Ioan 19,4-8

Is. 42, 1-9

Este primul imn dintre cele patru ale Slujitorului Domnului. Creștinismul le-a atribuit lui Isus.

În acest imn se vorbește despre slujitorul care restabilește dreptatea pe pământ și judecă popoarele. În ultima cateheză am văzut felul în care Isus stabilește dreptatea, cum împărățește peste popoare: împărățește încoronat cu spini și stabilește dreptatea pentru că nu se folosește de violență, nu răspunde răului cu rău. Dreptatea lui Dumnezeu constă în a învinge răul prin bine.

Pentru noi dreptatea înseamnă a urmări interesele noastre și a pedepsi pe cei care nu ne permit să le realizăm.

Am ajuns la a cincea scenă a procesului înaintea lui Pilat. În prima scenă Isus a fost prezentat ca răufăcător de către căpeteniile poporului; în cea de a doua, Isus Se revelează ca fiind El adevăratul împărat, iar răufăcătorii sunt împărații care se folosesc de violență (Isus e Împăratul adevărat, pentru că nu se folosește de violență; El este Împărat pentru că-Și dă viața pentru frați); în a treia scenă avem schimbul lui Isus cu Baraba, care ne reprezintă pe toți (Baraba dorea să ia puterea, dar a falimentat, însă dacă ar fi reușit, ar fi fost el „împăratul de rând” (adică s-ar fi bazat tot pe violență, la fel ca toți împărații lumii dinaintea sa). Dar nereușind, e osândit. Isus își dă viața pentru Baraba, care ne întruchipează pe toți care am vrea să fim căpetenii. Unul reușește să ajungă cel mai mare, ceilalți nu, dar toți suntem la fel, pentru că ne identificăm cu acel conducător. Isus e Împărat pentru că-Și dă viața pentru răufăcători, pentru fiecare om; în a patra scenă am văzut încoronarea cu spini, care ne descoperă realitatea pe care noi o considerăm stăpânire și putere: spinii, loviturile, jignirea libertății și mutilarea demnității omului…

Isus e Împărat pentru că-L reprezintă pe Dumnezeu pe pământ: are capacitatea de a lua asupra Sa acest rău, fără să se răzbune și să multiplice răul. Din această cauză e Împărat. Este suveran în iubire, la fel ca Dumnezeu.

În a cincea scenă avem prezentarea Împăratului înaintea poporului pentru a fi aclamat.

Împăratul era încoronat în palatul puterii, iar apoi urma prezentarea înaintea poporului, care-l aclama. Apoi urma „alaiul”, dar pentru Isus va fi calea crucii. Apoi avea loc întronarea, dar Isus va fi urcat pe cruce. Și de pe tron, împăratul ucide toți dușmanii. Isus însă va ucide ultimul dușman al omului, adică egoismul și moartea.

Acum ne vom opri asupra aclamării împăratului.

Avem un dialog nou, între Pilat și căpeteniile poporului.

Se citește Io. 19,4-8

4 Pilat a ieșit din nou afară și le-a zis: „Iată, vi-l aduc afară ca să știți că nu găsesc în el nici o vină”. 5 Așadar, Isus a ieșit afară, purtând coroana de spini și haina de purpură. Iar Pilat le-a zis: „Iată omul!” 6 Când l-au văzut, arhiereii și cei din gardă au strigat: „Răstignește-l! Răstignește-l!” Pilat le-a zis: „Luați-l voi și răstigniți-l pentru că eu nu găsesc în el nici o vină!” 7 Iudeii i-au răspuns: „Noi avem o Lege și după această Lege trebuie să moară, pentru că s-a făcut pe sine Fiul lui Dumnezeu”. 8 Când a auzit Pilat cuvintele acestea, s-a înspăimântat și mai mult.

Pilat prezintă acest om biciuit și încoronat cu spini poporului, celor care I L-au prezentat ca răufăcător, ca să le dea un mesaj: acuzația voastră nu-i fondată, căci Isus este un împărat „măscărici”, batjocorit, nu avem motive să ne fie teamă de el.

Batjocura lui Isus este în realitate o „epifanie regală”: Isus ne arată regalitatea lui Dumnezeu.

Pilat spune: „Iată omul!”, omul după chipul lui Dumnezeu.

Ne vom opri asupra acestei expresii a lui Pilat care este centrul scenei: „Iată omul!”.

A fi om în acest fel înseamnă a fi fiul lui Dumnezeu, a fi ca Dumnezeu. Singura Sa putere este cea de a iubi; unica Sa libertate este cea de a sluji, cu o putere mai tare decât moartea.

Isus este Dumnezeu, tocmai pentru că este om în acest fel: Trupul Său ni-L revelează pe Dumnezeu.

Reacția mulțimii înaintea acestei revelații a lui Dumnezeu este „răstignește-L”!

Este un mare mister că reacționăm astfel…

Strigătul „răstignește-L” pregătește întronarea, scena în care Isus va fi ridicat pe „tron”.

v. 4

4 Pilat a ieșit din nou afară și le-a zis: „Iată, vi-l aduc afară ca să știți că nu găsesc în el nici o vină”.

Pilat „iese”, dar nu ni se spune că ar fi intrat în timpul scenei încoronării cu spini… Fapt pentru care s-ar părea că încoronarea a avut loc afară… În realitate s-a făcut în palat. Căci ceea ce se întâmplă în palat este ceea ce se întâmplă mereu și afară… În palat lucrurile se decid, iar afară se practică tocmai ceea ce s-a decis în palat.

Pilat iese și-L prezintă pe Isus, pe acest om biciuit, pălmuit, încoronat cu spini, care nu poate dăuna nimănui…

De ce-L prezintă?

Pentru a le spune că este nevinovat.

Acum înțelegem motivul pentru care Pilat a permis ca Isus să fie încoronat cu spini și de ce a poruncit să fie biciuit. Pentru a-i proba nevinovăția… Acest om nu dăunează nimănui. Inocent e un om care nu dăunează… Deci nu poate pretinde puterea. Pentru că omul care pretinde puterea, e un om care poate dăuna foarte mult, căci are o violență superioară celuilalt pretendent la putere…

Proba că Isus este inocent este: „Priviți acest sărman. Nu poate fi împărat”…

Pilat a poruncit biciuirea și încoronarea cu intenții bune, pentru a demonstra că Isus este inofensiv. În același timp a mai avut o intenție, deși el o ignoră: întotdeauna inocentul ia violența asupra sa.

Inocentul ia asupra sa violența celui puternic.

Pilat mai are o intenție: prezentând iudeilor, care sunt antagoniștii săi – Pilat reprezintă ocupația romană – pe Mesia lor, pe împăratul lor încoronat cu spini, este ironic: „Iată Împăratul vostru!”…

Comportându-se astfel, Pilat Îl batjocorește pe Isus – „Iată ce fel de Împărat este” –dar și pe iudei. Dar nu-și dă seama că în realitate se batjocorește pe sine și pe împăratul său, cezarul. De ce?

Pentru că tocmai Pilat l-a umilit pe Isus… În Isus se vede ceea ce poate face un stăpânitor lumesc cu omul…

Ce face cu omul cel care deține puterea? Să privim în jur și ne vom da seama: ceea ce Pilat a făcut cu Isus…

Întotdeauna inocentul – cel care nu poate dăuna – este cel eliminat, la toate nivelurile (economic, cultural).

Căci dacă ar putea dăuna, i-ar extermina el pe alții.

Isus continuă să ne reveleze felul în care Dumnezeu este Împărat: Dumnezeu e Împărat pentru că nu dăunează, ci-Și pune viața în slujirea tuturor. În timp ce noi vrem să fim stăpâni, precum acel Dumnezeu care e dăunător, ca Dumnezeul atotputernic, care-i poate extermina pe toți… Noi am vrea să fim ca el…

Isus corectează imaginea noastră falsă despre Dumnezeu și despre om.

Batjocorindu-L pe Isus, de fapt, Pilat batjocorește felul în care noi, oamenii, exercităm puterea, precum și pe sine însuși, căci Pilat l-a adus pe Isus în această stare…

Pilat are o putere care-l osândește pe cel nevinovat, obligându-l să ia asupra sa răul de care nu-i vinovat… Acesta este adevărul!

v. 5

5 Așadar, Isus a ieșit afară, purtând coroana de spini și haina de purpură. Iar Pilat le-a zis: „Iată omul!”

Pilat spune: „Îl aduc afară”, dar nu-L aduce, pentru că Isus este Cel care iese…

La fel, când Îi dau crucea, nu i-o pun pe umeri, ci Isus o ia… Adică inițiativa e a lui Isus.

Isus se prezintă în public, poporului, cu coroana de spini și cu mantaua purpurie… Cu semnele Sale regale. Deci Se prezintă ca Împărat.

Iar înaintea Lui, Pilat spune: „Iată omul!”

Ce este omul?

Omul este acesta!

Iată în ce fel este distrus omul de stăpânirea omului peste om; de imaginea falsă pe care omul o are despre Dumnezeu și despre om…

„Iată omul!” Un om biciuit, pălmuit, încoronat cu spini, batjocorit, disprețuit… Acesta este omul adevărat, deplin realizat, pentru că este omul care are o atât de mare putere, încât nu restituie răul îndurat, ci-l ia asupra Sa din iubire.

„Iată omul”, iată-L pe Dumnezeu…

Acest om, această Față, trebuie s-o contemplăm îndelung, pentru că-i adevărul lui Dumnezeu și al omului…

Cine este Dumnezeul nostru? Cel de la care ne întoarcem privirea, n-am vrea să-L vedem… Cel pe care noi îl considerăm „neom” fiind disprețuit de oameni, omul durerilor, care pătimește… Altfel spus, toți nevinovații, toți sărmanii din istorie ne prezintă Fața acestui Om. Iată adevărul omului, adevărul a ceea ce fac cei puternici… Este minciuna celor puternici, care înjosesc omul în acest fel…

Dumnezeu Se identifică cu toți marginalizații. Creștinul e omul care știe că Dumnezeu locuiește în acești marginalizați, în Isus batjocorit în acest fel.

Fața lui Isus ne arată Fața lui Dumnezeu, a lui Dumnezeu care ne iubește până la
a-Și da viața.

Această Față pune în criză orice imagine de-a noastră despre Dumnezeu și este revelația adevăratului Dumnezeu.

Dacă astăzi vrem să-L vedem pe Dumnezeu, Îl vedem în cei sărmani, căci Isus a spus: „De fiecare dată când ați făcut unora dintre aceștia mai mici ai Mei, Mie mi-ați făcut”…

În acest loc Domnul e Împărat. Împăratul este cel care judecă și mântuiește lumea. Deci sărmanii sunt cei care ne salvează și ne judecă…

Când Isus vorbește despre Sine, Se autointitulează „fiul omului”, care înseamnă om, pentru că expresia „fiul omului” este folosită în Cartea profetului Daniel, la capitolul al șaptelea, loc în care fiul omului este figura divină care va împărăți pe vecie.

Isus, redus în acest fel, este figura divină care va domni pe veci; El ne prezintă mărirea lui Dumnezeu.

Ni se pare ciudat că Isus e Împărat și ne prezintă mărirea lui Dumnezeu în acest fel. Dar mărirea lui Dumnezeu este iubirea. Mărirea Lui nu constă în a ne dăuna, ci în a ne sluji, în a Se pune la dispoziția vieții, în a fi bunul păstor.

Acesta este omul, Acesta este Dumnezeu, cel care ne vindecă de toate aiurelile noastre!

Când înțelegem că Acesta este Dumnezeu, lumea devine nouă și omul frumos, pentru că nu-l mai batjocorim. Și atunci înviem noi.

Când Moise a primit tablele legii, i-a cerut lui Dumnezeu să-i arate mărirea:
„Arată-mi Fața Ta”… Iar Dumnezeu i-a răspuns: „Nu poți vedea Fața Mea și să rămâi în viață. Mă vei vedea doar din spate”…

În Isus, batjocorit astfel, noi vedem Fața lui Dumnezeu…

Aceasta e Fața lui Dumnezeu, este Fața care-mi dă viața. În Isus se împlinește marea dorință a omului: Îl vede pe Dumnezeu față în față…

Acest lucru ne smintește și este diferența între creștinism și orice altă religie sau ateism. Și critică orice religie care justifică oprimarea omului de către om (stăpânirea omului peste om); pune în criză orice putere a omului peste om.

Această „Față” este adevărată teologie – teologie însemnând cuvântul despre Dumnezeu – în acest loc este teologie în sens profund, căci este Cuvântul lui Dumnezeu, adică în această față vorbește Dumnezeu și Se revelează în mod definitiv. Dumnezeu nu are o altă Față…

„Iată omul!”… Iată-L pe Dumnezeu! Omul după chipul lui Dumnezeu este Fiul care-i iubește pe frați la fel ca Tatăl.

Dacă am contempla cel puțin o oră pe zi acest „Iată omul”, am privi cu ochi diferiți viața, realitatea din jur și istoria… Și am înțelege multe lucruri: am înțelege care este adevărul omului și al lui Dumnezeu, am înțelege mărirea – care nu-i mărirea deșartă – și am fi mântuiți.

Această față este mântuirea noastră, pentru că omul care o înțelege este vindecat de minciuna care l-a făcut să confunde mărirea deșartă cu adevărata mărire; și înțelege că mărirea adevărată este iubirea, darul, iertarea, relația, nu stăpânirea altora. Căci stăpânirea altora înseamnă moarte.

Procesul înaintea lui Pilat e o pagină măreață de teologie politică, loc în care Dumnezeu Se revelează ca Dumnezeu. Dumnezeu intră în relațiile noastre umane, în modul de a-l considera pe om, și pune în criză modul nostru de a trăi istoria (viața). Creștinismul nu-i o evadare din realitate, ci schimbă și mântuiește realitatea.

În zilele noastre se spune că a apus perioada creștinismului. Deși nu-i adevărat…

Prin creștinism se înțelege acel sistem în care noi, creștinii, suntem la putere și ne impunem înaintea tuturor, pentru că suntem la putere… Se spune că a apus perioada creștinismului. Deși nu-i adevărat… Căci există tentative de recâștigare a puterii la toate nivelurile. Au existat încă din timpul lui Petru, care a scos sabia… Și mereu vor exista aceste încercări, până la sfârșit, dar nu sunt evanghelice…

Să ne amintim de ispitele avute de Isus. Ceea ce Isus declară că este satanic, noi vrem să folosim în scop bun…

„Dacă ești Fiul lui Dumnezeu”, pentru a arăta că este Fiul lui Dumnezeu, Satana-L îndeamnă să Se folosească de mijloacele puterii, stăpânirii peste lucruri, oameni și Dumnezeu… Căutând să-i dăm valoarea creștinismului cu mijloacele puterii, îi distrugem identitatea, căci valoarea creștinismului nu stă în stăpânire, ci în slujire. Pentru Isus, slujirea a însemnat Crucea, loc în care Și-a pus viața în slujba tuturor.

Ispitele lui Isus au fost ispitele constante pe care mai înainte le-a avut Israelul, iar după Isus le-a avut mereu Biserica și le avem mereu, fiecare dintre noi.

Creștinul care urmărește să stăpânească este periculos, pentru că dincolo de faptul că trădează Evanghelia (fapt pe care-l facem de o mie de ori pe zi), face creștinismul să fie necredibil tuturor, pentru că se împotrivește lumii, în loc să o salveze, folosind aceleași criterii al lumii, adică se ceartă cu alții, pentru că vrea să aibă aceleași lucruri (puterea). Și atunci, ceilalți spun: „Dacă creștinii sunt așa… Sunt la fel ca ceilalți… Să câștige cel mai rău”…

Dacă noi suntem cei mai răi, câștigăm noi. Și se întâmplă destul de des… Dacă alții sunt mai răi, să mulțumim Domnului, căci ne prigonesc puțin, și cel puțin vom înțelege câte ceva din viață…

Sunt teme greu se înțeles, dar istoria ni le descoperă. Cel puțin contemplăm această Față: „Iată, omul!”

v. 6

6 Când l-au văzut, arhiereii și cei din gardă au strigat: „Răstignește-l! Răstignește-l!” Pilat le-a zis: „Luați-l voi și răstigniți-l pentru că eu nu găsesc în el nici o vină!”

Se vorbește de mai-marii preoților și de slujitorii lor, apoi despre iudei.

În Evanghelia după Ioan, prin iudei se înțeleg căpeteniile. Dincolo de faptul că sunt persoane concrete, căpeteniile, la fel ca toate căpeteniile, sunt și personaje universale, adică ne reprezintă pe fiecare dintre noi care ne identificăm cu ei.

Este important să știm că nu poporul iudeu l-a ucis pe Mesia, ci căpeteniile, ca personaje universale – căpeteniile iudelor, căpeteniile romanilor – care ne reprezintă și pe noi. Altfel spus, modelul nostru de om este tâlharul cel mai puternic, căci și noi am vrea să fim ca el.

Prin urmare, dacă ni se prezintă un astfel de om sărman, noi spunem: „Elimină-l!” Ce să facem cu un om marginalizat, cu un emigrant? Trebuie să-l eliminăm! Dacă ne folosește, îl păstrăm, dacă nu, îl alungăm. Ce să facem cu săracul? Trebuie eliminat! Față de toți marginalizații, noi reacționăm: „Răstignește-l!”

Isus are destinul tuturor răstigniților din partea celor puternici. De ce? Pentru că El este nevinovat.

Dacă Isus ar fi fost prezentat de Pilat, cel puțin ca fiind precum Baraba, care dorea puterea, l-ar fi aclamat. De fapt, pe Baraba l-au eliberat, deși a dat faliment, căci s-au gândit că Baraba cel puțin avea curaj…

Dar pentru că Isus s-a prezentat sărac, umil, nonviolent, dispus să slujească, ei concluzionează că trebuie eliminat…

Mai înainte L-au învinuit, spunând că este un răufăcător, apoi au strigat că trebuie eliminat. Trebuie eliminat pentru că este inocent… Dacă ar fi fost un criminal, ar fi fost un concurent, deci s-ar fi pus de acord cu El…

În strigătul „Răstignește-L”, fiecare dintre noi își poate auzi propriul glas. Ce model de om am eu? Ce model de Dumnezeu?

Am ca model de om această Față, sau prefer ca model omul puternic, cel care domină, tâlharul?

Există multe feluri de a fi tâlhari, tot atâtea câte sunt crimele posibil de înfăptuit… Iar crima mereu este un atentat la viața altuia sau la mijloacele pentru a trăi; crimă este și atentatul la libertatea altuia, la inteligența lui. În zilele noastre, cu mijloacele economice, belicoase și mediatice (mass-media) pe care le avem la dispoziție, putem dăuna foarte mult… Putem răstigni întreaga lume…

Ne tulbură faptul că mai marii-poporului (căpeteniile) spun „Răstignește-L”… Dar dacă un om se privește mai îndeaproape în interior, trebuie să se întrebe ce ar face înaintea sărmanilor. Da, ar simți milă… Dar mila noastră are limite… Dacă ar trebui să facem o alegere, de partea cui am fi? De partea Răstignitului, sau de cea a celor care răstignesc? Noi mereu pretindem că suntem demo-creștini și reușim să stăm în mijloc între cel Răstignit și răstignitori. Însă nu există o cale de mijloc… Altfel spus, ori avem ca model acest Om, care iubește și slujește, ori avem ca model egoistul care stăpânește și oprimă…

Înaintea sărmanilor, ceva ne tulbură și ne face să ne întrebăm, dar în același timp pricepem că ei ne deranjează… Nu am vrea să ne identificăm cu sărmanii, deci ne identificăm cu ceilalți. Sărmanii sunt cei pe care-i evităm, fugim de cei disprețuiți, marginalizați, ne acoperim ochii să nu-i vedem și spunem: „Răstignește-L!”

În Is. 53 se subliniază că tocmai acest om marginalizat va fi cinstit, înălțat, iar împărații vor fi uimiți înaintea Lui și-și vor închide gura, pentru că vor vedea lucruri de care niciodată n-au auzit… Tocmai Crucea, care este maxima dezonoare, este înălțarea Sa, ridicarea Sa. De ce? Pentru că pe cruce Isus ne arată iubirea suverană a lui Dumnezeu
care-și dă viața pentru cei care-L răstignesc… Iar crucea este mărirea Sa.

În strigătul nostru „Răstignește-L” este cuprins răul nostru, dar și mântuirea noastră, pentru că Isus este răstignit…

Pilat spune: „Luați-L voi și-l răstigniți”. Nu spune acestea pentru a se spăla pe mâini, ci pentru a spune un lucru simplu: „Eu nu vreau să-L răstignesc. Răstigniți-L voi, care de fapt nu puteți să-L răstigniți”… Deci le amintește iudeilor că sunt vasalii romanilor, căci iudeii nu puteau condamna la moarte. Deci este un mod ironic prin care vrea să spună: „Șeful sunt eu, nu voi”…

În realitate, Pilat nu-i niciun șef. El, la fel ca toate celelalte căpetenii, este sub comanda căpeteniei acestei lumi, a diavolului… Ei reprezintă lanțul unei mașinării infernale a morții, fapt pentru care nu comandă pe nimeni. Toate căpeteniile sunt comandate de violență și de stupiditate…

De fapt, deși a vrut să-L elibereze pe Isus, deși L-a declarat nevinovat, deși a făcut tot posibilul să-L elibereze, el însuși Îl ucide și-I pune deasupra vina: „Împăratul iudeilor”. Acest fapt ne spune că puterea, când este josnică, este neputincioasă în a face binele, deci înfăptuiește răul, deși nu-l vrea. Numai dacă se lasă pusă în chestiune de adevăr, puterea devine posibilitatea de a iubi, de a sluji, de a construi o lume nouă. Pilat a intuit acest adevăr, dar l-a nesocotit, pentru că fiecare om intuiește frumusețea unei posibilități diferite de a gestiona capacitățile sale; de a le investi în iubire, în loc să le lase în slujba dușmăniei și a morții.

v. 7

7 Iudeii i-au răspuns: „Noi avem o Lege și după această Lege trebuie să moară, pentru că s-a făcut pe sine Fiul lui Dumnezeu”.

Acești iudei sunt căpeteniile, sunt personajele care ne reprezintă, și spun: „Noi avem o lege”. În capitolele cinci și nouă deja am tratat tema legii. Legea este realitatea care se stabilește că trebuie respectată. Însă depinde, pentru că legea poate fi ori pentru viață, ori pentru moarte. Poate exista o lege care apără privilegiile și oprimările, sau o lege care-l favorizează pe cel din urmă, dreptatea și libertatea.

Avem două legi opuse: legea celui puternic sau legea celui din urmă.

Legea justă este cea care ține seama de nevoile celui din urmă om; este cea care recunoaște propriile sale datorii înaintea unui om care nu poate face apel la niciun drept… De obicei noi facem apel la toate drepturile noastre, împotriva celor incapabili să-și apere drepturile. Dar dacă un om se apără, ne retragem drepturile…

Singura lege pe care a primit-o Isus este cea de a-și da viața pentru alții. Aceasta este porunca primită de la Tatăl: porunca de a-Și da viața, pentru că Tatăl este cel care dă viața. Iar Fiul, egal cu Tatăl, ne dă viața.

Însă legile noastre spun: „Trebuie să moară”… Legile noastre, bazate pe stăpânire și putere, sunt în favoarea morții.

Niciun om nu ucide de dragul de a ucide. Chiar și cel mai mare criminal are nevoie de lege pentru a ucide, deci și-o inventează: așa au apărut legile rasiale, legile de război…

Întotdeauna omul a ucis în numele legii sau în numele lui Dumnezeu, adică al valorilor supreme.

Dar ce fel de Dumnezeu și ce fel de lege este cea care ucide? Este Dumnezeul morții, Satana, nu-i Dumnezeu.

Dumnezeu dă viața!

Toate crimele sunt în numele lui Dumnezeu, al patriei și al familiei; sau în numele dreptății, libertății, fraternității și egalității… Valori impuse cu metode violente, care până la urmă distrug aceste valori…

Omul ucide mereu din cauza valorilor considerate sacre…

Dacă suntem mai atenți, ne dăm seama că „Dumnezeul sacru” pentru care ucidem, sunt banii; că patria este „piața”; că familia este interesul privat… Acestea sunt valorile „sacre”. Trebuie să le demascăm!

Isus trebuie să moară „Pentru că s-a făcut Fiul lui Dumnezeu”…

Isus este omorât ca Fiu al lui Dumnezeu. Iar El este Fiul lui Dumnezeu tocmai pentru că este ucis, pentru că-Și dă viața pentru alții.

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu răstignit. Din această cauză e Dumnezeu.

Fiul lui Dumnezeu își arată mărirea prin a ști să-Și dea viața: și este un act de generare. De fapt, la picioarele crucii se va naște umanitatea nouă…

v. 8

8 Când a auzit Pilat cuvintele acestea, s-a înspăimântat și mai mult.

Pilat nu înțelege. Dar cine înțelege acest Cuvânt: că acest om este Dumnezeu? Oare noi am înțeles acest adevăr? Uneori intuim că este așa, dar când trebuie să punem în practică acest adevăr, ne întunecăm…

Acesta este Dumnezeu! Pilat a auzit acest adevăr… Dar e cuprins de frică, de respect, a intuit că în Isus e ceva măreț… Dar încă n-a înțeles… Totuși rămâne realitatea pe care Pilat ne-a prezentat-o în ultima cateheză: „Iată, Împăratul!”, iar în cateheza noastră: „Iată, omul!”, „Iată-L pe Dumnezeu!”

Toate aceste teme sunt de contemplat, trebuie să le permitem ca prin ochi să ne intre în inimă, pentru că ne modifică închipuirile noastre despre noi și despre Dumnezeu.

În acest moment Pilat simte frică. Nu simte frică Isus care este osândit la moarte. Îi este frică lui Pilat, care-L osândește. Așadar, avem răsturnarea situației: judecătorul este judecat… Iar Isus – care e judecat – devine judecător.

De acum sunt schimbate criteriile judecății, căci dacă împăratul, omul adevărat, Dumnezeu este Acesta, cine este sărmanul Pilat?

I-a fost frică… Simte că există o putere diferită de a sa. Frica este o interogare, o introspecție a sa. Dar în loc să răspundă, în următoarea cateheză Pilat îl va interoga din nou pe Isus. Pilat nu vrea niciodată să răspundă…

Texte utile:

  • Înț: 2, 1;
  • Is. 42, 1-9; 49, 1-7; 50, 4-11; 52, 13-53, 12.
Autor: pr. Silvano Fausti
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Cecilia Fratila și Gabriela Neag