Matei 2,1-12

Este pericopa magilor. Magii reprezintă universalitatea mântuirii, deoarece ei vin din țările (zonele) păgâne… În cateheza precedentă am explicat modul în care israelitul Iosif a intrat să facă parte din făgăduință, tocmai căsătorindu-se cu Maria și acceptând astfel Pruncul.

Astăzi vom vedea modul în care noi, păgânii – căci noi nu venim din iudaism – intrăm în sfera mântuirii: noi intrăm – la fel ca magii – să luăm parte la darul făcut de Dumnezeu lui Israel și tuturor popoarelor. Așadar pornind de la magi, Matei descrie parcursul de credință al non-iudeului pentru a se apropia de Cristos, și acesta este și drumul credinței noastre. Tocmai de aici derivă marea importanță a magilor în Occident. Din 1164 magii nu mai sunt la Milano în San Eustorgio, ci se află la Köln, pentru că Frederic I, numit Barbarossa i-a furat pe cei trei… În schimb, pentru Biserica siriană sunt în număr de doisprezece, bucurându-se de o mare devoțiune, fiind protectorii caselor, ieslelor, animalelor și oamenilor. În tradiția medievală îi reprezentau pe cei trei fii ai lui Noe: Sem, Ham și Iafet și întreaga omenire. „Norocul” lor depinde de faptul că noi ne identificăm cu ei și reprezintă, la începutul Evangheliei, modelul credinței omului evlavios neiudeu, care vrea să-L cunoască pe Cristos.

Se citește Mt. 2,1-12

1 După ce s-a născut Isus în Betleemul Iudeii, în zilele regelui Irod, iată că au ajuns la Ierusalim nişte magi din Răsărit 2 şi întrebau: „Unde este regele nou-născut al iudeilor? Căci am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să ne închinăm lui”. 3 Când a auzit aceasta, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. 4 Atunci i-a adunat pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului şi a căutat să afle de la ei unde avea să se nască Cristos. 5 Ei i-au spus: „În Betleemul lui Iuda, căci aşa este scris de profet: 6 Şi tu, Betleeme, pământ al lui Iuda, nicidecum nu eşti cea mai mică dintre cetăţile de seamă ale lui Iuda; căci din tine va ieşi stăpânitorul care va conduce poporul meu Israel„. 7 Atunci Irod, chemându-i pe magi în secret, a aflat de la ei timpul când li s-a arătat steaua. 8 Şi trimiţându-i la Betleem, le-a spus: „Mergeţi şi informaţi-vă cu exactitate despre copil şi, când îl veţi fi găsit, înştiinţaţi-mă şi pe mine ca să merg şi eu să mă închin lui”. 9 După ce l-au ascultat pe rege, au plecat şi iată că steaua pe care o văzuseră la răsărit, mergea înaintea lor, până când, venind, s-a oprit deasupra locului unde era copilul. 10 Când au văzut steaua, au fost cuprinşi de o bucurie foarte mare. 11 Şi, intrând în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând la pământ, l-au adorat şi, deschizând tezaurele lor, i-au oferit în dar aur, tămâie şi smirnă. 12 După ce au fost înştiinţaţi în vis să nu mai treacă pe la Irod, s-au întors pe alt drum în ţara lor.

În capitolul anterior am tratat genealogia lui Isus, așa cum El este cu adevărat, felul în care El este om, luând în trupul Său întregul trup al omenirii. Apoi El nu este doar om, ci și Fiul lui Dumnezeu, născut din Maria prin lucrarea Spiritului; și am văzut felul în care Iosif L-a primit ca dar al lui Dumenzeu. Așadar în primul capitol s-a vorbit despre istoria trecută a lui Isus.

În capitolul al II-lea – care începe cu magii – ni se prezintă istoria viitoare a lui Isus. Magii îi reprezintă pe păgâni, adică pe noi, care nu-L cunoaștem. Și, imediat după istoria magilor se descrie uciderea pruncilor nevinovați, fuga în Egipt și reîntoarcerea la Nazaret. De fapt, aceste episoade reprezintă întreaga viață a lui Isus, care va fi nevinovatul prigonit (și ucis), care fuge în Egipt, adică își însușește toate sclaviile omului și, ieșind din Egipt, adică din sclavia simbolizată de cruce, se reîntoarce la Nazaret. Așadar avem întregul drum (parcurs) de coborâre și de urcare al Fiului, care reprezintă întreaga mișcare a Evangheliei, adică Isus care coboară în toate chinurile (suferințele) noastre, în toate sclaviile noastre, și se ridică, în sfârșit, biruitor. Acesta este sensul general al celui de al II-lea capitol.

Pericopa despre magi descrie felul în care noi putem să-L întâlnim pe Domnul. Întrebarea centrală a magilor este: unde S-a născut, cum putem să-L aflăm?… Pentru că Isus deja s-a născut, Mesia a venit, a fost dăruit lui Israel. Cum putem noi să-L întâlnim și, odată ce L-am întâlnit, ce trebuie să facem?

Așadar magii ne arată atitudinea noastră: suntem în căutarea Lui, Îl aflăm și, cum ne comportăm atunci când Îl aflăm… În aceste cuvinte este reprezentat întregul drum al credinței noastre. Acum îl vom expune în ordine…

v. 1

1 După ce s-a născut Isus în Betleemul Iudeii, în zilele regelui Irod, iată că au ajuns la Ierusalim nişte magi din Răsărit

Isus deja s-a născut! Problema noastră: este cum să-L întâlnim? Magii ne descriu felul în care Isus poate fi întâlnit.

Mai întâi de toate, cine sunt acești magi? Textul nu ne spune câți sunt. Cuvântul „mag” desemnează o persoană care aparține clasei (castei) sacerdotale persane… Apoi devine, pe de o parte, și sinonim al „înțeleptului, filozofului, teologului, al omului de știință, iar pe de altă parte, este sinonimul astrologului, al strigoiului și al șarlatanului. Deosebirea dintre cele două grupuri niciodată nu a fost clară și nici nu va fi.

Pentru noi sunt persoane interesante, deoarece sunt străine poporului lui Israel. Sunt persoane care „privesc cerul”, sunt atente la semnele cerului.

Începutul și temelia științei este privirea cerului

Omul privește în sus. Ce înțelege de la cer? Începe să priceapă timpul, divizarea timpului, anotimpurile, totul… Și tocmai acolo sus stă începutul (principiul) științei, al ordonării vieții. Așadar este interesant că acești oameni privesc cerul… Îl privesc nu doar cum l-ar privi un om de știință – care privește materia sa (obiectul studiat) pentru a obține concluzii utile imediate (în timpul de față) – ci știind să interpreteze (să citească) semnele… Acesta este primul pas al credinței!!!

Credinciosul nu-i o persoană ciudată, care are cromozomii speciali ai credineți… Uneori necredincioșii spun: „fericiți sunteți voi care credeți!”. Cine știe de ce, dar eu nu-mi simt acel cromozom…

Creștinul este un om care vede realitatea la fel ca toți ceilalți, dar înaintea ei se oprește, întrebându-se: ce sens are? O citește ca fiind un semn. Tocmai interpretarea simbolică a realității este aceea care contează pentru oameni!

O bucată de pâine este similară și pentru câine și pentru om, dacă în spatele ei nu există o interpretare simbolică. Pentru om acea bucată de pâine are un cost, un efort, un sens care poate deveni chiar euharistic, o împarte în familie, devine comuniune; avem o întreagă citire (interpretare) simbolică specific umană. Pentru un câine este numai un lucru de devorat, de consumat.

Credinciosul este un om care știe să vadă lucrurile la fel ca toți ceilalți, însă cu acea privire care se interoghează: de unde vine? Unde se îndreaptă? La ce folosește vieții mele, care, printre altele, este limitată? Ce însemnătate îi dă vieții mele?

Așadar magii sunt persoane care se interoghează asupra realității, nemulțumindu-se cu răspunsul altora, dorind să găsească însemnătatea profundă a realității.

A se întreba „de ce?” și „care este sensul?”, este primul pas al credinței.

Dacă omul nu caută motivul existenței unui lucru sau rațiunea unei întâmplări (de ce?), dacă nu caută sensul profund, dacă nu caută un semn dincolo de lucrurile vizibile, dacă nu privește cerul… cu dificultate va fi om. Dacă omului îi iei transcendentul, imediat îi iei și umanitea.

Aceasta este prima învățătură pe care ne-o pot da astrologii. Să știm să privim realitatea – știința, stelele, tot ceea ce există – nu în mod mecanic, ci cu ochiul omului care cercetează și caută semnificația, sensul…

Omul are sensul în interiorul său, nu în lucrurile exterioare lui; acel sens este demnitatea sa, care-l deosebește de animal…

v. 2

2 şi întrebau: „Unde este regele nou-născut al iudeilor? Căci am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să ne închinăm lui”.

Magii, urmând știința lor, interogându-se, parcurg drumul spre Ierusalim.

Ierusalimul este locul revelației, locul în care a fost dăruită Biblia, Cuvântul. Știința și credința nu sunt două lucruri opuse. Știința te conduce să te întrebi „de ce?”, iar întrebarea „de ce?” te conduce să cauți acele răspunsuri mergând la Ierusalim. Iar răspunsul la întrebarea „de ce?” îl afli pe calea spre Ierusalim.

Dumnezeu s-a revelat lui Israel, noi descoperim motivul mergând la Ierusalim, așa cum au făcut magii.

Ce este Biblia? Este modul cu care Dumnezeu citește realitatea. Descoperim modul de a interpreta realitatea: aceasta este revelația. A merge la Ierusalim înseamnă a avea modul de a citi, de a interpreta realitatea pe care Dumnezeu a revelat-o lui Israel.

Magii pun întrebarea: „Unde s-a născut Regele iudeilor?”. Este întrebarea fundamentală a întregii pericope: a afla locul.

Există multe ipoteze despre acest loc: există un loc material care-i Ierusalimul, apoi ne dăm seama că nici măcar nu este Ierusalimul. Unde este locul în care se naște Dumnezeu? Care este locul unde-L întâlnim?

Primul loc este cel al căutării, este acea neliniște (tulburare) care ne împinge să mergem, la fel ca pe magi. Este acel mod de a privi stelele fără a te mulțumi doar cu atât, ci dorind să vezi ce se află dincolo de…

Apoi a căuta, a cerceta, a călători al magilor, sunt acțiuni care ne conduc până la Ierusalim. Și apoi nu se naște aici… Întrebarea fundamentală este să vedem unde se naște. Din punct de vedere literar aceasta este întrebarea de bază a textului: „Unde s-a născut Regele iudeilor?”.

Aceste cuvinte „Regele iudeilor” vor fi amintite pe cruce, mai întâi în timpul procesului, iar apoi pe cruce se va vorbi din nou despre Regele iudeilor…

În acel timp trăiește Irod, „regele lui Iuda”. Această deosebire este foarte importantă. Vom vedea care este diferența între Regele iudeilor și regele lui Iuda, între cei care îl caută pe unul sau pe altul… și ce înseamnă a-l căuta pe unul sau pe altul…

Am putea ajunge în Israel, să-l vedem pe Irod și să fim mulțumiți. Pentru magi, Irod nu corespunde cu ceea ce căutau… Așadar ce căutau? Ceva care nu este împlinit în acela pe care-l au înaintea lor, în „regele iudeilor” (Irod).

Cum putem explica acest fapt? Ce caută omul? Ori caută un model ca Irod, pentru că reprezintă idealul său de om, sau spune: „nu este acesta!”.

Regele este idealul omului, fie în trecut, fie în zilelel noastre… în mod diferit, dar totuși foarte asemănător… Noi avem un ideal, un proiect al omului perfect: omul reușit, adevărat, important, de succes… Dacă este Irod, pot spune: „am aflat ceea ce caut”.

Însă pentru magi, nu-i Irod! Nu! Irod este regele puternic, care stăpânește despotic, care a construit templul, care a realizat lucruri mari… dar nu pe acela-l caută. Este un altul.

Este important să știm ceea ce căutăm chiar și din punct de vedere uman. Ce model de om dorim? Altfel, ei ar fi putut să se oprească la Ierusalim, să-l vadă pe Irod, să constate că au aflat ceea ce căutau, să-l adore și să devină sclavii săi… Însă ei caută altceva…

Caută un altul, „pentru că au văzut steaua Sa…”. Nu știm ce este această stea, dar cu siguranță este o stea „teologică”, cu o însemnătate teologică. Iar ei aleg această stea…

Întreaga lor privire (cercetare) a stelelor, conștiința (intuiția) lor, simțul datoriei lor, i-a făcut să înțeleagă faptul că trebuie să meargă să caute altundeva. Steaua reprezintă rațiunea. Magii erau oameni de știință, filozofi și teologi. Steaua le spune că trebuie să meargă dincolo de ceea ce au aflat: dincolo de știința lor, dincolo de Ierusalim, dincolo de Irod… deci trebuie să mai caute. Și se întreabă unde S-a născut, pentru că sunt siguri că S-a născut, simt acest fapt.

Omul care-L caută pe Dumnezeu, Îl caută pentru că-L simte.

Însă problema constă în a-L afla. Dar Îl caută pentru că-L simt, altfel, de ce L-ar căuta?

Este ca atunci când omului îi este foame. De ce-i este foame? Pentru că există hrana, căci dacă nu, nu i-ar fi foame. Însă nu este suficient să-i fie foame, căci din cauza ei, omul moare. Deci, trebuie să caute hrana…

Psalmii de la 120 la 134 cântă urcarea la Ierusalim și subliniază toate temele descrise până aici, dar și Psalmul 87 notează că toate popoarele ajung la Ierusalim… Psalmul 121 ne invită să ne ridicăm ochii. Lecturarea psalmilor se poate face la lumina NT, în mod special ținând cont de Io. 12,32, unde scrie: „Când voi fi înălțat, îi voi atrage pe toți la Mine”. Dacă omul își ridică privirea, îl vede pe Isus răstignit…

vv. 3-4a

3 Când a auzit aceasta, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. 4 Atunci i-a adunat pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului

Versetul al II-lea ne spune că pe lângă faptul că au văzut steaua, „au văzut”, deoarece au venit să-L adore.

Aceasta este mișcarea credinței. Au văzut, dar nu-i suficient să vadă, au venit, s-au mișcat… Apoi, vor merge să interogheze, vor călători din nou, căci scopul călătoriei este să adore. Acesta este drumul credinței!!!

Înaintea cuvintelor magilor, Irod rămâne tulburat, la fel ca întreg Ierusalimul. Prin urmare avem marea consfătuire a lui Irod cu toți intelectualii, cărturarii și arhiereii, ca să afle exact unde s-a născut Mesia…

Este interesant să observăm atitudinea magilor și a lui Irod înaintea nașterii Mesiei… Pe de o parte sunt cei care-L caută pentru a-L adora și se mișcă pentru a putea să-L adore, iar, pe de altă parte, avem atitudinea celor care fac cercetări cu multă precizie și grijă, folosindu-se bine și de Biblie, dar totul se oprește la acest nivel… pentru ca apoi să-L ucidă. Acest fapt înseamnă că credința este cu adevărat „a vedea cu rațiunea”, dar și „a merge dincolo de rațiune”, a călători mai departe; aceasta este prima observație. Iar această călătorie trebuie să ne conducă la consecințe (urmări) utile: a recunoaște și a adora! Căci dacă tu nu adori, ucizi! Adică dacă tu nu-L recunoști pe Dumnezeu ca Dumnezeu, dacă pentru tine nu-i Dumnezeu, dacă tu ai un alt dumnezeu, Îl ucizi pe adevăratul Dumnezeu.

Irod nu poate adora pentru că nu vrea un alt rege. Nu este dispus să-și schimbe criteriile valorilor. Același lucru este valabil și pentru marii preoți: știu totul, dar nu sunt dispuși nici să se schimbe și nici să călătorească…

La fel, în zilele noastre mulți citesc Biblia și spun că este interesantă, știu să facă exegeze (comentarii) precise, la fel ca Irod, ca arhiereii și cărturarii. Dar rămân doar cu atât și nu se mișcă.

Drumul credinței este ceva delicat care antrenează omul, îl cheamă se se implice:

– nu numai să vadă cu ochii, ci și să călătorească, să umble cu picioarele

– nu doar la nivelul minții ca să înțeleagă, ci îl antrenează și la nivelul inimii, pentru a iubi.

Dacă credința și cercetarea Scripturilor nu conduc omul să iubească, atunci omul ucide Cuvântul… În acest fel omul își neagă sensul vieții: căci sensul vieții sale este a crede în Dumnezeu care și-a dat viața pentru toți oamenii, un Dumnezeu care ne iubește, și pe care și noi Îl iubim.

Vizavi de tulburări putem să-l asemănăm pe Irod – care caută și se informează – cu Adam. Există două feluri de a căuta: căutarea lui Irod și cea a magilor. Irod și Adam caută, pentru ca apoi să răpească însușirile lui Dumnezeu. Pe magi îi putem asemăna cu Avram: și el iese din pământul său, urmând nu steaua, ci chemarea lui Dumnezeu, după logica darului.

vv. 4(b)-6

4 şi a căutat să afle de la ei unde avea să se nască Cristos. 5 Ei i-au spus: „În Betleemul lui Iuda, căci aşa este scris de profet: 6 Şi tu, Betleeme, pământ al lui Iuda, nicidecum nu eşti cea mai mică dintre cetăţile de seamă ale lui Iuda; căci din tine va ieşi stăpânitorul care va conduce poporul meu Israel„.

Cea dintâi constatare pe care trebuie să o facem este că, magii folosindu-și rațiunea, înțeleg că există altceva, merg la Ierusalim, se informează, iar răspunsul le este dăruit de Biblie.

Biblia este revelația lui Dumnezeu, ne spune ce a făgăduit Domnul poporului Său, felul în care El vede istoria noastră. Așadar rațiunea se apropie de revelație și o interoghează.

Nu înseamnă că rațiunea este un lucru iar credința un altul! Întreaga rațiune caută sensul; sensul te conduce la Dumnezeu; Dumnezeu se revelează! Atunci Îl cauți în Biblie. Deci există o concordanță (o armonie). Credința transmite rațiunii noastre ceea ce există, adică adevărul și nu altceva: ne spune, ne îndrumă unde să căutăm și ce să facem. Așadar, credința este locul libertății. Iar inteligența nu este liberă, ci trebuie să caute. Apoi, stă în puterea noastră să decidem dacă mai continuăm sau nu să căutăm, să cercetăm. Aceasta este libertatea!

Înaintea propunerii lui Dumnezeu, omul este liber. Însă propunerea este făcută inteligenței, corespunde (răspunde) întrebării (cererii) inteligenței noastre.

Betleemul este un oraș mic: se subliniază caracterul micimii, pentru că Domnul nu este în stele, nici în rațiune, nici în Biblie, nici în Ierusalim: mereu este mai încolo (dincolo de)…

Vor afla Betleemul – care este mic – dar imediat vor pleca și de acolo. Domnul este mereu mai departe, față de locul în care noi Îl căutăm și-L aflăm. Așadar problema nu mai este una a locului, ci este una a atitudinii, care trebuie să fie similară cu a magilor.

vv. 7-8

7 Atunci Irod, chemându-i pe magi în secret, a aflat de la ei timpul când li s-a arătat steaua. 8 Şi trimiţându-i la Betleem, le-a spus: „Mergeţi şi informaţi-vă cu exactitate despre copil şi, când îl veţi fi găsit, înştiinţaţi-mă şi pe mine ca să merg şi eu să mă închin lui”.

Înaintea propunerii Scripturilor există:

– Magii care au pornit și au mers;

– interesul (curiozitatea) arhiereilor care rămân liniștiți (șed)

– atitudinea lui Irod care se îngrijorează și îi trimite să cerceteze, ca mai apoi să ucidă.

Sunt diferitele atitudini posibile. Stă în puterea noastră pe care să o alegem: a cărturarilor sau cea a lui Irod – dar, de obicei acestea coincid – sau cea a magilor…

Este interesant că Irod încearcă să-i implice pe magi: ceea ce face parte din planul său…

v. 9

9 După ce l-au ascultat pe rege, au plecat şi iată că steaua pe care o văzuseră la răsărit, mergea înaintea lor, până când, venind, s-a oprit deasupra locului unde era copilul.

Se vorbește despre steaua care i-a determinat să înceapă călătoria. Dar la Ierusalim se pare că steaua dispare.

Mai întâi există rațiunea care te conduce la revelație; apoi există Scripturile care îți descoperă și în acest moment steaua dispare… Apoi steaua se reîntoarce. Adică tu din nou folosești rațiunea care însă are o nouă bucurie și o nouă lumină… Cu alte cuvinte, odată ce un om a descoperit făgăduința lui Dumnezeu, steaua ta – rațiunea ta – te conduce tocmai la locul în care El stă… Trebuie să folosești din nou rațiunea. Însă aceasta este luminată de credința în făgăduința lui Dumnezeu. Această stea s-a oprit deasupra locului în care se afla pruncul…

Acest loc este problema fundamentală, mereu… Cred că am început să intuim unde este locul, tocmai văzând atitudinea magilor.

– Cel dintâi loc este căutarea, tulburarea (neliniștea) care te pune în mișcare.

– Al doilea loc este călătoria, faptul de a merge pe drumul efectiv al căutării (al cercetării).

– Al treilea loc este Biblia, revelația, dar încă nu este acolo, deși este și acolo…

– Al patrulea loc este cel al repornirii – încă odată – chiar și după ce ai avut revelația, însă cu rațiunea întărită de revelație, dar încă nu este acolo…

Cele descrise până aici erau moduri de prezență ale lui Dumnezeu care ne conduceau acolo unde El este mai presus de toate prezent. Iar acum, în ultimele două versete, vom vedea unde este…

vv. 10-11

10 Când au văzut steaua, au fost cuprinşi de o bucurie foarte mare. 11 Şi, intrând în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând la pământ, l-au adorat şi, deschizând tezaurele lor, i-au oferit în dar aur, tămâie şi smirnă.

Acum să vedem locul în care El este prezent. Unde S-a născut.

Mai întâi de toate, ni se spune că au simțit o mare bucurie. Locul în care Dumnezeu este prezent este bucuria. Bucuria este semnul prezenței lui Dumnezeu! Unde este Dumnezeu?

– Există o prezență a Sa și în tulburare, în neliniște, care ne determină să căutăm;

– există o prezență în rațiune, care ne conduce (ne ghidează),

– există o prezență în Scripturi care ne clarifică unde-i prezent El,

– există o prezență tocmai de-a lungul drumului nostru,

– există o prezență peste tot.

Dar este numai o prezență.

Însă acolo unde există bucurie, se află prezența Lui. Bucuria este semnul lui Dumnezeu. Numai Dumnezeu ne poate da bucurie. Celelalte lucruri ne pot da plăcere. Dumnezeu ne poate da bucurie și în ceasul încercării, și-n durere (suferință), chiar și-n moarte.

Tocmai de aceea, cea mai mare muncă spirituală este aceea de a vedea unde locuiește bucuria, de a trăi constant în bucurie, adică în prezența lui Dumnezeu. Și, nu înseamnă că sfinții au aureola sau că trăiesc în bucurie pentru că sunt inconștienți sau puțin stupizi și nu văd lucrurile negative… Ci ei trăiesc în bucurie pentru că ei cred că lângă ei este prezent Domnul! Și atunci, fie că mor sau că trăiesc, indiferent ce se întâmplă, ei trăiesc în bucurie.

O bucurie care rezistă înaintea oricărui rău, inclusiv cel la persecuției, al chinului și al morții. O bucurie pe care nimeni nu o poate răpi.

În al doilea rând – văzând Pruncul și maica Lui – se închină să-L adore.

Cuvântul „a adora”, în limba greacă înseamnă „a duce la gură”, adică a săruta. Este obiectul dorinței: Dumnezeu este prezent acolo unde este iubit.

Augustin spune că sufletul este mult mai prezent acolo unde iubește, decât în trupul pe care-l însuflețește (în care trăiește). Și atunci, dacă tu iubești, ești prezent în Dumnezeu, iar Dumnezeu este prezent în tine și se naște în tine. Dumnezeu este în inima ta, în timp ce tu iubești… Acest lucru îl fac magii.

De-a lungul întregii lor călătorii, începând cu vederea stelei și continuând cu cercetarea, cu tulburarea care-i impulsionează să caute, să consulte Scripturile, și care-i mișcă și mai departe, țelul este tocmai această bucurie, pentru că-L iubesc, și tocmai în iubire Îl întâlnesc.

Este uimirea lui Petru atunci când le scrie unor păgâni convertiți la creștinism: „însă voi sunteți norocoși, căci voi Îl iubiți, chiar fără să-L fi văzut”!

Porunca este să-L iubim pe Dumnezeu cu toată inima. Unde este Dumnezeu? Trăiește în inima celui care-L iubește. Unde s-a născut Dumnezeu?

Ținta rațiunii, ținta revelației este acest „a iubi”! Astfel, El devine Rege în inima noastră, altfel regele nostru întotdeauna este Irod, sau alte figuri… și există multe…

Și nu este suficient să adorăm…

I-au dăruit „aur, smirnă și tămâie…”.

Aurul reprezintă bunurile concrete, lucrurile; tămâia, bunurile spirituale, spiritul; smirna este o ușurare împotriva rănilor.

Ce-i oferă lui Dumnezeu? Ceea ce au și ceea ce sunt.

Își deschid inima, fac exact ceea ce face Dumnezeu: Dumnezeu li s-a oferit în Prunc, iar ei se oferă Domnului. Magii devin ca Dumnezeu care se oferă pe Sine.

În acest loc, în această atitudine se naște Dumnezeu. După ce un om a călătorit ghidat de rațiune, de revelație, cu mare bucurie ajunge să iubească așa cum este iubit și să-și dăruiască inima așa cum lui i s-a dăruit Dumnezeu. Unde S-a născut? S-a născut în acest loc!

Așadar în persoana magilor ni se prezintă tot parcursul credinței pe care îl vom străbate în Evanghelie.

De fapt, cuvintele „unde S-a născut, ca să-L putem adora”, sunt ultimele cuvinte din Evanghelie. L-au adorat.

Adorația este sensul profund al vieții: a săruta, a dori, comuniunea de viață. Omul este creat pentru această comuniune de viață cu Dumnezeu. Și atunci când omul are această dorință și această iubire, acolo Dumnezeu se naște și astăzi.

Și tot restul, rațiunea, revelația, Scripturile, Irod, tot ceea ce omul face sau nu face, îl conduce la acest țel.

Norocul pe care l-au avut magii în tradiția creștină se datorează faptului că implicit, omul se recunoaște în ei… Sunt figuri stranii și misterioase, care însă fac lucrul cel mai interesant…

v. 12

12 După ce au fost înştiinţaţi în vis să nu mai treacă pe la Irod, s-au întors pe alt drum în ţara lor.

Din nou avem visul… În aces text este prezent un adevăr care niciodată nu este afirmat explicit… dar care este evident… În acest text, în care personajele sunt Isus care s-a născut, Irod, arhiereii, steaua, îngerul, Maria… Îl avem pe Dumnezeu care dirijează toate evenimentele, după cum puteți nota. Dumnezeu, cu libertatea Sa, îl conduce pe om să-L recunoască pe Fiul. Și acest fapt are o semnificație profundă tocmai în strânsă legătură cu cuvântul magi.

Magii erau și astrologi, iar în antichitate (la fel ca-n zilele noastre, când la Milano peste 300000 de persoane merg anual la astrologi) era foarte dezvoltat sensul magiei: omul care se supune magiei.

Nu! Nu suntem supuși, subjugați de magie. Noi suntem supuși libertății lui Dumnezeu. Istoria nu stă sub dominația stelelor, sub magia astrelor, ci este supusă lui Dumnezeu.

La fel, istoria nu stă nici sub stăpânirea rațiunii, a Scripturii, a lui Irod, chiar dacă nu-L dorește, și nici a cărturarilor…

Așadar aici avem tocmai ideea despre Dumnezeu care este Domnul istoriei, care-i conduce și pe păgâni – prin toate mijloacele posibile și imposibile – să-l recunoască pe Fiul. Omul este liber și este condus de Dumnezeu la libertate.

Apoi se încheie spunând că „Magii s-au întors”. În limba greacă cuvântul folosit înseamnă „au făcut pe anahoreții (pustnicii)”, și înseamnă că s-au retras. Iar acest cuvânt se va repeta și în cazul lui Isus.

Însă acum magii se retrag, sunt pustnici, se vor întoarce în țara lor.

Acesta este sensul anahoretului. Creștinul este anahoret, trăiește în această lume, dar a descoperit altceva, care este tocmai sensul acestei lumi… Este ca un pelerin pe pământ, căci pământul nu este locuința sa stabilă. Creștinul a înțeles că aici se află într-un loc interesant, care-l conduce la un loc și mai interesant. Așadar, acolo unde creștinul se află, trăiește precum un pelerin, un anahoret.

În țara lor, magii sunt anahoreți. Anahoretul indică prezența credinciosului în lume dar și faptul că el este străin de lume… Dar sunt prezenți în lume. Nu se retrag în altă parte, în deșert, ci se reîntorc în țara lor.

Acest fapt înseamnă că vor fi acasă la ei, vor trăi, făcând ceea ce fac toți ceilalți… însă ce au descoperit? L-au descoperit pe Domnul! L-au sărutat, L-au aflat, și-au deschis inima față de El, așa cum El s-a deschis față de ei. Deci vor trăi viața lor obișnuită, dar cu acest sens profund: că au aflat unde s-a născut Regele…

În aceste versete se povestește felul în care noi – păgânii – ne apropiem de credința lui Israel, cu rațiunea noastră, cu călătoria, întrebând, apropiindu-ne de Scripturi și apoi, întâlnindu-L acolo unde există bucurie.

Așadar, să fiți foarte atenți și, atunci când citiți Cuvântul lui Dumnezeu – Biblia – folosiți-vă întreaga minte, cercetați-o bine în lung și în lat, încercați să vă dați seama, apoi, după, veți descoperi unde S-a născut atunci când veți afla o mare bucurie, când vă veți închina, când veți adora și când vă veți deschide inima…

În fiecare lecturare a Bibliei trebuie să se întâmple această dinamică pentru a-L întâlni pe Domnul.

Autor: pr. Silvano Fausti
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Gabriela Neag și Roxana Pop