Vom citi un text din profetul Isaia care are legătură cu versetele asupra cărora ne vom opri în această cateheză și care ne prezintă ultima scenă a procesului lui Isus.

Is. 11

Imnul păcii din profetul Isaia ne prezintă Împăratul făgăduit de Dumnezeu care ne va aduce pacea și este Împăratul, este Fața pe care o contemplăm în aceste șapte scene ale procesului lui Isus înaintea lui Pilat.

În timpul injustiției, al războiului, toți ne întrebăm: „Unde este Dumnezeu? De ce permite aceste lucruri? De ce nu intervine?”

Să ne rugăm Domnului să ne deschidă ochii, pentru că Dumnezeu este mereu prezent… El este de față ca victimă a tuturor acestor războaie. Domnul are Fața tuturor acelor fețe pe care lumea caută să nu le vadă…

A existat o reacție când – în urmă cu mai mulți ani – au fost arătate la TV fețele prizonierilor și ale morților din război, la știri, subliniindu-se că a fost o lipsă de respect…

Dar adevărul nu este că a fost o lipsă de respect… Ar fi bine ca toți cei puternici să privească în ochi victimele puterii lor, căci atunci nu ar mai face niciun rău… Ei caută să elimine dinaintea ochilor aceste imagini, spunând că sunt indecente… Ei ne prezintă doar scenele de film pe care le doresc, dar acelea sunt indecente… Dar a vedea victimele unui război, a-L vedea pe „Iată omul”, înseamnă a-L vedea pe adevăratul Dumnezeu și pe adevăratul om… În aceste fețe înțelegem ce înseamnă războiul și pricepem răul pe care-l facem…

În antichitate, victima era prezentată cu fața descoperită și călăul o avea acoperită, pentru că tocmai călăul era omul indecent.

Trebuie să privim victimele, căci sunt rezultatul a ceea ce noi facem. Și trebuie să fim conștienți de ceea ce facem…

În procesul lui Pilat am notat că mai-marii preoților sunt niște „măști”. Pilat însuși este o mască. Adevărata Față este „Iată omul”, care reprezintă fiecare om care duce pe umerii săi blestemul celor care fac răul… Și trebuie să privim această Față, căci și astăzi ea ne judecă și ne mântuiește…

Nu trebuie să cădem în capcanele fanteziilor, ale imaginilor false și mincinoase, care nu doresc să fie văzute victimele… Nu! Victimele trebuie privite, ca să cunoaștem răul pe care-l facem!

Conștiința umană, pentru a se trezi, are nevoie să privească victimele… Căci astfel, când vom înțelege unde stă răul, leul va paște împreună cu vițelul, adică nu va mai fi violență.

Răul nu constă în a arăta realitatea urâtă, ci în a face răul și a-l ascunde… și în a spune că este un bine și că-i făcut în numele lui Dumnezeu.

Răul întotdeauna se face prin minciună și din necunoaștere…

Contemplând Fața lui Isus în timpul procesului, trebuie să înțelegem că această Față este procesul istoriei, iar evanghelistul vrea să ne arate această Față: „Iată Împăratul, iată Domnul lumii! Este Cel pe care noi Îl lovim, Îl încoronăm cu spini și spunem că nu este om. El este Judecătorul și Mântuitorul nostru”…

Privirea acestei Fețe învinge aiureala noastră după putere și de stăpânire peste alții…

În primele secole ale erei noastre creștinii erau prigoniți și uciși; ei mărturiseau adevărul dându-și viața… nu se temeau de moarte… Însă după ce au devenit puternici, au început să vorbească despre „războiul drept”, cel făcut din „legitimă apărare” (cf. sf. Augustin, un război era drept dacă se verificau următoarele condiții: să existe o cauză dreaptă, intervenția să fie proporțională, să nu existe un alt mod de a rezolva problema, întotdeauna războiul este împotriva legii, dar în cazul războiului drept avem „răul mai mic”); apoi, în Europa, în sec. al XX-lea, după cele două Războaie Mondiale, s-a verificat o trezire a conștiinței pe tema războiului… A existat o creștere a umanității redescoperindu-se valorile solidarității, dreptății, păcii.

Până în secolul trecut domina cel mai puternic, adică cel mai delincvent, pentru că putea fi deasupra legii și oricărui drept… Însă drepturile, spre exemplu ale muncitorilor, ale popoarelor, ale săracilor… drepturile omului, de fapt, s-au impus…

Această conștiință nouă ne-a ajutat să înțelegem că războiul nu are „avantajele” crezute în antichitate… Războiul este înfrângerea logicii oricărui drept pentru a apela la violența celui mai puternic… Dacă războiul putea fi justificat în epocile anterioare, căci putea însemna un cost mai mic, în zilele noastre, cu posibilitățile pe care le avem de a distruge lumea grației revoluției tehnologice, războiul poate fi în totalitate distrugător și nu poate construi pacea…

Prin urmare, în zilele noastre pacea poate fi construită doar prin dreptate, prin dialog, prin a ști să înțelegi punctul de vedere al celuilalt…

În timpul unui război vedem relele de care omul este capabil; prin urmare, mereu suntem chemați să ne convertim, de la omul care este un „lup” pentru aproapele său, la omul care într-adevăr este „dumnezeu” pentru celălalt om.

În zilele noastre Biserica știe și mărturisește că fiecare război este o crimă împotriva omenirii și ar trebui evitat cu toate mijloacele posibile…

„Instinctul violenței” poate fi bun pentru animal, deoarece este ghidat de instinctul conservării individului și a speciei, însă omul nu-i ghidat de instinct… Violența omului – la fel ca dorința după bine – este infinită și într-adevăr poate distruge lumea… Să ne ajute Domnul să nu folosim violența, căci în joc este salvarea lumii…

Când omul decide să poarte un război, își pierde umanitatea, inteligența, adevărul, și ascunde dinaintea ochilor efectele grave a relelor pe care le face, cu infinite justificări…

Întorcându-ne la tema noastră, vom contempla finalul procesului lui Isus… Apoi va fi răstignit. Iar pe cruce Isus va fi declarat Împărat.

Cine este împăratul nostru? Este „Iată omul”, acea față a durerilor care e Fața Fiului lui Dumnezeu, care are putere de sus, căci singura putere a lui Dumnezeu este cea de a sluji și de a-Și da viața. Puterea care distruge și ucide este diabolică…

Se citește Io. 19, 13-16

¹³ Când a auzit Pilat cuvintele acestea, l-a dus pe Isus afară și s-a așezat pe un tron în locul numit Lithostrotos – iar în ebraică, „Gabbata”. ¹⁴ Era ziua Pregătirii Paștelui, pe la ceasul al șaselea. Și le-a spus iudeilor: „Iată-l pe regele vostru!” ¹⁵ Atunci ei au strigat: „Ia-l, ia-l, răstignește-l”! Pilat le-a spus: „Să-l răstignesc pe regele vostru?” Arhiereii au răspuns: „Nu avem alt rege decât pe împăratul”. ¹⁶ Atunci l-a predat lor ca să fie răstignit.

Am ajuns la ultima scenă a procesului, la proclamarea împăratului: „Iată Împăratul vostru”, apoi va urma „întronarea”, dar pe cruce…

Personajele sunt trei. Primul este reprezentat de căpeteniile religioase ale poporului, care deja au decis să-L ucidă pe Isus ca răufăcător, pentru că nu este de acord cu imaginea lor despre Dumnezeu ca fiind un Dumnezeu care-l stăpânește pe om… Căci Isus ne prezintă un Dumnezeu care este în slujba omului; iar noi suntem ca El, fiii Tatălui și frații lui Isus, adică slujitorii fraților… Al doilea personaj este Pilat, care reprezintă autoritatea maximă a locului, reprezentant direct al maximei autorități mondiale, „divinul” Cezar. Cel de-al treilea „personaj” este Isus, Împăratul care mărturisește adevărul…

Puternicii lumii Îl refuză pe adevăratul Împărat, deoarece ei sunt sub stăpânirea Satanei, adică au o imagine falsă despre Dumnezeu și despre om. Despre Dumnezeu – Domnul vieții și al morții – ei cred că ucide și, prin urmare, adevăratul om, reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ, este cel care ține în mâna sa viața și moartea oamenilor, adică îi poate omorî…

Existând această mentalitate falsă în sfera religioasă, ca ideologie, că Dumnezeu ar fi stăpân, omul realizat consideră că el, fiind egal cu Dumnezeu, ar fi stăpânul lumii, și-ar exercita stăpânirea, ar fi binecuvântat de Dumnezeu și i-ar învinge pe toți ucigându-i pe toți… Acesta este modelul nostru constant…

Isus însă mărturisește adevărul, ne spune cine este omul, împăratul adevărat, și cine este Dumnezeul adevărat. Dumnezeul adevărat este Cel care iubește până la a-Și da viața. Omul adevărat este cel care este atât de liber, încât este asemănător cu Dumnezeu.

v. 13

¹³ Când a auzit Pilat cuvintele acestea, l-a dus pe Isus afară și s-a așezat pe un tron în locul numit Lithostrotos – iar în ebraică, „Gabbata”.

Pilat a auzit cuvintele prin care Isus a făcut apel la conștiința sa: „Tu ești păcătos, căci te comporți împotriva conștiinței tale; nu-ți folosești puterea pentru a-l elibera pe cel nevinovat, ci pentru a-l oprima. Așadar, ești un păcătos. Dar păcatul tău este mai mic decât al celor care M-au dat pe mâna ta, pentru că tu nu ești liber, căci alții mai puternici decât tine îți impun să te comporți așa”…

Auzind aceste cuvinte care i-au vorbit conștiinței sale, Pilat a căutat să-L elibereze pe Isus. Prin urmare, Îl prezintă din nou poporului, ca să îndurereze lumea.

Pentru noi, Pilat e un om care până la urmă este simpatic, deoarece vede corect lucrurile (continuă să spună că Isus este inocent); reușește să facă opusul adevărului pe care l-a înțeles (le fel ca noi), dar nu din lașitate, ci pentru că este prins într-un joc din care nu reușește să iasă: „Dacă-L eliberezi, nu ești prieten al Cezarului”… Altfel spus, Pilat are ca principiu al acțiunilor sale, interesul personal, nu adevărul. Dorea să devină senator pe viață, și nu să rămână un simplu cavaler…

Noi ne regăsim în Pilat, pentru că el nu-i un om răutăcios, ci înțelege ceea ce este just, vrea să-l elibereze pe cel nevinovat, Îi ia apărarea lui Isus…

Care este păcatul său? Este o omisiune, adică nu-și folosește libertatea pentru a face ceea ce a înțeles că este just. Preferă să-i lase pe alții să ia decizia (deși el trebuia să o ia)… Deci nici măcar nu face răul, ci alții îl fac… El își spală mâinile, așa cum facem și noi, de îndată ce ne este posibil: „Ce vrei să pot face eu?” Pilat ne este simpatic pentru că reprezintă drama omului care mereu se află între două voci, între bine și rău, având o libertate care se simte roabă, și nu reușește să intervină, preferând mereu să lase responsabilitatea în seama altora; ne referim la responsabilitate vizavi de lucrurile fundamentale pe care le-am înțeles…

Pilat este omul puternic, dar care este neputincios în a face binele. Până la urmă, este „jucat” și va face răul pe care nu-l vrea, și nu binele pe care-l dorește. Așa după cum ni se întâmplă și nouă de obicei… În Rm. 7, 14 Pavel ne spune că toți participăm la acest joc…

Isus vine să ne redeschidă calea binelui și a libertății, căci ne-a rămas doar calea păcatului și a robiei, din cauza minciunii.

Isus, fiind împăratul adevărului, este Cel care ne arată adevărul nostru, iar adevărul este acea Față. Victimele răului sunt cei care plătesc pentru răul nostru, și văzând aceste fețe, ne putem deschide ochii și putem decide în consecință.

Pilat stă mereu între aceste două voci și niciodată nu decide să urmeze adevărul înțeles. Prin urmare, Îl aduce pe Isus afară, înaintea dușmanilor Săi „şi a şezut pe scaunul de judecată”…

Dacă suntem atenți la text, cine a șezut? Am crede că Pilat, însă textul ne spune că Isus a șezut, deoarece în limba greacă noțiunea folosită înseamnă și „l-a pus să șadă”… Altfel spus, din acest moment judecătorul este Isus… În cateheza anterioară am ascultat că Isus îl declară pe Pilat un păcătos, neputincios să facă binele… Adevăratul judecător este „Iată omul”, El șade pe scaunul de judecată al istoriei. Sărmanii – cei pe care nu vrem să-i vedem înaintea ochilor – sunt judecătorii noștri… „Orice ați făcut unui dintre aceștia, Mie Mi-ați făcut”, spune Domnul…

Așadar, de acum înainte judecata istoriei este mereu rezervată acelei Fețe pe care-o vedem și-n zilele noastre în toți cei care nu au o față (în toți sărmanii)… Privindu-i pe ei, învățăm care este adevărul lui Dumnezeu și adevărul nostru. Din această cauză puternicii lumii caută să elimine aceste chipuri (fețe) ale sărmanilor, crezând că totul va fi curat… Însă nu! Căci răul nu-i curat, ci e murdar. Și aceste fețe îl iau asupra lor. Privindu-L pe Isus, înțelegem ceea ce este rău… Privindu-L pe El – care sfârșește pe cruce pentru mine, care fac răul – pot spune: „Atunci pot și să nu-l fac. Pentru că Isus nu Se răzbună, deci nu trebuie să mă apăr prin a face răul”… Isus este adevăratul om!

Oare creștinismul ne propune un om ruinat, falit?

Noi trebuie să decidem dacă omul realizat este acest „Iată omul”, acest Isus care ia asupra Sa răul lumii și care este atât de puternic în iubire, încât nu se înclină înaintea niciunei minciuni, sau înaintea căpeteniilor religioase sau înaintea lui Pilat, care nu reușesc să facă nimic bun, decât numai să folosească toate mijloacele pe care le au pentru a-i distruge pe alții, ca să poată spune: „Noi suntem cei mai tari!” Care este omul adevărat? Căpeteniile și Pilat nu sunt oameni, ci sunt pervertirea omului creat pentru a face binele și pentru a fi liber…

Trebuie să ne luăm voalul de pe ochi ca să vedem cine este omul adevărat…

Cuvintele „şi a şezut pe scaunul de judecată, în locul numit pardosit cu pietre, iar evreieşte Gabbata” fac referire la „locul căpățânii, în limba ebraică, Golgota”. Altfel spus, scaunul de judecată, locul în care stă judecătorul, face referire la cruce, care este „tronul” de unde Dumnezeu va pronunța judecata Sa. Iar judecata lui Dumnezeu constă în faptul că El Își dă viața pentru dușmanii Săi. Și astfel ne aduce pacea. O pace câștigată cu preț prea scump, dar este singura pace posibilă… Căci are o iubire mai tare decât orice egoism și decât orice moarte.

Cuvintele „scaunul de judecată”, „pardosit cu pietre” și „Iată Împăratul vostru”, fac referire la Cântarea cântărilor 3, 10 ș.u., la împăratul Solomon încoronat și așezat pe tron… Textul din Cântare este o aluzie la Mesia – Solomon este figura Împăratului Mesia, Împăratul înțelepciunii – mirele și eliberatorul poporului… Așadar, pe acel scaun de judecată Isus apare ca împăratul Solomon încoronat, ca înțelepciunea lui Dumnezeu care guvernează lumea, ca mirele omenirii, omul ideal, împăratul adevărat… Iată împăratul vostru, iată mărirea lui Dumnezeu…

Pe acest scaun de judecată strălucește de mai înainte mărirea tronului, a crucii care îmbrățișează universul…

v. 14

¹⁴ Era ziua Pregătirii Paștelui, pe la ceasul al șaselea. Și le-a spus iudeilor: „Iată-l pe regele vostru!”

Ni se spun ziua și ora.

Ziua este „a pregătirii Paștelui”, ne aflăm în ajunul sărbătorii, ziua în care este ucis Mielul pascal. Isus este Mielul pascal, este împărat, pentru că este Mielul lui Dumnezeu care ia asupra Sa răul lumii. Este Mesia-Mire, pentru că este slujitorul fraților.

Ceasul este „al șaselea”… Toată Evanghelia după Ioan se îndreaptă spre un ceas… La Nunta din Cana, Isus a spus: „N-a venit ceasul Meu”; Samaritenei îi zice: „Va veni un ceas în care vă veți închina”…

Care este ceasul?

Este ceasul al șaselea, este același ceas în care se află la fântâna din Samaria și oferă apa vie… Este ceasul crucii, este ceasul amiezii, al strălucirii depline, când Dumnezeu Își revelează strălucirea, lumina Sa și iubirea Sa deplină.

Pilat spune: „Iată Împăratul vostru”… Acest cuvinte rostite de Pilat pot părea o derâdere a lui Isus și a dușmanilor săi, căci le spune „Iată ce Mesia aveți”… În realitate, cuvintele lui Pilat sunt ultima sa încercare de a-L salva pe Isus: „Vedeți cât de rănit și de slăbit este. Acest om nu atentează la putere. Putem fi liniștiți. Deci, să-L eliberăm”…

Ceea ce pentru Pilat este un măscărici, în fapt este realitatea adevărată, pentru că exact acel Isus este Împărat, este Domnul universului care împărățește și pronunță judecata asupra tuturor puternicilor din lume… Domnul este victima oricărei puteri lumești, dar nu cade în ispita de a răspunde în mod violent, cu ajutorul legiunilor Sale de îngeri, pe care nimeni nu le-ar învinge…

Isus nu cade în capcana violenței, pentru că este Împărat în mod diferit: este împărat pentru că este slujitor, pentru că este Mielul lui Dumnezeu care ia asupra Sa păcatul lumii, este împărat pentru că este Dumnezeu, și nu pentru că este om cuprins de delir, de dorința de a stăpâni, de a ucide…

Isus este împăratul adevărat care are puterea adevărată, cea de a dărui libertate și viață, cea de a-și dărui propria viață. Este bunul păstor: „Iată împăratul vostru, iată Mirele!”

Și astăzi trebuie să contemplăm această Față și să vedem în cine este prezentă, iar când vedem această Față, dacă acel sărman este împăratul nostru, Domnul și Dumnezeul nostru, atunci pe pământ împărățesc pacea și dreptatea.

Însă dacă împăratul nostru, Dumnezeul nostru, sunt celelalte fețe – căpeteniile și Pilat – înseamnă că avem probleme, suntem ruinați, ne sfâșiem reciproc, dar cu o noutate, că în zilele noastre avem capacitatea de a distruge lumea, în timp ce în trecut nu aveam această putere… Și o vom distruge, dacă nu ne schimbăm mentalitatea…

Vom distruge lumea prin puterea noastră (a lumii întâi), pentru că toate armele pe care cei din lumea a treia și a patra le au, noi le-am produs și le-am vândut lor… Așadar, va cădea asupra noastră tot răul pe care l-am făcut… Și atunci vom înțelege!

Dumnezeu nu se distrează de jocurile războaielor, căci și noi vom deveni sărmani și vom înțelege răul pe care l-am făcut… Însă a-l înțelege mai devreme, înseamnă a stabili un raport de fraternitate, de solidaritate, de umanitate, care fac lumea cu adevărat nouă… Dumnezeu vrea să fim responsabili pentru această lume nouă… În timp de criză – de război și de pandemie – în care se întâmplă lucruri care n-am vrea să se întâmple și despre care am crezut că niciodată nu se vor întâmpla, aceste lucruri sunt un apel ca să ne implicăm mult mai mult pentru o lume nouă, pentru o conștiință nouă… Să nu ne predăm și să spunem: „Sunt lucruri inevitabile”. Nu! Căci pot fi evitate…

Astăzi vedem clar că răul este rău, deci este demascat. Noi trebuie să luăm măsuri…

„Iată omul. Iată Împăratul. Iată-L pe Dumnezeu”… Cine Îl proclamă este Pilat, cel mai puternic om din Palestina, reprezentantul divinului Cezar…

Ce se răspunde acestei proclamări?

v. 15

¹⁵ Atunci ei au strigat: „Ia-l, ia-l, răstignește-l”! Pilat le-a spus: „Să-l răstignesc pe regele vostru?” Arhiereii au răspuns: „Nu avem alt rege decât pe împăratul”.

Înaintea adevăratului Împărat, căpeteniile „au strigat: Ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L!” Pe Mielul lui Dumnezeu care ia păcatul lumii îl eliminăm și astfel eliminăm păcatul lumii…

În acest loc avem misterul „medicinei divine”: noi facem răul pentru că suntem orbi și împietriți cu inima, nu pentru că suntem vinovați…. Dacă am fi vinovați, ar fi o mare onoare… Ar însemna că am înțeles că am făcut răul, deci am putea face diferit… Însă suntem stupizi, orbi… Dar văzând răul pe care-l producem, vederea acestui rău ne vindecă de împietrirea inimii și de orbire, ne descoperă adevărul… Este precum șarpele de aramă înălțat, care, dacă-l privim, ne vindecă de mușcătura șerpilor… Pe cruce vedem răul pe care-l facem, vedem că este luat de Dumnezeu asupra Sa, prin urmare, spunem: e mai bine să nu facem răul…

Dumnezeu ne mântuiește prin răul pe care noi îl facem, dar nu pentru că El vrea răul. Răul există pentru că noi îl facem. Dar El nu-l vrea…

Unde este Dumnezeu? El ia și duce pe umerii Săi răul pe care noi îl facem și-n zilele noastre și ne mântuiește… Tocmai El, luat și răstignit, este Mântuitorul lumii.

„Răstigneşte-L!”, pe cruce va fi întronat. Este pedeapsa robului care ne mântuiește pe toți…

Din înaltul crucii va pronunța judecata, acea judecată prin care El Îl va revela pe Fiul omului înălțat, ne va revela cât de mult Dumnezeu a iubit lumea, încât pe Fiul Său L-a dat… Aceasta este judecata lui Dumnezeu… O judecată care ne va convinge de greșeala noastră, pentru că acolo, în Fiul omului înălțat, vom înțelege că Isus este „Eu-sunt”… Această judecată îl va învinge pe stăpânul acestei lumi, care a mințit și, fiind mincinos și criminal încă de la început, acum va fi alungat din lume… De ce? Pentru că atunci când vom înțelege că Răstignitul este „Eu-sunt”, este Domnul și Mântuitorul, toți vom fi atrași de El…

Pilat întreabă: „Să-l răstignesc pe Împăratul vostru?” Pilat nu vrea să cedeze nedreptății și caută să-L apere pe Isus până la sfârșit…

Pilat poate să răstignească, dar nu vrea; căpeteniile vor să răstignească, dar nu pot… Cum de Pilat, omul puternic, face ceea ce nu vrea, iar alții fac ceea ce nu pot? Este suficient să se alieze și reușesc să facă tot răul din lume…

De fapt, căpeteniile spun: „Nu avem împărat decât pe Cezarul”.

În spatele acestei scene avem o ironie subtilă…

Pilat era judecător și guvernator. Pentru cei din antichitate puterea era în mâna unui singur om, care făcea legile, le administra și apoi judeca. Cel care vrea să aibă în mână toate puterile încearcă să procedeze exact ca în antichitate… Pilat, care ar trebui să aibă în mână toate puterile, este declarat neputincios, pentru că este constrâns să facă ceea ce crede că este nedrept. Așadar, este învins pe toate planurile. Căpeteniile religioase spun: „Nu avem împărat decât pe Cezarul”. Ele apărau independența înaintea divinului Cezar, pentru că există un singur Dumnezeu care ne eliberează. Așadar, ei se leapădă de Mesia și de Dumnezeu, așa cum au făcut părinții lor, pentru a avea un împărat care oprimă, pentru că și ei vor să fie ca toți ceilalți oameni…

Așadar, Pilat este descalificat din starea sa de conducător, pentru că nu reușește să facă ceea ce ar vrea să facă și ceea ce a înțeles că e drept, fapt pentru care puterea sa nu mai este legitimă; și este descalificată și puterea religioșilor, pentru că mai-marii poporului nu mai sunt ghidul poporului, pentru că se leapădă de Mesia, de Dumnezeu, și vor un împărat așa cum au toate celelalte popoare, care să se impună înaintea lor…

Până la urmă toți se aliază împotriva lui Isus, dar numai pentru a face „Ceea ce Dumnezeu a rânduit să se întâmple”. Isus e Împăratul, e Mântuitorul, e Dumnezeu, pentru că-Și dă viața pentru acești oameni care sunt buni, dar puțin prostuți, căci nu au înțeles cine este Dumnezeu și cine este omul… Deci sunt oameni care s-au pervertit, pentru că cred că adevăratul om este cel care are stăpânirea în mâna sa și că Dumnezeul adevărat este stăpânul lumii… Însă adevăratul Dumnezeu este Cel care iubește și-Și dă viața, și adevăratul om este cel care face la fel… Isus, pe cruce, va face această lucrare și va fi judecata lui Dumnezeu asupra lumii, o judecată care salvează lumea.

v. 16a

¹⁶ Atunci l-a predat lor ca să fie răstignit.

„Atunci” exprimă consecința. O consecință inevitabilă, date fiind premisele: dacă un om nu-și folosește libertatea, cade în robie, în robia răului;

„Ca să fie răstignit”… De acum înainte vom contempla judecata lui Dumnezeu exprimată pe tronul crucii. Acum Isus e șezut pe scaunul judecătorului care condamnă… Și care este osânda pe care o exprimă judecătorul asupra lumii?

Niciuna. Ci El este osândit la moartea pe cruce. Acesta este adevăratul judecător al lumii. El este judecătorul care ne justifică pentru că ia asupra sa osânda noastră. El sfârșește pe cruce, El, care șade pe scaunul de judecată, și care e adevăratul Împărat, și care pronunță judecata lui Dumnezeu.

Și în ce fel pronunță Isus judecata? În tăcere, nu spune niciun cuvânt…

Isus ne va da viața Sa mărturisindu-ne adevărul iubirii lui Dumnezeu și adevărul nostru profund, adică faptul că suntem fii.

În concluzie, procesul făcut lui Isus e un proces făcut lumii, un proces care mântuiește lumea; este procesul care ne revelează adevărul lui Dumnezeu și al omului în această lume, iar în zilele noastre îl putem înțelege tot mai mult cu ajutorul harului Domnului.

Texte utile:

• Is. 2, 2-5; 11; 42; 49; 50
• Ps. 90; 95;
• 1Sam. 8;
• Zah. 9;
• Dan. 2; 7;
• 1 Pt. 2, 19-25;
• Mt. 25, 31-46.