Deci David Îl numeşte Domn; şi cum este fiu al lui?

Puterea lui Isus este cunoscută numai omului care recunoaște prin Spiritul că El este Domnul.

Ps. 109 (110)

Psalmistul ne prezintă ritualul încoronării regelui, care prevedea și abaterea dușmanului. Poporul ales își însușește aceste obiceiuri de la popoarele vecine.

Pornind de la textul Evangheliei după Luca vom înțelege modul în care Isus este rege, și care este felul regalității Sale, dar și felul în care comunitatea creștină a înțeles regalitatea.

Acest psalm este ales de Isus pentru a pune un semn de întrebare și pentru a pune în dubiu modelul de rege pe care-l avea și Petru în minte, dar pe care și noi îl avem: că Dumnezeu câștigă. Se fac cruciade, se poartă războaie sfinte, câștigă adevărul; toate mijloacele sunt bune, numai să câștige adevărul…

Important este să „punem vrăjmaşii aşternut picioarelor”, adică regele își punea piciorul pe gâtul dușmanilor, înainte de a le tăia capul, ca să nu se mai răscoale.

Isus alege acest psalm pentru a pune întrebarea decisivă. Răspunsul dat acestei întrebări exprimă sensul credinței creștine.

Noi sperăm să înțelegem întrebarea…

Se citește Lc. 20, 41-44

⁴¹ Dar el le-a zis: „Cum spun ei că Cristos este Fiul lui David? ⁴² Pentru că însuși David spune în cartea Psalmilor: Domnul a spus Domnului meu: așază-te la dreapta mea ⁴³ până când voi pune pe dușmanii tăi sub picioarele tale. ⁴⁴ Așadar, David îl numește Domn; cum poate fi fiul său?”

Cu aceste întrebări se încheie a doua parte a Evangheliei. După cum partea întâia s-a încheiat cu întrebarea adresată de Isus discipolilor Săi: „Cine spune lumea că sunt Eu?”. Și după ce I-au răspuns, i-a întrebat: „Dar voi cine spuneți că sunt Eu?” Și atunci răspund: „Tu ești Cristos”. În textul nostru se încheie a doua partea a Evangheliei, punându-se în discuție cine este Cristos…

Să privim contextul…

Aceste texte ne prezintă a treia zi a lui Isus la Ierusalim, ziua de marți… Miercurea este ziua goală, a pregătirii; apoi ziua de joi, când începe pătimirea și se încheie Evanghelia.

Care este locul? Ne aflăm la Ierusalim, înaintea Templului, în care Isus a intrat cu biciul, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani, întrebând: „De ce faceți din casa Tatălui Meu o peșteră de tâlhari?” Altfel spus, de ce Templul – adică Dumnezeu – este înjosit ca loc al pieței, al comerțului?

Deoarece din totdeauna Dumnezeu ne folosește pentru a fura… De ce?

Pentru că Dumnezeu este atotputernic, căci toate sunt ale Sale… Prin urmare, un om care devine asemănător cu Dumnezeu, este acela care face ca să fie cât mai multe lucruri ale sale, prin faptul că le fură celorlalți… Aceasta este justificarea lui Dumnezeu, iar Templul era garantul maxim al acestui mecanism…

Atunci Isus intră în Templu cu biciul.

Ei îl întreabă: „Cu ce putere faci acestea?” Noi suntem autoritățile religioase, culturale și politice de drept, iar tu vrei să distrugi autoritatea noastră, care exprimă voia lui Dumnezeu?

Isus îi întreabă: „Botezul lui Ioan venea de la Dumnezeu sau de la oameni?”. Altfel spus, care era puterea Botezătorului: de la Dumnezeu sau de la oameni?… Ei cugetă: „Dacă spunem că de la Dumnezeu, ne va întreba din ce cauză nu L-am crezut; dacă răspundem de la oameni, vom avea poporul împotriva noastră”. Deoarece ei erau interesați să-și păstreze puterea cu orice preț, răspund că nu știu…

Isus începe să le spună câteva pilde. Mai întâi răspunde prin pilda vierilor, arătându-le care este puterea lui Dumnezeu: este puterea fidelității și a iubirii excesive, prin faptul că trimite mulți profeți. Credincioșiei crescânde a lui Dumnezeu îi corespunde infidelitatea noastră crescândă. La urmă, Domnul spune: „Le voi trimite pe Fiul Meu, căci Îl vor respecta”. Iar ei spun: „Să-L omorâm, căci moștenirea va fi a noastră”.

Puterea lui Isus e puterea lui Dumnezeu: este puterea unei fidelități mai tari decât orice rău și decât moartea; este puterea pietrei aruncate de zidari, de căpetenii, disprețuite. Este „în capul unghiului”, îi mântuiește pe toți, pentru că-Și dă viața pentru toți.

Imediat avem problema tributului datorat Cezarului: puterea lui Dumnezeu nu este precum puterea Cezarului: puterea Cezarului constă în a-i avea pe toți la mână, în a-i stăpâni pe toți; puterea lui Dumnezeu este cea de a-Și da viața pentru toți.

În ultima cateheză am prezentat tema învierii. Credința în înviere constă într-o experiență: că noi suntem ai lui Dumnezeu (și se știe că toate sunt ale lui Dumnezeu); dar și Dumnezeu este al nostru, adică El ne aparține… Această iubire reciprocă între noi și Dumnezeu face din cei doi un singur trup… Tema profundă a Bibliei este nupțialitatea, omul fiind cealaltă parte a lui Dumnezeu… Aceasta este puterea lui Dumnezeu: cea de a deveni om, de a ne iubi dincolo de toate limitele…

Isus adresează trei întrebări. Cea dintâi este clară: Cristos este fiul lui David… Mai întâi ne vom opri asupra acestei afirmații: adică vom prezenta așteptările mesianice. Apoi Isus se întreabă: „Cum de David îl numește pe fiul său: «Domnul meu»”? Întrebarea este: Cum de Mesia, care este un om, este Dumnezeu? Sau răsturnând întrebarea: dat fiind faptul că pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut, cum de Dumnezeu este acest om, care sunt Eu (căci Isus vorbește despre Sine)? Pentru că ei L-au întrebat: „Care este autoritatea Ta”?

A doua întrebare este: Cum de Dumnezeu este acest om, Domnul?

Urmează ultima întrebare: Dacă Domnul este acest om, care se numește Isus – care este piatra aruncată, s-a împotrivit celor puternici, a purificat Templul, va sfârși pe cruce, loc în care va avea titlul regelui, și va fi recunoscut drept, Fiul lui Dumnezeu – întrebarea este: „În ce fel va fi fiul lui David ?”; ce fel de mesianism ne va aduce acest Dumnezeu?

Cea dintâi problemă este – dincolo de toate ipotezele pe care le avem noi despre mesianism – că Mesia este Dumnezeu iar Dumnezeu este un om… Prin „om” se înțelege trup, fragilitate, faptul că și-a însușit toate condițiile noastre… Înseamnă a-L cunoaște pe Dumnezeu în fragilitatea Sa. A doua problemă este: în ce fel va realiza Împărăția lui Dumnezeu? În ce fel va fi Mesia? O va realiza în mod divin, adică nu la fel ca oamenii…

Să pătrundem în acest text, pentru a înțelege centrul credinței noastre…

Isus ne sugerează răspunsul, nu ni-l spune explicit, pentru că noi suntem chemați să dăm răspunsul… Noi suntem întrebați! Așa după cum la sfârșitul primei părți a Evangheliei am fost întrebați despre ce am înțeles: „Cine sunt Eu pentru voi”?, acum Isus ne pune două întrebări mai discrete… „Cum de Cristos este fiul lui David, dacă David îl numește Domn”?; adică voi Mă numiți Mesia, dar cum de acest om – Mesia, adică Eu – este Dumnezeu? Corespunde acest adevăr cu imaginile voastre despre Dumnezeu?… Iar a doua întrebare: Dacă Mesia e Dumnezeu, cum va împlini mesianismul? Nu în felul în care credeți voi, nu așa cum stă scris în Ps. 110, pe care și Eu îl voi cita…

Ne aflăm în centrul credinței creștine. Să cerem Domnului ajutorul ca să înțelegem aceste versete, căci întotdeauna prima erezie este cea a docetismului: uitarea trupului lui Cristos și inventarea propriilor idoli, pe care să-i urmăm…

v. 41

⁴¹ Dar el le-a zis: „Cum spun ei că Cristos este Fiul lui David?

Întrebarea este adresată „lor”, adică saducheilor, fariseilor, cărturarilor, discipolilor, mulțimii… tuturor. Altfel spus, printre acești „lor” ne aflăm și noi…

Acești „lor” pot fi cărturarii care I-au spus lui Isus: „Ai răspuns bine”, dar se opresc la atât; sau putem fi noi, care citim Evanghelia, și ne oprim la atât… Însă vom vedea că Evanghelia continuă și spune: „Feriți-vă de cărturari”, nu faceți ca ei, ci comportați-vă la fel ca văduva (vom prezenta această temă în catehezele viitoare)…

Acești „lor” suntem noi toți, care suntem provocați de o întrebare a lui Isus.

De obicei suntem noi cei care mereu Îl întrebăm pe Dumnezeu, Îi punem întrebări, Îl punem în dubiu: „Cine ești Tu? Cine e Dumnezeu?”

Până când noi Îi punem întrebări, Dumnezeu nu răspunde… (Nici lui Iov nu i-a răspuns…).

Credința începe, nu atunci când îl interoghez pe El, când îl pun pe El în dubiu, ci atunci când mă interoghez pe mine, dacă respect, mă supun, urmez Cuvântul Său; când mă las eu interogat de El…

Dar dacă eu îl interoghez pe El, El ar trebui să-mi răspundă la întrebările pe care eu I le adresez… Însă El vrea să-mi spună alte lucruri…

Dacă eu Îl întreb: „Ce este aceasta?”, El îmi va răspunde că este o foaie… Dar e zadarnic să-I adresez această întrebare, pentru că deja eu știu că e o foaie…

În schimb, dacă eu ascult întrebările Sale, este cu totul altceva… Iar întrebarea este: „Cine sunt Eu pentru tine? Ce însemnătate am pentru viața ta? În ce fel Mă înțelegi?”… Avem o răsturnare: în loc să-L întrebăm noi pe El, ne simțim noi interogați de El… Iar acest fapt este valabil în orice relație: înțelegi o persoană, nu atunci când începi să o interoghezi, ci atunci când te lași întrebat, pus în chestiune…

Ce înseamnă că Mesia este „Fiul lui David?”…

Așteptau ca Mesia să vină din descendența lui David, după făgăduința din (2Sam. 7), când David a vrut să-i construiască o casă lui Dumnezeu… Iar Dumnezeu îi răspunde că nu are nevoie de o casă, ci dacă vrea, El îi va face o casă… „Din casa ta voi face să se nască un Mesia care va fi un rege al dreptății și al păcii și va domni pe vecie”. Așadar, marea făgăduință este că din David s-ar fi născut Mesia…

Iar Mesia era unsul lui Dumnezeu, eliberatorul…

„Eliberatorul” vine când nu există libertate, când este nevoie de eliberare, căci libertatea este diferită de eliberare.

Eliberarea este o acțiune (o lucrare). Libertatea se presupune că există: dar ați văzut-o, plimbându-se? Căci eu n-am văzut-o… Eliberarea este o acțiune constantă a întregii vieți pentru a ieși din sclaviile (înrobirile) proprii, pentru că ne procurăm tot mai multe sclavii. Când vrem să fim liberi pentru a ne satisface propriile capricii: aceasta este o înrobire maximă, căci subordonez totul numai ca să-mi ating plăcerile…

Mesia era Cel care elibera: lucrarea Sa este în mod constant cea de a elibera poporul…

În ce fel îl elibera?

Așteptarea tuturor este reflectată de Petru: Petru a scos sabia, ca primă anticipare a tuturor săbiilor, pe care le-am scos în timpul cruciadelor și pe care le scoatem și-n zilele noastre, pentru că avem un model al lui Cristos, în conformitate cu cel descris în Ps. 110…

În Ps. 110 ni se relatează ceea ce se întâmpla când murea regele. Atunci toți vasalii luptau între ei, pentru a-i lua locul… Și cine era mai puternic, sau mai delincvent, se alia cu cei mai tari, îi extermina pe cei slabi, apoi domnea pacea: stăpânea el peste toți… Și ce făcea?

Vasalii erau aliații lui: îi aparțineau, iar regele le făcea favorurile sale… Pe cei care nu-i erau aliați îi folosea ca „așternut al picioarelor” în timp ce regele lua tronul (era încoronat), apoi îi judeca prin a-i călca pe cap, ca să nu se mai răscoale… Și ca să învețe și alții care, dacă ar fi dorit să se răscoale, imediat regele le-ar fi tăiat capetele…

Așadar, exista următoarea imagine: după cum Dumnezeu pe cer este atotputernic, și ține totul în mâna Sa, tot astfel pe pământ, regele este atotputernic și controlează totul…

Dar pentru că apoi toți regii sunt delicvenți… Să nu uităm că Israelul mereu era invadat de egipteni, de babilonieni, de asirieni… Prin urmare, Israelul a înțeles că regele nu trebuie să domnească în acest fel…

Însă, în loc să spună „Așa nu se poate”, Israelul cugeta: „Va veni și rândul nostru, când noi îi vom supune pe toți…”. Și așa cugetăm toți mereu: „Va veni Mesia, și vei vedea tu…”…

Când Isus se naște la Betleem, în orașul lui David, descendent al lui David, îngerii vestesc: „Astăzi s-a născut pentru voi Mântuitorul, Cristosul, Mesia, Domnul (adică Dumnezeu). Iată semnul”… Ne aflăm în timpul primului recensământ al Imperiului Roman, când cel mai mare imperiu din istorie își celebrează puterea prin recensământ: câți suntem, câți bani primim, câți soldați avem, câte războaie putem purta, căci avem în mână întreaga lume…

Exact în acest timp, Luca ne spune că semnul Cristosului, semnul lui Dumnezeu este „un prunc”, care trebuie ținut în mâini (în brațe), înfășat, culcat în iesle… Acesta este semnul… Deja avem scena mormântului… Altfel spus, El este Dumnezeu, nu pentru că ia viața altora, ci pentru că-Și dă viața; nu pentru că-i are pe toți la mână, ci pentru că se dă pe mâinile tuturor…

Întreaga temă a lui Mesia este dezvoltată până când orbul din Ierihon Îl numește „Fiul lui David”. Iar în timpul intrării în Ierusalim, pe mânzul asinei, Îl proclamă „Fiul lui David: iată Mesia care vine în numele Domnului”…

Așadar, exista această mare așteptare…

Isus răspunde acestei așteptări, spunând că este adevărat că Cristos este fiul lui David… Și în Evanghelie se subliniază că Isus este fiul lui David, după trup… Însă Isus subliniază că Mesia este și altceva…

vv. 42-43

⁴² Pentru că însuși David spune în cartea Psalmilor: Domnul a spus Domnului meu: așază-te la dreapta mea ⁴³ până când voi pune pe dușmanii tăi sub picioarele tale. 

Aceste cuvinte sunt începutul Ps. 110… Este cel mai citat psalm în Noul Testament în teme, precum mesianismul lui Isus, învierea, moartea și înălțarea (întronarea Sa în cer)… Nu explicăm acum aceste lucruri…

Versetele ne spun că pentru Isus problema este următoarea: „Voi spuneți – și pe bună dreptate – că Cristos este fiul lui David, dar cum de David în psalm spune «Zis-a Domnul [adică Dumnezeu] Domnului meu [adică Mesia]?”. Altfel spus, cum de David îl cheamă pe Domnul, fiul său? În acest loc cuvântul „Domn” este Dumnezeu… Deci, cum de Mesia este Dumnezeu?

Aici se vorbește despre Isus, despre mesianismul Său… Așadar, cum de Dumnezeu este acel om, căci Mesia este un om, descendent al lui David, iar semnul său mesianic și divin este faptul că este un prunc, înfășat și culcat în iesle… Al cărui semn, titlul de rege, îl va avea pe cruce, iar apoi va intra în mormânt… Pe cruce va fi recunoscut drept, ca fiind Fiul lui Dumnezeu.

Problema credinței creștine nu constă în a spune că Isus este Fiului lui Dumnezeu, că Isus este Cristosul… Dacă spun că Isus este Fiul lui Dumnezeu, spun cea mai mare erezie… Mă explic: Dacă spun Isus este Dumnezeu, înseamnă că Isus este subiectul, iar Dumnezeu este predicatul… Înseamnă că subiectul este necunoscuta: înseamnă că eu nu știu cine este Isus, dar știu cine este Dumnezeu… Și-i atribui lui Isus ideile mele despre Dumnezeu… Aceasta a fost prima erezie, docetismul… Adică îi atribui ideile mele despre Dumnezeu, omului Isus.

Însă adevărul este că pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, ci Fiul ni l-a revelat… Trupul lui Isus ne revelează cine este Dumnezeu. „În Isus locuiește trupește întreaga plinătate a dumnezeirii” (Col. 2, 9). „Cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl”. Altfel spus, singura „știre” pe care o avem despre Dumnezeu este Trupul lui Isus: „orice spirit care mărturiseşte că Isus Cristos a venit în trup, este de la Dumnezeu” (1Io. 4,2). Prin trup se înțelege umanitatea, fragilitatea, limita, păcatul. Altfel spus, Dumnezeu este Dumnezeu și Se revelează în trup, în limită, în fragilitate, în moarte…

De ce?

Pentru că trăiește limita, moartea, fragilitatea, ca loc al comuniunii cu Tatăl și cu frații, pentru că Dumnezeu este iubire și comuniune.

Dumnezeu nu-i puterea, stăpânirea pe care toți ne-o imaginăm, care-i are pe toți în mână și-i stăpânește pe toți, ci El este puterea iubirii care nu reneagă pe nimeni și se dăruiește tuturor, și din orice limită face un loc al comuniunii; și din rău (păcat) face locul maximei comuniuni, adică este mila oricărei mizerii.

Trupul lui Isus pune în criză orice idee despre Dumnezeu. De fapt, Isus va fi osândit ca hulitor de autoritatea religioasă, dincolo de cea politică… De ce? Pentru că acest Om se face pe Sine, Dumnezeu…

Pentru creștinism tocmai trupul lui Isus – fragilitatea Sa, umanitatea Sa – ni-l revelează pe Dumnezeu…

Centrul creștinismului constă în a înțelege, sau nu, acest trup; a accepta, sau nu, limita, fragilitatea, sărăcia, neînsemnătatea, și a trăi toate acestea ca loc al comuniunii, al solidarității… Acest fapt nu l-au înțeles imediat apostolii… Din această cauză Iuda a trădat, Petru s-a lepădat, și toți ceilalți au fugit… Pentru că doreau un alt Dumnezeu…

Întrebarea pe care Isus o adresează în acest loc pune la îndoială toate imaginile mesianice ale discipolilor din timpul lui Isus, pe cele ale noastre, dar și imaginea pe care o avem despre Dumnezeu…

Vom vedea mai bine acest adevăr, când vom descrie cine este Fiul Său, căci a ne gândi că Dumnezeu este acest Om, este ceva deosebit…

Dacă eu spun că Isus este Dumnezeu… Pentru că am studiat catehismul, înțeleg că Dumnezeu este perfect, atotputernic, înseamnă că și eu voi deveni perfect, atotputernic, voi controla totul și pe toți, și voi imita dumnezeul din mintea mea, care se numește Satana…

Însă dacă spun că Dumnezeu – pe care niciodată nu L-am văzut – este omul Isus, mă întreb ce fel de om este Isus? Este sărac, umil, blând, sfârșește pe cruce, Își dă viața pentru dușmani… A fi ca El este cu totul altceva…

În primul caz, a fi ca Dumnezeu înseamnă a fi ca satana; în cel de al doilea caz înseamnă a fi ca Dumnezeu care ni s-a revelat în Isus. În întreaga Scriptură, dacă un om o citește corect, de la început avem acest Dumnezeu revelat în Isus, care încet-încet ni se descoperă…

Satana L-a prezentat primului om pe Dumnezeu ca fiind antagonistul lui, ca supremul egoist, iar Adam a vrut să fie ca acest Dumnezeu…

Însă Dumnezeu îl caută pe Adam pentru a-l întreba: „Unde ești, ești în necaz?”

„Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea”, adică șezi pe tron, în deplina putere a lui Dumnezeu… Isus va fi pe tron, șezând la dreapta Tatălui, înălțat, glorificat pe cruce, pentru că crucea este puterea lui Dumnezeu. Este puterea de a-Și da viața pentru toți, începând de la cei mai de departe, de la dușmani și de la păcătoși. Este singura putere pe care o are Dumnezeu… Mai mult, este singura Sa datorie: nu poate să nu facă așa…

Apoi pune dușmanii „aşternut picioarelor”… Care sunt dușmanii? Dumnezeu nu are dușmani! Dar există dușmănia dintre noi. Iar crucea va fi locul împăcării între toți (cf. Io). Pe cruce este învins acel teribil dușman, care ne determină să fim dușmani unii față de alții, adică moartea și frica de moarte… Această frică ne izolează pe unii de alții… Dar pe cruce moartea va fi anulată. De ce? Pentru că pe cruce ni se va revela Dumnezeul vieții care intră în moarte: Dumnezeu este iubire, și este o iubire mai tare decât moartea…

Pe cruce se schimbă întreaga imagine a noastră despre Dumnezeu dar și despre mântuire…

v. 44

⁴⁴ Așadar, David îl numește Domn; cum poate fi fiul său?”

Am văzut că Domnul, adică Dumnezeu, este acest om. Așadar, imaginea noastră despre Dumnezeu se clatină… Apoi Isus continuă: „Dacă David Îl numeşte Domn (pe Mesia, pe Cristos); cum este fiu al lui?”…

Fiul lui David înseamnă Mesia. Prin urmare, în ce fel Isus va fi Mesia? Cum ne va mântui, dacă este Dumnezeu?

Cum ne mântuiește Dumnezeu? Nu ne mântuiește așa cum credem noi, oamenii, ci în mod divin: ca unul care-și însușește trupul, umanitatea, și-i iubește pe toți până pe cruce…

Cum ne va mântui? De ce ne va izbăvi? Ne va mântui pe cruce. De Dumnezeu…

Ce va face pe cruce? (În acest loc deja se anticipă revelația lui Dumnezeu pe cruce și învierea)… Pe cruce ne eliberează de imagina noastră falsă despre Dumnezeu.

Crucea este negarea lui Dumnezeu pe care-l au în minte toate religiile: „Dacă ești fiul lui Dumnezeu, coboară”… Arhiereii spun acest lucru…

Imagina falsă despre Dumnezeu este cauza tuturor ateismelor dar și a primului păcat al lui Adam… Crucea este lichidarea tuturor celorlalte divinități a tuturor religiilor: pe cruce ia sfârșit imaginea satanică despre Dumnezeu…

Pe cruce Dumnezeu este Cineva care iubește: nu Se salvează, ci Se pierde din iubire pentru toți; nu este egoistul suprem care se mântuiește pe sine cu orice preț…

În al doilea loc, Dumnezeu ne va elibera de imaginea noastră falsă despre om, despre rege… Isus pe cruce este Rege, chip al lui Dumnezeu, om perfect, nu pentru că are puterea de a-i stăpâni pe toți, ci pentru că are puterea de a-i sluji pe toți; de a-și da viața pentru toți, nu de a lua viața tuturor…

Oamenii împliniți după chipul lui Dumnezeu nu sunt cei care au puterea în mâinile lor, care stăpânesc peste toți și cărora le place să fie numiți și binefăcători…

Regele avea titlul de domn: îi stăpânea pe toți și era binefăcător. Altfel spus, dacă supușii făceau ceea ce spune regele, el le oferea unele bunuri, dacă nu, el le tăia capul…

Isus ne eliberează de imaginea falsă de om, care corespunde imaginii false despre Dumnezeu. Noi suntem imaginea lui Dumnezeu: suntem egali cu acel Tată…

Apoi ne eliberează și de imaginea falsă a mântuirii vieții… Mântuirea nu înseamnă a-și salva pielea, pentru că viața ne-o pierdem; nu este a fi mântuiți (feriți) de moarte, căci suntem muritori… Dacă nu am fi muritori, nici nu am exista, nici nu ne-am fi născut…

Mântuirea personală constă în a înțelege că moartea, limita noastră ultimă, nu este locul de care trebuie să ne apărăm, ci trebuie să interpretăm moartea noastră prin prisma faptului că venim de la Dumnezeu și ne întoarcem la El… De fapt, moartea este nașterea noastră!

Prin moartea Sa, în care El este solidar cu toți tâlharii și blestemații, ne vestește: să știi că oricare ar fi moartea ta, chiar dacă ai muri ca tâlhar sau blestemat, să știi că Dumnezeu este acolo cu tine… Așadar, moartea este locul comuniunii cu Iubirea mai tare decât moartea, cu Dumnezeu, indiferent care ar fi starea noastră. Așadar, să nu ne fie frică de moarte. Dacă ne este frică, înseamnă că întreaga viață o trăim în egoism, de teama că vom muri… Din această cauză ne-am inventat toate delirurile unui dumnezeu care îi înghite pe toți și ale unui om care este puternic, pentru că reușește să aibă totul… Însă, nu este așa!

Dacă ești tu însuși, dacă accepți fragilitatea ta, limita ta, faptul că ești născut (fapt care înseamnă că ești fiu, căci părinții ți-au dat viața), și dacă accepți moartea care înseamnă că accepți că ești fiul lui Dumnezeu, că de la El vii și la El te întorci, vei trăi o viață senină, ca fiu și frate, și te naști la o viață nouă, concretă, în modul de a-ți gestiona viața de zi cu zi…

În următoarele cateheze vom vedea felul în care Isus va realiza mesianismul, felul în care El ne mântuiește în mod concret de imaginea noastră falsă despre Dumnezeu, despre rege (despre putere), și de imaginea noastră falsă despre viață și despre moarte…

Moartea nu-i a muri. A muri este o binecuvântare, la fel ca nașterea! Moartea este a viețui în egoism; este a produce moarte din frica de moarte!

Am anticipat temele din catehezele următoare, legate de textele pătimirii, și care se află, în sinteză, în versetele noastre. Pornind de la aceste două întrebări ale lui Isus, putem înțelege tot misterul vieții Sale… Cu adevărat Isus este fiul lui David, dar trebuie să ne deschidem ochii, ca să-L cunoaștem… Isus e Mesia, dar nu la fel ca acela descris în Ps. 110, ci El este Mesia în mod divin, pentru că este Dumnezeu; e acel Dumnezeu care se revelează în trupul lui Isus.

Isus este Dumnezeu pentru că a trăit umanitatea în mod deplin, fără să-i respingă nicio limită, nicio fragilitate; și făcând din fiecare limită o comuniune și nu un loc de apărare sau de atac, față de alții sau față de Dumnezeu.

Deoarece Dumnezeu este comuniune și iubire, Isus – în umanitatea Sa, în trupul Său – ne revelează cine este Dumnezeu… Și căsătoria este semn, este imagine a lui Dumnezeu… Căsătoria bărbat-femeie este în trup pentru că comuniunea, iubirea și dăruirea care au loc între soți este semnul lui Dumnezeu… Din această cauză este un mare sacrament…

Apoi vom vedea felul în care El ne va elibera – fiind Dumnezeu acest om – ne va elibera în mod divin, în felul în care noi nu ne așteptăm…

Acest text este o întrebare pe care Isus ne-o pune nouă… Și de obicei întrebarea cere un răspuns.

De obicei nu dorim ca unul să ne pună întrebări, ci să se lase interogat de noi…

Văzând că Isus ne întreabă, înseamnă că noi trebui să răspundem… Dar nu precum cărturarii, ci la fel ca văduva, care răspunde cu viața sa…

După cum Isus s-a revelat cu trupul Său (cu viața Sa) ca fiind Dumnezeu, iubire absolută și ne-a revelat că Mesia, Mântuitorul, ne mântuiește în mod diferit față de felul pe care noi ni-l imaginam, atunci și noi vom răspunde cu viața noastră, la fel ca Isus, la această nouă întrebare.

Răspunsul dat acestei întrebări constituie creștinismul, un răspuns care de obicei este evaziv (ocolitor)… Ispitele, pe care le-a avut și Isus, au fost de a ocoli răspunsul la această întrebare, pentru a ne prezenta un Dumnezeu puternic, care face din pietre, pâine, care ia în mâinile Sale împărățiile pământului… omul minunilor, care are totul în mâinile Sale… Dar nu acesta este Dumnezeu!

Texte utile:

• Ps. 110 (109)
• Rm. 1,4;
• 1Cor. 12,3;
• Fil. 2, 6-11.