Ioan 18,28-32

Bucură-te, Împăratul iudeilor!

Procesul înaintea lui Pilat este procesul împotriva oricărei puteri care-l subjugă pe om. Isus este adevăratul Rege care-Și dă viața.

Pilat reprezintă împăratul măscărici, care știe numai să ucidă omul drept, deși nu vrea.

Isus este Împăratul care mărturisește adevărul lui Dumnezeu și al omului, chip al Său.

În șapte scene scurte, avându-l în centru pe Împăratul încununat cu spini, ni se prezintă cea mai frumoasă sinteză a teologiei politice. Scrisă nu pe foaie, cu cerneală, ci cu sânge și pe Trupul Fiului omului. O aflăm scrisă în trupul tuturor săracilor, frații Săi.

Ps. 96 (95)

Domnul vine să judece pământul, iar judecata Sa este mântuirea noastră.

În ultimele cateheze am prezentat judecata religioasă a lui Isus, procesul împotriva lui Isus, care devine un proces al chipului pe care-l avem despre Dumnezeu și despre lege. Isus ne mântuiește de chipul fals al lui Dumnezeu pe care noi îl avem în minte.

În această cateheză ne oprim asupra procesului politic al lui Isus.

Procesul lui Isus înaintea lui Pilat reprezintă o treime din povestirea pătimirii. Procesul este alcătuit din șapte scene scurte, fundamentele, pentru a vedea raportul pe care-l are credința creștină cu viața concretă de fiecare zi, cu conceptul de rege, de politică, de realitate pe care o trăiești. Omul este un „animal politic”, adică în relațiile sale cu semenul său ori își realizează propria natură de fiu al lui Dumnezeu, ori se distruge. Așadar, raportul pe care credinciosul îl are cu alții nu este nesemnificativ. Nu-i adevărat că religia trebuie să stea în biserică, pe motiv că politica este cu totul altceva…

Valorile fundamentale pe care le trăiește în „polis” sunt acele valori fundamentale ale omului.

Este important să deosebim religia de politică, căci, dacă nu, am cădea în integralism și în fundamentalism.

Dacă o politică ignoră valorile, devine religia cea mai rea, un totalitarism care se prezintă ca o valoare absolută, ignorând orice valoare umană. Astfel îl distruge pe om.

Raportul dintre Isus și Pilat este unul delicat: Isus, care este Împăratul adevărului, și Pilat, care trebuie să se confrunte cu Isus, ieșind la iveală toate ambiguitățile puterii, dar și ce face Isus în această situație.

Se citește Io. 18, 28-32

28 Atunci l-au adus pe Isus de la Caiafa la pretoriu. Era dimineață. Dar ei nu au intrat în pretoriu ca să nu se profaneze și să poată mânca Paștele. 29 Pilat a ieșit afară la ei și a spus: „Ce acuzație aduceți împotriva acestui om?” 30 Au răspuns și i-au zis: „Dacă nu ar fi fost acesta un răufăcător, nu l-am fi dat pe mâna ta”. 31 Atunci, Pilat le-a zis: „Luați-l voi și judecați-l voi după Legea voastră!” Iudeii i-au spus: „Nouă nu ne este permis să ucidem pe nimeni”. 32 Astfel trebuia să se împlinească cuvântul pe care îl spusese el, arătând de ce fel de moarte avea să moară.

Tema este dată de întrebarea lui Pilat, adresată lui Isus: „Așadar, Tu ești împărat?”… În partea centrală avem soldații care-L încoronează cu spini și-I spun: „Bucură-te, regele iudeilor!” La sfârșit, Pilat spune poporului: „Iată, împăratul vostru”, iar poporul răspunde: „Răstignește-L!”

Textul are șapte scene. În fiecare cateheză vom explica câte o scenă.

În prima scenă avem dialogul dintre Pilat și căpeteniile iudeilor despre Isus, care este dat să fie răstignit (18, 28-32); în a doua scenă e descris dialogul dintre Pilat și Isus, despre adevăratul mod de a fi împărat, căci există multe feluri de a fi împărat (18, 33- 38a); în a treia scenă avem dialogul dintre Pilat și căpeteniile iudeilor, care preferă tâlharul în locul adevăratului Împărat, după cum se întâmplă de obicei (18, 38b-40); în scena centrală, a patra, avem încununarea Împăratului, a lui Isus, cu spini (19, 1-3); în cea de a cincea, Pilat spune: „Iată omul”, iar mulțimea strigă „Răstignește-L” (19, 4-8); în a șasea scenă, avem dialogul dintre Pilat și Isus despre putere. Întrebările sunt cine are și care este adevărata putere? Este puterea de a da viața sau de a da moartea? Puterea înseamnă posibilitate. Avem posibilitatea de a da viața sau de a da moartea. Care este adevărata posibilitate? Pilat are doar posibilitatea de a da moartea, în afară de cazul în care ascultă de adevăr… (19, 9-12); în scena finală, Pilat Îl duce pe Isus afară și spune: „Iată Împăratul vostru”, dar toți strigă „Răstignește-L” (19, 13-16)

În textul nostru Pilat intră și iese de șapte ori din Pretoriu. În Pretoriu se află Isus care mărturisește adevărul. Afară sunt căpeteniile religioase, care au o altă imagine despre Împărat și despre Dumnezeu. Iar în mijloc se află Pilat care trebuie să decidă de partea cui stă. Pilat intră și iese, fiecare scenă fiind marcată de intrarea și de ieșirea sa.

Acest „înăuntru” sau „afară” din Pretoriu are o semnificație teologică, întrebarea fiind „Asculți ceea ce auzi afară, strigătul «Răstignește-L», sau asculți ceea ce auzi înăuntru, adică «Eu am venit să mărturisesc despre adevăr»”?…

Pilat reprezintă puterea politică – fiecare om are o putere politică – deci are posibilitatea de a acționa în relațiile sale ori mărturisind adevărul, ori strigând „Răstignește-L!”.

În aceste alegeri de fond, în joc este destinul omului.

După procesul religios, acum Isus este supus procesului politic.

Isus e răstignit pentru că este Împăratul care spune adevărul. Dacă ar fi fost un Împărat care nu spunea adevărul, i-ar fi răstignit El pe romani și pe iudei și i-ar fi stăpânit pe toți… Dar pentru că mărturisește adevărul, este răstignit…

Tocmai ca răstignit, Isus este Împărat în mod nou și pune în criză orice formă de putere.

Personajele textului: de o parte avem căpeteniile religioase, care reprezintă ideologia religioasă, imaginea lui Dumnezeu… Iar imaginea lui Dumnezeu este foarte importantă, pentru că omul vrea să devină ca Dumnezeu. Dacă Dumnezeu este atotputernicul care stă în cer, care-i poate stăpâni pe toți, omul vrea să semene cu acesta. Prin urmare, aflăm împărați care cred că stăpânesc pământul, subjugându-i pe toți și distrugându-i…

Dar Dumnezeu nu este împărat în acest fel… Isus a venit să pună în dubiu acest tip de regalitate: El e Împărat, ca răstignit.

În Biblie avem interzicerea de a ne face chipuri ale lui Dumnezeu, pentru că singurul chip al lui Dumnezeu este omul liber. Omul liber este cel care-și folosește inteligența pentru a înțelege adevărul și-și folosește voința pentru a face ceea ce este bine. Nu se folosește de inteligență pentru a-și urma interesul propriu, și de voință pentru a dăuna. Dacă ar face astfel, ar fi un om stupid și sclav, deși pentru noi este omul ideal.

Procesul înaintea lui Pilat, în realitate este procesul lui Pilat, și nu al lui Isus.

Textul folosește echivocurile. Când stă scris „a șezut”, nu știm limpede despre cine este vorba: s-ar părea că este vorba despre Isus, care se așază ca să-l judece pe Pilat. Iar când Pilat Îl încoronează cu spini, s-ar părea o farsă, însă este realitatea. Puterea lumească încoronează cu spini persoanele adevărate și cinstite, care nu se închină înaintea necinstei.

Temele din aceste versete sunt actuale și tratează despre felul nostru de a fi oameni în această lume. Toți suntem cetățeni, nu străini, ai acestei lumi, dar în această lume vestim un viitor: această lume nu va fi distrusă și nici nu se va perpetua în veșnicie nedreptatea din ea, ci noi, deja în prezent mărturisim un viitor în care vor domni dreptatea, libertatea și buna înțelegere.

Câteva observații despre prima scenă.

Când căpeteniile religioase Îl prezintă pe Isus lui Pilat, au decis de mai înainte să-L omoare. Romanii, în teritoriile pe care le ocupau, permiteau ca oamenii să fie judecați după legile locului, dar țineau pentru ei dreptul de a ucide. Prin urmare, căpeteniile religioase Îl puteau condamna la moarte pe Isus, dar nu-L puteau ucide. Puterea romană trebuia să-L ucidă.

A doua observație este următoarea: dacă pe Isus L-ar fi ucis căpeteniile religioase, L-ar fi ucis prin lapidare, care era modul obișnuit de a-l elimina pe un om, iar ei au încercat de mai multe ori să-L lapideze pe Isus…

Dacă L-ar fi omorât romanii, ar fi fost răstignit precum un rob rebel.

Semnificația versetelor este următoarea: „În acest mod se împlinesc toate câte Isus a prevestit”.

Ce a prevestit Isus încă de la începutul Evangheliei? Că Fiul omului va fi înălțat.

Aflăm că puterea religioasă și puterea politică s-au aliat pentru a-L înălța pe Fiul omului, pentru a-L răstigni pe Fiul lui Dumnezeu.

Aceste două puteri sunt în conflict. În cazul nostru sunt în conflict într-un mod mai clar pentru că era o putere străină, care se suprapunea unei puteri autonome. Deși sunt în conflict, puterile mereu se înțeleg în defavoarea celui nevinovat, în afară de cazul când au un concept de putere – de posibilitate de a acționa – care nu-i întemeiat pe dominare, pe minciună, pe a-și păstra puterea cu orice preț, ci pe căutarea adevărului și a dreptății… În acest caz puterea ar fi un lucru divin.

Versetele noastre sunt un joc între Pilat și căpeteniile iudeilor, care-L acuză pe Isus.

v. 28

28 Atunci l-au adus pe Isus de la Caiafa la pretoriu. Era dimineață. Dar ei nu au intrat în pretoriu ca să nu se profaneze și să poată mânca Paștele.

Isus este adus la pretoriu. Pretoriul era palatul guvernatorului roman, iar el locuia aici în timpul sărbătorilor, pentru că veneau mulți pelerini și puteau să fie pericole de răscoală. El sta în pretoriu pentru a controla situația.

Fiind dus din casa lui Caiafa la pretoriu, noi vedem chipul lui Isus care, așa cum este Împărat al iudeilor, tot astfel este Împăratul tuturor, căci înaintea lui Pilat Se va arăta ca Împărat universal. Un alt aspect: după cum mântuirea vine de la iudei, tot astfel mântuirea trece de la casa lui Caiafa, la pretoriu. Mântuirea o moștenim. După cum mântuirea a fost înălțarea Fiului omului, tot astfel, toți suntem mântuiți de acest Fiu al omului înălțat.

Ne aflăm dis-de-dimineață.

Versetele din textul anterior s-au încheiat cu cântatul cocoșului, când Petru s-a lepădat… După lepădarea lui Petru începe lumina: Petru vede, începe să înțeleagă cine este Împăratul.

Acum avem revelația lui Isus înaintea păgânilor pe care și Petru poate să o priceapă.

Acest proces durează de la prima oră a dimineții până la amiază, adică de la răsăritul soarelui până în momentul strălucirii sale maxime.

Și învierea va avea loc dis-de-dimineață. Răsăritul soarelui ne amintește de momentul jertfei lui Isac și este începutul noii zile.

De fapt, odată cu procesul lui Isus înaintea lui Pilat, se termină noaptea și începe „mărirea”, pentru că se cunoaște cine este adevăratul Împărat.

Textul este ca un protocol al unei ceremonii desfășurate la curtea împăratului. Mai întâi avem edictul prin care era proclamat împăratul (iar Isus e condamnat la moarte); apoi urma încoronarea în palat (Isus e încoronat cu spini); urma prezentarea înaintea poporului și aclamarea noului împărat (pe Isus Îl vor aclama, strigând să-L răstignească); urma alaiul triumfal (Isus va face drumul crucii); apoi urma întronarea, când împăratul era urcat pe tron într-un loc public (Isus va fi înălțat pe cruce); de pe tron, împăratul îi judecă pe toți, adică îi elimină pe dușmani și-i premiază pe prieteni (Isus, noul Împărat, Își va da viața pentru dușmanii Săi)…

Versetele sunt alcătuite după modelul protocolului unei întronări (urcări pe tron) împărătești.

Căpeteniile Îl duc pe Isus în pretoriu, dar nu intră, „ca să nu se spurce, ci să mănânce Paștile”.

Ne aflăm în ziua de dinaintea Paștelui, în ziua de vineri, deci și înainte de ziua sâmbetei, în acel an…

Nu intră pentru ca să nu se spurce, pentru că în casele păgânilor puteau fi îngropați prunci născuți morți… iar dacă ar fi intrat, s-ar fi spurcat și n-ar fi putut celebra Paștile.

Aceste căpetenii, care-și fac probleme că s-ar putea spurca din cauza unor eventuali prunci morți îngropați în acea casă, n-au scrupule să ucidă un om drept, nevinovat. De multe ori și noi ne facem scrupule cu privire la lucruri mărunte, dar nu cu privire la cele grave…

Merg la Pilat, pentru că Pilat avea dreptul de a condamna.

Ducerea lui Isus înaintea lui Pilat este doar pretextul pentru a da naștere unei lungi dispute despre conceptul de împărat și despre conceptul noii puteri, pe care Dumnezeu vine să o aducă pe pământ.

v. 29

29 Pilat a ieșit afară la ei și a spus: „Ce acuzație aduceți împotriva acestui om?”

Pilat a guvernat între anii 26-36 d.C., era un om puternic, fără scrupule, și intervenea în mod crud pentru a înăbuși eventualele răscoale. Pilat e dur, dar și foarte fragil: duritatea și fragilitatea conviețuiesc foarte bine.

De unsprezece ori se spune că „Pilat zice”, iar vorbele sale mereu sunt o interogare. Cine deține puterea, niciodată nu răspunde, ci interoghează sau poruncește. Ceilalți trebuie să răspundă… Interogatoriului său trebuie să-i răspunzi corect, dacă nu, îți taie capul.

Pilat întreabă: „Ce învinuire aduceți Omului Acestuia?”

Pilat reprezintă puterea Imperiului Roman, prima mare putere globală, care administra dreptatea în mijlocul neamurilor.

Puterea nu trebuie să fie arbitrară, ci face legi care trebuie respectate. Dacă ar fi o putere arbitrară, s-ar autodistruge, ar sfârși în haos. Deci e nevoie de legi precise. Acestea se fac spre avantajul propriu, pentru că puterea se ia cu bani și cu violență. Apoi faci legi potrivite pentru a păstra puterea. Acesta este conceptul obișnuit despre putere, dar nu este singurul.

Există și posibilitatea de a ne gândi la binele comun.

Dincolo de a sta împreună, după modelul lui Cain, care și-a ucis fratele și apoi a stabilit legi prin care ar fi fost pedepsit cel care i-ar fi făcut rău lui, există și un alt mod de a conviețui, întemeiat pe solidaritate și pe adevăr.

Acest mod de a conviețui, întemeiat pe solidaritate și adevăr, privește viitorul, dar deja îl putem trăi în prezent: suntem invitați să-l înțelegem și să-l trăim acum.

Acesta înseamnă mântuirea acestei lumi în prezent; dacă nu, această lume nu are viitor, ci se închide în moarte. Se închide în moartea legilor ei, care sunt în avantajul celor care le fac…

v. 30

30 Au răspuns și i-au zis: „Dacă nu ar fi fost acesta un răufăcător, nu l-am fi dat pe mâna ta”.

Pe Isus Îl acuză că este un „rău-făcător”, un om care face răul.

A spune că un om este un „răufăcător”, nu-i o acuzație. Ce rău a făcut?

Spunând că Isus este un răufăcător, au intuit corect, pentru că adevăratul răufăcător, față de o anume ideologie a puterii, este omul care nu joacă și nu acceptă jocul puterii. Omul care într-o lume a minciunii mărturisește adevărul, distruge jocul puterii, e adevăratul răufăcător. Omul care într-o lume a nedreptății mărturisește dreptatea și solidaritatea, distruge jocul puterii, deci trebuie eliminat.

Istoria este mereu la fel… Adevăratul răufăcător face rău lumii, adică distruge răul lumii din rădăcină… Baraba nu era un mare răufăcător, pentru că el făcea jocul lumii, dorea puterea. A pierdut, deci e eliminat. Dacă ar fi câștigat, ar fi avut el puterea. Nu era un răufăcător, dar, dacă ar fi reușit, ar fi devenit împărat…

Dar omul care nu-i de acord cu jocul lumii, omul nevinovat, este discreditat și tratat ca răufăcător.

Omul liber, contrar jocului puterii, imediat este discreditat de sistem.

Dreptul este privit de putere ca fiind un răufăcător care trebuie ucis cu orice preț, pentru că distruge jocul… Dacă încep să-i dau dreptate nevinovatului, jocul meu bazat pe subjugare, pe stăpânire, se încheie.

„Dacă Acesta n-ar fi răufăcător, nu ți L-am fi dat ție”.

Cuvântul „a da” înseamnă și „a trăda”: e folosit în cazul lui Iuda care Îl dă căpeteniilor, acestea Îl dau lui Pilat, care-L dă morții; dar e folosit și-n cazul lui Isus, care ne dă Spiritul.

Același verb, aceeași acțiune, indică răul pe care toți îl săvârșim (căpeteniile, Pilat, Iuda), precum și binele pe care Dumnezeu îl săvârșește: în timp ce noi Îl dăm, El ni Se dă.

În timp ce noi facem acțiuni blestemate, tratând nevinovatul ca pe un răufăcător, Dreptul ia asupra sa relele noastre. Din această cauză Isus este Împărat.

v. 31

31 Atunci, Pilat le-a zis: „Luați-l voi și judecați-l voi după Legea voastră!” Iudeii i-au spus: „Nouă nu ne este permis să ucidem pe nimeni”.

Pilat a înțeles șmecheria: ei vor ca eu să-L ucid, căci astfel se pot răzvrăti împotriva mea, în timp ce eu aș vrea ca ei să-L ucidă, căci astfel poporul va fi împotriva lor.

„Deci le-a zis Pilat: Luați-L voi și judecați-L după legea voastră„. Pilat nu recunoaște legea iudeilor, dar le spune cu dispreț: „judecați-L după legea voastră”…

În relatarea procesului înaintea lui Pilat avem mereu o mare ironie. Spre exemplu: căpeteniile vor să-L ucidă pe Isus, dar nu pot; Pilat, care poate să-L ucidă, nu vrea; rezultatul este că acela care nu poate ucide, ucide…

Pilat, care ar fi omul atotputernic, care poate face ceea ce vrea, în realitate e neputincios să facă binele, și reușește doar să ucidă, deși nu vrea.

Avem o ironie a puterii care complotează împreună împotriva Celui Drept, căci unii sunt împotriva altora și fiecare face opusul a ceea ce vrea, când vrea binele; și fiecare face tot răul, chiar și pe cel care nu-l poate prin lege, dacă vrea răul…

Ei spun: „Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni”… Deja e subînțeles că ei vor să-L omoare. Apoi recunosc supremația puterii romane: „Noi nu putem, tu poți să-L ucizi”… În spatele cuvintelor „nu ne este îngăduit să omorâm” stă porunca „Nu ucide”… Și se folosesc de această poruncă pentru a-L ucide pe Cel nevinovat.

Porunca „Nu ucide” este marea poruncă, pentru că Dumnezeu este Dumnezeul vieții.

„Nouă nu ne este permis… Și totuși, vrem să ucidem…”. Și sunt căpeteniile religioase. Și nu au o acuză clară…

Textul este presărat cu ambiguitățile normale, care țes (alcătuiesc) viața noastră… Dumnezeu ne permite să le facem, dar la urmă trage concluzia…

v. 32

32 Astfel trebuia să se împlinească cuvântul pe care îl spusese el, arătând de ce fel de moarte avea să moară.

Așa comentează evanghelistul această scenă…

Căpeteniile religioase, care doreau să-L lapideze, dar nu pot, Îl duc la căpeteniile politice, pentru ca ele să-l pedepsească cu răstignirea. Astfel, cele două puteri dușmane se aliază, dar pentru a face ceea ce Isus a spus.

Ce a prevestit Isus? Că că va fi înălțat pe cruce. Încă de la începutul evangheliei a spus că „Fiul omului va fi înălțat”. „După cum au privit șarpele în pustiu, la fel, cine Îl va privi pe Fiul omului înălțat va avea viața veșnică”…

Toate căpeteniile care fac tot răul posibil, până la urmă nu fac nimic altceva decât să împlinească, fără să știe, marele plan al lui Dumnezeu.

Nu pentru că ar fi necesar să se facă răul sau pentru că Dumnezeu ar vrea răul… Dumnezeu nu vrea răul și nu-l permite! Ci ia răul asupra sa, pentru că El va fi răstignit.

Dumnezeu nu vrea răul! Fiecare răstignit pe pământ e Dumnezeu. Fiecare omorât e Dumnezeu; fiecare om mort de foame e Dumnezeu; fiecare om disprețuit e Dumnezeu. „Când ați făcut unuia dintre aceștia mai mici, Mie Mi-ați făcut”… Și nu este un simplu fel de a spune… Acești sărmani judecă și mântuiesc lumea…

Tema Fiului omului înălțat o vom vedea la sfârșitul procesului lui Isus. Vom avea alte șapte scene despre cruce, care sunt scenele revelației Măririi, pentru că Fiul omului înălțat este Mărirea lui Dumnezeu. În sfârșit, un om știe să iubească la fel ca Dumnezeu și știe să învingă răul și moartea prin iubire.

Ne oprim cu această primă scenă, care se desfășoară în afara pretoriului, între Pilat și căpeteniile religioase. Căpeteniile deja au decis că Isus trebuie să fie ucis, iar Pilat ar vrea să-L apere. El, care e atotputernic, ar vrea să-L apere pe cel nevinovat, dar nu reușește…

Cei care ar trebui să apere dreptatea – căpeteniile religioase – Îl acuză pe nedrept și-l condamnă și vor reuși să obțină osândirea lui Isus…

Avem o răsturnare a valorilor care nu trebuie să ne mire, pentru că este ceea ce se întâmplă de obicei…

Texte utile:

  • 1Sam. 8, ce răspunde Dumnezeu când poporul dorea un împărat;
  • Jud. 9, 8-15, pomii pădurii s-au sfătuit să-și pună un împărat;
  • 2Sam 7, făgăduința împăratului Mesia care va împărăți în veac și va aduce dreptatea și pacea.
Autor: pr. Silvano Fausti
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Gabriela Neag și Cecilia Fratila