Ioan 16,4b-15

Vă este de folos să mă duc Eu. Căci, dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi.

Ucenicii sunt triști, pentru că Isus pleacă (se întoarce) la Tatăl. Tocmai prin plecarea Sa ne va arăta întreaga Sa iubire și ne va da Spiritul Său. Acesta va fi Mângâietorul nostru: niciodată nu ne va lăsa singuri, ne va ajuta să intrăm în misterul Fiului, să înțelegem tot adevărul lui Dumnezeu și al nostru.

Singurul adevăr care contează este că Isus ne iubește cu o iubire infinită, deci noi suntem iubiți în mod infinit de El.

Ps. 84 (83)

În textul nostru se vorbește despre călătoria, despre plecarea lui Isus.

Ne aflăm în Cenacol, cu ocazia Ultimei cine a lui Isus, o cină lungă, descrisă de la cap. al 13-lea până la cap. al 17-lea, inclusiv.

În această ultimă seară, Isus caută să-i ajute pe ucenicii Săi să înțeleagă ce urmează să se întâmple…

Ei nu înțeleg. Dar e important că Isus le spune. Pentru că odată ce lucrurile s-au întâmplat, discipolii cugetă la ele, iar apoi le înțeleg.

Isus se comportă ca-n dinamica educării fiilor (și a tuturor relațiilor): părinții spun lucrurile, chiar și cele care pe moment nu sunt înțelese… Mai mult, eu sper ca un altul să-mi spună lucrurile pe care nu le știu, căci, dacă le știu, e inutil să mi le spună…

Și spunându-mi lucrurile pe care nu le știu, poate că nu le înțeleg, dar când vine momentul potrivit, mă gândesc la ele și le înțeleg.

Aceste versete sunt „testamentul” lui Isus.

Isus a spălat picioarele ucenicilor și i-a dat îmbucătura lui Iuda, arătând că El și-a pus viața în slujirea fraților și că Și-a dăruit viața și celor care-L trădează, împlinind porunca iubirii.

Am subliniat că omul care iubește se lovește de ura lumii. După ce i-a avertizat că vor fi ținta urii lumii, acum, mai înainte de a-i lăsa în mod definitiv, le spune să nu se îngrijoreze (neliniștească), să nu fie triști, să nu le fie frică, pentru că El nu-i va lăsa singuri.

Prin plecarea lui Isus începe o epocă nouă: epoca Spiritului Sfânt.

Mai înainte, Isus era cu noi, apoi, prin plecarea Sa, va fi în noi.

Absența Sa e fundamentală, pentru ca să ne putem naște: scoaterea, tăierea cordonului ombilical și separarea, ne ajută să ne naștem și să creștem.

În textul nostru se vorbește despre această separare, care este ca „durerile nașterii”, care fac să se nască omul nou…

Se citește Io. 16, 4b-15

4b Nu v-am spus acestea de la început pentru că eram cu voi. 5 Însă acum mă duc la cel care m-a trimis și nimeni dintre voi nu mă întreabă: «Unde mergi?» 6 Dar pentru că v-am spus acestea, întristarea v-a umplut inima. 7 Totuși, eu vă spun adevărul: este mai bine pentru voi ca eu să plec, pentru că, dacă nu mă duc, Mângâietorul nu va veni la voi; însă, dacă mă duc, îl voi trimite la voi. 8 Și când va veni el, va denunța lumea cu privire la păcat, cu privire la dreptate și cu privire la judecată. 9 Cu privire la păcat, pentru că nu cred în mine. 10 Cu privire la dreptate, pentru că mă duc la Tatăl și nu mă veți mai vedea. 11 Cu privire la judecată, deoarece conducătorul acestei lumi a fost judecat. 12 Mai am multe să vă spun, dar acum nu le puteți purta. 13 Însă, când va veni el, Duhul adevărului vă va călăuzi în tot adevărul, căci nu va vorbi de la sine, ci va spune ceea ce va auzi și vă va vesti lucrurile viitoare. 14 El mă va glorifica pe mine pentru că dintr-al meu va lua și vă va vesti vouă. 15 Toate câte le are Tatăl sunt ale mele; de aceea v-am spus că ia dintr-al meu și vă va vesti.

În aceste versete ucenicii sunt triști din cauza plecării lui Isus.

Tema tuturor discursurilor din timpul Ultimei cine este de a explica ucenicilor semnificația plecării și a morții Sale.

Discipolii, la fel ca noi toți, cred că crucea e un faliment. Dar Isus le spune că aceasta nu-i un faliment ci, din partea Sa, este realizarea deplină a propriei divinități. Pe cruce Isus se revelează Dumnezeu, pentru că știe să iubească până la a-Și da viața pentru dușmanii Săi.

Crucea nu-i doar împlinirea vieții Sale, reîntoarcerea la Tatăl, căci tocmai pe cruce Se revelează egal cu Tatăl, având aceeași iubire a Tatălui. Crucea Sa este fundamentală și pentru noi: „E bine ca Eu să plec, altfel nu vine Spiritul”…

Plecarea Sa – faptul de a-Și da viața pe cruce – este mijlocul prin care El ne dă viața Sa, Spiritul Său, iubirea Sa. Și ne-o dă în totalitate. Deci, putem trăi prin această iubire (ne putem hrăni cu această iubire)…

Tema versetelor este: să înțelegem că plecarea Sa este un bine pentru El, căci se reîntoarce la Tatăl; și este un bine pentru noi, pentru că primim Spiritul Fiului.

Este un text menit să mângâie ucenicii care vor veni după primii discipoli, căci versetele sunt scrise ca și cum deja Isus ar fi plecat: „Aceste lucruri vi le-am spus când eram cu voi”, ca și cum n-ar mai fi fost între ei… Așa cum acum nu mai este între noi, e absent.

Pentru a nu fi triști din cauza absenței Sale, în aceste versete ni se prezintă noul tip al prezenței Sale în lume, care va fi prezența Sa definitivă în lume. „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată. Isus ni L-a arătat. După plecarea lui Isus, nimeni nu-L mai vede”.

Dacă un om vrea să-L vadă pe Dumnezeu, care este Tată, trebuie să privească fața fraților: unde află frați care au Spiritul Fiului, acolo se află Tatăl, Îl văd pe Tatăl.

Absența lui Isus este începutul istoriei vieții în Spirit, a vieții fiilor și fraților.

Ce ne va mărturisi acest Spirit?

Ne va mărturisi ce semnificație a avut plecarea lui Isus, pentru că vom înțelege ce ne-a dăruit prin plecarea Sa. Apoi ne va ajuta să mărturisim lumii această iubire.

Plecarea lui Isus este începutul istoriei Bisericii. Intervalul dintre plecarea și reîntoarcerea Sa este timpul nostru, în care străbatem același drum ca al Său. Deci devenim adulți. Este despărțirea care ne ajută să ne naștem și să devenim adulți. Dacă Isus nu pleca, toate acestea nu se întâmplau.

În capitolul anterior Isus a vorbit despre mlădița unită cu vița, pentru ca rodul nostru să fie mult și bucuria deplină. În versetele noastre se vorbește despre bucuria deplină.

Dar ucenicii sunt triști, pentru că, la fel ca Isus, trăind ei iubirea, își atrag ura lumii.

Ei se întreabă: „Cum putem trăi în această lume, în care iubirea este învinsă și pierde?” După părerea lor, primul care a pierdut a fost Isus.

Spiritul îi va ajuta să înțeleagă că crucea nu-i o înfrângere, ci este victoria iubirii asupra a toate. Și ne va ajuta să înțelegem că și noi suntem în măsură să străbatem același drum: în această lume ostilă și fără Dumnezeu, noi suntem chemați să mărturisim prezența lui Dumnezeu care este Tată, trăind fraternitatea.

Existența noastră are o valoare! Mereu se vorbește de escatologie, de sfârșitul lumii. Viața noastră are o valoare, este sfârșitul lumii vechi, adică arată care este scopul lumii: a trăi ca fii și frați. Sfârșitul lumii vechi coincide cu scopul lumii.

Așadar, viața noastră prezentă marchează deja sfârșitul lumii, ba mai mult, marchează scopul, împlinirea lumii.

Această împlinire este o istorie, durează cât intervalul vieții noastre, pentru fiecare om, și durează cât întreaga istorie.

Foarte des se vorbește despre „apocalipsă”. Apocalipsă înseamnă revelație.

Viața noastră este apocaliptică: revelează lumii ceea ce este adevărat, valid, ceea ce rămâne, ceea ce crede …

De la cap. al 14-lea la cap. al 16-lea mereu se vorbește despre Spiritul Sfânt. Iar în versetele noastre ni se prezintă nivelul maxim al operelor Spiritului Sfânt, care au un mare rol: Spiritul Sfânt ajută lumea să înțeleagă faptul că a greșit; ajută lumea să priceapă inconsistența ei, greșeala ei de fond: a greșit în a-și fonda viața.

Spiritul Sfânt – care este iubire – ajută lumea să priceapă că a-și fonda (întemeia) viața pe egoism este în totalitate greșit, este moarte.

Spiritul va ajuta lumea să înțeleagă ce este dreptatea (dreptatea însemnând „cine are dreptate”). Nu are dreptate omul arogant și dominant, nu are dreptate „omul” care l-a ucis pe Isus, ci are dreptate Isus care a trăit ca fiu și frate. Iar Tatăl Îi va da dreptate prin Înviere.

Spiritul „va vădi lumea de păcat și de dreptate și de judecată„. În acest loc „judecată” înseamnă osândă. Dumnezeu are o judecată puternică, căci El este Judecătorul lumii: este o teribilă osândire a lumii, în sensul că Dumnezeu osândește răul și mântuiește lumea și păcătosul. Altfel spus, judecata lui Dumnezeu este crucea, loc în care răul este osândit, atât de osândit, încât Dumnezeu moare din cauza răului, și apoi învie.

Dumnezeu este atât de bun în judecata Sa realizată pe cruce, încât El ia asupra Sa tot răul, din iubire. Astfel ne arată care-i victoria asupra răului: este iubirea care ia răul asupra Sa și-l învinge.

Spiritul ne ajută să înțelegem judecata lui Dumnezeu care, de fapt, este mântuirea acestei lumi, a întregii lumi: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său L-a dat”…

Spiritul Sfânt este ca lumina care, atunci când vine, alungă întunericul.

Odată cu plecarea Fiului, începe drumul nostru în urma Lui. Plecarea Sa creează un vârtej care ne atrage spre Tatăl. Iar noi, la rândul nostru, trăind prin Spiritul Său, atragem întreaga lume după noi, mărturisind iubirea și viața, „Până când Dumnezeu va fi totul în toate”.

Plecarea lui Isus este ca răsăritul soarelui, iar apoi va urma ziua (lumina) deplină; sau ca izvorul, care apoi va fecunda întreaga câmpie. De fapt, ceea ce a început în Isus pe cruce, continuă în întreaga lume prin Spiritul care lucrează mai întâi în ucenici, iar apoi, prin ucenici, în întreaga lume.

Aceasta este sinteza textului, iar acum îl vom aprofunda.

vv. 4b-5

4b Nu v-am spus acestea de la început pentru că eram cu voi. 5 Însă acum mă duc la cel care m-a trimis și nimeni dintre voi nu mă întreabă: «Unde mergi?» 

Cuvintele „Acestea nu vi le-am spus de la început, fiindcă eram cu voi” ne oferă contextul, precum și informația că acum Isus nu mai este cu noi… Altfel spus, acest discurs este pentru noi, care ascultăm acum.

Ce sunt „Aceste lucruri”?

„Aceste lucruri” indică faptul că Isus pleacă, deci, sensul plecării Sale.

Niciodată Isus nu spune despre Sine că moare. Isus nu moare! El pleacă la Tatăl…

Pentru Isus viața nu-i o călătorie spre moarte, ci este o mărturie a iubirii față de frați, iar aceasta este drumul reîntoarcerii la Tatăl.

Isus vrea să ne ajute să înțelegem acest adevăr: El pleacă la Cel care L-a trimis pe pământ pentru a vesti iubirea pe care Dumnezeu o are pentru această lume.

Isus spune: „De ce nu Mă întrebați unde merg?”

Ucenicii nu îndrăznesc să-L întrebe. Ei sunt triști…

„Unde” merge este important… Acest „unde merge” Isus, Fiul, este tocmai iubirea Tatălui și a fraților.

Ucenicii cred că „unde” al lui Isus este precum cel al lui Lazăr: „Unde l-ați pus?” Pentru noi „unde” final este mormântul, căci toți sfârșim în el.

Isus ne vestește că nu sfârșim în mormânt! În mormânt am intrat singuri prin faptul că ne-am îndepărtat de Dumnezeu, dar dacă noi trăim în Spiritul Fiului, viața noastră este iubire pentru frați și pentru Tatăl. Iar „unde” al nostru este exact această iubire, adică viața veșnică.

vv. 6-7

6 Dar pentru că v-am spus acestea, întristarea v-a umplut inima. 7 Totuși, eu vă spun adevărul: este mai bine pentru voi ca eu să plec, pentru că, dacă nu mă duc, Mângâietorul nu va veni la voi; însă, dacă mă duc, îl voi trimite la voi. 

Întristarea a umplut inima ucenicilor… Este acea întristare pe care toți au avut-o în cazul morții lui Lazăr; e întristarea (neliniștea) pe care Isus a avut-o după ce a spus că bobul de grâu trebuie să moară pentru a aduce rod; va fi neliniștea femeilor la mormânt în dimineața Paștelui, când Îl caută printre cei morți, dar Isus este viu; va fi plânsul Magdalenei care-L are pe Isus înaintea ei, dar nu-L recunoaște…

Altfel spus, noi, înaintea viitorului nostru, suntem triști, deoarece credem că viitorul nostru ar fi un declin constant… Noi ne înșelăm sub acest aspect, adică nu știm că viitorul nostru este întoarcerea la Tatăl. Iar acest viitor îl trăim deja acum prin faptul că-i iubim pe frați.

Experiența Paștelui va fi trecerea de la întristare la bucurie.

Întristarea este minciuna fundamentală a vieții, care nu ne lasă să trăim mulțumiți, fapt pentru care căutăm să uităm că suntem oameni și ne căutăm fericirea în lucruri care nu ne bucură; în lucruri care ne conduc la moarte.

Întristarea este periculoasă, iar noi o avem.

Isus spune: „Vă spun adevărul”, această întristare este o mare minciună. Este minciuna de a nu ști că venim de la Dumnezeu și că ne întoarcem la Dumnezeu; este minciuna de-a nu cunoaște identitatea noastră de fii ai lui Dumnezeu, pe care Isus a venit să ne-o reveleze.

Din această cauză Isus spune: „Vă este de folos ca să mă duc Eu”, explicându-ne că plecarea Sa este ceva nou în absolut: ne arată că putem înfrunta (aborda) viața și moartea într-un mod diferit. Putem aborda (trăi) viața ca fiind iubire pentru alții, și moartea ca fiind reîntoarcerea la Tatăl… În acest caz viața are sens…

După ce Isus ne spune că ne este de folos ca El să plece din această cauză, adaugă: „Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi”…

Mângâietorul este Paracletul, Cel care nu ne lasă singuri, este numele propriu al Spiritului Sfânt.

Spiritul, care este iubirea dintre Tatăl și Fiul, vine la noi de pe cruce. De ce?

Pentru că pe cruce – când Isus își dă viața pentru noi – nu ne mai putem îndoi de iubirea Sa pentru noi. În coasta Sa străpunsă noi vedem și cunoaștem iubirea lui Dumnezeu…

Dacă Dumnezeu nu și-ar fi dat viața pentru noi, mereu am putea face acest raționament: „Da, Dumnezeu mă iubește, dar El nu cunoaște efortul”; sau „Oare e adevărat că mă iubește?” Însă adevărul este că „Nu există o iubire mai mare decât a-și pune viața în slujirea celuilalt”… Iar Isus Și-a pus în totalitatea viața în slujirea noastră: de când a spălat picioarele, a dat îmbucătura lui Iuda și Și-a dat viața pentru toți…

Plecarea Sa nu-i un „a muri”, ci este un „a-Și dărui” viața. „A-și dărui viața” este cel mai divin act care există pe lume…

În următoarele versete ne va spune ce face acest Spirit, pe care-L vom primi când Îl vom contempla pe Isus pe cruce.

vv. 8-11

8 Și când va veni el, va denunța lumea cu privire la păcat, cu privire la dreptate și cu privire la judecată. 9 Cu privire la păcat, pentru că nu cred în mine. 10 Cu privire la dreptate, pentru că mă duc la Tatăl și nu mă veți mai vedea. 11 Cu privire la judecată, deoarece conducătorul acestei lumi a fost judecat.

Ni se prezintă cele trei lucrări făcute de Spiritul Sfânt pentru lume.

Prin cuvântul „lume” Ioan desemnează structura răului care ține oamenii împreună, în egoism și în moarte, acea structură a răului care are un conducător, Satana, ucigător; încă de la început. Satana are ca principiu suprimarea aproapelui, a fratelui. Primul frate ucis este Cain, apoi istoria continuă… Ultimul frate ucis de această lume va fi Fiul, Isus Cristos.

Odată cu uciderea lui Isus, lumea crede că a triumfat: este victoria răului asupra binelui, a urii asupra iubirii, a iubirii învinse în mod definitiv.

Spiritul Sfânt va arăta lumii păcatul ei, greșeala ei, adică Spiritul Sfânt răstoarnă situația: ne arată că Crucea este victoria iubirii lui Dumnezeu asupra lumii!

Satana, puterea răului, care credea că a triumfat prin cruce, va pricepe că prin cruce este terminat în mod definitiv, pentru că prin cruce s-a descoperit minciuna Satanei.

Spiritul Sfânt va ajuta lumea să înțeleagă păcatul ei, ceea ce este drept și care este judecata lui Dumnezeu.

A face lumea să înțeleagă păcatul ei… Care este păcatul lumii? Constă în faptul că „Nu cred în Mine”…

Păcat înseamnă „greșeală”, înseamnă a rata ținta cu săgeata… Falimentul (greșeala) lumii și originea fiecărei greșeli este a nu crede în Fiul…

Ce înseamnă a nu crede în Fiul?

Fiul este fiul Tatălui; Fiul este fiu pentru că este fratele altora…

Păcatul nostru fundamental este a nu crede că suntem fii, că avem un Tată și că suntem frați. Toate celelalte rele derivă din acest păcat.

Iar Spiritul Sfânt – care este iubire – ne va ajuta să înțelegem acest păcat: pentru că numai când vine iubirea (Spiritul), înțelegem cât este de greșit egoismul; dacă nu vine la noi iubirea (lumina iubirii), întunericul și egoismul sunt normă de viață.

Spiritul pe care ucenicii-L vor primi, văzându-L pe Isus mort și înviat, experimentând iubirea Sa, le va da capacitatea să arate mereu lumii această greșeală…

Tu, omule, crezi că ți-ai construit nu știu ce. Însă, nu! Ți-ai construit o cușcă, ți-ai construit moartea, și-ai tăiat toate relațiile… Aceasta este greșeala fundamentală…

Spiritul Sfânt ne va ajuta să înțelegem care este adevărata iubire și că toate celelalte nu valorează nimic, ne dăunează și vor fi arse…

Aceasta este marea acțiune constantă a Spiritului în istorie…

Și cum o înfăptuiește?

O înfăptuiește prin mărturie, prin mărturia fraternității, a vieții trăite în bucurie, împărtășire, solidaritate. Ne arată că o astfel de viață are sens. Și acesta este sensul comunității creștine. Ce rol are Biserica față de lume?

Biserica mărturisește lumii sensul existenței, care este viața și iubirea, nu ura, egoismul și stăpânirea arogantă… Și fiecare om a fost creat pentru viață și iubire. Din această cauză Spiritul – viața și iubirea – este pentru toți!

Spiritul „va convinge lumea despre dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu și nu Mă veți mai vedea”. Ce înseamnă?

„Dreptatea” înseamnă cine are dreptate. Dreptul este cel care are dreptate.

Spiritul va arăta lumii greșeala ei. Lumea greșește pentru că Isus se va întoarce la Tatăl, lumea nu-L va mai vedea. Îl va vedea numai dacă va crede iubirii.

„A se întoarce la Tatăl, la Dumnezeu” înseamnă a învinge… Însă voi rămâneți aici, pe pământ, și muriți…

Însă, dacă și voi urmați calea iubirii, „Mă veți vedea”, va spune ucenicilor în textul următor: „Încă puțin și nu Mă veți vedea. Încă puțin și Mă veți vedea din nou” .

Lumea nu va mai vedea sensul vieții și al morții, dacă nu acceptă dreptatea lui Dumnezeu, dacă nu înțelege că iubirea învinge ura și nedreptatea.

A treia lucrare a Spiritului față de lume: ajută lumea să înțeleagă judecata.

Judecata constă în faptul că mai-marele acestei lumi (conducătorul) este osândit…

Stăpânul acestei lumi este Satana, este puterea morții. Pe cruce se sfârșește puterea morții.

Căci puterea morții se baza pe minciuna că Dumnezeu nu-i Tată. Și dacă Dumnezeu nu-i Tată, ce sens au viața și limita noastră? Moartea ar fi sfârșitul a toate! Caz în care viața noastră ar fi disperată pentru că este finită, limitată.

Dar crucea va învinge această minciună prin faptul că ne va revela iubirea… Și ne va ajuta să înțelegem că această iubire învinge răul. De ce?

Pentru că Isus – judecat și osândit, ajuns pe nedrept pe cruce – ia supra Sa răul. Și luând răul asupra Sa din iubire, ne arată că există o iubire mai mare decât orice moarte și orice păcat.

Judecata lui Dumnezeu este acea iubire care învinge păcatul și moartea, luându-le asupra Sa. Iar această judecată marchează sfârșitul răului, pentru că păcatul se sfârșește când un om este capabil să-l ia asupra sa și să-l ducă, fără să-l restituie.

Tocmai astfel este alungat stăpânul acestei lumi, și lumea este mântuită de rău.

Judecata teribilă a lui Dumnezeu este mântuirea lumii!

Acestea sunt cele trei lucrări pe care le face Spiritul pentru lume.

Să ascultăm care sunt celelalte trei lucrări pe care le face față de credincioși…

vv. 12-13

12 Mai am multe să vă spun, dar acum nu le puteți purta. 13 Însă, când va veni el, Duhul adevărului vă va călăuzi în tot adevărul, căci nu va vorbi de la sine, ci va spune ceea ce va auzi și vă va vesti lucrurile viitoare.

Isus afirmă: „Încă multe am a vă spune”…

Prin viața și prin moartea Sa Isus ne-a zis tot ceea ce trebuia să ne spună și ne-a dat totul: ne-a exprimat iubirea absolută a lui Dumnezeu…

Dar această iubire mereu rămâne neexprimată, pentru că nu este înțeleasă. În iubire mereu există un „mai mult”, care niciodată nu se poate exprima, un „mai mult” pe care-l înțelege numai omul care iubește.

Spiritul Sfânt, fiind iubirea pe care noi, ucenicii, o primim, ne ajută să înțelegem această iubire „neexprimată”, ne introduce în iubirea care nu se poate spune și ne ajută să purtăm greutatea adevărului iubirii. Pentru că cuvintele lui Isus – cuvintele adevărului și ale iubirii – au o greutate specifică, pe care o înțeleg numai cei care iubesc. Așadar, numai Spiritul – care este iubire – ne ajută să înțelegem aceste cuvinte.

A-i vorbi despre iubire unui egoist este ca și cum i-ai vorbi despre culori unui nevăzător: nu știe ce sunt, decât numai prin descriere.

Este important să știm purta greutatea iubirii.

Spiritul adevărului nu numai că ne face capabili să purtăm greutatea adevărului, ci „ne conduce la tot adevărul”.

Nu înseamnă că Isus este o jumătate a adevărului, iar Spiritul ne spune cealaltă jumătate.

Mulți afirmă: „Mie mi-a spus Spiritul…”.

Spiritul nu are nimic de spus, pentru că spune ceea ce deja a spus Isus. Prin urmare, deja totul a fost spus!

În textul nostru se spune de patru ori că Spiritul „va repeta”: va repeta, va vesti din nou, va aminti, va interpreta…

Acțiunea Spiritului ne repetă constant, aici și acum, ceea ce Isus a spus: Spiritul ne amintește, ne pune în inimă ceea ce Isus a spus, până când noi devenim amintire vie a lui Isus, adică fii.

Puterea Spiritului este de a ne ajuta să intrăm (să înțelegem) adevărul pe care Isus

l-a spus. De fapt, Spiritul „nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va auzi de la Mine va vorbi”…

Profeția creștină nu constă în a spune lucruri ciudate despre viitor, nici a face previziuni științifice, nici cele făcute de horoscop, pentru a controla viitorul… Adevărul creștin este amintirea trecutului, a ceea ce I s-a întâmplat lui Isus, Fiul, care este viitorul nostru. Ceea ce I s-a întâmplat Lui, ni se întâmplă nouă și li se va întâmpla tuturor.

Până când Cuvântul nu intră în noi, până când nu devine amintirea noastră și până când nu devine actualizare, aici și acum, care mă ajută să înțeleg prezentul, ceea ce am învățat nu are valoare.

Catehismul, cu toate formulele sale, v-a fost vreodată util? Da. Dacă doreai să-l ucizi pe un om, îți aminteai că nu trebuie să ucizi… Dar pentru a înțelege aici și acum ce trebuie să fac, tocmai Spiritul – care este iubire – ne ajută să înțelegem ce trebuie să facem aici și acum, ne ajută să înțelegem ceea ce este drept…

Spiritul actualizează în noi acum cuvintele lui Isus: El este învățătorul interior. Iar noi suntem templul Spiritului.

Cel mai mare lucru al fiecăruia dintre noi este că noi suntem templu al Spiritului lui Dumnezeu. Există multă lume care caută multe locuri de pelerinaj pentru a se ruga… Nu-i nimic ciudat. Dar să încercăm să intrăm în noi înșine, pentru că Dumnezeu este în noi! „Este mai intim în mine decât sunt eu însumi”.

Iar dacă un om face ceva ce nu trebuie, își dă seama că acest Spirit se întristează, pentru că noi deja suntem în Dumnezeu, căci Dumnezeu ne iubește cu o iubire veșnică. Iar când iubești pe cineva, îl ai în tine…

Când noi Îl iubim puțin pe Isus și avem Spiritul, în mod real Îl avem în noi pe Isus, care devine principiul nostru de gândire, de acțiune și de iubire. Și aceasta este noua prezență a lui Dumnezeu în noi, adevărata prezență…

Să nu mergem să-L căutăm prin alte părți, cine știe pe unde, sau pe la marii învățători! Nici un mare învățător nu vă va spune niciodată nimic: oricine vă poate spune două-trei prostii…

Intrați în inima voastră!

Cuvintele Evangheliei pe care le ascultați, vă veți da seama că vorbesc inimii voastre și devin adevărate și vă interpretează și vă ajută să înțelegeți adevărul…

Mai mult, Spiritul „și cele viitoare vă va vesti”… Ce înseamnă „cele viitoare”? Oare viitorul? Nu! Expresia „Cele viitoare” (sau lucrurile care vin) este un sinonim al Împărăției lui Dumnezeu, adică ne ajută să înțelegem ce înseamnă Împărăția lui Dumnezeu: că Dumnezeu este Tată, că semenii ne sunt frați. Iar acestea sunt „cele viitoare”, care au loc mereu…

Spiritul ne ajută să înțelegem esențialul realității, ne dă ochii Fiului pentru a vedea realitatea (sunt aceeași ochi ca ai Tatălui), și ne dă aceeași inimă a Fiului. Și astfel vedem Împărăția care vine…

În Biblie stă scris „cele viitoare”, dar nu aceasta este traducerea, ci „lucrurile care vin”… Este o expresie tehnică, iar „Cel care vine” este Mesia, Regele, Împărăția.

vv. 14-15

14 El mă va glorifica pe mine pentru că dintr-al meu va lua și vă va vesti vouă. 15 Toate câte le are Tatăl sunt ale mele; de aceea v-am spus că ia dintr-al meu și vă va vesti.

De două ori se subliniază ce face Spiritul Sfânt.

Spiritul Sfânt Îl va mări pe Isus în noi. Mărirea Sa este cea a Fiului, deci noi vom avea mărirea Fiului, adică iubirea Tatălui și a fraților.

Cum Mă va mări? Ia din al Meu și-l dă vouă. Dar ce este al Său, al lui Isus? Tot ceea ce Tatăl i-a dat.

Ce i-a dat Tatăl?

I-a dat totul, pe Sine însuși.

Ce face Spiritul?

Ni-L dă în totalitate pe Dumnezeu; ne ajută să intrăm în Treime, ca fii. Acesta este marele dar al Spiritului Sfânt.

„De aceea am zis că din al Meu ia și vă vestește (repetă) vouă”. Altfel spus, Spiritul va actualiza în noi tot ceea ce Isus a spus și a făcut și este ca Persoană; actualizează în noi viața Fiului.

Ucenicilor triști, pentru că Isus pleacă, Domnul le spune: „Fiți bucuroși că plec, căci astfel voi deveniți ca Mine, fii, și primiți Spiritul”.

Versetele cuprind liniile de bază ale istoriei lumii și a Bisericii.

Istoria lumii, progresul lumii, constă în a înțelege greșeala, în a pricepe ceea ce este drept, și în a înțelege ce este judecata. Credinciosul – care-i acea parte din lume care a înțeles aceste trei lucruri – începe să intre în adevăr, are capacitatea să ducă greutatea, intră în tot adevărul, începe să cunoască „lucrurile care vin” și să le înțeleagă sensul… El însuși e transformat în Fiul, pentru că Spiritul îi comunică tot ceea ce Isus are, adică raportul Său cu Tatăl și cu frații.

Plecarea lui Isus este un bine…

Texte utile:

  • Ps. 84 (83); 103 (102);
  • Iez. 36, 22-38;
  • Io. 1, 20-34; 14, 26-28; 15, 26-27; 19, 30; 20, 22-23.
Autor: pr. Silvano Fausti
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Gabriela Neag și Cecilia Fratila