Eu-sunt
Isus este Cristosul care mântuiește omul, Fiul care ni-L revelează pe Dumnezeu, tocmai în măsura în care Se lasă osândit fără să ne condamne…
Ps. 67 (66)
Psalmistul ne vorbește despre „Fața lui Dumnezeu” de la care ne vine mântuirea: a vedea adevărata Față a lui Dumnezeu ne aduce mântuire, laudă și viață…
Noi dorim ca El să ne arate Fața Sa, ca să strălucească peste noi Fața Sa…
A-L vedea pe Dumnezeu este dorința fundamentală a omului, pentru că a-L vedea pe Dumnezeu înseamnă a vedea adevărul nostru profund: noi suntem creați după chipul și asemănarea Sa, deci a-L vede pe El înseamnă a ne cunoaște pe noi după adevăr, după Adevărul care este însuși Dumnezeu. Numai în El vedem adevărata noastră față…
În această cateheză ne vom opri asupra revelației Feței lui Isus.
Până acum Isus a fost numit Fiul lui Dumnezeu numai de draci, care doreau să reveleze gloria Sa astfel încât apoi, Isus să ia în mâna Sa puterea, dar Isus mereu le-a poruncit acestora să tacă. Apoi Petru a spus: „Tu ești Cristosul, Fiul lui Dumnezeu”. Iar Isus îi spune să nu zică nimănui, doar pentru faptul că Cristos este opus față de Cristosul pe care și-l imagina Petru…
În textul nostru vom afla pentru prima și singura dată că Isus ne spune cine este El: Se revelează ca fiind Cristosul, Judecătorul istoriei și Fiul lui Dumnezeu… Și Se revelează fără echivocuri, pentru că urcă pe cruce. Căci numai privind crucea, cunoaștem cine este Dumnezeu. Toate celelalte ipoteze despre Dumnezeu sunt invențiile noastre… Isus îi spune lui Petru: nu spune nimănui, mergi înapoia Mea, satană, pentru că nu judeci ca Dumnezeu, ci ca oamenii, adică este foarte uman să judecăm în mod diabolic despre Dumnezeu…
E un text de revelație, în care vom vedea Fața lui Dumnezeu…
Se citește Lc. 22, 63-71
63 Iar oamenii care-l păzeau îl batjocorau și-l loveau 64 și, legându-l la ochi, îl întrebau: „Profețește-ne cine te-a lovit?” 65 Și spuneau multe alte cuvinte de batjocură împotriva lui. 66 Când s-a făcut ziuă, s-au adunat bătrânii poporului, arhiereii și cărturarii și l-au adus la Sinedriul lor. 67 Și au zis: „Dacă tu ești Cristos, spune-ne!” El le-a spus: „Chiar dacă v-aș spune, nu m-ați crede, 68 iar dacă v-aș întreba, nu mi-ați răspunde. 69 De acum însă, Fiul Omului va fi așezat la dreapta puterii lui Dumnezeu„. 70 Atunci toți au spus: „Tu ești deci Fiul lui Dumnezeu?” El le-a răspuns: „Voi spuneți că eu sunt!” 71 Atunci ei au zis: „Ce nevoie mai avem de mărturie? Căci noi înșine am auzit-o din gura lui”.
Versetele sunt o sinteză a întregii Evanghelii, fiind din punct de vedere tematic piscul acesteia. Isus ne spune pentru prima dată cine este El: este Cristosul (Mesia, Mântuitorul, Eliberatorul); apoi Fiul omului, Judecătorul istoriei; apoi Fiul lui Dumnezeu; mai mult „EU-SUNT”, adică afirmă că este Dumnezeu…
În această pericopă avem întreaga revelație a lui Dumnezeu… Și ne spune cine este, tocmai în timp ce va urca pe Cruce… Căci problema credinței creștine nu constă în a spune că „Isus este Dumnezeu”… De multe ori am spus că nu este corect să spunem că Isus este Dumnezeu… Căci dacă spunem că Isus este Dumnezeu: Isus este subiectul, iar subiectul este „necunoscuta”; Dumnezeu este predicatul, iar predicatul îl cunoaștem… Înseamnă că noi știm cine este Dumnezeu și, prin urmare, Îi aplicăm lui Isus toate imaginile noastre despre Dumnezeu. Dar acesta nu este Dumnezeu…
Evanghelia spune opusul: „Dumnezeu – pe care nimeni nu L-a văzut vreodată – este subiectul, este necunoscuta – este Isus, pe care-L cunoaștem: este acel Isus care a trăit așa, care a murit așa, și care a înviat. Tocmai Omul-Isus Îl revelează pe Dumnezeu… Și Isus ne descoperă o imagine despre Dumnezeu exact opusă celei pe care o au toate religiile, și pe care o avem și noi, toți evlavioșii, inclusiv Petru care afirmă că nu-L cunoaște… Isus ne descoperă un Dumnezeu care va fi ucis, fiind acuzat de blestem…
Căci un astfel de Dumnezeu este ceva imposibil pentru toate religiile: un Dumnezeu care este Fiul omului, un Dumnezeu după cum vom vedea în acest „text profetic”, în care ni se prevestește ce va fi pe cruce… Isus se va revela pe Cruce… Pe cruce vom vedea „theoria”, viziunea lui Dumnezeu. Iar în acest versete Isus o exprimă anticipat…
Contextul pericopei este: Petru L-a urmat pe Isus; în grădină a scos sabia și a tăiat urechea servitorului marelui preot, apoi L-a urmat pe Isus și-n casa arhiereului, fiind convins că întotdeauna câștigă cei buni, deci vom câștiga noi, ucenicii, pentru că Isus este Cel mai puternic dintre toți… Deci era acolo, sigur că Isus urma să facă o minune, iar el i-ar fi arătat lui Isus cât Îi este de credincios…
Apoi, întreaga fidelitate a lui Petru este demontată de o slujnică și de ceilalți slujitori care erau în jurul focului.
În ultima cateheză am aflat că Petru a spus: „Eu nu sunt”, mai mult, spune „nu sunt”, fără „eu”… Deci Petru și-a descoperit identitatea sa adevărată: el nu este ucenicul credincios pe care Isus Se poate baza, nu este cu Isus. Pe acel Isus Petru nu-L cunoaște, și nici nu-L vrea. Iar Petru este: „Nu sunt”…
La urmă, Isus îl privește, iar Petru începe să plângă și pleacă…
După ce Petru a zis „Nu sunt”, Isus spune: „Eu sunt”, ca și cum ne-ar spune că locul în care noi putem să-L cunoaștem pe Dumnezeu – Eu sunt însemnând Dumnezeu – este trădarea noastră, lepădarea noastră și afirmația noastră „Nu sunt”. Altfel spus, păcatul nostru este locul în care-L concepem pe Dumnezeu, pe Dumnezeu ca iubire și milă infinite.
Petru iese din scenă. Dar de acum putem privi tot ceea ce se întâmplă cu ochii lui Petru, care știe că Isus este diferit de felul în care el și-L imagina.
vv. 63-65
63 Iar oamenii care-l păzeau îl batjocorau și-l loveau 64 și, legându-l la ochi, îl întrebau: „Profețește-ne cine te-a lovit?” 65 Și spuneau multe alte cuvinte de batjocură împotriva lui.
Acești bărbați sunt păzitorii Templului și soldații care-L țineau…
În acest loc Isus a devenit „un obiect” al posedării… Puterea întunericului a venit să-L prindă (să-L ia în stăpânire), iar Isus spune: „Ați venit să Mă prindeți, să Mă concepeți”…
Ce fac oamenii cu Isus, care este puterea lui Dumnezeu?
El este Fiul omului care Se pune (Se dă) pe mâinile oamenilor; El este libertatea supremă a iubirii care Se dă pe mâna acestor oameni care-l oprimă. Asupra Lui cade opresiunea puterii lumii: a puterii violenței și a posedării.
Isus – care este libertatea – ia asupra Sa robia posedării; este Cel care plătește pentru libertatea celui care-i „liber” să subjuge, să asuprească…
„Îl batjocoreau”, adică își băteau joc de El, Îl tratau ca pe un prunc, ca pe un prostuț… Isus, care este înțelepciunea lui Dumnezeu-Iubire, este considerat nebun de către înțelepciunea egoismului și a puterii.
„E bătut”… Isus care este puterea lui Dumnezeu, puterea iubirii, exprimată prin milă, ia asupra Sa toată puterea egoismului, adică violența, bătaia…
Isus – care este gloria, Fața lui Dumnezeu, egal cu Dumnezeu – este „acoperit”…
„A acoperi”, a pune un voal peste Fața lui Isus… Această Față acoperită este revelația lui Dumnezeu…
Cine este Dumnezeu?
Este această Față acoperită (voalată) de oprimarea noastră, de batjocura noastră, de violența noastră, de toate relele din lume… Este fața tuturor celor care nu au o față; a tuturor fiilor oamenilor care duc pe umerii lor blestemul posedării, al puterii, al stăpânirii, al subjugării… Este „non-fața”…
Toate aceste rele acoperă Fața Sa. Și, totuși, exact astfel ne revelează Fața Sa: căci Isus este Mielul lui Dumnezeu, care ia asupra Sa păcatul lumii.
În acest loc Isus este libertatea suverană a lui Dumnezeu care Se dă pe mâna celor care-L ucid… Care-Și dă viața celor care I-o fură…
Isus este înțelepciunea Dumnezeului-Iubire, o înțelepciune mai tare decât a noastră, care constă în a fi șmecheri și în a ne „răstigni” unii pe alții. Aceasta este puterea lui Dumnezeu, este puterea iubirii care îndură orice rău, care ia asupra Sa orice rău numai să nu se răzbune…
Această Față acoperită este Dumnezeu care ni Se revelează…
Oamenii Îi acoperă Fața și-L lovesc, cerându-I să ghicească cine L-a lovit…
Acest joc al oamenilor este jocul practicat de prunci: „bâza”…
„Proorocește cine este cel ce Te-a lovit?”… L-a lovit răul lumii, nu doar acel soldat. Și L-a lovit chiar și Petru, ceilalți ucenici, Iuda, arhiereii, cărturarii, bătrânii… „Proorocește!”…
Profeția este Cuvântul lui Dumnezeu care mântuiește lumea: acea Față este profeția lui Dumnezeu care mântuiește lumea, pentru că în acea lume Se află Dumnezeu, Mântuitorul lumii, Dumnezeu care atât de mult a iubit lumea, încât Și-a dat viața pentru această lume pierdută…
Noi vrem să vedem Fața lui Dumnezeu. Aceasta este! Fața este cea care ia asupra Sa tot răul lumii: „A fost împuns de toate rele noastre, iar prin rănile Sale toți am fost vindecați”. Suntem chemați să înțelegem această profeție, această Față pe care și-n zielle noastre o vedem în cei din urmă…
Din această Față va ieși la lumină revelația lui Isus, ca fiind Cristosul, Fiul omului, Fiul lui Dumnezeu și Eu-sunt… Tocmai din acest om, pe care-L considerăm neom, va ieși revelația. Însă tocmai El este Fiul omului și este însuși Dumnezeu.
Există trei forme de prezență a lui Dumnezeu în istorie:
Prima prezență este cea pe care o cunoaștem din Evanghelie: e prezent în Cuvântul Său, pentru că de fiecare dată când îl citim, istoria este prezentă și o trăim astăzi… Este prezența Sa, așa cum a fost în timpul vieții Sale, în moartea și în învierea Sa, e acea prezență a pătimirii și a gloriei Sale, care este obiectul credinței noastre… O prezență pe care ne-o mărturisește Cuvântul. În misterul vieții Sale este prezent Domnul, iar Cuvântul Său ne ajută să-L recunoaștem… Fără Cuvântul care ni-L prezintă exact așa, noi nu am putea să-L recunoaștem…
A doua prezență a Domnului o avem în Liturghie (în celebrare), loc în care celebrăm speranța, reîntoarcerea Sa, prezența glorioasă viitore…
A treia prezență este cea din prezent, cea actuală: iar Cuvântul ne ajută să o înțelegem, iar speranța ne ajută să o trăim… Această a treia prezență este obiectul carității noastre, este această „Față” prezentă în toți sărmanii cristoși din lume… Ei sunt tot Cristos care ne mântuiește. În ei suntem chemați să-L recunoaștem pe Domnul: „Ceea ce ați făcut unora dintre aceștia, Mie Mi-ați făcut”…
Prima prezență, cea în Cuvânt, ne ajută să-L recunoaștem; iar prezența Sa din Liturghie ne folosește ca să acționăm cu speranță și cu iubire (milostenie) față de săraci, care sunt Cristos prezent în lume…
Pe Isus Îl aflăm în Cuvânt, ca amintire, în Liturghie ca proiect viitor, și în săraci ca loc al carității, al iubirii și al implicării noastre din prezent; un angajament în care trăim amintirea lui Cristos în așteptarea venirii (re-întoarcerii) Sale, o venire lăsată în seama mărturiei noastre de a-L recunoaște în cei din urmă…
Tocmai aceasta este Fața – cea a sărmanilor – pe care suntem chemați să o recunoaștem… Dacă nu, Îl blestemăm…
Câte blesteme înfăptuim noi, oamenii religioși ai Bisericii, care în numele lui Isus ne comportăm exact pe dos față de cum Se comportă El, nerecunoscându-L în cei săraci și în toți cei discriminați…
Ne putem aminti de pilda cu bogatul și cu Lazăr… Lazăr înseamnă Dumnezeu ajută… Săracul Lazăr este la ușa noastră, el este „Dumnezeu care ne ajută”, căci ceea ce-i facem săracului ne mântuiește pe noi…
Să contemplăm timp îndelungat aceste versete, să privim această scenă și să-I spunem: „Profețește! Cine Te lovește?”…
Fiecare să se întrebe: „Este într-adevăr pentru mine această Față Domnul meu, Dumnezeul meu și modul meu de a judeca? Sau și eu blestem, adică nu accept acest Cristos, acest Domn, căci, la fel ca Petru, am ideile mele diabolice despre Cristos: trebuie să fie glorios, triumfător, să fie principalul tâlhar, să aibă la mână întreaga lume și să se folosească de ea după bunul său plac”. În schimb, Cristos Se dă pe mâna tuturor, pentru a-i mântui pe toți.
Numai privind această Față, înțelegem cine este Dumnezeu…
Înaintea acestei Fețe în cateheza anterioară l-am avut pe Petru care a spus: „Nu sunt! Pe acesta eu nu-L cunosc!”
Exact în această față Isus Se revelează…
„Și hulindu-L, multe altele spuneau împotriva Lui”.
Câte dintre acțiunile noastre, dintre documentele noastre, dintre afirmațiile noastre, dintre știrile noastre creștine sunt pure hule împotriva Lui, împotriva acestei Fețe a lui Cristos? O Față pe care Cuvântul ne-o prezintă; pe care în Euharistie o celebrăm (Isus mort și înviat); și pe care suntem chemați să o trăim în viața de zi cu zi…
Comportamentul nostru este similar cu această Față? Cum ne comportăm cu săracii, cu înfometații, cu cei din lumea a treia, cu marginalizații? Degeaba apărăm crucifixele dacă îi răstignim pe semenii noștri: înseamnă că-L luăm în râs pe Dumnezeu…
Să ne facem un examen atent al conștiinței… În ultima cateheză am văzut că toate siguranțele culturale și religioase ale lui Petru, au fost dărâmate bucată cu bucată… Așadar, tocmai contemplarea acestei Fețe are, și în zilele noastre, puterea de a converti Biserica, iar primul lucru pe care mereu îl uităm, este această Față. Erezia se numește docetism, căci afirmă că „El era Dumnezeu, deci îi era ușor”… Însă nu, căci era om, iar umanitatea Sa ne revelează cine este Dumnezeu…
Pentru a face teologie – adică pentru a vorbi despre Dumnezeu – putem porni numai de la această Față… Toate celelalte lucruri pe care le spunem sunt simple stupidități…
Această Față este centrul: întreaga revelație pornește de la această Față, pe care o vedem în acest loc, această Față lovită de răul lumii reprezentat de arhierei, de cărturari și de bătrâni, adică de toate formele puterii lumești… Căci tot răul lumii îl duc pe umerii lor cei săraci, iar noi nici măcar nu ne dăm seama…
vv. 66-68
66 Când s-a făcut ziuă, s-au adunat bătrânii poporului, arhiereii și cărturarii și l-au adus la Sinedriul lor. 67 Și au zis: „Dacă tu ești Cristos, spune-ne!” El le-a spus: „Chiar dacă v-aș spune, nu m-ați crede, 68 iar dacă v-aș întreba, nu mi-ați răspunde.
După prezentarea Feței urmează ziua… Se termină noaptea, deci Domnul Se revelează.
„S-au adunat bătrânii poporului”… Bătrânii erau proprietarii de terenuri, erau bogații; arhiereii reprezentau puterea religioasă și politică, iar cărturarii reprezentau puterea culturală, care împreună, întotdeauna, se vindeau (făceau jocul) celor bogați și puternici… Cum puteau trăi altfel?
Aceste trei categorii reprezintă toate formele puterii. Se adună în sinedriu, în tribunal, și-I spun: „Spune-ne, dacă ești Tu Cristosul”…
Cristosul este Mesia Cel așteptat, Unsul Domnului, Regele din vița lui David care s-ar fi comportat în mod diferit de toți înaintașii Săi, Cel care ar fi eliberat poporul din toate robiile, și ar fi început Împărăția lui Dumnezeu… Era Cel așteptat de mulțime…
Isus este Cristosul, Regele așteptat, Cel care ne eliberează din robie și de puterea celor bogați și puternici, prin acea Față… Revelându-ne că El este exact Cel căruia noi Îi facem rău, prin puterea noastră, prin stăpânirea noastră și prin robiile noastre. Și care Se identifică cu toți acei săraci, pe care noi îi oprimăm…
El este Cristosul pentru că mântuiește umanitatea noastră, revelându-ne următorul lucru: „Vedeți că greșiți ideile voastre despre rege, pentru că Cristosul este regele, adică omul ideal și liber”… Isus ne arată că omul ideal și liber nu-i omul puternic, care-i stăpânește pe alții, îi subjugă, și face ceea ce vrea cu ei…
Omul este după chipul lui Dumnezeu. Omul liber și puternic este cel care știe să iubească până la a sluji, știind să-și pună viața la dispoziția altora…
Cele trei ispite, Isus le-a avut încă de la început, iar apoi le vom afla pe cruce: ispita pâinii (a bunurilor, a bogățiilor); a puterii (Satana spune: „Toate împărățiile lumii sunt ale mele și eu le dau cui vreau”); iar a treia ispită era cea de a-L poseda pe Dumnezeu…
Și Isus a avut ispita de a lua în mână puterea – ispită care îl va ataca și pe cruce – și nu doar puterea politică, ci și cea religioasă, faptul de a-L avea în buzunar pe Dumnezeu… „Pentru că noi pretindem că deținem adevărurile veșnice, iar ceilalți, ori înțeleg, ori sunt proști ori necinstiți”…
Voi L-ați văzut vreodată pe Dumnezeu? Avem această Față, acoperită înaintea ochilor când vorbim despre Dumnezeu și când ne raportăm la aproapele?
Această Față este revelația creștină. Pentru că în Evanghelie – din punct de vedere narativ – procesul lui Isus este apogeul revelației: numai aici Isus Se revelează, în alte locuri numai Satana afirmă că Isus este Dumnezeu… Prin urmare, multe din mărturisirile credinței noastre sunt satanice, sunt hule, pentru că-i atribuim lui Isus ideile noastre prefabricate despre Dumnezeu, ca să-L folosim ca pe un instrument de stăpânire peste alții, ca privilegiu cultural, sau ca discriminare a altora…
„Isus le-a zis: Dacă vă voi spune, nu veți crede”…
Evanghelia a fost scrisă pentru cititori, iar cea după Luca a fost scrisă pentru cititorul „Teofil”, pentru unul care-L iubește pe Dumnezeu… Deci Evanghelia a fost scrisă pentru „practicanți”, pentru cei care participă la cursuri de formare, pentru că sunt buni și doresc să-L cunoască pe Isus și-L iubesc…
„Dacă vă voi spune, nu veți crede”… Credem într-adevăr că acesta este Cristosul nostru, Dumnezeul nostru? Această întrebare, Luca i-o adresează lui Teofil, pentru a-i transmite următorul mesaj: „Fii atent, că nu tu-L iubești pe Dumnezeu, ci Domnul te iubește… Totuși El uită ce ce-I facem”…
Prorocește! Cine Te-a lovit?
În acest punct Petru răspunde: „Eu L-am lovit… Împreună cu toți ceilalți… Și cu noi”…
Numai acum înțeleg că Isus moare pentru mine și-și dă viața pentru mine… Numai acum pot deveni Teofil, adică un om care se știe iubit de Dumnezeu… Și pot să încep să fiu credincios, pentru că am cunoscut cât de mult Dumnezeu m-a iubit și mă iubește, și-i iubește pe toți ceilalți…
Aceasta este convertirea pe care Evanghelia vrea să o producă în noi…
„Iar dacă vă voi întreba, nu-Mi veți răspunde” (v. 68)… Noi suntem iresponsabili și preferăm să ignorăm aceste întrebări. Întotdeauna facem răul din cauza iresponsabilității.
v. 69
69 De acum însă, Fiul Omului va fi așezat la dreapta puterii lui Dumnezeu„.
„De acum înainte”…
Este singurul verset care începe astfel.
De acum înainte începe lumea diferită.
„Fiul Omului”… Fiul omului este Cel pe care-L vedem batjocorit, oprimat și bătut… Și este Mântuitorul nostru, Cristosul nostru, pentru că ne eliberează de imaginea falsă a lui Dumnezeu și a omului…
„De acum înainte Fiul Omului va ședea de-a dreapta puterii lui Dumnezeu” (v. 69). Este un citat din Ps. 110 și se referă și la textul din Dan. 7 unde ni se descrie Judecătorul lumii…
Judecata lumii are loc „de acum înainte”. Altfel spus, înaintea acestei Fețe noi vedem care este judecata definitivă a lui Dumnezeu asupra lumii: pentru că această Față care „va ședea de-a dreapta puterii lui Dumnezeu” ne judecă și ne mântuiește, nu o altă față… Isus este Judecătorul lumii: Cel pe care noi Îl judecăm, batem, Îl aruncăm și-L hulim… El este judecătorul nostru, „de acum înainte”…
Este Judecătorul nostru, în sensul că El ne mântuiește pe noi, cei care-I facem toate aceste lucruri urâte… Cel pe care noi Îl judecăm, osândim, disprețuim, El este Cel care-și dă viața pentru noi, este Dumnezeu, este Judecătorul suprem al istoriei…
Punând întrebarea într-o altă formă: „Oare modelul (norma) acțiunilor mele este această Față a lui Dumnezeu, care este judecata lui Dumnezeu care mântuiește istoria?”
În acest om, Isus, care nu face răul, noi Îl vedem pe Dumnezeu care ia asupra Sa păcatul lumii? Îl vedem pe Dumnezeu prezent în toți săracii lumii? Știm că ceea ce le facem lor, ne mântuiește pe noi?
Această Față ne schimbă imaginea despre religie…
Isus a fost omorât, fiind acuzat de blestem…
vv. 70-71
70 Atunci toți au spus: „Tu ești deci Fiul lui Dumnezeu?” El le-a răspuns: „Voi spuneți că eu sunt!” 71 Atunci ei au zis: „Ce nevoie mai avem de mărturie? Căci noi înșine am auzit-o din gura lui”.
Acum „toți”, toți…
„Așadar, Tu ești Fiul lui Dumnezeu?”. Ei Îl întreabă în mod ironic… Dacă era celălalt care a înmulțit pâinea, a înviat morții, L-am fi crezut… Însă Tu care ai această Față?
„Și El a zis către ei: Voi ziceți că Eu sunt„. Acum pot spune că „Eu-sunt”, mai înainte nu puteam să o spun… Pentru că acum a început un lucru nou: M-am pus în mâinile tuturor, „Fiul omului va fi dat pe mâna oamenilor”… Dumnezeu Se dă pe mâinile oamenilor: sunt deplin realizat pentru că sunt Iubire absolută, sunt „Eu sunt”, care este numele lui Dumnezeu care S-a revelat pentru a elibera poporul Său… …
„Când veți înălța pe Fiul omului – este anticiparea crucii – Îl veți cunoaște pe Eu sunt” (Io. 8, 28). Altfel spus, Îl cunoaștem pe Dumnezeu numai privindu-L pe cruce. Pentru că Dumnezeu este Iubire absolută care Se dă pe sine și-Și dă viața pentru cei care-I iau viața. În acest moment nu ne mai putem îndoi despre cine este Dumnezeu: este Unul care ne iubește exact așa! Atunci putem înțelege și cine suntem noi: suntem persoane iubite. Dacă un om este iubit, este liniștit, nu are nevoie nici de bogății, nici de putere, nici de a stăpâni peste alții, nici să se certe cu cineva… nici de a face toate lucrurile pe care de obicei le facem, pentru a ne simți importanți… Ești fiul lui Dumnezeu, deci trăiește în pace… Iar ceilalți îți sunt frați… Nu sunt concurenții tăi, nici dușmanii tăi…
Când vom înțelege aceste verste, va fi Împărăția lui Dumnezeu pe pământ…
„Eu sunt”…
Petru a spus: „Nu sunt”… Dar acum poate înțelege „Eu sunt”: Isus este Cel pe care el Îl lovește, este Cel care moare pentru el, dându-Și viața pentru el și pentru toți ceilalți ucenici… Pentru că toți jucăm jocul soldaților, al arhiereilor, al cărturarilor, al lui Petru…
Acesta este piscul Evangheliei, locul în care Isus se revelează „Eu sunt”.
„Ce ne mai trebuie mărturii? „… Este o frază ambiguă…
„Ce ne mai trebuie mărturii, căci noi înșine am auzit din gura Lui?” Acesta e nebun, căci zice că este Dumnezeu! Deja putem să-L ucidem… În ceilalți sinoptici stă scris: „E vrednic de moarte, căci blestemă!”
Luca ne arată un alt sens: Isus a dat mărturie despre cine este Dumnezeu: „Eu sunt”.
Martirul este mărturisitor: Isus mărturisește cine este Dumnezeu; în această scenă, Dumnezeu este Cel care are această Față, nu un altul… Toți ceilalți sunt falși, sunt invențiile noastre…
Texte utile:
- Dan. 7, 13;
- Ps. 110, 63, 67, 42;
- 1Cor. 2,2;
- Gal. 3, 1;
- Io. 8, 8.
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Gabriela Neag și pr. Mirel Mihai Demian