Istoria lui Iosif: fraternitatea recunoscută (partea a II-a)

Iosif este trimis de tatăl său ca să vadă cum se descurcă frații săi cu îngrijirea turmelor de oi. El, care se știe iubit de tatăl său – și din această cauză poate visa și poate avea visele lui Dumnezeu –, omului care-l întreabă „Pe cine cauți?”, îi răspunde „Îi caut pe frații mei”…

În ultima cateheză am subliniat ce fel de relație au frații săi cu Iosif. În afară de întâiul născut, Ruben – mereu există o excepție, semn al mântuirii posibile pentru toți – toți ceilalți îl invidiază și-l vor mort.

Din puțul secat – unde pare că este rânduit să piară ca victimă a urii fraților – loc din care Ruben a vrut să-l scoată, dar n-a reușit, Iosif este vândut medianiților pentru 20 de arginți, în urma sugestiei lui Iuda: o eliminare ,,elegantă”, fără vărsare de sânge, cu mai puține sentimente de vinovăție și cu oarecare câștig economic… Doar putem să ne imaginăm tragedia lui Iacob-Israel, nemângâiat: „Plângând, mă voi pogorî în locuinţa morţilor la fiul meu!” (Gen. 37,35), precum și drama celor 11 patriarhi: Ruben știe adevărul, dar nu poate/nu trebuie să-și denunțe frații: l-ar omorî pe tatăl său care, dintr-o dată i-ar pierde pe toți, în afară de el, singurul drept care ar supraviețui…

Alegerea lui Ruben este precum cea a lui Isus, care se face solidar cu tâlharii, din iubire față de Tatăl și față de ei, pentru că Tatăl îi iubește…

Iosif, în schimb, este Mielul lui Dumnezeu care ia asupra sa păcatul/răul lumii…

Între timp, Iuda se căsătorește. Iosif este în Egipt. Viața sa este un șir continuu de peripeții, dar mereu este vegheat de Dumnezeu: „Dumnezeu era cu el”. Îl simte în soarta care i se schimbă în bine, în inima sa care nu cade în amărăciune, ci păstrează iubirea față de tatăl și față de frați.

După sosirea în Egipt, imediat urmează înălțarea sa în casa lui Putifar care-l pune stăpân peste toate, în afară, desigur, de soția sa. Întemnițat ca urmare a minciunii soției lui Putifar, imediat este pus stăpân peste cei din închisoare.

Acest tânăr, iubit de tatăl său, trebuie că este un om înțelept… Iubirea nu-l face un depravat. Conștient că este iubit de tatăl său, nu simte ură și dorință de răzbunare față de frați, ci știe să viseze și să-și realizeze visele.

Pe lângă calitățile sale de stăpân și de bun organizator, îl ajută și darul interpretării viselor. Chiar și din închisoare ajunge al doilea după faraon în Egipt, adunând și apoi distribuind pâinea, pentru ca tot poporul să poată trăi.

Toate acestea nu sunt decât pregătirea pentru adevărata lucrare a lui Iosif, lucrul cel mai iubit de Dumnezeu și în vederea căruia, El mișcă întreaga istorie pentru a-i readuce pe frați la fraternitate (a recupera fraternitatea).

Foametea și poziția sa de distribuitor de pâine-viață pentru toți, este ocazia care-i aduce în Egipt pe frații săi.

Să urmăm pașii pe care-i face Iosif, în vederea restabilirii fraternității…

Ps. 49 (50)

Trădarea fraternității, prezentă în acest psalm, înseamnă și trădarea paternității lui Dumnezeu. Când un om refuză iubirea față de fratele său, tot cultul său devine fals.

Și-n această cateheză ne oprim asupra discursului lui Ștefan, și-l explicăm cu fără grabă din două motive: întâi ca să vedem cum făcea un evreu să creadă în Isus Cristos, în această noutate. Să nu uităm că Isus a fost acuzat de hulă pentru toate câte le spunea despre Dumnezeu, despre Templu, despre Lege, despre datini… La fel a fost acuzat și Ștefan. Însă Ștefan le arată că, în întreaga Scriptură, Dumnezeu lucra deja astfel: în Biblie, Dumnezeu era diferit de felul cum credeau/gândeau ei. Ștefan – folosindu-se de istoria lui Avraam – le arată că binecuvântarea era pentru toate popoarele, iar adevăratul cult adus lui Dumnezeu este credința. Dumnezeu există și este Tată, pentru cine se comportă ca fiu. Dacă nu, unde este Dumnezeu?

Apoi ne-am oprit asupra lui Iosif, care are o istorie foarte complicată, plină de nuanțe cu privire la raporturile dintre frați și tată și între tată și fiii săi…

Când Ștefan ne spune că patriarhii – invidioși pe Iosif – l-au vândut în Egipt, iar Dumnezeu era cu el… Cu acest simplu verset, evreii își amintesc pe de rost de cap. 37-41 din Geneză, care descrie felul în care Iosif a fost vândut. Și-i ceea ce I s-a întâmplat lui Isus.

Istoria lui Iosif este una dintre temele fundamentale ale Bibliei. Căci Dumnezeu l-a întrebat pe Adam, care se ascunsese de Tatăl: „Unde ești?”; iar pe Cain: „Unde este fratele tău?”, căci îl omorâse.

Problema fundamentală a Bibliei este restabilirea fraternității.

Iosif este trimis de tatăl său să-i caute pe frați și să vadă cum trăiesc în pace. Am văzut cum trăiesc în pace: îl elimină pe Iosif.

Prezentându-ne felul în care-l elimină pe Iosif, Biblia subliniază personalitatea lui Ruben, a lui Iuda și a tuturor celorlalți frați, arătându-ne aspectele umanității noastre, cine este omul în firea sa. Acești 12 frați ne reprezintă pe toți.

Am văzut felul în care Dumnezeu era cu Iosif, deci nu locuia în templu, dându-i două daruri: oriunde mergea, era atât de întreprinzător, încât primea postul cel mai important. Așa s-a întâmplat în casa lui Putifar, în temniță și în palatul faraonului, care-l face mai mare peste tot Egiptul, după faraon.

Dumnezeu este cu Iosif ajutându-l să învingă nenorocirile, dar în special este cu el luând din inima sa ura, ranchiuna față de frații care l-au vândut. În nici un loc nu se spune că Iosif îi ura pe frații săi. Fiind iubit de tatăl său, Iosif reușește să păstreze mereu iubirea față de frații săi.

Să vedem felul în care Iosif – care a fost vândut – știe să reconstruiască fraternitatea.

Vom trata doar două versete: când vine foametea, iar frații merg pentru prima dată în Egipt după bucate… În Gen. 42-50 ni se descrie strategia lui Iosif pentru a-i conduce pe frații săi la refacerea fraternității.

Dar pentru că refacerea fraternității are nevoie de un timp îndelungat, frații se reîntorc acasă. Vom sublinia felul în care se reîntorc și motivul pentru care se reîntorc… Apoi vor veni a doua oară în Egipt după bucate. Când ei au venit pentru prima dată, Iosif nu li s-a descoperit… Li se va descoperi când ei vor veni pentru a doua oară.

Facem o sinteză a celor două etape ale recuperării/restabilirii fraternității.

Se citește F.Ap. 7, 8-16

⁸ Și i-a dat alianța circumciziei. Astfel l-a născut pe Isaac și l-a circumcis în ziua a opta, Isaac pe Iacob, iar Iacob pe cei doisprezece patriarhi. ⁹ Dar patriarhii, geloși pe Iosif, l-au vândut în Egipt. Însă Dumnezeu era cu el ¹⁰ și l-a eliberat din toate nenorocirile lui: i-a dat har și înțelepciune înaintea lui Faraon, regele Egiptului, și l-a pus guvernator peste Egipt și peste toată casa lui. ¹¹ Dar a venit peste tot Egiptul și peste Canaan o foamete și o mare nenorocire, iar părinții noștri nu găseau hrană. ¹² Auzind Iacob că în Egipt erau grâne, i-a trimis prima dată pe părinții noștri; ¹³ a doua oară, Iosif li s-a făcut cunoscut fraților săi, astfel Faraon a aflat de originea lui Iosif. ¹⁴ Atunci Iosif a trimis ca să fie chemat tatăl său și toată rudenia, cu totul șaptezeci și cinci de persoane. ¹⁵ Și a coborât Iacob în Egipt, unde a murit el și părinții noștri. ¹⁶ Au fost mutați la Sihem și puși în mormântul pe care Abraham îl cumpărase cu bani de la fiii lui Emor în Sihem.

În puține versete, Ștefan ne arată felul în care se realizează întreaga istorie a Genezei. Ne oprim asupra vv. 11-12, care ne descriu prima coborâre a fraților lui Iosif în Egipt. Ei nu știu că el este mâna dreaptă a faraonului, și merg să cumpere grâu.

În acest loc începe strategia lui Iosif pentru recuperarea/restabilirea fraternității. Vom vedea în ce fel… Apoi Iosif îi retrimite acasă, și vom vedea în ce fel… Ei nu vor să se întoarcă în Egipt pentru a doua oară, dar sunt constrânși de foamete. Iar Iosif li se descoperă doar a doua oară, în mod foarte lent, pentru că istoria fraternității nu se reface spunând: „Nu-i grav. Toate sunt în ordine!”. Refacerea fraternității este un drum foarte lung, un drum bazat pe adevăr. Nu-i un drum bazat pe minciună, când lucrurile (problemele) se acoperă, se îndepărtează din minte, sau se neagă că ar exista. Căci dacă ascundem adevărul, acesta rămâne în mintea noastră și mereu va fi tot mai rău…

Să vedem tot acest proces, care este fundamental, pentru că întreaga figură a lui Cristos este acest Iosif care-și recuperează frații. El – fiind Fiul iubit al Tatălui – ne-a demonstrat iubirea Sa, s-a folosit de libertate dându-le libertate tuturor fraților, însă ei – adică noi – l-am ucis din acest motiv.

v. 11

¹¹ Dar a venit peste tot Egiptul și peste Canaan o foamete și o mare nenorocire, iar părinții noștri nu găseau hrană.

„Părinţii noştri nu mai găseau hrană”.

Știm în ce stare i-am lăsat pe părinții noștri. Ei s-au întors acasă cu o haină plină de sânge, și l-au întrebat pe Iacob dacă o recunoaște…

„Vai de mine! Este haina fiului meu. Un leu l-a sfâșiat. E vina mea că l-am trimis…”.

Să ne gândim la drama acestui tată, care se simte vinovat…

Ruben – care dorea să-l elibereze pe Iosif, dar nu l-a mai aflat, căci frații l-au vândut – cum a reacționat? El cugetă: „Dacă-mi denunț frații, toți vor fi uciși, iar tatăl meu va muri, căci se va frânge inima în el. Prin urmare, mai bine tac, și astfel rămân cu ei”… Să ne gândim cum se simțea Ruben… Cum se simțea Iuda, cel care l-a vândut. Dar și toți ceilalți care au consimțit… Nu aveau nicio fraternitate.

Relațiile lor sunt precum cele din lume: bazate pe o complicitate în care există unul care câștigă, și toți ceilalți care suferă; unul care plătește prețul, iar ceilalți sunt „nevinovați”, se prefac că nu știu nimic despre cele întâmplate…

Starea lor ne arată falsitatea relațiilor dintre ei. În mod indirect ni se arată toate posibilele raporturile false din lume… Raporturi false care stau așa cum sunt și nu pot fi vindecate pentru că „sunt în echilibru…”. Nu?

Foametea simbolizează lipsa vieții, căci o viață trăită de acești „frați” nu este viață; o „foame/lipsă” a fraternității și a relației adevărate cu tatăl este moarte…

Foametea este simbolul unei realități mai grave, a foametei interne după fraternitate.

„Pe cine cauți?”

„Pe frații mei!”

Această foamete este providențială, pentru că-i conduce în Egipt, loc în care – ei nu știu – vice-faraonul, cel care a salvat de foamete Egiptul prin politica sa agrară, este fratele lor. (Dacă Iosif ar fi trăit acum în România, ne-ar fi rezolvat problemele…) Dar Iosif nu era Mesia, era doar imaginea Lui…

Ei nu știau că fratele lor era în Egipt, și că se va îngriji ca frații săi – adică ei – să aibă hrană…

Adevărata hrană nu va consta doar în a le da să mănânce (în a le da bucate), ci va fi hrana-Isus, căci „hrana Mea este Trupul Meu, dat pentru voi”, adică nu doar „pâinea”, ci viața Mea dată pentru voi…

Pentru a vedea strategia lui Iosif, vom citit v. 12 și vom ține cont de Gen. 42, text în care ni se descrie prima vizită a fraților în Egipt… Cum face Iosif să iasă din frații săi toate evenimentele care au fost îngropate în conștiința lor… Și care sunt adevărata foamete după viață, pe care toți o avem… Mă refer la lipsa relațiilor de fraternitate.

v. 12

¹² Auzind Iacob că în Egipt erau grâne, i-a trimis prima dată pe părinții noștri;

Ce face Iosif pentru a scoate la lumină răul ascuns?

În acest verset se spune doar că „i-a trimis pe părinţii noştri întâia oară” (cf. Gen. 42). Apoi îi va trimite cu mult efort și a doua oară…

În această întâia oară, fiecare evreu știe pe de rost ce s-a întâmplat…

Pentru că tatăl Iacob a aflat că în Egipt este grâu de vânzare, le spune fiilor: „Ce vă uitaţi unul la altul? Iată, am auzit că este grâu în Egipt. Duceţi-vă acolo şi cumpăraţi puţine bucate, ca să trăim şi să nu murim!”

„Atunci cei zece din fraţii lui Iosif s-au dus să cumpere grâu din Egipt”…

Să nu uităm că, mai înainte de a pleca în Egipt, acești frați au fost implicați în a-l suprima pe fratele lor, Iosif. Ei au strategii diferite: se măsoară între ei, discută. Ruben va duce pe umerii săi greutatea întâiului născut. Iuda va folosi strategia (cartea) câștigătoare, cu ghilimelele de rigoare. Însă, în acest loc îi surprindem blocați… Tatăl îi ceartă: „Ce vă uitaţi unul la altul?”. Noi murim de foame, iar voi vă priviți unii pe alții? Este ciudată această inactivitate a lor înaintea morții, căci mor de foame… Acest blocaj ne arată raportul dintre ei…

Au trecut 13 ani de când l-au vândut pe Iosif… Iar foametea arată că viața lor e blocată, că relațiilor lor fraterne sunt blocate, împietrite…

Sunt trimiși doar zece frați, pentru că unul este mort, iar pe Beniamin, fratele bun al lui Iosif, Iacob nu l-a trimis ca să nu i se întâmple vreo nenorocire…

Iacob a trăit mereu cu coșmarul unei nenorociri: căci așa cum i s-a întâmplat lui Iosif, i se putea întâmpla și lui Beniamin, celălalt favorit al tatălui… Căci erau cei doi fii avuți de la soția iubită… Căci cu Lia s-a căsătorit prin înșelăciune…

„Au venit deci fiii lui Israel împreună cu alţii, care se pogorau să cumpere grâu, căci era foamete şi în pământul Canaanului… ” (v. 5).

„Iar Iosif era căpetenie peste ţara Egiptului şi tot el vindea la tot poporul ţării. Şi sosind fraţii lui Iosif, i s-au închinat lui până la pământ” (v. 6).

Vă amintiți visele lui Iosif?

„Când a văzut Iosif pe fraţii săi, i-a cunoscut, [dar nu li se descoperă] dar s-a prefăcut că este străin de ei, le-a grăit aspru şi le-a zis: „De unde aţi venit?”” (v. 7).

Vedem că, într-un fel, visele lui Iosif se realizează… Dar nu se împlinesc așa după cum se temeau frații, dar nici cum credea Iosif…

Pentru că veneau de la Dumnezeu, visele sunt mai mari, fie decât Iosif – care le-a avut – fie decât frații săi care le-au auzit și care se temeau de ele, și fie decât Iacob, care le-a ascultat, dar nu le-a înțeles…

De fapt, povestirea ne arată una dintre cauzele invidiei. Apoi, dacă omul nu visează, nu trăiește…

„Le-a grăit aspru şi le-a zis: „De unde aţi venit?” Iar ei au zis: „Din pământul Canaanului, să cumpărăm bucate!”” (v. 7).

„Iosif însă a cunoscut pe fraţii săi [se repetă], iar ei nu l-au cunoscut” (v. 8), căci Iosif se folosea de un traducător.

„Atunci şi-a adus aminte Iosif de visele sale, pe care le visase despre ei, şi le-a zis: „Spioni sunteţi şi aţi venit să iscodiţi locurile slabe ale țării!”” (v. 9).

De ce Iosif le aduce această acuzație?

Din cap. 37 din Gen., știm că Iosif era protejatul mamei sale, în timp ce ceilalți munceau. Apoi mai știm că și el mergea cu oile la păscut, dar îi spunea tatălui său răutățile fraților săi… Îl aflăm pe Iosif în rolul de spion. Altfel spus, frații notează diferența calitativă între raportul loc cu tatăl lor, și raportul lui Iosif cu tatăl lor…

Cu acuzația de spionaj, s-ar părea că Iosif ar vrea să îndrepte împotriva lor unul dintre elementele care au contribuit la creșterea personalității sale, într-adevăr diferite de cea a fraților săi…

Diferența lui Iosif față de frații săi are rădăcini mult mai profunde: în faptul că el se simțea preferatul tatălui său…

Dar nu înseamnă că preferatul tatălui trebuie urât pentru că este preferat! Pentru că fiecare dintre fii trebuie să înțeleagă că este preferat. Ei vor înțelege doar la final. Fiecare este iubit de tatăl! Și, deci, este chemat să-i iubească pe ceilalți cu aceeași iubire a tatălui…

În schimb, îi deranjează pentru că li se pare că iubirea de care se bucură Iosif, care are un raport bun cu tatăl pentru că știe că este iubit, le este sustrasă, furată lor. Însă nu este adevărat! Căci și ei ar fi putut urma modelul lui Iosif, și să aibă un raport mai bun cu tatăl lor… În schimb, ei îl privesc ca pe un stăpân… Însă Iosif trăiește raportul său cu tatăl ca fiu…

Raportul lui Iosif cu tatăl său este ca raportul lui Isus cu Tatăl. Tatăl Meu Mă iubește și din această cauză Eu vă iubesc!

Dacă și ceilalți s-ar fi simțit iubiți de tatăl, și nu l-ar fi văzut ca pe un tată-stăpân – după cum și Adam l-a interpretat pe Dumnezeu – și-ar fi iubit frații.

Întreaga noastră concurență în raport cu frații o avem pentru că n-am înțeles iubirea Tatălui și a mamei… Și credem că ne-a fost furată, sustrasă nouă iubirea de care se bucură alții… Dar iubirea, dacă o dai, se multiplică, nu se sustrage…

Cu acuzația de spionaj, Iosif s-a gândit la o strategie rapidă, de moment, căci se pricepea…

„Zis-au ei: „Ba nu, domnul nostru! Robii tăi au venit să cumpere bucate. Toţi suntem feciorii unui om şi suntem oameni cinstiţi. Robii tăi nu sunt spioni!”” (vv. 10-11).

„Iar el le-a zis: „Ba nu! Ci aţi venit să spionaţi părţile slabe ale ţării”. Ei însă au răspuns: „Noi, robii tăi, suntem doisprezece fraţi din pământul Canaan: cel mai mic e astăzi cu tatăl nostru, iar unul nu mai trăieşte”” (vv. 12-13).

Iosif are o strategie, deși este o strategie pe care va trebui să și-o corecteze… Însă aici Iosif vrea să-i ajute pe frații săi să facă un drum prin care să scoată din ei elementele negative ascunse în inima lor…

Aici iese la iveală că „Un frate este acasă, iar celălalt nu mai este”. Este prima dată când ei mărturisesc că un frate de al lor nu mai este… Adică l-au ucis: este mort pentru ei… Deși Iosif este înaintea lor.

Deci apare problema, tema „fratelui”…

Mai întâi au recunoscut că sunt fiii unui om, au același tată, iar lui Iosif i-au spus: „Suntem robii tăi”. Însă Iosif vrea să-i ajute să înțeleagă că: „Suntem frați!”…

„Suntem doisprezece fraţi din pământul Canaan: cel mai mic e astăzi cu tatăl nostru, iar unul nu mai trăieşte”… Acești frați sunt uniți numai de complicitatea născută din eliminarea fratelui care nu mai există, adică din asasinarea fratelui… Și aceasta este istoria lui Cain, și este istoria structurii societății, care este întemeiată pe uciderea fratelui…

Tote împărățiile se întemeiază pe faptul că cel mai tare își ucide fratele, deci  poate să ucidă pe oricine. Deci supuneți-vă mie, căci altfel vă ucid… Pentru că așa cum am omorât pe unul, vă pot ucide pe toți… Pentru că eu stăpânesc, eu sunt ca tatăl-stăpân peste toți și peste toate…

Așadar, avem această strategie prin care Iosif îi ajută pe frați (pe cei din această societate) să recunoască faptul că sunt frații unuia care a fost ucis… Dar care, de fapt, este acolo, înaintea lor, ca vice-faraon, și le va da să mănânce…

Iosif face să iasă la lumină delictul ascuns de 13 ani, de care n-au mai îndrăznit niciodată să vorbească… Acum îl amintesc pentru prima dată…

Să vedem felul în care Iosif conduce strategia sa:

„Iosif însă le-a zis: „E tocmai cum v-am spus eu, când am zis că sunteţi spioni” (v. 14). Era foarte isteț…

„Iată cu ce veţi dovedi: pe viaţa lui Faraon, nu veţi ieşi de aici, până nu va veni aici fratele vostru cel mai mic. Trimiteţi dar pe unul din voi să aducă pe fratele vostru; iar ceilalţi veţi fi închişi până se vor dovedi spusele voastre, de sunt adevărate sau nu; iar de nu, pe viaţa lui Faraon, sunteţi cu adevărat spioni”. Şi i-a pus sub pază vreme de trei zile” (vv. 15-17).

Și ei sunt acuzați de un lucru nedrept și, la fel ca Iosif, se află în temniță… Experimentează pe pielea lor nedreptatea pe care ei au făcut-o fratelui Iosif…

Numai când experimentezi tu nedreptatea, o înțelegi…

Acuzația că sunt spioni, îi obligă pe frați să se apere. Pentru că dacă s-ar fi demonstrat că sunt spioni, ar fi fost uciși…

Trebuind să se apere, ei sunt oarecum obligați să spună că sunt frați. Ajung să spună lucruri pe care ei le-au făcut, dar pe care le este greu să le accepte și să le trăiască, adică: „Suntem doisprezece fraţi”, dar ei acum sunt doar 10… Este prima dată când recunosc că ei erau 12.

Acest moment deja este indiciul recuperării fraternității…

Iar mai înainte au spus: „Toţi suntem feciorii unui om şi suntem oameni cinstiţi/sinceri”… Ei spun lucruri adevărate, dar mult mai mari decât ei, căci ei n-au trăit în viața lor faptul că sunt frați și că toți sunt fiii aceluiași tată… Ei recunosc acest adevăr, când sunt puși cu spatele la zid și trebuie să elaboreze strategia lor de apărare…

Să vedem felul în care continuă strategia: „Iar a treia zi, a zis Iosif către ei: „Faceţi aceasta ca să fiţi vii! Eu sunt om cu frica lui Dumnezeu. De sunteţi oameni cinstiţi, să rămână închis un frate al vostru; iar ceilalţi duceţi-vă şi duceţi grâul ce aţi cumpărat, ca să nu sufere de foame familiile voastre. Dar să aduceţi la mine pe fratele vostru cel mai mic, ca să se adeverească cuvintele voastre, şi nu veţi muri”. Şi ei au făcut aşa” (vv. 18-20).

Puțin câte puțin, Iosif stârnește în toți frații săi spiritul adevărului, de a povesti și de a-și asuma istoria, dar acum saltul de calitate este: „De sunteţi oameni cinstiţi, să rămână închis un frate de-al vostru”.

În acele trei zile, în temniță, împreună, sub amenințarea de a fi uciși, au recunoscut adevărul între ei… Acum, după trei zile, iese la iveală cealaltă față a blocajului…

„Ziceau însă unii către alţii: „Cu adevărat suntem pedepsiţi pentru păcatul ce am săvârşit împotriva fratelui nostru, căci am văzut zbuciumul sufletului lui când se ruga, şi nu ne-a fost milă de el şi nu l-am ascultat, şi de aceea a venit peste noi urgia aceasta!” Atunci răspunzând, Ruben le-a zis: „Nu v-am spus eu să nu faceţi nedreptate băiatului? Voi însă nu m-aţi ascultat şi iată acum sângele lui cere răzbunare”” (vv. 21-22).

Le vine în minte că Dumnezeu i-ar pedepsi, că ar fi călău…

Însă această imagine a lor despre Dumnezeu oglindește ceea ce ei au făcut, este o imagine după chipul și asemănarea lor…

„Aşa grăiau ei între ei şi nu ştiau că Iosif înţelege, pentru că el grăise cu ei prin tălmaci. Iar Iosif s-a depărtat de la ei şi a plâns.” (vv. 23-24a). Odată ce au aceeași experiență a lui Iosif, înțeleg… Și înțeleg că Dumnezeu nu i-a păstrat pe eșafod să-i suprime, ci că ei au stat pe eșafodul păcatului lor, dar că, în sfârșit, se pot vindeca de păcatul lor, dacă cel care a îndurat păcatul lor, îi iartă… Pentru că un om nu-și poate ierta păcatele, ci păcatele sale i le poate ierta numai victima…

Iosif plânge păcatele fraților, așa cum Isus plânge păcatele celor din Ierusalim, care-L vor omorî…

„Apoi întorcându-se iarăşi şi vorbind cu dânşii, a luat dintre ei pe Simeon şi l-a legat înaintea ochilor lor” (v. 24b). Așa după cum ei, toți, l-au legat pe el ca să-l vândă… Care va rămâne cu el și pe care imediat îl va elibera. L-a legat pe Simeon pentru că era de o vârstă cu el și cu care se înțelegea cel mai bine, sau pentru că era cel mai rău… Nu știm…

„După aceea a poruncit Iosif să le umple sacii cu grâu şi argintul lor să-l pună fiecăruia în sacul lui şi să le dea şi de ale mâncării pe cale. Şi li s-a făcut aşa. Şi punându-şi ei grâul pe asini, s-au dus de acolo. Dar când au poposit noaptea la gazdă, dezlegându-şi unul sacul, ca să dea de mâncare asinului său, a văzut argintul său în gura sacului și a zis către fraţii săi: „Argintul meu mi s-a dat înapoi şi iată-l în sacul meu”. Atunci s-a tulburat inima lor şi cu spaimă zicea unul către altul: „Ce a făcut, oare, Dumnezeu cu noi?”” (vv. 25-28)

Notăm surpriza lor față de un gest în totalitate neașteptat… Iosif le restituie banii, pentru că nu se câștigă bani de pe urma foametei fraților…

Gestul lui Iosif depășește așteptările, logica lor, deci își spun: „Ce a făcut, oare, Dumnezeu cu noi?”…

S-ar părea că este o pedeapsă, căci apoi mă vor urmări. Voi apărea că sunt hoț.

În acest gest avem ceva care demolează și raportul nostru cu Dumnezeu, care este mediat/înlesnit de paternitatea și fraternitatea noastră…

Banii restituiți tuturor – îi vor descoperi odată ajunși acasă – le amintește că el a fost vândut pentru bani…

„Iar dacă au venit la Iacov, tatăl lor, în ţara Canaan, i-au povestit toate câte li se întâmplase, zicând: „Stăpânul ţării aceleia a grăit cu noi aspru şi ne-a pus sub pază, ca pe nişte spioni ai ţării aceleia. Noi însă i-am spus că suntem oameni cinstiţi; că nu suntem spioni; că suntem doisprezece fraţi, fii ai aceluiaşi tată; că unul din noi nu mai trăieşte, iar cel mai mic e cu tatăl nostru în pământul Canaan. Însă omul, stăpânul ţării aceleia, ne-a zis: „Iată cum am să aflu eu de sunteţi oameni cinstiţi: lăsaţi aici la mine pe un frate, iar grâul ce l-aţi cumpărat luaţi-l şi vă duceţi la casele voastre; să aduceți însă la mine pe fratele vostru cel mai mic şi atunci voi şti că nu sunteţi spioni, ci oameni de pace, şi vă voi da pe fratele vostru şi veţi putea face cumpărături în ţara aceasta”. Dar deşertând ei sacii lor, iată, legătura cu argintul fiecăruia era în sacul său; şi văzându-şi ei legăturile cu argintul lor, s-au spăimântat şi ei şi tatăl lor. Atunci, Iacov, tatăl lor, a zis către ei: „M-aţi lăsat fără copii! Iosif nu mai este! Simeon nu mai este! Şi acum să-mi luaţi şi pe Beniamin? Toate au venit pe capul meu!”” (vv. 29-36).

Blocajul fraților care i-a împins într-o inactivitate fatalistă, în așteptarea morții care sosește din cauza foametei, ne este specificat în aceste versete. Ce se afla în spatele blocajului lor? Faptul că raportul încrederii lui Iacob cu fiii săi era în totalitate compromis, ruinat… De când Iosif a fost vândut, acea familie a trăit mulți ani de infern.

Iar acum, odată întorși acasă este și mai grav. Ei cred că Simion va fi ucis, pentru că ei încă nu știu că omul Faraonului este fratele lor…

„Răspunzând însă, Ruben a zis către tatăl său: „Dă-l în seama mea şi ţi-l voi aduce; răspund eu de el; iar de nu ţi-l voi aduce, să omori pe cei doi feciori ai mei!”” (v. 37). Este ca și cum Ruben ar spune: „Trebuie să ne întoarcem în Egipt, căci dacă nu, nu salvăm fratele”… „Iar de nu ţi-l voi aduce, să omori pe cei doi feciori ai mei!”… Teribil!

Ruben aplică principiul legii talionului: viață pentru viață…

Ce greu a fost pentru ei să trăiască cu spaima, timp de 13 ani, că și-au ucis fratele… Acum Ruben îi spune lui Iacob să i-l dea pe Beniamin… Iar dacă nu se va întoarce: „Omoară-i pe fiii mei”. Teribil. Odată ce ai omorât un om, ești capabil să ucizi pe oricine…

Să nu uităm starea de spirit a lui Iacob, care le spune: „M-aţi lăsat fără copii! Iosif nu mai este! Simeon nu mai este! Şi acum să-mi luaţi şi pe Beniamin? Toate au venit pe capul meu!””.

Vor rămâne pe loc încă puțin, căci încă nu vrea să-l lase pe Beniamin și, între timp se vor maturiza… Meditează la păcatul pe care l-au făcut. Acum nu pot să nu-l vadă și să nu-l recunoască…

În următoarea cateheză vom vedea felul în care continuă strategia lui Iosif…

Dar din această primă parte observăm că în toate relațiile trebuie să iasă la iveală ceea ce este ascuns, uitat, căci dacă nu iese la lumină, rămâne o ruptură fatală… Iar omul trebuie să facă experiența răului/a păcatului pe care l-a comis. Dacă nu, nici măcar nu înțelege că a făcut un rău…

Acea experiență, care este tortura conștiinței și pe care reușești să o înlături (uiți), dar până când este înlăturată, faci alt rău pentru a-ți acoperi greșeala…

În schimb, când nu-ți înlături păcatul și-l lași să vină la lumină și se va întâlni cu iertarea – pentru că dacă nu se întâlnește cu iertarea, este sfârșitul – căci numai iertarea va putea reconstitui fraternitatea.

Numai sub această lumină înțelegem moartea pe cruce a lui Isus, iertând dușmanii Săi, care este împăcarea întregii omeniri în Fratele mai mare. Și care ne prezintă adevărata imagine a Tatălui, care este iubire pentru fiii Săi.

Iosif, care-i caută pe frații săi este ca Isus.

În timp ce în prima parte era vorba despre a ieși la lumină păcatul care a fost comis, și care încă există și care tinde să se perpetueze (și mereu se perpetuează, până când nu știm citi în mod diferit toate gesturile pe care le-a făcut Iosif – visele sale, faptul că era iubit de tatăl său), în partea a doua vom avea recunoașterea și recuperarea fraternității.