Ioan 7,11-36

Unde sunt Eu, voi nu puteți să veniți

În timp ce noi suntem închiși în noi înșine, sclavi ai egoismului, Isus locuiește în iubirea Tatălui și a fraților. Numai când Îl vom vedea pe cruce, Îl vom înțelege și iubi. Atunci vom putea merge acolo unde El deja este. Acum suntem ca mulțimea: experimentăm dubiile celor care încearcă să-L cunoască și împotrivirile celor care-L refuză pentru că-L cunosc, dar nu-L înțeleg.

Ps. 16 (15)

Unele versete din acest psalm I-au fost aplicate destul de repede lui Isus, Înviatului. Dar ni se pot aplica și nouă, care în Isus avem rădăcina învierii noastre, a unei vieți diferite de aceasta

În cateheza anterioară am văzut că Isus s-a dus la Ierusalim la sărbătoarea corturilor, sărbătoarea prin excelență, sărbătoarea luminii… În timp cei „ai Săi” se așteptau ca El să se prezinte în mod spectaculos, El sosește numai la jumătatea sărbătorii. Anterior făcuse acea minune frumoasă, săturând mulțimea cu pâine, iar „ai Săi” se așteptau de la Isus la ceva asemănător… Însă în loc să le dea pâinea, Isus le explică acum identitatea Sa.

Versetele noastre sunt un dialog între Isus și mulțime despre identitatea Lui.

În acest loc al Evangheliei putem să ne întrebăm: Isus ajută un om să umble în ziua sâmbetei, apoi spune că El nu încalcă sâmbăta, ci El este împlinirea sâmbetei; că El stă deasupra legii, că El se face egal cu Dumnezeu, pentru că Dumnezeu e Tatăl Său… Când a dat pâinea, a afirmat: „Eu sunt pâinea vieții”… „Eu sunt viața”: deci nu legea, ci Eu sunt viața! Așadar, ne aflăm înaintea unui om care pretinde că e Dumnezeu…

A vestit mai întâi acest lucru prin fapte, adică a restituit omului demnitatea sa, libertatea sa, faptul de a putea umbla, iar acum îl vestește prin cuvinte…

Dacă vine aici un om și spune că e Dumnezeu, că e Mesia, posibilitățile sunt două: ori are complexul Mesiei – și mereu există oameni care au aiureli de atotputernicie, iar noi vedem din faptele și cuvintele sale, despărțite de fapte, că are aceste aiureli – ori dacă prin cuvintele și prin intențiile sale avem un om care spune: „Dumnezeu nu este așa cum vi-L închipuiți voi, căci Dumnezeu este în slujirea omului” și apoi face lucrurile (adică minunile) pe care Isus le-a făcut, iar acestea nu sunt lucruri oarecare, ci restituie omului libertatea sa, mai presus de lege (dincolo de lege), îi dă omului viața… În al doilea caz ne întrebăm cu privire la cine poate fi acest om…

În aceste versete vom vedea că disputa despre credință trece prin dubii și împotriviri..

Se citește Io. 7, 11-36

11 Iudeii îl căutau în timpul sărbătorii și spuneau: „Unde este el?” 12 Erau multe discuții despre el în mulțime. Unii spuneau: „Este bun”; alții însă spuneau: „Nu, ci înșală poporul”. 13 Dar nimeni nu vorbea despre el în mod deschis, de frica iudeilor. 14 Trecuse deja jumătate din sărbătoare, când Isus a urcat la templu și a început să învețe. 15 Iudeii se mirau și ziceau: „Cum știe acesta carte fără să fi învățat?” 16 Atunci Isus a răspuns și le-a zis: „Învățătura mea nu este a mea, ci a celui care m-a trimis. 17 Dacă vrea cineva să facă voința lui, va cunoaște dacă învățătura este de la Dumnezeu sau dacă eu vorbesc de la mine. 18 Cine vorbește de la sine își caută propria mărire; însă cel care caută mărirea celui ce l-a trimis, acesta este vrednic de crezare și nu este nedreptate în el. 19 Oare nu Moise v-a dat Legea? Totuși, nimeni dintre voi nu ține Legea. De ce căutați să mă ucideți?” 20 Mulțimea i-a răspuns: „Ai diavol. Cine caută să te ucidă?” 21 Isus a răspuns și le-a zis: „Un singur lucru am făcut și toți vă mirați. 22 Deoarece Moise v-a dat circumcizia – deși ea nu vine de la Moise, ci de la patriarhi – circumcideți un om în zi de sâmbătă. 23 Dacă un om primește circumcizia în zi de sâmbătă, ca să nu fie călcată Legea lui Moise, voi vă mâniați pe mine pentru că am vindecat un om întreg în zi de sâmbătă? 24 Nu judecați după aparențe, ci faceți judecată dreaptă!” 25 Unii dintre locuitorii Ierusalimului spuneau: „Nu este acesta cel pe care caută să-l ucidă? 26 Iată, vorbește în public și nu-i spun nimic. Oare au recunoscut într-adevăr conducătorii că acesta este Cristos? 27 Dar acesta știm de unde este; când va veni Cristos, nimeni nu va ști de unde este”. 28 Atunci Isus, în timp ce învăța în templu, a strigat și a zis: „Voi mă cunoașteți și știți de unde sunt; și, totuși, nu am venit de la mine însumi, ci, într-adevăr, este unul care m-a trimis, pe care voi nu-l cunoașteți. 29 Eu îl cunosc pentru că vin de la el și el m-a trimis”. 30 Atunci căutau să-l prindă, dar nimeni nu a pus mâna pe el, pentru că nu venise încă ceasul lui. 31 Însă mulți din popor au crezut în el și spuneau: „Când va veni Cristos, va face oare mai multe semne decât a făcut acesta?” 32 Fariseii au auzit că mulțimea discuta aceste lucruri despre el. Atunci, arhiereii și fariseii au trimis gărzi ca să-l prindă. 33 Dar Isus a zis: „Încă puțin timp mai sunt cu voi și mă duc la cel care m-a trimis. 34 Mă veți căuta și nu mă veți găsi, iar unde sunt eu, voi nu puteți veni”. 35 Așadar, spuneau iudeii între ei: „Unde are acesta de gând să plece, încât noi nu-l vom găsi? Oare va merge în diaspora, între greci, ca să-i învețe pe greci? 36 Ce înseamnă cuvântul acesta pe care l-a zis: «Mă veți căuta și nu mă veți găsi, iar unde sunt eu, voi nu puteți veni»?”

Dialogul dintre Isus și mulțime are loc în a treia călătorie a lui Isus la Ierusalim…

În prima călătorie L-am aflat în Templu, cu biciul: un lucru care nu le-a plăcut mai marilor Templului… În a doua călătorie la Ierusalim nu intră în Templu, ci stă lângă Poarta oilor, unde se aflau victimele ce urmau să fie jertfite în Templu (oile)… Și în acea mulțime de oameni de jertfit în Templu ajută să umble un paralitic, care apoi își duce patul în zi de sâmbătă… Deci încalcă sâmbăta. Iar ei decid să-L omoare, pentru că se face Dumnezeu, Îl numește pe Dumnezeu : Tatăl Său… Însă Isus a dispărut de la Ierusalim, pentru că încă nu venise ceasul Său…

Acum Se reîntoarce pentru a treia oară la Ierusalim. Și cu siguranță oamenii își amintesc ce s-a întâmplat anterior…

În versetele citite, la început se spune: „Îl căutau și întrebau: «Unde este?»”, iar la urmă avem cuvintele rostite de Isus: „Mă veți căuta și nu Mă veți afla, pentru că unde sunt Eu, voi nu puteți veni”…

Tema este „căutarea Domnului”, adică „Unde este?”…

Întreaga dispută este despre feluritele: „Unde este”? Mai întâi se întreabă: „Unde Se află”; apoi „De unde vine înțelepciunea Sa?”; „De unde vine modul Său de a citi legea?”; „De unde vine El?” și, în special „Unde merge El?”… Este problema lui „Unde?”… Pentru a înțelege o persoană e nevoie să înțelegem acest „Unde?”…

Vom căuta să înțelegem feluritele „Unde?”, cu ajutorul textului, căci în aceste versete autorul dorește să ne arate identitatea lui Isus…

vv. 11-13

11 Iudeii îl căutau în timpul sărbătorii și spuneau: „Unde este el?” 12 Erau multe discuții despre el în mulțime. Unii spuneau: „Este bun”; alții însă spuneau: „Nu, ci înșală poporul”. 13 Dar nimeni nu vorbea despre el în mod deschis, de frica iudeilor.

Textul începe cu faptul că „Îl căutau”… Omul este unul care caută. Nu numai omul caută, ci și fiecare viețuitoare: plantele caută apă, animalele hrană, iar omul caută fericirea și viața…

Cum poate găsi omul fericirea?

Până când vorbim despre apă și hrană, știm ce sunt… Dar fericirea nu-i ceva precis… Prin definiție, fericirea constă în modul de a căuta…

Omul poate căuta, așa cum animalul își caută prada, pentru a o distruge și mânca. Așa încearcă să facă cu Isus dușmanii Săi… Sau, omul poate căuta pentru a-l întâlni pe cel dorit și iubit, și pentru a-l primi… Așa se vor comporta alții cu Isus…

Problema credinței este: care este motivul și scopul căutării tale, chiar și a celei religioase. Dacă tu cauți numai să-L ai în buzunar pe Dumnezeu, fii liniștit… E adevărat că-L vei putea avea numai pentru că-L ucizi, iar El Își va da viața pentru tine. Dar niciodată nu vei înțelege că El e Dumnezeu, ci eventual vei pricepe numai „după”…

În schimb, dacă-L cauți în libertate, fără prejudecăți, pentru a întâlni o Persoană, fiind dispus să te pui în dubiu, în joc, atunci poate că-L vei afla…

În textul nostru cei care-L caută sunt dușmanii Săi, care în capitolul al cincilea căutau să-L omoare…

Ei întreabă: „Unde este El?”.

Avem problema: „Unde?”. Cele două coordonate, pentru a individualiza (defini) o persoană, sunt de timp și de spațiu: „Acum, unde Se află?”…

„Timpul” este același pentru toți, și pentru toți este mutabil, și nimeni nu poate dispune de timp, căci numai Dumnezeu îl stabilește… În schimb, locul în care un om se află, este diferit pentru fiecare… Nu numai că e diferit pentru fiecare, ci este și mutabil, pot să-l schimb, eu, prin libertatea mea…

„Unde” al unei persoane înseamnă și ceva precis: „Unde” desemnează casa sa, unde locuiește! De aici înțelegem cine este o persoană. Căci din casa sa vine un om. Și unde merge? Se reîntoarce acasă…

Omul care nu-și află al său „unde”, care nu-și găsește casa, întotdeauna este un om „în afara locului său”, dezorientat, niciodată nu-i mulțumit…

Așadar, problema este a afla acest „Unde”… Și a-l căuta…

Primele cuvinte pe care Dumnezeu le-a adresat omului sunt: „Unde ești?”.

Întrebați-vă fiecare: „Unde sunt?”…

Nici un om nu-i atât de pierdut, ca acela care nu știe unde se află…

„Unde sunt?” înseamnă și „De unde vin și unde merg?”…

Prin faptul că Dumnezeu îl întreabă pe Adam – pe fiecare dintre noi – nu înseamnă că nu știe unde este, căci știe clar unde este. Ci lui Adam îi este adresată această întrebare, pentru ca el să-și dea seama unde se aflăÎntrebarea ne invită și pe noi să reflectăm, ca să pricepem unde ne aflăm

La începutul Evangheliei am subliniat că tema întregii Evanghelii constă în întrebarea adresată lui Isus de primii doi discipoli: „Unde locuiești?”. Când Isus i-a întrebat: „Ce căutați?”, ei I-au răspuns întrebându-L: „Unde locuiești?”… Au dorit să afle „Unde”, unde locuiește… Înseamnă: care sunt relațiile Sale intime, cine este Tatăl Său, frații Săi… Dacă știu aceste lucruri, cunosc omul…

„Unde l-ați pus?” va întreba Isus despre Lazăr, prietenul Său…

Îi vor arăta mormântul, căci acela e locul în care toți ajungem… Venim din pământ și ne reîntoarcem în pământ… În schimb, Isus ne prezintă un alt „unde” pe care noi nu-l cunoaștem… Isus e om, la fel ca noi, și vine din pământ și se reîntoarce în pământ; dar El nu-i numai om, căci al Său „unde” este Tatăl! Și a venit să ne arate tuturor că avem o origine, care e Tatăl! Și că avem o țintă: plinătatea vieții împreună cu Tatăl! Iar Isus vrea ca toți să înțelegem acest adevăr!

În acest loc, deși-L caută ca să-L ucidă, mulțimile sunt dezbinate… Dacă în întreaga Evanghelie căpeteniile au o singură părere… dacă oamenii care caută puterea și să stăpânească mulțimile doresc să-L ucidă pe Domnul, Isus nu caută să stăpânească peste alții și nici puterea, ci se face slujitorul tuturor, mulțimile sunt divizate…

Judecățile (părerile) noastre mereu sunt în dezacord…

Ne-am putea întreba: de ce depinde judecata? Omul vede cu ochii săi și judecă cu inima sa… La fel, în a-L judeca pe Domnul, există oameni care Îl consideră bun, și alții, care-L văd un mincinos…

Cei care privesc ceea ce spune și ceea ce face; cine privește ceea ce El aduce oamenilor, adică faptul că Se face slujitorul lor, slujitorul vieții fraților, spun: „Este bun” pentru că are aceste valori…

În schimb, oamenii care au ca valori cele opuse celor de mai sus, fiind convinși că trebuie să stăpânească peste oameni, spun: „El ne înșeală, căci urmărește să aibă putere peste noi”, crezând că și Isus se comportă ca ei… În concluzie, Îi atribuim lui Isus valoarea pe care o avem în interiorul nostru, așa cum ne exprimăm în orice părere…

Așadar, problema credinței sau a necredinței în Isus, nu-i una intelectuală, bazată pe faptul că am înțeles sau nu anumite lucruri, ci ține de lumea valorilor pe care un om le urmează…

Dacă faci ceea ce face Isus și cauți ceea ce caută Isus, înțelegi că El e bun, că e Fiul lui Dumnezeu, că-ți dăruiește libertate, iubire, slujire. În schimb, dacă omul caută valorile opuse, are impresia că Isus este cel care-i distruge planurile, demască maniile sale după putere, îi distruge afacerile, dar și „templul”, adică sfânta sa religie umană bazată pe interes, care-i protejează puterea… În acest caz Domnul trebuie eliminat, așa cum vor spune căpeteniile religioase..

Prin urmare, a fi în favoarea sau defavoarea lui Isus nu-i doar o căutare intelectuală, ci e ceva mai profund și mai uman: ce vrea omul de la viață, ce caută, ce valori are?

Dacă tu ești unul care înșală, ai impresia că El este cel mai rău înșelător, care a existat vreodată pe pământ… „Căci după două mii de ani toți suntem aici înșelați a asculta vorbindu-se de El?!… La fel ca alte miliarde de oameni pe tot pământul”…

În ce constă înșelăciunea, minciuna?

Înșelăciunea se verifică atunci când intențiile nu corespund cuvintelor și, în special, când cuvintele nu corespund faptelor…

Privindu-L pe Isus vedem că niciodată nu Și-a exprimat dorințele… Alții ne spun care-s intențiile Sale… Observăm că faptele Sale sunt precise, clare: mai înainte de a vorbi, face fapte. Apoi ne oferă semnificația acestora, spunând care sunt intențiile Sale: „Da, acestea sunt faptele Mele, căci Eu vreau ca omul să fie liber, să fie după chipul lui Dumnezeu, să fie solidar, să iubească”. Iar aceste intenții ale Sale ni le-a arătat prin fapte…

Așadar, nu putem despărți ființa lui Isus de ceea ce El spune și face… El este coerent, fapt pentru care omul ori Îl refuză, ori Îl acceptă… Iar refuzul sau acceptarea nu depind de un raționament, ci de alegerea valorilor făcută de om…

vv. 14-18

14 Trecuse deja jumătate din sărbătoare, când Isus a urcat la templu și a început să învețe. 15 Iudeii se mirau și ziceau: „Cum știe acesta carte fără să fi învățat?” 16 Atunci Isus a răspuns și le-a zis: „Învățătura mea nu este a mea, ci a celui care m-a trimis. 17 Dacă vrea cineva să facă voința lui, va cunoaște dacă învățătura este de la Dumnezeu sau dacă eu vorbesc de la mine. 18 Cine vorbește de la sine își caută propria mărire; însă cel care caută mărirea celui ce l-a trimis, acesta este vrednic de crezare și nu este nedreptate în el.

Isus răspunde la întrebarea „Unde este El? Cine este El? E un om bun, sau înșală?”.

Aceste versete privesc doctrina și învățătura Sa cu privire la tema „De unde vine?”… Căci Isus începe să învețe, iar în Evanghelia după Ioan învățătura Îi este rezervată (atribuită) numai lui Isus: numai El singur învață; e Fiul care ne face exegeza Tatălui, ni-L face cunoscut pe Tatăl, și ne învață să fim fii, exact făcându-ne frații altora. Aceasta este întreaga Sa învățătură…

Apoi evanghelistul mai adaugă un lucru: că Tatăl Îl învață pe Isus cum să fie Fiu… Pentru că Fiul este cel care este egal cu Tatăl, învață totul de la Tatăl… Apoi se spune și că Spiritul Sfânt ne învață ceea ce Isus ne-a învățat…

Practic, învățătura este rezervată lui Dumnezeu: Tatălui și Fiului și Spiritului Sfânt… Iar noi suntem cei care primim această învățătură, acest Cuvânt, pentru a deveni ca Fiul, în raportul Său cu Tatăl, cu iubirea Sa față de toți, care este Spiritul Sfânt.

Ioan spune că toți suntem „theodidacți”, adică toți suntem instruiți de Dumnezeu… Cu alte cuvinte, omul este făcut să primească acest Cuvânt care-l face om, mai mult, îl face Dumnezeu…

Problema este a celor care au învățat prea multă teologie și au ajuns în funcții de conducere, căci ei se întreabă: „Acesta în care școală a învățat? N-a învățat cu Gamaliel și nici cu alții. De unde vine învățătura Lui?”.

În zilele noastre, când încercăm să fim originali cu orice preț, acest fapt nu-i atât de important… În schimb, în trecut, în special în câmp religios, despre cei care inventau lucruri se credea că spun minciuni, și pe bună dreptate: nu poți inventa valorile!… Căci de unde le-ai luat? De la cine le-ai învățat? Prin urmare, îi citau pe învățătorii lor, urmau școlile și eventual fiecare adăuga părerile sale acelora care erau deja consolidate de experiența înaintașilor săi…

Așadar, ei se întreabă: „Cum de știe aceste lucruri?”. Ei recunosc că Isus are o învățătură ciudată, adică El prezintă o imagine nouă despre Dumnezeu, despre lege și despre om… Și se întreabă: „De unde o ia?”…

Citind Evanghelia, exact acest fapt ne surprinde: cum de acest om vorbește în acest fel despre lege, Dumnezeu și om?

Uimirea se datorează distanței dintre experiența umană a celor care vorbesc despre Isus și conținutul afirmațiilor Sale… Isus însuși confirmă această distanță când spune: „Învățătura Mea nu este a Mea [ca om], ci a Celui ce M-a trimis” (v. 16).

Pe de altă parte, cuvintele „Învățătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis” conțin un adevăr mai profund: „Învățătura Mea e a lui Dumnezeu. Iar acest fapt însemnă că Eu sunt egal cu Dumnezeu”… Învăț cu aceeași autoritate a lui Dumnezeu… M-a trimis Tatăl, deci Eu vă învăț cine este Tatăl… Și arăt acest adevăr în Fiul, și-i arăt omului adevărul său de Fiu… Din această cauză Mă pun în opoziție cu legea, cu religia dominatoare, și cu toate puterile care-l țin rob pe om… Așadar, ceea ce pretindea Isus era ceva măreț…

Nu putem lua în calcul numai doctrina lui Isus, separând-o de persoana Sa…

Dacă studiem doctrina lui Isus și spunem că este foarte frumoasă, dar uităm că El e acea doctrină, că El a trăit acel Cuvânt și Se identifică cu acel Cuvânt, facem din Isus un mare înșelător… Căci Isus n-a spus cuvinte frumoase, ci doar ne-a explicat cine era El prin fapte și prin cuvinte… Și așa ni L-a arătat pe acel Dumnezeu pe care nimeni nu L-a văzut vreodată. Și aceasta e sminteala întrupării care, de fapt, e însăși posibilitatea mântuirii: faptul ca trupul nostru să devină cu adevărat egal cu Dumnezeu…

Cum putem înțelege (ști) dacă este adevărată această învățătură? Versetul al șaptesprezecelea ne răspunde în mod simplu… Pentru a pricepe adevărul Cuvântului Său, pentru a crede în El, este nevoie numai de un singur lucru: „Dacă vrei să faci voia Domnului – ceea ce Dumnezeu zice – vei vedea că vorbele Sale sunt adevărate; dar dacă nu vrei să faci voia Domnului, niciodată nu vei ști că al Său Cuvânt e adevărat”…

Așadar, problema de a crede sau nu Cuvântului Său, de a crede sau nu în Dumnezeu, nu-i o problemă intelectuală, ci ține de voința practică… De fapt „Nu cred, pentru că nu-i în folosul meu…”; „Nu cred, pentru că Isus, Cuvântul, demontează certitudinile mele, privilegiile mele, puterea mea, modelul meu de stăpânire peste lume”… Acesta este adevăratul ateism…

În Biblie, ateul nu-i cel care nu crede în Dumnezeu, sau care crede că Dumnezeu nu există. Căci Biblia spune că: „Nebunul spune că nu există Dumnezeu”… Adevăratul ateu este cel care-i exploatează pe alții și stăpânește peste alții și ia locul lui Dumnezeu și spune: „Eu sunt Dumnezeu, căci sunt reprezentantul Său pe pământ; vă ofer eu imaginea exactă a lui Dumnezeu prin puterea și prin stăpânirea mea”…

Acesta este adevăratul ateu care se substituie lui Dumnezeu, celălalt ateu este doar un om care nu a înțeles, sau are o reacție față de această formă de religiozitatea…

Așadar, problema credinței nu-i intelectuală, rațională, ci aparține sferei inimii.

Dacă inima omului are avantaje de apărat, sau dacă este cuprinsă de frici care o blochează în a-și exprima dorințele cele mai profunde, nu este o inimă liberă pentru a crede…

Pentru a crede trebuie să am o inimă dispusă să creadă… Căci de fapt, eu cred numai ceea ce vreau și numai ceea ce iubesc și pricep numai ceea ce vreau, la fel ca fiecare om. Și, mai înainte de orice înțelegere, se află o voință, o iubire… De ce un om studiază și înțelege un lucru: pentru că-l interesează…

La fel, dacă te interesează să faci voia lui Dumnezeu care ni s-a manifestat în Isus – o voință precisă care se revelează în Fiul care iubește frații – tu înțelegi că toate Cuvintele Sale, dar și Persoana Sa sunt de la Dumnezeu și că Isus e Dumnezeu…

Mereu se spune că credința este irațională. Dar nu-i deloc irațională!

Credința se naște din experiență, dintr-o lucrare precisă, pe care o verifici și ajungi la concluzia că este adevărat că este așa… E adevărat că trăiesc ca fiu al lui Dumnezeu, dacă cred în El și experimentez o nouă imagine despre Dumnezeu, o nouă realitate a omului, și înțeleg că viața e diferită…

Ateismul, din punct de vedere teoretic, e foarte dogmatic. Căci dacă omul are dorința după viață și după fericire, însemnă că va exista viața și fericirea… Dacă unui om îi este sete, e logic să ne gândim că există apă. Și e irațional să spunem de mai înainte că apa nu există… Cel puțin omul trebuie să caute apa… Așadar, din punct de vedere rațional, credința e rațională, mult mai mult decât opusul ei…

În schimb, din punct de vedere practic, avem diferența între credincios și necredincios… Și mulți care nu par credincioși, în realitate sunt credincioși… Și viceversa: mulți care se prefac că cred, pentru că ei cred din punct de vedere intelectual, în realitate nu sunt credincioși, pentru că ei „nu fac voia lui Dumnezeu”, adică nu-L urmează pe Isus…

Augustin spune: „Cred pentru a înțelege și înțeleg pentru a crede”… Pentru a înțelege o persoană, trebuie să avem o încredere „de început”, dacă nu, nu o înțelegem… Însă, pentru a crede cu adevărat într-o persoană, trebuie să o înțeleg, numai atunci voi avea o încredere deplină în ea… Prin urmare credința (încrederea) și înțelegerea sunt mereu împreună. Dar începutul este credința (încrederea): dacă nu cred, dacă nu-i acord încredere unei persoane, niciodată nu voi experimenta adevărul acelei persoane…

Iar fără o credință rațională, omul nici măcar nu poate să trăiască… El nu trăiește prin ceea ce înțelege, ci prin ceea ce dorește, prin ceea ce crede și speră… Ceea ce omul înțelege este numai mijlocul pentru a obține ceea ce speră, ceea ce crede…

Și-i important ca ceea ce sper și cred să fie rațional, să nu fie nebunesc…

Isus ne oferă încă un criteriu al adevărului: când un om vorbește de la sine, caută propria sa glorie, mărire. Iar cine caută gloria sa, sacrifică propriei sale măriri orice adevăr… Prin urmare, cu siguranță, este un mincinos… Cine nu caută gloria sa, acesta este adevărat…

Vrei să știi dacă un om spune adevărul? Vezi dacă prin ceea ce zice, câștigă sau nu. Dacă nu câștigă, dacă pierde, ori este un prostuț, ori spune adevărul…

În schimb, dacă prin ceea ce spune el câștigă – chiar dacă ar spune un lucru adevărat – înseamnă că minte, căci prin ceea ce spune înțelege sau urmărește cu totul altceva – câștigul… Adică el vrea numai să câștige. Căci dacă ar câștiga prin minciună, ar spune o minciună…

Așadar, valoarea spuselor unui om depinde de ceea ce el caută să obțină prin ceea ce spune…

Binele este întotdeauna gratuit. Dacă un om prin ceea ce face urmărește un profit, un interes, înseamnă că face din egoism ceea ce face… Egoismul e opusul iubirii, dar acest om urmărește prin vorbele sale să-și mascheze egoismul, vorbele lui nefiind adevărate…

Acestea sunt criterii foarte fine ale adevărului, dar și foarte evidente, chiar și-n viața de zi cu zi… Iar aceste criterii intră în joc în sfera credinței, dar într-un mod inconștient, încât omul nici nu-și dă seama. În fond și la urma urmei, acesta crede ceea ce crede, crede ceea ce-i este comod, iar dacă-i folosește să se prezinte ca un creștin, se prezintă liniștit, dar doar pentru că-i folosește, nu pentru că ar fi un creștin…

vv. 19-24

19 Oare nu Moise v-a dat Legea? Totuși, nimeni dintre voi nu ține Legea. De ce căutați să mă ucideți?” 20 Mulțimea i-a răspuns: „Ai diavol. Cine caută să te ucidă?” 21 Isus a răspuns și le-a zis: „Un singur lucru am făcut și toți vă mirați. 22 Deoarece Moise v-a dat circumcizia – deși ea nu vine de la Moise, ci de la patriarhi – circumcideți un om în zi de sâmbătă. 23 Dacă un om primește circumcizia în zi de sâmbătă, ca să nu fie călcată Legea lui Moise, voi vă mâniați pe mine pentru că am vindecat un om întreg în zi de sâmbătă? 24 Nu judecați după aparențe, ci faceți judecată dreaptă!”

Avem a treia întrebare: „De unde vine interpretarea legii, dată de Isus?”… Face referire la ceea ce a făcut în capitolul al cincilea, la venirea Sa anterioară la Ierusalim, când în zi de sâmbătă a ajutat un paralitic să umble, iar acesta și-a dus patul, deci a încălcat legea…

Isus a săvârșit intenționat minunea în zi de sâmbătă, încălcând legea, pentru a arăta că omul nu-i pentru lege, ci legea e pentru om; pentru a ne arăta că Dumnezeu nu-i stăpânul care stăpânește omul pe baza unor legi arbitrare, ci că Dumnezeu este în slujba vieții omului; că Dumnezeu nu cere sacrificiul omului, ci Se sacrifică El pentru om…

Așadar, în modul de a înțelege legea lui Isus există două feluri opuse de a-L pricepe pe Dumnezeu: Îl putem înțelege pe Dumnezeu ca fiind puterea supremă, care-i stăpânește pe toți, îi ține sclavi pe toți, El se simte bine, dar oamenii trebuie pedepsiți și penalizați, pentru că sunt săraci… Aceasta – mai mult sau mai puțin – este ideea pe care lumea o are despre Dumnezeu, o idee după care bogații sunt binecuvântați, iar săracii sunt blestemați… Sau, Îl putem înțelege pe Dumnezeu, ca fiind iubire, care dă libertate tuturor fiilor Săi, începând de la cei din urmă, adică a celor care au demnitatea mai profundă dintre toți. De ce? Pentru că fac opusul celor care se comportă în mod contrar față de cum se comportă Dumnezeu, adică stăpânesc, subjugă și fac nedreptăți…

Așadar, modul lui Isus de a înțelege legea izvorăște din modul Său diferit de a-L înțelege pe Dumnezeu și pe om…

Care e omul realizat și liber? Nu-i cel care-i stăpânește pe alții, ci e acela care-i slujește pe alții…

Atunci Isus spune despre lege: „Voi aveți legea, dar nu o țineți”… Poți foarte bine să respecți legea pe care ți-ai făcut-o tu, și să nu respecți fundamentul legii, care este iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui… Legea este iubirea fratelui; legea este împărtășirea cu celălalt… Dacă avem un Tată comun, legea este legea fraternității… Dacă nu, însemnă că-l negăm pe Tatăl. Adevăratul ateism este acesta, cel practic, adică a stăpâni peste sărac…

Apoi adaugă: „Iar voi o încălcați atât de mult, încât în numele legii voastre Mă omorâți pe Mine, pentru că am dat viață unui om în zi de sâmbătă”.

„Frumoasă lege este aceasta, care-l ucide pe cel care face binele!?”, îi ironizează Isus…

Iar răspunsul mulțimii este: „Tu ai un demon. Cine caută să te ucidă?”… Poate că nu toată mulțimea știa că mai marii poporului doreau să-L ucidă… Dar unii știau, și știa și Isus…

I-au spus: „Ai un demon”. Deja Isus a fost – și în Evanghelia după Marcu -catalogat că e nebun (ai Săi au mers să-l prindă pentru că și-a ieșit din fire), iar cărturarii spun: „Este îndrăcit!”…

Modul lui Isus de a înțelege legea, pentru un om pios, este satanic… O persoană devotată, fidelă tuturor legilor, care-ți prezintă un Dumnezeu care e iubire, care Se face slujitorul omului… și omul (căci Isus e un om) care spune că e Dumnezeu…

Ei răspund că aceasta e pretenția lui Adam care a vrut să fie egal cu Dumnezeu…

Însă, nu! Căci Isus și felul Lui de a interpreta legea sunt darul pe care Dumnezeu vrea să ni-l facă: Dumnezeu ne vrea egali cu Sine, căci ne-a făcut după chipul și asemănarea Sa; L-a trimis pe Fiul, devenit trup, pentru a ne spune ceea ce noi suntem în realitate…

Așadar, Isus nu e o persoană care blestemă, ci ne arată că modul nostru de a-L înțelege pe Dumnezeu este blestemat, satanic… Iar ceea ce noi simțim despre Dumnezeu, proiectăm asupra lui Isus, deci noi spunem că Isus e diabolic. Însă nu, ci satanic e modul nostru a a-L înțelege pe Dumnezeu, de a ne închipui un Dumnezeu care-l subjugă pe om…

Apoi Isus continuă: „Am făcut un singur lucru”. Se referă la cel făcut la Ierusalim, în urcarea anterioară… Acel lucru care I-a atras mânia religioasă a căpeteniilor poporului, care vor să-L omoare pentru că a încălcat sâmbăta…

Isus spune: „Eu am făcut un singur lucru prin care am însănătoșit în totalitate un om. Însă voi, sâmbăta tăiați liniștiți mulți oameni, încălcând legea, pentru că nu s-ar putea face nici un lucru în zi de sâmbătă. Și totuși spuneți că nu încălcați legea. Dar ziceți că Eu o încalc dacă însănătoșesc un om, sâmbăta”…

Altfel spus, Isus vrea să ne ajute să înțelegem de unde vine interpretarea pe care El o dă legii: vine dintr-o nouă viziune despre Dumnezeu, care e cea a Fiului… Fiul ne prezintă un Dumnezeu care e Tată, care iubește omul, care e în slujba omului, iar omul e chemat să fie similar Tatălui. Iar Fiul a venit să ne dea Spiritul Său, pentru ca și noi să putem fi acolo unde este El…

Apoi continuă întreaga dispută… O putem citi singuri… Și vom observa că mulțimea se separă din nou. Unii spun: „Deci, Acesta e Cristosul”…

De fapt, Cristosul e Cel care vine să aducă libertate omului, să aducă Împărăția lui Dumnezeu pe pământ… Dar mulțimea continuă: „Cum poate fi El, Cristosul? Căci Cristosul nu se știe de unde vine. Însă Acesta știm de unde vine”…

Isus răspunde: „Voi știți de unde vin, dar de fapt nu știți…”. Pentru că Isus, ca om, știm clar de unde vine, după cum și noi știm… Însă El are un „De unde?” pe care noi nu-l cunoaștem: adică Isus e Dumnezeu!

Dacă un om nu recunoaște că Isus e Dumnezeu, e Domnul, atunci Isus e cel mai mare înșelător al istoriei…

Isus a venit să ne prezinte fața Sa de Fiu, fața nouă a Tatălui… Acea față a Tatălui pe care noi, încă de la început, am uitat-o, urmând indicațiile satanei: faptul că Dumnezeu ar fi teribil, că ar cere jertfa noastră și că ne distruge dacă greșim…

În schimb, Isus ne prezintă în Fiul pe Dumnezeul care vine să reconstruiască viața, să re-dăruiască încrederea, libertatea, speranța, până la a-Și da viața Sa pentru cei care-L omoară…

De aceea versetele se încheie cu cuvintele: „Mă veți căuta și nu Mă veți afla, căci unde sunt Eu, voi nu puteți să veniți”… Pentru că Eu merg la Tatăl și vin de la Tatăl… Voi nu puteți…

Dar în următoare cateheză vom vedea: „Dacă vreți să veniți la Mine, vă spun Eu cum să faceți și vă fac Eu darul să veniți unde merg Eu”… Cu alte cuvinte, Isus a venit între noi și ne-a prezentat un „unde” foarte ciudat care ne derutează, pentru a ne arată unde vrea să ne ducă pe toți. El vrea să ne ducă la casa Tatălui, un loc unde toți suntem acasă, și acolo toți devenim frați și cunoaștem cine este Dumnezeu…

Versetele sunt o dispută despre identitatea lui Isus, dar sunt și un proces de luminare: cu alte cuvinte, credința noastră trece prin aceste dubii, și trebuie să ia în serios toate dubiile. Cu adevărat trebuie să ne întrebăm: „E adevărat că Isus e bun pentru noi? Ce înțelegem prin cuvântul bun? Sau e o înșelăciune ceea ce spune? Sunt dispus să fac (să țin) cuvintele Sale? Caut gloria mea? Vorbesc de la mine însumi? Ce idee am despre Dumnezeu, lege și om?”…

E clar că despre Isus cunosc toate lucrurile umane: El e om la fel ca fiecare dintre noi, și totuși, această umanitate a Sa îmi prezintă un mister mare, care e acel mister de unde noi toți venim: începutul și scopul nostru…

Autor: pr. Silvano Fausti
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Gabriela Neag și pr. Mirel Demian