Ioan 15,7-17

Eu sunt vița, iar voi sunteți mlădițele.

Isus, adevărata viță, aduce rodul dulce, care-i bucură pe toți, pe Dumnezeu mai întâi de toate, pentru că Isus trăiește deplin iubirea lui Dumnezeu pentru om și iubirea omului pentru Dumnezeu. Iubindu-L pe El și locuind în El, și noi aducem același rod al Său: devenim ca El, suntem părtași vieții Sale și experienței bucuriei Sale.

Ps. 99 (100)

Psalmistul vorbește despre bunătatea și despre iubirea lui Dumnezeu. Aceste teme sunt ca un refren în pasajul evanghelic asupra căruia ne vom opri. Să-i cerem Domnului să ne deschidă inima, ca să înțelegem și să primim iubirea Sa.

Textul evanghelic este o repetare a ceea ce Isus a făcut la „Cina cea de taină”: El a spălat picioarele, i-a dat îmbucătura lui Iuda, ne-a revelat iubirea Sa, acea iubire care constă în a pleca, în a ne deschide drumul spre Tatăl; iar moartea Sa nu-i a muri, ci este a ști să-și dea viața.

În versetele noastre se repetă aceleași teme, adică noi înșine suntem chemați să avem aceeași viață a Sa. Astfel ni s-a prezentat pilda viței și a mlădițelor, care sugerează comuniunea noastră cu Domnul.

O mlădiță, dacă este unită cu vița, este vie și produce rodul viței; dacă nu este unită viței, este moartă și nu produce rod. La fel și noi, dacă suntem uniți cu Isus, dacă-L iubim, devenim fii și știm trăi ca frații; dacă nu suntem uniți cu El, nu avem această iubire, nu aducem rod.

În ultima cateheză am subliniat că este important să fim în El, să locuim în El. Iar a locui în Isus este centrul vieții creștine: viața creștină înseamnă a-L iubi pe Isus așa cum El ne iubește pe noi. Și iubindu-L pe El – deoarece acela pe care-l iubești îl ai în inimă, devine viața ta – Isus devine viața ta. Și astfel, El este în tine… Așadar, problema este

să-L avem pe Isus în interiorul nostru.

Acum vom dezvolta tema „a fi în El” și felul în care „El este în noi”… În ce fel noi suntem în El și El în noi?

Dacă un om citește pericopa fără atenție, crede că este o repetare constantă a aceluiași cuvânt: „Locuiți în mine”, repetat de opt ori… În text avem „veți locui în Mine, dacă păziți Cuvântul Meu”; „Veți păzi Cuvântul Meu, dacă Mă iubiți”… Până la urmă omul reacționează: „Spune pe scurt ceea ce vrei să spui. Și atât”.

Dacă suntem atenți, ne vom da seama că textul este foarte fin: Ioan se mișcă la fel ca vulturul care planează, făcând cercuri tot mai înalte: de fiecare dată repetă același cerc, dar mereu la un nivel mai înalt. Iar acest cerc cuprinde un orizont mult mai amplu decât viața noastră. Așadar, fiecare repetare indică o extindere a orizontului, nu este o simplă repetare a aceluiași lucru.

După citirea versetelor ne vom opri asupra cercurilor în care orizontul „locuirii în El” se extinde tot mai mult.

Se citește Io. 15, 7-17

7 Dacă rămâneți în mine și cuvintele mele rămân în voi, orice voiți, cereți și vi se va face. 8 În aceasta a fost glorificat Tatăl meu, ca să aduceți rod și să fiți discipolii mei. 9 Așa cum Tatăl m-a iubit pe mine, așa v-am iubit și eu pe voi. Rămâneți în iubirea mea. 10 Dacă țineți poruncile mele, rămâneți în iubirea mea așa cum eu am ținut poruncile Tatălui meu și rămân în iubirea lui. 11 V-am spus acestea pentru ca bucuria mea să fie în voi și bucuria voastră să fie deplină. 12 Aceasta este porunca mea: să vă iubiți unii pe alții așa cum v-am iubit eu. 13 Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-și dea viața pentru prietenii săi. 14 Voi sunteți prietenii mei dacă faceți ceea ce vă poruncesc. 15 Nu vă mai numesc servitori, pentru că servitorul nu știe ce face stăpânul lui. Însă v-am numit pe voi prieteni pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute. 16 Nu voi m-ați ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi și v-am constituit ca să mergeți și să aduceți rod, iar rodul vostru să rămână, pentru ca orice îl veți ruga pe Tatăl în numele meu să vă dea. 17 Aceasta vă poruncesc: să vă iubiți unul pe altul.

Textul este o variație pe aceeași temă, dar fiecare variațiune cuprinde elemente noi.

Tema generală este „a rămâne, a locui în Mine”… După ce spune: „Dacă veți locui în Mine”, adaugă „Orice lucru veți cere de la Tatăl, fiți siguri că-l veți primi”. Acest fapt îl repetă și la sfârșitul textului.

Pentru a locui în El, primul lucru este să cerem, să dorim să locuim în El. Pentru că a rămâne în El este un dar. Iar darul îl avem numai dacă-l cerem. Darul nu-i rodul efortului sau al ascezei noastre.

Ce dar trebuie să cerem?

Trebuie să cerem darul de a cunoaște un lucru fundamental. Ne aflăm pe culmea Evangheliei, iar Isus spune: „Așa cum Tatăl M-a iubit pe Mine, tot așa și Eu v-am iubit pe voi”.

Lucrul de aflat este următorul: că iubirea pe care Tatăl o are pentru Fiul – această iubire unică, totală pentru Fiul – este aceeași iubire pe care o are față de fiecare dintre noi. Acest fapt trebuie să-l cunoaștem… Dacă cunoaștem această iubire, atunci locuim în această iubire. Aceasta este casa noastă. Unde locuiește omul? Locuiește în iubirea pe care Tatăl o are pentru Fiul.

Cum pot sta în această casă? Locuiesc în casa iubirii numai dacă, la rândul meu, iubesc. De fapt, avem îndemnul: „Iubiți-vă unii pe alții, așa cum Eu v-am iubit pe voi”. Iubind fratele, eu sunt în casa Tatălui. Dacă nu iubesc fratele, Îi ucid pe Tatăl și pe frate, dar și pe mine, ca fiu. Așadar, cel de-al treilea cerc este iubirea fratelui.

Avem cel de-al patrulea cerc: iubirea fratelui ne face nu slujitorii lui Dumnezeu, ci prietenii Lui. Semnificația este că prietenii sunt egali. De fapt, iubind frații, devenim ca Dumnezeu, ca Fiul. El este Fiu pentru că iubește frații cu aceeași iubire a Tatălui.

În partea finală a versetelor Ioan reia temele iubirii și a rugăciunii, iar esența lor este: „Eu v-am ales pe voi, ca să vă trimit să aduceți rod”… Așadar, noi suntem aleși și trimiși în lume să aducem rod mult. Iar vița trebuie să producă rodul produs de Isus, adică iubirea fraților.

Textul este o variație a iubirii Tatălui pentru Fiul, a iubirii Fiului pentru noi și a iubirii noastre pentru Tatăl și pentru Fiul, care devine iubire pentru aproapele.

În creștinism iubirea pentru aproapele nu este o altă poruncă, deoarece iubirea pentru Dumnezeu și pentru aproapele este o singură poruncă. Tu Îl iubești pe Tatăl numai iubindu-l pe frate. Dacă nu-ți iubești fratele, nu-L iubești pe Tatăl. De ce? Pentru că Tatăl îl iubește pe frate ca pe un fiu al Său. Dar și pentru că iubirea este una, este Dumnezeu. Iar noi, iubind, devenim Dumnezeu, devenim fii.

Odată cu această cateheză vom intra în tema fundamentală a celei de a doua părți a Evangheliei: iubirea. În textul nostru cuvântul „a iubi” se repetă de nouă ori. Acea iubire pe care Isus ne-o va descoperi și ne-o va da după puține ore pe cruce.

Să avem un spirit fin, ca să înțelegem variațiile textului. După cum este important să deosebim diferitele note muzicale, căci altfel cântecul ar fi monoton, tot la fel, în textul nostru avem o variație de semnificații care trebuie să intre în inima noastră, pentru că fiecare cuvânt ne ajută să înțelegem ceva esențial, care mai înainte n-a fost spus…

v. 7

7 Dacă rămâneți în mine și cuvintele mele rămân în voi, orice voiți, cereți și vi se va face.

„Dacă rămâneți întru Mine și cuvintele (spusele) Mele, rămân în voi”… A rămâne, a locui în Isus, înseamnă a accepta Persoana Sa, a accepta iubirea Sa pentru noi și a-L iubi.

Dar nu-i îndeajuns să respectăm Persoana lui Isus și să-L iubim, după cum nu este suficient să iubim o persoană numai în mod vag.

Dacă tu iubești o persoană, ceea ce acea persoană spune locuiește în tine.

Ce înseamnă?

A iubi o persoană nu înseamnă „îți vreau binele și atât”, ci că ascult cuvintele ei, că primesc istoria ei, viața ei, modul ei de a gândi, de a acționa, că accept gusturile ei. Dacă nu sunt de acord cu aceste aspecte, înseamnă că n-o accept.

Modul concret pentru a-L accepta pe Isus înseamnă a accepta cuvintele Sale.

Dacă-i spun unui om: „Te accept dacă taci; dacă vorbești, nu te mai accept”, înseamnă că nu-l accept.

De multe ori avem această reacție: „Dacă taci, te accept”…

Și cu Isus facem așa: „Taci!” Apoi Îți spun eu cuvintele pe care eu le vreau… Numai așa Te accept…

Însă a-L accepta pe Domnul înseamnă a asculta cuvintele Sale.

Dacă nu acceptăm cuvintele unei persoane, înseamnă că noi excludem persoana.

A-i accepta cuvintele înseamnă că ceea ce un altul spune, pentru mine devine important, iar eu vin în întâmpinarea nevoilor lui, a cererilor lui, altfel nu-l iubesc…

Nu-i suficient să zici: „Mie îmi este suficient să-L iubesc pe Dumnezeu”. Căci Isus ne spune: „Nu! Căci dacă-L iubești pe Dumnezeu, trebuie să faci ceea ce El spune”… Și așa este, căci dacă-L iubesc, trebuie să fac ceea ce El spune. Și, mai întâi de toate, trebuie să cunosc ce spune. Iar acest fapt nu-i moralism. Pentru că dacă eu disprețuiesc ceea ce Isus spune, înseamnă că nu-L iubesc…

Primul mod de a locui în El este a asculta cuvintele Sale… Ca El să locuiască în mine; ca eu să le primesc, iar cuvintele Lui să devină ale mele, cuvinte care guvernează gândirea și acțiunea mea.

Ce se întâmplă dacă în mine locuiesc cuvintele Lui?

„Orice lucru vreau, este suficient să-l cer și-l voi avea”…

Dacă-L iubesc pe Dumnezeu, primesc cuvintele Sale, înțeleg care este voia Sa, vreau să fac voia Sa… Este clar că, în sfârșit, Dumnezeu poate face voia Sa. Deci eu cer să fac voia Sa, iar El poate face voia Sa. În sfârșit se întâmplă ceea ce Dumnezeu vrea. Iar lumea va merge bine…

Deci pot să-i cer orice lucru…

Dacă Îl iubesc, cuvântul Său locuiește în mine. De ce? Pentru că sunt în sintonie cu El.

Ce-I cer? Înțelegem din context. Îi cer ceea ce stă scris în versetul anterior: Îi cer să locuiască în mine cuvintele Sale… Și vom vedea care sunt cuvintele Sale…

Și-i important să vrem și să cerem ceea ce cuvintele Sale spun.

În următoarele versete cuvintele Lui vor spune: „Așa cum Tatăl M-a iubit pe Mine, așa și eu v-am iubit pe voi. Deci, iubiți-vă așa cum Eu v-am iubit”…

Ce trebuie să vreau?

Vreau să cunosc iubirea Sa pentru mine și vreau să iubesc așa cum El mă iubește. Pentru că, dacă nu vreau să iubesc așa, nu fac așa.

Dar cer să iubesc așa, pentru că a iubi ca El este un dar.

După cum în raportul meu cu orice persoană, eu nu pot pretinde iubirea acesteia, căci este un dar pe care altul mi-l face. Așadar, eu îl cer. Tot la fel, în raportul meu cu Dumnezeu, trebuie să vreau, dar să cer, nu să pretind… Dacă nu vreau darul, nu mi-l poate da, pentru că eu nu-l vreau. Dacă nu-l cer, înseamnă că-l pretind… Dar iubirea nu se poate pretinde, pentru că este un dar liber. Dacă o pretind, o distrug…

Rugăciunea, mai întâi de toate înseamnă „a înțelege”, pentru ca vorbele Sale să locuiască în mine, apoi înseamnă să vreau ceea ce am înțeles și, în final, să cer ceea ce vreau.

Este important să înțeleg, să vreau ceea ce înțeleg și să cer ceea ce vreau. Acest mecanism trebuie să-l folosesc în raportul meu cu orice persoană: trebuie să înțeleg, să vreau voința acelei persoane, și să nu o pretind, ci s-o cer…

vv. 8-9

8 În aceasta a fost glorificat Tatăl meu, ca să aduceți rod și să fiți discipolii mei. 9 Așa cum Tatăl m-a iubit pe mine, așa v-am iubit și eu pe voi. Rămâneți în iubirea mea.

Darul de vrut și de cerut este ca Tatăl să fie mărit.

În ce fel este mărit Tatăl în noi?

Tatăl este mărit în noi dacă suntem fii și frați. Acesta este rodul care-l mărește pe Tatăl.

Cuvântul „mărire” este tipic lui Dumnezeu și înseamnă „revelația lui Dumnezeu și mântuirea omului”. Așadar, în ce fel se revelează Dumnezeu și în ce fel ne mântuiește?

El Se revelează ca Tată, pentru ca noi să trăim ca fii și frați. Aceasta este mântuirea noastră și este mărirea Sa.

Acesta este primul lucru pe care trebuie să-l înțelegem, să-l vrem și să-l cerem.

În concret, acest lucru se întâmplă: „Dacă voi deveniți, pentru Mine, ucenici”… Nu scrie „deveniți ucenicii Mei”, așa cum s-a tradus. Ci deveniți ucenici „pentru Mine”, în favoarea Mea, faceți-Mi o favoare…

Ce înseamnă să devenim ucenici?

Mărirea Tatălui stă în faptul ca noi să devenim ucenicii Fiului; să învățăm de la Isus să fim fii.

Iar Isus ne spune să devenim ucenici „pentru El”, adică devenim ucenici în avantajul lui Isus, pentru că Eu vă iubesc infinit de mult, la fel ca Tatăl, și nu pot renunța la voi…

Așadar, vă rog să-Mi faceți favoarea de a deveni ucenicii Mei, de a învăța de la Mine să-i iubiți pe frați, așa cum Eu v-am iubit pe voi. Și așa realizați iubirea Tatălui. Și mărirea Tatălui este pe pământ.

Apoi urmează piscul Evangheliei (sunt multe piscuri, iar ele sunt asemănătoare): „Așa cum Tatăl M-a iubit pe Mine, și Eu v-am iubit pe voi”…

În ce fel Tatăl Îl iubește pe unicul Său Fiu, Isus?

Dumnezeu este iubire infinită.

Tatăl Îl iubește infinit de mult pe Fiul cu o iubire unică, totală și irepetabilă…

Aceeași iubire pe care Tatăl o are pentru Fiul, Fiul o are față de noi, adică ne iubește cu aceeași iubire a Tatălui.

În următoarele versete Isus ne va spune că Tatăl ne iubește așa cum ne iubește Fiul… Tatăl și Fiul ne iubesc cu aceeași iubire unică, cu Spiritul Sfânt.

Spiritul Sfânt este viața Lor.

Ființa lui Dumnezeu este iubirea dintre Tatăl și Fiul. Și nu poate fi diferită, pentru că Dumnezeu este iubire.

Iar pe noi, Dumnezeu ne iubește ca fii.

Tot ceea ce Isus a venit să ne aducă pe pământ poate fi rezumat la arătarea acestei iubiri a Tatălui pentru noi. Și ne-o arată până la sfârșit, până la împlinire, până la a-Și da viața pentru noi. Isus ne arată iubirea extremă.

Isus ne invită: „Locuiți în iubirea Mea”. Suntem chemați să locuim în iubirea pe care Isus o are față de noi.

Care este iubirea lui Isus pentru mine?

Este aceeași iubire pe care Tatăl o are pentru Isus.

Așadar, locuința noastră, casa noastră, este iubirea pe care Tatăl o are pentru Fiul. În această iubire eu sunt acasă, locuiesc.

Este adevărat că aceste cuvinte depășesc puterea noastă de a înțelege. Când le vom înțelege, vom fi în Rai… Dar este important să știm încă de acum că noi locuim în iubirea pe care Tatăl o are pentru Fiul, iar noi suntem părtași vieții Treimii prin această iubire, prin darul Spiritului. Așadar, prin această Iubire, Îl pot iubi pe Tatăl cu aceeași iubire a Fiului și pe frați, cu aceeași iubire a Tatălui și a Fiului; și mă pot iubi pe mine ca fiind fiul Tatălui…

Noi, oamenii, înțelegem că suntem rânduiți acestei iubiri, pentru că iubirea noastră dorește să fie absolută, noi dorim să fim iubiți în acest fel divin, dar această iubire ne depășește, n-o înțelegem prea bine…

Isus a venit să ne arate această iubire, să ne-o aducă, să ne-o dăruiască prin Cuvântul Său întărit (adeverit) de viața Sa și mărturisit de Spiritul pe care ni-l pune în inimă, care ne ajută să înțelegem că suntem fii iubiți în acest fel…

Isus iese în întâmpinarea setei noastre – „Cui îi este sete să vină la Mine și să bea” – a setei care este nevoia fundamentală a omului…

Noi putem exista numai dacă suntem iubiți necondiționat. Numai Dumnezeu este iubire necondiționată pentru noi…

A ști că suntem fii – iubiți ca Fiul Unic – este darul Spiritului. A ști că toți ceilalți oameni sunt iubiți așa, înseamnă a duce pe pământ o viață, în sfârșit, demnă, ca fii ai lui Dumnezeu și ca frați.

Așadar, mai întâi aceste cuvinte să locuiască în noi, apoi să vrem să se întâmple în noi ceea ce aceste cuvinte spun și să cerem să se întâmple. Iar când se vor întâmpla în noi, le vom înțelege… După cum fiecare cuvânt îl înțelegem în măsura în care devine adevărat în viața noastră, adică atunci când îl experimentăm… Mai înainte de experiență, doar credem că acel Cuvânt este adevărat, pentru că intuim că am fost creați pentru acest Cuvânt… Tot la fel cum înțeleg – dacă nu mănânc trei zile – că am fost creat și pentru a mânca… Când mănânc, înțeleg ce este hrana…

Tot la fel pricepem că am fost creați pentru această iubire. Să-i cerem Domnului ca această iubire să devină hrana noastră de fiecare zi…

vv. 10-12

10 Dacă țineți poruncile mele, rămâneți în iubirea mea așa cum eu am ținut poruncile Tatălui meu și rămân în iubirea lui. 11 V-am spus acestea pentru ca bucuria mea să fie în voi și bucuria voastră să fie deplină. 12 Aceasta este porunca mea: să vă iubiți unii pe alții așa cum v-am iubit eu.

După cum am subliniat la început, avem o continuă variațiune pe aceeași temă sau o planare în cerc, dar la un nivel tot mai înalt…

Isus spune: „Dacă voi păziți poruncile Mele” (vom vedea că poruncile Sale sunt, de fapt, doar una singură) „veți rămâne întru iubirea Mea”…

Pentru a rămâne (a locui) în iubirea pe care Isus o are pentru noi, și noi trebuie să iubim. Pentru că, dacă nu iubim, nu locuim în iubire. Dacă suntem egoiști, nu înțelegem ce este iubirea, chiar dacă ceilalți de lângă noi ne iubesc. Așadar, trebuie să facem experiența, să iubim…

În acest îndemn avem o variație față de cel anterior, în care ne-a spus să locuim în iubirea Sa. În versetele noastre, ne zice: „Eu vă iubesc așa cum vă iubește Tatăl”. Ce trebuie să faceți voi? „Să rămâneți, să locuiți în iubirea Mea, păzind poruncile Mele”, adică să iubiți și voi.

„După cum și Eu am păzit porunca Tatălui Meu”… Porunca Tatălui este a-i iubi pe frați. Tot la fel și voi, „locuiți în iubirea Mea, dacă îi iubiți pe frați”…

Dacă nu-i iubești pe frați, nu ești fiu.

„Despre aceste lucruri v-am vorbit”… Prin tot ceea ce Isus a spus și a făcut în anii vieții Sale, n-a făcut nimic altceva decât să ne arate felul în care Tatăl Îl iubește pe Fiul și pe toți fiii; iar El – care este Fiul – îi iubește pe frați cu aceeași iubire și ne dă posibilitatea să iubim ca El.

Toate acestea Isus ni le-a spus și ni le-a dat pentru un motiv precis, adică scopul revelației iubirii este „Pentru ca bucuria Sa să fie în noi”…

Noi suntem chemați să avem bucuria lui Dumnezeu.

Cuvântul „bucurie” este cel mai important: poate că bucuria este mai valoroasă chiar decât iubirea.

De ce există atât de multe iubiri fără bucurie?

Bucuria este mai valoroasă decât orice plăcere, pentru că este sinonimul fericirii.

Există multe plăceri care nu ne dau bucurie; mai mult, odată ce le urmăm, ne dăm seama că ne înrobesc.

Mi-a plăcut să-i răspund pe loc, dar apoi am văzut că am distrus o persoană. Dacă am puțină conștiință, nu mă bucur că m-am comportat așa…

Scopul tuturor lucrurilor este bucuria, pentru că bucuria este specificul adevăratei iubirii, este specificul lui Dumnezeu.

Ceea ce omul caută în toată viața sa este bucuria.

În tradiția spirituală, dar și-n propria experiență, când ne pierdem bucuria inimii, înseamnă că ceva nu funcționează, că suntem în afara drumului, că suntem închiși în propriul egoism.

Bucuria este importantă. Există multă iubire fără bucurie, pentru că bucuria există doar atunci când iubirea este reciprocă. Dacă iubirea nu este reciprocă, nu există bucurie, ci doar neliniște, durere.

Dumnezeu este iubirea reciprocă dintre Tatăl și Fiul, este bucuria perfectă.

Noi, primind iubirea lui Dumnezeu care deja există și răspunzând iubirii Sale prin faptul că-i iubim pe alții, intrăm în această bucurie perfectă a lui Dumnezeu.

Bucuria este semnul prezenței lui Dumnezeu; o bucurie care poate conviețui cu suferințele și cu eforturile.

„Bucuria Sa să fie în noi. Și bucuria noastră să fie deplină”, la fel ca bucuria lui Dumnezeu…

Acum ne spune care sunt poruncile Sale: poruncile Sale sunt de fapt o singură poruncă, spusă deja în Io. 13, 43 după ce a spălat picioarele: „Aceasta este porunca Mea, să vă iubiți unii pe alții”… Singura poruncă a lui Dumnezeu este iubirea reciprocă între noi. Nici măcar nu se vorbește despre iubirea lui Dumnezeu, pentru că iubirea omului și a lui Dumnezeu sunt o singură iubire: este aceeași iubire pe care Tatăl o are pentru Fiul, pe care Fiul o are pentru noi, și este aceeași iubire pe care noi o avem pentru Isus, pentru Tatăl și pentru frați.

Altfel spus, iubirea este unică, este Dumnezeu, este Spiritul Sfânt. Așadar, nu există iubirea lui Dumnezeu, pe de o parte și, pe de altă parte, iubirea aproapelui, ci există numai iubirea care vine de la Dumnezeu: de la Tatăl la Fiul, de la Fiul la frați, iar frații Îi iubesc pe Tatăl și pe Fiul tocmai iubindu-se între ei.

Acolo unde există iubire între noi, acolo Dumnezeu este Tată, tocmai pentru că noi trăim ca frații. Iar Dumnezeu devine Dumnezeu pe pământ: începe Împărăția lui Dumnezeu.

Ioan folosește rar expresia „Împărăția lui Dumnezeu”, dar spune că Dumnezeu este mărit, este sfințit numele Său de Tată.

De ce putem să ne iubim unii pe alții? Pentru că Isus ne iubește așa cum ne iubește Tatăl.

Căci un om poate iubi numai în măsura în care este iubit și așa cum este iubit. Astfel, Evanghelia vrea să ne arate felul în care noi suntem iubiți de Dumnezeu, iar Isus ne dovedește cum ne iubește Dumnezeu prin pătimirea Sa pentru noi…

Dacă noi cunoaștem această iubire, putem trăi prin această iubire: dacă suntem iubiți, putem iubi. Dacă nu, nu putem.

Și pentru că pe Isus nu-L vedem, această iubire o trăim concret față de frați. Pentru că iubirea lui Isus este aceeași pe care o are Tatăl pentru fii, fapt pentru care, dacă nu-i iubim pe frații pe care-i vedem, nu-L iubim pe Tatăl pe care nu-L vedem.

Recunoaștem că Dumnezeu este Tată numai dacă ne iubim între noi.

Acesta este al doilea pisc al versetelor noastre. Primul a fost „Așa cum Tatăl M-a iubit pe Mine, Eu v-am iubit pe voi”. Al doilea este „Iubiți-vă unii pe alții așa cum Eu vă iubesc pe voi”.

Și cum vă iubesc? Așa cum vă iubește Tatăl. Și cum vă iubește Tatăl? Așa cum Mă iubește pe Mine, Fiul…

vv. 13-15

13 Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-și dea viața pentru prietenii săi. 14 Voi sunteți prietenii mei dacă faceți ceea ce vă poruncesc. 15 Nu vă mai numesc servitori, pentru că servitorul nu știe ce face stăpânul lui. Însă v-am numit pe voi prieteni pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute.

Isus ne spune în ce constă iubirea.

„Nu există iubire mai mare decât a-și da viața pentru prietenii săi”. Și „Voi sunteți prietenii Mei”…

Acești prieteni sunt următorii: Iuda, care de-abia a ieșit, iar Isus l-a numit prieten… Petru se leapădă, iar ceilalți Îl vor lăsa singur.

Isus îi numește prieteni…

Avem ceva diferit în cuvântul „prieten”, față de tot ce Isus a spus în versetele anterioare… Pentru că poți iubi fiul, dar el poate să nu te iubească, deci nu este prieten… Pentru că vorbim de prieteni doar acolo unde există iubire reciprocă.

Prietenii sunt egali.

Isus îi numește „prietenii Săi”, egalii Săi, pe cei care-L trădează, se leapădă de El și fug de El…

De ce?

Pentru că știe că până la urmă ei vor răspunde iubirii Sale… Când Îl vor vedea înălțat, când vor descoperi iubirea Sa, atunci vor crede în iubirea Sa.

Suntem chemați să devenim prietenii Săi în măsura în care cunoaștem iubirea Sa pentru noi.

„De acum nu vă mai zic slugi, ci prieteni”… „Slugi”, adică „robi” în limba greacă…

De fapt cuvântul „slugă” exprimă un titlu onorific: sunt servitorii regelui, sunt prim-miniștrii, adică dețin rolul maxim după împărat.

Maximul după Dumnezeu sunt slujitorii lui, adică profeții și sfinții.

Numindu-i prieteni, le spune: „Voi nu sunteți slujitori, nici măcar cei mai mari. Ci sunteți ceva mult mai mult, sunteți prieteni”. Prietenii sunt egali între ei.

Noi suntem chemați să devenim egali cu Dumnezeu. De ce?

Pentru că iubirea pe care o are Tatăl pentru Fiul, Fiul ne-a dat-o nouă. Iar noi putem iubi cu aceeași iubire a lui Dumnezeu și devenim ca Dumnezeu, care este iubire.

Așadar, suntem prieteni, egali cu El.

Tocmai iubirea fraților ne face egali cu Dumnezeu.

Veți fi prietenii Mei dacă faceți lucrurile pe care vi le poruncesc, acelea de a vă iubi unii pe alții.

„Nu sunteți slugi, pentru că sluga nu știe ce face stăpânul său”…

Și voi știți ce face Domnul?

Da, știm! A ști în sens de experiență, am experiență în raportul cu El, adică știu că Domnul este iubire. Și eu iubesc cu iubirea Sa.

Și toate lucrurile pe care Fiul le-a ascultat de la Tatăl, Fiul ni le-a dăruit prin viața Sa: și ne-a dăruit viața Sa și Spiritul Său, pentru ca și noi să putem iubi cu aceeași iubire…

vv. 16-17

16 Nu voi m-ați ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi și v-am constituit ca să mergeți și să aduceți rod, iar rodul vostru să rămână, pentru ca orice îl veți ruga pe Tatăl în numele meu să vă dea. 17 Aceasta vă poruncesc: să vă iubiți unul pe altul.

Textul se încheie tot cu porunca iubirii…

Mai întâi Isus a spus: „Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi”. Iubirea înseamnă a alege, adică „Eu v-am iubit pe voi, v-am ales pe voi”…

De ce Dumnezeu ne-a ales și ne-a iubit?

Ne-a ales și ne-a iubit ca să mergem și să ducem rodul iubirii.

„A merge” indică misiunea.

Isus este Fiul iubit pentru că merge înspre frați, ducându-le rodul iubirii Tatălui.

Noi suntem iubiți și aleși nu pentru a fi oameni care stau pe loc să soarbă la infinit iubirea lui Dumnezeu (căci am fi ca un prunc care niciodată nu se maturizează), ci pentru a deveni adulți, similari cu Dumnezeu, adică pentru a-i iubi în mod concret pe alții.

Aceasta este misiunea Fiului și a fraților Săi; este misiunea constantă a Bisericii; este misiunea iubirii fraților. Acesta este rodul, și este rodul Spiritului: iubire, bucurie, pace… Și acest fruct rămâne în veci.

Dincolo de acest rod nu există nimic, dacă nu avem iubire. Pentru că iubirea este totul, este Dumnezeu. Cine aduce acest rod, locuiește în Dumnezeu și Dumnezeu locuiește în el. Noi suntem chemați să trăim această iubire.

„Orice veți cere Tatălui în numele Meu, vă va da”…

Ce trebuie să-I cerem Tatălui în numele lui Isus?

Acum, în sfârșit, știm: să rămânem în iubirea Sa; să înțelegem iubirea pe care Tatăl o are pentru Fiul, care este iubirea pe care Fiul o are pentru noi; de a primi Spiritul Său; de a iubi frații.

Acesta este „rodul mult”…

Cine obține acest rod este unit cu vița: cine iubește frații este unit cu Dumnezeu.

Iubirea dintre frați – iubirea reciprocă – este realizarea lui Dumnezeu pe pământ.

Dumnezeu este iubirea reciprocă dintre Tatăl și Fiul, este Treimea. În iubirea reciprocă dintre noi se realizează Treimea pe pământ. Noi îl aducem pe pământ pe Dumnezeu, care este iubire. Și aceasta este misiunea Bisericii.

„Toți vor cunoaște că sunteți ucenicii Mei, dacă vă iubiți unii pe alții”.

De ce are nevoie lumea? Să vadă oameni care se iubesc. Dacă ne iubim între noi, neexcluzând pe nimeni, oamenii vor înțelege că Dumnezeu este Tată.

Dacă excludem un singur om (pe un emigrant, pe unul care este păcătos public, pe unul care gândește exact invers față de cum gândesc eu), Îl excludem pe Isus, Fiul, care s-a făcut ultimul dintre toți oamenii.

„Aceasta vă poruncesc: să vă iubiți unul pe altul”.

Versetele au început: „Dacă rămâneți întru Mine”… Cum putem rămâne, locui în El? Dacă ne lăsăm loc unii altora.

Să citim cu atenție aceste versete alcătuite din cuvinte foarte simple: a locui, prieteni, a cunoaște, a iubi, a aduce rod, a vrea, a cere…

Versetele sunt simple, dar trebuie înțelese, primite, cerute, dorite, contemplate…

Finalul este despre misiune. Căci dacă noi înțelegem alegerea lui Dumnezeu, dacă pricepem că suntem aleși, dacă am înțeles că suntem fiii iubiți în Fiul, atunci suntem trimiși ca să aducem acest rod: să-i iubim pe alții cu aceeași iubire.

Și aceasta este frumusețea care mântuiește lumea, e frumusețea iubirii frățești… Și nu există altă frumusețe care mântuiește lumea.

Autor: pr. Silvano Fausti
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Gabriela Neag și Cecilia Fratila