Ioan 19,16b-22

Isus Nazarineanul, Împăratul Iudeilor

În Evanghelia după Ioan, inscripția de pe crucea lui Isus are o mare relevanță: Fiul omului înălțat este Împăratul măririi, Cuvântul devenit trup, pentru a mântui tot trupul. Cei doi răufăcători, urcați pe tron împreună cu Isus, ne reprezintă pe toți. Trupul Său pus în mijloc este Scriptura definitivă: ni-L revelează pe Dumnezeu ca fiind solidaritate absolută cu noi și ne arată felul în care El realizează toate făgăduințele Sale. De pe acest tron ne vine judecata lui Dumnezeu, care înseamnă adunarea tuturor fiilor Săi risipiți și mântuirea tuturor.

Ps. 22 (21)

Primele cuvinte ale acestui psalm sunt rostite de Isus, pe cruce. El trăiește neliniștea distanței pe care o simte față de Dumnezeu-Tatăl. Tradiția creștină a văzut-o ca fiind expresia a tot ceea ce Isus a trăit pe cruce.

În ultima cateheză am încheiat tema procesului lui Pilat, cu scena în care Isus s-a manifestat împărat și a fost judecat. În realitate, El este Cel care judecă modul nostru de a concepe Împăratul… Am văzut că Isus a fost prezentat poporului: „Iată Împăratul vostru”…

După proclamarea regală a lui Isus, în această cateheză vom contempla „alaiul” – care pentru Isus va fi calea crucii – apoi va urma întronarea (tronul Său va fi crucea), iar în final, ni se va prezenta „Curtea Sa”, adică tovarășii Săi, cei ca El. Iar pe cruce avem o inscripție… Evanghelistul Ioan vede în această inscripție sensul întregii Scripturi.

Se citește Io. 19, 16b-22

16 Așadar, l-au luat pe Isus. 17 Purtându-și singur crucea, a ieșit spre locul numit „al Craniului”, care în ebraică este numit „Golgota”, 18 unde l-au răstignit pe el și împreună cu el alți doi, de o parte și de alta, iar Isus în mijloc. 19 Pilat a scris și o inscripție și a pus-o pe cruce. Era scris: „Isus Nazarineanul, regele iudeilor”. 20 Mulți dintre iudei au citit această inscripție, pentru că locul unde a fost răstignit Isus era aproape de cetate și era scris în ebraică, latină și greacă. 21 Arhiereii iudeilor i-au spus lui Pilat: „Nu scrie: «Regele iudeilor», ci acela a zis: «Eu sunt regele iudeilor»”. 22 Pilat a răspuns: „Ce-am scris, am scris”.

În sfârșit, am ajuns la punctul pe care Evanghelia, încă de la început, a urmărit să-L țintească: Fiul omului înălțat. Cine-L privește pe Fiul omului înălțat, în sfârșit se vindecă de minciuna care se află la originea tuturor relelor, tot la fel cum și Israelul în deșert – mușcat fiind de șerpi – s-a vindecat, privind șarpele de aramă înălțat…

Acum vom contempla crucea…

Primul verset ne prezintă drumul, ieșirea spre Golgota: este alaiul triumfal al împăratului. La v. 18 se subliniază că L-au răstignit pe Golgota. Cuvântul „L-au răstignit” este centrul a toate. Apoi ni se prezintă curtea Sa: cei doi tâlhari împreună cu El… Apoi va fi explicată inscripția de pe cruce…

În aceste versete se repetă de șase ori cuvântul „a scrie, scris”, făcându-se referire la Scriptură. Altfel spus, Isus pe cruce este întreaga Scriptură! Fiecare făgăduință a lui Dumnezeu se realizează în acel Trup crucificat. Pe cruce Dumnezeu Își revelează mărirea și tot aici, omenirea este mântuită… Crucea este tronul lui Dumnezeu… Și din înaltul crucii împlinește judecata Sa.

Ioan, în patru versete, ne explică faptul că toată Biblia se împlinește pe cruce. Apoi în următoarele cinci, scena va descrie ce se întâmplă pe cruce: Isus ne va da haina sa (vom vedea ce înseamnă); ne-o va da pe Maica Sa; ne va da Spiritul Său; ne va da râul de apă vie care fecundează universul; și va coborî în adâncul pământului, pentru a fecunda (a umple) cu viață chiar și moartea…

Pe cruce deja se împlinește totul!

În această cateheză începem să contemplăm crucea…

vv. 16b-18a

16 Așadar, l-au luat pe Isus. 17 Purtându-și singur crucea, a ieșit spre locul numit „al Craniului”, care în ebraică este numit „Golgota”, 18 unde l-au răstignit pe el

Ni se spune că „L-au prins (L-au luat) pe Isus”… Cuvântul „a prinde/a lua” – lambano, în limba greacă – îl aflăm numai de două ori în Evanghelia după Ioan: la început, când se spune că ai Săi n-au „luat” Cuvântul, pentru că atunci când Cuvântul a venit între ai Săi, ai Săi nu L-au primit, L-au refuzat; și-l aflăm la cap. al 14-lea, când Isus spune că va veni să-i ia cu Sine pe ai Săi, să-i primească cu Sine…

Însă acum, și cei care nu doresc să-l primească, Îl iau… Îl prind, ca pe păstorul care-și dă viața pentru oile sale… Așadar, toți Îl prind (Îl iau) și cei care-L refuză și dușmanii…

Apoi nu stă scris că-I pun crucea, deși celelalte evanghelii adnotează acest fapt precum și episodul cu Cireneul… Evanghelistul Ioan lasă de o parte faptul că Isus și apoi Cireneul, au dus crucea, nu vorbește nici de femeile evlavioase, pentru că vrea să sublinieze că Isus însuși, cu voia sa, ia crucea pe umerii Săi… Altfel spus, nu „îndură” pătimirea, ci o alege în mod deliberat…

Cuvintele „Şi ducându-Şi crucea” înseamnă că Isus o duce pentru Sine, adică este în interesul Său să o ducă… Este interesul (avantajul) Fiului să ducă acel lemn care mântuiește toți frații. Tocmai ducând crucea, Isus Se revelează ca fiind Fiul, egal cu Tatăl, având mărirea unei iubiri extreme…

Evanghelistul lasă de o parte episodul cu Cirineul și alte detalii, pentru a sublinia voința liberă a lui Isus de a lua asupra Sa crucea și a o duce. Isus ia asupra sa greutatea răului lumii.

Apoi Isus „a ieșit”… Deja Isus ieșise din oraș, pentru a intra în Grădina Măslinilor; apoi a ieșit, în timpul procesului lui Pilat, pentru a Se manifesta împărat; acum iese pentru a merge într-un alt loc, iar la sfârșit, după moartea lui Isus, vom înțelege că și acel loc este o grădină, este locul Căpățânii.

Cuvântul „loc” – în limba ebraică – face referire la locul prin excelență, la Templu, la locul în care locuiește Dumnezeu.

Pentru evanghelistul Ioan, de acum, locul în care locuiește Dumnezeu este Golgota, pentru că noul Templu este Trupul lui Cristos. În acest Trup, Dumnezeu este prezent în totalitate și Se dăruiește omului.

Acest loc este „al Căpățânii”, iar în limba ebraică, Golgota.

Căpățână sau Golgota înseamnă „vârf de deal”, un loc care folosea pentru aplicarea pedepsei capitale, pentru că pedeapsa capitală era ceva ce nu trebuia ascuns, ci, dimpotrivă, arătat mulțimii… Puterea are nevoie să arate în mod teribil ceea ce știe să facă, pentru ca alții să primească o lecție…

Pedeapsa capitală era executată la poarta intrării în oraș, loc pe unde trec toți, pe o colină (culme), astfel încât toți să o poată vedea…

Acolo „L-au răstignit”… Este împăratul care urcă pe tronul Său…

Pentru noi cuvântul cruce este uzual. Este obișnuit să spunem că Isus a fost răstignit și este uzual să spunem că acolo Se revelează Dumnezeu…

În sine, crucea era instrumentul pe care era executat robul rebel, și este moartea cea mai dezonorantă care există pe lume… Nici un om liber nu putea fi tratat așa.

Dacă în cazul celorlalte executări capitale nu exista un mare chin – spre exemplu, în cazul tăierii capului, mai înainte omul se simțea sănătos, iar după tăierea capului orice simțire e absentă – , pedeapsa răstignirii înseamnă un chin teribil…

În cazul răstignirii, un om suferă în funcție de capacitatea pe care o are, de forța pe care o are și de voința pe care o are, pentru a trăi, pentru că este „agățat, pironit” pe cruce și, dacă se lasă, se sufocă… Când e gata să se sufoce, își adună ultimele forțe pentru a se ridica și a respira… Și poate sta atârnat așa chiar zile întregi… Deci este un chin direct proporțional cu forța de viață pe care omul o are: cu cât un om este mai viu, cu atât mai mult suferă…

Răstignirea este imaginea vieții, a omului care mereu trăiește insuficiența respirației, a vieții până la sfârșit… Apoi ne dăm seama că lipsește, moare…

Aceasta este moartea pe cruce…

Dar simbolul crucii este sublim, pentru că „parul”, care deja era fixat în acel loc, este la fel ca „parul sfânt”, unește cerul cu pământul, cele două abisuri, de sus și de jos… Iar cele două brațe ale crucii, pe care le poartă cel osândit, unesc Orientul cu Occidentul… Altfel spus, crucea este centrul cosmic, având cele patru direcții ale universului, totul fiind centrat pe cruce.

Crucea este originea universului, este iubirea și pătimirea lui Dumnezeu pentru lume; este locul în care El întâlnește lumea pierdută; e locul în care El Se revelează ca fiind Iubire care știe să piardă până la a-Și da viața, și tocmai astfel ne răscumpără…

Crucea este totul!

Primele cuvinte adresate de ucenici lui Isus, au fost: „Unde locuiești? Unde ești acasă?”… Fiul locuiește în iubirea Tatălui!

Și unde locuiesc iubirea tatălui și a mamei? Locuiesc în toți fiii. Și unde locuiesc până la urmă fiii, mai repede sau mai târziu? Stau pe cruce… Iată, unde locuiește Dumnezeu: pe cruce!

Tocmai pe cruce ne revelează mărirea Sa, iubirea Sa infinită. Și aici ne mântuiește.

De ce ne mântuiește?

De egoismul nostru și de ideea noastră falsă despre mântuire… Noi credem că mântuirea înseamnă să ne mântuim cu orice preț, distrugându-i pe alții și stăpânind peste toți… Dar aceasta este pierzanie!

Dându-și viața pentru cei pierduți, Isus ne spune că omul realizat, nu-i cel care reușește să-i pună pe cruce pe toți, pentru a se salva el; omul împlinit este cel care știe să iubească cu o iubire mai tare decât viața și moartea.

Omul împlinit nu-i cel care reușește să se certe cu toți, impunându-se înaintea tuturor… Un astfel de om răspândește moartea… Și încă de la început, aceasta este istoria omului… Omul adevărat e cel care știe să se pună în slujirea tuturor, și-și dă viața.

Stă în puterea noastră să alegem pe care împărat îl vrem: cel al vieții sau cel al morții. Sunt două modele diferite…

Dacă vom alege împăratul morții, vom trăi așa cum trăim de obicei, adică închiși în egoismul nostru, în aiurelile noastre de moarte și de putere, ne sfâșiem reciproc, și mereu stăpânește cel mai rău, încă de la început câștigă cel mai rău…

Dacă luăm ca model al omului pe Dumnezeu care dă viața, iubește, slujește, atunci vom înțelege că crucea este mântuirea lumii; este noul centru care ordonează lumea, e întâlnirea între Orient și Occident, între cele de sus și cele de jos…

v. 18b

18 și împreună cu el alți doi, de o parte și de alta, iar Isus în mijloc.

Isus nu-i singur pe cruce. Pe cruce sunt „cu El”. Și nu sunt răufăcători sau tâlhari, așa cum notează celelalte evanghelii, ci „sunt cu El”, sunt cei de la curtea Sa… Și sunt cu El și sunt așa ca El…

De ce?

Pentru că până trăim pe pământ, toți suntem răufăcători și tâlhari… Dar în ceasul morții, toți suntem cu El: suntem răstigniți, suntem inocenți, adică nu mai dăunăm nimănui…

Tiberiu Cezar, Pilat, Ana, Caiafa și toți soldații, sunt inocenți în ceasul morții… În acest moment toți devenim inocenți și suntem cu El, iar El este cu noi!

Pe cruce, cu El sunt „alți doi”… „Doi” este începutul „multora”, ei reprezintă întreaga umanitate care, mai repede sau mai târziu, ajunge în ceasul morții… Acești „alți doi” reprezintă toți răstigniții istoriei, deoarece tocmai săracii, înfometații, cei goi, străinii, întemnițații, sunt cei de la curtea Domnului; ei sunt fiii Tatălui, frații lui Isus, părtași la tronul Său, la tronul Împăratului care judecă și mântuiește lumea… Sărmanii sunt cei care ne judecă și ne mântuiesc.

Iar Isus stă în mijloc. Și astăzi Isus este în mijlocul acestora, pentru ca în ei, noi să vedem Fața lui Dumnezeu.

Ce putem spune despre faptul că Isus este pe cruce? Crucea este îndepărtarea maximă de Dumnezeu, pentru că reprezintă moartea sclavului rebel, iar Dumnezeu este viața, este Domnul, este libertatea absolută… Moartea pe cruce este maxima îndepărtare de Dumnezeu.

Dar, unde este Dumnezeu, unde stă?

Stă pe cruce! În cel mai îndepărtat punct de Dumnezeu stă Dumnezeu, pentru a fi cu omul care L-a părăsit pe Dumnezeu…

Apostolul Pavel ne spune că „El s-a făcut blestem și păcat pentru noi”, fapt pentru care fiecare păcătos, blestemat și părăsit de Dumnezeu, fiecare om care-L părăsește pe Dumnezeu, la urmă Îl află pe Dumnezeu care este acolo – pe cruce – cu el… Și află acea tovărășie, companie care este sensul existenței. Pavel spune: „Vom fi pururi cu El”, pentru că El este mereu cu noi…

Acești doi tâlhari, care reprezintă întreaga omenire, alcătuiesc curtea Domnului; toți oamenii care sunt ca El, iar acestora li se adaugă oamenii care sunt cu El… De ce? Deoarece apără dreptatea, săracii, la fel ca El. Așadar, din cauza Numelui Său, din iubire pentru El, sunt în favoarea sărmanilor.

Avem două categorii de oameni care sunt cu Isus: toți cei pe care noi îi considerăm blestemații pământului, sunt precum Cristos, sunt Cristos; apoi, avem oamenii care iau apărarea celor sărmani care – la rândul lor – se vor afla în aceeași situație a sărmanilor… Și sunt martirii, adică mărturisitorii adevărului în lume.

Aceasta este scena. Nu avem explicații, ci doar ni se spune că Isus este dus pe Golgota, iar acolo e crucificat. Iar cu El sunt răstigniți încă doi… Iar Isus e în mijloc, în centru…

Acum evanghelistul ne spune de șase ori, ce este scris…

v. 19

19 Pilat a scris și o inscripție și a pus-o pe cruce. Era scris: „Isus Nazarineanul, regele iudeilor”.

În următoarele versete de șase ori avem cuvântul „a scrie”…

Citatele din Scriptură sunt introduse de Ioan prin cuvintele „era scris”…

Pe cruce, de șase ori se spune că „e scris”… Ce este scris?

Este scris, este întipărit acel Trup, care este a șaptea Scriptură; este cartea în care se pricepe tot ceea ce Dumnezeu a spus; Îl înțelegem pe Dumnezeu pentru că este pe cruce, El se exprimă și Se dăruiește în totalitate…

În acest loc, evanghelistul deschide o paranteză amplă despre ceea ce este scris pe cruce, pentru a ne spune că pe cruce se împlinește întreaga Scriptură, și din ceea ce se întâmplă pe cruce înțelegem întreaga Scriptură…

Mai întâi, Ioan ne spune că este scris „titlul”. Noțiunea „titlu” este un cuvânt latin, însemnând titlul, motivul, cauza condamnării…

Motivul condamnării l-a scris Pilat în mod clar pe cruce, pentru a-L lua în râs pe Mesia: „Priviți cine e Mesia, Împăratul vostru” și pentru a batjocori căpeteniile iudeilor, deoarece el le-a împlinit voința, deși nu voia… Pentru Pilat acest înscris este o răzbunare: „Priviți Împăratul vostru, iar voi sunteți ca El”…

Așa cum Caiafa – fiind arhiereu – a prevestit că moartea lui Isus semnifică unirea tuturor popoarelor, tot la fel Pilat, un păgân, cu această tăbliță ne oferă explicația crucii: INRI, Jesus Nazarenus Rex Judeorum…, în limbile ebraică, latină și greacă…

Este explicația care ne ajută să pricepem ce se află pe cruce… Acolo stă Mesia! Stă Cel care mântuiește poporul; Cel care ni-L revelează pe Dumnezeu; și este pe tronul Său; din acel loc judecă și mântuiește lumea… Crucea este tronul Celui care a venit pe mânzul asinei, a Celui care a venit pentru a sluji și pentru a-Și da viața…

Asinul duce greutatea altora, iar pe cruce Isus duce greutatea răului (a păcatului) lumii, și învinge păcatul prin iubirea Sa…

Pe cruce este scris „Isus”… Isus înseamnă „Domnul mântuiește”. Pe cruce se realizează acest Nume: Domnul ne mântuiește! „Isus” este „numele” care stă deasupra (mai presus) oricărui alt nume… Este Domnul care, revelându-Se omului, prin iubirea Sa, mântuiește orice om…

„Nazarineanul”, este titlul care apare în grădină… „Pe cine căutați?”… „Pe Isus Nazarineanul”… Este titlul propriu al lui Isus, Mesia…

Și este apoi explicat: este „Împăratul iudeilor”, împăratul făgăduit iudeilor, care va fi lumina popoarelor și care va mântui întreaga lume…

Această inscripție de pe cruce ne explică misterul care se întâmplă pe cruce: se împlinește fiecare făgăduință a lui Dumnezeu; pe cruce Îl avem pe Dumnezeu care împărățește, mântuiește și-Și împlinește toate făgăduințele…

Este un Împărat universal, pentru că a învins tot egoismul, toate separările, toate puterile potrivnice, până și moartea…

Ce împlinește Isus pe cruce? Să ne amintim Io. 3, 14-15: „Trebuie să se înalţe Fiul Omului, ca tot cel ce-L privește să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. Altfel spus, privindu-L pe Isus pe cruce, primim viața. De ce?

Pentru că viața este Dumnezeu!

Noi am fugit de Dumnezeu, pentru că am crezut că El este stăpân… Dar văzându-L că e pe cruce, înțelegând că-Și dă viața pentru noi, în sfârșit putem spune: „Dumnezeu ne dă viața, deci Îl primim, nu fugim de El”…

Tot în Ioan stă scris: „Când veţi înălţa pe Fiul Omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt” (Io. 8, 28)… „Eu sunt” înseamnă Iahve, Domnul… Așadar, pe cruce-l cunoaștem pe „Eu-sunt”, pe Dumnezeu… Nu există o altă cunoaștere a lui Dumnezeu, decât aceasta în care El este pe cruce… Toate celelalte sunt invenții de ale noastre…

Crucea este distanța pe care Dumnezeu a pus-o între Sine și idol… Nimeni nu s-a gândit, nu și-a închipuit vreodată un astfel de Dumnezeu… Noi, mereu ne gândim la un Dumnezeu opus… Dar Dumnezeu e pe cruce…

Tot ceea ce noi considerăm inuman, realitatea pe care o credem cea mai îndepărtată de Dumnezeu, este locul în care stă Dumnezeu, căci El are o iubire infinită…

Dumnezeu, care este Iubire și care a fost părăsit de noi, stă în locul în care L-am părăsit… Pentru că este iubire infinită și din această cauză este Dumnezeu…

Așadar, pe cruce înțelegem cine este Dumnezeu, precum și că Isus este Dumnezeu.

„Iar Eu – Fiul omului – când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine” (Io. 12, 32) și „stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară” (Io. 12, 31). Altfel spus, pe cruce este învins dușmanul lumii.

Dușmanul este minciuna care pe toți ne marchează și pe care a pus-o în noi stăpânitorul acestei lumi, și prin minciună a devenit stăpânul lumii… Minciuna despre Dumnezeu și despre om: că Dumnezeu ar fi puternicul care-i are la mână pe toți, iar omul împlinit ar fi acela care s-ar comporta precum acest dumnezeu stăpân…

Însă nu-i adevărat!

Pe cruce, Dumnezeu ni se revelează ca fiind Ființa care Se dă pe mâna tuturor, și astfel învinge orice egoism și tot răul…

Și văzându-L pe cruce, toți vom fi atrași la El…

După ce L-a cunoscut pe Isus, Pavel – învățătorul Legii noi – a spus: „Şi eu, fraţilor, când am venit la voi şi v-am vestit taina lui Dumnezeu, n-am venit ca iscusit cuvântător sau ca înţelept. Căci am judecat să nu ştiu între voi altceva, decât pe Isus Cristos, şi pe Acesta răstignit” (1Cor. 2, 1-2). Toată înțelepciunea lui Pavel se rezumă la a-L cunoaște pe acest om răstignit… Pe cruce, fiecare cuvânt devine realitate, spirit și viață; aici locuiește trupește întreaga plinătate a dumnezeirii (cf. Col.); în acest Trup se află toate comorile înțelepciunii și ale științei lui Dumnezeu… „Slăbiciunea” pe care o vedem pe cruce este, de fapt, puterea lui Dumnezeu care este iubire fără limite…

În nebunia crucii, a unui om care nu caută propriul său profit, vedem întreaga înțelepciune a iubirii care știe birui orice putere și egoism… Este înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu…

Crucea este Cartea cea Mare, este Revelația!

Nu există o adevărată cunoaștere a lui Dumnezeu în afara crucii, decât numai una satanică… Pe cruce este eliminată imaginea satanică despre Dumnezeu și noi cunoaștem într-adevăr cine este El.

Umanitatea lui Isus ni-L arată pe Dumnezeu și mărirea Sa…

Aceasta este scris pe cruce: „Isus Nazarineanul, Împăratul Iudeilor”… Împăratul care ne eliberează, ne mântuiește, care împărățește peste întreaga lume, pentru că a învins în Trupul Său toată dușmănia…

Cine privește crucea, în sfârșit înțelege și se schimbă… Își schimbă modelul de Dumnezeu și de om… Și astfel se realizează pacea și dreptatea pe pământ. Astfel este eliminată prostia și violența de pe pământ…

Să privim acest Om răstignit și să spunem: „Acesta este Dumnezeul meu, Împăratul meu, modelul meu de om”… Pornind de la acest adevăr, ce părere avem despre lume și cum ne vom schimba comportamentul?

Ar trebui să facem să dispară toți răstigniții din lume sau să înțelegem ce înseamnă ei…

v. 20

20 Mulți dintre iudei au citit această inscripție, pentru că locul unde a fost răstignit Isus era aproape de cetate și era scris în ebraică, latină și greacă.

„Mulţi dintre iudei au citit acest titlu”…

Iudeii au citit cei dintâi acest titlu, pentru că Golgota era aproape de oraș, toți treceau prin acest loc și vedeau această inscripție, această scriere în care e prezentă întreaga Scriptură și Cel care a scris Cuvântul veșnic al lui Dumnezeu, care în acel loc e Trup…

Era scris în „evreieşte, latineşte şi greceşte”. Sunt cele trei limbi oficiale… Limba ebraică este cea locală; este limba făgăduinței, pentru ca fiecare religios să știe că mântuirea nu-i o cucerire de a sa, ci este un dar al lui Dumnezeu… Limba latină era cea a celor puternici: e scris în latină pentru ca ei să înțeleagă neputința lor, căci au doar puterea de a ucide, nu de a da viața… Limba greacă era cea a înțelepților (a celor culți): pentru ca „nebunia” lui Dumnezeu să convingă înțelepciunea umană că este stupidă, deoarece știe doar să urmărească propriul său interes (profit) și să ucidă…

Astfel, fiecare limbă și popor să recunoască cine este Dumnezeu și omul…

Inscripția poate fi citită de toți, pentru că această Scriptură este trup lovit, este umanitatea cu limita ei… În toate celelalte ne putem deosebi unii de alții, dar nu în punctul morții… Iar adevărații oameni, care sunt diferiți de toți ceilalți, sunt cei care înțeleg semnificația crucii…

vv. 21-22

21 Arhiereii iudeilor i-au spus lui Pilat: „Nu scrie: «Regele iudeilor», ci acela a zis: «Eu sunt regele iudeilor»”. 22 Pilat a răspuns: „Ce-am scris, am scris”.

Arhiereii Îl refuză pe Mesia lor, pe Mesia-răstignit, pe Dumnezeu în mărirea Sa… Și-i spun lui Pilat să „Nu scrie: Împăratul iudeilor, ci că Acela a zis: Eu sunt Împăratul iudeilor”. Nu doresc un astfel de Dumnezeu… Dar nu din răutate, ci poate că din iubire față de Dumnezeu, căci noi toți nu am vrea un astfel de Dumnezeu…

Pilat răspunde: „Ce am scris, am scris”.

Pe cruce nu avem un om ruinat, ci cu adevărat se află Împăratul și avem scrierea/Scriptura veșnică, revelația deplină a lui Dumnezeu. Pe cruce e scris totul! Și așa rămâne scris și nu se va mai putea șterge…

Crucea e marea revelația, locul în care totul a devenit realitate, și totul se poate citi și toți pot înțelege… Crucea e semnul cu care Dumnezeu apare în lume… Pe cruce ni se revelează Tatăl în Fiul, ni se arată iubirea Tatălui și a Fiului revărsată peste lume… Pe cruce noi aflăm locul nostru, Templul nostru, casa noastră, care e iubirea dintre Tatăl și Fiul… Pe cruce toți oamenii sunt răscumpărați, devenind din nou fii și frați…

După această scenă, evanghelistul ne va explica roadele pomului crucii, adică judecata lui Dumnezeu, pronunțată din înaltul tronului Său…

Texte utile:

  • Ps. 22 (21);
  • Is. 52 –53;
  • 1Cor. 2, 1;
  • Gal. 6, 14-16;
  • Fil. 2, 5-11; 3, 17-21
Autor: pr. Silvano Fausti
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Ioan Moldovan și Gabriela Neag