Ioan 14,8-14

Să nu se tulbure inima voastră!

Suntem tulburați din cauza absenței lui Isus. El, stând cu noi, ni L-a arătat pe Tatăl și ne-a deschis drumul spre El. Dar prin plecarea Sa în acest fel, ne dă puterea de a-L urma. Cine crede în El află calea reîntoarcerii acasă și ia parte la viața Sa de Fiu și cunoaște adevărul că Dumnezeu este Tată.

Ps. 42 (41)

Psalmistul subliniază că omul dorește să vadă Fața lui Dumnezeu… Însă și mai profundă este dorința lui Dumnezeu de a ne întâlni.

În ultima cateheză am început capitolul al paisprezecelea, care cuprinde discursul lui Isus în timpul Ultimei cine, după ce a spălat picioarele discipolilor și a dat îmbucătura lui Iuda… De fapt, începe discursul Său de rămas-bun în care Isus, la fel ca în orice discurs de adio, ne lasă testamentul Său, sensul propriei Sale vieți, propriile Sale bunuri…

În acest discurs de adio, Isus ne lasă bunurile Sale, moștenirea Sa. Iar moștenirea Sa constă în faptul că El pleacă. E important să înțelegem ce înseamnă că El pleacă. Adică, trebuie să pricepem că moartea Sa nu-i o moarte, o separare, ci o reîntoarcere la Tatăl și, în același timp, este o nouă prezență în mijlocul nostru: când era pe pământ, era „printre noi”, dar odată ce a plecat, Isus este „în noi cu Spiritul Său”… Prin urmare, nu trebuie să ne tulburăm…

Este adevărat că și noi spunem împreună cu psalmistul: „În ce chip dorește cerbul izvoarele apelor, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule” (Ps. 41,1)

Refrenul psalmului este „Unde este Dumnezeu”, unde a mers?

„Arată-mi Fața Ta. Când voi vedea Fașa Ta?… Căci Fața Ta este mântuirea feței mele”, căci în Fața ta regăsesc fața mea, regăsesc viața mea, știu cine sunt…

După ce în ultima cateheză am vorbit despre Toma, acum ne vom opri asupra lui Filip.

Se citește Io. 14, 8-14

8 Filip i-a zis: „Doamne, arată-ni-l pe Tatăl și ne este de ajuns”. 9 Isus i-a spus: „De atâta timp sunt cu voi, și tu nu m-ai cunoscut, Filip? Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl. Cum poți spune: «Arată-ni-l pe Tatăl?». 10 Nu crezi că eu sunt în Tatăl și Tatăl este în mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le spun de la mine; dar Tatăl, care rămâne în mine, face lucrările sale. 11 Credeți-mă! Eu sunt în Tatăl și Tatăl în mine. Dacă nu pentru altceva, credeți pentru lucrările acestea. 12 Adevăr, adevăr vă spun, cine crede în mine va face și el lucrările pe care le fac eu și va face și mai mari decât acestea, căci mă duc la Tatăl. 13 Și orice veți cere în numele meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie glorificat în Fiul. 14 Dacă veți cere ceva în numele meu, eu voi face.

Aceste cuvinte ale lui Isus au un scop precis și sunt modelul tuturor discursurilor pe care le va ține în ultima Sa seară petrecută cu noi, ca noi să nu fim tulburați.

Tulburarea (dezordinea, zăpăceala) este foarte folositoare pentru pescari, pentru cei care doresc să pescuiască. Dar Isus nu vrea nici tulburări și nici agitații, ci vrea claritate.

Claritatea o dobândim prin încredere: „Aveți încredere, credință în Mine”.

Credința nu-i ceva orb.

În textul nostru cuvintele care se repetă cel mai des sunt, pe lângă a crede, a cunoaște, a ști, a vedea și a arăta. Cu alte cuvinte, credința este a cunoaște, a ști, a vedea și a arăta: „Arată-ni-L pe Tatăl”…

Numai când există această claritate, nu există tulburare…

Claritatea nu se referă la ceva marginal, ci la locul unde merge Isus; care este locul unde toți vom sfârși… Așadar, claritatea se referă la sensul vieții.

Isus spune că merge „să ne pregătească un loc”, locul unde noi locuim, ne simțim acasă… Este important să știm unde locuim, căci dacă nu, suntem în exil… Și nu știi unde ești și cine ești…

Cei doi ucenici, Toma și Filip, îi cer lui Isus să fie mai precis pe această temă. În ultima cateheză Toma i-a cerut lui Isus să le arate calea, căci astfel ei ar fi știut unde să meargă… Isus i-a răspuns „Eu sunt calea, adevărul și viața”… Așadar, „calea” nu-i o stradă de străbătut, ci o persoană de urmat; „adevărul” nu-i un concept abstract, ci un om de întâlnit și de cunoscut; iar „viața” nu-i un fapt biologic, ci „viața este să iubim, așa cum noi suntem iubiți de Domnul”, să-L iubim pe Cel care ne iubește… Viața înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu…

I s-a spus lui Toma că Isus este calea, adevărul și viața pentru că Toma înseamnă „geamăn”, el este geamănul nostru, este persoana care nu crede, dar care apoi ajunge să creadă… De fapt, Toma, după înviere, va crede, pentru că-și pune degetul în semnul cuielor și mâna în coasta lui Isus și, tocmai punând degetul și mâna în acele locuri, descoperă calea: este calea iubirii împlinite, calea lui Dumnezeu.

Așadar, punându-și mâna în coastă, el descoperă calea lui Dumnezeu, descoperă locul din care Dumnezeu iese în totalitate spre om…

În „Ultima cină”, Leonardo da Vinci îl pictează pe Toma cu degetul indicând în sus, pentru că el cu acel deget L-a atins pe Dumnezeu, a atins cerul…

El a cerut: „Arată-ne calea”, Iar Isus i-a arătat ceva mai important… Calea spre Tatăl este Isus.

În această cateheză ne vom opri asupra lui Filip, și el un om practic.

Filip era sceptic, căci era unul dintre primii doi ucenici ai Botezătorului care l-au urmat pe Isus. Unul era Andrei, celălalt era Filip care nu L-a urmat imediat pe Isus, dar ceilalți au mers în ziua următoare să-l caute, iar Isus i-a spus: „Urmează-Mă”…

Îl regăsim pe Filip la „Înmulțirea pâinilor” când Isus îl pune la încercare întrebându-l: „Unde vom afla pâine pentru această mulțime?”

Filip deja făcuse socotelile: „200 de dinari”, adică plata pentru 200 de zile nu este suficientă pentru a sătura această mulțime…

Apoi Filip a fost abordat de grecii care doreau să-L vadă pe Isus, iar el merge să-I spună lui Isus această doleanță… Acum și Filip spune: „Și eu vreau să văd. Vorbești mereu de Tatăl. Ne-ai vorbit mult de El. Arată-ni-L pe Tatăl”…Filip este un om cu bun-simț dar, la fel ca Toma, este critic și vrea să vadă limpede…

Isus ne arată cum putem să-L vedem pe Tatăl… Răspunsul pe care-l dă lui Filip este același pe care ni-l dă și nouă care, în acest loc al Evangheliei, vrem să-L vedem pe Tatăl…

vv. 8-9

8 Filip i-a zis: „Doamne, arată-ni-l pe Tatăl și ne este de ajuns”. 9 Isus i-a spus: „De atâta timp sunt cu voi, și tu nu m-ai cunoscut, Filip? Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl. Cum poți spune: «Arată-ni-l pe Tatăl?».

Filip – unul dintre primii ucenici care L-a urmat pe Isus – Îi cere: „Arată-ne nouă pe Tatăl și ne este de ajuns”. Filip a înțeles ceva profund: problema fundamentală a fiecărui om este să-L înțeleagă pe Tatăl, pentru că eu – omul – sunt egal cu Tatăl… Așadar, arată-mi-L pe Tatăl, ca să mă înțeleg pe mine…

Tatăl este originea mea, este natura mea…

Dorința de a-L vedea pe Tatăl, pe Dumnezeu, ne amintește de dorința lui Moise: „Arată-mi Fața Ta”, și de unele cereri din psalmul citit: „Unde este Dumnezeul tău? Arată-mi Fața Ta. Când voi veni și voi vedea Fața ta? Căci Fața Ta este mântuirea feței mele”, în Fața Ta eu regăsesc fața mea de fiu, aflu cine sunt eu…

Dorința de a-L vedea pe Dumnezeu este dorința fundamentală a omului de a se cunoaște pe sine, de a vedea plinătatea propriei vieți…

Cei din evul mediu spuneau că dorința naturală de a-L vedea pe Dumnezeu este cea mai sublimă facultate (însușire) a omului; este ceea ce-l deosebește de animal și îl face un „animal” doritor, deschis la infinit; îl face să fie prea mare pentru a-și fi suficient sieși.

Dorința de a-L vedea pe Dumnezeu este structura întemeietoare a omului.

După cum câinele dorește să vadă alți câini, pentru că este din aceeași natură cu aceștia, omul mereu caută să cunoască necunoscutul. De ce? Pentru că aparține naturii necunoscutului. Și până când nu află necunoscutul, omul nu-i mulțumit… Și această dorință este motorul omenirii, al întregii culturi și căutări.

Cererea lui Filip nu-i nesemnificativă, ci-i cererea fundamentală a omului care vrea să înțeleagă: „Arată-mi”… Și a vedea această Față va fi viața veșnică. A vedea Fața este deja acum viața veșnică.

Un fiu se naște când vede fața mamei sale. Dacă n-o vede, încă nu există. La fel, noi existăm când vedem Fața Lui. Întreaga noastră viață este o căutare a acestei Fețe.

De ce omul este neliniștit? Caută o Față, și o caută peste tot…

Să-i mulțumim lui Filip pentru această cerere… În acest punct al Evangheliei aceasta este cea mai frumoasă cerere pe care putem să o facem…

Isus îi răspunde: „De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe?”

Răspunsul este ironic. Este ca atunci când unul îți cere un lucru pe care, în realitate, de mulți ani îl faci împreună cu el, dar el nu-și dă seama… „De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe?”… „Intenționat am venit să vă arat Fața Tatălui… Întreaga Mea viață a fost o revelație a Feței Tatălui, pentru că Tatăl are Fața egală cu a Fiului. Tu, văzând ceea ce am făcut Eu, L-ai cunoscut pe Tatăl, pentru că Eu fac ceea ce face Tatăl”…

Filip îi cere lui Isus ceea ce Isus dintotdeauna a făcut…

Acest fapt este comic, pentru că lucrurile fundamentale le avem înaintea noastră, dar nu-i spus că le și înțelegem…

Și Toma L-a întrebat pe Isus care este calea, iar Isus i-a răspuns că El este calea și este acolo lângă Toma, cu Toma. Filip Îi cere: „Arată-ne Fața”… Isus răspunde: „Eu sunt Fața. Încă nu M-ai văzut?”

Ce reprezintă răspunsurile lui Isus pentru noi, cititorii?

În acest punct al Evangheliei ucenicii deja au trăit cam un an și jumătate cu Isus. După părerea evanghelistului Ioan, ucenicii au trăit cu Isus în jur de doi ani…

Și noi am trăit cu Isus, dar am văzut Fața Tatălui? Ce am văzut în Fața lui Isus?

Isus spune: „Cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl”… Iar această afirmație este sinteza întregii Evanghelii: „Cine M-a văzut pe Mine, Fiul, iubit de Tatăl, care-i iubesc pe frați, L-a văzut pe Tatăl, pentru că sunt Fiul egal cu Tatăl”. Altfel spus, Omul-Isus este revelația deplină a lui Dumnezeu.

De ce în Isus nu L-au văzut pe Tatăl? Pentru că se așteptau să vadă un alt Dumnezeu… Este precum a trăi împreună cu o persoană și a nu o cunoaște. Se întâmplă destul de des… Tot la fel, deși ucenicii au trăit cu El, pe Isus-Înviat nu-L recunosc. De ce? Pentru că niciodată nu L-au cunoscut…

Altfel spus, de multe ori avem o cunoaștere superficială, care niciodată nu ajunge la cunoașterea profundă.

Să ne întrebăm: „Ce am văzut/aflat despre Isus, parcurgând Evanghelia?” Pentru că Isus a făcut „semne”. Iar un om care vede semne, ce pricepe? De fapt semnele sunt lucruri utile. Dacă intrăm într-un oraș, aflăm semnul (indicatorul) „centru”… Este semnul spre centrul orașului…

Un om care stă sub acel indicator, privind acel semn, a văzut centrul orașului? Nu!

Foarte mulți citim Evanghelia în acest mod; sau când stăm cu alte persoane, le citim în acest mod… Adică, noi citim semnul, dar fără să-i înțelegem semnificația, misterul din spatele semnului, care ne cere să ne implicăm, să străbatem un drum pentru a ajunge în centru…

Isus a înfăptuit șapte semne. Semnul Nunții din Cana, când a dat vinul, a dat iubirea. Ce mi-a sugerat despre Tatăl, despre Dumnezeu, care în loc de lege pune iubirea? Ce mi-a revelat acel semn despre Tatăl și despre mine?

În al doilea semn, când sutașul are un fiu bolnav, pe moarte… Iar Isus, prin credință îi vindecă fiul, dar, în realitate, îl vindecă pe tatăl în raportul său cu fiul… Din acest semn, ce am înțeles despre Dumnezeu și despre raportul meu cu Dumnezeu?

Când Isus ajută slăbănogul să umble, iartă păcatele, îndemnându-l să-și ducă patul și să umble în ziua sâmbetei… ce am înțeles din acest semn despre mine și despre Dumnezeu?

Când Isus a dat pâinea – adică viața Sa a devenit pâine și comuniune cu noi – ce am înțeles din acel semn despre Dumnezeu?

În concluzie, omul poate citi toată Evanghelia fără să-L întâlnească vreodată pe Dumnezeu… Omul citește lucrurile, le înțelege, dar se oprește la atât, la fel ca ucenicii. Dar nu trebuie să fie astfel, ci omul care vede acele acțiuni săvârșite de Isus, vede un alt lucru, vede misterul care stă în spatele acestora…

Când vedem o persoană care „face”, nu vedem lucrurile pe care le face, ci vedem persoana din spatele lucrurilor, care prin acestea, prin ceea ce face, se arată, se exprimă… Citind Biblia, putem vedea că Tatăl Se arată ca fiind iubire, bucurie, viață, pâine, hrană, apă, lumină, victorie asupra morții, înviere,

Privind cele două gesturi ale lui Isus – spălarea picioarelor și dăruirea îmbucăturii lui Iuda – sunt chemat să mă întreb, ce mi-au sugerat acestea despre Dumnezeu, despre Tatăl?

Să nu uităm că Isus îi spune lui Filip: „De atâta vreme sunt cu tine și încă nu M-ai cunoscut?” Din toți acești ani de când citim evangheliile și stăm cu Isus, ce am înțeles despre Dumnezeu, despre Tatăl și despre mine, ca fiu?

„Tu-mi ceri să ți-L arat pe Tatăl? Prin tot ce am făcut, ți L-am arătat”…

v. 10

10 Nu crezi că eu sunt în Tatăl și Tatăl este în mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le spun de la mine; dar Tatăl, care rămâne în mine, face lucrările sale.

Primul lucru pe care Isus ni-l arată despre Tatăl este că „El este în Tatăl și Tatăl este în El”… Ce înseamnă?

Isus a repetat încontinuu că Tatăl Îl iubește pe Fiul, că Fiul Îl iubește pe Tatăl. Iubirea face în așa fel încât o persoană să devină locașul celeilalte.

Un om unde locuiește? Acolo unde iubește! Din această cauză Isus locuiește în Tatăl. Și unde stă Tatăl? Locuiește în Fiul. De ce? Pentru că-L iubește pe Fiul.

A crede că Isus este Fiul care-L iubește pe Tatăl și că Tatăl este iubit de Fiul, este primul lucru pe care Isus l-a revelat despre Sine și despre noi: că Dumnezeu ne este Tată, ne iubește ca fii și esența noastră constă în a-L iubi pe El, ca fiind Tatăl nostru, cu aceeași iubire. Așadar, primul lucru constă în a crede această iubire; a înțelege și a întemeia viața proprie pe această iubire.

A crede înseamnă a întemeia viața pe această iubire, a o încredința acestei iubiri. Dacă am făcut acest lucru, am înțeles primul lucru despre Tatăl și despre Fiul, pe care Isus ni l-a revelat…

Al doilea lucru revelat de Isus este că cuvintele Sale sunt aceleași cuvinte ale Tatălui… Mai mult, Fiul este Cuvântul Tatălui. Mai mult, Tatăl este Cuvântul spus Fiului.

Cine este Tatăl? Este cel care spune Cuvântul Fiului!

Ce face Fiul? Împlinește acel Cuvânt, este acel Cuvânt spus de Tatăl.

„Tatăl – Care rămâne întru Mine – face lucrările Lui”. Isus identifică cuvintele Sale, cu lucrările Tatălui.

Care este lucrarea Tatălui? Sunt cuvintele pe care le spune Fiul: sunt cuvinte eficiente, pline de iubire, sunt cuvinte care-L fac Fiu!

Citind Evanghelia, ni s-a întâmplat ceva asemănător?

v. 11

11 Credeți-mă! Eu sunt în Tatăl și Tatăl în mine. Dacă nu pentru altceva, credeți pentru lucrările acestea.

Dacă, de obicei Isus spune: „Credeți în Mine”, care înseamnă întemeiați existența voastră în Mine, aveți încredere în Mine… În acest verset spune: „Credeți Mie”, fapt care înseamnă „Crede-Mi Mie, care vă spun un lucru”. Altfel spus, nu doar că trebuie să credem în El, ci și în aceste cuvinte rostite de El: „Că El este în Tatăl și că Tată este în El”…

Ce înseamnă să credem în aceste cuvinte? Înseamnă că am dobândit experiența că Tatăl este în Fiul și că Fiul este în Tatăl; cu alte cuvinte, înseamnă că am avut experiența iubirii: că eu locuiesc în Fiul, pentru că-L iubesc; și că în mine locuiește Tatăl, pentru că mă iubește; și că și eu locuiesc în Tatăl… Și am aflat locul meu, patria mea, unde locuiesc, unde sunt acasă. Prin a-L descoperi pe Tatăl, am aflat sensul vieții mele.

Nu sunt cuvinte vagi, căci Isus ne lasă acea moștenire pe care apoi, încet-încet, ucenicii o vor înțelege; și pe care noi înșine, în drumul vieții noastre, puțin câte puțin, reușim să o intuim…

Acestea sunt cuvinte foarte simple, dar apoi ne dăm seama că conțin infinite semnificații tot mai profunde, care ating părțile cele mai intime ale omului: este vorba de a locui în Tatăl, a avea în El propriile rădăcini, a primi viața de la El; apoi a trăi iubirea, a se simți în totalitate iubiți, a se putea încrede în El; a înțelege că aceste cuvinte devin opere… De fapt, un om devine cuvântul pe care-l ascultă…

Dacă nu credeți cuvintelor Mele, cel puțin „credeți lucrărilor”, căci le-ați văzut…

Ce lucrări s-au întâmplat în noi prin aceste cuvinte?

„A crede” devine o lucrare, pentru că un om lucrează în baza a ceea ce crede, în funcție de ceea ce are/știe în interior.

v. 12

12 Adevăr, adevăr vă spun, cine crede în mine va face și el lucrările pe care le fac eu și va face și mai mari decât acestea, căci mă duc la Tatăl.

În acest verset Isus ne explică faptul că principiul (baza) lucrărilor noastre, al acțiunilor noastre, este încrederea în El…

În ce sens?

Dacă un om nu are încredere, nu face nimic… Tulburarea și frica blochează toate facultățile noastre, fapt pentru care nu facem nimic… În schimb, încrederea deblochează posibilitățile noastre…

Însă nu este vorba doar despre o încredere generică (vagă, nedeterminată) pe care o am în El, ci credința mea constă în faptul că eu cunosc ceea ce El a făcut și a spus, și cunosc și sensul vieții mele… Și astfel, și eu fac lucrările Sale. Pentru că un om acționează în baza cuvintelor pe care le-a pus în inima sa…

Așadar, principiul acționării, al lucrării noastre, este a crede în Isus. Dacă nu credem în Isus, înseamnă că avem alte principii ale acționării noastre, adică alte lucruri în care ne punem încrederea.

Isus continuă: „Nu veți face numai lucrurile pe care le fac Eu, ci veți face lucruri și mai mari”.

Care sunt aceste „lucruri mai mari?”

Isus nu va face o biserică mai mare decât „San Pietro”. Noi am făcut atâtea lucruri pe care Isus nici nu visa să le facă… Dar Isus nu se referă la aceste lucruri…

„Lucruri mai mari”… Deoarece Isus merge la Tatăl și ne dă Spiritul Său, fiecare dintre noi vom avea posibilitatea să facem lucrarea cea mai mare în absolut, care poate exista în cer și pe pământ: de a-L iubi pe Tatăl și de a iubi frații cu aceeași iubire a lui Dumnezeu… Aceasta este „lucrarea mare!”. Care este mai mare decât a învia un mort. Căci învierea unui mort era un simplu semn, dar însemnătatea acelui semn este tocmai iubirea care ne ajută să trecem de la moarte la viață.

„Lucrările mai mari” despre care Isus vorbește înseamnă: „Eu am făcut semne, dar acele semne sunt niște lucruri mici față de importanța lucrurilor pe care voi le veți face. Prin darul Spiritului pe care-L veți primi, pentru că Eu Mă întorc la Tatăl, dându-Mi viața pentru voi, voi vă veți putea iubi așa cum Eu vă iubesc”… Veți avea darul „Spiritului Sfânt”, adică darul vieții lui Dumnezeu. Prin urmare, deja de pe pământ veți lua parte la viața Treimii… Aceasta este marea lucrare…

Și, mai înainte ca Isus să se fi întors la Tatăl, noi nu aveam această posibilitate, pentru că nu aveam Spiritul Sfânt; nu cunoșteam iubirea Sa… Așadar, tocmai prin întoarcerea Sa la Tatăl, când pe cruce Isus ne revelează și ne dă iubirea Sa, noi putem face marea lucrare, cea de a trăi prin Spiritul Său…

Mergând la Tatăl, Isus nu ne părăsește, ci ne face o favoare, ne trimite Spiritul Său, viața Sa

vv. 13-14

13 Și orice veți cere în numele meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie glorificat în Fiul. 14 Dacă veți cere ceva în numele meu, eu voi face.

Ne surprinde că Isus spune de două ori aceleași cuvinte… „Orice veți cere întru numele Meu, aceea voi face”…

Dacă noi nu cerem în Numele Său, sau dacă nu vrem să primim, chiar dacă Dumnezeu ne dă ceva, noi nu primim… Prin urmare, rugăciunea înseamnă să cerem cu credință. Rugăciunea înseamnă să dorim. Ce?

Ce dorim în Numele lui Isus?

Isus spune „Orice lucru”.

Dacă un om I-a cerut să câștige la loto, dar n-a câștigat… Poate că spune: „Atunci nu cred?”

Ce trebuie să-i cerem?

Lui Dumnezeu nu trebuie să-i cerem lucruri, căci deja El ne-a dat totul: ne-a dat pe noi înșine, viața, ne-a dat lumea… Trebuie să-I cerem doar un lucru: să ne dea Spiritul Său, să ni Se dea pe Sine… Cu alte cuvinte, Dumnezeu vrea să-L dorim pe El, pentru că El vrea să ni Se dea, pentru că Dumnezeu este iubire.

Și ceea ce cerem, și ceea ce primim în rugăciune, este însuși Dumnezeu…

„Și care tată dintre voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare, îi va da piatră? Sau dacă îi va cere pește, oare îi va da, în loc de pește, șarpe? Sau dacă-i va cere un ou, îi va da scorpie? Deci dacă voi, răi fiind, știți să dați fiilor voștri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Spiritul Sfânt celor care-l cer de la El!” (Lc. 11, 11-13). Altfel spus, Isus vrea să ne dea viața Sa, iar viața Sa este iubirea între Tatăl și Fiul; acea iubire ce se trăiește în mod concret față de frați, așa cum a trăit-o Isus. Acesta este marele dar pe care ni-l lasă… Și aceasta este Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Acest dar schimbă lumea, îi dă un sens, ajutându-ne să înțelegem unde locuim și încotro mergem…

Exact astfel „Tatăl este preamărit în Fiul”, în fiecare fiu, adică, în sfârșit, toți devenim frați și se poate trăi în lume…

Când ne rugăm, să avem curajul să cerem, să ne exprimăm nevoia…

În episodul cu samariteana, Isus este primul care Se roagă, Își exprimă nevoia, dorința: „Dă-Mi să beau”…

Știu să-mi exprim nevoia mea profundă, dorința mea profundă după o viață plină? Care este acea dorință exprimată de Filip: „Arată-mi-L pe Tatăl”? Știu să-mi exprim dorința de a vedea Fața Sa? Dar cea de a primi darul Spiritului Său, fapt care-mi permite să trăiesc ca fiu și frate?

Acestea sunt lucrurile de dorit.

Să ținem cont că prin definiție, omul este cerere și dorință, pentru că omul este relație, este nevoie de celălalt pentru a fi el însuși…

„Și de este cineva dintre voi lipsit de înțelepciune, să o ceară de la Dumnezeu, Cel ce dă tuturor fără deosebire și fără înfruntare, și i se va da. Să ceară însă cu credință, fără să aibă nicio îndoială, pentru că cine se îndoiește este asemenea valului mării, mișcat de vânt și aruncat încoace și încolo. Să nu gândească omul acela că va lua ceva de la Dumnezeu. Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale” (Iac. 1, 5-8).

Să-I adresăm lui Isus cererea lui Toma: „Arată-Mi calea. Tu pleci. Unde? Arată-mi calea”… Și să ascultăm răspunsul lui Isus: „Eu sunt calea, adevărul și viața”… Apoi să-I adresăm și cererea lui Filip: „Arată-ni-L pe Tatăl” și să ascultăm răspunsul lui Isus: „Cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl”…

În Omul-Isus, ce am văzut eu despre Dumnezeu? Ce s-a schimbat din imaginea mea despre Dumnezeu? Ce s-a schimbat în raportul meu cu Dumnezeu, cu alții, cu mine însumi?

Care sunt operele mele? Sunt lucrarea lui Dumnezeu, a Tatălui, care este iubirea față de Fiul și de frați? Ce raport am cu Tatăl: Îi exprim nevoia mea în numele Fiului? Îi exprim nevoia pe care o am de darul Spiritului Său, de iubirea Sa?

Texte utile:

  • Ps. 42 (41); 67 (66);
  • Lc. 11, 9-13; 17, 5-6; 18, 1-8;
  • Iac. 1, 5-8; 4, 2-3.
Autor: pr. Silvano Fausti
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Gabriela Neag și Cecilia Fratila