Ioan 18,38b-40

Ps. 73 (72)

Din textul psalmului observăm o sminteală pe care toți o constatăm în viață: celor răi le merge bine, iar celor buni le merge rău… E nedrept să fie așa. Această temă o vom trata în cateheza noastră.

În prima scenă – procesul înaintea lui Pilat – Isus e prezentat ca răufăcător.

Răufăcătorul este cel care distruge jocul pe care noi îl jucăm. Răufăcătorul nu-i cel care încalcă regulile, cel care înșală, deoarece el câștigă. Răufăcătorul – care distruge jocul – este cel care nu-i de acord cu jocul pervers al lumii. În jocul violenței și al minciunii, pe care toți îl jucăm, Isus apare ca răufăcător pentru că nu practică acest joc.

Așadar, Isus a fost prezentat ca răufăcător, pentru că un om e considerat răufăcător în raport cu legea. Legea-i stabilită de cei care fac jocul, iar cine nu-i de acord cu jocul lor, le distruge jocul.

În cea de a doua scenă, Isus spune că El este Împăratul adevărului. Deci, răufăcători sunt ceilalți. Isus este Împăratul adevărului pentru că este Împăratul care nu se folosește de violență, nu stăpânește peste alții.

Împăratul Îl reprezintă pe Dumnezeu pe pământ, ceilalți sunt o minciună (o falsificare a omului și a lui Dumnezeu), pentru că doresc să stăpânească peste ceilalți și-și exercită puterea pentru a oprima. Însă Isus este Împărat pentru că nu Se folosește de violență. Singura Sa putere este cea de a spune adevărul: că Dumnezeu este Tată și noi suntem frați.

Pilat întreabă: „Ce este adevărul?”… Isus este martorul adevărului.

Martor al adevărului… Martor înseamnă martir. Creștinul cunoaște martiriul ca temelie a propriei existențe: există ceva pentru care merită să-și dea viața și poate fi mărturisit chiar și cu moartea. A ști să-și dea viața înseamnă și a muri.

Ce înseamnă a-și da viața pentru adevăr?

Nu ne referim la cei care-și leagă o bombă de trup, prin care-i omoară pe alții și, concomitent, se sinucid. A-și da viața pentru adevăr nu înseamnă nici a omorî un om pentru adevăr, pentru că a omorî pe cineva deja este o minciună, și nici a te sinucide pentru adevăr. Adevărul este altceva, despre care dai mărturie cu viața. Adevărul este al iubirii, al fraternității, al conștiinței, deci este cu totul altceva: se numește martiriu, adică mărturisire. Se mărturisește că pentru viață merită să-ți dai viața.

Singura putere pe care Isus o are este cea a profetului (este cea de-a patra putere), cea de a spune adevărul fără să se încline înaintea minciunii, fiind singura putere adevărată. Dacă avem la mână această a patra putere, avem orice putere, adică puterea minciunii. Iar răul izvorăște din minciună.

După ce Isus a spus că El este Împăratul adevărului, să vedem felul în care-Și exercită stăpânirea.

Se citește Io. 18, 38b-40

38b După ce a spus aceasta, a ieșit din nou la iudei și le-a zis: „Eu nu găsesc în el nici o vină. 39 Dar este un obicei la voi ca de Paști să vă eliberez pe cineva; așadar, vreți să vi-l eliberez pe regele Iudeilor?” 40 Atunci au strigat din nou, spunând: „Nu pe acesta, ci pe Baraba!” Iar Baraba era un tâlhar.

Pilat nu-L consideră pe Isus un concurent, un rival al puterii sale. Dacă Isus nu se folosește de violență, este inofensiv, e inocent. Cuvintele „inofensiv și inocent” sunt sinonime, indicând un om care nu poate dăuna. Prin urmare, Pilat spune că-i inutil să-L elimine. Așadar, le propune să-I acorde „grațierea pascală”. În timpul Paștelui aveau obiceiul să grațieze pe unii deținuți (întemnițați), iar Pilat le propune să-l grațieze pe Isus, în amintirea Paștelui, a faptului că Dumnezeu a eliberat poporul din sclavia egipteană.

În realitate, grația (grațierea) pascală constă în faptul că El, Cel inocent (Cel nevinovat), moare pentru cel vinovat. Și este centrul creștinismului: singurul Drept își dă viața pentru un tâlhar, pentru Baraba.

Mai înainte de a comenta aceste versete, facem câteva observații.

În acest loc Pilat face o propunere, o soluție politică de compromis, căci Îl consideră pe Isus inocent (și acesta este adevărul), deci ar trebui să-L elibereze, dar nu vrea să-și atragă dușmănia poporului; caută să facă un compromis, așa cum se face mereu în politică.

În acest compromis rezultatul va fi exact opus celui pe care-l vrea Pilat. Căci dacă nu ești de partea adevărului celui inocent, ești împotriva nevinovatului și a adevărului. De fapt, Îl va elimina pe Cel nevinovat.

Pilat se înclina înaintea nedreptății stăpânitoare.

Aceste teme le vom dezvolta. Prima temă este cea a nevinovatului (a inocentului). A doua temă este cea a „grației pascale”: cum de nevinovatul moare, iar cel ce ar trebui să fie pedepsit este eliberat?

Este sminteala istoriei, exprimată și de versetele psalmului: de ce suferă omul care nu face răul? De ce vinovații sunt liberi? De ce este oprimat omul care nu face rău, iar cel care oprimă, se simte bine?

De ce există „cirineii” care duc crucea lui Mesia? Ce mister profund al răutății și al mântuirii este cuprins în faptul că Dreptul ia supra Sa răutatea altora? De ce Isus – care mărturisește adevărul – îndura destinul tâlharului, moartea? Ce-i de făcut înaintea acestei situații?

Aceste întrebări tulbură omul dintotdeauna. Vom vedea ce răspuns ne oferă aceste versete: Dreptul suferind este prezența constantă a lui Dumnezeu-Împărat și Domn în istorie.

Dumnezeu este Împărat și Domn pentru că nu face nedreptatea, ci o ia asupra Sa. Și-n zilele noastre misterul lui Dumnezeu care judecă și mântuiește lumea îl vedem în cei drepți, care suferă.

Apoi vom vedea ce i se întâmplă lui Baraba, adică nouă…

v. 38b

38b După ce a spus aceasta, a ieșit din nou la iudei și le-a zis: „Eu nu găsesc în el nici o vină.

Pilat nu ia poziție, atitudine. Și a nu lua poziție este cea mai incorectă atitudine. Pilat are adevărul înaintea sa, dar în loc să stea înaintea adevărului, el iese. Este o ieșire simbolică: nu stă înaintea adevărului, nu răspunde adevărului celui nevinovat dinaintea lui, care-l interoghează… Pilat iese… El interoghează, în loc să se lase interogat. Pilat nu vrea să se lase interogat.

Căci dacă Pilat s-ar întreba despre adevărul pe care l-a înțeles, că acest om este nevinovat, și dacă cel puternic ar lua apărarea celui nevinovat, ar risca să devină și el nevinovat. Adică nu ar mai putea dăuna, pentru că l-ar elimina, pentru că s-ar identifica cu omul slab.

Însă puterea trebuie să se identifice cu cel mai tare, pentru a-și arăta autoritatea.

Unde-și arată puterea? Asupra celor mai slabi și asupra concurenților…

Pilat ar vrea să-l salveze pe Isus, pentru că simte că nu-i un concurent de-al său. El vede că Isus nu folosește violența, că este blând, deci vrea să-L salveze. Pilat n-a înțeles că inocența lui Isus este mult mai nocivă decât orice concurent, pentru că Isus deține inocența adevărului, care nu se înclină (supune) înaintea niciunei puteri.

Pilat nu ia poziție…

Apoi avem jocul puterii dintre Pilat și căpeteniile iudeilor, care sunt dușmani pentru că folosesc aceleași criterii ale violenței, deci cel mai violent – Pilat în acest caz – stăpânește.

Totuși, Pilat și căpeteniile iudeilor se vor pune de acord pentru a-L elimina pe cel nevinovat. Este marele mister care se întâmplă mereu: cum de toți puternicii fac alianță împotriva celui slab?

Pilat spune: „Eu nu aflu nicio vină în El”, adică el e inocent.

Nevinovăția lui Isus se subliniază mereu în Evanghelie.

Dacă Isus ar fi fost vinovat, ar fi fost ca noi toți, deci pe bună dreptate ar trebui ucis. Însă Isus e inocent, adică nu dăunează, pentru că El nu folosește violența.

Isus a spus: „Dacă împărăția Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor”. Însă singurul mijloc pe care-l am este să mărturisesc adevărul, este martiriul adevărului, faptul de a ști să-Mi dau viața.

Isus s-a proclamat Împărat și înaintea lui Pilat, dar El nu-i un Împărat care face concurență mai-marilor lumii, nu-i ca zeloții care se împotrivesc puterii, sperând că vor câștiga. Însă întotdeauna învinge cel mai rău; dacă ei ar fi cei mai răi, ar câștiga ei…

Isus e un om care a înțeles adevărul: adevărul nu-i stăpânire peste celălalt, nu-i violență, ci înseamnă a ști să-l iubești pe celălalt până la a-ți da viața pentru el. Prin urmare, Isus mărturisește acest adevăr.

Pilat a intuit. De fapt, Îl declară nevinovat.

Evangheliștii-L declară pe Isus inocent din punct de vedere politic. De ce? Pentru că creștinii erau mereu prigoniți de puterea politică romană pentru că obiectau. Creștinii respectau legile când erau în conformitate cu principiile creștine, dar când nu erau, nu le respectau… Așa ar trebui să ne comportăm mereu…

După părerea lui Pilat, Isus este nevinovat din punct de vedere politic. Pentru preoți, Isus este vinovat din punct de vedere religios, pentru că S-a făcut pe Sine Dumnezeu.

De fapt, Isus vestește regalitatea lui Dumnezeu, o regalitate pe care religioșii n-o înțeleg și n-o acceptă, iar politicienii spun că este nesemnificativă.

Fiind în această situație, Pilat face o propunere bazată pe un compromis…

v. 39

39 Dar este un obicei la voi ca de Paști să vă eliberez pe cineva; așadar, vreți să vi-l eliberez pe regele Iudeilor?”

În timpul pascal era obiceiul să se elibereze un prizonier, pe care-l cerea poporul…

De această dată Pilat face apel la acest obicei și-i întreabă: „Vreți să vi-L eliberez pe Împăratul iudeilor?” Pilat propune să i se acorde lui Isus grația pascală.

„Grația pascală” – pentru noi creștinii – este importantă, căci trăim datorită ei.

În ce constă harul pascal? În Exod 12 se povestește că evreii, în noapte de Paște, jertfesc mielul, stropesc ușile cu sângele mielului, iar când trece îngerul exterminator, îi salvează pe cei însemnați cu sângele mielului… Deci, sunt scăpați de moarte, acesta fiind harul pascal.

E vorba de cei grațiați de moarte, simbol al poporului grațiat (eliberat) din sclavia Egiptului și care merge spre libertate.

Grația pascală înseamnă a fi mântuit de moarte.

Pilat propune să i Se acorde lui Isus grația pascală.

S-ar părea că este o propunere inteligentă și oportună din punct de vedere politic, dar este contradictorie. Dacă este nevinovat, de ce-L grațiezi? Un vinovat e grațiat, nu un nevinovat… Atitudinea lui Pilat este un compromis care înclină spre o înțelegere cu răul.

De ce Pilat îl va condamna pe cel inocent și-l va grația pe cel vinovat? Nu din răutate, ci pentru că sistemul îl împinge să facă astfel. Pentru că puterea trebuie să aibă însușirile vulpii și ale leului, adică trebuie să fie isteață când este slabă și puternică atunci când poate, pentru a stăpâni…

Din comportamentul lui Pilat față de Isus descoperim că puterea – stăpânirea peste alții – se naște din violență și se păstrează cu ajutorul violenței. Aceasta este împărăția pământească, a capului acestei lumi.

Împărăția libertății, pe care Dumnezeu o propune omului și pe care Isus a venit să ne-o aducă, nu se bazează pe violență, ci pe adevăr și iubire.

Până la urmă, Pilat va demasca faptul că puterea sa se bazează pe violență, o putere care-l condamnă pe cel care spune adevărul, pe cel nevinovat.

Pe noi ne smintește acest lucru…

În Biblie, întemeietorul civilizației, al orașului, al conviețuirii umane, este Cain, care l-a ucis pe Abel. Întemeietorul Romei este Romulus, care l-a ucis pe Remus. În toate culturile zidurile cetății sunt fondate pe cadavrul fratelui sacrificat. Acest fapt înseamnă că omul cel mai tare îl ucide pe cel mai slab și dictează legea. Iar conviețuirea este întemeiată pe violență, o violență care-l poate ucide pe cel care se răzvrătește. Aceasta este esența puterii pământești.

Dacă o putere nu poate ucide pe cel care se revoltă, nu e putere… Ce putere are un om, dacă nu are puterea de a-l constrânge pe celălalt să facă ce vrea el?

Diferența care există între istoria lui Cain și Abel și cea a lui Romulus și Remus (care-i prezentă în toate culturile și civilizațiile) constă în faptul că Biblia îi dă dreptate lui Abel, și nu lui Cain, în timp ce în toate celelalte culturi i se dă dreptate lui Romulus, adică celui puternic, care a ucis și a stabilit legile și a reglementat conviețuirea. Apoi, succesorul va fi cel mai puternic, care-l va elimina pe el, îi va ține în frâu pe alții și tot așa mai departe, până când ajunge Împăratul adevărului, care va fi eliminat de toți. Și tocmai așa ne va oferi grația, grațierea pascală.

Acest mister este cel al suferinței omului drept.

Dacă eu fac un lucru nedrept, câștig. Suferă omul care îndură nedreptatea. Dacă îi dau altuia un pumn, el îl simte, nu eu. Dacă îl calc pe un altul, mă simt bine, dar el suferă…

Acest lucru care ne smintește, este legea istoriei. Toți suntem egoiști, toți căutăm profitul propriu, iar cel care-i mai puternic stabilește regulile în avantajul său, iar ceilalți trebuie să i se supună.

E misterul ascuns încă de la întemeierea lumii, până când nu întâlnim oameni care sunt capabili de a cunoaște și de a trăi adevărul. Umanizarea lumii este un proces…

Pilat se raportează la grația pascală, la grația mielului jertfit, al cărui sânge elibera de moarte. Mielul pascal va fi Isus, nevinovatul. Prin uciderea Lui – și aici avem ironia puterii – cel care crede că-i puternic nu face nimic altceva decât exact ce nu credea, adică va împlini planul mântuirii lui Dumnezeu: va fi un nevinovat, un om drept, singurul Drept care, din iubire, își dă viața pentru toți… Și așa se oprește violența…

Și acesta e misterul morții lui Cristos, un mister pe care acum îl vom contempla în raport cu Baraba.

„Vreți să vi-L eliberez pe Împăratul iudeilor?”

Pilat le pune această întrebare și din dispreț: „Priviți la Împăratul vostru, noi avem un alt împărat, mai bun, Cezarul”…

Isus tocmai în acel moment este Împăratul iudeilor, e Mesia făgăduit, este Cel care ne eliberează de sistemul minciunii și al violenței, care ne stăpânește pe toți.

Toți știm aceste lucruri, dar trebuie să le înțelegem mereu tot mai profund.

v. 40

40 Atunci au strigat din nou, spunând: „Nu pe acesta, ci pe Baraba!” Iar Baraba era un tâlhar.

Cuvintele „strigă iarăși” înseamnă că au strigat și mai înainte, când L-au prezentat pe Isus ca răufăcător, făcând presiune să fie condamnat. Acum strigă iarăși. Evanghelistul nu ne spune dacă strigă mulțimile sau doar mai-marii poporului, deși Ioan vorbește doar de mai-marii poporului.

Când a intrat în Ierusalim, Isus a fost aclamat de mulțimi ca împărat.

Acum, când mai-marii poporului doresc să-I ia viața, acei puțini oameni care erau prezenți – căci nu era spațiu pentru mulți – strigă cu totul altceva. Dacă un singur om n-ar fi fost de acord, procesul lui Isus s-ar fi oprit, ori l-ar fi arestat pe el…

O adnotare despre dreptate… Întotdeauna dreptatea s-a făcut în numele poporului. Și masacrele de la început au fost făcute în numele tuturor, toți trebuiau să fie de acord. Dacă un singur om nu era de acord, opreau uciderea sau îl omorau și pe el.

De la omorurile primitive la masacrele moderne, de la genociduri la războaie, de la nazism la stalinism, în dictaturi și în democrații, toate nedreptățile din istorie au fost făcute în numele poporului.

Când se vorbește despre „dreptate în numele poporului” se înțelege un lucru care nu întotdeauna este drept, pentru că dintotdeauna mai-marii poporului și slujitorii lor pot influența negativ poporul. Dintotdeauna poporul se identifică cu mai-marii lui.

De ce? Pentru că au același model de viață. Iar în zilele noastre acest adevăr este mult mai evident, pentru că există mijloace de manipulare atât de puternice încât, până la urmă, toți gândesc la fel. Din această cauză este bine să ne întrebăm: în ce constau libertatea și democrația în zilele noastre?

Consimțământul poporului mereu este ambiguu. Iar consensul este just dacă este obținut prin respectarea libertății poporului (nu cu ajutorul mijloacelor de manipulare) și dacă deciziile care se iau respectă libertatea ultimului dintre oameni.

Dacă nu se ține cont de aceste două condiții, supunerea nu mai poate fi o virtute. Creștinul știe acest adevăr. Iar când nu l-a știut, a făcut mult rău…

„Vine ceasul în care cine nu folosește violența va fi întemnițat sau va muri de sabie” (cf. Apoc. 13)… Altfel spus, cine nu practică violența va fi lovit de ea…

Singurul antidot față de nedreptate constă în faptul ca fiecare om să acționeze după propria sa conștiință dreaptă și luminată. Omul știe în conștiința sa ceea ce este drept.

„Să nu facem altora ceea ce nu vrem ca alții să ne facă nouă”. Așadar, să facem altora ceea ce vrem ca ei să ne facă nouă.

Să ne examinăm dacă ne-ar conveni ca alții să ne facă lucrurile pe care noi le facem lor… Dacă da, atunci putem să le facem… Toți avem acest criteriu interior al adevărului. Și niciodată nu trebuie să-l delegăm nimănui.

Când lipsește criteriul respectării aproapelui ca pe sine, există mereu un joc murdar al violenței și al urmării propriului interes; este un joc care ne face neoameni.

Mulțimea răspunde: „Nu pe acesta, ci pe Baraba”…

Isus, nevinovat fiind, va muri, iar Baraba va fi salvat.

Baraba este un om concret, dar și un personaj universal, care ne reprezintă pe toți.

„Bar-abba” înseamnă fiul tatălui (necunoscut). Este numele ce să dădea fiilor care erau ai nimănui, căci și ei erau fiii unui tată.

Baraba – fiul și fratele nimănui – era în temniță din cauza unei crime, ne spune Luca, așteptându-și condamnarea la moarte. Baraba reprezintă condiția umană, a omului care nu se simte fiul tatălui și fratele altora, este mereu în luptă cu alții; dacă poate, îi elimină pe alții, iar când îi merge rău, este întemnițat și ucis.

Baraba reprezintă condiția omului.

Ce dorea Baraba? Să se răscoale față de puterea romană și să ia el puterea. Baraba reprezintă în mod negativ imaginea împăratului: este împăratul care a dat faliment, e un tâlhar. Dar dacă ar fi reușit să se răscoale, ar fi fost el împărat.

Ce este împăratul? Un bandit reușit.

Toți suntem împărați faliți, pentru că un singur om e împărat reușit. Iar dacă un alt om e mai puternic, îl înlătură pe împărat și-i ia locul. Dar și el va fi eliminat de următorul, care va fi mai puternic decât el.

Și împăratul ne reprezintă, pentru că toți am vrea să fim ca el: puternici și liberi.

Ce i se va întâmpla împăratului care era un bandit și i-a eliminat pe alții? Va veni unul mai tare decât el, care-l va elimina. Așadar, împăratul e victima desemnată să îndure aceeași violență.

Baraba este acel sistem al violenței care stăpânește lumea, care face jocul răului, al minciunii, și nimeni nu se consideră fiu al lui Dumnezeu și frate, și toți luptă unii împotriva altora, iar la urmă, cine dă faliment plătește, iar cine reușește, stăpânește.

Dar și cine stăpânește, mai repede sau mai târziu, va plăti, căci va veni unul mai puternic decât el, care-l va elimina și tot așa mai departe… Până când vine Împăratul adevărului, care este eliminat de toți.

Și-Și dă viața… pentru cine? Pentru Baraba, care ne reprezintă pe toți… Este Dreptul care-Și dă viața pentru nedrepți. Acesta este harul pascal, grațierea pascală.

În Baraba vedem „schimbul minunat”, Cel Drept, Fiul lui Dumnezeu, Își dă viața pentru fiul și fratele nimănui, pentru că s-a făcut fratele tuturor. Fiul Tatălui va lua locul lui Baraba și va deveni fiul nimănui, va sfârși pe cruce. Iar fiul nimănui, în sfârșit, va fi liber, „Bar-Abba”, fiul Tatălui.

Baraba reprezintă întreaga omenire, care deja este mântuită de singurul Drept. Trebuie doar să priceapă acest adevăr – să-și dea seama că acel nevinovat a murit pentru el – și să tragă concluziile…

Această scenă ne spune ce semnifică moartea lui Isus: înseamnă mântuirea tuturor, căci Dreptul ia nedreptatea asupra Sa.

Baraba era un tâlhar…

În capitolul al zecelea Isus a spus că toți cei care au venit mai înainte de El erau hoți și tâlhari. Însă El este Păstorul bun, care-Și dă viața pentru oile Sale. Prima „oaie” este Baraba, care reprezintă omul universal în aspectul negativ, dar care dorea să fie omul pozitiv, dacă-i reușea.

Isus a spus: „Eu sunt împăratul adevărat, al adevărului”… Acum vedem felul în care Isus este împăratul adevărului. El e împăratul adevărului, care mărturisește acea iubire atât de puternică și măreață încât este capabilă să-și dea viața pentru dușmani.

Acesta e adevărul lui Dumnezeu, dar și adevărul omului, fiu al lui Dumnezeu. Prin iubirea față de toți, Isus devine împărat, suveran.

Exact așa Isus ne revelează gloria, mărirea, adică ne arată cine este Dumnezeu. Domnul nu-i așa cum credeam noi, care, identificându-ne cu mai-marii noștri, ne închipuiam că omul glorios este cel care are în mână puterea…

Puterea Sa este cea de a spăla picioarele, de a-Și da viața și de a iubi în acest fel.

Această glorie noi o vedem în toți cirineii din istorie, în toți cei răstigniți: „Am fost înfometat, gol, dezbrăcat, întemnițat… De fiecare dată când ați făcut unuia dintre aceștia mai mici ai Mei, Mie Mi-ați făcut”… Tocmai în acest text Isus se autointitulează Împărat și Domn și este prezent și-n zilele noastre în aceste categorii marginalizate. În acești oameni Isus ia asupra Sa răul istoriei.

Acest rău ne salvează în două sensuri. Mai întâi, pentru că noi îl facem, iar cineva îl ia asupra sa fără să-l poată face, pentru că nu-i în măsură să-l facă, nu pentru că-i bun. Apoi ne salvează pentru că atitudinea noastră față de acești marginalizați ne salvează pe noi… „De fiecare dată când ați făcut ceva pentru ei, pentru Mine ați făcut. Veniți binecuvântații Tatălui Meu”… Pentru că, iubindu-i pe ei ca frați, noi devenim fii. Așadar, judecata Împăratului este prezentă în istorie în toate aceste persoane…

Textul vorbește despre nevinovăție întrebându-se de ce nevinovatul e ucis, și nedreptul e salvat.

Să-i mulțumim Domnului pentru acest mister, căci așa toți suntem mântuiți…

Dar acest mister trebuie să-l pricepem până la capăt. Îl vom înțelege în următoarea cateheză, când ni se va relata încoronarea împăratului și se vor da mai bine cărțile pe față…

Texte utile:

  • Ps. 73,
  • Ex. 12, 1-14,
  • Is. 52, 13-53,12,
  • 1Pt. 2, 19-25,
  • Mc. 15, 21.
  • Mt. 25, 31-46
Autor: pr. Silvano Fausti
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Gabriela Neag și Cecilia Fratila