Toți au fost umpluți cu Spirit Sfânt

Fiul lui Dumnezeu, prin puterea Spiritului și prin „da-ul” Mariei, s-a întrupat în omul Isus. Acum, prin același Spirit Se întrupează în frații Săi, în așteptare și-n rugăciune, adunați în Cenacol, împreună cu Maria.

Ei, cu El și ca El, vor continua misiunea Sa: să vestească iubirea Tatălui tuturor popoarelor, după limba și firea lor.

Ps. 87 (86)

E un Psalm în care „temeliile” sunt cele ale Ierusalimului, văzut ca fiind orașul mamă, casa mamă a tuturor popoarelor. Psalmistul ne oferă o sinteză a drumului istoriei, evocând un fel de „re-unire” a tuturor popoarelor… Toate popoarele au rădăcinile lor în această „casă mamă” (casă părintească) – Ierusalimul – chiar și dușmanii: adică Rahab (care e unul dintre numele vechi ale Egiptului, pământul robiei), Tirul și Etiopia (popoarele vecine, cu care Israel s-a luptat)…

Toate aceste popoare „acolo [la Ierusalim] s-au născut”… Altfel spus, întreaga istorie, inclusiv cea care-i privește pe dușmani, se unește, toate neamurile găsesc o casă comună la Ierusalim…

Acest psalm, care prefigurează scopul istoriei, scopul pentru care Dumnezeu a gândit-o – ca toți oamenii să se înțeleagă și ca toți să se simtă fiii aceluiași Tată și frați – deja își are împlinirea în textul din Faptele Apostolilor, pe care îl vom citi în această cateheză: episodul Rusaliilor…

Versetele ne prezintă împlinirea întregului plan mântuitor al lui Dumnezeu; este centrul istoriei; este trecerea de la Lege la Evanghelie; este ceea ce profeții au făgăduit, adică inima nouă și spiritul nou; este viitorul mesianic al Împărăției lui Dumnezeu, deoarece atunci când apostolii Îi adresează lui Isus ultima întrebare: „Acesta e momentul în care vei instaura Împărăția?”… El răspunde: „Da, acesta e momentul!”

Când Isus era viu, Împărăția lui Dumnezeu era în mijlocul nostru (cf. Lc. 17,21), și Împărăția era El, care era în mijlocul nostru… Odată cu Rusaliile, Împărăția lui Dumnezeu este „în noi”, nu-i doar în mijlocul nostru…

Iar noi, la fel ca Isus, continuăm aceeași istorie… Și așa cum prin puterea Spiritului prin „da”-ul Mariei, Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat, tot așa, prin puterea aceluiași Spirit, Fiul lui Dumnezeu Se întrupează în fiecare dintre noi, începând cu apostolii, cu cei 120 adunați în Cenacol, împreună cu Maria…

În cateheza noastră vom vedea împlinirea a toate. Ne vom opri asupra acestui text prețios…

Odată cu ziua Rusaliilor, începe „Ziua”, ziua plinătății care nu va avea sfârșit… Și începe epoca Spiritului, care trebuie să crească din mărire în mărire, schimbându-ne la față tot mai mult, după chipul Fiului… Iar această lucrare va avea loc mereu, chiar și după moarte; chiar și atunci când vor fi ceruri noi și pământ nou – iar acest cer și acest pământ de acum nu vor mai fi – va continua lucrarea schimbării noastre la față, fără sfârșit, pentru că Spiritul este iubirea lui Dumnezeu, însăși viața lui Dumnezeu, iubirea dintre Tatăl și Fiul care nu are măsură (nu se poate măsura)…

Iar iubirea, cu cât este mai multă, cu atât mai multă va fi… Niciodată nu se termină, căci dacă ar trebui să se termine, nu ar mai fi iubire.

Aceste versete sunt textul mult așteptat de întreaga Biblie: primul Spirit care a creat lumea era în vederea acestui Spirit, care acum nu mai vine din exterior, ci este în interiorul fiecăruia dintre noi, și este același Spirit al lui Dumnezeu care a creat lumea. Și, prin noi, acest Spirit recrează lumea înnoind-o în profunzime…

Se citește F.Ap. 2, 1-13

¹ Când a sosit ziua Rusaliilor, toți erau adunați împreună în același loc. ² Și, dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, și a umplut întreaga casă în care stăteau. ³ Atunci le-au apărut niște limbi ca de foc împărțindu-se și așezându-se asupra fiecăruia dintre ei. ⁴ Toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească. ⁵ Și erau atunci la Ierusalim iudei, bărbați evlavioși din toate națiunile de sub cer. ⁶ Când s-a auzit vuietul acela, mulțimea s-a adunat și a rămas uimită, pentru că fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. ⁷ Erau uimiți și se minunau spunând: „Oare nu sunt galileeni toți aceștia care vorbesc? ⁸ Și cum de-i auzim fiecare în limba în care ne-am născut? ⁹ Parți, mezi, elamiți și locuitori din Mesopotamia, Iudeea și Capadocia, din Pont și Asia, ¹⁰ din Frigia și Pamfilia, din Egipt și din părțile Libiei, care sunt aproape de Cirene, romani în trecere, ¹¹ atât iudei cât și prozeliți, cretani și arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu”. ¹² Căci toți erau uimiți și nu știau ce să creadă. Spuneau unii către alții: „Ce poate să însemne aceasta?” ¹³ Dar alții, bătându-și joc, ziceau: „Sunt plini de must”.

Acest text reprezintă punctul de sosire al întregii istorii a mântuirii, care este „o singură Zi”… Și începe „a doua Zi”…

Pentru Luca, „Prima Zi” durează de la crearea lui Adam, până când Noul Adam se întoarce în cer și trimite Spiritul Său; iar în acest moment începe „A doua Zi”, când noi străbatem același drum al Fiului; și este Ziua fără de sfârșit, cea a re-întoarcerii, adică toți vom fi în mărire prin Spiritul…

Toate evangheliile încep cu Botezătorul care predică botezul convertirii, pentru iertarea păcatelor și adaugă: „Eu vă botez cu apă, dar după mine vine Unul care vă va boteza în Spirit sfânt și cu foc”…

Evanghelia după Ioan, încă de la început – după nunta din Cana, loc în care vinul e simbol al Spiritului – ni-l prezintă pe Nicodim care merge noaptea la Isus, iar Isus îi spune că trebuie să se nască „de sus”. Tema primei părți a evangheliei este „renașterea”: ceea ce se naște din trup este trup; ceea ce se naște din Spirit e Spirit… Așadar, tema e: „Cum să ne naștem de sus, din Spirit?”

În primele 12 capitole Ioan ne explică felul în care să ne naștem de sus, cu ajutorul „semnelor”, apoi de la capitolul al 13-lea – când începe povestirea „Ultimei cine” – până la capitolul al 19-lea, ne prezintă nașterea în Spirit, care culminează (își are apogeul) în Isus împuns pe cruce, din El ieșind sânge și apă… Iar El ne dă Spiritul! Este o scenă a nașterii…

Noi ne naștem din acea rană a iubirii lui Dumnezeu; din acea iubire a lui Dumnezeu. Și contemplând această scenă, noi primim Spiritul făgăduit de profeți.

Capitolele 20-21 ale Evangheliei după Ioan ne vorbesc de istoria succesivă Paștelui – care este istoria noastră – care este în totalitate un timp de primire a Spiritului. Așadar, ce sens are istoria, ce sens are viața? Să primească acest Spirit dăruit de Isus, să crească în iubire! Altfel, viața ar fi inutilă… Dacă nu primim acest Spirit, murim… Și acesta e începutul…

Ca fundal al acestui text de abia citit, avem versetul din Exod 19,16-19, care este „Teofania de pe Sinai”, loc în care avem acest sunet și această viziune de foc și de fulgere, și cele 10 cuvinte care coboară de la Dumnezeu, Legea…

Iar în textul nostru avem „Noua lege”. Nu mai coboară cuvinte (legi), ci coboară limbi de foc – adică însuși Spiritul, însăși Iubirea – peste fiecare dintre cei prezenți… Și fiecare vorbește în mod nou, în mod diferit…

În timp ce Legea ne spune ceea ce este drept și ne osândea, Spiritul nu ne spune ceea ce este drept, ci ne ajută să facem ceea ce este drept, adică ne ajută să iubim. Iar cine iubește, respectă întreaga Lege… Prin urmare, coborârea Spiritului marchează noua creație…

Iar în „contra-fundal” (în opoziție) avem istoria din Gen. 11, Turnul lui Babel, când toți vorbeau o singură limbă, dar nu s-au mai înțeles, și au căzut în dezordine. Însă în textul nostru avem o singură limbă, pe care toți o înțeleg în limba lor: este icoana unității limbilor în diversitate…

Acest text ne prezintă „Ziua împlinirii”… „Împlinire” înseamnă că tot ceea ce a fost mai înainte de această zi, ajunge în această Zi; iar din această Zi se revarsă peste tot restul istoriei…

Primul verset ne prezintă timpul și locul Rusaliilor.

v. 1

¹ Când a sosit ziua Rusaliilor, toți erau adunați împreună în același loc.

În cateheza anterioară ne-au fost prezentați ucenicii care s-au întors la Ierusalim, după Înălțarea lui Isus. Domnul Isus le-a poruncit să se întoarcă la Ierusalim și să aștepte darul Spiritului…

„Ierusalimul” este locul crucii: din înaltul crucii ne este dăruit Spiritul! Dacă plecăm de la Ierusalim, de lângă cruce, nu cunoaștem iubirea lui Dumnezeu, ci ne inventăm alte lucruri: idolii noștri…

Așadar, să rămânem la Ierusalim: de aici ne naștem toți, căci toate popoarele sunt generate de această iubire a lui Dumnezeu! Aici toți primim Spiritul Răstignitului.

Apoi Isus ne-a poruncit să rămânem la Ierusalim „în așteptare”. Așteptarea înseamnă „rugăciunea și comuniunea fraternă”…

Am subliniat ce este rugăciunea. Rodul infailibil al rugăciunii este Spiritul: noi Îi cerem multe lui Dumnezeu, iar El ne dă nu ceea ce vrem noi, ci darul de care avem nevoie, adică Spiritul, adică ni Se dă pe Sine, Iubirea Sa…

Am notat că ucenicii, tocmai dedicându-se rugăciunii și ascultării Cuvântului, au înțeles misterul lui Iuda, care e misterul răului lumii, pentru care Cristos a murit. Astfel ei pricep sensul morții lui Isus: adică ei pricep că „A murit pentru mine”… Astfel înțeleg „Iubirea lui Dumnezeu pentru mine”. Acest fapt mă ajută să înțeleg ce este Spiritul: că Isus îmi dă Spiritul…

Să ascultăm aceste cuvinte!

„Cuvântul este Spirit și viață” (Io. 6, 63), pentru că acest Cuvânt mărturisește Iubirea lui Dumnezeu prin Trupul lui Isus. Iar istoria e Trupul lui Isus, care este teofanie, adică revelație a Dumnezeului-iubire, care ne dă Spiritul. Căci iubirea este Spiritul.

Tocmai stând acolo, noi primim Spiritul, adică pricepem misterul „Celui care a murit pentru mine”, spune Pavel…

Până aici am expus legătura textului nostru cu versetele prezentate în catehezele anterioare…

Iar în versetul nostru se subliniază că „Stă să se împlinească, să sosească ziua Rusaliilor”…

Rusaliile au loc la „cincizeci de zile după Paști”. Au trecut cele 40 de zile ale lui Isus-înviat, care i-a instruit. Apoi au urmat alte zece zile de pregătire. Apoi avem Rusaliile.

Rusaliile erau o sărbătoare păgână, o sărbătoare a strângerii recoltei.

Israelul a luat această sărbătoare și a făcut din ea sărbătoarea Legii, pentru că adevăratul rod al pământului constă în faptul ca omul să trăiască Cuvântul lui Dumnezeu și dreptatea lui Dumnezeu…

Așadar, aceasta este sărbătoarea sărbătorilor…

Și aceasta este „Ziua”, e ziua lui Dumnezeu; acea zi care nu mai are apus. Și aici se împlinește, se umple!

În cuvântul „împlinire” avem și împlinirea Scripturilor, despre care am vorbit în cateheza anterioară, când Petru a spus că în Iuda „Trebuia să se împlinească Scriptura”, tot astfel cum trebuie să se împlinească în fiecare dintre noi… Altfel spus, misterul răului este cel pe care Isus l-a luat asupra Sa pe cruce. Isus „trebuie” să sfârșească pe cruce.

De ce? Pentru că noi suntem sub cruce, robi încă păcatului.

Așadar, Isus trebuie să ajungă pe cruce, pentru a ne mântui…

Rusaliile sunt locul în care se înțelege (se împlinește) tot misterul lui Dumnezeu; locul în care începe epoca nouă, pentru că în sfârșit… După cum poporul lui Israel, mușcat de șerpi, murea, iar Moise a înălțat șarpele de bronz… Isus spune: „Tot astfel trebuie ca Fiul omului să fie înălțat pe cruce, pentru ca aceia care-L privesc, să aibă viață veșnică”… Pentru că văzând crucea, aflăm cine suntem: suntem iubiți de Dumnezeu infinit de mult, căci L-a dat pe Fiul Său pentru noi. Și aceasta este împlinirea!

Iar această „Zi” este ziua care nu mai are sfârșit; este epoca Spiritului, care niciodată nu se va sfârși, pentru că Spiritul este iubire… Iar iubirea, dacă se sfârșește, nu mai este iubire. Este ca izvorul: dacă nu mai dă apă, nu mai este izvor, ci doar un loc secătuit…

Este Dumnezeu care este pe pământ, în noi. Noi devenim Templul lui Dumnezeu. Din această cauză nu mai există Templul din Ierusalim… Și-L adorăm pe Dumnezeu în Spirit și în adevăr.

„Spiritul” e Spiritul Sfânt, este iubirea, care e adevărul nostru de fi… Aici Îl cunoaștem pe Dumnezeu!

Și aici: „sunt toţi împreună, în acelaşi loc”. Este locul „încăperii de sus”, despre care deja am vorbit… Adică e locul rugăciunii; este locul în care s-au adunat pentru Ultima cină; este locul în care s-au refugiat când Isus era pe cruce și a murit, pentru că era singurul loc pe care-l cunoșteau; în acest loc le-a apărut Înviatul; din acest loc au pornit pentru a merge la Înălțare; în acest loc s-au întors; și e acel loc simbolic, care reprezintă interioritatea noastră, adică locul în care noi suntem în comuniune cu Dumnezeu, cu noi înșine și cu toți ceilalți; e locul în care se naște comunitatea, Biserica, poporul lui Dumnezeu…

După Înălțarea lui Isus comunitatea regăsește unitatea sa la un nivel mai profund, încât e pregătită să primească Spiritul…

În sinteză acest verset ne spune care este „locul” și „timpul” Spiritului…

Timpul este acesta, e prezentul: dacă noi stăm în rugăciune, în comunitate, înțelegând Cuvântul lui Dumnezeu, căutând să trăim acest Cuvânt și să intrăm în acest mister…

Locul e acel loc – care e și loc fizic în care se unesc – dar, mai presus de toate este un loc simbolic: este fiecare dintre noi, este inima noastră, profunzimea noastră, loc în care Dumnezeu este mai interior nouă, decât suntem noi înșine. Și în acest loc noi putem să-L întâlnim pe Domnul și să ne întâlnim pe noi… Și numai din acest loc noi putem să-i întâlnim și pe alții… Acest loc este „fereastra noastră” prin care Îl privim pe Dumnezeu și lumea: din acest loc vedem totul. Și privind din acest loc, îi putem primi pe toți… Și este acel loc care este „Dumnezeu însuși în om”…

Să vedem cum percep și cum vine Spiritul…

vv. 2-4

² Și, dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, și a umplut întreaga casă în care stăteau. ³ Atunci le-au apărut niște limbi ca de foc împărțindu-se și așezându-se asupra fiecăruia dintre ei. ⁴ Toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească.

La început avem două descrieri ale Spiritului… În prima, Spiritul e „sunet”, atinge auzul; iar în cealaltă, Spiritul atinge ochiul…

„Sunetul” vine pe neașteptate, din cer, adică vine de la Dumnezeu!

„Și s-a făcut un vuiet”… Și este „ca de suflare de vânt”… Este suflarea creatoare a lui Dumnezeu, care a creat lumea…

Ce/cine a creat lumea? Iubirea lui Dumnezeu, suflarea Sa, viața Sa comunicată nouă…

Și este un sunet care se simte (vuiet), „şi a umplut toată casa unde şedeau ei”. Toată casa e plină cu acest sunet, locul în care stăteau (ei erau șezând)…

E interesant cuvântul „şedeau”, căci apoi vom vedea că limbile de foc „au şezut pe fiecare dintre ei”.

„Șezând” indică ucenicul care stă să asculte; iar ei stau şezând în această casă – în care ei ascultă – care deja e plină de Spirit…

De ce?

„Sunetul” face aluzie la Cuvânt. Și prima parte a Evangheliei după Luca este o cateheză despre „Cuvânt”… Pentru că Cuvântul Evangheliei este o mărturie a iubirii Tatălui pentru noi, o mărturie care ni se arată în Isus. Prin urmare, acest Cuvânt deja este Spirit… Iar când noi citim Cuvântul lui Dumnezeu, acesta ne umple de Spiritul Său, adică mărturia iubirii Sale pentru noi…

Iar noi stăm şezând în centrul acestui Cuvânt care ne „cuprinde”; în centrul acestei iubiri care ne înconjoară; care ne vine direct de la Dumnezeu prin Cuvânt; pentru că Spiritul nu-i un lucru vag, ci este Spiritul lui Isus, comunicat nouă prin Cuvântul lui Isus, în numele lui Isus, transmis din înaltul crucii. Este exact acea iubire și nu un Spirit oarecare…

De fapt, e important discernământul spiritelor…

Încă de la început, lucrul cel mai simplu era cel de a uita că „Spiritul” este „Spiritul lui Isus”… Și atunci Spiritul poate deveni oricare alt lucru… Altfel spus, atunci noi uităm realitatea, trupul, istoria, răul. Și credem că deja suntem mântuiți și astfel, facem tot răul, căci oricum suntem mântuiți… Însă nu! Căci avem profunzimea Spiritului, care se face Trup și trăiește în istorie viața de zi cu zi, așa cum a trăit Isus…

Prima experiență a Spiritului este „sunetul”, e Cuvântul, care este prima parte a Evangheliei după Luca, ea fiind o cateheză despre Cuvânt…

A doua experiență este „viziunea” (privind ochii)… Căci apoi tu vezi sunetul, pentru că omul devine Cuvântul pe care-L ascultă… Prin urmare, fața celui care ascultă este acest Cuvânt… Deci, începe „viziunea”, care este partea a doua a Evangheliei după Luca, ea încheindu-se cu „theoria”, cu contemplarea lui Dumnezeu pe cruce…

Și ce văd aici?

Așa cum au auzit sunetul, care face referire la Exod – revelația lui Dumnezeu – în acest loc ei văd „focul”… Iar acest „foc” este „limbi de foc”… Înseamnă că acest foc are legătură cu limba… De fapt, ei încep să vorbească…

Altfel spus, acest Spirit vine din Cuvânt; și e Cuvânt; deci, poate fi comunicat; și e inteligent; nu este doar o formă de extaz, haotică și dezordonată… Ci este Cuvânt, inteligență, sunet și lumină…

„Limbi de foc”… Focul e divin; e simbol al soarelui, iar soarele dă viață, încălzește, ne ajută să vedem (să deosebim lucrurile)…

Iar aceste limbi „se împart”: adică focul e unul, dar se împarte pentru fiecare. Și fiecare-l primește, dar îl primim toți, împreună, căci nimeni nu-l primește de unul singur… Acest fapt înseamnă că fiecare are un dar particular al lui Dumnezeu, care este al său, care ești tu însuți, diferit de celălalt… Dar este același foc… Iar tu ai primit această „limbă” și-ți vei exprima darul tău în acest mod, iar celălalt, îl va exprima în celălalt mod… Diferitele carisme sunt explicate în Prima scrisoare către corinteni, în capitolul al XII-lea…

Așadar, comuniunea nu se alcătuiește făcând încurcătură și tulburare, la fel ca la Turnul Babel – care înseamnă a ucide individualitatea, persoanele și iubirea – ci în baza iubirii, care presupune deosebirea dintre persoane. Prin urmare, comuniunea se face în diversitate.

Pericolul constant al grupurilor creștine și non-creștine constă în a avea și în a urma numai „mono-gândul” liderului… Dar acesta nu mai este creștinism…

În creștinism e nevoie de respectarea tuturor diversităților…

Dacă toți ar urma sigurul gând al liderului, ar fi ca la Turnul Babel, ar reflecta textul din Apoc. 13, loc în care se vorbește despre fiară și se spune că: „Acela care nu avea numele fiarei pe mână și pe frunte, nu putea merge la piață”… Altfel spus, dacă tu nu judeci ca fiara, dacă nu ești la fel ca toți ceilalți, și dacă nu te comporți ca ei, nu poți trăi… Iar numărul fiarei este 666.

Aceste „limbi”, împărțite și date fiecăruia, celebrează unitatea în diversitate, care se va observa în tot textul Faptelor apostolilor… Iar această unitate în diversitate se alcătuiește cu mult efort…

Viața și iubirea există numai în diversitate… Dacă nu, iubirea ar fi narcisism, adică ar iubi oglindirea sa… Dar astfel și viața biologică s-ar sfârși…

E adevărat că mereu avem o ispită, care e ispita originară a lui Adam, cea de a-L poseda pe Dumnezeu, de a nu accepta diversitatea, de a nu accepta că suntem fii…

De ce Adam și Eva se ascund sub frunzele de smochin? Pentru că nu mai acceptă că sunt diferiți… Și le este frică…

Unul ar vrea să fie și ce este celălalt… Însă nu se poate, căci noi suntem diferiți. Iar viața izvorăște din faptul că suntem doi diferiți, căci dacă nu am fi diferiți, nu ar mai fi viață…

Și suntem chip al lui Dumnezeu pentru că suntem diferiți… Dar nu pentru că Dumnezeu ar fi bărbat și femeie… Ci pentru că „diversitatea în comuniune” este Dumnezeu: comuniunea, iubirea, viața, fecunditatea, darul de sine… Acesta este Dumnezeu!

Înlăturând diversitatea, se înlătură posibilitatea lui Dumnezeu pe pământ; și se înlătură posibilitatea umanității pe pământ… Toți am fi simpli imitatori și atât… Din nefericire, acesta e idealul pe care l-ar dori toate religiile și toți politicienii; și chiar economia de piață, pentru că așa i-ar stăpâni pe toți…

Însă noi nu suntem făcuți să fim toți simpli imitatori, toți egali… Căci dacă ar fi astfel, am realiza numărul fiarei, care spune: „Cine trebuie să moară, să moară; cine trebuie să meargă în temniță, să meargă”… Însă noi nu putem fi de acord cu aceste lucruri… Și e mult mai ușor în zilele noastre să fim toți uniformi, la modă, decât în trecut…

Textul nostru este „opusul Turnului Babel”. De ce?

„Se împlinesc zilele”, la fel cum se împlinesc Scripturile… Apoi se „umple” casa, și avem același cuvânt folosit în cazul „împlinirii”… Apoi „toți sunt umpluți de Spirit Sfânt”… Toți „se umplu”, se împlinesc… Iar când toate sunt pline, „se revarsă” (tra-bocca, în limba italiană, adică curg din gură, adică sunt mărturisite) în cuvinte și-n mărturie…

Toate aceste imagini sunt (ne prezintă) împlinirea Scripturii. De acum noi înșine suntem împlinirea Scripturii, pentru că suntem plini (umpluți) cu acel Cuvânt care ne-a schimbat la față… Așa cum spune Pavel „Scrisoarea noastră sunteţi voi, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii, arătându-vă că sunteţi scrisoarea lui Cristos, slujită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Spiritul Dumnezeului celui viu, nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimii.” (2Cor. 3,2-3)

Noi suntem „scrisoarea” lui Dumnezeu, adică noua lege, adică însuși Dumnezeu…

„Și au început”… Cuvântul grec este „archè”… Altfel spus, ceea ce Isus a început să facă și să spună, acum și ei încep să facă și să spună… Este noul început care a intrat în noi… Ceea ce a început Isus, acum începem și noi, prin puterea aceluiași Spirit…

Prin „da-ul” Mariei și prin „da-ul” nostru – care este rugăciunea, așteptarea și faptul de a sta împreună – El se întrupează în noi. Iar noi putem să-L mărturisim pentru că avem același Spirit al Său… Dacă nu, ne mărturisim pe noi înșine…

„Să vorbească în alte limbi”… Subliniază că limbile sunt „altele”, adică toate…

Nu este vorba de glosolalie, cunoscută și-n vremurile noastre, în multe mișcări. E adevărat că exista și acel dar, însă despre el se vorbește într-un alt loc… E adevărat că e un dar semnificativ, și putem vorbi în toate limbile, dar nu are nicio valoare, cu excepția faptului că omul înțelege ce se spune…

În textul nostru ei vorbesc „alte limbi”, adică limbi adevărate, care nu sunt limba lor maternă… Și înseamnă respectarea diversității… Altfel spus, ne înțelegem, nu pentru că toți avem un singur limbaj, ci fiecare înțelege în limba sa, deși se spuneau aceleași lucruri pentru toți… Ce înseamnă acest fapt?

Înseamnă că există o limbă pe care toți o înțeleg (dincolo de faptul că vorbeau alte limbi: este util să știm alte limbi) și este „iubirea”… Iubirea se înțelege în toate limbile, chiar fără a pronunța cuvinte…

„Precum le dădea lor Spiritul a grăi”, adică e un dar al Spiritului.

vv. 5-11

⁵ Și erau atunci la Ierusalim iudei, bărbați evlavioși din toate națiunile de sub cer. ⁶ Când s-a auzit vuietul acela, mulțimea s-a adunat și a rămas uimită, pentru că fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. ⁷ Erau uimiți și se minunau spunând: „Oare nu sunt galileeni toți aceștia care vorbesc? ⁸ Și cum de-i auzim fiecare în limba în care ne-am născut? ⁹ Parți, mezi, elamiți și locuitori din Mesopotamia, Iudeea și Capadocia, din Pont și Asia, ¹⁰ din Frigia și Pamfilia, din Egipt și din părțile Libiei, care sunt aproape de Cirene, romani în trecere, ¹¹ atât iudei cât și prozeliți, cretani și arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu”.

Mai întâi de toate, notăm că Rusaliile care sunt descrise aici, în cap. al II-lea, nu sunt singurele Rusalii în Faptele apostolilor… Fapt care înseamnă că nu este îndeajuns (nu e suficient) să primim Spiritul doar o singură dată, pentru că în F.Ap. 4, 31 mai avem un eveniment al Rusaliilor, cu aceleași persoane… Iar în această ocazie va tremura și întreaga casă… Adică e o revărsare a Spiritului mai profundă…

Apoi, în momentul în care sunt în temniță, ei înțeleg – îndurând aceeași soartă a lui Isus – că tot ceea ce I s-a întâmplat lui Isus este adevărat, pentru că și ei trăiesc aceleași situații și sunt martori cu adevărat. Apoi, avem Rusaliile de la cap. al 10-lea, și cele de la cap. al 19-lea… Înseamnă că Rusaliile au început, dar nu s-au mai terminat… Zilnic suntem chemați să primim Spiritul… Vom avea momente puternice, dar și de răzgândire…

În textul nostru se descrie deschiderea Rusaliilor care se arată lumii întregi, prin aceste 120 de persoane, care deja reprezintă tot Israelul: „12” e numărul triburilor, iar „10” exprimă comunitatea… Este vorba de Israelul care crede în Isus ca fiind împlinirea făgăduințelor din V.T… Și sunt „începătura” noului Israel…

Ierusalimul e pentru toate națiunile: toate află în Ierusalim unitatea lor, în respectarea diversităților…

Prin urmare, Luca alcătuiește lista popoarelor;: apoi se subliniază că fiecare înțelege în limba sa maternă, deci se subliniază că toate limbile sunt diferite…

Este vorba de a se înțelege toți, în diferite limbi, deși se spune același lucru… Toate acestea înseamnă că se înțeleg: adică, creează o unitate în iubire, în cea mai mare diversitate…

În această listă găsim toți dușmanii lui Israel: de la romani, până la babilonieni și la egipteni… Însă toate popoarele devin „una”, se reface umanitatea… Altfel spus, semnul Spiritului, care este viața Tatălui și a Fiului, iubirea dintre Ei doi, Cel care alcătuiește unitatea în Dumnezeu este Cel care alcătuiește unitatea între toți oamenii, în diversitate… Pentru că iubirea implică diversitatea, nu o suprimă…

Dacă-l iubești pe un altul, nu înseamnă că-l anihilezi, înrobești…

Cei care locuiau în Ierusalim erau: „bărbaţi cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer” (v. 5), căci se aflau acolo pentru Paști și stăteau, adăstau până la Rusalii…

„Şi iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea”, așadar, toți aud acest unic Spirit, vuiet… „Limbile” nu le văd, ci le aud de la alții care le comunică; adică îi văd pe alții care mărturisesc acest Spirit…

„S-a adunat mulţimea şi s-a tulburat (uimit), căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa” (v. 6), adică în limba sa maternă… Căci la v. 8 stă scris: „Şi cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut?”…

Este important că fiecare-l înțelege pe celălalt, iar cei care vorbesc sunt galileieni, având „un dialect” aproape necunoscut, dar fiecare îl înțelege în limba lui maternă… „Ce poate veni bun din Galileea?”

Vine Spiritul!

De fapt, sunt oameni care vorbesc în „dialect”, deci oameni nu prea culți, dar care vorbesc o limbă pe care fiecare o înțelege în limba sa maternă…

Apoi se face lista celor prezenți. Mai întâi, în alcătuirea listei, se pornește de la est la vest, apoi de la nord la sud… Alcătuind un semn al crucii, reprezentând cele patru direcții…

La început sunt amintite trei popoare: „Parţi şi mezi şi elamiţi” apoi sunt amintite nouă locuri locuite „Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia, în Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei”, iar în final sunt amintite alte trei popoare „romani în treacăt [cei veniți din Roma], iudei [romano-iudei, iudei romanizați, cu cetățenie romană, la fel ca Pavel] şi prozeliţi [romanii care s-au convertit la iudaism]”, apoi „Cretani şi arabi”…

În aceste versete este cuprinsă întreaga lume, în toată diversitatea ei, nominalizând și dușmanii… Toți sunt „una” și toți înțeleg. Este icoana contrară celei de la Turnul Babel…

Acestea sunt Rusaliile la care suntem chemați să tindem și astăzi…

Toți suntem chemați să ne înțelegem cu toate aceste popoare diferite, și să pricepem „faptele minunate ale lui Dumnezeu!” în toate aceste limbi… Dacă am priceput ceva din Spiritul lui Cristos…

Oare cum ne reportăm față de emigrați? Dacă-i disprețuim, nu le arătăm limbajul Spiritului… Ci limbajul separator, satanic, care vrea să adâncească diferențele, iar ceilalți ne folosesc ca piedestal, dacă ne folosesc ca atare… iar dacă nu, îi ignorăm…

Acest Spirit nou care re-creează umanitatea nouă…

Să pricepem că acest Spirit nou recreează umanitatea nouă…

În această diversitate în unitate [care era atunci în Ierusalim și pe care o găsim astăzi în metropolele din Occident împânzite de emigranți] se află Spiritul, iar noi suntem chemați să ne înțelegem și să stabilim relații de fraternitate și să-L mărturisim pe Domnul!

Aici toți ascultă mărturisirea „lucrurilor mărețe ale lui Dumnezeu”. Care sunt lucrurile mărețe ale lui Dumnezeu? Sunt cele care se întâmplă: că toate popoarele sunt unite; că se înțeleg; că fiecare vorbește în limba sa, iar ceilalți îl înțeleg… Este fraternitatea, pentru că lucrul mare al lui Dumnezeu, care e Tată, este cel de a-Și revela paternitatea Sa în fraternitate… De fapt, Spiritul Sfânt e Cel care ne ajută să stabilim fraternitatea, eliminând toate zidurile dintre noi. Nu trebuie să ne închidem față de nimeni, ci să ne deschidem față de toți!

Să nu pretindem ca alții să se adapteze nouă… „A înțelege” înseamnă să ne adaptăm noi altora, să ne adaptăm realității așa cum este ea… Nu realitatea trebuie să se adapteze după noi, ci noi trebuie să ne adaptăm realității, dacă suntem inteligenți, căci iubirea știe să se adapteze celuilalt, prin iubire eu sunt celălalt…

Și unde există această „adaptare reciprocă la celălalt”, oamenii dau dovadă de inteligență și de iubire reciprocă… Însă acolo unde este contrarul, înseamnă că există numai stupiditate și împietrire reciprocă, elemente care nu produc nimic bun și conduc la moarte …

Așadar, Spiritul este ceva foarte concret, dacă Îl primim…

E important să existe „unitatea în diversitate”, nu diversitatea singură, căci aceasta deja există… Problema e că fiecare om diferit caută să-l înghită pe celălalt, iar aceasta este o luptă nemiloasă… Nu sunt Rusaliile!

Cu totul altceva este „diversitatea care se alcătuiește în unitate”: este unitatea care respectă diversitatea mea…

Așadar, să nu formăm diversitate pentru a separa, ci pentru a-i respecta pe toți și a-i uni în diversitate… E o problemă delicată și mereu actuală…

Papa Ioan Paul I a spus: „Să căutăm ceea ce ne unește, nu ceea ce ne separă”…

Dacă pe un om îl separi în două ori în mai multe, îl ucizi…

Unirea însă este a multora care alcătuiesc un singur trup… Unirea diferiților este iubire. Să căutăm această unire a celor diferiși chiar și când vorbim cu cei care locuiesc în vecinătatea noastră; și-n raportul soț-soție, părinți-fii… Pentru că, de obicei, când îl ascultăm pe celălalt, noi deja ne gândim ce să-i răspundem și, de obicei începem prin a spune: „Însă eu…”, ca și cum ar fi necesar să ne împotrivim spuselor celui dinaintea noastră… Nu este ridicol?…

Aceste lucruri negative, prezente în profunzimea noastră, trebuie să dispară cu ajutorul harului lui Dumnezeu… Și să le înlocuim cu un Spirit de găzduire a ceea ce altul ne spune: să-l ascultăm și să-l primim… Iar dacă-l ascult pe celălalt fără prejudecăți, am posibilitatea să înțeleg câte ceva din viață… Ne putem înțelege… Dacă nu, limbile noastre ne folosesc numai pentru a ne certa, nu pentru a trăi în unitate…

Apostolul Iacob ne spune că tot răul din lume îl facem cu limba (cf. Iac. 3): limba face tot răul și tot binele din istorie…

vv. 12-13

¹² Căci toți erau uimiți și nu știau ce să creadă. Spuneau unii către alții: „Ce poate să însemne aceasta?” ¹³ Dar alții, bătându-și joc, ziceau: „Sunt plini de must”.

Înaintea oricărei realități pot exista două reacții diferite:

Una este de uimire, o uimire care se întreabă, stă în dubiu: „Ce poate fi aceasta?” Și atunci va urma discursul lui Petru care va explica ce se întâmplă…

Însă avem reacția celor care deja le știu pe toate… Au văzut deja câte grade avea vinul pe care aceștia îl băuseră… Deci îi batjocoresc… Altfel spus, cel care deja le știe pe toate nu pricepe nimic; nu-l interesează adevărul; ci numai batjocura; ele deja le știe pe toate, îi este suficient ce știe deja și nu vrea să pună în dubiu certitudinile sale… Iar acest fapt se întâmplă înaintea oricărei realități, înaintea oricărui om; chiar și-n textul nostru…

Petru răspunde că nu-i adevărat că sunt „plini de must”, căci e dimineață…

Ne oprim în acest loc… Dar să ținem cont că acest text este cel întemeietor al istoriei noastre… În aceste versete începe istoria umanității, a cerului nou și a pământului nou; a Împărăției lui Dumnezeu care este în noi prin sunet (vuiet), prin foc, prin Cuvânt, prin iubirea care devine „limbă”, exprimare și acțiune; apoi devie un drum de făcut și o mărturie de dat…

Botezul în Spirit – a boteza înseamnă a se scufunda – înseamnă că suntem scufundați în Spirit… Și acesta e „entuziasmul”, adică respirăm în Dumnezeu; respirăm această iubire pe care am cunoscut-o prin Cuvânt, am experimentat-o în fraternitate… respirăm această iubire și pe aceasta o mărturisim tuturor…

Iubirea respectă orice diversitate, și toți au nevoie de iubire pentru a putea trăi… Chiar și dușmanii…