„Mergi, fiindcă acesta Îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor şi a regilor şi a fiilor lui Israel” (F.Ap. 9,15).

În martiriul lui Ștefan – primul martor desăvârșit – deja avem anticiparea scenei din verstele noastre. De acum înainte Pavel, prigonitorul, va deveni prototipul apostolilor; mai mult, apostolul prin excelență, învățătorul iubirii, icoană a Domnului său. El va fi cel care va duce Evanghelia până la marginile pământului.

Chemarea lui Pavel este povestită de trei ori în F.Ap. (9,1-19a; 22,5-16; 26,9-18) și este reluată în Gal. 1, 12-17. Pavel revizitează după mai mulți ani, locul genetic al vocației sale divine, pentru a revela misterul lui Dumnezeu ascuns din veșnicie, ca să-i înțeleagă mai bine valoarea. Într-adevăr, Dumnezeu este Tatăl tuturor, iar Fiul Său este fratele fiecărui om.

În Isus, urmașul lui Avraam, se împlinește binecuvântarea făgăduită lui Avraam și, în el, tuturor neamurilor (Gen. 12,3b).

În Pavel strălucește în mod limpede adevărul Evangheliei și libertatea fiilor, teme dezvoltate în „Scrisoarea către galateni”: sunt identitatea creștină – în continuitatea și specificitatea ei – față de Israel.

Convertirea lui Pavel reprezintă apogeul povestirii din F.Ap. 8: Saul-Pavel este rodul martiriului lui Ștefan, și a prigoanei care a urmat, citită ca fiind „împroșcarea” creștinilor.

În Pavel, vedem fecunditatea seminței aruncate de Isus, din care răsărim și noi, Biserica neamurilor.

Acțiunea lui Dumnezeu, după martiriul lui Ștefan, îl cheamă la convertire pe Simon Magul, lacom după Spirit, pe eunucul etiopian, omul exclus de la alianță, pe Saul, adică iudeul prigonitor și pe Corneliu, adică păgânul necurat…

Aventura lui Pavel- prigonitor va continua cu Pavel, prigonit din iubire față de Cel pe care-L prigonea (cf. F.Ap. 9, 23.29).

Povestirea intervenției lui Dumnezeu asupra lui Pavel folosește pentru a autentifica/a legitima tuturor și pentru vecie, că deschiderea ușilor Împărăției tuturor este voia explicită a lui Dumnezeu.

Împărțirea textului:

1. 1-9: moartea și îngroparea vechiului Saul;
2. 10-19a: nașterea lui Pavel, omul nou și misiunea sa.

Se citește Fil. 3, 4b-14

Am citit că Pavel a fost „cucerit de Isus”, fapt pentru care și el aleargă pentru a-L cuceri. Vom vedea felul în care a avut loc această cucerire…

Versetele sunt un text fundamental: s-ar părea că încă de la începutul cărții F.Ap., Luca dorea să ajungă în acest punct. Cu siguranță voia să ajungă în acest punct, căci de acum înainte protagonistul F.Ap. va fi Pavel! Iar Pavel este un prieten și un tovarăș de-al lui Luca, și este prototipul apostolilor. Și-n zilele noastre, când spunem „apostolul” ne referim la Pavel, deși el nu l-a văzut pe Isus în trup, în timpul vieții Sale pământești. El este apostolul, căci este cel care a dus/vestit Evanghelia tuturor, și cel care a înțeles imediat „misterul ascuns din veșnicie”, un mister pe care Petru se chinuie să-l înțeleagă. Iar Pavel a înțeles acest mister, datorită experienței sale de prigonitor: a priceput că este iubit de Domnul, dar nu pentru că este bun și grozav – așa cum el credea că este – ci pentru că el Îl prigonea pe Isus, iar Isus și-a dat viața pentru el. Și, astfel, a priceput că Isus Și-a dat viața pentru toți oamenii.

Pavel, în Scrisoarea către corinteni și-n sinodul de la Ierusalim, a ajutat lumea să înțeleagă adevărul Evangheliei sau libertatea fiilor, care constă în aceasta: că Dumnezeu este Tatăl tuturor, pentru că Isus – Fiul – s-a făcut ultimul dintre toți oamenii și fratele tuturor și, prin urmare, creștinismul este pentru toți locul iubirii Tatălui! Deci toți au fost eliberați de sub jugul Legii. Deci, creștinismul este împlinirea Legii și împlinirea făgăduinței făcute lui Avraam, care consta în a binecuvânta în urmașul lui Avraam – care este Cristos – întregul univers.

Așadar, este marele plan al lui Dumnezeu de a fi totul în toți. Acest adevăr îl află Pavel în această întâlnire cu Isus.

Când se întâmplă să cadă vreun meteorit pe timpul nopții, luminează cu o lumină strălucitoare întreaga zonă, care se poate vedea foarte bine. Tot la fel, în această „fulgerare”, în noaptea lumii – descrisă în versetele noastre – Pavel a văzut într-o clipă întreaga frumusețe a lui Cristos.

Acest text este repetat de trei ori în F.Ap.: în acest loc îl avem ca povestire, apoi Pavel îl va repeta în cap. 22 și în cap. 26. Și este ciudat că un autor rafinat, ca Luca, face o triplare, deși este foarte atent să evite dublările (să redacteze un text de două ori)…

Luca reia acest episod de trei ori, pentru că este memoria fundamentală a lui Pavel, și e locul genetic al înțelegerii creștinismului în universalitatea sa: creștinismul este pentru toți! Prin urmare, în toate momentele decisive, autorul se întoarce la acest text… Și Pavel, în scrisorile sale, amintește mereu această experiență…

Se citește F.Ap. 9, 1-19a

¹ Dar Saul, tot urzind amenințare împotriva discipolilor Domnului, a mers la marele preot ² și a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damasc ca să-i aducă legați la Ierusalim pe cei pe care i-ar fi găsit în această credință, fie bărbați, fie femei. ³ Și în timpul călătoriei, pe când se apropia de Damasc, dintr-o dată l-a învăluit o lumină din cer. ⁴ Căzut la pământ, a auzit un glas care-i spunea: „Saul, Saul! De ce mă persecuți?” ⁵ El a răspuns: „Cine ești, Doamne?” El i-a zis: „Eu sunt Isus pe care tu îl persecuți. ⁶ Dar ridică-te, intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci”. ⁷ Iar oamenii care îl însoțeau au rămas înmărmuriți pentru că auzeau glasul dar nu vedeau pe nimeni. ⁸ Atunci Saul s-a ridicat de la pământ, și, deschizându-și ochii, nu vedea nimic. L-au luat de mână și l-au dus în Damasc. ⁹ Și timp de trei zile a rămas fără vedere, nu a mâncat și nu a băut nimic. ¹⁰ Se afla la Damasc un discipol cu numele Anania. Domnul i-a spus acestuia într-o viziune: „Anania!” El a răspuns: „Iată-mă, Doamne!” ¹¹ Iar Domnul i-a zis: „Ridică-te și du-te pe strada numită Dreaptă și caută-l în casa lui Iuda pe unul cu numele de Saul din Tars. Căci iată-l că se roagă ¹² și a văzut într-o viziune un om cu numele Anania intrând și punând mâinile peste el ca să-și recapete vederea”. ¹³ Atunci Anania a răspuns: „Doamne, am auzit de la mulți despre omul acesta cât rău le-a făcut sfinților tăi în Ierusalim. ¹⁴ Și aici are împuternicire de la arhierei ca să-i lege pe toți cei care sunt chemați cu numele tău”. ¹⁵ Domnul i-a spus: „Mergi, pentru că acesta este un vas pe care mi l-am ales ca să poarte numele meu înaintea popoarelor și înaintea regilor și a fiilor lui Israel. ¹⁶ Eu îi voi arăta cât trebuie să sufere el pentru numele meu”. ¹⁷ Atunci Anania a plecat și a intrat în casă și, punându-și mâinile peste el, a zis: „Frate Saul, Domnul Isus, care ți-a apărut pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să-ți recapeți vederea și să te umpli de Duhul Sfânt”. ¹⁸ Îndată au căzut de pe ochii lui un fel de solzi, și-a recăpătat vederea și, ridicându-se, a fost botezat. ¹⁹ Apoi a mâncat și a prins puteri.

Chiar dacă scenele sunt trei, împărțim textul în două:

1. 1-9: ne prezintă experiența întemeietoare a lui Pavel, numit Saul. Saul este grecizarea lui Șaul. Dar Isus nu-l numește Saul – deși apoi va fi numit Pavel – ci-l numește Șaul, în aramaică!
2. 10-19: după moartea și îngroparea lui Saul, avem nașterea lui Pavel și misiunea sa; și întâlnirea cu Anania…

În Pavel vedem care este identitatea creștină în continuitatea ei cu Israelul – căci Pavel este în continuitate cu Israelul – precum și-n specificitatea ei, care este acea continuitate în împlinirea făgăduinței făcute lui Avraam și, în Avraam, tuturor popoarelor.

Așadar, în acest loc creștinismul se rupe de iudaismul alipit unei legi, pe care numai puțini pot să o respecte, pentru a se deschide universalității, noțiunii de har… Dumnezeu, prin har, îi iubește pe toți, îi mântuiește (salvează) pe toți, pentru că nu poate face altfel, pentru că El este Iubire…

Astfel, ajungem la cea mai înaltă definiție a lui Dumnezeu – pe care deja o găsim în V.T. – la acel Dumnezeu, care se definește în mod concret, în istorie, cu aceeași definiție cu care-L avem definit în Iona. Trebuie să-i mulțumim lui Pavel, pentru că noi suntem creștini! Dar și pentru că în lume avem aceste idealuri de fraternitate, de libertate, de universalitate, căci toate acestea au fost fondate de Pavel… Pavel este cel care duce tuturor libertatea Evangheliei; libertatea fiilor; și fraternitatea, căci nu există nici rob, nici liber, nici bărbat, nici femeie, nici grec, nici iudeu… Pavel este cel dintâi care a rupt/a dărâmat orice zid/barieră naturală, culturală și religioasă… Pentru a-i uni pe toți în singura Iubire, cu specificul fiecăruia… Deci, respectând toate individualitățile și toate culturile, făcându-se grec cu grecii, barbar cu barbarii și iudeu cu iudeii… Pavel relativizează toate acele aspecte pe care noi le absolutizăm, pentru că singurul Absolut este Iubirea, care ne unește pe toți în iubire…

vv. 1-4

¹ Dar Saul, tot urzind amenințare împotriva discipolilor Domnului, a mers la marele preot ² și a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damasc ca să-i aducă legați la Ierusalim pe cei pe care i-ar fi găsit în această credință, fie bărbați, fie femei. ³ Și în timpul călătoriei, pe când se apropia de Damasc, dintr-o dată l-a învăluit o lumină din cer. ⁴ Căzut la pământ, a auzit un glas care-i spunea: „Saul, Saul! De ce mă persecuți?”

La început se vorbește despre Saul. Textul vorbește de „Șaul”.

Saul este rodul matur al lui Ștefan. Pe Saul deja l-am aflat în F.Ap., păzind hainele celor care-l ucid pe Ștefan, fiind de acord cu ceea ce făceau ei. Iar în F.Ap. 8,3 se spune că Saul căuta să distrugă Biserica…

Saul avea un singur scop, căci văzând că a reușit să-l ucidă pe Ștefan…

Cei ce L-au ucis pe Isus, moștenesc de la El hainele…

Saul va fi cel care va moșteni mantaua lui Ștefan… Altfel spus, adevărata moștenire a evanghelizatorului Ștefan o culege/o adună Pavel… Pavel se naște din martiriul lui Ștefan.

Iar Saul, „suflând”… Însă în textul grec stă scris „inspirând ameninţare şi ucidere împotriva ucenicilor Domnului”… Pentru că un om trăiește prin aerul pe care-l inspiră, pe care-l pune în interiorul său… Iar aerul – adică viața – pe care-l pune în interiorul său este „ameninţare şi ucidere împotriva ucenicilor Domnului”.

Pavel trăiește pentru a ucide ucenicii lui Isus, dar nu din răutate, ci din zel față de Dumnezeu: „pentru că aceștia distrug religia părinților”, distrug cultura lui Pavel, în care el era cel mai grozav. Pavel fusese ucenicul lui Gamaliel – care este marele întemeietor al iudaismului – cel mai mare învățător care exista atunci, și care este posibil să fi fost și creștin, căci a luat apărarea apostolilor…

Motivația vieții sale constă în a distruge… De ce?

El este evreu, fiu de evrei, din tribul lui Beniamin, se numește Șaul – la fel ca primul împărat care era și el din tribul lui Beniamin – a avut cei mai buni învățători și „Pavel era desăvârșit în respectarea Legii”, mai bun decât toți ceilalți. Pavel este primul la școală, primul în viața de credință și primul în a-i omorî pe creștini… dar din iubire față de Dumnezeu, nu din răutate. Inspirația sa – viața sa – era obsedată/marcată de felul în care să-i elimine pe creștini.

E frumos să vedem felul în care Isus dă moștenirea Sa celor care sunt departe: cel dintâi care L-a recunoscut este sutașul la picioarele crucii – adică cel care L-a ucis – iar Pavel, primul apostol mare, va fi cel care dorea să șteargă Biserica de pe fața pământului.

Și este mângâietor să ne gândim că, prima chemare a apostolilor este o chemare a pescarilor. Dacă astăzi încercați să-l chemați vreunul când pescuiește sau vânează, vă împușcă, deoarece nu-i locul cel mai potrivit de a-l chema pe un om când pescuiește… Iar pe Matei îl cheamă în timp ce-și numără banii, la vamă… Și nici în cazul său, nu-i cel mai bun moment…

Pe Pavel îl cheamă într-un moment și mai nepotrivit: în timp ce merge să pustiască – nu doar la Ierusalim, ci chiar până la Damasc – să ducă/să exporte prigoana în afara Ierusalimului, ca să-i pustiască îndată ce apar, peste tot… Pavel este foarte organizat în prigoana sa…

Pavel „a mers la arhiereu, și a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damasc ca, dacă va afla acolo pe vreunii [ai căii]”… Creștinismul este numit „al căii”, fie pentru că tot textul Faptelor Apostolilor este un drum/o cale până la marginile pământului; fie pentru că nu-i o doctrină creștinismul, nu-i o morală, nu-i o lege, nu este un cuvânt, ci este o cale/un drum, este un stil de viață… Dar care călătorește constant și se răspândește peste tot…

Scopul lui Pavel era să-i ducă legați la Ierusalim, ca să aibă soarta lui Isus și a lui Ștefan: „Vreți să fiți ucenicii Lui? Fiți până la capăt!”

În aceste versete notăm că se vorbește pentru prima dată de o comunitate de creștini sau de urmăritorii unei căi, la Damasc. Așadar, vestirea lui Isus, creștinismul, se răspândise dincolo de granițele lui Israel. Suntem în jurul anului 35-36 d.Cr.

Pavel era un fanatic, deoarece era un iudeu care trăia în străinătate: era un elen, cunoștea foarte bine cultura greacă. La Tar, unde Pavel s-a născut, au trăit cei mai mari oameni de cultură, chiar și Cicero… Deci Pavel a frecventat cele mai bune școli… Însă Pavel era super-conservator, pentru că cine trăiește în străinătate – cu multă probabilitate – devine mai tare/hotărât în a-și apăra propria identitate în mijlocul lumii păgâne. Pavel era persoana care niciodată nu s-ar fi făcut creștină. El însuși spunea: „Eu, datorită zelului, prigoneam Biserica”…

Dar ce se întâmplă?

„Dar pe când călătorea el şi se apropia de Damasc, o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată” (v. 3).

Această „lumină din cer, ca de fulger” am întâlnit-o în Evanghelia după Luca, în momentul Schimbării la față, când hainele lui Isus străluceau, adică emiteau fulgere… Ar fi o lumină cu un tunet puternic… Lumină și tunet/trăsnet care se descarcă pe pământ, în timp ce fulgerul rămâne în cer, printre nori…

Această imagine face referire la Schimbarea la față…

În schimb, când Pavel va merge la Ierusalim, va folosi un alt cuvânt aproape identic: „strălucire, adică iluminare în jur”, cuvânt folosit în cazul nașterii lui Isus: „Când se arată îngerii, păstorii văd o mare lumină care strălucește”, iar apoi li se spune: „Mergeți să-L vedeți pe Domnul de-abia născut!”…

Dacă în textul nostru avem schimbarea la față a lui Pavel – deci începutul călătoriei spre Ierusalim – nașterea este deja anticiparea pătimirii, pentru că ziua nașterii este cea a morții. Iar Pavel, când merge la Ierusalim, folosește același cuvânt pe care Luca îl folosește în cazul Nașterii lui Isus…

Această „lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată. Și, căzând la pământ”… Vine lumina din cer, iar Pavel cade la pământ…

Cade la pământ, de unde?

„A auzit un glas, zicându-i: Șaul, Șaul, de ce Mă prigoneşti?”…

Glasul îl întreabă motivul prigoanei…

Căci adevărata problemă este motivul… Deoarece Pavel prigonea din iubire față de Dumnezeu…

Ce a înțeles Pavel în acest moment?

A înțeles totul despre viața sa!… Lucru pe care-l vedem din răspunsul său… Mai întâi de toate, Pavel înțelege un lucru:

că Isus, pe care el Îl prigonește, este viu, nu este mort!;

că Isus se identifică cu ucenicii;

că Isus este prezent în toți oamenii care cred în El;

și că Isus, acum, este prezent și-n el, care este cel ce dorea să-i ucidă pe toți creștinii, ca să-l cheme și pe el la viață…

Așadar a fost o lumină atât de puternică, pe care o intuim din răspunsul pe care Pavel îl dă imediat. Dar să-l ascultăm…

vv. 5-9

⁵ El a răspuns: „Cine ești, Doamne?” El i-a zis: „Eu sunt Isus pe care tu îl persecuți. ⁶ Dar ridică-te, intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci”. ⁷ Iar oamenii care îl însoțeau au rămas înmărmuriți pentru că auzeau glasul dar nu vedeau pe nimeni. ⁸ Atunci Saul s-a ridicat de la pământ, și, deschizându-și ochii, nu vedea nimic. L-au luat de mână și l-au dus în Damasc. ⁹ Și timp de trei zile a rămas fără vedere, nu a mâncat și nu a băut nimic.

Îl întreabă: „Cine eşti, Doamne?” Îl numește „Doamne”, care este numele cu care era chemat Dumnezeu… „Dar cine ești?” Adică văzând lumina, și auzind glasul, Pavel întreabă: „Cine eşti, Doamne?”

„Eu sunt Isus”. Nu spune: „Eu sunt Cristosul” și nici „Eu sunt Fiul lui Dumnezeu”… Ci, „Eu sunt Isus, pe Care tu Îl prigoneşti”, adică Eu sunt Domnul, iar tu-L prigonești pe Domnul!

Acel Domn, care deja este prezent în istorie (în lume) în toți oamenii, în special în cei pe care tu mergi să-i prigonești… Iată, vrea să fie prezent și în tine, pentru că El îi iubește pe toți și este Domnul tuturor… Și, din această cauză Eu, Domnul, te-am înconjurat cu această lumină…

Eu nu știu ce a înțeles Pavel, dar din acest moment, el s-a tulburat/s-a răvășit în totalitate. Creștinismul s-a născut din această viziune avută de Pavel, într-o clipă… Deja totul era pregătit. Totul era săvârșit. Dar într-un moment, Pavel a putut înțelege că Isus, Răstignitul, nu este blestematul lui Dumnezeu, ci este revelația iubirii lui Dumnezeu pentru toți cei care sunt departe, care sunt pierduți și pentru întregul univers. Dar și pentru el: „Pentru mine, care-L prigonesc!” Și El mi se revelează/descoperă mie, și-mi dă lumina Sa, tocmai mie, care-L ucid…

În această viziune avem toată substanța creștinismului: „Cristos, Care m-a iubit și s-a dat pe Sine pentru mine”… „De aceea, și eu am fost răstignit cu Cristos, iar viața pe care o trăiesc în trup… nu mai trăiesc eu, ci El trăiește în mine… Eu trăiesc în iubirea celui care m-a iubit și s-a dat pe Sine pentru mine. Iar viața mea este El, pentru că El și-a dat viața pentru mine”. Astfel, noi doi suntem una.

Toate scrisorile lui Pavel și tot ministerul său (toată slujirea/evanghelizarea sa) sunt/reprezintă înțelegerea sublimă a misterului lui Dumnezeu. Iar acest mister – pe care toți ceilalți apostoli nu l-au înțeles atât de profund, atât de limpede și nu l-au pus atât de consecvent în practică – izvorăște din această experiență: eu Îl prigonesc, și-mi dau seama, pe neașteptate, că El a murit dându-și viața pentru mine și mă iubește cu o iubire veșnică, m-a ales să vestesc tuturor pierduților, tuturor prigonitorilor că El este al tuturor, îi iubește pe toți…

Orbirea lui Pavel este cauzată de această lumină puternică. Iar această lumină este descoperirea că acel Isus nu doar că este viu, ci are fața celor pe care el, Pavel, merge să-i prindă și să-i ducă la Ierusalim… Aceasta este lumina strălucitoare: este lumina identificării lui Isus cu Biserica Sa. Pavel are experiența judecății finale, descrise în Mt. 25, când Isus se identifică cu cei goi, înfometați, bolnavi, întemnițați…

Despre identificarea lui Isus cu cei prigoniți… Pavel va deveni ca Isus: din prigonitor, va deveni prigonit… Citind scrisorile lui Pavel, ne impresionează faptul că mereu repetă „În Cristos, în Cristos”… E un refren…

Pavel a descoperit că este „în Cristos”. Ce înseamnă?

Dacă tu iubești o persoană, o ai în tine! Pavel a înțeles că el este în Cristos! Adică a priceput faptul că el din veșnicie este iubit de Dumnezeu, este iubit de Fiul, este iubit de Cristos care a murit pentru el… Și, prin urmare, Pavel este în Cristos, adică Cristos este locul în care Pavel locuiește! În El este acasă! În El se naște! În El este izvorul vieții sale: „Pentru mine, viața este Cristos!”

Și întreaga sa viață este o continuă întoarcere la această amintire/viziune pentru a o trăi în orice moment al vieții… În spatele conținutului scrisorilor sale, mereu se află această experiență a întâlnirii cu Cristos: „Fiți urmăritorii mei, așa cum eu sunt al lui Cristos”; „Iubirea lui Cristos mă împinge/îndeamnă… la gândul că El a murit pentru toți”; „Cu greu se găsește unul care să moară pentru un prieten, dar El și-a arătat iubirea Sa când și-a dat viața pentru noi, pe când eram încă păcătoși… dintre care cel dintâi sunt eu”… Pavel mereu repetă în scrisorile sale adevărul că: „Cristos m-a iubit și s-a dat pe Sine pentru mine”…

Și acest adevăr suntem chemați să-l înțelegem fiecare dintre noi: identitatea noastră este iubirea infinită a lui Dumnezeu care-Și dă viața pentru mine. Numai atunci știu cine este Dumnezeu și cine sunt eu! Și pricep că toți ceilalți sunt frații mei!

Iubirea Tatălui nu se împarte, ci este o iubire totală pentru toți fiii… Iar noi o trăim în fraternitate. Și această iubire a lui Cristos mă trimite la toți, începând cu cei de departe.

Aceste sunt temele care apar în toate scrisorile lui Pavel; dar și de-a lungul drumului vieții sale, care este descris în Faptele apostolilor și-n Scrisorile sale… De fapt, aceste teme îi ocupă toată gândirea… Dar nu-i ocupă gândirea în mod obsesiv, luându-i libertatea, ci-l eliberează și-l deschide față de toate realitățile, ajungând să priceapă că Dumnezeu este totul în toți: „În El suntem, trăim și respirăm”…

Această experiență este atât de centrală, încât i-a reorganizat întreaga viață în jurul Izvorului vieții. Adică, a întâlnit o lumină care l-a luminat definitiv. Dar această luminare niciodată nu-i terminată. Și este adevărata sa schimbare la față: el devine un om nou!

Pavel și-a deschis ochii. Îi deschide și vede că nu vede…

„Domnul i-a zis: Ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci” (v. 6b).

Nu Isus îi spune ceea ce Pavel va trebui să facă, ci îi va spune un alt om… Iar acestuia – lui Anania – îi spune ce va face Pavel… E frumos că persoanele sunt puse în relație…

„Iar bărbaţii, care erau cu el pe cale, stăteau înmărmuriţi, auzind glasul, dar nevăzând pe nimeni”. Dar au auzit glasul!  Înseamnă că glasul era real, nu era o iluzie de-a lui Pavel… După cum și lumina a fost atât de puternică, încât el a rămas orbit…

Dar, cu multă probabilitate, numai el a rămas orb dintre cei prezenți.

Adevărata lumină este tocmai a deveni orb, a ști că ești orb. Pavel a înțeles orbirea sa: adică faptul că el, din iubire pentru Dumnezeu Îl prigonea pe Dumnezeu! Și că, în numele lui Dumnezeu-Tatăl – care este iubire – îi ucidea pe frații lui. Altfel spus, a înțeles, a văzut orbirea sa…

Adevăratul om luminat este cel care știe că este orb, și nu cel care pretinde că a înțeles multe lucruri! Ci este omul care știe că nu știe: care înțelege că este adevărat , exact opusul a ceea ce el credea că este adevărat!

„Şi trei zile a fost fără vedere; şi n-a mâncat, nici n-a băut” (v. 9). Sunt cele trei zile ale morții, ale lui Isus în mormânt… Dar este moartea omului vechi… Iar mormântul nu este locul morții, pentru că în mormânt se află Domnul vieții. Și astfel, în Pavel, în orbirea sa, este prezentă această lumină interioară, și această lumină îl face orb față de tot restul… Adică el deja a văzut totul, în interiorul său deja are totul, iar tot restul s-a întunecat pe moment. Apoi, Pavel va vedea și realitatea din jurul său, dar în mod diferit… Un altul îi va spune felul în care să vadă realitatea…

vv. 10-14

¹⁰ Se afla la Damasc un discipol cu numele Anania. Domnul i-a spus acestuia într-o viziune: „Anania!” El a răspuns: „Iată-mă, Doamne!” ¹¹ Iar Domnul i-a zis: „Ridică-te și du-te pe strada numită Dreaptă și caută-l în casa lui Iuda pe unul cu numele de Saul din Tars. Căci iată-l că se roagă ¹² și a văzut într-o viziune un om cu numele Anania intrând și punând mâinile peste el ca să-și recapete vederea”. ¹³ Atunci Anania a răspuns: „Doamne, am auzit de la mulți despre omul acesta cât rău le-a făcut sfinților tăi în Ierusalim. ¹⁴ Și aici are împuternicire de la arhierei ca să-i lege pe toți cei care sunt chemați cu numele tău”.

Anania înseamnă „Dumnezeu este milă”…

Lui Anania îi apare Domnul și-i spune: „Anania! Iar el a zis: Iată-mă, Doamne” (10b). Atunci îi spune: „Sculându-te, mergi pe uliţa care se cheamă Uliţa Dreaptă şi caută în casa lui Iuda, pe un om din Tars, cu numele Saul; că, iată, se roagă. Şi a văzut în vedenie pe un bărbat, anume Anania, intrând la el şi punându-şi mâinile peste el, ca să vadă iarăşi” (vv. 11-12).

Se schimbă scena. Domnul merge la Anania și-i spune că deja Domnul i-a spus lui Șaul că exista acest Anania, care l-ar fi ajutat să vadă din nou… Cuvântul „a vedea din nou” înseamnă și „a vedea/privi sus”… Este același cuvânt care se folosește pentru a spune că sutașul Îl vede pe Isus pe cruce – privește sus – și spune: „Într-adevăr, Acesta este Fiul lui Dumnezeu”.

Este frumoasă această mediere/ajutor care-i vine de la un altul care, printre altele, este prigonit… Și care este chemat „să-l caute pe Șaul”…

Iar Anania răspunde: „Am auzit că Șaul a venit să ne omoare, iar eu trebuie să merg să-l caut?” El reprezintă toate împotrivirile noastre în a accepta că – în realitate – Dumnezeu lucrează în istorie și acolo unde noi credem/gândim că ar fi imposibil să lucreze… Anania se întreabă: „Mă trimite în capcană/cursă?”

E frumos răspunsul Domnului: „Mergi, fiindcă acesta Îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor şi a regilor şi a fiilor lui Israel” (v. 15)…

„Acesta Îmi este vas ales”, care înseamnă „ales”, adică îmi este „vas”. Ce este vasul? Un obiect care conține! Așadar, acesta este un om care Mă conține pe Mine! Și care Mă va duce în toată lumea! Adică Pavel este umplut cu Isus!

De ce? Pentru că a înțeles că Isus este umplut cu el… Adică a înțeles că Isus Și-a dat viața pentru el, și că el – Pavel – locuiește în Cristos, și, astfel, și Cristos locuiește în el… Vița pe care o trăiesc, nu o mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine.

Pavel devine vasul, recipientul, cel ce conține și duce în toată lumea… Vasul este și sinonim al trupului: este acel trup, care în „carnea”/fragilitatea sa devine asemenea lui Cristos și-l duce pe Cristos lumii. De ce? Pentru că este umplut… Pentru că a înțeles că Domnul este umplut cu el… Este vorba despre înțelegerea iubirii reciproce dintre Dumnezeu și om… Iar Pavel o înțelege foarte bine. Și din această cauză spune: dacă unul vrea să se căsătorească, să se căsătorească, căci mereu este liber; dar și dacă rămâneți ca mine, este bine. Pentru că de acum, toți suntem căsătoriți, iar Mirele este Cristos!

Anania este chemat să fie punctul de legătură dintre comunitatea prigonită de Pavel și Pavel… În calea pe care o face, Anania reprezintă întreaga Biserică, ce este chemată să meargă spre cel care, până în urmă cu câteva ore o prigonea…

Și Anania e chemat să meargă „pe uliță”, tot la fel cum Filip, la amiază a fost chemat să meargă (cf. F.Ap. 8) în acea uliță pustie…

În F.Ap. cap. 8-10, avem partea centrală a textului, o parte în care Biserica, adică comunitatea creștină se deschide față de cei care sunt departe, care sunt necurați, care sunt prigonitori, și păcătoșilor, adică potrivnicilor…

Drumul lui Anania nu este ușor, căci și el are împotrivirile sale, întrebările sale, care reflectă întreaga dramă a Bisericii din acel moment…

Drama Bisericii, căci mai întâi a întâlnit (s-a deschis față de) „magia” lui Simon Magul; apoi s-a deschis față de famenul etiopian (cel exclus prin excelență), iar acum se deschide față de prigonitorul prin zel, care este unul dintre cei mai mari prigonitori; apoi se va deschide și față de sutașul păgân, Corneliu… Este drama trăită de Biserică înaintea deschiderilor față de cei care sunt diferiți… Însă noi niciodată nu vrem să avem aceste deschideri… Noi credem că e suficient să fim noi în ordine: „Suntem aici noi cu noi. Să fim liniștiți. Tot ceea ce e nou, ne deranjează. Vrem doar să fim credincioși tradiției, datinii părinților, la fel ca Pavel”. Pavel ne spune că el era cel mai credincios dintre toți, tradiției, dar apoi va adăuga: „Toate acestea, care pentru mine erau o minune, acum sunt un gunoi!”. Altfel spus, lucrul care pentru el era cel mai prețios, lucrul în care s-a considerat cel mai desăvârșit decât toți – respectarea legii – căci a avut cel mai mare învățător, a devenit gunoi!

De ce?

„Am fost cucerit de Cristos Isus. Am înțeles ce-i cel mai important în viață!: Este însuși Dumnezeu, care este iubire absolută pentru mine și pentru toți. Și care vrea să fie totul în toți”. Acesta este planul Său ascuns, mai înainte de crearea lumii. În vederea acestui plan a creat lumea: În El, prin El și pentru El…

Și acest plan Dumnezeu îl continuă, cu ajutorul tuturor noutăților din lume… Dar noi nu vedem acest plan și ne plângem: acela este un eunuc, acela face magie, acela este un sutaș păgân… Toate aceste categorii pe care le desconsiderăm sunt ceea ce sunt, dar mai întâi de toate, să știm că sunt fii ai lui Dumnezeu!

Iar singurii care înțeleg acest adevăr sunt tocmai:

• primul teolog din Evanghelie este tocmai tâlharul, cel ce se consideră rău și cere ajutorul;
• al doilea mare teolog este sutașul;
• iar marele teolog al teologilor este Pavel, care prigonea, și spune: „Știu că a murit pentru mine. L-am ucis eu… Căci El era prezent în toți ucenicii Săi, pe care i-am putut ucide. Și doream să-i extermin pe toți. Și aveam scrisorile care-mi permiteau să-i ucid”…

La lumina cap. 8-10 din F.Ap., toate ideile noastre despre creștinism se năruie, pentru că tocmai aceste persoane sunt vase alese care-L conțin pe Cristos: creștinismul este un drum pe care toți pot înainta…

Isus îi spusese lui Pavel: „Mergi la Anania, și-ți va arăta ce să faci!” Iar lui Anania Îi spune: „Eu îi voi arăta câte trebuie să pătimească el pentru numele Meu” (v. 16).

Așadar, adevărata lucrarea a lui Pavel va fi la fel ca lucrarea lui Isus, adică Pătimirea! Pătimirea pentru omenirea pierdută… Adevărata lucrare este Pătimirea!

Acest text ne prezintă adevărata manifestare neprevăzută a lui Dumnezeu pe pământ: este singura dată când a apărut așa… Iar Pavel își amintește mereu această experiență și o povestește și-n 2Cor. când spune: „Nu știu dacă în trup sau în afară de trup… Dar L-am văzut!”… Adică Pavel mereu se raportează la această experiență…

Această experiență a marcat și a organizat nu doar viața lui Pavel, ci viața întregii Biserici și a lumii după scheme noi: „Că Dumnezeu este Tatăl tuturor, că toți suntem frați, și că toți – unii pe alții – trebuie să ne iubim cu iubirea cu care Tatăl ne iubește pe fiecare dintre noi. Care este aceeași iubire pe care o are față de Fiul, care este o iubire totală”… Iar viața va fi a ști să ne slujim unul pe altul, până la a ne da viața unul pentru celălalt… și nu a ne ucide între noi…

Acest episod al vieții lui Pavel este o sinteză a primirii luminii, dar strălucirea acestui episod – cu întreaga sa însemnătate – încă mai trebuie să se răspândească în întreaga lume… Ca să însuflețească întreaga lume!

Înțelegem motivul pentru care Luca repetă de trei ori acest episod. Iar în scrisorile sale, Pavel mereu își amintește acest episod. Și fiecare stare de fapt va fi văzută la lumina iubirii, care-i arată realitatea realității/creației. Și nu proiecțiile noastre delirante, de control, de împotrivire față de realitate…

Ar fi bine ca noi toți, oamenii Bisericii, să avem în interiorul nostru această lumină strălucitoare a lui Dumnezeu…

vv. 15-19a

¹⁵ Domnul i-a spus: „Mergi, pentru că acesta este un vas pe care mi l-am ales ca să poarte numele meu înaintea popoarelor și înaintea regilor și a fiilor lui Israel. ¹⁶ Eu îi voi arăta cât trebuie să sufere el pentru numele meu”. ¹⁷ Atunci Anania a plecat și a intrat în casă și, punându-și mâinile peste el, a zis: „Frate Saul, Domnul Isus, care ți-a apărut pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să-ți recapeți vederea și să te umpli de Duhul Sfânt”. ¹⁸ Îndată au căzut de pe ochii lui un fel de solzi, și-a recăpătat vederea și, ridicându-se, a fost botezat. ¹⁹ Apoi a mâncat și a prins puteri.

Deja am notat că Pavel este acest vas ales, adică el, persoana sa, trupul său, este umplut, cuprins, cucerit de Dumnezeu. De aici înțelegem entuziasmul lui Pavel.

„Entuziasm” înseamnă a respira în Dumnezeu. Adică Pavel respiră toate acestea, are respirația lui Dumnezeu; și stă în Dumnezeu. Și-l are pe Dumnezeu în el și-L „șprițuiește/împroașcă” peste tot, pentru că „Dumnezeu este totul în toți”… Și, de aceea, știe să-L recunoască prezent peste tot.

Apoi, Pavel le vede pe toate în mod diferit.

În ciuda împotrivirilor sale, Anania merge la Pavel și intră în casă…

E frumos să ne recunoaștem împotrivirile. Căci noi ne prefacem că nu avem împotriviri; și pe de altă parte, noi am face orice, doar că unele lucruri nu trebuie să le facem, pentru că sunt greșite…

Ce este mai greșit decât a merge la unul care ne prigonește, pentru a ne pune mâinile peste el, ca să primească Spiritul Sfânt? Nimic nu-i mai greșit decât aceasta… Însă dacă nu ne comportăm exact așa, suntem greșiți noi! Pentru că Dumnezeu n-are dușmani, ci are doar fii.

„Şi a mers Anania şi a intrat în casă şi, punându-şi mâinile pe el, a zis: Frate Saul” (v. 17). Îl numește frate, deși când l-a trimis, Isus i-a poruncit: „Sculându-te, mergi pe uliţa care se cheamă Uliţa Dreaptă şi caută în casa lui Iuda, pe un om din Tars, cu numele Saul” (v. 11)…

Pe Cain îl întreabă: „Unde este fratele tău?” Iar el a răspuns: „Oare sunt eu responsabil…”.

Iar Iosif a fost întrebat: „Unde mergi?”, iar el a răspuns: „Merg să-mi caut frații”.

Anania merge să-l caute pe Saul, pe prigonitorul său, și-l numește „frate”: „Frate Saul, Domnul Isus, Cel ce ţi S-a arătat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca să vezi iarăşi şi să te umpli de Spirit Sfânt” (v. 17b). Isus pe care tu L-ai văzut pe calea pe care tu veneai, m-a trimis la tine, pentru ca tu să vezi din nou, sau pentru ca tu să vezi/privești sus și să fii umplut de Spiritul Sfânt…

Așadar, Anania merge să-i comunice toate acestea lui Pavel și să-i redea vederea… Pavel deja avea vederea interioară, deja înțelesese multe. Iar acum, prin gestul fratelui, i se deschid ochii lui Pavel asupra fraternității. Primește Spiritul Sfânt care este iubirea față de frați: este iubirea pe care o primește și pe care o transmite altora…

De fapt, în toată viața sa, Pavel va transmite această iubire în toate părțile lumii, în toate împrejurările: pe mare, în temniță, în piață, chiar și când este într-un coș lăsat în jos de pe zid…

„Şi îndată au căzut de pe ochii lui ca nişte solzi” (v. 18a).

Solzii lui Pavel sunt perfecțiunile sale, ideologia sa religioasă perfectă, cea mai bună care a existat vreodată pe lume… El însuși recunoaște acest fapt: „Eram cel mai grozav!”

„Și a văzut iarăşi”, adică a privit sus… Adică, a înviat!

De trei ori se vorbește despre „a înviat”/s-a sculat… Este verbul care indică Învierea ca fiind ridicarea/scularea de la pământ… Iar o dată se vorbește despre „re-trezire” care este un alt termen, care indică învierea…

Cu adevărat, Pavel trece de la moarte la viață. Acum a înțeles ce este viața: este însuși Dumnezeu. Viața nu este o Lege care-i ucide pe frați; ci viața este Fratele, Fiul care și-a dat viața pentru mine, mi-a transmis aceeași viață a Sa, iar eu trebuie să o transmit tuturor celorlalți…

„Și, sculându-se, a fost botezat… Şi luând mâncare, s-a întărit”.

Și apoi îl vom vedea la lucru/în acțiune…

Pavel este prigonitorul comunității; Anania reprezintă comunitatea… Așadar, singurul care poate vindeca prigonitorul este victima sa… Acest aspect     l-am întâlnit și-n episodul cu Ștefan… Ștefan a murit pentru Saul: nu doar din cauza lui Saul, ci a murit în favoarea lui Saul… Rodul sângelui lui Ștefan este Anania, deci de la el, ca victimă, poate veni iertarea…

Pe cine prigonea Pavel? Pe Mielul lui Dumnezeu care ia asupra Sa păcatul lumii. Prigonea Mielul nevinovat, cel care a luat asupra sa păcatul celor care prigonesc… Pavel era măcelarul și dorea să-i ucidă pe toți, dar din măcelar, vom vedea că devine mielul lui Dumnezeu… „Acum mă bucur de suferinţele mele pentru voi şi împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Cristos, pentru trupul Lui, adică Biserica” (Col. 1, 24).

În Pavel, Dumnezeu împlinește cea mai mare lucrare de artă a Sa: odată ce  s-a convertit Pavel, toți pot fi convertiți, chiar și Petru, chiar și noi… Pavel a cucerit maximul…

Pavel reprezintă acea deschidere absolută a Evangheliei, care nu se mai poate închide și pune în sacristie în nicio biserică, deoarece mereu este pe străzi…

În Gal. 2,20 Pavel spune „M-am răstignit împreună cu Cristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Cristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine”… În realitate, văzând că El m-a iubit și s-a dat pe Sine pentru mine, omul meu vechi a murit (și eu am murit cu El) și doresc să-mi dau viața cu El și pentru El…

Dar trăiesc, „Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine”… Deci am această viață nouă; am înviat la o viață nouă; la o viață trăită în acea iubire a Celui care m-a iubit și s-a dat pe Sine pentru mine… Fapt pentru care și eu îmi reînnoiesc viața, dând-o pentru alții… Și, deci, sunt un om care primește viață și dă viață, tocmai prin Cel Răstignit… Apoi și eu am fost răstignit în omul vechi… Pentru că crucea arată răul ca fiind răul absolut… Căci Crucea este răul absolut! Un păcat mai mare decât uciderea lui Dumnezeu nu există, mai rău decât a-l ucide pe cel nevinovat, nu se poate face…

Iar inocentul își dă viața pentru mine. Așadar, crucea/nevinovatul devine binele absolut, care mă eliberează de cel rău, de păcat…

Așadar, „a murit omul meu vechi care dorea să ucidă”. Iar acum trăiesc! Trăiesc prin această iubire a Celui ce m-a iubit și s-a dat pe sine pentru mine. Iar acum și eu știu iubi ca El. Aceasta este deja învierea!

Iar Pavel va elabora acest mister în toate scrisorile sale. Și acest mister l-a evidențiat/prezentat creștinismul ca nimeni altcineva… Evanghelia prezintă acest mister în mod narativ. Iar Pavel îl dezvoltă…

Evanghelia ne prezintă istoria, nu idei; însă singurele idei care există în Scriptură sunt cele ale lui Pavel, care se nasc din această experiență a întâlnirii cu Isus… Și care pot fi elaborate în întreaga lume, în toate culturile…

Tot N.T. – inclusiv Evangheliile și Apocalipsa – sunt o variație a acestei experiențe: a Celui Răstignit care și-a dat viața pentru mine. Și, din această cauză a învins moartea, și îmi dă viața…