Epilogul cărţii

Istoria vieţii patriarhilor nu se încheie cu succesul lor pământesc, ci odată cu moartea lor[1], o moarte care încheie o bătrâneţe lungă şi liniştită[2].

Autorul sacru doreşte să arate că istoria lui Tobit are o semnificaţie foarte importantă pentru istoria întregului Israel (şi a noastră). El profeţeşte convertirea tuturor popoarelor la credinţa în Dumnezeu şi pedepsirea tuturor celor răi[3]. De fapt, întregul capitol este dominat de ideea că providenţa divină conduce istoria lumii spre împlinirea şi desăvârşirea ei. Mai mult, autorul ne propune ca exemplu figura lui Tobit. Acest bătrân credincios care trăieşte în exil şi care a înţeles că prezenţa Domnului este izvor de bucurie şi libertate, este personajul care ştie că religia nu este făcută numai din „porunci îngrăditoare” din care omul lovit de problemele vieţii nu mai poate să scape. Tobit este acum un om liber, vindecat de către fiul său, pe care, iniţial, el dorea să îl „vindece” cu sfaturile sale. Fiul a crescut, s-a maturizat în urma unui lung drum pe care l-a străbătut.

Cartea doreşte să ne transmită un mesaj precis: este posibil să ne păstrăm credinţa chiar şi în exil. Martirii noştri o demonstrează. În „exilul” din familiile noastre ne păstrăm credinţa? Mai mult, Israel, la fel ca noi, are datoria ca, înaintea popoarelor, în pământul exilului, să îşi mărturisească credinţa. Astfel, rugăciunea, postul, milostenia, valorile familiei sunt elementele care alcătuiesc „lumina strălucitoare” pe care trebuie să o mărturisim înaintea neamurilor. Este vocaţia care ne apropie de cer!

La urma urmei, cartea ne învaţă că familia este un misionar înaintea lumii, mărturisitoare a vieţii adevărate de credinţă: „Ca văzând lumea faptele voastre bune, să Îl preamărească pe Tatăl” (Mt. 5, 16).

Tobit, care şi-a regăsit credinţa şi bucuria de a trăi, acum este capabil să privească cu speranţă la viitor. Nu este doar un om care crede, indiferent câte necazuri îi rezervă viaţa, ci acum el este credinciosul capabil să vadă în schimbările istorice, prezenţa Creatorului. Un Dumnezeu care călătoreşte alături de om, fără să-i impună ceva, dar fără să-l abandoneze.

Exemplele de viaţă ale personajelor din textul biblic sunt trăite de mulţi oameni, în zilele noastre. Este important să fim oameni drepţi, cinstiţi, care fac milostenie! Omul trebuie să ştie că dreptatea nu este totul. Dumnezeu o depăşeşte prin darurile Sale gratuite, prin iertarea Sa, prin faptul că vrea să trăim şi să sărbătorim[4]! De fapt, împreună cu fericirea familiei şi învăţând de la exemplul familiei, lumea întreagă este capabilă de bucurie!

Note:

[1] Cf. Tb. 14, 2-15.

[2] Avram (cf. Gen. 25, 8); Isac (cf. Gen. 35, 29); Iacob (cf. Gen. 49, 33).

[3] Cf. Tb. 14, 6-7.

[4] Cf. Tb. 12, 6-14.

Autor: Pr. dr. Mihai Valentin Tegzeş