut Isus?”. Ce sens are spălarea picioarelor făcută de El? Ce sens are împotrivirea lui Petru?

Dacă cunoaștem ceea ce El a făcut – deși acum, la fel ca Petru, nu putem cunoaște – vom ști cine e Dumnezeu și atunci vom putea fi egali cu El și vom face la fel ca El.

Dacă Isus e lucid și știe ce face, discipolul e în ignoranță (în necunoaștere), în întuneric… Însă aspectul substanțial al credinței e acela de a cunoaște, de a ști și deci, de a înțelege că suntem înțeleși… pornind de la imaginea Domnului care slujește, cu tot ceea ce urmează…

Se insistă de opt ori, pe imaginea icoanei lui Isus care spală picioarele și la urmă întreabă: „Cunoașteți ce v-am făcut?”… Apoi Isus va explica gestul Său…

Explicația va fi lungă: va dura cinci capitole, căci nu se mai ridică de la masă și explică întreaga istorie… din punctul de vedere al acestor picioare spălate.

Autor: pr. Silvano Fausti
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Gabriela Neag și pr. Mirel Demian