Ce mă împiedică să fiu botezat?

Povestirea are o latură „magică”, dar pentru Dumnezeu nu-i o problemă să facă magii/minuni. Nimic nu este mai magic decât ceea ce există.

Magiile săvârșite de Simon Magul sunt de mai multe feluri, fiind rod al șmecheriilor, al darurilor paranormale sau al artificiilor diabolice.

După activitatea din Samaria, odată ieșiți din Galileea, imediat orizontul se deschide până la marginile pământului.

Această deschidere a orizontului până la marginile pământului, amintită deja de la începutul misiunii, este lucrarea exclusivă a lui Dumnezeu. O lucrare care ne indică ce se va întâmpla în viitor: Biserica se va extinde tot mai mult… În același timp, este și prevestirea a ceea ce urmează: chemarea lui Pavel. Marchează marea schimbare: „potrivit cu descoperirea tainei celei ascunse din timpuri veşnice, Iar acum arătată prin Scripturile prorocilor, după porunca veşnicului Dumnezeu şi cunoscută la toate neamurile spre ascultarea credinţei” (Rm. 16, 25-26).

Este însuși misterul lui Dumnezeu care este și misterul omului: El este Maica și Tatăl tuturor. Iar noi toți suntem chemați să recunoaștem și să acceptăm iubirea pe care El o are pentru noi (1Io. 4,16), pentru ca să ne putem iubi pe noi înșine și pe toți ceilalți, ca frați. În acest fel suntem părtași însăși vieții lui Dumnezeu, care este iubire (1Io. 4,8).

Această povestire îi deschide calea lui Pavel, care va duce mai departe vestirea acestui mister tuturor popoarelor. Calea lui Pavel în F.Ap. este întreruptă de Petru, care-l va boteza pe Corneliu, peste care deja coborâse Spiritul Sfânt…

Povestirea este un model de cateheză: în ce fel și de cine să ne apropiem, ce să spunem și ce să facem, care este rezultatul…

Evanghelizarea nu are loc în baza unui proiect de-al nostru, ci prin aderarea la ceea ce Spiritul ne indică și la ceea ce se întâmplă, cu atenția îndreptată spre persoane, începând de la ceea ce noi am exclude ca fiind absurd, improbabil sau imposibil. Acolo este prezent Dumnezeu! Pentru că pe cruce s-a apropiat de fiecare om, oricât ar fi ajuns de departe.

În evanghelizare este determinantă Biblia și citirea ei creștină. Criteriul citirii făgăduinței este acela de a porni de la împlinirea ei.

Ucenicilor din Emaus, Isus-înviat le explică moartea Sa cu ajutorul Scripturilor; etiopianului, Scripturile îi sunt explicate cu ajutorul morții și învierii Sale. V.T. poate fi înțeles în plinătate numai pornind de la împlinirea sa: „Ştim că va veni Mesia, care se cheamă Cristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. Isus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine” (Io. 4,25-26).

Împărțirea textului:

1. 26-27: planificarea apostolică alcătuită din propunere, ascultare, întâlnire;
2. 29-31: sugestia Spiritului:

apropie-te,

ascultă,

întreabă,

acceptă invitația;

1. 32-33: centrul vestirii: Is. 53: Dreptul suferind este preamărit: răul este învins prin bine;
2. 34-35: despre cine vorbește?
3. 36-38: botezul;
4. 39-40: dispariția lui Filip.

Se citește Is. 56,1-7

În F.Ap. 8, ni se povestește „ieșirea” creștinismului din Ierusalim și începutul „împroșcării” lui până la marginile pământului; vestirea mântuirii la cele mai îndepărtate persoane… Dacă am văzut vestirea făcută samaritenilor, în versetele noastre avem vestirea mântuirii făcută unui etiopian… Această primă extindere vestește deschiderea creștinismului spre toate popoarele. Mai mult, i se vestește unui om care, din punct de vedere juridic, era exclus de la vestire…

Textul din Isaia ne ajută să înțelegem mai bine versetele noastre… Isaia vestește o dreptate nouă. Dreptatea este mereu intervenția lui Dumnezeu. Și e o dreptate care se extinde și care include persoanele de departe – străinul – persoane excluse – eunucul – persoane despre care credeau că sunt excluse din Împărăție și că nu au acces la făgăduință…

După ce am vorbit despre Simon Magul, în textul nostru găsim magia evanghelizării…

Deja am văzut discursurile lui Petru, ale lui Ștefan. Vom vedea discursurile lui Pavel adresate mulțimilor, poporului, sinedriului…

În textul nostru vedem cea mai comună magie a evanghelizării: o persoană care evanghelizează o altă persoană… Acesta este modul normal și adevărat al evanghelizării, căci exact astfel s-a răspândit creștinismul.

Acest text ne prezintă prima deschidere a Evangheliei (a veștii celei bune) celor mai de departe, unei persoane care vine din Etiopia… De foarte departe. Unde se află Etiopia, ei știau doar din povestiri…

Pe lângă faptul că este de departe, este și un eunuc… Ne spune de cinci ori că e „eunuc”. Autorul vrea să sublinieze nu doar demnitatea sa – căci de obicei un mare demnitar era numit și eunuc – ci faptul că era într-adevăr un eunuc și că era exclus din poporul lui Dumnezeu… Dar tocmai el este primul creștin din Africa!

Acest text face Evanghelia accesibilă tuturor, începând cu cei mai îndepărtați și cu cei excluși. În același timp, versetele ne arată ce se întâmplă în procesul evanghelizării: acesta trebuie să pornească de la cel mai îndepărtat punct, așa cum spune Pavel în Rm. 15, 20: „Râvnind astfel să binevestesc acolo unde Cristos nu fusese numit”, și îl vizează pe cel mai de departe, care era în totalitate marginalizat și exclus.

Se citește F.Ap. 8, 26-40

²⁶ Un înger al Domnului i-a vorbit lui Filip spunând: „Ridică-te și mergi spre miazăzi, pe drumul care coboară de la Ierusalim la Gaza, care este pustiu”. ²⁷ Iar el, ridicându-se, s-a dus. Și iată că un bărbat etiopian, eunuc, demnitar al reginei Candace a etiopienilor, care era administratorul întregului tezaur, fusese la Ierusalim ca să se închine. ²⁸ Se întorcea acum, așezat în carul său, și citea din profetul Isaia. ²⁹ Duhul i-a spus lui Filip: „Du-te și apropie-te de carul acela”. ³⁰ Atunci Filip a alergat și l-a auzit [pe eunuc] citind din profetul Isaia. El l-a întrebat: „Înțelegi ce citești?” ³¹ El i-a răspuns: „Cum aș putea, dacă nimeni nu mă îndrumă?” Și l-a rugat pe Filip să se urce și să se așeze lângă el. ³² Fragmentul din Scriptură, pe care îl citea, era acesta: Ca o oaie a fost dus la înjunghiere și ca un miel fără glas înaintea celui care îl tunde, așa nu și-a deschis gura. ³³ Pentru umilința lui, judecata i-a fost anulată; cine ar putea număra descendența lui? Căci viața lui a fost luată de pe pământ. ³⁴ Eunucul i-a răspuns lui Filip și i-a zis: „Despre cine vorbește profetul aici: despre el însuși sau despre un altul?” ³⁵ Atunci, deschizându-și gura, Filip a început de la Scriptura aceasta să-i anunțe vestea cea bună despre Isus. ³⁶ Și în timp ce își continuau drumul, au ajuns la o apă, iar eunucul a zis: „Iată, apă! Ce mă împiedică să fiu botezat?” ³⁷ . ³⁸ A poruncit să stea carul, au coborât amândoi în apă, și Filip și eunucul, și l-a botezat. ³⁹ Dar când au ieșit din apă, Duhul Domnului l-a răpit pe Filip și eunucul nu l-a mai văzut, dar și-a urmat drumul plin de bucurie. ⁴⁰ Iar Filip, dintr-o dată, s-a aflat la Azot și cutreiera toate cetățile predicând evanghelia, până când a ajuns la Cezareea.

Acest text este asemănător celui în care Isus îi însoțește pe cei doi ucenici din Emaus și le explică Scripturile… Isus e primul evanghelizator… La fel ca Isus, în textul nostru se comportă Filip.

Notăm că un înger îi vorbește lui Filip și-i dă o poruncă „absurdă”… Textul ne spune felul în care trebuie să aibă loc planificarea apostolică… Apoi ne prezintă felul în care se înfăptuiește evanghelizarea, prezentându-ne punctele centrale… Și, în final, felul în care evanghelizatorul trebuie să dispară…

În versetele noastre vedem că îngerul îi spune lui Filip ce trebuie să facă, apoi Spiritul îi sugerează din nou ce să facă, apoi Spiritul îl răpește…

Mă uimesc minunile. Dar dacă ne gândim mai bine, pricepem că pentru Dumnezeu nu există minuni… Nu-L costă nimic să le facă. Îl costă mai mult legile… De fapt, a fost condamnat la moarte de legea religioasă… Dacă n-ar fi existat legea gravitației, n-ar fi murit sufocat pe cruce… Deci legile Îl costă.

Dacă un om ar începe să privească mai atent lumea, ar vedea că întreaga lume este o minune… Iar dacă privim mai atent evanghelizarea, observăm că ea este minunea minunilor: ne face fiii lui Dumnezeu… în mod ciudat, dincolo de toate planurile noastre!

Versetele ne prezintă un plan al evanghelizării… Și este un model care poate fi urmat de fiecare dintre noi.

Noi nu vom vorbi mulțimilor, așa cum a făcut Petru înaintea poporului sau a Sinedriului; sau așa cum a vorbit Ștefan… Dar a ne apropia de o persoană – ca Filip – de a o asculta, de a dialoga cu ea, de a-i transmite experiența noastră, acesta este modul normal în care crește credința și se răspândește… Și este o datorie a fiecăruia dintre noi… Fiecare dintre noi este un foc care aprinde alte focuri, până când toți vom fi luminați și toți vom cunoaște și vom crede în iubirea pe care Dumnezeu o are pentru noi…

Dacă noi am primit Evanghelia – Evanghelia constă în iubirea pe care Dumnezeu o are pentru toți oamenii și în faptul că toți suntem frați – atunci această iubire ne împinge spre alții, pentru a le transmite și lor această iubire… Pentru că fiecare om are nevoie doar de a fi iubit. Iar dacă nu este iubit, este nefericit… Iar Dumnezeu este Tatăl și Maica tuturor oamenilor.

Iar noi, care știm că suntem fiii Săi, îi considerăm frați pe cei ce nu știu acest adevăr. Și astfel suntem primii evanghelizatori. Fiecare dintre noi!

În Filip vedem cum are loc planificarea evanghelizării, înfăptuirea ei și concluzia…

vv. 26-28

²⁶ Un înger al Domnului i-a vorbit lui Filip spunând: „Ridică-te și mergi spre miazăzi, pe drumul care coboară de la Ierusalim la Gaza, care este pustiu”. ²⁷ Iar el, ridicându-se, s-a dus. Și iată că un bărbat etiopian, eunuc, demnitar al reginei Candace a etiopienilor, care era administratorul întregului tezaur, fusese la Ierusalim ca să se închine. ²⁸ Se întorcea acum, așezat în carul său, și citea din profetul Isaia.

Aici avem: propunerea făcută de un înger; răspunsul lui Filip și întâlnirea sa cu eunucul…

Propunerea…

Mai întâi de toate, propunerea evanghelizării vine de la un înger…

Dacă la vreunul dintre noi ar veni un înger să ne facă o propunere, ce am crede? Ori visez, ori am amețeli, ori am înnebunit… Mai bine să nu spun nimănui…

În limbaj biblic, îngerul este cel care vestește Cuvântul.

În Evanghelia după Luca și apostolii sunt numiți „îngeri”, pentru că vestesc Cuvântul. Altfel spus, tocmai ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu ne trimite. Apoi, în unele cazuri, poate fi chiar îngerul cel care ne trimite în mod explicit. În orice caz, fiecare dintre noi este trimis în mod explicit de Cuvântul Domnului.

În textul nostru, Filip e trimis de un înger pentru că-i dă o poruncă stupidă… Cuvintele „Ridică-te și mergi” sunt potrivite, căci mereu trebuie să ne ridicăm și să mergem… Problema apare cu expresia „mergi spre miazăzi”. „Miazăzi” indică două lucruri. Miazăzi este miazăzi! Iar la amiază omul nu se ridică și nu merge nicăieri, căci se odihnește, fiind soare arzător! Apoi „miazăzi” înseamnă sud.

„Mergi spre miazăzi, pe calea care coboară de la Ierusalim la Gaza; aceasta este pustie.”

De ce să merg pe o cale pustie?

Este cel mai stupid program de evanghelizare pe care îngerul putea să i-l propună…

Autorul subliniază în mod intenționat acest îndemn al îngerului, pentru că evanghelizarea nu este un program al nostru, făcut de noi…

Din text ni se pare că evanghelizarea are loc la întâmplare… Dar ceea ce este „la întâmplare” sunt tocmai lucrurile esențiale…

Dumnezeu nu este fabricantul/păpușarul, mânuitorul de marionete al istoriei, ci El lucrează în istorie permițând ca noi să lucrăm. Dar El lucrează/acționează în inima fiecărui om, chiar și-n inima celui mai îndepărtat de El, precum etiopianul; și-n inima celui exclus, a eunucului… care citește din cartea profetului Isaia tocmai versetele centrale, care vorbesc despre Cristos…

Deja este scrisă în istorie problema eunucului, adică nevoia de a fi evanghelizat… Prin urmare, lui Filip îi spune să meargă peste tot, chiar și-n pustiu, chiar și-n zonele care par cele mai absurde… De fapt, zonele care par cele mai absurde sunt cele mai aproape de Dumnezeu, căci ce există mai absurd decât Dumnezeu care moare pe cruce pentru om? Cine este mai departe de Dumnezeu, decât cel care moare pe cruce? Nimeni!

Din această cauză, punctul cel mai îndepărtat (poate fi chiar crucea, deci pustiul) este cel mai adevărat loc al evanghelizării.

Dar și la nivel personal, adică în noi: Evanghelia n-o primim/înțelegem în culmea virtuților noastre, ci în îndepărtările noastre, în pierzaniile (osândirile) noastre, noi simțim că avem nevoie în viață de cu totul altceva… În experiența nedreptății simțim că avem nevoie de o lume dreaptă…

E frumos că îngerul dă o poruncă absurdă…

Noi le-am fi făcut pe toate, dar n-am fi poruncit o călătorie pe nepregătite spre sud, la amiază, pe o cale pustie…

Despre evanghelizarea care pare că este făcută la întâmplare… Aș vrea să iau apărarea acestui tip de evanghelizare…

În urmă cu 100 de ani, unii călugări mergeau să evanghelizeze Africa, umblând pe jos, la întâmplare… Aceștia erau adevărați apostoli!

În textul nostru, Filip face la fel. „Ridicându-se, a mers. Şi iată un bărbat din Etiopia, famen, mare dregător al Candachiei, regina Etiopiei”, care era credincios, îl interesa Cuvântul lui Dumnezeu. Și citea din profetul Isaia…

E o întâmplare că s-au întâlnit. Dar este ciudat: căci tot ceea ce se întâmplă – toate lucrurile principale din viața unui om – totul este la întâmplare: fie când ne naștem, fie întâlnirile ce le avem, fie întâlnirea cu persoana vieții tale… Apoi, cum de m-am născut eu și nu s-a născut un altul? Cum de părinții mei s-au întâlnit? Căci dacă nu s-ar fi întâlnit, eu nu aș exista… De fapt, nimic din ce există nu este la întâmplare! Noi suntem cei care ne gândim că lucrurile sunt la întâmplare, noi ne gândim la întâmplare… Pentru că în interiorul fiecărei întâmplări există un lucru pe care noi nu l-am planificat, există realitatea! Iar realitatea este mai valoroasă decât toate planificările/programările și aiurelile noastre.

Noi facem numai lucrurile pe care le-am programat noi… Ce vrei să planifici? Dacă planifici, înseamnă că planifici lucrurile pe care le faci tu… Dacă totul merge bine, vei reuși să faci câte ceva, dar după 80-90 de ani, mori…

Însă toate lucrurile importante, omul nu poate „să le facă”: Pe celălalt, întâlnirea, iubirea! Iubirea ori există, ori nu există… Apoi viața…

Atenția față de ceea ce există te ajută să descoperi că acolo (în realitatea reală) Dumnezeu mereu te-a anticipat: fie în tine, fie în alții, fie în toate întâmplările vieții… Deci, să ne deschidem ochii!

Îmi doresc ca programele evanghelizării să nu fie programe/planificări care urmăresc puterea sau convingerea altora… Ci ca întreaga comunitate să lucreze după modelul lui Filip, căruia îngerul i-a spus – adică Cuvântul ne mișcă – „Ridică-te și mergi!”… Ridică-te și mergi, și vei vedea că întâlnești oameni, și vei vedea că-L întâlnești pe Domnul… Tocmai acolo unde nu te aștepți să fie… La Gaza, la amiază, un etiopian famen…

De când Dumnezeu a ajuns pe cruce, El este prezent exact acolo unde noi credem că nu este…

Eunucul citește din profetul Isaia. Să ascultăm dialogul său cu Filip…

vv. 29-31

²⁹ Duhul i-a spus lui Filip: „Du-te și apropie-te de carul acela”. ³⁰ Atunci Filip a alergat și l-a auzit [pe eunuc] citind din profetul Isaia. El l-a întrebat: „Înțelegi ce citești?” ³¹ El i-a răspuns: „Cum aș putea, dacă nimeni nu mă îndrumă?” Și l-a rugat pe Filip să se urce și să se așeze lângă el.

Vedem o mică strategie a evanghelizării.

Mai întâi de toate, Spiritul este Cel care vorbește. Primul lucru pe care-l spune este: „Apropie-te şi te alipeşte de carul acesta”.

Primul pas de făcut este acela de a ne apropia de celălalt, de a sta lângă el și a străbate împreună calea sa. Așa cum a făcut Isus cu cei doi din Emaus…

„Şi alergând, Filip”: a alergat, deoarece carul mergea repede, era tras de mai mulți cai, fiind carul unui demnitar…

Al doilea pas este „a asculta”: „Filip l-a auzit citind din prorocul Isaia”, a ascultat ce-l interesa pe acest etiopian…

Pasul al treilea. Etiopianul citea din profetul Isaia. Și vom vedea ce citea. Pentru că un om mereu citește ceva în viața sa… Biblia, de fapt, vorbește despre viața noastră… Iar aceste versete din Isaia vorbesc despre viața noastră în mod special, după cum vom vedea…

Următorul pas: îi pune o întrebare discretă: „Și i-a zis: Înţelegi, oare, ce citeşti?”

Filip nu-l consideră un prost. Eunucul este o persoană foarte cultă! La v. 31, când vorbește eunucul, limbajul este foarte rafinat, deci era un om foarte cult… El n-are nevoie să fie instruit despre felul în care să citească, ci are nevoie de un om care să-l ajute să înțeleagă cele citite, pentru că una este să știi citi un text, să-l cunoști, și alta este să-l înțelegi. Căci există multe lucruri pe care le cunoaștem, dar pe care nu le înțelegem.

Filip îl întreabă dacă înțelege ceea ce citește.

Iar eunucul răspunde: „Cum aș putea, dacă cineva nu mă va conduce pe cale?”

Dacă în textul nostru se vorbește despre Filip care aleargă după car, în Evanghelia după Luca, în episodul cu fiul risipitor, avem o secvență de verbe care exprimă sentimentele tatălui la întoarcerea fiului: „Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat” (Lc. 15,20).

În spatele acestor versete din F.Ap., avem episodul din Emaus: Isus, care se alătură celor doi ucenici în drum spre Emaus, îi ascultă, intervine – „Despre ce vorbiți” – iar la urmă, ei Îl roagă să rămână cu ei…

În versetele noastre, eunucul „A rugat pe Filip să se urce şi să şadă cu el” în car (v. 31).

Evanghelizatorul este un om care ascultă, stă aproape cu discreție, se apropie, se interesează de celălalt, până când celălalt îi spune: „De ce nu șezi lângă mine, să vorbim?”

Altfel spus: când un om găsește pe cineva dispus să-l asculte și să dialogheze cu el, mereu este dispus să dialogheze…

Și cine-l ascultă pe un altul? De obicei, căutăm mereu să-l contrazicem pe cel din fața noastră… Noi avem disputele televizate… Și-n dialogurile dintre noi: când un om vorbește, celălalt imediat reacționează: „Dar eu… am altă părere”… Arată astfel că nu-l interesează ceea ce spune cel din fața sa…

În schimb, atunci când un om se simte ascultat, celălalt îi spune: „Vino și stai lângă mine. Am nevoie să fiu ascultat”.

vv. 32-33

³² Fragmentul din Scriptură, pe care îl citea, era acesta: Ca o oaie a fost dus la înjunghiere și ca un miel fără glas înaintea celui care îl tunde, așa nu și-a deschis gura. ³³ Pentru umilința lui, judecata i-a fost anulată; cine ar putea număra descendența lui? Căci viața lui a fost luată de pe pământ.

Felul în care acest text este prezentat/descris aici, este misterios. Să ținem cont că este luat din Is. 53, 7-8, unde se vorbește de Slujitorul lui Dumnezeu care, „ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine îl va spune? [nimeni, căci nu are un neam!] Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui!” Așadar, textul vorbește despre o nedreptate făcută unui om drept, unui miel. Mielul este simbolul nevinovăției, al inocenței: nu face nimic rău, e fără răutate.

Adevărata problemă este cea a răului celui nevinovat, cel inocent…

Însă versiunea greacă a textului – care este cea folosită în N.T. – face o schimbare care deja exista în Biblia tradusă de evrei în limba greacă, loc în care se schimbă semnificația…

Dacă prima parte a frazei este clară – ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa – dar mai departe, în textul grec avem cuvântul „smerenie-înjosire”, dar spune că „Întru smerenia Lui judecata Lui a fost înlăturată”. Care înseamnă și „ridicată/înălțată”, deși în limba ebraică se spune „a fost negată”…

Altfel spus, „Întru smerenia Lui, El a avut o judecată foarte înălțată/ridicată; a fost preamărit tocmai pe cruce, în smerenia Sa…

Și a doua parte din Is. 53,8 este schimbată: „şi neamul Lui cine îl va spune?”… Nu se poate spune/povesti pentru că este o nedreptate prea mare, nu pentru că nu există…

La fel și următoarea propoziție: „Că s-a luat/ridicat de pe pământ viaţa Lui!”. Cuvântul „a înlătura/a lua” sau „a ridica”, în greacă este același cuvânt…

Pentru că viața Sa a fost ridicată de pe pământ până la cer…

Practic, textul descrie „misterul dreptului suferind” și este problema centrală a istoriei omenirii: de ce răul învinge, iar binele suferă? Cum putem învinge răul? Răul fiind singura problemă care există în istorie. Răul îl învinge inocentul/nevinovatul care îl ia asupra sa; îl învinge dreptul care nu comite/săvârșește nedreptatea, adică cel ce învinge răul prin bine, la fel ca Isus.

Pe cruce Isus va fi numit drept: „Cu adevărat acest om drept a fost”. Pentru că dreptul ne eliberează de nedreptate, nu cei care o comit… Iar dacă cine îndură nedreptatea o restituie, rezultatul este dublarea nedreptății… Prin urmare, nu așa se remediază nedreptatea…

Așadar, slujitorul lui Iahve exprimă misterul crucii, care este misterul fiecărui fiu al omului. Este și misterul eunucului: exclus, deși era unul dintre cei mai puternici din Etiopia…

Întotdeauna evanghelizarea pornește de la problema reală, fundamentală, pe care fiecare om o are, și care se poate exprima în infinite moduri: „Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită!”, pentru că binele pe care-l faci, îl plătești tu; dar răul pe care-l faci, îl plătesc alții… Această lege ni se pare ciudată, dar este fundamentală: dacă-i fac răul lui, el îl simte, nu-l simt eu… Dacă-i fac bine, ceva trebuie să plătesc/pierd eu, dacă fac ceva bun… Și el câștigă…

De fapt, este marele mister al iubirii, al iubirii mai tari decât moartea, un mister în care descoperim cine este Dumnezeu. De fapt, în Evanghelia după Luca, tâlharul de pe cruce întreabă: „Cum de Isus este aici cu noi? El, care n-a făcut niciun rău, cum de are aceeași pedeapsă ca mine?” El este aici pentru că e Dumnezeu, pentru a nu mă părăsi nici în răul meu absolut…

Fapt pentru care avem misterul prezenței lui Dumnezeu exact acolo unde noi credem că El nu este prezent… Iar Dumnezeu ne răscumpără din rău punându-se de partea celui care îndură răul și marginalizarea… Mai mult, apostolul Pavel spune că El „s-a făcut blestem și păcat pentru noi”…

Nu cine comite un păcat îl simte, ci acela care-l îndură. Iar El a devenit păcat, a luat asupra Sa răul lumii: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Io. 1,29). Iar acest mister ne privește pe toți, mai repede ori mai târziu, în vreun fel… Noi avem misterul răului, dar și cel de a ieși din rău.

Din acest loc începe evanghelizarea, pornind de la întrebarea pe care eunucul i-o adresează…

vv. 34-35

³⁴ Eunucul i-a răspuns lui Filip și i-a zis: „Despre cine vorbește profetul aici: despre el însuși sau despre un altul?” ³⁵ Atunci, deschizându-și gura, Filip a început de la Scriptura aceasta să-i anunțe vestea cea bună despre Isus.

Cererea eunucului este precisă: „Rogu-te, despre cine zice prorocul acesta, despre sine ori despre altcineva?” Altfel spus, pe eunuc nu-l interesează doar ideea în sine, ci persoana. Cine este această persoană? Dacă-l interesează atât de mult această persoană, înseamnă că și eunucul se proiectează în ea, cu privire la unele aspecte…

Filip răspunde: „deschizând gura sa”. Aceste cuvinte indică faptul că este vorba despre o revelație… Cuvintele „deschizând gura” ne spun că începe o lecție despre Scriptură…

„Și începând”, acest cuvânt indică începutul, primul cuvânt din Biblie…

„Și începând de la scriptura aceasta [de la această problemă a răului îndurat de cel nevinovat], i-a binevestit pe Isus”, „i-a evanghelizat pe Isus”, stă scris în textul grec. I-a evanghelizat lui, pe Isus, pe acel Om-Isus care a realizat deplin figura slujitorului suferind, care a învins răul prin bine, ca fiind Mielul lui Dumnezeu, care a luat asupra sa păcatul lumii.

Și este acea figură în care fiecare om se poate regăsi, pentru că fiecare cunoaște atât experiența răului, cât și dorința de a ieși din rău. Pentru că e mai bine să ne simțim bine, decât să ne simțim rău…

Și îi binevestește nu un Isus oarecare, ci pe „Isus”…

În evangheliile sinoptice, Isus este numit fără articol mai înainte de botez și de ispite… Este numit „un anume Isus” (fără articol, înseamnă cineva nedeterminat). Însă după Botez, care exprimă alegerea Sa de a se scufunda, de a merge în profunzime, și după ispite, este numit „Isus”, cu articol hotărât)… Pentru că în Botez avem deja prefigurarea morții Sale, căci se scufundă… Este realitatea umană în care se scufundă: aici devine „Isus”…

Și noi trebuie să știm pe care Isus Îl evanghelizăm/binevestim: pe Isus care este Răstignitul – așa cum ne spune Pavel – care a luat asupra Sa păcatul lumii? Și din această cauză este Mântuitorul lumii și este înălțat… Este cel care împlinește figura Slujitorului lui Iahve. Acesta este Isus, Cel care este solidar cu noi până în profunzime (în moarte) și stă cu noi pentru ca noi să putem fi cu El… Așa cum îi spune tâlharului: „Azi vei fi cu Mine”. De ce? „Pentru că Eu sunt aici, cu tine”.

Și acesta este principiul/începutul evanghelizării: a porni de la rău și de la dorința de a ieși din păcat, și a vesti nu o idee, ci pe Isus, adică istoria lui Isus…

Misionarii, după ce vizitau de câteva ori familiile, spuneau: „Acum și noi vă spunem o veste”… Și începeau să vorbească despre Isus, iar lumea se convertea…

Odată, un misionar a ajuns la un trib care dorea în masă să fie botezat. Mai înainte de botez, misionarul îi întreba dacă cunosc Evanghelia. Toți răspundeau în afară de conducătorul tribului. Atunci misionarul i-a spus: dacă nu răspunzi la întrebări, nu poți fi botezat… Atunci căpetenia tribului, după o clipă de tăcere, i-a zis: „Să știi că aici căpetenia sunt eu, deci eu pun întrebările. Dar mai trebuie să știi un lucru: că eu vreau să fiu botezat, pentru că-L iubesc pe Isus… Și a povestit întreaga istorie a lui Isus”… Misionarul a primit o lecție de la acea căpetenie: că Îl iubea pe Isus și voia să fie botezat, voia să-L urmeze pe Isus… Căci tocmai povestirea istoriei lui Isus ne mișcă… Povestirea este a unui fapt și face prezent faptul… Nu este o idee. Nimeni nu se botează într-o idee (și nici nu mănâncă o idee), ci într-o persoană…

A-L evangheliza/binevesti pe Isus este ceea ce facem când citim Evanghelia. Ea a fost scrisă pentru a-L face accesibil tuturor pe Isus.

Evanghelia cuprinde cam 1000 de cuvinte elementare, pe care toți le pricep. Evanghelia nu ne prezintă nicio idee, ci ne vorbește doar de fapte!

Dacă am examina orice verset, ne-am da seama că autorul folosește foarte multe verbe… Iar verbele sunt acțiuni… Iar în rest, cuvintele sunt nume personale… E adevărat că avem și „obiecte-substantive comune” precum ochiul, dacă autorul vorbește despre ochi; piciorul, mâna dacă se vorbește despre a călători sau despre a atinge…

Așadar, textul sacru, folosind multe verbe, adică acțiuni, pune în acțiune exact părțile din tine despre care vorbește: mâna, ochiul, piciorul, inima… Și-ți descoperă care este dorința ta profundă: să ai picioare care umblă, mâini care ating/mângâie, ochiul care vede corect (și nu vede propriile aiureli)…

Evanghelia eliberează în tine ceea ce deja există: dorința după o lume dreaptă și frumoasă! Suntem fiii lui Dumnezeu! Și Cuvântul manifestă acest adevăr! Iar Isus-ul ne oglindește acest adevăr: ne descoperă adevărul nostru profund… Un adevăr care există în inima fiecărui om, chiar și a celui care este cel mai departe, asemenea eunucului etiopian, care se oglindea în slujitorul suferind… De aceea era interesat să înțeleagă…

vv. 36-39

³⁶ Și în timp ce își continuau drumul, au ajuns la o apă, iar eunucul a zis: „Iată, apă! Ce mă împiedică să fiu botezat?” ³⁷ . ³⁸ A poruncit să stea carul, au coborât amândoi în apă, și Filip și eunucul, și l-a botezat. ³⁹ Dar când au ieșit din apă, Duhul Domnului l-a răpit pe Filip și eunucul nu l-a mai văzut, dar și-a urmat drumul plin de bucurie.

„Au ajuns la o apă”… Nu era necesară apa Iordanului, nici cea din Lourdes, nici cea binecuvântată… În text se vorbește despre o apă oarecare…

„Iar famenul a zis: Iată apă. Ce mă împiedică să fiu botezat?”

Cuvântul „a împiedica” – direct sau indirect – aproape mereu privește Botezul, sau pruncii care vin la Isus… Altfel spus, există ceva care împiedică singurul lucru necesar! Ce împiedică?

Voi vedeți cât este de complicat pentru catehumeni, câte condiții le punem… Însă nimic n-ar trebui să-i împiedice! Pentru că apa îi primește pe toți, la fel ca Dumnezeu!

Pentru a fi botezat, nu înseamnă că un om trebuie să cunoască ultimele „idei” din catehism. Pentru a fi botezat, este nevoie să-L cunoaștem pe Isus! Marele evanghelizator și teolog Pavel spune: „Eu consider că nu știu nimic în mijlocul vostru, decât numai să-L cunosc pe Isus, și pe Acesta răstignit!” Aceasta este înțelepciunea creștinului, toate celelalte sunt lucruri pe care noi le inventăm, pentru a pierde vremea și a-i face și pe alții să o piardă…

Ce-l împiedică să fie botezat?

Merită să ascultăm un verset din V.T.: „Scopitul şi famenul [cel castrat] să nu intre în obştea Domnului. Fiul femeii desfrânate să nu intre în obştea Domnului” (Deut. 23,1-2). Aceasta este regula seacă… Există ceva, care-i permite acestui famen să asculte un alt Cuvânt și să fie primit într-o apă care-i primește pe toți?

Apa face referire la apa maternă, și toți ne naștem din aceeași apă și suntem generați de unicul Botez…

Ce-l poate împiedica? Suntem frați!

Faptul că unul de departe, un exclus, cel dintâi care – singur – se prezintă la Botez… Cine-l împiedică?

„Iată, apa!”

„Filip a zis: Dacă crezi din toată inima, este cu putinţă”. Acest verset este o adăugire, căci nu era în codurile vechi. Oricum, este o sinteză a ceea ce până acum s-a spus. Căci I l-a binevestit pe Isus, și e suficient acest fapt!

Și cine este Isus? Este ISUS care este Cristosul, care este Fiul lui Dumnezeu! Este Isus, și nu este un alt mântuitor pe care noi ni l-am inventat…

E suficient, căci este singura condiție!

„Şi a poruncit să stea carul; şi s-au coborât amândoi în apă”… În aceeași apă au coborât amândoi…

Și în episodul din Emaus, Isus „A intrat, ca să rămână cu ei”… În versetele noastre faptul că amândoi au intrat în apă exprimă deplina comuniune la care au fost rânduiți și deplina comuniune de solidaritate a apostolului cu persoana care-L caută și-L află pe Domnul… Îl caută și-L află pentru că Filip străbate drumul cu el, urcă în car, împărtășește aceeași viață, căutarea, pasiunea, citirea textului, ascultarea inimii…

Nu suntem în aceeași barcă, ci suntem în aceeași apă… În apă ne-am născut, din apă ieșim, suntem frați!

Acel pântece matern al maicii-pământ, al lui Dumnezeu, această apă care pe toți ne cuprinde/hrănește și ne naște…

Apoi, când ies din apă: ieșirea din apă este simbolul Învierii. În acea apă mor toate diferențele, căci toți suntem egali: aceeași apă, același pământ, aceeași moarte, rânduiți la același scop… Apoi, din apă ieșim frați.

„Iar când au ieşit din apă, Spiritul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu
l-a mai văzut”. La fel cum Isus s-a făcut nevăzut în ochii ucenicilor din Emaus, dar nu pentru că a dispărut.

În versetul nostru, Filip este răpit de Spiritul. Pentru a înțelege importanța acestei răpiri, să ne amintim minunile lui Isus: ce făcea Isus după ce săvârșea minunile? Nu ținea persoanele vindecate lângă El, ci le trimitea de la El…

În versetul nostru, neputându-l trimite de la el, căci eunucul era pe calea sa, dispare Filip…

Să explicăm ce înseamnă dispariția lui Filip, cu ajutorul unui exemplu. Prima minune făcută de Isus este vindecarea soacrei lui Petru, care era cuprinsă de friguri… „Frigurile”, febra o avem în cazul oricărui păcat și este simbol al egoismului care există cu orice păcat… De fapt, după ce a fost vindecată, ea „slujea”, iar slujirea este latura concretă a iubirii. Așadar, a trecut de la „a fi slujită de alții” – care denotă egoismul – la „a sluji”.

Isus face multe minuni, iar apoi, când se înserează, se retrage… Petru Îl caută și-I spune: „Toți Te caută”. Ce răspunde Isus? „Să mergem în altă parte!”

De ce?

Pentru că Isus vindecă, dar nu pentru a fi căutat El, nu pentru a pune în centru Eul Său, ci pentru a ne pune pe noi în centru! Și a ne face egali cu El, frații Săi.

Și imediat după ce pleacă de acolo, vindecă leprosul. Dar ce face cu leprosul, care dorea să stea cu El? Îl trimite de la El… „Nu te lipi de Mine. Căci mai înainte erai lepros, închis. Dacă acum te lipești de Mine, devin Eu lepros, adică devin egoistul care-i leagă pe alții de sine”…

Mama „scoate” afară din ea fiul, îl generează, nu-l ține în ea… Tot astfel și Isus, după ce a vindecat o persoană, vrea ca ea să fie ea însăși, și nu să fie legată de El; vrea să fie liberă: fratele Său, fiu al Tatălui, fratele tuturor…

De la Isus să învățăm să știm să trimitem persoanele pe care le-am ajutat, nu să creăm persoane dependente de noi… Ci persoane libere…

Acest fapt este foarte important, altfel nu evanghelizăm, ci creăm „adepți”: căci așa suntem mulți, suntem puternici… Scuză-mă: „De ce suntem mulți și puternici? Pentru a face rău altora?” Dacă judecăm astfel, ar fi mai bine să nu vină la noi…

Noi trebuie să-i ajutăm pe alții să fie frați, liberi, și să-și urmeze drumul lor…

La botez, toți devenim frați! Cu botezul toți am devenit fiii lui Dumnezeu, având aceeași demnitate! Deși, în viață, fiecare va face munca sa… La botez toți am devenit un popor sacerdotal, împărătesc/regal și profetic, toți suntem liberi și frați!

Acest dar îl oferă Filip eunucului.

După ce a evanghelizat, evanghelistul nu spune: „Acum mi-am construit piedestalul meu, îmi păstrez adepții mei, adică, clienții mei”… Căci toți suntem ucenicii/învățăceii lui Isus, singurul Învățător! Toți suntem liberi, pentru că avem același unic Spirit! Toți suntem frați, căci avem un singur Tată. Niciunuia să nu-i spuneți: nici Tată, nici Învățător, nici Domn.

v. 40

⁴⁰ Iar Filip, dintr-o dată, s-a aflat la Azot și cutreiera toate cetățile predicând evanghelia, până când a ajuns la Cezareea.

La urmă, vedem că Filip merge la Azot și continuă să evanghelizeze (să binevestească). Dacă mai înainte s-a spus: „I-a evanghelizat pe Isus eunucului”, aici scrie: „Evangheliza toate cetățile”…

Apoi merge la Cezarea, loc în care-l vom afla împreună cu Pavel (cf. F.Ap. 21), pentru că Filip deja a anticipat ceea ce apoi va face Pavel. Pavel, marele apostol care va răspândi creștinismul la toate popoarele… Pavel îl va întâlni în drumul spre Ierusalim – la Cezareea – mai înainte de a merge la Roma…

Cezareea era o cetate întemeiată de romani, un centru al puterii: un loc al păgânilor, al celor de departe, care primește „vestea bună”… Căci aici Filip se va opri, și-l vom afla peste 10 capitole împreună cu Pavel…

Așadar, și păgânii pot fi evanghelizați!