¹⁹ Am speranţa în Domnul Isus că îl voi trimite la voi curând pe Timotei ca să am şi eu inima uşurată când voi primi veşti despre voi, ²⁰ căci nu am pe nimeni atât de apropiat sufleteşte care să se îngrijească cu atâta sinceritate de problemele voastre. ²¹ De fapt, toţi urmăresc propriile interese, nu cauza lui Isus Cristos. ²² Voi cunoaşteţi virtutea celui încercat căci a slujit evanghelia împreună cu mine ca un copil alături de tatăl său. ²³ Aşadar, sper să-l trimit pe el îndată ce voi vedea ce întorsătură vor lua lucrurile în privinţa mea. ²⁴ Eu însă am încredere în Domnul că voi veni şi eu îndată. ²⁵ Am considerat că este necesar să-l trimit la voi pe Epafrodit, fratele meu, cel care lucrează şi luptă împreună cu mine, cel pe care voi l-aţi trimis ca să mă slujească la nevoie, ²⁶ căci îi era dor de voi toţi şi era trist deoarece voi aţi aflat că fusese bolnav. ²⁷ Într-adevăr, a fost bolnav, aproape de moarte, însă Dumnezeu s-a îndurat de el, şi nu numai de el, ci şi de mine, ca să nu am întristare peste întristare. ²⁸ Aşadar, l-am trimis mai repede ca să-l vedeţi şi să vă bucuraţi din nou, iar eu să fiu mai puţin întristat. ²⁹ Primiţi-l, deci, în Domnul, cu toată bucuria şi cinstiţi-i pe unii ca aceştia, ³⁰ căci pentru lucrarea lui Cristos a fost aproape de moarte, punându-şi viaţa în pericol pentru a completa ceea ce nu puteaţi face voi pentru mine.

Psalmul 57 (56) ne cere să-L experimentăm pe Domnul care întărește inima și spiritul nostru în mijlocul dificultăților. Pot fi și dificultățile (obstacolele) pe care le întâlnește Pavel și despre care ne vorbește în acest text. Știind să interpreteze întâmplările ostile (potrivnice) ca pe niște evenimente care demonstrează prezența Domnului și acțiunea Sa, Pavel trăiește în bucurie și recunoștință.

Acest text biblic se pare că nu are un înalt conținut teologic: conține informații, vești, proiecte și decizii, descriind și modul în care Pavel trăiește raportul său cu Timotei – pe care-l trimite filipenilor – dar și faptul că filipenii l-au trimis pe Epafrodit la Pavel, ca să-l îngrijească, dar care acum trebuie să se reîntoarcă, pentru că este nepotrivit pentru această slujire. Textul descrie dificultățile vieții cotidiene, iar noi vom vedea modul în care Pavel trăiește această realitate în sens spiritual.

Mai întâi subliniem că nu există o viață spirituală care urmează o linie sau este la un anume nivel și apoi, o viață concretă care stă la un alt nivel sau urmează o altă linie. Viața concretă trebuie trăită spiritual! În textul nostru vom vedea modul în care Pavel trăiește în chip spiritual episoadele normale ale vieții: vreunul se îmbolnăvește, celălalt nu se simte bine, unul trebuie să plece, iar altul să vină… este viața de zi cu zi.

Un alt aspect: Pavel transmite aceste lucruri printr-o scrisoare care se citește în mijlocul adunării euharistice, spunând la sfârșit: „Cuvântul lui Dumnezeu”. În ce fel aceste lucruri devin Cuvântul lui Dumnezeu?

Un al treilea aspect important este: de ce Pavel transmite aceste lucruri, de ce le comunică?

A comunica (a vesti) este supoziția, premisa comuniunii: și este un lucru de care uităm mereu. Bărbatul – dar și femeia – ori domină, ori comunică. Un mod de a domina, este acela de a nu comunica. A comunica înseamnă „a mă interesa”, a fi înăuntru, în sensul că nu există nimic care să nu mă interesez de celălalt. A comunica înseamnă a participa: a-l face pe altul să participe la realitatea ta și a fi părtaș tu la viața altuia. Participarea și comunicarea sunt premisele comuniunii.

Apoi avem modul de a comunica: de obicei noi comunicăm criticând sau facând observații, subliniind foarte bine aspectele negative. Pavel face exact contrariul. Așadar o anume comunicare creează comuniune, iar o altă comunicare stârnește diviziune.

În textul nostru observăm că Pavel trăiește toate planurile sale, toate evaluările și raporturile sale „în Domnul”, le trăiește după modul lui Dumnezeu, întreaga sa viață fiind divină.

Având această optică – în Domnul – dobândește o viziune euharistică a vieții („entuziasm” înseamnă că-L are în interiorul său pe Dumnezeu), nu pentru că-i inconștient, nu pentru că nu are dificultăți, ci pentru că vede viața și istoria din punctul de vedere al lui Dumnezeu.

Un alt aspect: vom vedea ce portret îi face lui Timotei, colaboratorul său.

De obicei colaboratorii noștri cei mai apropiați ne deranjează cel mai mult și noi căutăm să-i ținem cât putem de mult la distanță; Pavel însă își elogiază colaboratorul, dar nu în sensul că ne-ar spune „trebuie să lăudați oamenii”, căci astfel imediat „îi aveți la mână” și-i dominați. Elogiul lui Pavel este semnul respectului intens pe care-l are față de celălalt. Pornind de la această stimă profundă pe care o are față de Timotei, schițează portretul calităților apostolului. Este interesant că Pavel are colaboratori: este foarte greu să ai colaboratori! E mult mai ușor să ai supuși. Dacă nu suntem colaboratori, înseamnă că nu facem lucrarea lui Dumnezeu, adică nu colaborăm (participăm) la planurile Sale.

Avem episodul delicat cu Epafrodit: i l-au trimis pentru a-l asista pe Pavel în temniță, dar era nepotrivit pentru această slujire, poate că fiindu-i dor de filipeni, s-a îmbolnăvit, suferind de melanconie, apoi s-a simțit foarte rău și Pavel a trebuit să-l trimită acasă.

E minunat modul în care Pavel îl trimite înapoi la ai săi… nu le spune că-i un falit pe care trebuie să-l pedepsescă, ci este un om pe care „trebuie să-l stimați mult”, căci priviți cât a suferit, și subliniază că prezența sa l-a bucurat pe Pavel și-i va umple de bucurie și pe filipeni, când îl vor revedea sănătos.

Pavel tratează aceste episoade și raporturi ale vieții cotidiene, subliniind buna intenție: în toate lucrurile Pavel îl caută și-L află pe Domnul, caută și găsește binele, pentru că el are un ochi bun (o privire bună), ochiul lui Dumnezeu.

Noi, având ochiul nostru rău, aflăm limita, chiar și a lui Dumnezeu: de fapt, mulți oameni se plâng de Dumnezeu, că nu ar fi drept, că nu înțelege, că nu intervine. În schimb Pavel – la fel ca Dumnezeu – are o privire pozitivă, pe care o transmite, dar nu pentru că se află într-o situație bună: este în închisoare, în pericol de a fi condamnat la moarte. Acest context dă o valoare și mai mare privirii sale pozitive.

Ce putem învăța din acest text pentru viața noastră de zi cu zi?

Subliniem că Pavel nu-i un euforic (un optimist nemotivat), ci un om plin de entuziasm (de avânt și-nflăcărare). Entuziastul nu-i un optimist fiziologic, bazat pe faptul că se simte bine, pentru că lucrurile îi merg bine… Căci lui Pavel lucrurile nu-i mergeau bine. Pavel este entuziasmat pentru că privește lucrurile cu ochii lui Dumnezeu și le vede așa cum le vede Domnul.

Este clar că acest entuziasm este un dar, însă este un dar alimentat și de disponibilitatea pe care Pavel i-a dat-o Domnului, pentru ca acest dar, în evenimentele vieții, să capete consistență în el. A vedea lucrurile din persepectiva lui Dumnezeu înseamnă a fi entuziaști și este un dar ce trebuie cerut.

v. 19

¹⁹ Am speranţa în Domnul Isus că îl voi trimite la voi curând pe Timotei ca să am şi eu inima uşurată când voi primi veşti despre voi

Versetul ne vorbește despre planul lui Pavel de a-l trimite pe Timotei, cu scopul de a primi vești.

Pavel nu spune: „Eu am decis să vi-l trimit pe Timotei”, ci „sper, în Domnul, să vi-l trimit pe Timotei”. Fiecare decizie este o speranță în Domnul: se face – dacă, așa, cum și atunci – când îi place Lui! Acest fapt înseamnă să trăim creștinește și să căutăm să trăim voia Domnului în viața noastră concretă. Este speranța în Domnul: „dacă-I place Domnului, când El vrea și cum El vrea”. Așadar nu însemnă că eu am un plan, iar Domnul trebuie să se supună planurilor mele: ci fiecare plan de-al meu este în Domnul.

Este clar că nu-L am pe Domnul „în buzunar”, deci nu știu când, cum și dacă va fi… Nu înseamnă că trebuie să trăim fără planuri: le am, dar sunt ale Domnului. Noi trebuie să-L căutăm pe Domnul în toate lucrurile; El nu locuiește în afara planurilor noastre: fiecare plan și proiect trebuie să fie în Domnul. Iar sfințenia constă în a trăi voia Domnului în viața concretă.

Să ținem seama de formula sf. Iacob: „Dacă-I place Domnului, mâine voi merge”. Cu rezerva care există în fiecare lucru, căci principiul fiecărei acțiuni este „ceea ce-I place Domnului”.

Ce-I place lui Dumnezeu? Îi place fericirea și bucuria mea, realizarea mea deplină, pe care eu nu o cunosc și vizavi de care mai mereu greșesc.

Să avem această libertate interioară de a spune „Dacă-I place lui Dumnezeu”, „Sper în Dumnezeu” este lucrul cel mai bun pe care-l putem face și să-I lăsăm Domnului spațiul pentru a ne ilumina și a ne ghida. Dacă însă noi suntem determinați să înaintăm pe „roțile” noastre, Dumnezeu nu are libertatea să intervină, căci ne-o lasă nouă (o respectă pe a noastră).

Este important ca toate planurile noastre – chiar și cele mai concrete – să fie o speranță în Domnul: dacă-I place Lui, când și cum Îi place Lui, chiar dacă noi facem planuri…

Sfințenia este tocmai cea care privește aceste lucruri concrete, nu lucrurile sublime: lucrurile sublime sunt banale! Sfințenia privește toate planurile cotidiene care împânzesc întreaga zi, 24 de ore pe zi. Aceste planuri trebuie realizate, căci ele sunt plăcerea și iubirea lui Dumnezeu.

Al doilea lucru interesant pentru viața noastră cotidiană este că: „vi-l trimit pe Timotei, ca, datorită veștilor primite de la voi, să mi se ușureze inima”.

Veștile bune dau putere. Pavel vrea să primească și să dea vești și ține la comunicare, care-i supoziția comuniunii: are grijă de altul, comunică lucrurile bune.

Noi suntem obișnuiți să comunicăm în două moduri. Primul constă în a discuta: un om spune un lucru, iar eu, imediat spun opusul, numindu-l dialectică inteligentă, dar, de fapt, este o prostie, fiind singurul mod pentru a nu înțelege nimic; din acest fel de discuții (dezbateri) niciodată nu se ivește adevărul. Dacă se dialoghează despre teoreme, discuțiile sunt potrivite, dar dacă se vorbește despre alte lucruri, discuțiile nu ajută la nimic, nu se dezbate…

Celălalt spune un lucru și eu îl ascult: persoana nu este de discutat (de dezbătut); apoi el mă va asculta pe mine. Numai astfel există comunicare, altfel e doar o agresiune reciprocă, o autoapărare, adică opusul comunicării… Și de obicei așa dialogăm, căci atunci când interlocutorul spune un lucru, primele cuvinte care îmi vin în minte sunt: „dar eu aș spune”, sau, „însă…”, adică aspectele greșite în care eu pot interveni ca să-l distrug pe celălalt.

Competiția există deoarece noi credem că nu avem spațiu, că interlocutorul nu-mi lasă spațiu și, atunci trebuie să mă împotrivesc, să-l fac pe celălalt să audă că și eu sunt pe lume…

Primul mod de a comunica, în proporție de 99 % este acesta. Iar restul, de 1% este acela în care se spun lucrurile negative, plângerile, durerile reumatice, toate aspectele care nu merg bine în lumea politică, timpul care e greșit, dezastrul ecologic, toate lucrurile care nu merg bine, pretutindeni. Și acest fel de comunicare poate ocupa 99 % din timp, atunci când un om nu face nimic altceva și află pe cineva care are aceleași păreri cu el.

Noi trebuie să comunicăm binele! Dar nu suntem capabili! Binele pe care-l vedem și-l simțim! Dar și-n interiorul raportului de cuplu soții niciodată nu-și comunică binele, ci imediat își spun criticile și lucrurile care nu merg.

Numai transmiterea binelui ne ajută să creștem și creează comuniune, iar tot restul produce doar diviziune. Trebuie să fim foarte atenți la acest adevăr.

Pavel comunică vești bune și caută să transforme în bine toate veștile pe care le primește, chiar și pe cele negative, dându-le o bună interpretare, așa cum face Dumnezeu… Care este cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla? Să murim! Bine: însă nu-i un rău, căci înseamnă să mergem la casa Tatălui. Ce-i mai bine de atât?

E mai rău să fim uciși? Bine: dacă sunt omorât, sunt martor al iubirii Tatălui! Devin un martir! Și aceasta nu-i o interpretare greșită, ci e singura intepretare reală. Celelalte interpretări nu rezistă înaintea realității, nu o sprijină. Noi trebuie să ne obișnuim să avem această interpretare pozitivă și să o comunicăm și altora. Așa creăm comuniunea și ne îmbogățim. Și în acest fel interpretează Pavel lucrurile în acest text.

În timpul lui Pavel comunicările, veștile nu se transmiteau peste tot în timp real, ci se răspândeau cu multă răbdare și cu multă dificultate, căci oamenii călătoreau pe jos sau călare, iar pe mare, erau nevoiți să aștepte vântul favorabil. Deci nu se puteau răspândi repede… Totuși veștile se răspândeau și ele conțineau această comunicare edificatoare, care-i edifica pe destinatari și-i ajuta să trăiască.

Este important să comunicăm chiar fără prea multe cuvinte, și nu să spunem imediat multe lucruri, în timp real, iar la urmă să nu înțelegem ce se află în spatele acelei mulțimi de cuvinte și de informații…

vv. 20-22

²⁰ căci nu am pe nimeni atât de apropiat sufleteşte care să se îngrijească cu atâta sinceritate de problemele voastre. ²¹ De fapt, toţi urmăresc propriile interese, nu cauza lui Isus Cristos. ²² Voi cunoaşteţi virtutea celui încercat căci a slujit evanghelia împreună cu mine ca un copil alături de tatăl său.

Începe să-l elogieze pe Timotei…

Mai întâi de toate Pavel îl elogiază pe Timotei… Așa ne comportăm și noi față de cei din jurul nostru? De obicei, primul lucru spus, atunci când vorbim despre o persoană, „o elogiere”, în special dacă nu-i de față.

Atitudinea lui Pavel este importantă, căci elogierea și stima sunt semnul iubirii: fără stimă și respect nu există iubire.

Dumnezeu stimează atât de mult omul, cel mai mare păcătos, încât își dă viața pentru el. Deci și acela pe care noi îl considerăm omul cel mai păcătos din lume este demn de un elogiu infinit. Numai că noi avem vederea îngustă și vedem numai răul care-i în noi și-l proiectăm în aproapele, căci noi nu avem inima lui Dumnezeu. Pavel avea această inimă, deci elogiază.

Stima – pe care tu o ai și o răspândești despre un altul – devine constructivă pentru cel care ascultă. Este atât de urât să vorbim de rău și să auzim vorbindu-se de rău! Este lucrul cel mai grav: este mai grav decât a ucide! Este opusul a ceea ce face Dumnezeu; a judeca, a condamna, a distruge; a denigra înseamnă a te autocondamna la iad. Înseamnă a ucide persoana!

Elogiind, Pavel ne arată că are Spiritul lui Dumnezeu care doar elogiază. Apoi Pavel spune lucruri clare.

Prima afirmație este că Timotei este „atât de bine dispus”: are același mod de a simți pe care-l am și eu – Pavel – deci există o egalitate, e o personă capabilă să fie în sintonie. Aceasta este prima calitate pe care o are Timotei, iar Pavel le spune „de aceea vi-l trimit”, căci este un om care știe cu adevărat să înțeleagă, adică este un om care nu judecă și nu condamnă: acest fapt înseamnă a înțelege. Are sentimentele pe care le am și eu – Pavel – și se ocupă cu sinceritate de problemele voastre, este harnic, are grijă de voi, nu se ocupă de sine, ci de alții. Aceasta este a doua calitate a colaboratorului și a apostolului.

A treia însușire constă în faptul că el nu caută interesul (profitul) său, ci uită de sine (se lasă pe sine)… Acest fapt este tipic iubirii care nu caută interesul ei propriu, ci acela al lui Cristos. În al patrulea rând este „sclavul Evangheliei”; cu adevărat s-a pus în slujba Cuvântului. Iar în final, Pavel spune: „este ca un fiu pentru mine, iar eu ca un tată pentru el”. Tatăl și fiul au aceeași viață, aceeași inteligență, același sânge și se simt strâns legați cu aceeași viață și același sânge.

Versetele ne oferă un portret al colaboratorului lui Pavel și modul în care el îi stima pe colaboratorii săi, dar acest colaborator era astfel, deoarece Pavel era astfel.

E minunat să vedem modul în care Pavel trăia sentimentele sale față de colaboratorii săi și cum le descria calitățile. Căci dacă spune: „pentru mine era ca un fiu, iar eu ca un tată pentru el”, înseamnă că trăiește și simte aceleași lucruri pe care și Pavel caută să le trăiască, și acesta trebuie să fie portretul fiecărui apostol, portretul lui Pavel care-i îndeamnă pe creștinii săi: „fiți imitatorii mei, după cum eu sunt imitatorul lui Cristos”.

Întregul sens al vieții noastre creștinești este sintetizat în aceste cuvinte simple ale lui Pavel: să avem pe fața noastră gloria Fiului, gloria lui Cristos.

vv. 23-24

²³ Aşadar, sper să-l trimit pe el îndată ce voi vedea ce întorsătură vor lua lucrurile în privinţa mea. ²⁴ Eu însă am încredere în Domnul că voi veni şi eu îndată.

Pavel repetă că speră să-l trimită, dar așteaptă mai întâi să aibă vești despre procesul său – dacă îl vor condamna sau nu la moarte – deci, încă nu-l trimite, dar este convins că și el va merge în grabă să-i viziteze.

Este interesant că Pavel vorbește foarte des în scrisorile sale că este „convins în Domnul”: nu există vreo probă despre convingerile sale în Domnul: omul are doar o senzație interioară în baza căreia i se pare că Domnul îi garantează că este așa… Apoi, poate că este adevărat tocmai opusul, dar nu-i important, ci înseamnă că de această dată a înțeles greșit…

Trebuie să fim foarte atenți față de aceste convingeri interioare, să avem o rezervă, căci poate exista și o excepție validă: eu pot fi convins, dar nu-i sigur că este așa, căci există oameni atât de convinși de ideile lor și de revelațiile lor încât chiar dacă ar veni Dumnezeu pe pământ să le spună că nu sunt adevărate, ei tot ar rămâne convinși că sunt adevărate… Totuși aceste convingeri în Domnul există, și pot fi foarte bine dezmințite, dar Domnul „mi le dă pentru că poate îmi sunt utile, ca să mă comport bine în acel moment”. Nu-i spus că sunt și adevărate… Sunt adevărate într-un alt mod!

Deci există aceste convingeri în Domnul și apar des în Scrisorile lui Pavel: înseamnă să fim atenți le ceea ce Domnul ne pune în inimă în acel moment, cu scopul de a ne edifica.

Sunt gesturi de iubire din partea Domnului care vrea – nu atât să ne dea dreptate – ci să ne dea viața; convingerea are un rol precis tocmai în vederea trecerii cu bine printr-o situație dată, ca în cazul lui Pavel.

vv. 25-26

²⁵ Am considerat că este necesar să-l trimit la voi pe Epafrodit, fratele meu, cel care lucrează şi luptă împreună cu mine, cel pe care voi l-aţi trimis ca să mă slujească la nevoie, ²⁶ căci îi era dor de voi toţi şi era trist deoarece voi aţi aflat că fusese bolnav.

Epafrodit a fost trimis să-l asiste pe Pavel, dar el a avut nevoie să fie asistat, deci era un om slab atât fizic, cât și psihic… Pavel ar fi putut replica: „Ați greșit! Ar fi trebuit să-mi trimiteți pe altcineva sau să nu-mi trimiteți pe nimeni, căci ar fi fost mai bine!”.

Delicatețea lui Pavel este minunată. El începe să enumere toate aspectele pozitive – este fratele meu, e colaboratotul meu, tovarășul meu de luptă și este cel pe care voi mi l-ați trimis să mă sprijine în nevoile mele – și numai apoi spune motivul pentru care-l retrimite la ei: nu pentru că este un falit, ci „penru că-i este tare dor de voi”, dorește să vă vadă pe toți, vă iubește…

Probabil că s-a îmbolnăvit din această cauză: datorită dorului după filipeni, nu a fost capabil să stea departe de casă. Și era neliniștit pentru că voi ați aflat că el era bolnav și vă neliniștiți… Deci e neliniștit pentru voi, nu pentru el, căci voi ați aflat că el e bolnav și sunteți neliniștiți. Prin urmare, întorcându-se la voi, vă înlătură neliniștea…

Pavel este delicat, reușește să vadă partea pozitivă a lucrurilor și să-și exprime în mod rafinat aceste sentimente. Iubirea este rafinată, află calea dreaptă și justă…

Pavel știe să vadă partea pozitivă a acestei experiențe, care cu siguranță l-a făcut să sufere, căci a fost nevoit – în timp ce era întemnițat și avea nevoie de ajutor – să aibă grijă el de Epafrodit numai pentru că-i era dor de ai săi. Nu numai că Pavel vede partea pozitivă, ci o prezintă și altora în mod pozitiv…

La sfârșitul acestei evaluări, Pavel ia o decizie, care cu siguranță l-a costat. El spune: „am considerat că este necesar”… El a cântărit lucrurile, le-a evaluat, a făcut un discernământ: a cântărit și a văzut cum era mai bine să procedeze. Pavel nu a acționat instinctiv și nu l-a trimis înapoi pentru că nu mai suporta să-l vadă… Evaluează și apoi decide și tocmai această hotărâre le-o comunică: „am considerat că e necesar să vi-l trimit pe Epafrodit”. Punct.

Putea spune lucruri negative despre el. Însă le întoarce toate spre bine și aceasta este măreția lui Pavel, adică în situația în care era Pavel, aceea de a aștepta sentința să vadă dacă va fi sau nu condamnat la moarte, află timp să se ocupe profund de altul: să nu-l jignească, se îngrijește să fie bine primit, să nu fie demonizat, marginalizat. Pavel ne arată că are un suflet mare și o inteligență sclipitoare.

vv. 27-28

²⁷ Într-adevăr, a fost bolnav, aproape de moarte, însă Dumnezeu s-a îndurat de el, şi nu numai de el, ci şi de mine, ca să nu am întristare peste întristare. ²⁸ Aşadar, l-am trimis mai repede ca să-l vedeţi şi să vă bucuraţi din nou, iar eu să fiu mai puţin întristat.

Pavel afirmă c-a fost bolnav – Epafrodit fiind pe moarte – deci situația este foarte serioasă și sugerează ca acesta să fie respectat, apoi arată cum a ieșit din acest pericol: „Dumnezeu a avut milă nu doar de el, ci și de mine”. Pavel consideră un dar primit de el personal, faptul că Epafrodit s-a vindecat „ca eu să nu am durere peste durere”, căci durerea lui este durerea mea. El spune aceste lucruri dintr-un simplu motiv: căci se aștepta ca cei din Filipi să înceapă să-l certe pe Epafrodit când l-ar fi văzut că se întorcea acasă…

Pavel le descrie toate sentimentele adevărate pe care le-a simțit față de Epafrodit, astfel încât și filipenii să încerce aceleași sentimente pentru acesta, îndrumându-i: „să aveți în voi aceleași sentimente care au fost în Isus Cristos”

Vi l-am trimis ca văzându-l, să vă bucurați, nu să-l criticați, și eu însumi să fiu mai puțin îndurerat, căci dacă voi sunteți fericiți, eu sunt mai puțin îndurerat. Așadar, Pavel ne arată preocuparea sa pentru filipeni: dacă voi vă bucurați, asta îmi dă și mie bucurie.

vv. 29-30

²⁹ Primiţi-l, deci, în Domnul, cu toată bucuria şi cinstiţi-i pe unii ca aceştia, ³⁰ căci pentru lucrarea lui Cristos a fost aproape de moarte, punându-şi viaţa în pericol pentru a completa ceea ce nu puteaţi face voi pentru mine.

Pavel încheie cu îndemnul „primiți-l în Domnul”. Cuvântul „a primi” este cuvântul fundamental din NT și este opusul criticii, al respingerii. A primi înseamnă a iubi. „Primiți-l în Domnul cu mare bucurie și stimă”. Pavel subliniază bucuria și stima pe care trebuie să o avem pentru frați.

Pavel folosește des expresia „în Domnul”, la vv. 19.24 și în acest loc.

Pavel privește lucrurile din punctul de vedere al lui Dumnezeu pentru că trăiește în Domnul: experiența lui Pavel este una de „dezbrăcare de sine” pentru a fi în Domnul. Mai precis, viața sa este a lui Isus, trăiește din perspectiva Sa, în iubirea Sa, speră în iubirea Sa, decide în iubirea Sa. Astfel îl retrimite pe Epafrodit în Domnul și cere să fie primit în Domnul cu mare bucurie.

După îndemnul la prețuirea reciprocă, în Rm. 12, adaugă: să nu existe rivalități între voi, dar dacă vreți să vă întreceți (căci mereu suntem rivali), întreceți-vă în a vă stima (respecta) reciproc. Aceasta este singura rivalitate permisă creștinilor. Iar în Scrisoarea către Filipeni spune: „Fiecare să-l stimeze pe celălalt superior sieși”. Când îl considerăm pe un altul inferior nouă, este foarte grav, căci ultimul dintre toți e Domnul – care s-a făcut ultimul dintre toți – și astfel îl călcăm în picioare pe Domnul.

Este foarte importantă stima. Astăzi nu prea ținem cont de aceasta, însă dacă nu avem stimă, nu aducem o adevărată slujire, nu avem iubire, nu avem nimic. Există numai dispreț și dorința de a stăpâni peste celălalt, care îți e folositor numai pentru a-ți arăta cât ești tu de brav. Cu cât celălalt este mai jos, cu atât mai mult tu te simți brav… Ai nevoie să-l ții jos, ca să te simți tu bun.

Deci e foarte important să avem stimă pentru alții… Acest text exprimă stima lui Pavel față de Timotei și Epafrodit: sunt cei doi despre care el vorbește, dar stima valabilă pentru aceștia, e valabilă pentru toți cei care fac parte din comunitate.

Din nou subliniază motivul: a trecut pe lângă moarte din cauza lui Isus Cristos și și-a riscat viața, ca să ducă la îndeplinire ceea ce lipsește slujirii voastre față de mine. Cu adevărat el s-a străduit să facă tot posibilul, însă faptul că nu a reușit nu e important.

Acest text – care la o primă vedere ar putea fi catalogat ca prezentând vești personale, irelevante pentru noi – ne arată, în schimb, modul în care Pavel trăia viața sa cotidiană și relațiile sale și modul în care punea în practică ceea ce a mai spus: să aveți în voi aceleași sentimente care au fost în Isus Cristos.

Pavel are aceste sentimente nu față de cei care trăiesc departe de el, ci față de cei care trăiesc lângă el, cu colaboratorul Timotei, cu Epafrodit care a venit numai să-l deranjeze… are aceleași sentimente care au fost în Isus Cristos.

Locul cel mai dificil pentru a trăi aceleași sentimente este tocmai locul vieții cotidiene, raportul cu cei care-ți sunt aproape, soțul, fiul, cel care muncește cu tine… Reușim să-l iubim pe aproapele, doar până când stă departe de noi. Însă „aproapele” este superlativul „vecinului”.

Teme pentru reflexie

– Să avem speranță și să planificăm totul în Domnul; tot ceea ce facem de-a lungul zilei să fie sub semnul „dacă-I place lui Dumnezeu, cum Îi place și când Îi place Lui”;

– să comunicăm în mod corect binele și nu răul, criticând;

-să elogiem și să stimăm colaboratorul; însușirile acestuia sunt foarte frumoase;

– Pavel știe interpreta pozitiv starea fragilă a sănătății lui Epafrodit, chiar și falimentul său, pentru a fi reintegrat deplin în comunitate, nu marginalizat sau rău primit, pentru că nu a fost la înălțimea însărcinării, a datoriei încredințate de filipeni.

Tocmai în aceste lucruri mici se revelează măreția, spunea un rabin: eu îl înțeleg pe învățătorul meu după felul în care-și leagă șireturile și nu după cuvintele pe care le spune… În textul nostru Pavel își „leagă” șireturile, adică își descoperă sentimentele sale și astfel noi vedem adevărul…

Viața noastră concretă, cea cotidiană, cea a relațiilor, a certurilor, a negativităților este locul în care trebuie să trăim capacitatea de a privi și interpreta cu ochii lui Dumnezeu și să trăim… Altfel trăim o formă de schizofrenie: exercităm viața noastră spirituală la Sf. Liturghie, în rugăciune, în citirea Bibliei, dar Cuvântul nu intră în celelalte sfere ale vieții noastre, caz în care este inutil să pierdem vremea cu rugăciunea… Este adevărat că avem nevoie de timp, dar avem la dispoziție întreaga viață; e clar că există dificultăți, dar toți le avem, însă aceasta este optica: să trăim întreaga zi în Domnul.

Suntem chemați ca în orice lucru și în fiecare realitate să avem ochii curați: ochii lui Dumnezeu și să-L căutăm pe Domnul și ceea ce-i de folos gloriei Sale și binelui aproapelui.

E clar că există multe alte lucruri căci suntem răi. Și există și războaiele: există lucrurile pe care eu nu le pot rezolva…