Matei 24,1-28

Ps. 57 (56)

Psalmul vorbește despre credință în timpul dificultăților extreme și despre atitudinea credinciosului pentru care încercarea devine o creștere în credință și o certitudine în ajutorul lui Dumnezeu.

Începem să medităm la problema sfârșitului lumii. În această chestiune există o ambiguitate în NT. Pavel afirmă: „Domnul a spus: voi veni repede”. Apoi Pavel spune: „Cu privire la venirea Domnului, nu vă lăsați ușor înșelați, tulburați, nici de inspirații, nici de cuvinte, nici de vreo scrisoare – pe care unii spun că e a mea – ca și cum ziua Domnului ar sosi imediat”. Mai târziu, Pavel le scrie romanilor: „Fiți conștienți de acest moment. E timpul să vă treziți din somn, căci mântuirea noastră este mai aproape acum, decât atunci când am devenit credincioși. Noaptea e pe sfârșite, ziua e aproape”. În NT se spune mereu că Domnul e aproape, sfârșitul e aproape și apoi se spune: „Nu vă preocupați, încă n-a venit momentul”. De ce această atitudine dublă?

Este ca atunci când mai mulți călătoresc împreună: celor care merg încet li se spune: „Trezește-te și grăbește-te”; celui care aleargă i se spune: „mergi mai încet, fii calm. Mai este mult până la capăt și tu păstrează-ți energiile”.

Deci acest discurs are în mod necesar o anume ambiguitate, căci depinde de persoanele cărora te adresezi. Acesta e prima temă.

A doua temă este că lumea, în mod sigur, se termină. A avut un început, deci va avea și un sfârșit. Și noi vom avea un sfârșit, deci și lumea. Și peste „puțini ani” (pentru noi) lumea se va termina. Nu știm când. Nici un om nu poate amâna moartea sa sau a lumii. Este sigur că toți suntem limitați. Pentru a trăi, omul trebuie să-și accepte începutul și sfârșitul. Dacă nu, acel om nu acceptă nici drumul (viața) dintre început și sfârșit. Deci, e cert că vom avea un sfârșit.

Apoi, este sigur că nu vom avea un sfârșit bun. În sensul că un om se simte mereu bine, are o sănătate excelentă… apoi moare. Nu! Omul se simte gradual tot mai rău, din anumite puncte de vedere. Adică, simte tot mai mult limita (moartea) apropiată. Problema constă în ce raport se află omul cu limita sa. Dacă el e centrat (bazat, orientat) întreaga viață pe sine, limita sa este distrugerea sa, dacă el a centrat (axat) viața sa pe întâlnirea cu Domnul, sfârșitul drumului (al vieții pe pământ) este întâlnirea cu Domnul, care este lucrul cel mai frumos al vieții. Problema este pe cine ți-ai axat, fixat viața.

A treia considerație: când Pavel spunea că Domnul nu va sosi atât de repede chiar dacă va veni repede… noi vedem că au trecut 2000 de ani.

Dintr-un alt punct de vedere… timpul este deja terminat, împlinit odată cu uciderea lui Cristos pentru că sfârșitul lumii (vom vedea în Evanghelie) deja este realizat în crucea lui Cristos (pe cruce lumea este terminată și se naște lumea nouă). Dacă în uciderea Mesiei de către Israel deja s-a terminat o lume și s-a născut alta, noi în secolul trecut am ucis întregul popor mesianic, și ne-am comportat mult mai rău decât ei. Azi, noi cu poporul mesianic suntem aliați pentru a-i elimina pe toți săracii cristoși din lume. Deci epoca noastră este interesantă… În sensul că, răul, după cum vom vedea, se arată în istorie tot mai mult.

Sensul istoriei este că răul iese la lumină. Și tocmai în acest rău noi suntem chemați să trăim iubirea, mărturia creștină. Și scopul lumii este de a trăi iubirea care biruie răul, la fel cum a făcut Isus pe cruce.

Lăsând la o parte când va fi sfârșitul lumii – lucru la care pe moment nu ne oprim -, noi știm că lumea se sfârșește. Despre cine e mai bătrân putem spune că pentru el se va termina mai repede. Cine e tânăr… De când ne-am născut, suntem destul de bătrâni pentru a muri… deoarece mereu avem în noi dimensiunea morții.

Trebuie să spunem că problema este alta. Întotdeauna noi ne gândim ce va fi la urmă. La urmă există ceea ce ai făcut acum! Ceea ce semeni, aceea culegi. Deci problema este ce semeni acum…

Toate discursurile lui Isus pe care le vom trata în cap. 24 și 25 – care se referă la sfârșitul lumii – nu fac altceva decât să ne trimită din viitor în prezent: nu te gândi la viitor, căci viitorul nu există (încă nu există), iar trecutul nu mai este! Gândește-te la prezent și trăiește-ți viața ta acum, fără frică, cu încredere, cu responsabilitate, în libertate, cu iubire, ca fiu și frate. Aceasta înseamnă sfârșitul lumii și începutul lumii noi.

Se citește Mt. 24, 1-28

1 Isus ieşise din templu şi pleca. Atunci s-au apropiat discipolii de el şi i-au arătat construcţiile templului. 2 Dar el le-a zis: „Nu vedeţi toate acestea? Adevăr vă spun, nu va rămâne piatră peste piatră care nu va fi dărâmată”. 3 Pe când şedea pe Muntele Măslinilor, au venit la el discipolii şi i-au zis aparte: „Spune-ne, când se vor întâmpla toate acestea şi care este semnul venirii tale şi al sfârşitului lumii?” 4 Isus le-a răspuns: „Aveţi grijă să nu vă înşele cineva. 5 Căci mulţi vor veni în numele meu spunând: «Eu sunt Cristosul» şi-i vor înşela pe mulţi. 6 Atunci veţi auzi vorbindu-se despre războaie şi zvonuri de războaie. Nu vă înspăimântaţi, căci trebuie să aibă loc toate, dar nu este încă sfârşitul. 7 Se va ridica un popor împotriva altui popor şi un imperiu împotriva altui imperiu şi va fi foamete şi cutremure în diferite locuri. 8 Dar toate acestea sunt începutul durerilor. 9 Atunci vă vor da la tortură şi vă vor ucide; veţi fi urâţi de toate naţiunile, din cauza numelui meu. 10 Atunci mulţi se vor scandaliza, se vor trăda unii pe alţii şi se vor urî între ei. 11 Mulţi profeţi falşi se vor ridica şi vor înşela pe mulţi. 12 Din cauza înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci. 13 Însă cine va rămâne statornic până la sfârşit, acela va fi mântuit. 14 Şi această evanghelie a împărăţiei va fi predicată în toată lumea, ca mărturie pentru toate naţiunile. Atunci va veni sfârşitul.  15 Aşadar, când veţi vedea urâciunea pustiirii, de care vorbeşte profetul Daniel, stând în locul sfânt – cel care citeşte să înţeleagă – 16 atunci, cei care sunt în Iudeea să fugă în munţi; 17 cel care se află pe terasa casei să nu coboare ca să ia ceva din casă, 18 iar cel care este pe câmp să nu se întoarcă înapoi ca să-şi ia haina. 19 Vai celor însărcinate şi celor care alăptează în zilele acelea! 20 Rugaţi-vă ca să nu se întâmple iarna sau în zi de sâmbătă. 21 Atunci va fi o nenorocire atât de mare cum nu a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. 22 Şi dacă n-ar fi scurtate zilele acelea, nici un om nu s-ar fi salvat; însă de dragul celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate. 23 Atunci, dacă vă va spune cineva: «Iată, aici este Cristos!» sau «Acolo», să nu credeţi, 24 căci se vor ridica cristoşi falşi şi profeţi falşi şi vor face semne mari şi lucruri minunate pentru a-i înşela, dacă se poate, şi pe cei aleşi. 25 Iată, v-am spus dinainte. 26 Deci dacă vă vor spune: «Iată, este în pustiu!» să nu vă duceţi; «în camerele de taină», să nu credeţi. 27 Căci aşa cum fulgerul apare la răsărit şi luminează până la apus, tot la fel va fi venirea Fiului Omului. 28 Unde va fi cadavrul, acolo se vor aduna vulturii.

La început, textul vorbește despre sfârșitul templului, iar sfârșitul templului este semnul sfârșitului lumii. Atunci discipolii întreabă când va veni sfârșitul lumii (căci ne interesează mult) și care este semnul, astfel încât să ne putem organiza, ca să controlăm momentul. Atunci Isus dă un răspuns…

În loc să răspundă când vine și care este semnul, Isus repetă constant „nimeni să nu vă înșele, nu vă alertați, îi vor înșela pe mulți, nu vă lăsați înșelați!!!”. Primul avertisment este să nu se înșelăm asupra răului. Răul nu este sfârșitul lumii. Sfârșitul lumii este vestirea, mărturia Evangheliei fiecărei creaturi. Sfârșitul lumii este sfârșitul Său, este întâlnirea cu Domnul și nu este victoria răului, după cum noi ne temem.

Apoi sunt enumerate diferitele rele, în două categorii. În prima categorie intră relele „normale” pe care le aflăm zilnic din ziare (războaie, cutremure, mari lipsuri economice) spunând că trebuie să se întâmple… este ziarul de zi cu zi. Apoi se vorbește despre discipol. Ce i se întâmplă discipolului în mijlocul acestor rele? Discipolul este mărturisitorul iubirii Domnului. Apoi se spune că există un rău extrem, de care discipolul trebuie să se ferească. De acest rău trebuie să fugă. Nu trebuie să se târguiască cu acest rău.

Acum tratăm punct cu punct tema, iar centrul temei este „nu vă lăsați înșelați de frică”. Textele biblice următoare vor etala atitudinile pozitive pentru cei care nu se lasă înșelați: responsabilitatea, privegherea, discernământul, faptele bune, răbdarea…

vv. 1-3

1 Isus ieşise din templu şi pleca. Atunci s-au apropiat discipolii de el şi i-au arătat construcţiile templului. 2 Dar el le-a zis: „Nu vedeţi toate acestea? Adevăr vă spun, nu va rămâne piatră peste piatră care nu va fi dărâmată”. 3 Pe când şedea pe Muntele Măslinilor, au venit la el discipolii şi i-au zis aparte: „Spune-ne, când se vor întâmpla toate acestea şi care este semnul venirii tale şi al sfârşitului lumii?”

Isus iese din templu. Ucenicii sunt uimiți de măreția templului și Isus le spune că aici nu va rămâne piatră peste piatră. Este clară aluzia la ce se va întâmpla în acea generație: distrugerea templului din anul 70. În spate stă o însemnătate mai profundă: la moartea lui Isus s-a rupt catapeteasma (voalul) templului.

Templul reprezintă centrul poporului, locul comuniunii cu Dumnezeu, axa lumii unde omul este în comuniune cu viața… Distrugerea templului înseamnă risipirea, distrugerea totului. Pentru că templul structura, organiza și timpul (calendarul, sărbătorile) și spațiul (organizarea arhitectonică a orașului în jurul templului). Dacă se distruge templul, cade și timpul și spațiul. Deci, pe bună dreptate discipolii înțeleg sfârșitul templului ca fiind sfârșitul lumii.

Acest discurs este făcut înainte de moartea lui Isus. Însă la moartea lui Isus tot acest discurs se va împlini. Isus ne-a prezis totul cu viața Sa. Ceea ce i s-a întâmplat Lui în viață – El care este întâiul-născut – i se întâmplă fiecărui fiu, fiecăruia dintre noi. Și ceea ce se întâmplă fiecăruia dintre noi i se întâmplă istorii lumii. Deci istoria lui Isus este istoria fiecărei persoane în parte și istoria lumii întregi, căci totul a fost creat prin El.

Ni se propune interpretarea misterului morții și al învierii ca interpretare a istoriei lumii: a sfârșitului lumii și al nașterii ei din nou.

Ucenicii-L întreabă când se vor întâmpla aceste lucruri, când se va sfârși templul, când se va sfârși lumea și care va fi semnul?

Pe noi întotdeauna ne interesează „când”. Când murim? Dumnezeu n-a revelat acest fapt nimănui. De ce? Pentru că viața e un dar și trebuie să trăiesc în plinătate fiecare clipă, și nu să mă preocup sau să aștept momentul în care voi muri. Dacă aș aștepta moartea, nu aș mai face nimic. Ori aș trăi cu frică sau cu dorință (dacă doresc să-L întâlnesc pe Domnul). Dar Domnul dorește ca eu să trăiesc întreaga mea viață în plinătate, ca dar al lui Dumnezeu. Prin urmare, acest „când” Domnul nu-l descoperă nimănui, niciodată.

Dacă cineva vă spune când e sfârșitul lumii, să nu-i credeți – ne spune Isus – căci nici El nu știe. Dacă cineva pretinde că știe răspunsul, vai de el! Un om poate ști ceasul morții sale… doar dacă se sinucide.

Pe noi de ce ne interesează „când”? Pentru că trăim în timp și timpul e viață. Și noi gândim „când va fi?” căci așa ne organizăm…

Trebuie să fim atenți, căci timpul e ceva dificil de înțeles. Este viață, dar este viață în timp și specificul timpului este că nici viitorul și nici trecutul nu există ci există numai prezentul. Dacă tu trăiești în așteptarea viitorului, de fapt nu trăiești. Deci problema este cum să trăim prezentul în plinătate. Și viitorul ce va fi? Ceea ce ai făcut acum!

Tu vrei să construiești o casă și întrebi: „când va fi construită?”. Niciodată. Însă dacă tu pui piatră peste piatră în fiecare zi, când ai așezat toate pietrele, va fi construită… Și nu mai repede. Deci, depinde de tine.

Isus trimite problema sfârșitului lumii mereu la timpul prezent, la responsabilitatea noastră operativă și nu o pune pe seama speculațiilor (ideilor) neliniștitoare, religioase, care te sclavizează și ți se opun. În lume mulți se realizează material răspândind aceste lucruri.

Apoi caută semne despre sfârșitul lumii… Au văzut ceva în lună, în soare, războaiele…

Isus va da un singur semn: semnul Fiului omului! Și este singurul semn care ne folosește pentru a interpreta istoria.

Acum aflăm primele răspunsuri pe care Isus le dă acestor întrebări. E un răspuns pe care îl amână, căci toate aceste „când” nu sunt adevăratul și unicul „când” al sfârșitului.

E o religie fără profunzime aceea care alunecă în trecut sau se refugiază în viitor. Credința adevărată care derivă din mesajul Evangheliei, credința pe care ne-o dă Isus se bazează pe prezent. Trecutul nu mai există, viitorul încă n-a sosit… Ceea ce există este prezentul! Și tu trăiești prezentul.

E interesant că Evanghelia ne povestește ceea ce Isus a făcut „în trecut” și noi îl credem. Acest trecut al lui Isus este ceea ce eu trăiesc în prezent, astfel încât și eu să mă aflu mereu cu El. Și deci, ceea ce trăiesc acum, îmi arată care va fi viitorul meu.

vv. 4-8

4 Isus le-a răspuns: „Aveţi grijă să nu vă înşele cineva. 5 Căci mulţi vor veni în numele meu spunând: «Eu sunt Cristosul» şi-i vor înşela pe mulţi. 6 Atunci veţi auzi vorbindu-se despre războaie şi zvonuri de războaie. Nu vă înspăimântaţi, căci trebuie să aibă loc toate, dar nu este încă sfârşitul. 7 Se va ridica un popor împotriva altui popor şi un imperiu împotriva altui imperiu şi va fi foamete şi cutremure în diferite locuri. 8 Dar toate acestea sunt începutul durerilor.

Primul tablou. Isus ne spune: „nimeni să nu vă înșele, să nu vă ducă la rătăcire”, este refrenul, axa pericopei. Prima înșelăciune descrisă de text este omul care ni se prezintă zicându-ne „eu sunt Cristos”. Mereu vreun nebun se recomandă a fi Cristos și mereu află persoane care-l urmează. Mereu întâlnim oameni care spun: „Eu sunt unsul, eu sunt salvatorul vostru: Urmați-mă pe mine și veți vedea că veți afla adevărul…”. În secolul trecut am avut multe mântuiri, salvări: „salvarea poporului ales, salvarea națiunii, salvarea clasei muncitoare, salvarea bunăstării, salvarea pe care o aduce liberalismul… apoi diferitele dictaturi la nivel mondial” și toate acestea sunt falșii cristoși. Acești falși cristoși nu ne salvează, nu ne mântuiesc. Dacă fac ceva util, e bine. Dar nu aceasta este mântuirea.

În zilele noastre „falsul cristos” constă în faptul că noi credem că vom elimina din viață limitele noastre; avem aiureala atotputerniciei, luptăm mereu împotriva limitei fără să știm că suntem limitați și muritori. Deci ne lipsește înțelepciunea. Ne lipsește acceptarea realității. Trăim în lumea viselor, închipuirilor, făcând apoi lucruri ciudate. Căci dacă tu mergi împotriva realității îți faci rău ție și altora.

Deci să nu ne lăsăm înșelați de falșii cristoși. Falșii cristoși sunt aceia care spun: „iată, noi suntem aceia care eliminăm răul”. Da, au fost eliminate multe rele în secolul trecut (războaiele, lagărele de concentrare… toate au fost făcute pentru a elimina răul). Aceeași medicină poate elimina boala. Nu va elimina faptul că suntem muritori, deși se spune că medicina ar putea face și acest lucru. Poate, dar a trăi în veșnicie nefericiți nici măcar nu e de dorit. Cel puțin să-i lăsăm omului dreptul ca pentru el răul să se termine.

Apoi se vorbește de diferitele rele: războaie, foamete, cutremure, împărăție împotriva altei împărății, popor împotriva altui popor… parcă am citi știrile zilnice din ziare. Aceste rele sunt condimentele istoriei.

Răul există și istoria ne arată tot mai mult agresivitatea (violența) omului. Răul care există în inima omului iese afară și se multiplică până când a ieșit tot răul. Răul ni se arată că este rău și ne spune că nu merită să continuăm așa. La fel ca și-n timpul crucificării lui Isus, deja a ieșit supremul rău: mai mult rău decât a-L ucide pe Dumnezeu, noi nu putem face. Și pe cruce se arată întreaga răutate și prostie a răului. Căci tocmai când iese tot răul, răul s-a terminat. A descărcat toată puterea sa negativă.

De fapt, Isus spune că e necesar să se întâmple. Cuvântul „e necesar” nu înseamnă că Dumnezeu vrea răul, sau că este inevitabil, ci, pentru că există răul, el trebuie să iasă la suprafață. Este același cuvânt care se folosește pentru cruce, la fel cum crucea e necesară, nu pentru că Dumnezeu o vrea, ci pentru că noi o facem și El este înăuntrul faptelor noastre.

Deci istoria se află sub „necesitatea” tendinței noastre spre rău și violență care tot iese, până când omul n-o recunoaște că e violență și rău și se convertește.

Răul este apocaliptic, adică revelator (adică arată că există răul și că e ceva rău), dar răul nu este eshatologic (definitiv). De fapt Isus spune, „nu este sfârșitul”. Deci oricare ar fi răul care există, acela nu este sfârșitul. Sfârșitul va fi atunci când va fi împlinit scopul.

Isus dă o altă interpretare acestui rău și apoi explică de ce. Răul este începutul durerilor. Cuvântul durere, în greacă, desemnează durerile nașterii. Răul istoriei nu este nimic altceva decât „durerile nașterii”, efortul, durerile istoriei pentru a genera omul nou, pentru a genera Fiul. Și întreaga creație geme în durerile nașterii în așteptarea revelării gloriei fiilor lui Dumnezeu, le spune Pavel romanilor. Deci răul este interpretat ca locul generării Fiului: pe cruce este generat Fiul… Căci Isus pe cruce este deplin Fiu! Pentru că este Acela care trăiește iubirea față de Tatăl până la capătul extrem, care e crucea. De aceea e Fiu.

Așa și răul istoriei ne generează pe noi ca fii. În acest rău noi trăim ca și Cristos iubirea, mila, refuzând să răspundem răului cu rău, și biruind răul prin bine. Deci rolul istoriei este să-l nască, să-l genereze pe mărturisitor. Creștinul nu este în afara răului, ci este în interiorul răului, la fel ca și Cristos, este în rău la fel ca acela care nu face răul. Și cine nu face răul este acela care-l poartă pe umerii săi și-l biruiește… Nu biruiește răul, omul care-l face… Deci în această situație de rău, se descrie situația discipolului.

N.B. Răul nu este sfârșitul, ci este „începutul durerilor nașterii”, ceva care se naște, este acea provocare pozitivă, diferită față de tot ceea ce experimentăm și vedem .

vv. 9-14

9 Atunci vă vor da la tortură şi vă vor ucide; veţi fi urâţi de toate naţiunile, din cauza numelui meu. 10 Atunci mulţi se vor scandaliza, se vor trăda unii pe alţii şi se vor urî între ei. 11 Mulţi profeţi falşi se vor ridica şi vor înşela pe mulţi. 12 Din cauza înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci. 13 Însă cine va rămâne statornic până la sfârşit, acela va fi mântuit. 14 Şi această evanghelie a împărăţiei va fi predicată în toată lumea, ca mărturie pentru toate naţiunile. Atunci va veni sfârşitul.

Aceste versete vorbesc despre discipol. Discipolului i se întâmplă la fel ca lui Isus. Cine se împotrivește răului simte rezistența răului. Trebuie să ținem seama de acest lucru. Nu avem multe alternative: ori faci răul și-l multiplici și apoi cade și peste tine… sau nu-l faci și te împotrivești răului și atunci îl iei asupra ta.

Ceea ce i s-a întâmplat lui Isus… misterul crucii este semnul pentru a interpreta în mod corect istoria noastră. Prin cruce Isus a biruit răul. Crucea este gloria Sa și este victoria Mielului și mântuirea lumii, după cum vom vedea. La fel și discipolul este asociat cu misterul morții și al învierii, dar și lumea este asociată aceluiași mister. Mai mult, lumea provoacă moartea și apoi moare. Discipolul rezistă înaintea morții, devine mărturisitor, martir… Martir al unei iubiri mai mari decât orice rău. Acesta este sensul răului din istorie. La fel cum s-a întâmplat pe cruce: a ieșit răul maxim și s-a arătat binele maxim: Dumnezeu și-a dat viața pentru noi. S-a arătat ca fiind Dumnezeu și Domn al vieții.

La fel și noi, suntem chemați să mărturisim adevărul și iubirea în această istorie… nu într-o alta, diferită. Convinși că nu suntem singuri. Și a birui răul – făcând binele – este singurul sens al istoriei. Dacă nu… noi continuăm să facem răul și totul devine tot mai rău.

Pentru credincios există unele pericole. Primul este acela de a se scandaliza: pentru că, dacă fac binele, eu observ că binele îmi iese rău și cu dificultate. Este un scandal! Însă eu constat că răul îmi reușește bine și cu ușurință. Cum de-i așa? Tu ține cont de acest lucru. Nu te scandaliza de cruce! Dacă vrei să reziști înaintea răului, te împotrivești răului. Dacă te împotrivești, te lupți. Te lupți, dar nu cu aceleași mijloace ca și ale răului. Îl biruiești prin iubire și milă, la fel cum a făcut Domnul. Și nu te scandaliza de această aparentă înfrângere! Căci faptul că tu reziști răului este adevărata putere a binelui.

Vi se va întâmpla să fiți urâți și trădați. Se întâmplă în special în timpul prigoanelor. Vor apărea profeți falși care-i vor înșela pe mulți. Cine sunt acești profeți falși? Aceia care te învață cum să eviți crucea. Fapt posibil: e suficient să începem cruciadele, să biruim și atunci dominăm noi, bunii… sau să spunem că noi – care suntem iluminați – suntem deasupra binelui și al răului… Nu! Noi suntem în interiorul răului, la fel ca Domnul. Și în această lume în care domină legea junglei, noi alegem să trăim ca frații. Așa se termină violența și răul.

Unde se trăiește fraternitatea, răul e biruit. Este clar că murim. Însă oricum vom muri. Dar aceasta nu este moarte, ci deja este viața veșnică. Este o iubire mai mare decât vița și moartea și-i dă sens vieții. Dacă nu, de ce să trăim? Pentru a îmbătrâni și a deveni tot mai slabi? Și atât? Trăim pentru a da sens vieții în adevăr, în iubire, în dreptate, cu un sens de maturizare crescătoare și, la urmă, să mergem în întâmpinarea Domnului, după o viață în care noi am urmat pașii Săi.

Apoi va fi o răspândire a nelegiuirii. Adică fiecare face ceea ce vrea și iubirea multora se răcește. Acesta e adevăratul rău: a pierde iubirea pentru Domnul, pentru adevăr și pentru frați. Deja toți fac așa. Acesta este răul maxim, este „urâciunea pustiirii” atunci când în locul lui Dumnezeu omul pune idolii. Deci fii atent, să nu cazi în acest păcat! Căci acesta este semnul sfârșitului lumii. Când faci așa, deja ești terminat. Nu mai ești om și nu mai ești discipol.

Trebuie să stăruiești până la sfârșit în această iubire și tocmai așa tu aduci mărturie Evangheliei iubirii (la toate popoarele). Deci scopul istoriei este vestirea Evangheliei (faptul că suntem fii) tuturor fraților. Atunci va fi sfârșitul pentru că acesta este scopul creației, ca toți să fim fii în Fiul.

Răul care există în istorie nu se împotrivește acestei mărturii, ci o provoacă, o accelerează. Răul dinaintea noastră provoacă binele, mila… Nu pentru ca să facem răul, ci pentru că răul e în noi și în toți… Iar cine încă nu a înțeles ce este iubirea Tatălui față de toți în Fiul și n-a cunoscut darul Spiritului, atunci perpetuează violența, adăugând bucata sa de violență și sporind capitalul răului. Un capital care acum este atât de mare… încât e capabil să distrugă lumea într-o clipă (cf. bombele atomice).

Înaintea acestui rău ar trebui să devenim înțelepți, să înțelegem că unele jocuri prostești de putere și arme nu trebuie făcute, și că putem cu răbdare, zi după zi, să construim o lume mai umană, frățească, în comuniune și solidaritate. Poate că nu vom face acest lucru, dar nouă ne este încredințat să facem acest lucru. Isus a făcut așa.

Antonie cel Mare zicea: vor veni vremuri în care toți vor fi iubiți. Va exista un înțelept și vor spune să-l prindem și să-l omorâm pentru că e nebun. E ceea ce i s-a întâmplat lui Isus când toți au fost împotriva Lui (mai marii poporului, puterea politică și religioasă, poporul). Acesta este nebun, să-L ucidem. Poate că sfârșitul lumii va fi așa. Totuși… ce este nou?… Că cel puțin înțeleg că e așa și că sunt mântuit de acest Cristos… Există cineva care m-a mântuit.

Cap. 23 vorbește de răul și violența prezente în ucenic: ipocrizia, mormintele văruite, a-i învinui pe părinți… dar noi continuăm să facem ca ei. Problema este că – cel puțin – ne dăm seama că facem așa. În acel moment cu adevărat am înțeles semnul Fiului omului și pentru noi vine sfârșitul lumii și se naște lumea nouă, adică omul iluminat, care vede în această lume – și în sine – prezența lui Dumnezeu și vede mântuirea ca fiind posibilă chiar în această situație.

Când răul se răspândește, credința este amenințată. Înaintea răului ne gândim că dacă va continua răul, răul va birui. Acest gând este împotriva credinței. Cu adevărat răul provoacă mizeria, adică mila lui Dumnezeu. Apoi, a persevera, înseamnă a avea răbdare, a duce cu rezistență și putere chiar și ceea ce derivă din rău.

vv. 15-22

15 Aşadar, când veţi vedea urâciunea pustiirii, de care vorbeşte profetul Daniel, stând în locul sfânt – cel care citeşte să înţeleagă – 16 atunci, cei care sunt în Iudeea să fugă în munţi; 17 cel care se află pe terasa casei să nu coboare ca să ia ceva din casă, 18 iar cel care este pe câmp să nu se întoarcă înapoi ca să-şi ia haina. 19 Vai celor însărcinate şi celor care alăptează în zilele acelea! 20 Rugaţi-vă ca să nu se întâmple iarna sau în zi de sâmbătă. 21 Atunci va fi o nenorocire atât de mare cum nu a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. 22 Şi dacă n-ar fi scurtate zilele acelea, nici un om nu s-ar fi salvat; însă de dragul celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.

Se vorbește despre „urâciunea pustiirii” care e semnul sfârșitului. „Urâciunea pustiirii” este un citat din profetul Daniel în care se vorbește despre ceea ce a făcut Antioh Epifanul când a pus statuia lui Jupiter în templu. Când în locul lui Dumnezeu este idolul, să știi că aceasta este sfârșitul. Ce înseamnă? Fii atent: acesta este răul maxim, este sfârșitul lumii. Cred că lucrul e evident. Care este pentru noi idolul care ține locul lui Dumnezeu? Cine este pentru noi absolutul nostru? Acesta este sfârșitul lumii. Să fim atenți. Asupra acestei teme nu trebuie să facem compromisuri. Spune: „cine e pe acoperiș să nu se coboare să-și ia haina sau altceva din casa sa”. Cu acest idol tu nu trebuie să fii de acord. Nu te supune idolului, adică răului! Adică, nu absolutiza răul, fapt pe care însă, noi îl facem destul de des.

Evanghelistul spune: „cine citește să înțeleagă”. Deci fiecare epocă să descopere care este idolul specific căruia toți îl plecăm genunchii. Acel idol care în Apocalipsă este fiara cu numărul 666, adică acele legi necesare, care controlează toată omenirea, pentru că toți trebuie să facă așa… Însă tu nu face așa!!! Dacă lucrul e greșit, nu-l face!

În timpul nazismului au poruncit să-i ucidă pe evrei… Un om cu puțin bun simț, de umanitate sau de credință nu s-ar fi supus acestui ordin. E ușor să spunem lucrurile care au trecut. Care sunt lucrurile la care astăzi nu trebuie să ne supunem? Sistemul de minciună și violență, piața afacerilor (bursa) care a devenit dumnezeul lumii… nimeni nu se mai interesează de săraci, de dreptate, de solidaritate, se distrug familiile. Cine citește, să înțeleagă…

Avem nevoie de discernământ pentru a înțelege cum să mărturisim în această situație în care există ceva absolut, care a luat locul lui Dumnezeu și care nu e Dumnezeu și noi să nu i ne închinăm idolului. Altfel acesta e sfârșitul lumii. Mai bine să fim morți, decât să facem așa. Căci făcând așa, tu trăiești moartea și exporți moartea. Nu mai ești martor al vieții. Acest fapt îl preocupă pe Domnul și nu atât răul. Răul există de la început, pentru că am făcut rău… Fii atent să nu te închini idolului.

Cine este pe câmp să nu se întoarcă înapoi… îi pare rău pentru femeile însărcinate… Promisiunea de viață, în această situație a idolului, nu este nimic altceva decât o premisă a morții.

Va fi o mare strâmtorare… Însă acele zile vor fi scurtate. Adică nicio încercare nu va depăși puterile noastre. Așa trebuie să spunem și astăzi: că oricare ar fi răul care este în istorie (de fapt, este același rău care din totdeauna a existat și se arată tot mai clar), tot nu va depăși puterile noastre, datorită darului Spiritului, pentru a-l birui cu binele.

Nu vă preocupați de faptul că unii vă vor spune că Cristos este aici sau acolo sau în intimitatea ta sau în deșert și voi mergeți acolo… căci astfel vă mântuiți… Nu credeți!!! Cristos e prezent cu semnul Său în această situație.

Crucea este urâciunea pustiirii. Aici El a mărturisit maxima iubire. Deci nu-L căutați în afara situației concrete. Și nu faceți previziuni căci spune: așa cum fulgerul vine pe neașteptate și toți îl văd, așa să știți că El vine și-L vom vedea cu siguranță. Nu-L poți prevedea, trebuie numai să-L vezi în timp ce există cu semnul Său.

Și prezența Sa ascunsă: „unde va fi cadavrul, vor fi vulturii”… Prezența vulturilor îți spune că acolo e prada. Așa, prezența Lui ascunsă o vei înțelege văzând vulturii. Acum nu explicăm acest text. Adică există ceva care face vizibil ceea ce nu se vede. Fii liniștit că sfârșitul este foarte vizibil.

Mulți psalmi vorbesc de dreptul care în necazuri afirmă încrederea în Domnul sau cere încrederea în Domnul. Ps. 37,38, 55, 59, 60…; 1 Tes. 5; 2 Tes. 1,1-11.

Autor: pr. Silvano Fausti
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Ioan Moldovan și Gabriela Neag