Cap. 3. Mireasa, nunta şi Învierea

În acest capitol vom sublinia cum oameni atât de diferiţi (soţul şi soţia) sunt chemaţi de Dumnezeu să participe convergent la singurul său plan mântuitor. Vom constata că fiecare este dăruit celorlalţi şi fiecare primeşte darul celorlalţi în misterul sfânt al comuniunii, început şi dorit de Domnul. Apoi, vom sublinia şi faptul că rugăciunea mirilor este ascultată de Dumnezeu, care îi va feri de toate relele, inclusiv de moarte.

3.1. Mireasa: un dar de har

Tobie, încă speriat, ajunge în satul unde locuia Sara. Rafael îi dezvăluie că Sara este destinată să fie soţia sa, iar boala ei va fi vindecată cu ajutorul organelor extrase din corpul peştelui. Tobie învaţă să schimbe suferinţa sa în iubire, pentru sine şi pentru mireasa sa: „Şi ascultând Tobie acestea, a iubit-o şi sufletul lui s-a lipit de ea foarte” (Tb. 6, 19). Noi, în calitate de soţi, ne însuşim acest rol împlinit de Tobie? Cum putem iubi o persoană pe care încă nu am cunoscut-o? De fapt, iubirea tânărului este împlinirea ascultării de vocaţia, de menirea vieţii sale! „Ea este persoana pe care Dumnezeu ţi-a dat-o ţie”  (Tb. 6, 18), îi spune îngerul!

Tobie se împlineşte doar în măsura în care îşi iubeşte soţia! Textul biblic ne învaţă că două persoane se căsătoresc şi devin un singur trup şi o singură inimă, o singură viaţă, din voinţa Creatorului. Fiecare dintre cei doi a primit de la Domnul această misiune: de a-l alege şi iubi pe celălalt. Este uşor să obiectăm că partenerul de viaţă nu ne iubeşte… Dar uităm să ne întrebăm dacă noi îl iubim.

Creştinul trebuie să îşi privească partenerul de viaţă, ca pe un dar primit de la Dumnezeu! Faptul că îngerul este cel care îl conduce spre viitoarea soţie, ne arată că la baza întemeierii familiei se află o dorinţă a Creatorului: un dar este soţul pentru soţie… un dar sunt copiii pentru părinţi. Cum respectăm „darul” pe care Dumnezeu ni l-a oferit? Cum îl ocrotim, sprijinim şi încurajăm? Cum îl iubim? Faptul că Tobie nu mai putea să-şi întoarcă ochii de la soţia sa ne spune ceva?

Întâlnirea pe care Dumnezeu ne-o prilejuieşte cu alte persoane este un dar al Său. Este vorba de persoane, fiinţe diferite, care se acceptă şi vor să realizeze comuniunea (dintre el şi ea) pe baza iubirii şi nu pe baza neînţelegerii. Întotdeauna ceilalţi sunt pentru noi darul misterios pe care îl primim direct de la Domnul. Ceilalţi ne dau posibilitatea să ne înţelegem pe noi şi să ne realizăm vocaţia vieţii de mamă, tată, soţ, soţie… Primind darul celuilalt de la Dumnezeu, avem posibilitatea să-i transmitem celuilalt darul propriei noastre vieţi şi, astfel, să ne împlinim vocaţia, identitatea noastră de oameni: creaţi gratuit de Domnul, din şi pentru iubire, din şi pentru comuniune fericită.

3.2. Nunta

Începând cu al şaptelea capitol, notăm că Tobie îi permite îngerului să ceară mâna fetei, în numele său, ca şi cum ar zice: „Căsătoria noastră este voia Domnului”. Raguel, tatăl fetei, îl invită pe tânăr să ia masa, pentru a-şi recăpăta puterile. Tobie nu se predă, îşi asumă responsabilitatea: mai întâi acordul şi pe urmă vor putea mânca şi bea. Prin credinţa în cuvintele îngerului şi prin iubire, tânărul îi va convinge şi pe părinţii Sarei[1]. Familia Sarei este ospitalieră cu necunoscuţii, deoarece în cultura lor, oaspetele era considerat sacru. Erau convinşi că îi dau ospitalitate lui Dumnezeu.

Tatăl căutase un soţ pentru fiica sa de şapte ori, dar, neţinând cont de voia Domnului, în jurul său a răspândit numai moarte. Câţi părinţi se comportă asemenea lui Raguel, şi impun partener de viaţă copiilor? Totuşi, acum, tatăl Sarei, conştient de ceea ce se întâmplase cu ceilalţi şapte pretendenţi, este cinstit şi nu ascunde problemele ei. Apoi, le spune: „Ia-o chiar acum căci ţi se cade. Tu eşti fratele ei şi ea este sora ta! Milostivul Dumnezeu să vă facă parte de toate cele bune!” (Tb. 7, 11). Indiferent de problemele vieţii, credincioşii îşi pun încrederea în Dumnezeu, deoarece cunosc din Biblie minunile Lui, săvârşite în favoarea poporului. O credinţă tare cere cunoaşterea Scripturii! Noi o citim?

Autorul sacru doreşte să ne arate cum providenţa divină este în strânsă legătură cu înţelegerea Bibliei şi cu respectarea poruncilor! Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu va elimina singur problemele din viaţa familiei noastre, dar asemenea lui Avram, Iov şi Tobit, trebuie să mergem înainte şi în clipele grele, oferindu-I Domnului posibilitatea să intervină şi să ne ajute.

Sentimentele părinţilor Sarei sunt amestecate: bucuria şi frica de moarte. În zilele noastre, când familia este atacată de certuri, neînţelegeri, divorţuri, ne bucurăm când doi oameni se căsătoresc, dar ne şi preocupăm, pentru că nu ştim cum se va termina… Să nu uităm sfaturile pe care îngerul Rafael le-a dat lui Tobie:

„Căsătoria va reuşi dacă cei doi vor pune la baza ei valorile vieţii de familie, dacă vor fi în stare să-şi trăiască cu maturitate viaţa iar în interiorul ei, propria lor sexualitate, dacă îşi vor aminti că Taina Căsătoriei este un dar, nu un simplu contract sau peţire, dacă-L vor pune pe Domnul în inima vieţii lor de cuplu”[2].

Atitudinea Sarei este pozitivă: numai pentru că s-a rugat şi a renunţat la sinucidere, istoria poate merge înainte şi căsătoria se poate realiza! Câte femei trăiesc ca şi cum ar fi moarte în familie? Ele nu se mai roagă şi nu mai luptă în favoarea vieţii… Înainte de a se culca, Tobie îşi aminteşte de rugăciune. Astfel, Dumnezeu şi îngerul biruie diavolul. În mod similar, Persoanele care se roagă înving greutăţile, schimbă şi transformă istoria şi nu bogăţiile materiale!

3.2.1. Rugăciunea lui Tobie şi a Sarei

Rafael l-a îndemnat pe Tobie să se roage[3]. Prin urmare, pentru ca Taina Căsătoriei să aibă succes, este necesar ca cei doi să-L cheme pe Domnul şi să-I permită accesul în viaţa lor. Pentru că şi-a amintit şi a respectat sfaturile lui Rafael, Tobie a alungat diavolul. De fapt, celui care este protejat de Dumnezeu (pentru că acceptă şi face voia Lui) nimic rău nu i se poate întâmpla. Niciun rău nu va mai ameninţa căsătoria lor.

Considerăm important să redăm conţinutul rugăciunii pe care mirii o împlinesc chiar în noaptea nunţii lor şi datorită faptului că aceasta este singura rugăciune a unui cuplu din întreaga Biblie:

„Iar când au rămas numai amândoi în cameră, Tobie s-a sculat din pat şi a zis: «Scoală, soro, să ne rugăm ca să ne miluiască Domnul!» Şi a început Tobie a zice: «Binecuvântat eşti Tu, Dumnezeul părinţilor noştri, şi binecuvântat este numele Tău cel sfânt şi slăvit întru toţi vecii! Să Te binecuvânteze pe Tine cerurile şi toate făpturile Tale! Tu ai făcut pe Adam şi Tu ai făcut pe Eva, femeia lui, pentru a-i fi ajutor şi sprijin, şi din ei s-a născut neamul omenesc. Tu ai zis: ‘Nu este bine să fie omul singur; să-i facem un ajutor asemenea lui’. Şi acum, Doamne, nu plăcerea o caut, luând pe sora mea, ci o fac cu inimă curată. Binevoieşte deci a avea milă de ea şi de mine şi a ne duce împreună până la bătrâneţe!» Şi a zis şi ea cu el: «Amin!»” (Tb. 8, 4-8).

Tobie ne spune că s-a căsătorit nu pentru a-şi satisface instinctul sexual, ci pentru a împlini planul lui Dumnezeu[4]. El se căsătoreşte respectând Legea lui Moise, endogamia[5]. În acest loc înţelegem de ce Asmodeu i-a ucis pe cei şapte soţi ai Sarei. Ei nu făceau parte din tribul ei. Apoi, cei şapte nu împlineau o lege divină: doreau să posede trupul ei şi nu să se hrănească din iubirea ei. Asmodeu ne spune că astfel de căsătorii, bazate pe instinct, trebuie să înceteze, pentru că nici măcar nu se pot numi căsătorii.

Apoi, cei doi îi cer Domnului să fie îndurător cu ei şi să-i însoţească în toată viaţa lor. Ca soţi, ne-am rugat împreună? Ce i-am cerut Creatorului? Rugăciunea ne învaţă că Taina Căsătoriei nu se bazează doar pe a face dragoste. Rugăciunea ne arată că Tobie nu doreşte de la Sara numai satisfacerea poftelor trupeşti, căci el nu o consideră un obiect menit să împlinească plăcerile sale carnale.

În prima noapte, cei doi se roagă împreună, pentru a-i mulţumi Domnului şi, binecuvântându-L, recunosc faptul că El este la originea oricărui eveniment din viaţa lor. Prin rugăciunea lor, ascultată de Dumnezeu, persoanele credincioase înlătură din căsnicia lor toate pericolele şi atacurile întunericului, inclusiv moartea. Astfel, nunta Sarei nu mai produce moarte. Lucrurile s-au schimbat! Mai înainte Sara fusese jignită şi era disperată. Acum află pacea, liniştea şi odihna. Acum, amândoi îl binecuvântează pe Dumnezeu pentru că i-a ajutat!

Să ne amintim că şi Tobit a cerut moartea, însă Creatorul i-a dat viaţa şi astfel a fost posibil ca în inima sa să se întoarcă pacea. Prin urmare, trebuie să înţelegem că este necesar ca oamenii să caute, să urmeze şi să respecte voia lui Dumnezeu, pentru a găsi pacea. Dacă suntem împreună, înseamnă că Domnul ne-a dăruit această posibilitate. Fii binecuvântat, Doamne pentru acest lucru!

Amintind de cuvintele din Cartea Facerii[6], cei doi ne învaţă că viaţa de familie se bazează pe citirea şi meditarea împreună a Bibliei. La lumina Scripturii, familia poate să descopere adevărata sa identitate şi vocaţie. De fapt, autorul subliniază că familiile nu sunt asemenea unor insule izolate, ci se află în directă şi indisolubilă legătură între ele. La fel ca Adam şi Eva, familia demonstrează că este purtătoarea unui plan divin de iubire. Ea este chemată să arate şi altora iubirea lui Dumnezeu care se realizează în cuplu.

O căsătorie nu trebuie să se bazeze pe pasiune, ci pe adevăr. Din păcate, egoismul a pătruns şi în viaţa de cuplu. Şi ispita de a-L elimina pe Domnul şi a face de capul nostru este des întâlnită. Tobie şi Sara recunosc că iubirea lor se bazează pe adevăr; dreptate care înseamnă respectarea celuilalt, în particularitatea sa, darul de sine pe care îl fac celuilalt, oferindu-i viaţa pe care am primit-o de la Dumnezeu! Trupurile noastre, viaţa noastră nu ne aparţin. Viaţa ni se realizează în măsura în care o dăruim! Aşa a vrut Dumnezeu!

„Ai milă de noi… ajută-ne să ajungem uniţi până la bătrâneţe” (Tb. 8, 7). Aceasta este o rugăciune de cerere importantă! Cuplul trebuie să ştie că Domnul este alături de el şi este împreună cu el, faptul că suntem împreună nu este rezultatul meritelor noastre, ci rodul darului lui Dumnezeu, la care noi aderăm prin faptele bune şi prin rugăciune! „Aminul” de la sfârşit exprimă dorinţa soţilor de a trăi ceea ce au cerut în rugăciune.

Rugăciunea lor din „prima noapte” ne arată că sexualitatea nu este despărţită de rugăciune. Papa Ioan Paul al II-lea ne spune că limbajul trupului, sexualitatea, este unul dintre modurile în care cuplul trăieşte relaţia sa cu Dumnezeu. Sexul în interiorul cuplului nu are doar rol de reproducere, ci este expresia unităţii cuplului, continuând împreună viaţa de rugăciune: „eu dăruiesc celuilalt toată fiinţa mea, fără limită şi tot în acelaşi fel îl primesc pe celălalt”[7].

Nunta are loc, dar Raguel, deoarece era atât de obişnuit cu eşecul, nu sărbătoreşte, nu primeşte pacea şi bucuria, ci se agită, munceşte şi pregăteşte groapa[8], fapt care arată dubiile părinţilor fetei cu privire la reuşita căsătoriei. Observăm că mulţi părinţi din zilele noastre experimentează aceste sentimente. Poate nu-şi consideră copiii capabili să ducă o viaţă autonomă, departe de ei. Totuşi, atunci când se conving de faptul că al VIII-lea mire nu are aceeaşi soartă ca ceilalţi, părinţii Sarei astupă groapa în grabă. Părinţii trebuie să înţeleagă că tinerii se descurcă şi fără ajutorul lor, că vieţile acestora nu le mai aparţin, ci le aparţin lor (mirilor) şi lui Dumnezeu.

Slujnica intră în camera nupţială şi-i află pe cei doi dormind adânc. Ea duce vestea că Tobie este viu, astfel că, înainte de zorii zilei, groapa trebuie astupată[9]. Tobie nu moare! Mormântul rămâne gol! Nunta Sarei nu mai produce moarte. Lucrurile s-au schimbat! Dacă înainte Sara fusese jignită şi era deznădăjduită, acum ea a obţinut pacea, liniştea şi odihna. Acum, amândoi îl binecuvântează pe Dumnezeu, pentru că i-a ajutat!

Şi Raguel − omul care planifică şi care rezolvă totul, neţinând cont de Dumnezeu − când va înţelege că a greşit, îl va binecuvânta pe Domnul, căci a întrerupt plânsul său şi nu a permis să se întâmple răul de care se temea. Acum el poate să serbeze şi să se bucure[10]. Raguel mulţumeşte Domnului, pentru că a salvat viaţa mirilor şi cere în continuare ajutorul Său pentru viitorul tinerei familii. Astfel, ca un tată convertit, îi încredinţează milei şi iubirii Creatorului. Oamenii Bibliei ştiu să aprecieze libertatea pe care au primit-o de la Dumnezeu şi să-şi educe fiii, pentru a fi cu adevărat liberi.

În noaptea în care cei doi se căsătoresc… mormântul rămâne gol! Moartea este învinsă şi viaţa este transmisă mai departe! Moartea nu a învins omul, aşa cum nici pe Isus mormântul nu l-a biruit. Acest lucru se întâmplă pentru că cel de al „optulea” soţ s-a căsătorit cu Sara! Ziua a opta este ziua Învierii! Cu câteva secole înainte de Paştile lui Isus, Tobie vesteşte că moartea este biruită şi casa lui Raguel va fi locuită de puterea vieţii:

„Căsătorindu-se cu Sara, Tobie arată că lumina străluceşte şi pe timpul nopţii. Cel de al optulea soţ a eliberat-o pe Sara de gelozia diavolului şi şi-a legat-o sieşi pe cea care, de Dumnezeu a fost pregătită pentru el. Domnul i-a ales să aibă o vocaţie comună. Căsătorindu-se cu Sara, Tobie vesteşte că viaţa a biruit moartea”[11].

Noaptea se retrage! Moartea a fost nimicită de viaţă! Toţi se minunează, iar Tobie o cheamă pe Sara la rugăciune, pentru a-i mulţumi Domnului! Soţul este cel care trebuie să cheme soţia la rugăciune! Ne-am împlinit această datorie?

3.2.2. Cel ce doarme, biruie moartea

Tobie, dormind, a înfruntat moartea şi a învins-o. Acesta este misterul lui Isus Cristos. El, trezindu-se din moarte, vesteşte celor întristaţi şi înfricaţi de moarte că viaţa a biruit. În acest moment începe sărbătoarea nunţii, care va dura paisprezece zile[12]. Nunta celebrează eliberarea omului de ameninţarea morţii! Este exact opusul unor afirmaţii des întâlnite în zilele noastre: nuntaşii vestesc că sunt martorii unei iubiri mai puternice decât moartea!

Şi în Noul Testament, după ce Isus învie, invită întreaga lume la nuntă[13]. Mirele a venit în lume. Şi-a pregătit mireasa, ajutând-o să înţeleagă că trebuie să participe la unirea cu El, Mirele, deoarece mireasa (reprezentată prin toţi oamenii) este fiica lui Dumnezeu, destinată iubirii şi Învierii. Isus s-a căsătorit cu umanitatea… pentru a o scăpa de păcat şi de moarte. Noul Adam, Isus, poate să se unească cu noua Eva, Biserica, pentru că o recunoaşte ca fiind „os din oasele mele şi carne din carnea mea” (Gen. 2, 23).

Când Tobie rămâne singur cu Sara, o invită la rugăciune, pentru ca să ceară har de la Dumnezeu şi mântuire. Iată menirea soţului: el este mai întâi de toate, cel care veghează la mântuirea familiei sale! Primul gând este fericirea veşnică, nu fericirea trupească, trecătoare. Textul biblic ne spune că, imediat, ea l-a ascultat şi s-au rugat împreună.

3.2.3. Recuperarea împrumutului

Capitolul al nouălea ne spune succint că, după ce s-a atins scopul urmărit, acum acţiunea se îndreaptă cu rapiditate spre final.

Binecuvântarea în Vechiul Testament este, înainte de toate, un dar care vine de la Dumnezeu. Este comunicarea de viaţă şi fecunditate, care se stabileşte între cel care binecuvântează şi cel care este binecuvântat. Cartea Facerii începe cu o triplă binecuvântare dată de Creator: peste animale, peste om şi peste ziua de sâmbătă[14]. Din acel moment, istoria oamenilor pe pământ, în ciuda păcatului, va fi o istorie de binecuvântare, care, prin intermediul lui Avraam[15] se va extinde asupra întregii lumi. Binecuvântarea Domnului îi dăruieşte omului viaţă[16], fecunditate[17] şi întregul pământ[18].

Dacă Dumnezeu îl binecuvântează pe om, tot astfel şi omul Îl poate binecuvânta pe Domnul. Binecuvântarea exprimă ataşamentul faţă de El, prin care omul Îl laudă şi-I mulţumeşte Creatorului pentru darurile Sale, în orice împrejurare a vieţii[19]. A-L binecuvânta pe Domnul înseamnă a recunoaşte că totul vine de la El şi că totul este bine creat. Această mentalitate este acceptată şi de Noul Testament[20].

După ce-şi îndeplineşte adevărata misiune, Tobie predă sarcina de a recupera banii împrumutaţi de tatăl său lui Azaria, care se traduce prin „Dumnezeu ajută”[21]. Acest lucru confirmă că scopul călătoriei nu era atât recuperarea banilor, cât căsătoria. Prin urmare, după nuntă, recuperarea banilor trece în plan secund: oamenii care iubesc nu consideră important câştigul material, ci împlinirea voii lui Dumnezeu; nu-şi risipesc viaţa fugind după bani, ci-i iubesc pe cei de lângă ei. Numai astfel se poate face trecerea de la „regimul de posesie, dominare a celuilalt”, la starea de „dăruire liberă şi, celuilalt”.

După ce Tobie s-a luptat cu adversarul, cu moartea şi a adormit în noaptea nunţii − noapte în care lumina a biruit întunericul şi viaţa a învins moartea − el se opreşte, iar întregul univers îl sărbătoreşte. Tobie nu mai călătoreşte prin lume, ci lumea vine la el. Acest lucru înseamnă că Tobie şi-a oprit căutările. Stând pe loc, înţelege că lumea vine la el şi-şi oferă disponibilitatea, dăruindu-i-se. Uitându-se în jur, înţelege că toate le-a primit în dar! El înţelege că tot ce i se întâmplă sunt „daruri” pe care Dumnezeu i le oferă. El descoperă că lumea nu îi este duşman, închisoare sau capcană, nu este un loc care îl stresează, îl jigneşte şi îl refuză. Lumea i-a fost dăruită! Toate făpturile îi ies în întâmpinare şi el poate să le binecuvânteze, să le recunoască şi să le iubească în haina lor de creaturi, de fraţi şi surori. Toate acestea se petrec în ziua în care şi-a întâlnit mireasa şi s-a căsătorit cu ea.

Recunoscându-o pe Sara ca fiind darul lui Dumnezeu pentru el, Tobie binecuvântează toate făpturile. El îşi schimbă mentalitatea şi percepe toate lucrurile din lume ca fiind daruri gratuite ale lui Dumnezeu pentru om. Toate creaturile din lume, mari şi mici, sunt instrumente prin care Dumnezeu doreşte să ne arate că ne iubeşte, că are grijă de noi şi ne ospătează în sânul milei Sale. [Un bogat, reîntorcându-se acasă după o zi de lucru, observă un copil cerşind. El, trecând mai departe, se întrebă: „Unde este Dumnezeu? De ce nu are grijă de acest sărman?” Domnul îi răspunse: „Eu am grijă de acest sărman, deoarece te-am făcut pe tine şi ţi-am dat multe averi, dar tu nu ştii să-Mi fii recunoscător şi să-i iubeşti, să-i ajuţi pe fraţii tăi”].

De-a lungul călătoriei, Tobie trebuie să înveţe un singur lucru: să iubească, adică să se dăruiască şi să primească darul. Atunci când omul ştie să iubească, este pregătit pentru căsătorie, pentru că este gata să arate noii sale familii mila lui Dumnezeu, grija Sa pentru om, fidelitatea Sa faţă de cei slabi, săraci şi păcătoşi.

3.3. Tobie este după chipul tatălui său

Azaria îşi împlineşte misiunea de a recupera banii, dar deodată reapare imaginea bătrânului Tobit:

„Şi a doua zi, dis-de-dimineaţă, s-au sculat şi au venit împreună la nuntă. Şi Gabael a binecuvântat pe Tobie şi pe femeia sa. Binecuvântat să fie Dumnezeu, pentru că l-am văzut pe vărul meu Tobit, văzându-te pe tine, care îi semeni atât de mult” (Tb. 9, 6).

Autorul sacru ne readuce la Ninive, unde bătrânul Tobit îşi aşteaptă fiul. El număra zilele, îngrijorat de întârzierea fiului său[22].

Dacă dorim să redescoperim chipul lui Tobit, trebuie să privim la fiul său, aşa cum ne invită Gabael. Fără Tobie, bătrânul tată ar rămâne orb în întristarea sa. De fapt, textul biblic ne spune că pruncii îşi luminează părinţii. Acest lucru este valabil şi în zilele noastre, deoarece mulţi tineri le reproşează părinţilor faptul că se preocupă numai de câştig şi astfel pierd frumuseţea vieţii şi virtutea iubirii.

Tobie, reîntors, va fi cel care va umple sufletul tatălui său cu splendoare, lumină şi bucurie. Ca să înţelegem „chipul” tatălui nostru, asemenea lui Tobie, este necesar să împlinim călătoria noastră. Şi Isus va spune: „Cel care Mă vede pe Mine, pe Tatăl îl vede” (In. 14, 9). Nimeni nu-L va cunoaşte pe Tatăl dacă nu L-a văzut, dacă nu s-a confruntat, dacă nu L-a cunoscut pe Fiul. Lui Tobie îi spune un străin cât de bun este tatăl său. Din acest moment el cere permisiunea să se întoarcă acasă, la bătrânul Tobit[23]. Notăm faptul că părinţii Sarei le vor da consimţământul să plece, după ce îi binecuvântează[24].

Note:

[1] Cf. Tb. 7, 13-17.

[2] L. Mazzinghi, Tobia: il cammino della coppia, p. 109-110.

[3] Cf. Tb. 8, 1-9.

[4] Cf. Tb. 8, 7.

[5] Endogamia este o lege prezentă în Vechiul Testament, care decretează că bărbaţii din Israel trebuie să se căsătorească numai cu fete din poporul lor.

[6] Cf. Tb. 8, 6.

[7] L. Mazzinghi, Tobia: il cammino della coppia, p. 121-122.

[8] Cf. Tb. 8, 10.

[9] Cf. Tb. 8, 11.18.

[10] Cf. Tb. 8, 15-16.

[11] P. Stancari, Il libro di Tobia, p. 56.

[12] Cf. Tb. 8, 19-21.

[13] Cf. Mt. 22, 2.

[14] Cf. Gen. 1, 22.28; 2, 3.

[15] Cf. Gen. 12, 1-3.

[16] Cf. Ps. 133, 3

[17] Cf. Ps. 128.

[18] Cf. Ps. 37, 22.

[19] Cf. Iov 1, 21; Ps. 16, 7; 26, 12; 63, 5.

[20] Cf. 1Tm. 4, 4-5; Ef. 1, 3.

[21] Cf. Tb. 9, 1-4.

[22] Cf. Tb. 10, 1-7.

[23] Cf. Tb. 10, 8.

[24] Cf. Tb. 10, 10-14.

Autor: Pr. dr. Mihai Valentin Tegzeş