Luca 20,45-47

Noul „învățător” pe care Învățătorul ni-l indică mai înainte de a ne lăsa, este o văduvă săracă: ea dă tot ceea ce are, la fel ca El… De la văduvă – Evanghelia vie – să învățăm ceea ce El vrea să ne învețe…

Is. 1, 10-20

În aceste versete Isaia este împotriva ipocriziei cultului care nu se regăsește în viața trăită a poporului. Viața merge într-o direcție, iar cultul într-o altă direcție

Ne aflăm în cea de a treia zi a lui Isus la Ierusalim, iar peste trei zile va fi răstignit… Este ultima săptămână din viața Sa pământească.

Isus vorbește în Templu, unde a intrat din prima zi pe mânzul asinei, a privit, a ieșit, și în ziua următoare s-a reîntors, răsturnând mesele schimbătorilor de bani, ne informează evanghelistul Marcu…

Acolo începe o dispută cu dușmanii Săi: „Cu ce autoritate, putere, faci aceste lucruri?” Cum de te pui împotriva Templului, a arhiereilor, a cărturarilor, a întregii puteri constituite, sacre și religioase?…

Isus răspunde, întrebându-i: „Botezul Botezătorului era de la Dumnezeu sau de la oameni?” Ei cugetă: „Dacă-I spunem că e de la Dumnezeu, ne va întreba de ce nu ne pocăim; dacă-i zicem că-i de la oameni, ei ne ucid pentru că sunt convinși că Ioan e de la Dumnezeu”… Atunci răspund: „Nu știm”. Din răspunsul lor deducem că pe ei nu-i interesează să se convertească, ci doar ca Isus să respecte puterea lor, și ca Dumnezeu să respecte puterea lor peste mulțime, Templu și peste toate…

Isus le va explica în pilde care este puterea Lui: e puterea pietrei aruncate de zidari; este puterea lui Dumnezeu care este fidel și față de cei infideli (necredincioși)… Îl vor ucide… Însă El va face lucrul minunat în ochii noștri: va da viața pentru cei care-L ucid. Aceasta e puterea lui Dumnezeu: nu are alte puteri…

Puterea lui Isus este opusă puterii Cezarului – care e cea de a ucide – și este puterea Dumnezeului celor vii, care învie…

Apoi, textul ultimei cateheze a fost mai misterios, dar îl vom înțelege mai bine în această cateheză…

Deja la jumătatea Evangheliei, Isus a fost recunoscut ca fiind Cristosul (Cel care urma să elibereze poporul), Mesia, Cel care ar fi învins dușmanii și ar fi restabilit Împărăția lui Dumnezeu…

În cea de a doua parte a Evangheliei Isus caută să ne ajute, să pricepem felul în care El va fi Cristos: nu în felul în care credea Petru (care judecă satanic, nu divin), ci în mod opus: Dumnezeu ne mântuiește, eliberându-ne de rău, dar nu devenind El cel mai puternic, omorându-i pe toți dușmanii, ci luând răul nostru asupra Sa, din milă…

Isus este numit Mesia, Fiul lui David, și-n intrarea Sa în Ierusalim… Prin urmare, la sfârșitul celei de a doua părți a Evangheliei, Isus ne adresează întrebarea decisivă: „Cum de Cristos – și voi Mă numiți Cristos – este Fiul lui David, dacă David Îl numește Domn (adică Dumnezeu)?” Prin această întrebare Isus îi întreabă: „Cum de Eu sunt Dumnezeu?”

V-ați gândit la un Dumnezeu care încă de la început este acuzat de cărturari și de farisei că hulește? Apoi cărturarii – teologii vremii – spun că este îndrăcit; rudeniile Sale spun că doar și-a ieșit din minți; irodianii consideră că trebuie ucis; iar la urmă vor afla modul de a-L ucide ca hulitor, ca unul care este împotriva lui Dumnezeu.

Cum de David Îl numește pe Cristos – care sunt Eu – Dumnezeu? V-ați gândit vreodată la un Dumnezeu care este așa cum sunt Eu? Altfel spus, problema credinței creștine este a recunoaște că Dumnezeu nu este Cel pe care ni-L închipuim noi, ci este Omul-Isus: Trupul Său ni-L revelează pe Dumnezeu. Dacă nu credem acest adevăr, nu suntem creștini… Dacă spunem că Isus este Dumnezeu, și-I atribuim lui Isus imaginile noastre despre Dumnezeu, rezultă o urâciune… Însă dacă spunem: eu nu știu cine este Dumnezeu, căci nimeni nu L-a văzut vreodată, spune Ioan, ci Isus mi L-a descoperit în trupul Său, acest Om acuzat de hulă, că este îndrăcit, încălcător al legii, Unul care mănâncă cu vameșii și cu păcătoșii, intră cu biciul în Templu… Tocmai El este Dumnezeu!

De ce este Dumnezeu?

Pentru că Isus-Fiul este fratele tuturor, pentru că Tatăl este Tatăl tuturor și-i iubește pe toți și nu exclude pe nimeni…

Trupul lui Isus este opusul lui dumnezeu pe care șarpele i l-a sugerat lui Adam; este opusul acelui Dumnezeu pe care toate religiile ni-l prezintă și pe care toți ateii îl neagă…

Aceasta e prima întrebare fundamentală a Evangheliei…

Și a doua întrebare este fundamentală… Isus spune: „Dacă fiul lui David este Mesia [adică, Eu, care sunt Cristosul și Dumnezeu] cum va realiza misiunea sa de fiu al lui David, adică de Mesia, dacă este Dumnezeu?” O va realiza în mod divin! Adică în modul opus față de ceea ce afirmă psalmul 110 (că va ucide toți dușmanii), adică Isus Își va da viața pentru toți dușmanii. Acum este mai clară tema din cateheza anterioară, care este tema centrală a Evangheliei, și va fi explicată mai clar în timpul pătimirii. Ne referim la faptul că Dumnezeu ni se revelează în totalitate în trupul lui Isus și că Isus ne mântuiește în mod divin, adică dându-Și viața pentru noi și neluând viața nimănui, așa cum credeam noi…

După această întrebare nimeni nu mai îndrăznea să-L întrebe… Însă trebuie să răspundem acestei întrebări… Atunci Isus ne sugerează cum să răspundem.

În cateheza noastră ne spune să nu răspundem precum cărturarii, ci ca văduva (despre care vom vorbi în următoarea cateheză)… Așadar, avem două stiluri, moduri de a răspunde. Iar noi nu trebuie să urmăm modul (stilul sau moda) cărturarilor, ci stilul văduvei, care este același urmat de Isus și de Dumnezeu.

Se citește Lc. 20, 45-47

45 În timp ce tot poporul îl asculta, le-a spus discipolilor: 46 „Păziți-vă de cărturarii cărora le place să se plimbe în haine lungi, care doresc să fie salutați prin piețe, să ocupe primele locuri în sinagogi și locurile de onoare la ospețe. 47 Ei mănâncă avuțiile văduvelor și se prefac că se roagă îndelung. Ei vor primi o condamnare mai aspră”.

Și imediat după acest text Isus ridică ochii și vede văduva. Apoi spune: „Priviți această văduvă”…

Cărturarii și văduva sunt cele două răspunsuri posibile date întrebării lui Isus.

Mai întâi ne spune să nu răspundem precum cărturarii. Să ascultăm ce fac cărturarii în aceste versete , căci este important să știm cum nu trebuie să facem (răspundem)… Ni se spune felul în care să nu ne comportăm pentru că, de obicei, noi ne comportăm exact astfel…

vv. 45-46a

45 În timp ce tot poporul îl asculta, le-a spus discipolilor: 46 „Păziți-vă de cărturari

„Și ascultând tot poporul, a zis ucenicilor: păziți-vă de cărturari”

Avem tot poporul care ascultă. Isus se adresează discipolilor, și spune: „păziți-vă de cărturari”… Ca și cum poporul, discipolii și cărturarii ar fi aceleași persoane… Deoarece cărturarii sunt modelul discipolilor, căci cărturarul este cel care predă, cel care are discipoli…

Cine sunt cărturarii? (Apoi vom vedea cine sunt cărturarii din Evanghelie, care existau în timpul lui Isus)…

Pentru Luca, primul cărturar este el, care a povestit bunătatea lui Cristos… Altfel spus, cărturarii suntem noi, oamenii practicanți, dar și apostolii. În F.Ap. 6, 4 se spune că apostolii se dedică rugăciunii și slujirii Cuvântului (predicării), adică fac ceea ce fac și cărturarii.

Apoi avem în noi un cărturar, care ne învață multe lucruri, și ne dictează ce trebuie să facem, și este modelul introiecției noastre… Toți avem în minte modelul acestor cărturari, pentru că vrem să fim ca ei, nu ca Isus și ca văduva… Adică, avem în minte stilul monden, după care ceea ce este important este prestigiul, puterea, stăpânirea; le luăm ca model cultural, deoarece cărturarii sunt modelele culturale. Ei sunt modelele culturale învingătoare, nu cel al văduvei și al lui Isus…

Dar Isus ne spune: păziți-vă de cărturari…

Cine sunt cărturarii, în mod concret?

În evanghelie, cărturarii sunt intelectualii (cei care știu să scrie și să citească), sunt doctorii legii și sunt din diferite partide… Căci puterea culturală depinde de cei care o plătesc mai mult… Merg într-o parte sau alta, în funcție de cine îi plătește mai bine…

Cei mai „buni”, dar sunt cei mai periculoși pentru Isus. Aceștia erau cărturarii fariseilor, pentru că fariseii nu-i plăteau prea bine, nu erau puternici, dar erau cei mai puternici pentru că plăteau cu „moneda” cea mai valoroasă, cu religia, cu cultul: noi suntem cei mai buni, nu suntem ca toți ceilalți, care s-au vândut diferitelor puteri (saduceilor, irodianilor)…

Cărturarii fariseilor sunt cei care explică felul în care putem fi buni, religioși, cum trebuie să intrăm în Templul Domnului, cum se ucid jertfele, cum se întrebuințează tămâia, care sunt preceptele, normele, decretele, care sunt devierile… Ei sunt cei care prescriu tot ceea ce trebuie să faci…

Iar fariseii, care înseamnă cei separați, sunt bunii creștini, care fac tot ceea ce spun cărturarii…

Există o diferență între cărturari și farisei… Cei care împlinesc normele, până la urmă se întreabă: „E chiar util să facem toate acestea?” Dar cei care spun ce trebuie să faci, și trăiesc prin faptul că dau norme?… Dar ei nu fac, pentru că nu este necesar, căci efortul lor îl depun în a spune ce trebuie să facă alții…

Efortul nostru e de-a citi Evanghelia. Dar apoi o trăim? Nu mai avem energie…

E o autocritică pe care evanghelistul o aduce lui și celor din categoria sa… Când noi, preoții, predicăm: „Convertiți-vă, voi, păcătoșilor!”. Ce vă vine în minte? Ce bun e acest preot, pentru că spune altora… Și noi spunem altora „Convertiți-vă”, dar astfel toți devenim cărturari. Învățăm bine lecția, că mereu alții trebuie să se convertească…

Însă dacă noi, cărturarii, am spune: „Acest cuvânt este pentru mine, îmi sună mie”, fiecare și-ar da seama că în interiorul său există acest cărturar, acest model cultural pe care toți îl avem de la Adam încoace, e cel sugerat de șarpe.

Cărturarii în Evanghelie apar în continuu în fundal… Luca fiind mai duios îi tratează mai puțin rău decât Matei, care e evreu și cărturar. Și fiind el cărturar, e mai dur împotriva lor…

Cărturarii apar des și mai mereu împreună cu fariseii…

Care sunt însușirile cărturarilor?

Mai înainte de a le prezenta însușirile, vă spunem în care locuri sunt prezenți și ce fac… La cap. 5,21 când Isus îi spune slăbănogului: „Iertate îți sunt păcatele tale”, cărturarii, șezând, imediat au concluzionat: „Acesta blestemă”, care înseamnă că va fi ucis… Când în Lc. 5, 30 după că Isus l-a chemat pe Levi și intră în casa sa, cărturarii spun: „Acesta merge să mănânce cu vameșii și cu păcătoșii”. A mânca împreună înseamnă a fi din aceeași categorie: vameș și păcătos… Apoi, cărturarii întreabă despre ucenicii lui Isus: „Cum de ucenicii fariseilor postesc, iar ai Tăi nu postesc?”… Altfel spus, voi nici măcar postul nu-l respectați…

În Lc. 6 avem un om cu mâna uscată (închisă) în ziua sâmbetei… Toți suntem cu mâna închisă, pentru a ne păstra lucrurile noastre… Isus îi deschide mâna, ca să primească și să dăruiască… Iar ei concluzionează că Isus încalcă sabatul; e împotriva lui Dumnezeu; să vedem cum să-L eliminăm…

Apoi în cap. 6-8 nu se mai amintesc cărturarii, pentru că se vorbește despre ucenici. Dar în ucenici se întrezăresc cărturarii, pentru că la sfârșitul discursului despre fericiri (cf. Lc. 6) Isus spune „Nu cine spune Doamne, Doamne va intra…”

„Cine spune Doamne, Doamne” indică omul care se roagă…

„Și nu va intra cine ascultă Cuvântul…”. Cărturarii ascultă Cuvântul datorită meseriei… „Ci va intra cine face (împlinește) Cuvântul”…

Prin urmare, am putea fi persoane devotate, am putea cunoaște tot Cuvântul, dar să nu-L trăim… Însă numai dacă trăiești Cuvântul devii frate, soră, maică a lui Isus; intri în familia Sa…

În concluzie, cărturarii sunt cei care „cunosc Cuvântul, dar nu-l trăiesc”.

Dar „cunoașterea” este o mare putere, căci îți permite să fii protagonist. Mereu se spune: „Farisei și cărturari fățarnici (ipocriți)”. Ipocritul era dirijorul corului, iar ceilalți executau ordinele lui…

Cărturarii au ca centru eul propriu, nu pe Dumnezeu: eul meu religios, perfecțiunea mea, grupul meu, secta mea… toate acele bariere care ne despart și ne diferențiază de alții și ne fac să ne simțim importanți… Apoi pe farisei îi numește și „iubitori de bani”…

În Lc. 11, 45-54, în timp ce Isus era la masă la un fariseu, sunt prezenți și cărturarii, numiți învățători de Lege, stă scris… Textul ne prezintă o religiozitate exterioară bazată pe purificări, pe norme respectate, dar având inima departe de Dumnezeu.

„Și răspunzând, unul dintre învățătorii de Lege I-a zis: Învățătorule, acestea zicând, ne mustri și pe noi! Iar El a zis: Vai și vouă, învățătorilor de Lege! Că împovărați pe oameni cu sarcini anevoie de purtat, iar voi nu atingeți sarcinile nici cel puțin cu un deget. Vai vouă! Că zidiți mormintele proorocilor pe care părinții voștri i-au ucis. Așadar, mărturisiți și încuviințați faptele părinților voștri, pentru că ei i-au ucis, iar voi le clădiți mormintele. De aceea și înțelepciunea lui Dumnezeu a zis: „Voi trimite la ei prooroci și apostoli și dintre ei vor ucide și vor prigoni”; ca să se ceară de la neamul acesta sângele tuturor proorocilor, care s-a vărsat de la facerea lumii, de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, care a pierit între altar și Templu. Adevărat vă spun: Se va cere de la neamul acesta. Vai vouă, învățătorilor de Lege! Că ați luat cheia cunoștinței; voi înșivă n-ați intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-ați împiedecat. Iar ieșind El de acolo, cărturarii și fariseii au început să-L urască groaznic și să-L silească să vorbească despre multe, pândindu-L și căutând să prindă ceva din gura Lui, ca să-I găsească vină”.

Învățătorii de Lege, cărturarii, se simt mustrați de Isus, pentru că Isus i-a criticat pe fariseii care respectau ceea ce le-au spus cărturarii și-I spun: „Învățătorule, acestea zicând, ne mustri și pe noi!”…

Isus le-a spus fariseilor voi curățați exteriorul, dar în interior sunteți morminte văruite…

Iar cărturarilor le spune:

„Vai și vouă, că împovărați pe oameni cu sarcini anevoie de purtat, iar voi nu atingeți sarcinile nici cel puțin cu un deget”. Altfel spus, voi faceți multe legi, dar pentru alții… iar voi nu le respectați. Legile întotdeauna sunt pentru alții…

„Vai vouă! Că zidiți mormintele proorocilor [îi venerați] însă părinții voștri i-au ucis…”. Dar voi ce faceți? Sunteți ca părinții voștri, pentru că omorâți toți profeții care există între voi… Apoi fiii voștri le vor construi mormintele…

Meseria cărturarului este uciderea profetului, pentru că profetul este opusul cărturarului.

Profetul ne spune să ne convertim; cărturarul justifică puterea culturală (și cultuală) care domină în acel moment și, astfel, mereu trăiește bine… În timp ce profetul pierde mereu, fiind osândit de cărturari… Însuși Isus va fi osândit de cărturari, încă de la început… De fapt, cărturarii ucid (distrug) Cuvântul lui Dumnezeu, limitându-L la normele, la decretele lor care trebuie impuse altora, ca ei să stăpânească peste persoane…

De aceea înțelepciunea lui Dumnezeu a spus: „Eu voi trimite profeții și apostolii, iar ei îi vor prigoni și omorî”. Apoi Isus concluzionează: „Acestui neam i se va cere socoteală pentru toți drepții uciși, de la Abel [primul dintre drepți], până la acel Zaharia [ultimul profet omorât]”…

Și este adevărat, generației lui Isus i se va cere socoteală pentru tot sângele istoriei. Cine va plăti? Isus, pe cruce: Dreptul care-și dă viața pentru nedrepți!

„Vai vouă, învățătorilor de Lege! Că ați luat cheia cunoștinței”… Știința e a voastră, căci pretindeți că le știți pe toate… Cheia cunoștinței este și cheia casei cunoașterii, loc în care se învață adevărul. Voi aveți cheia acestei camere unde ar trebui să se învețe – cheia școlii – dar voi nu ați intrat în Cuvântul lui Dumnezeu și, prin explicațiile voastre, i-ați împiedicat și pe alții să intre…

Pentru că ceea ce ne ajută să intrăm în Cuvântul lui Dumnezeu este convertirea, nu explicațiile docte (erudite)

Dacă aceștia sunt cărturarii, de ce lumea este atât de prostuță, încât îi urmează? Și de ce cărturarii sunt atât de prostuți încât se comportă astfel?

Ei sunt așa, pentru că au un profit… Ce meserie au cărturarii? Ce portret au?

v. 46

46 „Păziți-vă de cărturarii cărora le place să se plimbe în haine lungi, care doresc să fie salutați prin piețe, să ocupe primele locuri în sinagogi și locurile de onoare la ospețe.

Versetul ne descrie portretul cărturarilor. Prima însușire (muncă) constă în faptul că le place să se plimbe, să se arate… Apoi au „haine lungi”: cine nu muncește folosește haine lungi, căci cine muncește nu folosește mâneci lungi… Așadar, cărturarii nu muncesc, dar trăiesc bine și se arată în aceste haine lungi – nu de muncă – pentru că profesia lor nu-i a munci, ci a trăi excelent pe spinarea Cuvântului lui Dumnezeu… Însă profeții își pierdeau capul pentru Cuvânt…

De ce noi îi luăm ca modele pe aceștia? Pentru că ne place să fim astfel: să ne plimbăm, să fim cunoscuți, văzuți… Iar apoi, dacă făcând astfel vom fi considerați și evlavioși ți buni, am obținut maximul…

Apoi cărturarii: „iubesc plecăciunile în piețe”… Acest text ne dojenește, căci toți vrem să fim cinstiți, apreciați de alții… E important să-i cinstim pe alții, dar să nu căutăm reverența (plecăciunea) altora, adică să avem o bună imagine înaintea lor…

Apoi caută primele locuri la rugăciune și la mâncare…

Isus rostește aceste lucruri. Iar noi răspundem: „Doamne, îndure-Te de noi!”

De ce Isus ne spune să ne păzim de cărturari? Pentru că ei sunt cei pe care-i luăm ca model, căci ne place să fim așa: cinstiți, tratați cu plecăciune, să avem primele locuri în Biserică, la ospețe, în societate… Vrem să fim primii în toate…

Prin acest cuvinte Isus nu-i ironizează doar pe preoți, căci în fiecare dintre noi există acel cărturar, acel model fals, care niciodată nu va răspunde corect la întrebarea: „Cine e Isus, cine e Dumnezeu?” Nu va răspunde că Dumnezeu este omul Isus în umanitatea Sa, care-Și dă viața pentru toți… Acest răspuns îl va da văduva, simbol al Bisericii, nu cărturarii…

Să ne oprim asupra acestui răspuns fals, pentru că toate răspunsurile pe care le dăm sunt condiționate de modelul vieții noastre

Isus ne îndeamnă să ne păzim de acest model, care ne atrage pe fiecare dintre noi

Ne place tuturor să fim apreciați de o persoană puternică, dar și să fim noi persoana puternică

La începutul Evangheliei, când Botezătorul îndeamnă la convertire, spune mulțimilor (toți aparținem acestei mulțimi): „Pui de vipere”, generație de vipere… Altfel spus, tatăl nostru nu-i Avraam, ci șarpele care ne-a sugerat o imagine falsă despre Dumnezeu: că Dumnezeu e puternic, strălucitor, stăpânitor… Iar noi am luat ca model pe acest Dumnezeu… Și căutăm mereu acest model…

Când s-a născut Isus, îngerii le spun păstorilor: „S-a născut azi pentru voi un Mântuitor, Cristosul, care e Dumnezeu, e Domnul…”. Și care este semnul? Iată semnul că El e Cristosul, Dumnezeu și Mântuitor – spre deosebire de regele, despre care s-a vorbit mai înainte în Evanghelie, care a făcut recensământul – este Dumnezeu pentru că este un prunc, culcat în iesle, înfășat…

Așadar, semnul lui Dumnezeu este un prunc (un neputincios), culcat și înfășat (la fel ca în mormânt), în iesle (ca hrană pentru toți) și nu are la mână pe nimeni…

Încă de la început acesta este semnul lui Dumnezeu!

Stilul lui Isus și al cărturarilor (al regelui) sunt două stiluri diferite: iar stilul de viață pe care-l ducem, condiționează modul nostru de a gândi (de a vedea) lucrurile, după cum spune Pavel despre oamenii care „țin nedreptatea drept adevăr” (sufocă adevărul în nedreptate) (cf. Rm. 1,18)… Altfel spus, omul care trăiește în nedreptate, nu poate cunoaște adevărul, căci nedreptatea îl împiedică să vadă adevărul… Dacă un om face o nedreptate, el nu o simte, ci o simte cel ce o îndură… Celui care face nedreptatea îi merge bine… Dacă eu înșel, câștig; cel înșelat, pierde și spune că nu e drept… Însă eu răspund: „Cum nu-i drept? Ce needucat! Eu îl calc „pe picior”, iar el protestează… Căci eu simt moale… Nu știu de ce el protestează…”.

De la început toți suntem fiii șarpelui, pentru că avem ca model nu pe Dumnezeul umil, sărac, care e iubire, ci pe Cezarul puternic, care îi are în mână pe toți și pe toate, iar noi vrem să fim ca el… Dacă urmăm modelul Cezarului, niciodată nu vom înțelege adevărul lui Isus și al văduvei. Isus va fi doar paravanul (cel care ne apără) ca să fim cărturari ca aceștia. Căci e limpede că Evanghelia a fost scrisă pentru noi și pentru Biserică, nu pentru cărturarii de atunci, pentru că ei nu mai existau în timpul și în locul în care Luca scria Evanghelia.

v. 47

47 Ei mănâncă avuțiile văduvelor și se prefac că se roagă îndelung. Ei vor primi o condamnare mai aspră”.

Rezultatul lui a fi primii, a umbla în haine lungi, a iubi să fii cinstit, a avea primele locuri în sinagogă și la ospețe este „mâncând casele văduvelor”…

Văduva este a lui Dumnezeu, căci nu mai are soțul care să o apere… Este fără soț. Și face referire și la Biserică atunci când i-a fost luat soțul. La urma urmei, Cristos e Mirele Bisericii și trebuie să vină… Într-un fel trăim un fel de logodnă, dar și de văduvie, pentru că Mirele încă nu este…

Acești saducei mănâncă (pustiesc) casele văduvelor… Distrug Biserica, comunitatea.

Casa văduvei este moștenirea Mirelui, căci văduvei îi rămâne casa… Dacă-i fură casa, ea nu mai are nimic…

Acest verset ne prezintă imagini ale Bisericii: căreia i-a fost luat Mirele; casa este Biserica. Deci distrug Biserica…

Modelele culturale false, care nu urmează stilul lui Isus, distrug Biserica și nu dușmanii. Dușmanii ne fac bine, ne „piaptănă”, iar dacă ne prigonesc, ne ajută să fim ca Isus… Însă dacă ne lingușesc, iar noi suntem aliați cu ei, mâncăm împreună casele văduvelor, distrugem Biserica lui Dumnezeu; casa văduvelor pe care Dumnezeu le apără…

„și de ochii lumii rugându-se îndelung”, pentru a apărea bine… Fac rugăciuni lungi pentru a se arăta (a apărea bine)…

Dar Isus ce spune? „Când te rogi, închide-te cu cheia (tamei, în limba greacă), iar Tatăl tău care vede în ascuns”… Mai mult, tu însuți Îl vei vedea pe Tatăl în secret… Altfel spus, rugăciunea noastră este ascunsă ochilor. Nu trebuie să ne prefacem că ne rugăm: nu trebuie să ne arătăm că ne rugăm, pentru a le spune altora „Vezi cât sunt eu de pios?”

Să ne amintim pilda vameșului și a fariseului… Fariseul se folosește de rugăciune pentru a-și arăta evlavia… Însă rugăciunea este un fapt interior: Îl adorăm pe Dumnezeu în spirit și în adevăr… Riscăm să celebrăm multe Liturghii, numai pentru a ne arăta evlavia… Și ne folosesc pentru a mânca noi casele văduvelor… Pentru că dacă nu ești pios și devotat, nu poți dăuna, pentru că contextul este cel religios… Așadar, să spunem: „kyrie eleison”.

„Aceștia vor lua mai mare osândă”… Cuvântul „judecată” mai apare o singură dată, când se vorbește despre Isus, care este condamnat. Pe cruce, El va lua asupra Sa condamnarea noastră… El va lua asupra Sa tot răul pe care-l facem… Isus a murit pentru cei drepți, nu pentru păcătoși. Căci adevăratul păcat îl fac drepții… Când ne credem drepți, facem marele păcat: de a ne apăra de Dumnezeu și de a-i îndepărta pe alții de Dumnezeu. Acesta e adevăratul păcat! Este imaginea noastră falsă despre Dumnezeu.

Apoi păcatele sunt cele pe care le facem toți, cele ale păcătoșilor – cărora toți le spun că sunt păcătoși – deci vor trebui să se căiască și să se convertească… Pentru ei este mult mai ușor…

Însă cel al fariseilor este păcatul împotriva Spiritului: nu mă convertesc, pentru că sunt bun, sunt în ordine… Și Isus moare pentru farisei. Cât timp a trăit, n-a reușit să convertească nici măcar un farisei. Mai întâi trebuie să moară, apoi Pavel, va fi protagonistul celei de a doua părți a faptelor apostolilor, tocmai ca fariseu convertit…

Evanghelia după Luca este dedicată lui Teofil, care înseamnă: „Ție, care-L iubești pe Dumnezeu, ca să nu devii fariseu, pentru ca să știi că Domnul a murit pentru tine și pentru toți”. Și vei înțelege nu că tu-L iubești pe Dumnezeu, ci că Dumnezeu te iubește pe tine, gratuit, așa cum îi iubește pe toți păcătoșii…

În această cateheză am văzut ce model să nu urmăm, pentru a da răspunsul nostru…

În următoarea cateheză Isus ne va spune pe cine să urmăm, pentru că discipolii nu urmau acel model indicat de Isus…

Texte utile:

  • Is. 1, 10-20;
  • Ps. 100;
  • Lc. 5, 21.30; 6,9; 11, 45-54; 15;
  • Iac. 4,4.
Autor: pr. Silvano Fausti
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Gabriela Neag și pr. Mirel Demian