Marcu 11,1-11

Domnul „are nevoie”. Asinul este un animal umil și pașnic, care-l slujește și-l duce pe om și greutățile lui pe spinarea sa. Asinul este imaginea lui Isus și a iubirii Sale: pe cruce învinge răul prin bine, luând asupra Sa poverile și relele noastre. De ce Isus cere să dezlege asinul? De ce Domnul are nevoie doar de asin? De ce Împărăția lui Dumnezeu vine călare pe asin? De ce după această povestire începe istoria Pătimirii lui Isus?

Ps. 30 (29)

Psalmistul spune: „Schimbat-ai plângerea mea întru bucurie, rupt-ai sacul meu și m-ai încins cu veselie”. Lucrarea Domnului constă în a ne mângâia, a ne schimba plângerea în bucurie și doliul în veselie. Vom vedea că această acțiune este aplicată textului evanghelic pe care-l vom prezenta, un text plin de bucurie, deja programat încă de la începutul Evangheliei. Primele cuvinte ale Evangheliei exprimă așteptarea Domnului, care vine. În versetele noastre vom nota că Domnul „vine” (sosește) în Templu, ajunge la Ierusalim.

Mereu ne întrebăm: „Când vine Împărăția lui Dumnezeu?” Ultima întrebare adresată de apostoli lui Isus este: „Când vine Împărăția?” Cât timp lipsește? Isus le explică faptul că problema nu-i „când vine”, ci „în ce fel vine”, căci Împărăția deja a venit. Deci tu trebuie să vezi în ce fel vine Împărăția…

Și dacă vezi în ce fel vine și o primești, pentru tine Împărăția a venit. Dacă tu nu vezi în ce fel vine și nu o primești, oricum Împărăția deja a venit, însă tu încă nu ai primit-o, căci nu ai văzut cum a venit, nu o recunoști…

Textul evanghelic este important, pentru că ne ajută să recunoaștem felul în care Domnul vine în mod concret în viața noastră: în ce fel vine Împărăția lui Dumnezeu aici și acum.

Se citește Mc. 11, 1-11

1 Când s-au apropiat de Ierusalim, la Betfaghe şi Betania, lângă Muntele Măslinilor, a trimis doi dintre discipolii săi 2 şi le-a spus: „Mergeţi în satul dinaintea voastră şi, îndată ce veţi intra în el, veţi găsi un măgăruş legat, pe care nici un om nu a încălecat vreodată; dezlegaţi-l şi aduceţi-l! 3 Şi dacă vă va spune cineva: «De ce faceţi aceasta?», spuneţi-i: «Domnul are nevoie de el, dar îl va trimite îndată înapoi»”. 4 Ei au plecat şi au găsit măgăruşul legat la poartă, afară, în drum. Şi l-au dezlegat. 5 Unii dintre cei care stăteau acolo le-au spus: „Ce faceţi, dezlegaţi măgăruşul?” 6 Ei le-au zis după cum le spusese Isus şi i-au lăsat să plece. 7 Au adus măgăruşul la Isus, şi-au aruncat hainele pe el, iar el l-a încălecat. 8 Mulţi îşi aşterneau hainele pe drum, alţii ramuri înfrunzite pe care le tăiaseră de pe câmpuri. 9 Iar cei care mergeau înaintea lui şi cei care-l urmau strigau: „Osana! Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului! 10 Binecuvântată este împărăţia care vine, a părintelui nostru David! Osana în înaltul cerurilor!” 11 Şi a intrat în Ierusalim, în templu; şi, privind toate în jur, fiind deja la timpul înserării, a ieşit spre Betania împreună cu cei doisprezece.

Mai întâi prezentăm contextul versetelor, apoi însemnătatea lor.

Contextul: în cateheza anterioară am ascultat că Isus era la Ierihon. De la Ierihon urcă la Ierusalim. Călătoria la Ierusalim este prevestită încă de la începutul Evangheliei, când se spune: „Glasul celui ce strigă: pregătiți calea Domnului, căci Domnul vine”… Acum Isus intră în Ierusalim, unde va rămâne timp de cinci zile, iar a șasea zi va fi ucis, în a șaptea zi rămâne în mormânt, iar în a opta învie… Așadar, ne aflăm în ultima săptămână a vieții Sale.

Textul nostru ne prezintă prima zi la Ierusalim…

Perioada Sa la Ierusalim este structurată pe șase zile, care ne amintesc de cele șase zile ale creației: sunt cele șase zile în care Isus face (înfăptuiește) noua creație. Iar pericopa ne prezintă prima zi.

Prima zi, în Cartea Genezei, este ziua în care Dumnezeu creează lumina. Aceste versete ne oferă „lumina” pentru a vedea tot restul Evangheliei. Numai la lumina acestei scene înțelegem cine este Isus și felul în care El ne mântuiește.

Centrul textului, care poate fi și ținta, este: „Binecuvântată este Împărăția care vine”…, adică „Fie binecuvântat Cel care vine în numele Domnului”. Cu alte cuvinte, textul ne arată felul în care vine Împărăția lui Dumnezeu și binecuvântarea Sa.

Notăm că pasajul biblic este ciudat din două motive: primul constă în faptul că Isus face o profeție, spunând: „Mergeți și veți afla aceste lucruri…”. Apoi se povestește detailat, ceea ce deja a fost prevestit ca profeție: „Au mers, au aflat”… În Evanghelie avem numai două cazuri de acest fel. Se dorește să se sublinieze importanța textului, adică faptul că este prevăzut să fie așa și că mereu este așa… Al doilea lucru important este următorul: protagonistul textului nu-i Isus și nici poporul, ci asinul. În text se vorbește despre asin. Isus vorbește despre un asin: „Mergeți și îl veți afla legat. Dezlegați-l, aduceți-l aici… lumea vă va întreba: «Ce faceți? De ce îl dezlegați?» Voi veți răspunde: «Domnul are nevoie…». Iar ei s-au dus, l-au aflat, l-au dezlegat, lumea i-a întrebat: «Ce faceți?», iar ei răspund cu cuvintele lui Isus: «Domnul are nevoie», îi lasă, iar ei aduc asinul la Isus. Textul este o istorie a asinului.

În catacombe există un crucifix cu cap de asin. Și nu-i un blestem. Una dintre icoane – pentru a-L reprezenta pe Cristos, dincolo de cea a Bunului Păstor cu oaia pe umeri – este icoana asinului. Asinul este simbolul a ceea ce Isus va face la Ierusalim.

În spatele acestei scene avem profeția lui Zaharia 9,9 care notează că „Regele va veni călare pe un asin”. Nu va veni călare pe cal. Calul este tipic regelui. Cine deține puterea, folosește calul. Cine nu o deține, dar o dorește, se folosește de „tanc”, deja atunci exista catapulta.

Isus este un Rege care nu deține puterea – nu este călare pe cal – nici nu caută puterea, ci vine călare pe asin.

Asinul este animalul slujirii cotidiene, cel care duce greutățile altora și este folositor…

Ce a venit Isus să facă? Să dezlege asinul. Isus are capacitatea de a sluji. Și unde există capacitatea de a sluji, se realizează Împărăția lui Dumnezeu. Pentru că Împărăția lui Dumnezeu este Iubire, este această capacitate de slujire reciprocă.

Acesta este sensul general al textului…

v. 1

1 Când s-au apropiat de Ierusalim, la Betfaghe şi Betania, lângă Muntele Măslinilor, a trimis doi dintre discipolii săi

Isus se apropie de Ierusalim. Betfaghe și Betania se află înainte de Ierusalim și aici oamenii se purifică mai înainte de a merge la Ierusalim…

Prin această scenă Isus purifică modul nostru de a intra în Ierusalim… Scena asinului purifică modurile noastre de a-L aștepta pe Dumnezeu, căci noi mereu Îl așteptăm să vină în mod diferit.

„A trimis pe doi dintre ucenicii Săi”. La începutul Evangheliei, Isus i-a trimis doi câte doi. Așadar, aceasta este o misiune, „a trimite” fiind sinonimul cuvântului „apostol”. Misiunea discipolilor este una precisă și ciudată, să o vedem…

v. 2

2 şi le-a spus: „Mergeţi în satul dinaintea voastră şi, îndată ce veţi intra în el, veţi găsi un măgăruş legat, pe care nici un om nu a încălecat vreodată; dezlegaţi-l şi aduceţi-l!

Misiunea discipolilor este la fel ca a lui Isus. Ce a venit să facă Isus? Să dezlege asinul!

Dintotdeauna omul are legate capacitățile sale de a iubi și de a sluji… Păcatul nostru constă în faptul că nu știm iubi și sluji… Misiunea lui Isus constă în a dezlega capacitățile noastre de a iubi și a sluji, care reprezintă asemănarea noastră cu Dumnezeu.

Orice misiune – la fel ca misiunea lui Isus – constă în a dezlega asinul, care este legat din cauza păcatului… Altfel spus, din cauza egoismului, capacitatea noastră de a iubi, asemănarea noastră cu Dumnezeu, este legată.

Acest asin îl veți afla mereu legat și se află peste tot, în fiecare dintre noi… Niciun om n-a mai urcat niciodată pe acest asin și nimeni nu vrea să urce pe el… Căci toți preferăm alte moduri, calul, tancul, preferăm să ne folosim de alții, preferăm puterea, nu slujirea… „Niciun om n-a mai urcat”…

Iar porunca lui Isus este: „Dezlegați-l… și aduceți-l la Mine”.

Conținutul versetelor ne îngrijorează, pentru că frica noastră principală este cea de a fi exploatați, instrumentalizați, de a nu avea destulă libertate. În v. 3 ni se prezintă un criteriu diferit, care s-ar părea că ar dori să sporească îngrijorarea noastră

v. 3

3 Şi dacă vă va spune cineva: «De ce faceţi aceasta?», spuneţi-i: «Domnul are nevoie de el, dar îl va trimite îndată înapoi»”.

Dacă vreți să slujiți, sunteți cei dintâi care vă întrebați: „De ce să slujesc? Ce câștig?”… Și ar trebui să știți da răspunsul corect: „Domnul are nevoie!”

Aceasta este singura dată în toată Evanghelia după Marcu când Isus se numește pe Sine „Domnul”. Și este singurul loc în care Domnul afirmă că are nevoie de ceva.

Domnul nu are nevoie de nimic de la oameni, decât numai de un singur lucru. Deoarece El este Iubire și slujire, are nevoie de iubire și slujire, pentru că acestea sunt lucrurile divine: reprezentând nevoia lui Dumnezeu și libertatea omului.

Tocmai prin asin El ni se arată Domn, Dumnezeu. Pe cruce ni se arată Dumnezeu, pentru că-Și pune viața Sa în slujirea tuturor.

De toate celelalte lucruri, Dumnezeu nu are nevoie. Și toate celelalte lucruri nu ne arată cine este Domnul, ci ne arată opusul Domnului, adică idolul.

Poți fi liniștit că acest asin ți-l retrimite imediat: îl folosește și ți-l restituie… Și în fiecare zi trebuie să-l dezlegi. Nu-i dezlegat o dată pentru totdeauna. Este precum izvorul: nu produce aceeași apă, ci în fiecare zi, în fiecare moment produce apă nouă. La fel, acest asin: „Dezleagă-l, căci Domnul are nevoie… Și-ți dai seama că imediat îl ai înapoi, din nou legat, îl vei dezlega… căci Domnul are nevoie”… Întreaga noastră misiune – sensul vieții noastre – constă în a dezlega în orice împrejurare, în viața cotidiană, acest asin.

Instinctiv, în toate acțiunile noastre, noi vrem să înaintăm pe cal sau folosind tancul…

Înaintea fricii care ne poate cuprinde în fața unei asemenea exigențe (nevoi), ar trebui să ne gândim la teama, la neliniștea, la toate sentimentele și activitățile de autodistrugere, care izvorăsc din frica de a fi dominați de alții, o teamă care ne leagă (blochează), putem pricepe că numai dezlegând capacitatea noastră de a sluji putem depăși frica, neliniștea și toate reacțiile de agresivitate pe care noi le avem față de realitate, din teama de a fi subjugați

v. 4

4 Ei au plecat şi au găsit măgăruşul legat la poartă, afară, în drum. Şi l-au dezlegat.

„Au mers și au găsit”… Oriunde vor merge, apostolii vor afla acest asin legat, în fiecare om.

În fiecare om se găsește chipul lui Dumnezeu, capacitatea de a iubi și de a sluji.

Și stă acolo legat „la o poartă, afară la răspântie”…

„Și l-au dezlegat”. Cuvântul „a dezlega” este folosit ca și cuvântul „a elibera”. Întreaga Evanghelie nu vrea să facă nimic altceva, decât să ne dezlege, adică să ne dea libertatea de a iubi și de a sluji.

La școală, când se dorește disprețuirea unuia, i se spune: „Ești un măgar”, și nu „Ești un cal de rasă”…

Calul de rasă este cel pe care-l dresezi și poți să-l determini să facă orice. Nouă ne plac persoanele ce pot fi dresate, care fac ceea ce vrem noi… Dar pe asin nu-l dresezi, căci el face ceea ce vrea el. Deci ar trebui apreciat. Apoi, asinul face mereu ceea ce trebuie. De ce trebuie să fugă, să se grăbească?… Asinul face munca sa, cu modestie, slujește, este util, nu-i prestigios sau puternic (arătos).

Slujirea, iubirea, sunt însușiri care nu înseamnă prestigiu (autoritate) și putere, nu sunt o dresare pentru a face nu știu ce lucruri… Iubirea este un lucru de zi cu zi, modest, frumos, simpatic, util, docil, înseamnă a-l sluji pe celălalt, înseamnă a depăși propriul egoism. Acesta este aspectul divin al omului. Și aceasta este adevărata sa inteligență: este înțelepciunea crucii lui Cristos, e înțelepciunea lui Dumnezeu, e înțelepciunea care salvează lumea.

De ce există în toată lumea atâta cruzime, inumanitate și atâtea rele? Pentru că toți preferăm caii și tancurile în locul asinului.

Ar trebui să învățăm înțelepciunea asinului! Nu din întâmplare asinul are urechile lungi: ascultă. Și face ceea ce trebuie să facă. Și e simbolul lui Cristos: poartă greutățile altora. În Gal. 6,2 stă scris: „Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Cristos”. Toată legea lui Cristos…

Pentru „purtarea greutăților” în limba greacă avem cuvântul „bastarzo” din care derivă „povara”: noi numim asinul și animal de povară, pentru că duce povara, greutatea.

Subliniez că „îl dezleagă”, nu se dezleagă singur. Deci noi avem nevoie de această intervenție. În acest caz discipolii îl dezleagă, însă Isus i-a trimis, El, care Cel dintâi a luat asupra Sa toată povara..

vv. 5-6

5 Unii dintre cei care stăteau acolo le-au spus: „Ce faceţi, dezlegaţi măgăruşul?” 6 Ei le-au zis după cum le spusese Isus şi i-au lăsat să plece.

Acești „unii” în Evanghelia după Luca sunt stăpânii asinului. Interesant, căci înseamnă că este un asin care are mulți stăpâni. Mai mult se folosește cuvântul „domni”: există mulți domni care ne leagă, sunt idolii noștri. Și numai singurul Domn ne eliberează.

Diferiții stăpâni ai acestui asin – care sunt în interiorul nostru – ne întreabă: „De ce dezlegi asinul? Ce avantaj ai”. „Nici eu nu știu, căci nu l-aș dezlega, am nedumeririle mele… Aș prefera să fiu servit, să stăpânesc, aș prefera caii în locul asinului…”.

Însă „ei le-au spus precum le zisese Isus”… Altfel spus, tocmai prin credința în Domnul, care a spus și care a făcut așa, tu trebuie să lucrezi așa, iar apoi vei înțelege motivul…

Pe moment, noi toți am inventa un alt motiv față de cel indicat de Domnul…

Însă tocmai pentru că am înțeles câte ceva despre Isus, despre ceea ce El a spus, noi zicem: „Facem așa!”. Facem așa pentru că ne bazăm pe Cuvântul Său. Căci dacă ne-am baza pe cuvintele noastre, am alege direcția opusă…

Și-i interesant că ei „i-au lăsat”… Altfel spus, dacă voi vreți să slujiți, fiți liniștiți că vă lasă. Însă dacă voi căutați puterea, ajungeți să vă certați, pentru că toți o vor. Dar dacă vreți să slujiți, vă lasă.

Și, pe termen lung, slujirea doboară (învinge) puterea și face să se nască lumea nouă, cea a iubirii reciproce. Și-i mântuirea pe care Dumnezeu o aduce în lume. Împărăția lui Dumnezeu vine prin a purta această iubire reciprocă în viața de zi cu zi.

Am prezentat minunea vindecării orbului, iar problema este tocmai vindecarea vederii, pentru a vedea corect care este gloria, adevărata valoare. Aceasta este gloria lui Dumnezeu.

Boala noastră privește tocmai vederea, inteligența: noi credem că este important regele care pretinde să fie slujit, dar stăpânește… Nu! Important este un altul: cel care îți vrea binele, care este folositor, care slujește și care iubește…

Vindecarea vederii este fundamentală pentru a vedea gloria Domnului, pentru a vedea felul în care vine și astăzi Împărăția lui Dumnezeu. Vine prin acea cantitate enormă de persoane normale, simple, care știu să vrea binele, care au eliberat în ele însele capacitatea de a iubi și de a sluji. Și aceasta este lumea nouă, care deja există astăzi, deși nu pare că învinge… Însă aceasta este adevărata victorie a lui Dumnezeu.

Când ne simțim în concurență (rivalitate) cu Dumnezeu, se întâmplă pentru că ne așezăm în acest plan al puterii (al stăpânirii), al celui care contează, al celui care e mai mare. Prin urmare, Domnul are nevoie de asin pentru a distruge această viziune, pentru a învinge această minciună și pentru a ne permite ca noi să ne recunoaștem în El și să nu vedem în El un dușman…

Încă ceva despre asin: de multe ori noi căutăm să combinăm (împerechem) Evanghelia – iubirea și slujirea reprezentate de asin – cu calul, iar rezultatul este catârul… Un hibrid steril, iar psalmistul spune că este „fără minte”.

O bună parte din activitatea noastră este stupidă și sterilă (neproductivă) precum catârul, pentru că încercăm să punem (împletim) împreună două lucruri opuse, iubirea și egoismul. Rezultatul este ceva steril și stupid. Dacă apoi vrem să combinăm asinul cu un tanc (cu violența), în zilele noastre reușim, însă rezultatul sunt monștrii apocaliptici ai diferitelor cruciade… Combinarea asinului cu tancul înseamnă combinarea spiritului slujirii (al spiritului evanghelic) cu căutarea obținerii puterii.

Este vorba de a sluji pentru a ieși în evidență

Înseamnă a face orice pentru a obține puterea, folosind orice mijloc, chiar în numele lui Cristos… Un astfel de om este monstrul apocaliptic, este anticristul care vorbește ca Isus, dar este opusul lui Isus.

Întârzierea Împărăției lui Cristos se datorează faptului că noi creăm mereu hibride între asin și cai, tancuri…

vv. 7-8

7 Au adus măgăruşul la Isus, şi-au aruncat hainele pe el, iar el l-a încălecat. 8 Mulţi îşi aşterneau hainele pe drum, alţii ramuri înfrunzite pe care le tăiaseră de pe câmpuri.

„Au adus asinul la Isus”. Avem o întâlnire solemnă dintre asin și Isus: se privesc și se recunosc…

Din veșnicie Dumnezeu așteaptă să întâlnească un asin liber. Așteaptă libertatea omului, care să fie o libertate de a iubi și de a sluji, care-i libertatea lui Dumnezeu. Întreaga Evanghelie vrea să ne lumineze asupra acestui adevăr: Dumnezeu este iubire și slujire. Când un om înțelege acest adevăr, pentru el deja a venit Împărăția lui Dumnezeu și el caută să trăiască iubirea și slujirea în viața sa de zi cu zi, așa cum poate, cu toate șchiopătările… Însă Împărăția lui Dumnezeu este acolo, pentru că acolo, în viața cotidiană, este prezent Spiritul lui Dumnezeu, care este iubire și slujire.

După ce-I aduc asinul, „și-au aruncat hainele pe el”… Și orbul din cateheza anterioară am observat că și-a aruncat haina…

Acest asin se află acolo unde un om își aruncă toate hainele sale, care reprezintă siguranțele sale… Altfel spus, toate siguranțele, toate bogățiile tale sunt investite în slujire, în iubire.

Și atunci „Isus a șezut pe el”… Este tronul, așezarea pe tron. În acel loc se arată Domnul: acolo unde totul, orice avere de a ta, orice siguranță de a ta este investită în iubire, în dar, în slujire, în asin. Acolo îl vezi pe Domnul. Acolo șade pe tron. Acolo Domnul este Domn. Pe cruce va fi așa…

Nu doar asinul este îmbrăcat cu haine, ci tot drumul spre Ierusalim este așternut cu haine… și cu „ramuri, pe care le tăiau de prin grădini”…

Aceste ramuri fac aluzie la smochinul uscat din versetele următoare… Multe ramuri, dar nu folosesc la nimic… Sunt sterile.

Însă în textul nostru slujesc trecerii Domnului.

Haina, care-i siguranța săracului, casa și bunurile sale, este abandonată în semn de aderare, de încredere absolută în acest Isus, care vine cu umilință

vv. 9-10

9 Iar cei care mergeau înaintea lui şi cei care-l urmau strigau: „Osana! Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului! 10 Binecuvântată este împărăţia care vine, a părintelui nostru David! Osana în înaltul cerurilor!”

Există lume care „merge înainte și care vine pe urmă…”. Și toți strigă „cu bucurie”, pentru că toți au recunoscut că Isus este adevăratul Rege. Acești oameni, peste cinci zile, vor striga: „Răstignește-L”. Dar nu face nimic, căci până la urmă toți vor striga „Osana”, care reflectă psalmul 118, când întreaga lume va recunoaște că regele și Împărăția vin exact în acest fel. Și-i psalmul pietrei aruncate de zidari „care devine piatra din capul unghiului”, psalmul învierii, al sărbătorii corturilor, al darului legii, care înseamnă darul împlinirii oricărui dar.

„Osana” înseamnă Dumnezeu mântuiește: Dumnezeu ne mântuiește în acest fel!

„Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului”. „Cel ce vine” este atributul lui Dumnezeu. Isus vine în numele Domnului, pentru că vine exact în acest fel. Dacă ar veni altfel – ispitele i-au sugerat să vină în mod diferit – nu ar veni în numele Domnului, ci ar veni în nume propriu, pentru a stăpâni…

„Binecuvântată este împărăția ce vine”… Împărăția vine exact astfel. Fie blestemată dacă vine altfel! Căci nu-i a lui Dumnezeu…

Ceea ce mulțimea înțelege în acest loc, toți suntem chemați să înțelegem…

E adevărat că, până la urmă, mulțimea n-a înțeles nimic… Mulțimea a strigat „osana”, căci a crezut că se va întâmpla cu totul altceva… Când va înțelege că Isus de pe asin va urca pe cruce, își schimbă reacția: „Nu ne mai place acest Rege”, deci „Răstignește-l”. Altfel spus, mulțimea a strigat osana pentru că era convinsă că Isus ar fi luat puterea în mâna Sa.

Însă, în acest loc, strigătul „osana”, pronunțat în timp ce Isus se prezintă pe asin, reprezintă profeția tuturor credincioșilor, care apoi vor înțelege că Împărăția vine exact așa.

Iar sfârșitul lumii, sau, mai bine zis, împlinirea lumii, se va înfăptui când toți vom înțelege că-i frumos să trăim în iubire și slujire reciprocă. Atunci va fi Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Între timp, cine înțelege, deja o realizează…

Adevărata problemă a credinței, a creșterii noastre în credință, constă în a fi luminați pentru a vedea mărirea lui Dumnezeu în acest secret, care va fi apoi secretul Evangheliei, care vrea să ne arate marele mister al lui Dumnezeu: El este iubire și slujire.

În bucuria (exultanța) mulțimii avem și referirea la David… David a cucerit Sionul, a fondat Împărăția lui Iuda, a unit triburile, eliberând țara de dușmani… Mai presus de toate, David știa că Domnul era adevăratul Suveran al poporului… Pe de o parte, David poate fi văzut ca fiind marele rege, dar cu ochii credinței, David poate fi văzut ca fiind tatăl nostru, datorită evlaviei și fidelității sale față de Domnul, dar și pentru capacitatea sa de a se pocăi și de a se încredința în mâna Domnului…

v. 11

11 Şi a intrat în Ierusalim, în templu; şi, privind toate în jur, fiind deja la timpul înserării, a ieşit spre Betania împreună cu cei doisprezece.

Astfel „Isus a intrat în Ierusalim”: exact așa – prin slujire – Isus ia puterea în mâinile Sale: în acest fel Isus e Rege, e Dumnezeu, și ia puterea în mâna Sa. Toate acestea le va realiza pe cruce: în acest fel El se va revela ca fiind Dumnezeu, de aceasta are El nevoie, așa El este Domnul și așa El ne mântuiește de rău…

Apoi „intră în Templu”. În următoarea zi vom vedea ce va face în Templu: Domnul intră în Templul Său pentru a-l purifica… Altfel spus, acest mod de a se prezenta al lui Isus reprezintă purificarea Templului; El ne prezintă un Dumnezeu foarte diferit de felul în care ni-L închipuiam…

În Templu „privește toate în jur” și, după ce a văzut ce era, ia nuiaua, căci află o situație exact opusă față de cea în care El se prezintă…

Și „venind seara, a ieșit”… De acum înainte, în fiecare zi se va spune: „Venind seara, a ieșit”… Iar în ziua a șasea se va spune: „Venind seara, L-au pus în mormânt”… Iar în ziua a cincea: „Venind seara, s-a jertfit pe Sine pentru noi”… De acum înainte se subliniază că vine fiecare seară…

În Cartea Genezei se spune: „Și a fost zi (dimineață) și a fost seară”… Până când sosește dimineața definitivă, dimineața Paștilor. În acest loc Isus ia asupra Sa – după modelul asinului – toate serile, întregul întuneric din lume… Și va învia în ziua Paștelui ca lumină.

Acest text e lumină, e creația luminii! Ne arată în ce lumină să-L vedem pe Cristos: să-L vedem ca un asin… Trebuie să contemplăm asinul care-i legat, trebuie să-l dezlegăm, să-l ducem la El, Domnul are nevoie, ți-l va retrimite imediat; toți te vor întreba „de ce îl dezlegi?”, chiar și eu mă întreb, căci nu aș vrea să-l dezleg, nimeni nu s-ar urca pe acest asin, nici eu nu vreau să mă urc… și totuși de el are nevoie, așa a spus Domnul, iar eu cred în cuvintele Sale. În sfârșit, Isus se întâlnește cu asinul și s-a așezat pe el… Este tronul Său. Și astfel, intră în Ierusalim, și vine Împărăția Sa.

Acest text este prefigurarea Împărăției care vine pentru fiecare dintre noi: vine în familiile, în comunitățile noastre, când suntem luminați și înțelegem acest adevăr…

Dar venirea Împărăției pe pământ nu-i ceva împlinit, căci Domnul îmi retrimite asinul imediat, iar noi îl legăm din nou în fiecare zi, de multe ori pe zi… Și fiecare acțiune de-a mea trebuie să o dezleg, căci orice acțiune o fac ori din egoism, ori din iubire… Însă acțiunea pe care o înfăptuiesc cu asinul dezlegat este divină și-i mântuirea, e Împărăția… Toate celelalte nu valorează nimic, reprezentând încă lumea veche a robiei, a puterii, a răului, a morților pe care toți le avem… În schimb, asinul reprezintă începutul lumii noi, e lumina.

În aceste versete învățătorul nostru este asinul…

Acest „a dezlega, a lega și a dezlega din nou” ne amintește vestirea care este repetată continuu, dându-ne posibilitatea să fim eliberați mereu, dar ne amintește de făgăduința făcută poporului în VT: căderile continue ale poporului și continuele ridicări prin Cuvântul lui Dumnezeu vestit de martori… Este un semn al fidelității lui Dumnezeu, care vede în acest „a dezlega, a lega și a dezlega din nou” unica mântuire, unica libertate adevărată și deci nu permite ca noi să rămânem legați… ci vrea să fim eliberați…

Este un text sintetic: într-o singură scenă ne arată tot ceea ce s-a întâmplat până acum în Evanghelie, adică faptul că mai-marii neamurilor stăpânesc, dar „Eu am venit să slujesc și să-Mi dau viața”… Și, anticipat, ne arată ceea ce va urma în Evanghelie.

Merită să contemplăm acest asin legat: nimeni nu s-a mai urcat pe el, dezleagă-l, adu-l la Mine. „Ce faceți?”, Domnul are nevoie, îl va retrimite imediat… Fiecare aspect este repetat cel puțin de două ori, iar „a dezlega”, de patru ori…

La începutul textului Isus a prevăzut situația din cauză că „așa este”. Este singura profeție pe care o face Isus, împreună cu o alta, în „camera de sus”. În afară de acestea două, Isus nu profețește. Și apoi, profeția se realizează. De fapt, viața lui Isus este profeția care se realizează în viața noastră, nu doar în a Sa…

Să recitim textul și să împărtășim ce ne sugerează…

Autor: pr. Silvano Fausti
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Cecilia Fratila și Gabriela Neag