Răstignește-L! Răstignește-L!

Substanța Evangheliei este „Pătimirea”, iubirea nebună a lui Dumnezeu pentru om: după ce i-a dat viața și creația, acum Domnul i se dă pe Sine, omului…

Nimeni nu și-a imaginat un astfel de Dumnezeu; din această cauză arhiereii Îl ucid ca hulitor, cei puternici ca rebel, iar poporul îl preferă pe Baraba – care dorea să devină puternic – în locul lui. Din această cauză ucenicii-L trădează, se leapădă de El și fug…

Pe cruce Dumnezeu este aproape de orice om care s-a îndepărtat de El și Se dăruiește fiecărui om.

Is. 53, 1-12

Putem citi textul din Isaia, pornind de la versetele asupra cărora ne vom opri în această cateheză.

Oferim un rezumat al catehezelor anterioare, mai înainte de a analiza textul nostru care ne prezintă sensul Paștelui, al harului pascal, al eliberării noastre de cel rău…

Subliniem un lucru: în Israel sărbătoare precedentă Paștelui este „Purim” – care corespunde carnavalului nostru – în timpul căreia se citește Cartea Esterei, un text în care se schimbă soarta oamenilor (se răstoarnă situația). Spre exemplu, în locul lui Mardoheu care trebuia să fie ucis, este ucis Aman, cel care dorea să-i omoare pe toți izraeliții… Soarta poporului este răsturnată pe neașteptate…

Așa se întâmplă și la Paști.

Vom vedea că sărbătoarea Paștelui este adevăratul carnaval: se schimbă soarta…

La începutul procesului lui Isus am observat prima răsturnare a situației: procesul făcut lui Petru, discipolului.

Ce înțelege discipolul, adică cel care a învățat? Nimic! Prima răsturnare a situației este „discipolul care nu înțelege nimic”…

Cea de a doua este procesul înaintea autorităților religioase, care pretind că știu cine este Dumnezeu, căci este meseria lor: însă-L acuză de hulă…

A treia răsturnare a situației este cea înaintea puterii politice a lui Pilat și Irod. Irod Îl tratează ca pe un împărat-măscărici, îmbrăcându-L cu haine de carnaval (așa cum se deghizează în rege un om în timpul carnavalului)…

În realitate Irod, Pilat și întreaga putere sunt niște măscărici, fiind o putere a morții.

Isus, care într-adevăr este Rege, pentru că are puterea de a da viața, pare un rege de circ…

Ceilalți „măscărici” îi vedem astăzi: noi toți strigăm împotriva Acestuia care ne mântuiește: „Răstignește-L! Răstignește-L!”. Toți…

Iar El este singur. Și tocmai ca osândit, El ne dă viața; și fiind ucis ca drept, El îi justifică pe păcătoși…

Avem răsturnarea imaginilor noastre despre Dumnezeu, putere, stăpânire: Dumnezeu este Cel care Se dă pe mâna tuturor, care nu posedă pe nimeni; puterea Sa nu-i cea de a pedepsi (nu-i puterea de a ucide a celor puternici, pentru că dețin puterea), ci aceea de a-Și da viața și de a ne da viața…

Apoi, răsturnarea maximă a situației este următoarea: noi care-I luăm viața, primim darul vieții Sale și suntem mântuiți de răul pe care-l facem, atunci când înțelegem acest adevăr…

Aceasta este răscumpărarea întregii istorii.

Dumnezeu nu vrea răul, dar noi îl facem.

Cum răspunde Dumnezeu răului? Ori răspunde pedepsind, adică făcând cel mai mare rău, prin faptul că ne osândește la moartea veșnică; ori răspunde în mod divin, învingând răul prin bine, printr-o iubire mai tare decât moartea, iadul și decât orice răutate.

Prin urmare avem o răsturnare a situației.

Conceptul „răsturnării situației” se repetă des în scena Pătimirii. Toate scenele sunt răsturnate. Și tocmai răsturnând (strâmbând) lucrurile strâmbe, ele devin drepte. Iar, în final, pe cruce, Isus ne arată cine este Dumnezeu și cine este omul creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

Să ascultăm în versetele noastre în care ni se explică ce este Paștele.

Se citește Luca 23, 13-25

¹³ Atunci Pilat i-a convocat pe arhierei, pe comandanți și poporul ¹⁴ și le-a spus: „L-ați adus la mine pe omul acesta ca pe un instigator al poporului și, iată, judecându-l în fața voastră, nu găsesc în omul acesta nici o vină de care îl acuzați. ¹⁵ De altfel, nici Irod, căci mi l-a trimis înapoi; iată, nu a făcut nimic vrednic de moarte. ¹⁶ Așadar, după ce-l voi pedepsi, îl voi elibera”. ¹⁷ . ¹⁸ Atunci au început să strige împreună: „Ia-l pe acesta, eliberează-ni-l pe Baraba!” ¹⁹ Acesta fusese aruncat în închisoare pentru o revoltă care avusese loc în cetate și pentru crimă. ²⁰ Pilat, dorind să-l elibereze pe Isus, le-a vorbit din nou, ²¹ dar ei strigau: „Răstignește-l, răstignește-l!” ²² Pentru a treia oară le-a spus: „Dar ce rău a făcut acesta? Nu am găsit în el nici o vină care să merite moartea. De aceea îl voi pedepsi și-l voi elibera”. ²³ Dar ei insistau, cerând cu strigăte puternice ca el să fie răstignit. Și strigătele lor predominau. ²⁴ Atunci Pilat a decis să li se îndeplinească cererea. ²⁵ El l-a eliberat pe cel care fusese aruncat în închisoare pentru revoltă și crimă, iar pe Isus l-a lăsat în voia lor.

În acest text de șase ori se repetă cuvântul „eliberare”.

Tema eliberării este tema fundamentală a Paștelui, care înseamnă eliberarea din moarte, din robie, din nedreptate, de idoli, prin trecerea Mării Roșii.

Eliberarea este opusul libertății, căci libertatea presupune că ea există, însă eliberarea presupune că nu există libertate.

A vorbi despre libertate este un mod pentru a înșela… Se spune: „Ești liber, nu? Ești liber să faci ceea ce vrei, nu?” Dar adevărul este că depinde…

Este adevărat că împăratul este liber, dar ceilalți sunt robi. Iar robii au nevoie să fie eliberați…

Așadar, când se vorbește despre eliberare, se vorbește despre un lucru foarte serios, diferit de libertate, care este o prerogativă a omului puternic…

De trei ori se subliniază că Isus este nevinovat: „N-a făcut nici un rău”.

În acest loc iese la iveală sminteala istoriei: tocmai nevinovatul trebuie să plătească…

Ați văzut vreodată un tâlhar care să plătească pentru răul pe care-l face? Răul întotdeauna îl plătește cel care-l îndură, cel care nu-l face… Dacă un om mă lovește, răul îl simt eu și nu cel care mă lovește.

De trei ori este amintit strigătul mulțimii, un strigăt care se ridică într-un mod tot mai puternic, ajungând să ceară răstignirea Celui Drept.

Este interesant că mulțimea vrea un „țap ispășitor”, dorește să-L ucidă pe Cel Drept, preferând să salveze tâlharul…

Pilat, care reprezintă puterea, omul care a obținut puterea și, prin urmare, se simte liniștit, trebuie să fie pe placul mulțimii, pentru că puterea sa depinde de mulțime…

Deci, Îl va ucide pe Cel Drept, pentru a elibera un om care dorea să ia puterea, dar n-a reușit… Pilat știa că tâlharul este un falit, deci poate să-l elibereze… Dar mulțimea se identifică cu acest falit, care să ia apoi puterea, pentru că gândește astfel: „Și eu aș putea încerca să răstorn puterea. Dacă voi reuși, voi deveni cel mai mare bandit, și voi lua puterea”…

Aceste versete ne ajută să înțelegem mecanismul tipic prin care se face răul, un mecanism în care toți suntem implicați… Iar de cealaltă parte avem Slujitorul descris de profetul Isaia, Dreptul care ia asupra Sa tot răul…

Iar acest drept este fie poporul – căci până la urmă răul îl îndură poporul – fie singurul Drept, Cristos, după cum vom vedea…

Aceste versete ne arată cine L-a ucis pe Isus: nu sunt evreii. În Evanghelia după Luca, primul – dintr-o lungă serie – care L-a ucis, a fost Petru: „Eu nu vreau acest Om”; apoi arhiereii și cărturarii (care reprezintă toți preoții din lume); apoi cei puternici (care-i reprezintă pe toți oamenii puternici de pe pământ, din toate timpurile); apoi mulțimea, care reprezintă toate mulțimile de pe pământ, doritoare doar să se identifice cu puterea.

În spate avem o răsucire (întoarcere pe dos) a conceptului „putere”.

Putere înseamnă posibilitate, iar posibilitățile sunt lucrurile bune…

Noi avem două posibilități: ori cea de a face răul, adică de a urmări interesele, avantajele noastre, fapt care se numește egoism… Și aceasta este puterea morții, e puterea celor puternici ai lumii.

Cum putem învinge răul? Luând noi puterea? Comportându-ne ca ei și pedepsind?

Dacă Dumnezeu ar fi vrut să ia puterea… Aceasta a fost una dintre ispitele avute de Isus, o ispită în care noi mereu cădem… Dar așa, ne vindem puterii, batjocorindu-L pe Isus și creștinismul… Dar urmând această cale, vom plăti, și vom face și lumea să sufere…

Aceste ispite și Isus le-a avut, dar sunt diabolice…

Însă Dumnezeu învinge această puterea diabolică prin puterea Lui…

Puterea lui Dumnezeu este adevărul, care demască minciuna puterii; și învinge răul nu printr-un rău mai mare – căci dacă ar răspunde răului cu rău, ar dubla răul – ci prin bine.

Binele constă în a demasca mecanismul răului, care este o simplă imbecilitate, nu o răutate.

Dușmanul produce răul, iar noi suntem totodată autorii și victimele acestui rău …

Mulțimea este principala expresie a răului, căci acest rău se află în interiorul fiecăruia dintre noi… Fapt pentru care mulțimea se identifică cu diferitele personaje puternice…

Așadar, cine L-a ucis pe Isus?

De ce a fost ucis Isus? Doar pentru că este Drept și Fiul lui Dumnezeu, căci nu este acel Dumnezeu pe care noi Îl vrem…

Noi vrem un Dumnezeu puternic, care stăpânește peste toți și peste toate, iar noi am vrea să fim ca El, dar acel Dumnezeu se numește Satana…

Isus este acel Dumnezeu care iubește, slujește și-Și dă viața, nu ia viața nimănui…

Ce izvorăște din această omorâre a lui Isus?

În acest text avem personajele principale…

(Îl avem pe) Sunt Pilat care-i adună pe toți în jurul lui Isus, și mereu este amintit Baraba… Moartea lui Isus va reprezenta mântuirea lui Baraba; iar Baraba ne reprezintă pe noi toți, care suntem mântuiți de moartea lui Isus, chiar dacă nu știm cine este Isus, căci nici Baraba nu știa…

Acest text ne ajută să citim istoria, căci Evanghelia nu-i o fabulă sau un basm… Dacă un om o citește, rămâne uimit cât de lucid descrie întâmplările lumii…

vv. 13-16

¹³ Atunci Pilat i-a convocat pe arhierei, pe comandanți și poporul ¹⁴ și le-a spus: „L-ați adus la mine pe omul acesta ca pe un instigator al poporului și, iată, judecându-l în fața voastră, nu găsesc în omul acesta nici o vină de care îl acuzați. ¹⁵ De altfel, nici Irod, căci mi l-a trimis înapoi; iată, nu a făcut nimic vrednic de moarte. ¹⁶ Așadar, după ce-l voi pedepsi, îl voi elibera”.

În Evanghelia după Luca se subliniază că Pilat „îi cheamă pe toți”: „arhiereii”, adică puterea religioasă, „căpeteniile”, adică persoanele importante din Sinedriu, din Parlament și „poporul”, adică poporul lui Dumnezeu. Deci îi cheamă pe toți…

Pilat le spune: „Ați adus la mine pe Omul acesta, ca pe un răzvrătitor al poporului”. Tema este a răzvrăti, a răsturna, a suci… Este tema carnavalului, loc în care situațiile se răstoarnă: regele se deghizează în sărac, iar săracul în rege… Carnavalul reprezintă comedia vieții, când fiecare îl ia în râs pe celălalt, dar nimeni nu știe cine stă în spatele măștii…

Măștile există în toate culturile…

Isus răzvrătește, răstoarnă criteriile (principiile) noastre despre Dumnezeu, despre stăpânire, despre putere, despre relații… Și „sucind” lucrurile strâmbe, ele se îndreaptă… Isus nu vrea să le răstoarne, să le strâmbe, ci să le îndrepte.

Și e important ce spune Pilat: „dar iată, eu, cercetându-L în fața voastră, nici o vină n-am găsit în acest Om”… Este importantă inocența, nevinovăția lui Isus.

„Inocența” înseamnă că nu dăunează.

Dar noi știm că puterea o deține omul care poate dăuna…

Puterea lumească spune: „Eu am stabilit aceste norme”, așa cum a făcut Romulus, primul rege al Romei… El a trasat o brazdă, iar dacă cineva ar trece peste ea, chiar dacă ar fi fratele meu, eu îl ucid. De ce? Pentru că sunt mai tare decât el… De aceea a putut stabili legea. Iar dacă fratele meu a fost ucis, toți cei care vor trece peste brazdă vor fi uciși… Deci, toți mi se supun, trăind împreună prin supunere față de cel mai tare, care este lupul cel mai tare. Până când slăbește… Atunci un bandit care a devenit puternic – iar Baraba este un bandit – detronează regele, care devine victima desemnată a succesorului său…

Acesta este un joc în care violența, puterea, moartea domină, însă acest joc stăpânește violențele mai mici… Iar acest mecanism a funcționat până în zilele noastre…

Doar „utopia creștină” ar vrea ca politica să fie diferită: să fie în slujirea oamenilor, a vieții, a iubirii, a relațiilor, fiind atentă față de cei din urmă, față de cei slabi, și să nu urmărească strict interesul, folosul celor puțini…

Din această cauză este important ca creștinii să facă politică, dar nu să facă un partid, pentru ca să ia ei puterea. Ci e important să priceapă ce înseamnă adevărata acțiune (lucrare), adică răsturnarea… Să priceapă că sistemul pe care-l avem este un „circ” și toți plătesc… Secolul al XX-lea a fost unul dintre cele mai crude (sălbatice) din istorie: fascismul, nazismul (Franco, Salazar, Stalin, Hitler, Lenin, Mao și toți ceilalți)… Pentru fiecare era important să aibă puterea, puterea morții…

Am avut două războaie mondiale și multe războaie locale, care încă nu s-au terminat… Am avut multe nedreptăți și mizerii la nivel mondial, care mai înainte nu existau… Deși avem mijloacele necesare ca să nu mai avem astfel de mizerii…

Astăzi suntem chemați să ne schimbăm mentalitatea, să pricepem că acest mecanism nu poate continua…

Când au căzut „Turnurile gemene” toți au zis că „Nimic nu va mai fi ca mai înainte”. Însă toate sunt mai rele decât mai înainte!!!

Dar ar trebui să înțelegem că „Nimic nu ar mai trebui să fie ca mai înainte”, pentru că astăzi orice nebun poate distruge lumea… Însă în trecut nu era suficient să fii nebun, ci trebuia să ai calități, bogății, putere, stăpânire… Ca să poți face ceva trebuia să fii Gengis Khan, Alexandru cel Mare sau Napoleon.

Acum este suficient să fii un nebun care te crezi Napoleon, construiești o bombă atomică și distrugi imediat tot pământul…

Așadar, ori schimbăm acest mecanism, ori viața pe pământ devine imposibil de trăit…

A venit vremea să schimbăm acest mecanism… Căci omul doar foarte lent a ajuns să înțeleagă aceste adevăruri… Lucruri care deja în anul 1500 au fost înțelese și notate de mulți autori (cf. Thomas Morus, Erasmus, Picco della Mirandola, Cusanoi). Perioada secolului al XVI-lea este una dintre cele mai frumoase epoci din istoria mondială, cu privire la deschiderea mintală, căci sunt lucruri revoluționare și-n zilele noastre și sunt lucruri care izvorăsc din Evanghelie…

Pilat continuă: „Și nici Irod n-a găsit vreo vină… El n-a săvârșit nimic vrednic de moarte”…Irod era rivalul său, reprezentat al puterii locale, dușmanul său care-i devine ulterior, noul prieten…

Irod l-a îmbrăcat în haina de circ a împăratului, haina albă…

Acum vedem logica puterii: pentru că Isus n-a făcut nimic rău, pentru că nu are nicio vină, ce este de făcut?

„Deci, Îl voi pedepsi”… Pedeapsa era alcătuită din 40 de lovituri cu biciul, o pedeapsă în timpul căreia cel bătut putea chiar să moară… Apoi „Îl voi elibera”…

Din ce cauză este pedepsit? „Deci, fiind Drept, nefăcând nici un rău, Îl voi pedepsi”…

Pe noi acest fapt ne smintește. Dar aceasta este sminteala istoriei: „Cine plătește răul făcut?” Îl plătește cel care nu-l face!

Ați văzut vreodată un om care face răul și apoi plătește?

„Da, dacă el cade în dizgrație și pierde totul, în acest caz plătește”

Întotdeauna răul îl plătește omul care-l îndură și nu-l face (nu se răzbună)…

Dacă eu fac o nedreptate, dacă înfometez pe cineva, cine plătește? Nu eu, ci omul înfometat. Eu câștig și mă simt mai bine…

Acest „deci” al lui Pilat, care pare absurd, de fapt este motorul istoriei… Este drept, n-a făcut nimic rău, deci trebuie să plătească…

„Oare trebuie să plătesc eu, care sunt un om puternic?”

„Mereu plătește nevinovatul!”

„Mormântul Lui a fost pus lângă cei fără de lege și cu făcătorii de rele, cu toate El că nu săvârșise nici o nedreptate și nici înșelăciune nu fusese în gura Lui” (Is. 53, 9).

De ce Isus, deși nu minte și nu înșală, este înmormântat cu cei puternici? Pentru că cei puternici se folosesc de violență și de minciună, iar Isus care n-a făcut nici un rău, și ca mort va sta cu ei. De fapt, Isus va avea mormântul unui om bogat: Iosif din Arimateea.

Să vedem ce sens are pedepsirea Dreptului?

vv. 17-19

¹⁷ . ¹⁸ Atunci au început să strige împreună: „Ia-l pe acesta, eliberează-ni-l pe Baraba!” ¹⁹ Acesta fusese aruncat în închisoare pentru o revoltă care avusese loc în cetate și pentru crimă.

La v. 17 stă scris că exista obiceiul de a elibera un om în ziua de Paști, pentru a aminti eliberarea tuturor… Avem acest „unul” care-i reprezintă pe toți…

Și îi avem pe toți prezenții – arhiereii, căpeteniile și poporul – care strigă: „Ia-L pe Acesta și eliberează-l pe Baraba”…

„Baraba” era numele ce se dădea fiilor care erau ai nimănui… „Bar-abba” înseamnă fiul tatălui…

Acest Baraba era un rebel, un bandit, un om care s-a răsculat împotriva Romei, dorind să ia puterea.

Din când în când existau aceste încercări, care însă dădeau faliment. Căci pentru a lua puterea ar fi trebuit să fie puternic, altfel n-o lua, ci era închis.

Acest Baraba urmează același model al lui Pilat, adică vrea să devină conducător, să rezolve răul poporului rob, luând el locul stăpânului, devenind, până la urmă, cel mai rău stăpân…

Nu vrea să elibereze poporul, folosind alte mijloace la fel ca Isus (sau ca Gandhi, Mandela), ci cu ajutorul violenței…

Folosind strategia violenței, întotdeauna câștigă cel mai tare, mai arogant, mai puternic, mai bandit, deci este o strategie mereu pierzătoare…

Lumea se identifică cu Baraba, pentru că el reprezintă acel ideal pe care toți îl avem: „Eu nu pot fi rege, dar pot fi bandit. Apoi, dacă voi reuși să am tot mai multă putere, voi putea deveni rege”. Dar un astfel de om mereu falimentează.

Și ce face Baraba (și mulțimea care se identifică cu el)?

Ar vrea să elibereze de rău, dar făcând răul… „Romanii au puterea și stăpânesc, însă vreau eu să stăpânesc în locul lor”.

Ce am face dacă am lua puterea? Am face același lucruri, dar puțin mai rău, pentru că cei care sunt deja la putere au „puțină clasă”, însușită în baza meseriei…

„Nu există un stăpân mai rău decât slujitorul care devine stăpân”…

Altfel spus, eliberarea nu se face întrebuințând aceleași mijloace folosite de răul… Dacă un altul îmi face rău, iar eu îi răspund cu rău, dublez răul, nu-l elimin. Și chiar voi îndura mai mult rău, căci nu sunt suficient de puternic pentru a câștiga. Deci voi fi pedepsit…

Însă dacă sunt puternic și reușesc să iau puterea (așa cum au reușit a Napoleon, Gengis Khan și alții) atunci multiplic răul la infinit… Nu în acest fel se sfârșește răul…

Răul ia sfârșit când un om îl învinge prin bine, când nu-l face, când îl denunță și spune: „Nu se face așa. Procedând așa (folosind violența) te distrugi pe tine și pe toți, și doar îți faci rău ție și tuturor”…

Când vom înțelege aceste lucruri?

Baraba este fiul nimănui, un rebel, un criminal, și reprezintă condiția lui Adam care nu-L cunoaște pe Tatăl: se simte fiul nimănui, fratele nimănui. Identitatea lui Baraba constă în puterea și în stăpânirea pe care o are peste alții. Așadar, trăiește într-o constantă răzvrătire, elimină liniștit oamenii care-i stau în cale. Și este în temniță pentru că n-a reușit. Dacă ar fi reușit, în temniță ar fi alții, așteptând să fie executați…

Baraba reprezintă condiția umană: simțim că suntem fii nimănui, frații nimănui, rebeli, criminali în oarecare măsură, adică intrăm în jocul răului, și știm că ne așteaptă moartea, pentru că suntem învinși în viață… În afara vreunui caz destul de rar, care este învins puțin după moarte, căci își închipuie că este semi-muritor, pentru că s-a ridicat deasupra muritorilor prin faptul că a reușit să-i elimine pe toți, și se simte deasupra lor. Dar și el va muri…

Își face mausoleu, dar deja este mort, pentru că atunci când îl construiește, deja știe că va muri…

Acest Baraba este figura fiecărui om care nu se simte fiul lui Dumnezeu, și nici fratele vreunuia, și instaurează acel mecanism din care izvorăște împăratul, din care izvorăsc cei care se răzvrătesc față de împărat, dar și poporul care se identifică cu Baraba, căci toți am vrea să fim ca împăratul…

„Ia-L pe Acesta!” De ce? Pentru că este inocent, pentru că joacă un alt joc… Baraba este unul de ai noștri, care se comportă după modelul pe care și noi îl avem: vrea puterea și stăpânirea… Acum n-a reușit, dar va reuși data viitoare, dar este un om…

Însă „Acesta” trebuie eliminat, pentru că omul nevinovat pune în dubiu întregul nostru sistem al violenței…

Este istoria țapului ispășitor. Altfel spus, în momentele de criză mereu trebuie să se găsească vinovatul… E suficient să ucidem vinovatul. Noi toți ne simțim uniți pentru că am descoperit vinovatul; ne simțim curățați de rău și se formează o pace socială… Iar vinovatul întotdeauna trebuie să fie un inocent, căci dacă este vinovat, nu am lovi… Căci vinovatul este cel care-i lovește pe alții…

Aceasta este istoria „țapului ispășitor” pe care se bazează și coeziunea (unitatea) socială…

Altfel spus, indiferent că este vorba de rommi, negri, sau evrei… este nevoie să găsim vinovatul… Atunci toți sunt uniți împotriva lui, deci avem „solidaritatea împotrivă”.

Vinovatul trebuie să fie inocent, trebuie să nu poată dăuna, căci dacă poate dăuna, ne gândim mult mai bine mai înainte de a-l acuza… fiind mai bine să-l avem ca aliat, deci nu este țap ispășitor…

Ideea „țapului ispășitor” există în toate culturile. Noi mereu căutăm vinovatul… Însă în textul nostru vinovații sunt: Pilat, arhiereii, căpeteniile politice, poporul, Irod… Toți. Căci răul este în interiorul nostru, locuind în modelul fals pe care-l avem în cap…

Adevărata răsturnarea a situației, adevăratul carnaval, adevăratul Paște constă în a înțelege imbecilitatea modelului pe care-l avem în mintea noastră: minciuna care ne ucide…

vv. 20-22

²⁰ Pilat, dorind să-l elibereze pe Isus, le-a vorbit din nou, ²¹ dar ei strigau: „Răstignește-l, răstignește-l!” ²² Pentru a treia oară le-a spus: „Dar ce rău a făcut acesta? Nu am găsit în el nici o vină care să merite moartea. De aceea îl voi pedepsi și-l voi elibera”.

Pilat vrea să-L elibereze pe Isus și nu pe Baraba…

De ce? Pentru că Pilat este un om al puterii… Deci trebuie descurajate persoanele gen Baraba, care se împotrivesc puterii prin putere… Intenționat l-a propus pe Baraba ca alternativă a lui Isus, sperând că vor dori să-L elibereze pe Isus…

Pilat a fost ingenuu: el vrea să-L elibereze pe Isus pentru că este nevinovat și inofensiv. De fapt, Pilat n-a înțeles că Isus amenință rădăcina conceptului său de putere, în timp ce Baraba îl justifică. Baraba înșală orice oprimare, el vrea puterea, dar este mai slab, și, prin urmare, plătește… Așa „stă în picioare” puterea. Cine nu vrea puterea, se sustrage controlului acesteia. Dar în acest moment Pilat n-a înțeles acest adevăr. Așadar, și „puterea” este imbecilă: de fapt, omul care deține puterea, întotdeauna cade…

Pilat vrea să-L elibereze… „Dar ei”. Cine sunt ei?

Arhiereii, căpeteniile și poporul. Altfel spus, toți zic „Răstignește-L”. De ce?

Toți îl preferă pe Baraba în locul lui Isus, pentru că Baraba se răzvrătește față de puterea lui Pilat, o putere pe care toți o doreau…

Pilat era atotputernic, iar pe Baraba îl întemnițase, deci era liniștit…

Toate acestea ne arată că răul este în interiorul tuturor, în afară de unul: „țapul ispășitor”.

Toți se descarcă asupra Lui, pentru că este Cel diferit. Diferit înseamnă Dumnezeu, Altul…

Mai întâi au spus „Ia-L”, acum toți strigă „Răstignește-L”

Cine a decretat moartea lui Isus?

Toți! Cel dintâi a fost Petru: „Eu nu cunosc acel Om. Eu doream un alt Cristos, unul care să ia puterea”. Apoi arhiereii și poporul… Toți strigă „Răstignește-L”, la fel ca-n zilele noastre…

În consecință, Pilat întreabă pentru a treia oară: „Ce rău a făcut? Nici o vină de moarte nu am aflat întru El”. Deci ajunge la aceeași concluzie: „Deci, pedepsindu-L, Îl voi elibera”.

„Pentru că n-a făcut nici un rău, Îl voi pedepsi”… Dar vrea să-L elibereze…

În ce fel înțelegem noi puterea?

Pilat fiind cel mai puternic, pentru că-l reprezintă pe Divinul Cezar August – care are atributul lui Dumnezeu, stăpân și domn al lumii, chemat, salvator și binefăcător al omenirii – (Pilat este atotputernic, căci îl reprezintă pe Cezarul atotputernic) nu reușește să facă binele pe care-l vrea și este constrâns să facă răul, deși nu-l dorește…

De ce?

Pentru că până la urmă, puterea nu depinde de cel puternic, care este un „prost oarecare”, ci de mulțime, adică de noi toți care avem aceeași mentalitate a puterii. De fapt, Pilat se supune mulțimii: consimțământul mulțimii Îl ucide…

Iar omul puternic trebuie să asculte de mulțime, căci dacă greșește și nu mai are consensul (acordul) acesteia, puterea lui ia sfârșit. Puternicul este primul rob al răului pe care-l face… Și chiar când vrea să facă binele, cel puternic nu reușește: poate face doar răul, chiar și când este convins că nu trebuie să-l facă.

Așadar, ni se descrie un joc care ucide…

Versetele sunt o ironie subtilă a celor puternici. Pentru că omul puternic care se crede puternic, este robul consensului tuturor. Dacă pierde acordul devine un rege gol și toți spun: „Este un nimeni, un imbecil, este unul care ne minte pe toți, deși-l plătim…”. Însă imbecilitatea este a noastră, pentru că nu ne dăm seama că este gol, și toți îl lăudăm: „Vai, ce haină frumoasă poartă!”

Ce imagine despre Dumnezeu ne oferă aceste versete?

Este important să știm că Dumnezeu nu vrea răul: Tatăl nu dorea răstignirea, și nici Fiul… Dumnezeu nu vrea răul!

Ce soluție are înaintea răului? Ori ne ucide pe toți ca să nu facem răul; ori ne ia libertatea, tot din același motiv. Mai mult, liberul arbitru este mai important decât viața, chiar dacă ar fi mai bine să murim, decât să-l folosim greșit…

Ce alternativă are Dumnezeu înaintea răului? Cum poate învinge răul?

Dumnezeu nu poate răspunde folosind aceleași arme ale răului… Căci dacă ar răspunde, ne-ar extermina pe toți… Dar pentru că Dumnezeu este Iubire, răspunde răului cu iubire… Nu El a dorit moartea Fiului, ci noi am dorit-o. Iar Dumnezeu are o atât de mare iubire, încât spune: „Bine. Plătesc Eu”… Iar răul se oprește când Cineva are luciditatea de a-l denunța – Isus mereu l-a denunțat (demascat) – nu S-a închinat (aplecat, supus înaintea răului, având abilitatea de a face binele chiar și-n rău…

Există mulți oameni care au trăit în interiorul sistemelor dictatoriale, dar li s-au împotrivit, făcând binele… Ei au dus înainte istoria, ceilalți au făcut-o să se întoarcă înapoi (să regreseze).

Isus nu vrea să moară și nici Tatăl nu-L vrea mort… Isus este victima mecanismului care este prezent în toată mulțimea, care este în conducătorul pe care mulțimea și-l alege; este căpetenie pentru că mulțimea îl consideră căpetenie… Dacă l-ar considera nebun, nu ar fi căpetenie (și ar fi mai bine). Însă noi considerăm că este căpetenie, pentru că toți avem această nebunie în interiorul nostru. Iar Baraba este figura intermediară…

Isus este „țapul ispășitor”, prezent în toate culturile: cel asupra căruia cade (se descarcă) răul întotdeauna, este cel nevinovat, care nu are nicio legătură…

La Milano de multe secole există rommii, prin urmare au dreptul să trăiască-n oraș la fel ca toți ceilalți locuitori.

Este suficient să-i obligi să se mute în altă parte, deși ei acolo s-au adaptat, iar costurile mutării sunt foarte mari… Însă obligându-i să se mute, mulțumești mulțimea, oferindu-i un țap ispășitor: ei sunt răi, iar noi ne simțim cu conștiința împăcată… Ce s-ar întâmpla dacă lucrurile ar fi opuse? Și sunt potrivnice, căci comportându-ne astfel față de ei, ne arătăm prostia… Dar avem nevoie de aceste lucruri, căci dacă nu ar fi, ar trebui să ni le inventăm… Pentru că răutatea noastă, răul pe care-l avem în interior, are nevoie să se proiecteze asupra altuia, dar care este „diferit” de noi…

În toate culturile, țapul ispășitor este ori un om în trecere, ori nebunul din sat, ori cel anormal, sau cel care nu-i în rând cu toți ceilalți… Acesta imediat este lovit, iar ceilalți zic: „Am aflat omul care răspândește bolile contagioase, iar noi ne simțim în ordine”… Așa am învins ciumași, așa vom învinge cancerul și toate celelalte calamități…

vv. 23-25

²³ Dar ei insistau, cerând cu strigăte puternice ca el să fie răstignit. Și strigătele lor predominau. ²⁴ Atunci Pilat a decis să li se îndeplinească cererea. ²⁵ El l-a eliberat pe cel care fusese aruncat în închisoare pentru revoltă și crimă, iar pe Isus l-a lăsat în voia lor.

Față de propunerea lui Pilat, „ei stăruiau, cerând cu strigăte mari ca El să fie răstignit, și strigătele lor au biruit”. Așadar, strigătul lor crește, devine mai puternic… Acest fapt ne arată că răul este în fiecare dintre noi, nu în celălalt… Mai mult, răul fiecăruia dintre noi îl simte celălalt, Celălalt cu „C” mare, Dumnezeu – care este singurul Drept – care ne iubește pe toți…

Ce face Pilat? Decide… Aceasta este marea decizie… Dar ce decide? Decide ceea ce el nu voia; el decide ceea ce alții doresc.

Singura dată când a vrut un lucru just, nici măcar n-a reușit să-l facă…

Acest verset ironizează puterea: unica decizie pe care Pilat a luat-o era cea pe care n-o dorea, căci era justă cea pe care o vroia el. Totuși, Pilat hotărăște contrariul; adică este sclavul cererii mulțimii.

Moartea lui Isus a fost dorită de cei care nu puteau să decidă – de arhiereii care nu aveau posibilitatea să hotărască moartea – iar moartea Lui este decisă de cel care nu-I vrea moartea – de Pilat – căci, în realitate, moartea lui Isus a dorit-o poporul, și fiecare dintre noi, reprezentat de Baraba…

Ce i se întâmplă lui Baraba și nouă?

Aici vedem marele mister al felului în care Dumnezeu lucrează în istorie: ne lasă liberi să facem tot ceea ce vrem… Trebuie să fim liberi, căci dacă nu, nu am fi umani… Dar Domnul ne-a dat și inteligență, ca să ne conducă (ghideze) libertatea, căci dacă nu am avea-o, libertatea fără inteligență este opusul libertății… Dacă nu cunoști adevărul și minți, atunci libertatea ta este libertatea de a minți și de a ucide, dar aceasta nu este adevărata libertate…

Ce se întâmplă?

„Le-a eliberat pe cel pe care îl cereau ei, pe Baraba”… Și Evanghelistul ne repetă că Baraba era un răzvrătit, un criminal și se afla în temniță…

Baraba – fiul nimănui, răzvrătit și criminal – este eliberat în ziua de Paști.

În această zi, Fiul Tatălui – care a devenit Fiul nimănui, asupra Căruia se descarcă tot răul mulțimii și al tuturor celor puternici – Își dă viața pentru Baraba, adică pentru toți fiii nimănui, care sunt: Baraba, poporul, arhiereii, cărturarii, bătrânii, Pilat, Irod… Și Divinul Cezar este fiul nimănui, este principalul tâlhar al omenirii, dar el nu știe acest lucru .

Fiul lui Dumnezeu – Domnul istoriei – Își dă viața pentru toți. Și este harul pascal oferit tuturor, iar Baraba nici nu știe. Căci în Baraba suntem cuprinși toți: toți fiii nimănui, toți violenții din lume, care au în ei răul care trebuie să se descarce asupra Celui nevinovat, începând cu căpeteniile, dar ei sunt căpetenii pentru că mulțimea îi dorește…

Și e liber Baraba. Numele său spune că este fiul nimănui. Dar așa, el devine fiul Tatălui, adică liber… Și ne reprezintă pe toți…

Mântuirea începe cu un om, cu Baraba, pentru care Isus Își dă viața, și continuă cu toți cei care se identifică cu Baraba. Apoi, pe cruce, vom afla doi tovarăși ai lui Baraba, care-i vor ține companie lui Isus… Pe Baraba – căpetenia celor care s-au răsculat – l-au eliberat, dar pe ceilalți i-au ucis… Căci în zi de sărbătoare trebuiau să facă un spectacol important, iar spectacolul consta în a răstigni pe cineva care se răzvrătea puterii, căci astfel toți vor ști că nu se face așa…

Și acesta este harul pascal: că un om este mântuit, și nici nu știe din ce cauză, și spune: „Eu am scăpat, dar a murit acel sărman – Isus – un om fără valoare. El a murit, iar eu sunt liber”…

Apoi a înțeles motivul pentru care a murit Isus. Iar în acest Baraba ne vom regăsi noi toți, când vom înțelege motivul pentru care a murit Isus: că El și-a dat viața pentru noi, care în interiorul nostru avem acest rău, pe care Cineva mereu îl ia asupra Sa: Cristos și toți sărmanii cristoși care sunt astăzi de rând…

Texte utile:

• Is. 52, 13 – 53, 12;
• Ex. 12, 1-14;
• Ps. 22. 40;
• Est 5-7;
• Gal. 6,2.