Priviți smochinul!

La lumina crucii, relele din prezent trebuie citite nu ca o spaimă de moarte, ci ca un geamăt al noii creaturi care se naște. Capul deja s-a născut: urmează durerile nașterii, pentru fiecare om, pentru fiecare generație, pentru întreaga creație.

Ps. 27 (26)

În ultima cateheză, am reluat discursul escatologic despre sensul vieții, din diferite puncte de vedere… Istoria este cea care este și, de la Cain până la noi, mereu a fost la fel… Sportul principal este uciderea reciprocă, la nivel interpersonal; apoi în interiorul aceluiași popor avem luptele; apoi diferitele popoare s-au unit pentru a ucide altele… Așa au avut loc și războaiele mondiale… Așadar, relațiile dintre oameni sunt de tip războinic și opresiv.

Dacă privim natura, notăm că ea răspunde războaielor prin timpuri de foamete, prin ciumă, prin cutremure… Așa este lumea… Prin urmare, noi așteptăm o lume mai bună, pentru că nu-i just să existe răul, cel puțin cel care depinde de noi…

În timpul prigoanelor mulți nu au așteptat să apară o lume mai bună, ci au știut să trăiască în lumea lor – așa cum era – ca frați, pentru a fi fiii lui Dumnezeu în istoria concretă (prigoana armenilor, prigoana evreilor, prigoana comuniștilor…)…

Iar discursul apocaliptic (apocalipsă înseamnă revelație) ne dezvăluie sensul istoriei, ne arată motivul pentru care suntem pe lume.

În lume nu învinge răul. În lume răul există pentru că noi îl facem. Dar nu suntem obligați să-l săvârșim…

Dacă suntem atenți, putem înțelege că lumea a fost creată bine, a fost creată de Tatăl, care vrea să trăim ca fii și frați. Iar noi putem, în această lume, în mijlocul contradicțiilor, să mărturisim că se poate trăi ca fii și frați. Și astfel se sfârșește răul.

Așadar, sfârșitul lumii nu-i ceva tragic: răul face zgomot, este puternic, dar nu învinge…

Ce ne amintim despre istoria Imperiului Roman?

În Evanghelie ni se povestește despre primul recensământ roman, care a fost cel dintâi în care s-a făcut recensământ în întreaga omenire. Prin acesta se urmărea ca imperiul să poată controla lumea, ca să plătească impozitul, să asigure cele necesare soldaților, ca să întreprindă războaie… Așadar, era cel dintâi control mondial…

Însă este amintit acel recensământ, pentru că s-a născut un prunc la Betleem. Apoi Ponțiu Pilat este amintit în Crez, pentru că L-a condamnat la moarte pe Isus. Altfel nimeni nu și-ar aminti de Pilat…

Cu alte cuvinte, marile evenimente care păreau spectaculoase, au fost o simplă întâmplare, pentru ca prin ele să se realizeze ceva diferit care continuă apoi în istorie și o ajută să continue… Pentru că răul nu-i nici începutul și nici scopul vieții. Iar noi, în orice istorie, putem fi martori ai binelui și, astfel, să învingem răul…

Răul face gălăgie (produce senzație): dacă un om se închină răului, va face răul.

Acest discurs rostit de Isus înainte de răstignire îl consemnează toate evangheliile, pentru a întări comunitățile. Mesajul este următorul: nu vă îngrijorați. Istoria este mereu la fel. Așa a fost și când a murit Isus. Dar ați văzut ce exemplu v-a dat? Isus ne-a arătat că putem trăi ca fii ai lui Dumnezeu în această situație a crucii. Prin urmare, începe și tu să trăiești ca fiu al lui Dumnezeu în ciuda răului, și vei vedea că lumea se schimbă… Discursul lui Isus este o încurajare: ne spune că putem trăi omenește și într-o situație neumană…

Oamenii nu săvârșesc răul pentru că sunt răi, ci pentru că le este teamă, pentru că sunt condiționați (influențați), pentru că citesc greșit istoria. Dacă un om citește istoria prin prisma fricilor sale, este clar că realizează fricile sale. Dar dacă citește istoria cu încredere și cu speranță, atunci construiește o altă istorie…

Acesta este sensul discursului apocaliptic…

Se citește Lc. 21, 28-33

²⁸ Când vor începe să se întâmple acestea, sculați-vă și ridicați-vă capul pentru că se apropie eliberarea voastră”. ²⁹ Și le-a zis o parabolă: „Uitați-vă la smochin și la toți copacii. ³⁰ De îndată ce vedeți că înmuguresc, vă dați singuri seama că vara este deja aproape. ³¹ La fel și voi, când veți vedea că acestea se împlinesc, să știți că împărăția lui Dumnezeu este aproape. ³² Adevăr vă spun: nu va trece generația aceasta până când nu se vor fi împlinit toate. ³³ Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece.

Tot discursul a început cu afirmația lui Isus că nu va rămâne din Templu, piatră peste piatră…

Templul este centrul lumii: este ceea ce ține pământul unit cu Dumnezeu. Dacă se sfârșește Templul, se termină lumea.

Ucenicii și Israelul așteptau sfârșitul lumii: când vine Mesia, se sfârșește lumea răului și, în sfârșit, începe Împărăția lui Dumnezeu: este Împărăția libertății, a dreptății, a păcii, a milei… Se sfârșește istoria răului, începe istoria nouă: în sfârșit omul poate trăi…

Ucenicii L-au întrebat pe Isus: când va veni Împărăția și care sunt semnele?

Isus a început să le spună care sunt semnele, enumerând „relele” care s-au întâmplat și se întâmplă mereu: războaie, foamete, cutremure, omoruri, violențe…

Care este semnul Împărăției lui Dumnezeu?

Nu trebuie să așteptăm vremuri mai bune!

Semnul este următorul: tocmai în această lume, marcată de rău, putem învinge răul prin bine. Acesta este semnul!

Răul este un semn că trebuie să ne schimbăm… Nu trebuie să așteptăm alte semne: nu trebuie să coborâm din tren și să așteptăm să treacă trenurile rele, ca apoi să ajungă cele bune… „Trenul” lumii este acest timp în care trăim…

Care sunt semnele? Sunt realitatea, așa cum este!

Tu poți trăi realitatea într-un mod, sau în opusul său, după cum am subliniat în ultima cateheză.

Cuvântul convertire (metanoia, în limba greacă) indică schimbarea mentalității, a modului de a cugeta…

Adevărata revoluție nu va fi când toți vom fi buni… Căci și cu intenții bune se fac relele cele mai mari… Adevărata revoluție va fi când vom vedea realitatea așa cum este și nu fricile noastre despre realitatea din jur; când vom înțelege că merită să respectăm omul, pentru că omul deja este după chipul lui Dumnezeu… Dacă nu respectăm omul, ne folosim de violență, ucidem viața…

Trebuie să ne convertim, adică să pricepem care este adevărata valoare a omului. Scopul istoriei este vederea Fiului omului, care este însuși Dumnezeu; și care este vederea umanității omului…

Ar fi bine ca astăzi să vedem (cunoaștem) care sunt valorile umane și să le trăim în profunzime, fără să așteptăm să vină vremuri mai bune. Căci vremurile mai bune vin, dacă trăim valorile umane. Dar dacă nu le trăim?

A practica valorile umane, este o problemă a „vederii”, a schimbării felului în care privim, citim lucrurile; este o problemă care ține de schimbarea mentalității… Pentru că noi nu vedem realitatea, ci doar proiectarea fricilor noastre și a dorințelor, care sunt fricile noastre răsturnate…

Însă adevărata realitate este alta, anume că aproapele este fratele meu, este fiul lui Dumnezeu; iar lumea nu este obiect al posedării, al exploatării până la distrugerea ei! Ci lumea este un dar frumos, lăsat nouă pentru a trăi ca fii și frați… Așadar, prin folosirea corectă a lucrurilor concrete din lume, construim iubirea fraternă și filială. Deci, să nu așteptăm o altă lume, ci trebuie să avem un alt mod de a privi lumea, aici și acum…

Care sunt semnele? Semnul este răul, adică trebuie să încetăm să facem răul, să ne schimbăm modul de a privi realitatea, ca să-L vedem pe Fiul omului în această viață…

Înțelegeți Fiul omului așa cum vreți…

Isus s-a folosit de expresia „Fiul omului” pentru a Se defini pe Sine. „Fiul omului” înseamnă om (care este chip al lui Dumnezeu), apoi profet (care-i arată omului adevărul său), apoi Dumnezeu (pentru că omul este după chipul și asemănarea lui Dumnezeu)…

Să vedem omul! În fiecare persoană să vedem „omul”: în emigrat, în întemnițat, în oprimat, în bolnav, în cel gol… În toți aceștia să-l vedem pe fratele nostru, căci toți suntem astfel, adică umani…

Dacă în aceste categorii nu vedem omul, înseamnă că noi suntem fiare…

Discursul religios nu este vag, căci ne invită să privim omul, Fiul omului. Isus spune: „Ceea ce ați făcut unuia dintre aceștia mai mici ai Mei, Mie Mi-ați făcut”, Isus Se identifică cu ultimul dintre oameni.

Așadar, a vedea semnele, înseamnă a vedea toate acestea…

Și când vor fi? Acest lucruri se întâmplă mereu…

Lucrurile pe care Luca le scrie, deja I s-au întâmplat lui Isus, și se întâmplaseră poporului Israel… și este ceea ce se întâmplă în fiecare epocă… Așadar, mereu, aici și acum, noi putem și trebuie să trăim în modul care ni se indică în aceste versete…

v. 28

²⁸ Când vor începe să se întâmple acestea, sculați-vă și ridicați-vă capul pentru că se apropie eliberarea voastră”.

„Aceste lucruri” sunt cele despre care am vorbit, și sunt lucrurile pe care le citim în toate ziarele: toate știrile rele posibile și de neînchipuit…

Când vor veni toate relele? Ele există de la începutul lumii… Din totdeauna (de la început) istoria a cunoscut războaiele, nedreptățile, oprimările, uciderile, înșelătoriile…

Când vine Împărăția lui Dumnezeu?

Dintotdeauna!

Ce înseamnă „dintotdeauna”? Pentru că „dintotdeauna” niciodată nu există… Căci dacă mereu a fost așa, acum ce să facem?

„Dintotdeauna” înseamnă că aceste lucruri încep să se întâmple, că se întâmplă de la începutul lumii (de la căderea în păcat) și că niciodată nu se vor termina, cât timp există lumea…

Tu aștepți să se sfârșească? Fii liniștit că nu se vor termina!

Trebuie să facem un alt lucru, adică în timp ce aceste lucruri se întâmplă, noi putem avea două atitudini: ori cea pe care am prezentat-o în cateheza anterioară, adică să murim din cauza fricii și a neliniștii, adică a trăi cu teama de moarte. Și acesta este principiul fiecărui egoism și al fiecărui rău… ori să trăim făcându-ne curaj și ridicându-ne… De ce? Pentru că în aceste lucruri (în această realitate istorică) noi putem și trebuie să trăim valoarea adevărului omului…

Care este timpul?

Momentul este acum, pentru că este singurul timp care există… Iar în timpul actual noi trăim în cel mai bun timp care ar putea exista în absolut, pentru că este singurul timp care există…

Acum și numai acum noi putem trăi în Împărăția lui Dumnezeu: nu ieri și nu mâine…

Cel dintâi apel al discursului despre sfârșitul lumii este următorul: să nu stăm pe loc și să așteptăm să vedem ce se va întâmpla, ci să ne întrebăm ce putem face acum; să trăim acum, în acest moment…

Primele cuvinte ale lui Isus, în Evanghelia după Marcu, sunt: „Timpul s-a sfârșit, Împărăția lui Dumnezeu este aici”, este suficient ca tu să-ți schimbi modul de a gândi și de a te comporta, dar Împărăția este deja aici. Este suficient ca tu să intri în Împărăție și să o trăiești… Nu trebuie să așteptăm alte vremuri. Însă noi mereu așteptăm alte vremuri… Însă aceasta este vremea, momentul!

Am notat că „aceste lucruri” indică foamea, războaiele, prigoanele…

Noi, în aceste situații, în loc să ne închinăm răului, ne facem curaj și ne îndreptăm.

Pericolul este ca înaintea răului să ne pierdem mințile, căci spunem: „Nu se poate face nimic” și ne adaptăm, căci ne scuzăm că toți fac așa… Însă, nu! Evanghelia ne spune că în acel moment să nu ne predăm: să ne facem curaj și să ridicăm capul, să ne îndreptăm…

De ce?

Pentru că eliberarea noastră se verifică acolo, în acele lucruri…

Pe noi răul ne sperie… Și toți facem răul din cauza fricii. Însă problema este că în mijlocul răului noi putem și trebuie să facem binele!

Noi credem că răul este ultimul cuvânt… Însă în Ef. 5, 15-16 avem îndemnul dat de Pavel creștinilor care se află într-o situație de rău: „Deci luați seama cu grijă, cum umblați, nu ca niște neînțelepți, ci ca cei înțelepți, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt”.

Ce face nebunul când zilele sunt rele?

Se închină (se supune) răului, contribuie la înfăptuirea răului și lumea devine tot mai rea…

Ce face înțeleptul?

Înțeleptul profită, pentru că tocmai zilele rele sunt vremea (momentul) în care poate opri răul, împotrivindu-se răului prin bine.

Pentru sfântul Pavel „zilele rele” sunt timpul cel mai potrivit, mai oportun.

Pentru noi acest fapt este ciudat, dar este fundamental, pentru că suntem specialiști în a săvârși răul prin bine: ne folosim de darurile lui Dumnezeu pentru a spori egoismul nostru…

Dumnezeu – și omul înțelept – s-a specializat în a se folosi și de răul care există, deși nu-l face, pentru a face binele…

Care este binele care poate exista în rău? Ce bine poate exista în rău?

Există o carte a lui Todorov, care vorbește despre „Amintirea răului, ispitire a binelui”, adică amintindu-ne răul, ce ispită avem? Ne vine în minte că trebuie să-i exterminăm pe cei răi, căci așa dispare răul și așa apărăm binele… Însă nu aceasta este calea. Pentru că făcând astfel, dublăm răul…

Răul, pentru că există, iese la iveală, nu poate să nu iasă la iveală… Însă răul este biruit, când un om este atât de puternic, încât nu se supune răului și nu-l face, ci rămâne drept (curajos) înaintea răului, mărturisind adevărul… Așa a făcut Isus, așa au făcut toți profeții, așa fac toți oamenii cinstiți din lume: în loc să facă răul, preferă să nu-l facă… Pentru că e urât să facă răul, și la urmă nu au nici un avantaj. Căci dacă un om face răul, îi face să plătească și pe alții, iar răul din lume sporește. Un om care nu face răul este martor al Fiului omului…

Problema răului rămâne deschisă, pentru că noi zicem: „Până la urmă răul triumfă”…

Avem două-trei exemple în Biblie, în care observăm că răul este oprit… Primul exemplu este crucea lui Isus: pe cruce noi am săvârșit răul maxim, pentru că nu putem face un rău mai mare, decât cel de a-L ucide pe Fiul lui Dumnezeu… Iar când celebrăm Euharistia, Îi mulțumim Domnului tocmai pentru cruce, adică pentru răul maxim pe care l-am făcut.

De ce?

Pentru că în acel rău maxim Dumnezeu s-a revelat ca fiind Dumnezeu, ca fiind binele maxim care umple orice abis… E greu să înțelegem acest mister… Altfel spus, chiar și răul maxim, care constă în a-L ucide – noi Îi luăm viața, iar El ne spune „Eu vă dau viața” – este revelația unei iubiri mai tari decât moartea…

În F.Ap. 4, 27 când apostolii sunt prigoniți pentru întâia oară, Petru și Ioan fiind în temniță, apostolii adunați în Cenaclu împreună cu Maria, înțeleg: „E adevărat ceea ce I s-a întâmplat lui Isus, că împotriva Lui s-au adunat toate popoarele”… De ce? Textul nu spune pentru a-L ucide pe Isus, ci „Ca să facă toate câte mâna Ta și sfatul Tău mai dinainte au rânduit să fie” (F.Ap. 4, 28). Așadar,, până la urmă, tot răul, fără să vrea, împlinește binele, când află un martor al Fiului omului… Adică, răul se distruge singur.. .

Avem și exemplul lui Iosif, care citește episodul în care frații săi l-au vândut într-un mod surprinzător. Iosif își însușește răul primit de la frații săi și schimbă răul în bine, iar în final le spune: „Iată, voi ați uneltit asupra mea rele, dar Dumnezeu le-a întors în bine, ca să facă cele ce sunt acum și să păstreze viața unui popor numeros” (Gen. 50, 20)…

Istoria lui Iosif și Evanghelia ne ajută să înțelegem că sensul istoriei este decis de „martor”, el duce înainte adevărul omului, ceilalți sunt doar niște piedici… Prin ei răul iese la iveală, dar nu câștigă. Cu cât este mai tare răul care iese la iveală, cu atât mai mare este înfrângerea răului…

Așadar, când se întâmplă „aceste lucruri rele” care se petrec în fiecare zi, îndreptați-vă (nu vă aplecați înaintea răului), „ridicați-vă capul, pentru că eliberarea voastră se apropie”…

Eliberarea se verifică atunci când nu suntem liberi… Și tocmai în acea situație negativă noi devenim liberi, împotrivindu-ne răului, nefăcându-l…

Libertatea de a face răul nu-i libertate, ci este o supunere înaintea răului.

Tocmai în situația de rău se înfăptuiește eliberarea noastră de rău, ieșirea noastră din rău…

Urmează o pildă care ne arată felul în care să discernem această realitate:

vv. 29-30

²⁹ Și le-a zis o parabolă: „Uitați-vă la smochin și la toți copacii. ³⁰ De îndată ce vedeți că înmuguresc, vă dați singuri seama că vara este deja aproape.

Pilda ne invită să privim smochinul și toți ceilalți pomi…

Istoria smochinului și a pomilor este veche. Deja în geneză avem doi pomi: pomul vieții și pomul morții, dar și frunzele de smochin…

Rămânând la Evanghelia după Luca, notăm că există diferiți copaci. Cel dintâi îl amintește Botezătorul când spune: „Deja securea este pusă la rădăcina pomilor, cine nu aduce rod va fi ars”, adică se referă la Judecata lui Dumnezeu, la sfârșitul lumii… Botezătorul vrea să spună că va fi biruit tot răul…

În discursul de pe munte, Isus vorbește despre pomul bun și pomul rău. Pomul bun este cel care produce rodul bun, cel al milei… Pomul rău este cel care nu are milă…

Ce va face Dumnezeu – care este milostiv – cu cine nu are milă? Ori se reneagă pe Sine și devine rău, ori îi arată mai mare milă… Așadar, deja e amintit pomul bun…

Apoi avem un alt pom, tot de smochin, la cap. al 13-lea. Isus narează o pildă: un om avea o vie în care se afla un smochin. Dar smochinul nu da rod. Pentru că deja au trecut trei ani, se gândește să-l taie pentru că ocupă pământul, nu aduce rod… Acest smochin e simbolul poporului, al poporului lui Dumnezeu, adică este simbolul nostru, al tuturor, care timp de „trei ani” – sunt anii propovăduirii lui Isus – nu a adus rodul convertirii. Rodul smochinului, cel pe care Dumnezeu îl vrea, este iubirea fraților. Pentru că nu produce iubirea frățească, oare îl va tăia? Nu! Ci textul spune: „Mai așteaptă un an”. Și așa spune în fiecare an: „Mai așteaptă un an”… Așadar, timpul este timpul răbdării lui Dumnezeu, care așteaptă ca noi să aducem rodul iubirii.

Mai apare un copac: când Isus merge spre răstignire, având lemnul pe umăr, avem femeile care plâng pentru El. Isus le spune: „Nu Mă plângeți pe Mine, ci vă plângeți pe voi… Căci dacă acestea I Se întâmplă pomului verde [adică Mie], ce i se va întâmpla lemnului uscat?”

Lemnului verde, care nu ar trebui să ardă, i se întâmplă că arde, iar lemnului uscat – adică nouă – ce i se întâmplă?

Ni se întâmplă că suntem salvați de „lemnul verde”, care ia asupra sa blestemul nostru…

De fapt, ce este pomul crucii? Este lemnul! Este pomul definitiv, în care tot răul nostru se exprimă în mod deplin… Iar Dreptul, care nu face nici un rău, este Cel care ia asupra Sa răul, și ne răscumpără pe toți…

Așadar, „Vedeți (priviți) smochinul și toți copacii”… adică învățați de la ei…

Pomul este simbolul omului: are rădăcinile în pământ, dar se ridică spre cer… Pomul este un mare învățător…

În text avem de două ori „a vedea”, odată „a privi” și de două ori „a cunoaște”. Altfel spus, cu adevărat trebuie să vedem, să privim și să cunoaștem (învățăm) de la această pildă…

Ce face smochinul?

Smochinul e un pom care nu face frunze, la fel ca toți ceilalți pomi, care mai întâi fac florile… Ci florile smochinului deja sunt fructe, iar apoi continuă să producă în mod constant fructe… Iar pe timpul iernii rămâne în copac câte o smochină uscată… Altfel spus, este un pom care trebuie să producă rod mereu…

La fel ca noi care, în fiecare etate, în fiecare situație, suntem chemați să aducem rodul pe care „țăranul”, adică Tatăl îl vrea… Ce rod vrea Dumnezeu – care este Tatăl tuturor – de la noi? Ca să ne iubim între noi.

Dar pentru că nu există iubire între noi, atunci singurul care produce rod va fi pomul crucii, loc în care Fiul – luând asupra Sa tot răul lumii (deoarece crucea este blestem) – va da rodul deplin al Lui, care-L iubește pe Tatăl și pe frați cu aceeași iubire a Tatălui, cu o iubire infinită, până la a-Și da viața…

Așadar, învățați de la acest pom, care și-n rău știe că trăiască până la capăt iubirea, care este mai tare decât orice rău și decât orice moarte…

Pomul crucii este marele învățător… Și toți pomii sunt simbolul acestui pom care renaște în fiecare an, deși pare că a murit…

„Când înfrunzesc aceștia, văzându-i, de la voi înșivă știți că vara este aproape”. Vara este anotimpul roadelor. Rodul este viața. Dacă nu apar roadele, nu se trăiește…

v. 31

³¹ La fel și voi, când veți vedea că acestea se împlinesc, să știți că împărăția lui Dumnezeu este aproape.

„Când veți vedea făcându-se aceste lucruri”… „Aceste lucruri” sunt ca înmugurirea pomului, adică tot răul care se întâmplă este comparat cu durerile nașterii: este nașterea noii creații.

Altfel spus, răul nu-i ultimul cuvânt, nu-i cuvântul definitiv… În rău, martorul se naște ca mărturisitor și este generat fiu al lui Dumnezeu pentru că trăiește frățește. Răul este spațiul din care se naște binele. Răul nu este necesar! Dacă n-ar exista răul, ar fi mai bine. Însă pentru că există răul, acesta este învins de cel care mărturisește binele.

„Când veți vedea făcându-se acestea, să știți că aproape este Împărăția lui Dumnezeu”… Aceste cuvinte exprimă ceea ce i se întâmplă tâlharului pe cruce. Pe cruce „aceste lucruri”, răul maxim, se întâmplă. Dar ce vede tâlharul? „Cum de Dumnezeu este aici, cu mine, condamnat să îndure aceeași pedeapsă?” Și vede Împărăția: „Adu-ți aminte de mine, în Împărăția Ta”… Altfel spus, „Eu sunt răstignit pe bună dreptate, căci doream să-i răstignesc eu pe romani, dar nu am reușit, deci m-au răstignit ei. Și e just că m-au pedepsit”. Dar se întreabă: „Cum de Dumnezeu – care este just și nevinovat – este aici, cu mine?”. Și înțelege că acolo este Împărăția, că este a Unuia nevinovat, care nu face nici un rău, care rezistă înaintea răului, care nu răsplătește răul cu rău, ci este capabil să-l biruiască printr-o solidaritate, prin mărturia unei iubiri mai tari decât orice rău… De fapt, tâlharul pe cruce este primul mare teolog, primul care și-a deschis ochii: înțelege cine este Dumnezeu… Iar în Evanghelia după Luca este singura dată când un om îi spune lui Isus „Dumnezeu”, pentru că-l vede pe Dumnezeu. Iar Împărăția lui Dumnezeu este această iubire mai tare decât orice cruce, deci poate fi văzută în fiecare cruce, chiar dacă e mai mică…

Problema nu-i să vedem crucea. Crucile le producem noi. Dumnezeu nu iubește crucile, ci le detestă… Crucile le iubim noi, cei care le facem și le punem unii pe umerii altora… Pe Isus L-am răstignit pe cruce. Dar pe cruce Isus mărturisește opusul mâniei, adică mila și iubirea. Și aceasta este victoria asupra răului: a nu se supune (preda) răului, ci a se îndrepta.

Când ne îndeamnă să învățăm de la smochin și de la toți pomii, Luca are în minte următorul capitol, în care ni se descrie pomul crucii… Din pomul crucii tâlharul va vedea că Împărăția lui Dumnezeu este aproape… Mesajul este următorul: tocmai în aceste rele vede Împărăția, nu într-o lume mai bună… El nu ține minte răul, ca să se răzbune, și să cadă în ispita de-a face binele prin exterminarea răului, care este cel mai mare rău… Să nu fim ispitiți să eliminăm neghina, pentru că răul cel mai mare îl face omul care nu iubește realitatea și o atacă…

vv. 32-33

³² Adevăr vă spun: nu va trece generația aceasta până când nu se vor fi împlinit toate. ³³ Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece.

Isus vorbește cu autoritate divină și rostește aceste cuvinte: „Adevărat grăiesc vouă, că nu va trece neamul acesta”… De fapt, după o zi și jumătate, Isus moare, se întâmplă aceste lucruri. Apoi a prezis distrugerea Ierusalimului, pe care Luca deja o văzuse, deci înțelege că „aceste lucruri” se întâmplă în acea generație.

Dar când Luca scrie, aflându-se deja în a treia generație, se adresează cititorilor săi creștini. Dacă nu, ar fi scris că pentru generația lui Isus s-au întâmplat aceste lucruri, dar pentru noi nu se vor întâmpla… Însă Luca scrie „în acest neam”, căci în fiecare generație se întâmplă aceste lucruri.

Când vine Împărăția lui Dumnezeu?

Când un om mărturisește!

Când?

Acum, în fiecare generație…

Când se întoarce Domnul?

Se întoarce cu picioarele noastre, când mergem în direcția Sa: întoarcerea Domnului înseamnă ca noi să ne convertim, să-L urmăm, să trăim cu El…

„Această generație” este fiecare generație: în fiecare neam se întâmplă mereu toate aceste lucruri, după cum se întâmplă în fiecare viață. Altfel spus, răul iese la iveală: ori te supui răului, făcându-l și tu, ori rămâi drept, te opui (reziști) răului și ești martor al iubirii, în acest neam al tău. Atunci viața ta este împlinită.

Luca ne propune un mod pentru a trăi în istorie, nu pentru a fugi de lume. Noi suntem experți în a ne sustragem realității, căci vedem că există cei care fac răul și cei care se împotrivesc răului. Însă noi credem că suntem perfecți, căci ne așezăm mai presus de rău, și așa suntem mântuiți… Nu! Și noi suntem în interiorul răului. La fel ca toți, și în acest rău noi vestim că răul poate fi învins, trăind ca Isus…

Problema este: cum putem vedea fața lui Cristos, prezentă în fiecare om? Nu înseamnă doar să credem că Isus este Mesia, Fiul lui Dumnezeu, ci problema este alta: înseamnă să-L recunoaștem în cel din urmă dintre oameni: „Ceea ce ați făcut unuia dintre aceștia mai mici ai Mei, Mie Mi-ați făcut”…

A-L recunoaște pe Fiul omului prezent în fiecare fiu al omului, începând cu cel din urmă, este o problemă a credinței și a mărturisirii: dacă elimin un singur fiu al lui Dumnezeu, Îl elimin, Îl condamn pe Dumnezeu din viața mea, Îl răstignesc… Și aceste lucruri se întâmplă și astăzi…

Ne întrebăm de ce există răul în istorie? Pentru că noi, creștinii, suntem principalii producători și exportatori ai răului… Sunt miliarde de oameni care poartă crucea răului pe care noi îl facem, impunând stilul nostru de viață și legile noastre… Iar ceilalți plătesc pentru goana noastră după bunăstare…

Cu legile noastre „drepte” în zilele noastre exterminăm lumea.

Problema este să ne deschidem ochii. Evanghelia dorește să ne deschidă ochii, să vedem adevărata realitate, „când se întâmplă aceste lucruri” și în aceste lucruri să recunoaștem fața Fiului omului, care ne mântuiește.

În final ni se spune că „toate aceste lucruri” se întâmplă în această generație. Mereu ne îngrijorăm cu privire la ce va fi… Evanghelia ne vestește că ceea ce se întâmplă acum deja este totul, pentru că sfârșitul lumii se întâmplă deja acum, prin faptul că-L răstignim pe Cristos în săracii cristoși… Așa cum s-a întâmplat în vremea lui Cristos, cum s-a întâmplat în fiecare epocă și cum se va întâmpla până la sfârșitul lumii…

Dar sfârșitul lumii va fi când toți vom vedea Fiul omului, când vom sfârși să-i mai răstignim pe săracii cristoși, și când vom vedea fața Fiului omului în fiecare om… Atunci Dumnezeu va fi „totul în toți”. De ce? Pentru că noi am mărturisit tuturor fraternitatea: faptul că Dumnezeu este Tatăl și noi toți suntem fii. Atunci Dumnezeu va putea fi totul în toți.

Care este responsabilitatea Bisericii în această lume? Constă în a fi martori ai acestei iubiri și primire față de toți, începând cu cei din urmă, în mod concret: prin crearea de legi economice fraterne…

„Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (v. 33). Credem în aceste cuvinte?

Cerul și pământul vor trece, nu pentru că Dumnezeu le distruge, ci pentru că noi le distrugem… Însă Dumnezeu le va reînnoi.

Le va reînnoi prin Cuvântul Său și vrea deja să reînnoiască lumea cu Cuvântul Său, prin noi, care-L mărturisim…

Acest Cuvânt rămâne în veșnicie: așa cum a creat lumea, astăzi vrea să o recreeze prin noi, care mărturisim că lumea este frumoasă…

Când noi, creștinii, în loc să ne folosim de Cristos pentru a ne lupta cu alții, vom înțelege că Cristos este Fiul omului și că omul este după chipul lui Dumnezeu, atunci și noi vom fi creștini și vom mărturisi că Dumnezeu este Tată… „Și toți vor înțelege, de la cel mai mic la cel mai mare”… cine este Dumnezeu…

Texte utile

• Gen. 50, 20
• Ef. 5, 15-16
• F.Ap. 4, 25-27
• Rm. 8, 28;
• 2Pt. 3, 18;
• Apoc. 21 și 22.