În textul nostru este indicat destinatarul Fericirilor și anume, comunitatea credincioșilor. Deoarece există un raport care-L unește pe Cristos cu toți credincioșii, aceștia descoperă că există un raport și între ei. Cine a ascultat cele opt fericiri a văzut darul păcii mesianice și darul de a deveni fiu, având – la fel ca Fiul – aceeași viață, stil și destin. Un stil și destin opuse celor lumești și din această cauză, Fiul întâmpină împotrivirea celorlalți, fiind persecutat.

Se citește Mt 5, 11-16

¹¹ Fericiţi sunteţi când vă vor insulta, vă vor persecuta şi, minţind, vor spune împotriva voastră tot răul din cauza mea. ¹² Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie, căci răsplata voastră mare este în ceruri; căci tot aşa i-au persecutat pe profeţii dinaintea voastră. ¹³ Voi sunteţi sarea pământului. Dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce se va săra? Nu mai este bună de nimic, decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. ¹⁴ Voi sunteţi lumina lumii. Nu se poate ascunde o cetate aşezată pe munte. ¹⁵ Nici nu se aprinde o candelă şi se pune sub obroc, ci pe candelabru ca să lumineze pentru toţi cei din casă. ¹⁶ Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri.

1. 11-12 sunt dezvoltarea ultimei fericiri. Este fericirea nu atât a individului, cât a comunității.
2. 13 „sarea”: exprimă identitatea comunității persecutate și a discipolului prigonit ,dar care au „gustul” lui Cristos.
3. 14-16 „lumina”: arată însemnătatea în exterior a comunității și a discipolului, care devin lumina care luminează lumea și „lampa” care luminează casa, adică însăși comunitatea.

Comunitatea (discipolul) este identificată cu Domnul. Trăiește ca fericire, bucurie, dans, asemănarea cu Isus, în viață și stil, dar și-n dificultățile care se află în exterior.

Ce i s-a întâmplat lui Isus, i se întâmplă și comunității. De fapt, Faptele Apostolilor subliniază asuprirea primei comunități, după cum și Isus a fost prigonit. În prima parte a Evangheliilor sinoptice Isus experimentează un anume succes, apoi va fi persecutat, oropsit până la moarte. La fel i se întâmplă comunității.

Col. 1,24: Cine evanghelizează se bucură de suferințe, deoarece prin ele completează ceea ce lipsește patimilor lui Cristos, în favoarea trupului Său, Biserica.

Suferința la care este supusă comunitatea este apreciată, căutată – nu din masochism ci – pentru că este specifică lui Cristos. Prin suferința care se îndură pentru Evanghelie se subliniază comuniunea care există cu Cristos.

Isus este noul Moise care dă noile porunci – cele opt fericiri – care par aproape imposibil de trăit.

Irineu din Lion subliniază că marea răsplată în cer înseamnă a deveni fii, „fiul” lui Dumnezeu!

Acest mod radical de a trăi Evanghelia, înainte de toate, este trăit de Cristos. El ne permite – în dar – să trăim la fel ca El radicalitatea.

v. 11

¹¹ Fericiţi sunteţi când vă vor insulta, vă vor persecuta şi, minţind, vor spune împotriva voastră tot răul din cauza mea.

„Fericiți voi”, înseamnă „vă felicit”, deoarece sunteți într-o situație dificilă, însă Dumnezeu o împărtășește cu voi și și-o însușește, o ia pe umerii Săi. Isus nu spune că suntem fericiți pentru că suferim!!!

„Sunteți fericiți când vă vor ocărî, prigoni…” sunt cuvintele lui Cristos, exprimând ceea ce El a trăit. Matei – când le scrie – ține seama și de starea comunității sale, care a trecut prin perioada în care era privită binevoitor, dar acum este prigonită. Este o comunitate încercată, dar tocmai din acest motiv, Domnul îi este aproape. Comunitatea de află într-o strânsă comuniune cu Domnul, tocmai în baza persecuțiilor.

Verbul la timpul viitor: „Vă vor ocărî” desemnează un lucru deja probat: i s-a întâmplat lui Isus, ni se întâmplă nouă și se va întâmpla mereu tuturor comunităților. Ce înseamnă? Este o primă formă de prigoană, discreditare, de pierderea valorii și a importanței omului. Ocara este ceva care rănește, ucide, deoarece distruge demnitatea persoanei. Și Isus a fost discreditat, anulat! Și apostolii (F.Ap. 5,41) au fost condamnați și bătuți, dar au fost bucuroși că au fost prigoniți datorită iubirii lor pentru Isus.

Sf. Ignațiu, în exercițiile sale (nr. 167), menționează apogeul umilinței, al iubirii: „cea mai profundă iubire este aceea care se aseamănă lui Isus”!

Zice Charles de Foucold… „nu l-am transcris”. Textul apreciază suferința pentru Cristos…

„Vă vor persecuta”: prigoana creează o comuniune. (F.Ap. 9,4 – Pavel, pe calea Damascului, este întrebat: „Saule, Saule, de ce mă prigonești?”). Isus ne spune că prigonindu-i pe creștini, Îl prigonim pe El: Isus este cu prigoniții și prigoniții sunt cu Isus.

„Mințind vor spune răul împotriva voastră”: nefiind asemenea lumii, vom fi prigoniți.

v. 12

¹² Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie, căci răsplata voastră mare este în ceruri; căci tot aşa i-au persecutat pe profeţii dinaintea voastră.

(Ps. 30,12: ai schimbat plânsul meu în bucurie; Lc. 10,21-22 „Isus a dansat în Spirit…”). Trebuie să dansăm și să ne bucurăm, deși suferim, pentru că plata este mare în ceruri.

Care este plata? Nu vom avea ceva, ci vom fi cineva, vom fi fiii lui Dumnezeu. Irineu din Lion afirmă că „gloria lui Dumnezeu este omul viu”. Viața ne-o dă Spiritul Domnului.

v. 13

¹³ Voi sunteţi sarea pământului. Dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce se va săra? Nu mai este bună de nimic, decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.

Imaginea „sării”. Mai întâi se spune „voi”. Dar cine este „sarea” și „lumina”? Este Isus, deoarece Isus are „gustul” lui Dumnezeu. „Gustul” lui Isus este în opoziție cu gustul lumii (2Cor. 2,14: arată cele două gusturi care se opun). Discipolul, primind darul de a participa la viața lui Isus, are acest „gust”. Și tocmai a avea „gustul” lui Isus constituie ființa comunității, .

Sarea este identitatea, a avea cunoașterea și experiența lui Dumnezeu: este identitatea comunității. Este și o slujire a altora, fapt pentru care dacă sarea-și pierde gustul (se poate întâmpla…), este aruncată de la Dumnezeu și disprețuită de oameni, călcată în picioare.

Atenție! Și discipolii-și pot pierde „gustul”. Cine dă gust sării este Domnul. Versetul despre lumină iluminează pasajul pericopei despre sare.

v. 14-15

¹⁴ Voi sunteţi lumina lumii. Nu se poate ascunde o cetate aşezată pe munte. ¹⁵ Nici nu se aprinde o candelă şi se pune sub obroc, ci pe candelabru ca să lumineze pentru toţi cei din casă.

„lumina”. Lumina este Isus: „Lumină din Lumină”, se spune despre Isus în Crez, este o lumină care luminează prin lumina proprie. Această lumină – Isus – strălucește pe obroc, care este crucea. Și strălucește „în întuneric”; în evangheliștii sinoptici; este lumina care se răspândește în întunericul vieții cotidiane. Este o lumină care strălucește atât de tare încât lumina zile ni se pare întuneric.

Io. 8,12 Isus este Lumina lumii. Psalmistul subliniază: „În lumina Sa vedem lumina”. Isus este Lumina. Noi fiind botezați în El suntem iluminați – vedem identitatea noastră – și această lumină o reflectăm asupra altora.

Nu credinciosul (sau comunitatea este lumina), ci transmite lumina care este Isus. Încercăm să transmitem ceva din Lumina care este Domnul, în ciuda limitelor noastre, (luna nu strălucește prin lumina sa, ci pentru faptul că reflectă lumina soarelui. De aceea transmite lumina).

După ce Moise s-a întâlnit cu Dumnezeu – Care strălucea intens – a fost nevoit să se acopere cu un voal când vorbea cu poporul, pentru că transmitea Lumina Domnului. (Imnul: Lumină lină… Cristos este lumina!).

Lumina nu modifică realitatea, ci ne arată formele, culorile și splendoarea realității.

Lumina în Io. 8,12 are o notă dramatică pentru că întunericul nu a primit-o.

Orașul de pe munte (Is. 2,2-3). Ne amintește de muntele templului Domnului la care se vor îndrepta toate popoarele amintite în profetul Isaia. Este o viziune finală a ceea ce se va întâmpla, dar și a ce s-a întâmplat, deoarece pe Munte s-a arătat iubirea Domnului pentru noi (pe Calvar). Este o aluzie la Cristos – Cel răstignit, Care emană din coastă sânge și apă, născând orașul sfânt, Ierusalimul.

Acest oraș de pe munte nu poate rămâne ascuns.

A trăi credința, experiențele de comuniune și unire cu Domnul devin fapte vizibile, iradiază ceva și tu nu trebuie să te preocupi să arați că ești unit cu Dumnezeu. Este ceva care nu poate rămâne ascuns, deși nu trebuie să-ți faci publicitate. Dacă ai o iubire adevărată, primită, experimentată nu poate rămâne ascunsă.

Candela o pui pe „candelabru”! Candelabru este crucea, ceva care arată iubirea Domnului! Cu privire la comunitate există o referire mai importantă decât aceea care există în casa comunității.

Luca zicând că iluminează pe cei care intră în casă, avem o referire la cei care se convertesc.

v. 16

¹⁶ Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri.

„În acest fel”, adică luminați voi în modul în care Isus a iluminat din înaltul candelabrului, care este crucea. Este un text care se referă la comunitatea lui Matei care, într-un anume fel, este răstignită.

„Așa să strălucească lumina voastră”: este vorba de Lumina lui Dumnezeu răspândită în jurul vostru și se reflectă prin voi.

Așa să strălucească… „înaintea oamenilor”, adică a acelora din comunitate și a acelora noi care intră acum în comunitate (Lc. 11,33).

Această Lumină care e Domnul, cu dinamismul și stilul specific, strălucește, prin intermediul credincioșilor, înaintea oamenilor și nu devine o demonstrație (credința nu este demonstrată, ci arătată și nu prin demonstrația intelectuală, convingerea altuia, ci prin arătarea luminii).

Relația pe care o ai cu Dumnezeu și cu alții strălucește și transmite lumina. Dumnezeu este mărit pentru că noi trăim ca frații și arătăm (nu demonstrăm) că El este Tatăl.

În Gen. Lumina este asociată cu faptele drepților. Matei zice că pomul, crucea, bun face fructe bune.