Ioan 18,24-27

Ps. 139(138)

Partea finală a psalmului în care se cere exterminarea păcătoșilor, a dușmanilor, ne tulbură.

Textul trebuie citit în sens figurativ, dușmanii indicând păcatul din noi, minciuna care nu ne permite să cunoaștem cine este Dumnezeu și cine suntem noi.

Dumnezeu este Cel care a creat măruntaiele mele și m-a țesut în sânul maicii mele (v. 13), adică Dumnezeu îmi este mai mult maică decât maica mea. În ochii Săi eu sunt o minune. Minciuna care mă împiedică să cunosc acest adevăr mă face să-mi fiu dușman mie, dar și altora și, din această cauză, trebuie să o urăsc.

În textul nostru Petru, în sfârșit, va înțelege felul în care este privit de Isus.

Evanghelia poate fi foarte ușor înțeleasă greșit și folosită antievanghelic, adică împotriva altora. Vom vedea acest fapt în procesul lui Isus înaintea lui Pilat.

Dacă unele căpetenii ale evreilor au incitat câteva persoane să-L răstignească pe Isus, pe cel Drept și nevinovat, fapt realizat de romani, reprezentanți ai lumii întregi, creștinii au reușit să extermine tot poporul lui Cristos. Așadar, păcatul nostru este mult mai mare…

„A ne aminti” înseamnă a avea în inimă… Să purtăm în inimă ceea ce am făcut evreilor, ca să nu mai facem niciodată o asemenea exterminare.

Există mulți drepți pe lume, căci o mare parte din omenire este exterminată în fiecare zi, iar noi nici nu ne dăm seama. Sunt oamenii care sprijină economia noastră de piață, cei care ne furnizează materia primă… Este o ucidere a nevinovaților, de care nu vrem să ne dăm seama…

Este ușor să ne căim de păcatele altora din trecut, dar să nu vedem păcatele noastre din prezent. Însă „a-și aminti” înseamnă a citi prezentul, a învăța din trecut, pentru a nu repeta greșelile acestuia.

Avem de dus o luptă mondială, pentru ca fiecare om să distrugă în sine negativul pe care ar vrea să-l distrugă în celălalt. Dacă nu, vom risca să facem răul pe care mereu l-am făcut într-un mod tot mai mare…

Și când ne gândim la Cristos – care e Euharistia – ne amintim de marea crimă pe care toți împreună am înfăptuit-o, ca să nu uităm că pe cruce am avut o iubire mai mare decât toate relele și deja putem trăi o viață nouă.

Acum ne întoarcem asupra interogatoriului făcut lui Isus înaintea lui Ana.

Procesul nu-i împotriva lui Isus, ci e un proces pentru cei care-L ascultă, pentru a vedea dacă au ascultat Cuvântul Său și dacă sunt ucenicii Săi.

Printre cei care L-au ascultat suntem toți, inclusiv dușmanii Săi, inclusiv Petru.

Deja am notat că Petru s-a lepădat o dată, iar în textul nostru vom vedea că Petru se mai leapădă încă de două ori.

Petru este figura fundamentală a procesului înaintea lui Ana, pentru că ne reprezintă pe fiecare dintre noi, care suntem credincioși. Petru e reprezentantul Bisericii. El ignoră un lucru: că Cristos n-a murit din cauza romanilor răi care L-au ucis sau din cauza căpeteniilor iudeilor care-l doreau mort, ci a murit mai întâi de toate pentru Petru și pentru creștini.

În versetele noastre este descris drumul fundamental al lui Petru și al botezului său. Petru, care se consideră o persoană dreaptă și în ordine, la fel ca noi toți, trebuie să ajungă să priceapă un lucru: că Isus moare pentru el, păcătosul, care se leapădă de El.

A fi botezați înseamnă a fi scufundați în iubirea gratuită a lui Dumnezeu.

Petru dorea să-și câștige iubirea lui Isus, deci a scos sabia… Trebuie să priceapă că iubirea este gratuită, nu meritată. Dacă iubirea e meritată, nu e iubire. Apoi, iubirea este umilă, nu-i puternică, căci dacă ar fi puternică, ar fi oprimare și egoism. Trebuie să înțeleagă că răul, care-i în dușmani, se află și-n el.

Suntem obișnuiți să spunem că Petru s-a lepădat de Isus. În realitate, Isus l-a dezamăgit pe Petru, adică n-a respectat făgăduințele la care Petru se aștepta. Altfel spus, un om ca Isus putea face totul, iar pentru acest Om era dispus să-și dea viața, căci era domnul perfect, care-i învingea pe toți, iar pentru o astfel de cauză mereu ești dispus să-ți dai viața, pentru că știi că mereu vei câștiga. Deci, până la urmă nu-ți dai viața, ci o iei altora, cu săbiile tale.

În schimb, Petru vede că Isus nu Se apără, că nu se împotrivește răului și puterii, ci se împotrivește răului într-un mod la care Petru nu se aștepta, ca om slab, oprimat, nevinovat, ca drept care ia asupra sa nedreptatea… Și atunci Petru spune: „Eu nu-L cunosc pe acest Isus, ci cunoșteam un altul”… Petru spune adevărul.

Înaintea lui Cristos pierzant, răstignit – care se va demonstra a fi victoria iubirii, crucea fiind mărirea lui Dumnezeu – care-Și dă viața pentru el și învinge prin iubire ura și moartea, Petru descoperă ce este credința.

Credința mea nu înseamnă că eu sunt sigur pe credința mea și pe fidelitatea mea față de Domnul; mai mult, singurul lucru cert este că eu voi fi necredincios, pentru că așa sunt și așa am fost. Credința mea este certitudinea că El îmi este fidel în infidelitatea mea; credința mea este în iubirea Sa gratuită, și nu în faptul că eu sunt bun pentru că nu trădez.

Această cunoaștere, care trece prin lepădare, este fundamentul credinței creștine și este diferența între creștinism și celelalte religii. Toate religiile ne propun să fim desăvârșiți, și cu cât suntem mai desăvârșiți, cu atât suntem mai plăcuți lui Dumnezeu și cu atât mai mare este premiul pe care-l obținem. Și, dacă pentru a fi desăvârșit trebuie să-i extermini pe mulți, vei avea un merit și mai mare… Toți cei pe care i-ai „semănat” pe drum, îți vor folosi ca trambulină pentru a te înălța…

Creștinismul este cu totul altceva: înseamnă a accepta că suntem fii, iubiți gratuit și iertați de păcatele noastre. Iar cunoașterea propriilor păcate ne face foarte toleranți cu alții și ne ajută să descoperim esența lui Dumnezeu care este iubire gratuită, și esența omului care este iubit gratuit de Dumnezeu, ca fiu.

Acesta va fi botezul lui Petru, iar acum vom trata finalul acestui botez…

Se citește Io. 18, 24-27

24 Atunci Anna l-a trimis legat la Caiafa, marele preot. 25 Iar Simon Petru stătea și se încălzea. Atunci ei i-au spus: „Nu cumva ești și tu dintre discipolii lui?” El a negat și a zis: „Nu sunt”. 26 Unul dintre servitorii marelui preot, o rudă a celui căruia Petru i-a tăiat urechea, i-a zis: „Nu te-am văzut eu în grădină împreună cu el?” 27 Dar Petru a negat din nou și îndată a cântat cocoșul.

Am citit și episodul „palmei” primite de Isus, care se află în centrul procesului. Palma este răspunsul pe care slujitorul arhiereului – care e slujitorul puterii – îl dă întrebării puse de Isus.

Isus a venit să ne vestească adevărul lui Dumnezeu de Tată și adevărul nostru de fii și de frați, iar spusele lui Isus ne privesc pe toți. Prin urmare, ne cere să răspundem acestui adevăr. În loc să răspundă, cei care dețin puterea nu răspund înaintea adevărului, ci dau o palmă…

Am notat că „palma”, atunci când puterea poate să o dea, este reacția ideală pentru putere. Pentru că dacă celălalt este pe picior de egalitate, trebuie să te străduiești mai mult pentru a-l detrona, și apoi există un risc să fii și tu distrus… Dar în cazul în care-l stăpânești pe celălalt, este suficientă o palmă pentru a-l umili și pentru a-l face să înțeleagă că nu merită să se răzvrătească…

Această palmă indică toate relele pe care le înfăptuim în lume, noi, care avem putere asupra lumii: îi umilim pe toți și-i împiedicăm să-și ridice capul. De îndată ce ei fac câte ceva care nu ne convine și nu ne aduce profit, imediat primesc o palmă de la slujitorii noștri (nici măcar nu le-o dăm noi). E o palmă care ține întreaga lume sub semnul sclaviei, sub comanda căpeteniei acestei lumi, a violenței. Acesta este singurul răspuns, violența, pe care-l dă puterea când este interogată despre adevăr. Pentru că dacă puterea ar începe să răspundă căutând adevărul, ar trebui să folosească alte „arme”: adevărul care e opusul violenței.

Omul folosește violența când nu are argumente.

Înaintea violenței, Isus răspunde slujitorului cerându-i să-și examineze conștiința: „Dacă am vorbit rău, dovedește ce este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce Mă bați?” Așadar, examinarea conștiinței este singurul răspuns înaintea răului. Această examinare ne face oameni, dar este lucrul cel mai neglijat, evitat de om… Omul preferă să-și calce pe conștiință. Însă trebuie să fim atenți, să ne asumăm responsabilitatea a ceea ce facem; să nu ne vindem conștiința nimănui.

Conștiința înseamnă inteligența pentru a înțelege adevărul și libertatea (detașarea) față de propriile interese, pentru a nu acționa în baza robiei – pe care noi de obicei o numim libertate – adică în baza a ceea ce ne place și a ceea ce simțim…

Isus reacționează înaintea violenței proclamând adevărul și iluminând conștiința slujitorului.

E important să formăm conștiințele să fie libere.

Isus întreabă: „De ce Mă bați?” Căci nu ai niciun motiv…

E plângerea Dreptului. În spatele acestei plângeri avem plângerile tuturor drepților din lume care duc pe umerii lor nedreptatea.

„De ce?” Nu există vreun motiv, decât unul banal: noi nu vrem să recunoaștem că răul îl duc pe umerii lor cei care nu-l fac… Și cine face răul, nu-și dă seama că-l face, ci i se pare că se simte mai bine dacă-l face…

„Palma” e pusă în centul scenei pentru că ea e anticiparea simbolică a crucii, a exterminării celui drept, nevinovat. „Palma” e simbolul tuturor nevinovaților din lume care duc pe umerii lor violența stăpânirii omului de către om.

v. 24

24 Atunci Anna l-a trimis legat la Caiafa, marele preot.

Lui Ana, care l-a întrebat despre doctrina și despre ucenicii Săi, Isus i-a răspuns că mereu a vorbit pe față înaintea poporului și toți știu ce a spus, chiar și el. Prin urmare, nu Eu trebuie să-ți răspund, ci tu trebuie să răspunzi înaintea celor pe care Eu le-am propovăduit, dacă sunt adevărate sau false…

E întrebarea pe care i-a pus-o lui Ana, dar Ana nu a reacționat, ci a reacționat servitorul, căci întotdeauna slujitorii reacționează.

Ana reacționează în tăcere și-L trimite la Caiafa, care deja a decis să-L ucidă…

Singurul răspuns pe care-l dă Ana lui Isus – omul care deținea puterea, căci fusese arhiereu, apoi alți cinci fii ai săi fuseseră arhierei, dar și Caiafa era ginerele său – este să-L trimită la cel care vrea să-L ucidă…

Omul care deține puterea refuză dialogul, este iresponsabil, nu răspunde…

De ce?

Pentru că nu cunoaște o altă dreptate decât pe a sa, la fel ca nebunii.

El spune: „E limpede că eu am dreptate, căci, dacă nu, m-aș comporta în mod diferit…”. Pentru un astfel de om, propria dreptate coincide cu propriul său interes.

Se comportă astfel aproape în mod inocent și inconștient… E o formă de delir foarte periculoasă. Pentru că, atâta timp cât numai un om judecă astfel, nu-i prea grav, dar când se judecă astfel la nivel global, atunci devine un lucru dăunător și periculos… Se poate ajunge la exterminarea popoarelor, la războaie, numai ca să-și păstreze stăpânirea și să nu intre în dialog cu adevărul…

Când citim procesul lui Isus, lecturăm procesul făcut lumii, acestei lumi în care trăim, care ne cheamă să luăm o poziție acum, ne interoghează pe noi, la fel ca pe Petru…

„Ana L-a trimis legat la Caiafa, arhiereul”. Se subliniază din nou că Isus este legat. Se leagă un om pentru a-l opri, pentru ca puterea sa să nu mai fie periculoasă.

Isus e nevinovat și nu folosește violența. El este „legat” de frați prin „legătura” iubirii; este trimis de Tatăl să le reveleze iubirea pentru a-i mântui.

Ca răspuns, oamenii Îl leagă, pentru că iubirea e periculoasă, este contagioasă…

Și-L trimit să fie ucis.

Isus care e legat și învins, în realitate este Împăratul victorios: e suveranul iubirii, e iubirea suverană, care nu se împotrivește răului cu rău.

Isus e dus la Caiafa. Celelalte evanghelii ne povestesc că aici Isus a îndurat judecata oficială. Evanghelistul Ioan nu povestește judecata lui Isus înaintea lui Caiafa, pentru că toate capetele de acuzare care I-au fost aduse în procesul înaintea lui Caiafa, Ioan ni le-a prezentat de-a lungul întregii evanghelii, încă de la început, încă de când a prevestit distrugerea Templului, proclamându-L judecătorul istoriei, Cristosul…

Ioan ne prezintă doar răspunsul dat de putere întrebării despre adevăr: Îl leagă și-L trimite la moarte.

Să vedem felul în care reacționează Petru după ce deja de două ori s-a lepădat de Isus și a intuit cum se va sfârși…

v. 25

25 Iar Simon Petru stătea și se încălzea. Atunci ei i-au spus: „Nu cumva ești și tu dintre discipolii lui?” El a negat și a zis: „Nu sunt”.

Petru deja se lepădase mai înainte de Isus spunând „Nu sunt”…

Acum, după ce Isus a fost pălmuit și trimis legat la Caiafa, Petru din nou este acolo și se încălzește la acel jar care încălzește noaptea…

Toată scena nocturnă se desfășoară în jurul acestui jar. Celelalte evanghelii vorbesc de „foc”, care e simbolul luminii lumii.

Jarul este un foc care se stinge, dar care totuși încălzește… Petru – cel care se leapădă – se încălzește la acel jar, care e imaginea lui Isus.

În acest loc Petru „îndură” întrebarea. E cerința făcută de Isus: „Întreabă ucenicii Mei”. Prin urmare, Petru e întrebat: „Nu cumva ești și tu dintre ucenicii Lui?”…

Dacă mai înainte l-a întrebat portăreasa, acum îl întreabă oamenii care erau acolo cu el. Iar Petru răspunde din nou: „Nu sunt”. Pentru a doua oară Petru neagă faptul că ar fi discipol… El nu neagă din lașitate sau din frică… De fapt, evanghelia subliniază curajul lui Petru care scoate sabia… Apoi, deși a fost recunoscut, Petru intră în curtea în care a fost închis Isus, în casa arhiereului, pentru a-I arăta că el Îi este credincios… Așadar, Petru nu-i un laș…

Când Petru spune „Nu sunt discipol”, își dă seama de adevăr: că el nu-i discipol, pentru că discipolul este omul care ascultă și împlinește Cuvântul Învățătorului său, care spală picioarele, care se dă pe mâna oamenilor, care iubește până la a-Și da viața pentru dușmanii Săi… Petru nu este ucenicul acestui Isus. Așadar, prin cuvintele „Nu sunt”, Petru exprimă un adevăr, nu o minciună… Niciunul dintre noi nu-i ucenicul acestui Isus.

Petru era discipolul unui alt Isus, al celui pe care și-l imagina el, al Cristosului, al unui Mesia puternic, care ar fi exterminat toți dușmanii, al Unsului lui Dumnezeu, care ar fi luat puterea în mâna Sa… Acela era modelul câștigător al lui Petru.

Când vede că acum Isus e învins, spune că nu e discipolul Său.

Lui Petru îi este limpede un lucru: că Învățătorul nu mai este Cel pe care el și-L imagina, deci e diferit, deci a trădat așteptările lui Petru.

Petru consideră că Isus l-a trădat, pentru că foarte greu e învinsă imaginea pe care noi ne-o facem despre Dumnezeu și așteptările pe care le avem de la El

Să ne amintim că numai cu puține ceasuri mai devreme, la Ultima cină, Petru a spus că pentru Isus este dispus să-și dea viața… Pentru este dispus să moară pentru Cristosul victorios, la fel cum și noi ne sacrificăm întreaga viață pentru a câștiga, pentru a deține puterea în mâna noastră… Dar astfel ne distrugem pe noi și pe alții.

Înaintea lui Isus „pierzant”, Petru spune că nu-i ucenicul acestui Isus, deci nu sunt dispus să-mi dau viața pentru el.

Petru e dispus să moară pentru Isus victorios, dar nu-L înțelege și nu-L acceptă pe Isus care-și dă viața pentru el…

În spatele acestui adevăr avem ceva măreț, chiar și-n religiozitatea noastră: multe persoane sunt dispuse să moară pentru un ideal, să-și dea viața pentru Dumnezeu, dar Dumnezeu nu vrea viața niciunui om, căci El ne-a dat tuturor viața ca să trăim, și să trăim fericiți…

Dumnezeu este „Cel care dă viața” în două feluri: mai întâi ne-a dat viața; iar mai apoi, pentru că noi ne-am lăsat atrași de rău și l-am ucis pe cel drept, El ne dă viața în ce fel? El ni Se descoperă ca fiind Cel drept care ne iubește atât de mult, încât Își dă viața pentru noi, care-L ucidem.

Cine este Dumnezeu?

Este Cel care-Și dă viața pentru mine! E o iubire necondiționată față de mine! E greu să ne lăsăm convinși de acest adevăr: că Dumnezeu este Cel care-Și dă viața pentru păcătoși, pentru cei care-L ucid…

A fi creștini înseamnă a accepta această iubire necondiționată a lui Dumnezeu față de toți oamenii, începând cu păcătoșii, dintre care eu sunt cel dintâi, spune Pavel…

Nu mai este o religie a legii, ci a libertății fiilor, a celor care descoperă că sunt iubiți, deci îi iubesc pe alții în mod necondiționat, ca fiind frații lor.

Să nu înțelegem aceste lucruri în mod superficial, ca și cum răul ar fi un bine… Nu! Răul e ceva groaznic! E atât de rău, încât îi provoacă suferință și moarte lui Dumnezeu și tuturor sărmanilor din lume… Așadar, răul este ceva serios…

Dar singura victorie posibilă asupra acestui rău este cunoașterea acestei iubiri necondiționate… Și e ceea ce trebuie să înțeleagă Petru (și fiecare dintre noi) căci botezul înseamnă a se scufunda în această iubire necondiționată a lui Dumnezeu, care este Spiritul Său. Acest fapt înseamnă să fim botezați în Spirit. Înseamnă să trăim și să respirăm această iubire; și să trăim prin această iubire a Tatălui și a Fiului.

v. 26

26 Unul dintre servitorii marelui preot, o rudă a celui căruia Petru i-a tăiat urechea, i-a zis: „Nu te-am văzut eu în grădină împreună cu el?”

Una din slugile arhiereului spune: „Eu te-am văzut pe tine, în grădină, cu El”…

„A fi cu Isus” este definiția discipolului, a fi tovarășii Săi, cei care participă la soarta Sa…

E adevărat că Petru era acolo cu Isus, dar nu era cu Isus, ci era împotriva lui Isus… A scos sabia, la fel ca dușmanii, a dorit să-L împiedice pe Isus să bea „paharul”, deși Isus venise intenționat pentru a bea acest pahar…

În concluzie, putem fi în aparență cu Isus – cu multă iubire – dar, de fapt, suntem împotriva Lui… Putem fi discipoli, apostoli, preoți sau episcopi, dar să fim împotriva lui Isus…

Unii ar putea să spună că suntem cu El și că-L apărăm…

Totuși, problema de a fi cu Isus nu ține de titlurile pe care le avem… Ci suntem cu Isus dacă facem aceleași alegeri ca cele făcute de El… A fi cu Isus înseamnă a fi cu Mielul lui Dumnezeu care duce pe umerii Săi păcatul lumii și-l învinge prin iubire…

Adevărul pe care trebuie să-l priceapă Petru trebuie să-l înțelegem și noi: de foarte multe ori suntem împotriva lui Isus, spre exemplu, atunci când ne scuzăm că avem intenții bune, când ne luăm după delirurile noastre, când pornim cruciade… De fiecare dată când suntem împotriva sărmanilor din această lume, care sunt marea majoritatea a oamenilor, suntem împotriva Lui… De fiecare dată când suntem împotriva emigranților, suntem împotriva Lui…

În acest loc Petru se leapădă, deși pretinde că-L iubește…

E important ca Petru să ajungă să-și înțeleagă situația sa, să se sfârșească pretenția de a-și da viața pentru Cristos, pentru că și el este la fel ca toți ceilalți… Și el este un om care are în inima sa răul care e în toți oamenii. Numai astfel va înțelege că Isus este Cel care moare pentru el…

În acest loc Petru e un orb care, pentru prima dată, știe că nu vede, că e orb… Deci numai acum poate fi vindecat!

Pentru a ajunge la botez (pentru a tăi botezul) trebui să ajung să înțeleg că „stofa” mea este la fel ca a tuturor celorlalți oameni și că Isus a murit pentru mine, că e nevoie să cunosc păcatul și răul care se află în mine… Și să înțeleg că păcatul meu este înfășurat de mila infinită a lui Dumnezeu.

Tocmai experiența acestei iubiri necondiționate a lui Dumnezeu pentru mine mă face credincios, adică mă face capabil să iubesc la fel…

Și-i important ca Petru să se lepede, pentru că în sfârșit va cunoaște adevărul; adevărul care ne face liberi… De obicei noi trăim în închipuirile noastre, nu în adevăr…

v. 27

27 Dar Petru a negat din nou și îndată a cântat cocoșul.

Evanghelistul Luca adaugă: „Și întorcându-Se, Domnul a privit spre Petru; și Petru și-a adus aminte de cuvântul Domnului, cum îi zisese că, mai înainte de a cânta cocoșul astăzi, tu te vei lepăda de Mine de trei ori. Și ieșind afară, Petru a plâns cu amar” (Lc. 22, 61-62).

După lepădarea lui Petru, cocoșul cântă… Cocoșul cântă la răsărit, la apariția luminii… Petru, care descoperă că e orb, în sfârșit are lumina. Noaptea se sfârșește și țâșnește lumina…

În sfârșit, Petru înțelege cine este el: este un om care nu-L iubește și nu-L cunoaște pe acel Domn… Descoperă că nu este de partea Sa, ci de partea dușmanilor lui Isus. Numai recunoscând acest adevăr, acum poate înțelege cine este într-adevăr Isus: este Cel care-Și dă viața pentru dușmanii Săi… Cu greu se află un om dispus să moară pentru un alt om drept (cf. Rm. 5, 6-11), dar Dumnezeu ne-a arătat iubirea Sa pentru noi, pentru că, pe când eram păcătoși, și-a dat viața pentru noi…

Acum, Petru a ajuns la adevărul indubitabil al credinței: că Domnul îi este întotdeauna credincios; că Domnul este iubire gratuită pentru el și pentru toți oamenii. În acest moment începe Botezul pentru Petru, un botez care va dura întreaga sa viață.

Botezul nu-i atât de simplu, pentru că în acest punct Petru are înaintea sa alternativa lui Iuda. Altfel spus, dacă Petru se privește cu ochii săi, vede propriul faliment. În acest caz el trăiește iadul: trăiește în vina sa, iar apoi o ispășește, la fel cum Iuda a vrut să-și ispășească vina sa: „Am greșit, deci plătesc”… Se poate plăti cu gestul lui Iuda sau cu atitudinea unei vieți investite în a plăti și a merita iubirea lui Dumnezeu…

Aceasta este strategia religioasă medie, care este diabolică, pentru că „Dumnezeu Și-a dat viața pentru păcătoși, dintre care eu sunt cel dintâi”… Acest adevăr îl pricepe Petru și-l va înțelege apoi și Pavel…

Acesta e botezul lui Petru: în loc să se închidă în sine și să-și trăiască (să-și aplice) auto-osândirea (auto-judecata) sa, își aplică judecata lui Dumnezeu asupra sa, iar judecata (sentința) lui Dumnezeu este iubirea necondiționată a Unuia care-Și dă viața pentru el.

Mai înainte Petru își urma realizările religioase, planurile sale, dar toate s-au ruinat.

Numai acum poate să-L urmeze pe Isus, nu realizările sale religioase și propriile planuri.

În acest loc, evanghelistul Luca ne spune că Isus se întoarce și privește în interiorul lui Petru… Așadar, Petru se află înaintea privirii lui Isus, a lui Isus care i-a spus de mai înainte că s-ar fi lepădat de El. Totuși, Isus l-a ales, deși știa că Petru se va lepăda de El.

De ce l-a ales pe Petru?

Nu pentru că era priceput, ci pentru că îl iubea…

Însă Petru judeca astfel: „Eu sunt bun, deci merit să fiu ales de Isus”…

Petru nu acceptă cu ușurință această privire iubitoare a lui Isus… De fapt, „A ieșit imediat și a plâns cu amar. Și-a amintit că Isus i-a prevestit lepădarea”… Și atunci a ieșit și a plâns…

De ce a ieșit? Putea rămâne acolo. De ce a plâns? A plâns înfrângerea sa…

În acest punct Petru dispare din povestirea pătimirii, dar va reapărea la sfârșit… Așadar, epilogul acestei scene îl avem la cap. 21: vom vedea în ce se va transforma tripla sa lepădare…

Texte utile:

  • Ps. 32; 94; 117; 136; 139
  • Io. 13
  • Rm. 5, 6-11;
  • Fil. 3;
  • 1 Tim. 1, 15 ș.u.;
  • 2 Tim. 2, 11-13;
  • Lc. 22, 54-62.
Autor: pr. Silvano Fausti
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Gabriela Neag și Cecilia Fratila