Matei 19,16-30

Ps. 49 (48)

Psalmul Ps. 49 (48) este în opoziție cu acela al Bunului Păstor, care-i însuși Dumnezeu, subliniind că „Toți aceia care se încred în bunurile lor, păstorul lor e moartea… Iar moartea îi conduce în mormânt, în locul fără viață”.

Textul biblic – continuând tema raportului cu celălalt, diferit de sine, și al raportului cu sine – ne prezintă raportul cu bunurile materiale, dar și cu alte bunuri precum inteligența, voința, sensibilitatea, puterile, timpul…

Această pericopă s-ar putea numi: „Dacă vrei să fii perfect”. De fapt, este o invitație pe care Isus ne-o adresează. Nu-i o opțiune rezervată doar preoților și monahilor, ci-i o invitație adresată fiecărui om care-L urmează pe Isus. Tema din aceste versete completează drumul credinciosului: „Vrei să completezi drumul urmării Sale în spatele Domnului”, deci să ajungi la țintă?

Bunurile materiale nu reprezintă scopul vieții, ci sunt mijloace, instrumente date nouă ca să putem trăi. Evanghelia subliniază că bunurile sunt mijloace oferite nouă ca să trăim ca fii și frați… Dacă din mijloace ar deveni scopuri, riscăm să fim stăpâniți de bunuri, și nu noi să le stăpânim…

Noi suntem chemați să utilizăm bunurile ca mijloace atât de mult cât ne pot folosi pentru a-L lăuda și binecuvânta pe Domnul și a-i iubi pe frați…

Bunurile nu-s obiecte pe care să le tot adunăm, să le strângem, iar apoi să devină un pretext de stăpânire peste alții… Ci bunurile sunt obiecte de folosit atât la nivel personal, cât și colectiv.

A poseda, a acumula tot mai multe bunuri, înseamnă a distruge propria identitate de fii, fraternitatea în raportul cu alții și raportul nostru cu Dumnezeu și cu creația…

Scriptura, în 1Tm. 6,10, ne spune „Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor” sau, în Col. 3,5, că „Lăcomia este închinarea la idoli”…

Se citește Mt. 19, 16-30

16 Şi iată că a venit un om la el şi i-a zis: „Învăţătorule, ce lucru bun trebuie să fac ca să am viaţa veşnică?” 17 El i-a răspuns: „De ce mă întrebi despre ceea ce este bun? Unul este Cel Bun; dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile!” 18 L-a întrebat: „Care?” Atunci Isus i-a zis: „Să nu ucizi! Să nu comiţi adulter! Să nu furi! Să nu dai mărturie falsă! 19 Cinsteşte-i pe tatăl tău şi pe mama ta! şi: Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” 20 Tânărul i-a zis: „Toate acestea le-am păzit. Ce-mi mai lipseşte?” 21 Isus i-a zis: „Dacă vrei să fii desăvârşit, mergi, vinde ceea ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer, apoi vino şi urmează-mă!” 22 Când a auzit tânărul acest cuvânt, a plecat întristat pentru că avea multe bogăţii. 23 Atunci Isus le-a spus discipolilor săi: „Adevăr vă spun: greu va intra un bogat în împărăţia cerurilor. 24 Din nou vă spun: mai uşor este ca o cămilă să treacă prin urechea acului, decât ca un bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu”. 25 Când au auzit discipolii, au rămas foarte nedumeriţi şi spuneau: „Atunci cine se poate mântui?” 26 Privindu-i, Isus le-a spus: „Pentru oameni acest lucru este imposibil, dar pentru Dumnezeu toate sunt posibile”. 27 Atunci Petru a luat cuvântul şi a zis: „Iată, noi am lăsat toate şi te-am urmat, deci care va fi partea noastră?” 28 Dar Isus le-a zis: „Adevăr vă spun că voi care m-aţi urmat, la reînnoirea tuturor lucrurilor, când Fiul Omului va sta pe tronul măririi sale, veţi sta şi voi pe douăsprezece tronuri ca să judecaţi cele douăsprezece triburi ale lui Israel. 29 Şi oricine va fi părăsit case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau soţie, sau copii, sau ogoare pentru numele meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică. 30 Şi mulţi dintre primii vor fi ultimii, iar ultimii [vor fi] primii.

Istoria interpretării acestor versete este lungă și complexă…

În Faptele apostolilor, la cap. 2 și 4, observăm că prima comunitate lua în serios criteriile din pericopa noastră, folosind bunurile ca mijloace pentru dezvoltarea iubirii frățești. Stilul de viață al primei comunități poate fi un exemplu și pentru viața familială.

v. 16

16 Şi iată că a venit un om la el şi i-a zis: „Învăţătorule, ce lucru bun trebuie să fac ca să am viaţa veşnică?”

Întrebarea „Ce să fac?” preferăm să o traducem astfel: „Ce voi face?”… Nu se subliniază datoria – obligativitatea – de a face, ci, mai cu seamă, interlocutorul lui Isus vrea să cunoască „ce-i este posibil să facă, ce va alege să facă?”

Această întrebare e importantă pentru că, spre deosebire de animal care-i ghidat doar de instinct, omul e călăuzit de inteligență, care exprimă căutarea: „ce voi face?” Pentru că există multe posibilități de a alege, iar alegerile pot fi juste ori greșite… Omul are libertatea de a-și exercita inteligența, voința…

„Ce voi face ca să obțin viața veșnică?”, adică pentru a intra în viață, pentru a trăi… Ce-i important în acest sens, ce criterii să urmez…?

v. 17

17 El i-a răspuns: „De ce mă întrebi despre ceea ce este bun? Unul este Cel Bun; dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile!”

„Unul singur e bun”… Isus mută atenția de la lucrurile de făcut, care ar putea fi bune, la persoană, care-i bună.

Prin cuvintele „Unul singur e bun”, Isus vrea să ne îndrepte atenția spre Dumnezeu și spre Persoana Sa… Deoarece, la fel ca Dumnezeu, Isus iubește și dăruiește…

Isus nu se referă la „viața veșnică”, ci în acest loc vorbește doar de „viață”, în sensul că adevărata viață este una singură. Pentru Isus, nu există o viață inferioară pe pământ, pe care toți o cunoaștem, iar apoi există viața veșnică… Ci-i vorba de „a intra în viață”. Acest fapt înseamnă că eu pot experimenta viața adevărată, singura viață, deja de acum, de pe pământ… Isus vrea să ne spună că putem trăi o viață plină acum… Textul ne indică tocmai ce înseamnă raiul pe pământ… ce înseamnă să trăim o viață în plinătate acum

„Pentru a intra în viață”, Isus spune nu atât „respectă”, cât „apără” poruncile, adică tu vei apăra Legea și Profeții, sintetizate în iubirea față de Dumnezeu și de aproapele…

În pericopa noastră se subliniază doar iubirea aproapelui, căci cine iubește aproapele împlinește Legea…

vv. 18-19

18 L-a întrebat: „Care?” Atunci Isus i-a zis: „Să nu ucizi! Să nu comiţi adulter! Să nu furi! Să nu dai mărturie falsă! 19 Cinsteşte-i pe tatăl tău şi pe mama ta! şi: Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!”

Toate aceste porunci privesc raportul cu aproapele… „Cine iubește aproapele împlinește Legea…”, perfecționează urmarea lui Isus.

Viața noastră e relație… Aceste porunci nu subliniază doar raportul cu Dumnezeu și atât, ci ne arată ce înseamnă astăzi, aici, pentru mine, adevărata viață. Așadar, pentru mine, astăzi, viața înseamnă relație cu celălalt… Doar în relație cu aproapele pot afla astăzi fericirea, plinătatea și realizarea vieții mele

Așadar, versetele nu indică o respectare legalistă a unor norme, ci tocmai ceea ce realizează viața noastră…

v. 20

20 Tânărul i-a zis: „Toate acestea le-am păzit. Ce-mi mai lipseşte?”

Aflăm că personajul e un tânăr. Și că „toate acestea le-a respectat mereu”… Având o oarecare perfecțiune în respectarea Legii… El este sincer, dar simte că-i lipsește ceva…

El nu și-a însușit, nu a înțeles spiritul, valorile din spatele acestor porunci… Cu alte cuvinte, el a respectat norma, dar nu l-a întâlnit pe Celălalt… iar proba o avem în ceea ce se spune imediat după

Vieții tânărului îi lipsește un salt calitativ: trecerea de la Lege la Evanghelie. Este vorba de trecerea de la acțiunea bazată pe datorie (sau pe autorealizare), la experiența darului primit și acceptat… De la Lege la Evanghelie…

Legea, chiar dacă e spirituală, reflectă autorealizarea mea, poate fi împlinită în baza orgoliului spiritual… În schimb, Evanghelia e experiența unui dar, e darul iubirii lui Dumnezeu oferit mie; un dar pe care eu îl primesc și care, în mine, aduce rod, rodul Spiritului…

v. 21

21 Isus i-a zis: „Dacă vrei să fii desăvârşit, mergi, vinde ceea ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer, apoi vino şi urmează-mă!”

„Dacă vrei să fii perfect, desăvârșit”…

Privind istoria noastră, odată cu înaintarea în viață, am putea obiecta că nu există om perfect…

Analizând contextul în care a fost redactată în special Evanghelia după Matei, înțelegem că textul vrea să spună: „Dacă vrei să ajungi la țintă”… Iar tu pricepi că-i important să ajungi la final, altfel cursa vieții tale ar fi inutilă…

După Matei, perfecțiunea este sinonimul împlinirii, al realizării. Deci nu-i ceva facultativ, sau ceva „în plus”, ci desăvârșirea-i necesară pentru toți… E adevărat că modul de realizare a perfecțiunii poate fi diferit… și este adevărat că omul ajunge în mod gradual la desăvârșire, însă toți, din în toate timpurile, suntem chemați la perfecțiune…

Apoi Isus îi spune: „Du-te”. Așadar, trebuie să ne mișcăm. Nu putem lenevi…

„Vinde și dă”… Este îndemnul de a împărți cu alții și de a fi detașat de bunurile lumii pentru ca și alții să se poată folosi de averea ta.

Concluzia acestui drum, a acestui stil de viață, este: „Vei avea o comoară în cer”. Nu-i ceva material, ci exprimă calitatea, adică libertatea, care-i adevărata experiență a fiului. Aceasta este comoara cerească.

Prin răspunsul Său, Isus subliniază substanța chinului acestui om: binele vieții sale stă – după părerea sa – în ceea ce are… n-a aflat ceva mai bun… n-a reușit să identifice un „tu” împreună cu care să construiască o istorie relațională de iubire și n-a reușit să afle în Dumnezeu acest „tu”…

În răspunsul Său, Isus va nota că inima tânărului este lipită, atașată, de bunurile care nu au suflet… Totuși, prin chemarea: „Vino după Mine”, Isus îi vestește că bogăția lui poate fi Dumnezeu, poate intra în raport chiar cu Dumnezeu… Aceasta este trecerea de la Lege la Evanghelie, la a mă întâlni față în față cu Dumnezeu care mă iubește

v. 22

22 Când a auzit tânărul acest cuvânt, a plecat întristat pentru că avea multe bogăţii.

În textul grec nu se spune „Auzind acestea”, ci „Auzind Cuvântul”… Cuvântul, în Marcu, are legătură cu crucea.

„Auzind Cuvântul, a plecat trist”. Această concluzie dramatică devine o interpretare definitivă, fără posibilitatea unei evoluții, a unei schimbări… Așa s-a terminat povestirea în Matei…

Însă în textul paralel din Marcu, putem citi ceva în plus… Evanghelia după Marcu a fost redactată înaintea celei după Matei… și, deoarece textul din Marcu oferă unele trăsături autobiografice ale tânărului, e posibil ca tânărul să fie tocmai Marcu… care, în acel moment nu era pregătit să accepte Cuvântul, mesajul lui Isus… Deci, pleacă trist. Însă viața sa nu s-a terminat astfel. N-a ajuns la finalul drumului, la țintă… Ci finalul e deschis…

Acest om acum nu înțelege – cu mintea și cu inima – că-i mai bine să trăiască după cum i-a sugerat Isus; acum nu se simte în stare să-L urmeze pe Isus. Mai târziu, când va vrea Dumnezeu și cum Domnul va vrea, se va simți în stare să-L urmeze… Poate că pentru mine și pentru tine încă n-a sosit momentul – din cauza împotrivirilor noastre sau a voii lui Dumnezeu – dar, mai târziu, când va vrea Dumnezeu, vom accepta această schimbare a perspectivei vieții noastre… Vom accepta să ne însușim optica Domnului.

vv. 23-24

23 Atunci Isus le-a spus discipolilor săi: „Adevăr vă spun: greu va intra un bogat în împărăţia cerurilor. 24 Din nou vă spun: mai uşor este ca o cămilă să treacă prin urechea acului, decât ca un bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu”.

Cum putem interpreta aceste versete? Un prunc, având în mână o jucărie mare la care ține mult, consideră că acesta este sensul vieții sale, fapt pentru care n-o lasă din mână și niciodată nu ar renunța la ea… Această jucărie îl împiedică să fie îmbrățișat de mama sa… E clar că-și iubește mama, dar, momentan, nu știe să se lipsească de jucărie. Nu înțelege că acest comportament îl împiedică să fie iubit… El nu permite să-i lipsească jucăria…

Noi ne poticnim de jucării – de lucruri – pe care le considerăm importante și care ar putea să ne ofere o oarecare mulțumire, dar ne împiedică să-i întâlnim într-o îmbrățișare pe alții și pe Domnul.

Detașarea de bunuri, libertatea despre care vorbește textul, este cea creștină… ceea ce înseamnă că nu în baza deciziei mele, care izvorăște dintr-o analiză ideologică proprie, și nu în baza unui impuls voluntar pot opera și înfăptui această detașare de bunuri, acest a merge, a vinde și a da săracilor… Ci detașarea de bunuri derivă dintr-o experiență, dintr-o intuiție profundă care-mi este dăruită… O intuiție și o experiență care mă ajută să înțeleg că alta este valoarea care dă sens deplin vieții mele, care dă sens relațiilor dintre persoane, și nu posedarea și faptul de a avea tot mai multe lucruri; și nu a poseda și a utiliza eu, în mod egoist, calitățile și timpul vieții mele…

Francisc de Assisi restituie, la un moment dat al vieții sale, totul, chiar și haina de pe el… De ce? Pentru că a cugetat? Pentru că a avut o voință atât de puternică încât să se lipsească de totul? Nu! O face din nebunie? Se comportă așa datorită unei bucurii nebune pe care a descoperit-o, o comoară prețioasă, fapt pentru care se simte în stare să lase totul… Să dea totul. Și trăiește fericit prin ceea ce a aflat… Spre exemplu, în Mt. 13 avem omul care află comoara în pământ. Merge imediat și vinde tot ce are, cumpără acel teren și intră în posesia comorii. La fel, negustorul care află un mărgăritar prețios… Și el vinde totul pentru a-l cumpăra.

Imposibilul nostru este spațiul de unde Dumnezeu începe să lucreze. Când omul experimentează o barieră de netrecut, imposibilitatea de a intra în viața adevărată și de a o trăi aici și acum, Dumnezeu intervine și ajută. Când eu pricep că-mi este imposibil să intru în viață, Domnul începe să muncească…

Ziua a șaptea, care-i ziua odihnei lui Dumnezeu, o zi în care Domnul își reîncepe munca prin Isus, este ziua în care ne este dată posibilitatea să experimentăm că imposibilul ne este posibil, că noi putem aici și acum intra în viață; aici și acum pot abandona bunurile mele.

vv. 25-26

25 Când au auzit discipolii, au rămas foarte nedumeriţi şi spuneau: „Atunci cine se poate mântui?” 26 Privindu-i, Isus le-a spus: „Pentru oameni acest lucru este imposibil, dar pentru Dumnezeu toate sunt posibile”.

Discipolii sunt uimiți pentru că au înțeles imposibilitatea de a-și cuceri, de a-și câștiga libertatea în Împărăție prin inițiativa lor pur umană…

Verbul „mântuirii” nu se conjugă la diateza activă sau reflexivă, ci la cea pasivă: Altfel spus, „nu mă pot mântui” și „eu nu mântuiesc”! Ci noi „suntem mântuiți” de Dumnezeu!

Mântuirea este specialitatea lui Dumnezeu: ceea ce ne este nouă imposibil, Lui îi este posibil.

„Toate îi sunt cu putință lui Dumnezeu”. Totuși, nu putem spune că noi ne împotrivim, iar El oricum ne mântuiește! Nu! Ci discursul este că Dumnezeu ne poate ajuta să înțelegem, mai mult, El ne ajută să avem capacitatea de a ne detașa gradual de bunuri… El ține cont de starea vieții noastre: celibatar, căsătorit, preot, laic… și, puțin câte puțin, ne ajută să înțelegem că alta este valoarea pe care trebuie să o urmăm, pe care să ne construim viața, pe care să ne întemeiem planurile, proiectele noastre…

vv. 27-29

27 Atunci Petru a luat cuvântul şi a zis: „Iată, noi am lăsat toate şi te-am urmat, deci care va fi partea noastră?” 28 Dar Isus le-a zis: „Adevăr vă spun că voi care m-aţi urmat, la reînnoirea tuturor lucrurilor, când Fiul Omului va sta pe tronul măririi sale, veţi sta şi voi pe douăsprezece tronuri ca să judecaţi cele douăsprezece triburi ale lui Israel. 29 Şi oricine va fi părăsit case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau soţie, sau copii, sau ogoare pentru numele meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică.

Petru își descrie experiența dobândită în sensul că le-a lăsat pe toate. Apoi îi pune lui Isus o întrebare.

În răspunsul Său, Isus nu spune că nu aici, ci altundeva omul va primi un premiu, o răsplată… Și nu înseamnă că vei primi de o sută de ori mai mult același dar în locul aceluia pe care-l lași… Altfel spus, nu-i vorba de un schimb cantitativ. Ci Domnul ne oferă ceva care-i calitativ diferit: este vorba de un raport diferit, o calitatea nouă în raportul nostru cu lucrurile și cu persoanele… Iar acest cadou îl primim în dar datorită faptului că-L urmăm pe Isus, căci am fost convinși de El să-L iubim.

Un om cumpără o suprafață de pământ, o mașină, o casă și spune: „Sunt bunurile mele!”. În schimb, Francisc de Assisi, despre lucruri și persoane, ar spune: „Sunt frații și surorile mele”. Să ne amintim despre Cântecul creaturilor: „Fratele soare și sora lună”… chiar și „sora moarte”…

Așadar, primim ceva diferit, un plus calitativ, și nu cantitativ. Omul află relații mai ample și mai bune din punct de vedere calitativ…

Este vorba de modul nou de a fi în raport cu alții… Nici măcar Petru nu știe ce va primi datorită alegerii sale de a lăsa totul… Va ști după pătimirea lui Isus. Numai după pătimirea lui Isus, Petru va cunoaște că-i iubit și că această iubire a lui Isus pentru el îi este suficientă ca să devină el însuși frate capabil să-i iubească pe toți

v. 30

30 Şi mulţi dintre primii vor fi ultimii, iar ultimii [vor fi] primii.

În concluzie: „Mulți dintre cei dintâi vor fi cei din urmă, iar cei din urmă vor fi cei dintâi”… În lumea nouă, dăruită de Isus, criteriile evaluării noastre sunt răsturnate… Cu alte cuvinte, înaintea lui Dumnezeu este primul – are valoare – cel care-i sărac și disprețuit de oameni, adică ultimul… Și viceversa…

Texte utile

  • Ps. 48
  • Folosirea bunurilor, cf. Lc. 12, 13-21; 16, 1-13; 16, 19-31; F.Ap. 2, 48; 4, 32-37;
  • Fil. 3, trecerea de la Lege la Evanghelie…
Autor: pr. Silvano Fausti
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Gabriela Neag și Cecilia Frățilă