Fiecare dintre cei patru care L-au răstignit pe Isus primesc ca moștenire hainele Sale, simbol al trupului Său: Fiul Se dă pe Sine, Își dă viața pentru dușmanii care-L ucid.
Numărul „patru” – precum cele patru puncte cardinale – indică universalitatea: toți suntem fii, nici un om nu-i exclus, cu condiția să conservăm unitatea, adică nu trebuie să împărțim cămașa, simbol al fraternității, care ne ajută pe toți să fim una cu Fiul Tatălui…
Ps. 22 (21)
Textul acestui psalm prevestește pătimirea lui Isus.
În ultima cateheză L-am contemplat pe Domnul care, în sfârșit, urcă pe tronul Său, pe cruce… Mai înainte fusese proclamat Împărat: „Iată omul! Iată Împăratul vostru”… Isus – nu Pilat – este omul adevărat, după chipul lui Dumnezeu… După încoronarea cu spini în palat, a urmat alaiul triumfal și întronarea (urcarea pe tron) pe cruce…
După ce împăratul era proclamat ca atare de soldați (pentru că întotdeauna puterea se ia cu ajutorul forței), după alai și întronare, împăratul pronunța judecata sa…
Iar judecata împăratului era cea de a-i extermina pe dușmani și de a-i premia pe prieteni, ca să fie limpede că toți trebuie să i se supună… Toți trebuie să-i devină prieteni… Iar cei care nu-l ascultă, nu i se supun, vor fi exterminați…
Pe cruce Isus pronunță judecata Sa ca Împărat, pentru că pe cruce este scris: INRI, Isus Nazarineanul, Împăratul Iudeilor… Și este scris în trei limbi: latină, greacă și ebraică…
Isus exprimă judecata Sa, care este unica judecată a lui Dumnezeu, căci este judecata Fiului, egală cu cea a Tatălui…
Vom vedea că această judecată se extinde de-a lungul a trei scene succesive, și apoi vom vedea și o a patra scenă…
Prima judecată (sentință) o vom contempla în această cateheză: El lasă dușmanilor Săi ca moștenire hainele Sale… Vom afla că hainele simbolizează viața, trupul, dăruirea vieții, pentru cei care-L ucid…
În următoarea cateheză vom vedea că Isus o dăruiește pe Maica Sa, celui care o primește, lui Ioan… Iar apoi ne dă Spiritul… Mai departe vom nota că Isus ne dă izvorul apei vii, ne dă sânge și apă din coasta Sa străpunsă, elemente care produc nașterea noii omeniri…
Așadar, ne vom opri asupra judecății lui Dumnezeu, a lui Dumnezeu, judecătorul istoriei…
Acum vom prezenta primul act al judecății…
Se citește Io. 19, 23-24
23 După ce soldații l-au răstignit pe Isus, au luat hainele lui și au făcut patru părți, fiecărui soldat o parte, și tunica. Însă tunica era fără cusătură, țesută dintr-o bucată, de sus până jos; 24 așadar, au zis unii către alții: „Să nu o rupem, ci să tragem la sorți pentru ea, a cui să fie”. Aceasta ca să se împlinească Scriptura: Au împărțit între ei hainele mele și pentru tunica mea au aruncat zaruri. Soldații au făcut toate acestea.
La începutul și la sfârșitul povestirii sunt amintiți soldații… De fapt, la urmă se spune: „Aşadar, ostaşii acestea au făcut”… În cateheza următoare vom nota că se va vorbi despre femei… Prin urmare, în centru avem crucea. De o parte avem dușmanii, ostașii, cei care-L ucid, iar de cealaltă parte avem prietenii, adică numai aceste femei, pentru că toți ceilalți prieteni au fugit…
La picioarele crucii avem întreaga omenire, adică cei de departe și cei de aproape… Sub cruce toți își dau întâlnire: „cei de departe” – adică păgânii care-L ucid – și cei de aproape, adică femeile care L-au urmat, împreună cu Maria…
Cum se va comporta Isus cu dușmanii?
În text se vorbește despre haine și despre cămașă…
Hainele și cămașa sunt simbolul trupului… Ce înseamnă?
Prima acțiune pe care Isus – Împăratul adevărat – o face pentru a judeca lumea (iar pentru El a judeca înseamnă a mântui) constă în a-Și da Trupul Său, în a-Și da viața pentru dușmani, pentru păgâni, pentru cei de departe…
Altfel spus, Isus a venit în lume să-i mântuiască pe toți, începând cu cine? Începând cu cei de departe, cu păcătoșii, care sunt într-o poziție privilegiată… Cine nu-i păcătos, încă n-a priceput nimic. Iar când se va descoperi păcătos, și el va deveni privilegiat…
Mântuirea, pe care o aduce Isus, este pentru întreaga omenire… „Cristos a murit pentru păcătoși, dintre care eu sunt cel dintâi”, spune Pavel (cf. Tim.). După ce a fost la Zaheu, Isus spune: „Fiul omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut”…
De ce?
Pentru că Tatăl vrea ca niciunul să nu piară…
Cea dintâi temă în aceste versete este „Mântuirea pentru cei de departe”, adică hainele Fiului, Trupul Fiului dăruit păcătoșilor…
Cea de a doua temă constă în faptul că hainele sunt împărțite în „patru”. Numărul patru exprimă cele patru direcții, sus și jos, Orientul și Occidentul, adică totalitatea… Altfel spus, mântuirea este universală… Isus este Mântuitorul lumii, al lumii căzute în rău și-n păcat, al acestei lumi pe care Dumnezeu o iubește până la a-L da pe Fiul Său…
Apoi se vorbește despre cămașă, oferindu-ni-se detalii suplimentare…
În sine, cămașa are semnificația hainelor, însă în aceste versete se specifică faptul că nu trebuie să fie împărțită cămașa, pentru că este „fără cusătură”, adică este o singură bucată…
Ce înseamnă?
Că toți moștenim viața Fiului și o moștenim în întregime… Fiecare devine fiu, fiecare primește iubirea lui Dumnezeu în totalitate…
Dacă omul primește toată iubirea Tatălui și devine fiu, există o condiție: de a nu împărți cămașa, adică de a nu te separa de frați…
Cămașa este simbolul unirii, care trebuie să fie între toți oamenii, începând cu cei din interiorul Bisericii.
Dacă ești fiu – și aceasta e semnificația hainelor – dacă ți-a fost dăruit Trupul Fiului și ai devenit fiu, trebuie să fii atent să nu rupi cămașa, să nu rupi fraternitatea… Căci dacă o rupi, nu mai ești fiu…
În această cateheză avem tema mântuirii universale – pentru toți – și tema unității și a fraternități care nu trebui ruptă… Pentru că mântuirea se trăiește în fraternitate și unitate…
v. 23a
23 După ce soldații l-au răstignit pe Isus, au luat hainele lui și au făcut patru părți, fiecărui soldat o parte, și tunica.
Am notat că la începutul și la sfârșitul acestui text se vorbește despre ostași: sunt cei patru, care l-au răstignit pe Isus… Cei care aplicau pedeapsa capitală aveau dreptul asupra hainelor celui condamnat.
Ce înseamnă acest fapt?
Că hainele Mielului nevinovat, ale Fiului, sunt moștenirea celor care-L ucid.
În text nu scrie că I-au luat hainele, ci că le-au primit…
Cuvântul „a primi” îl aflăm în Prolog, unde este scris: „Cine primește – Cuvântul – are puterea de a deveni Fiul lui Dumnezeu”…
Hainele simbolizează trupul. Pentru cine Și-a dat Isus trupul Său, viața sa? Pentru cei care L-au omorât.
Aceasta este judecata lui Dumnezeu, este singura răzbunare pe care El o cunoaște, e răzbunarea iubirii extreme…
Iubind dușmanii, Isus ne arată cine este El: este iubire necondiționată. Singura victorie posibilă împotriva urii o are iubirea necondiționată. Pentru că dacă se răspunde urii cu ură, ura se propagă la infinit… Iar ura este începutul violenței și al morții…
În ceasul morții Isus rămâne gol, ia asupra sa goliciunea noastră, alipirea noastră de rău, fragilitatea noastră, păcatul nostru. Adam, după ce a păcătuit, s-a descoperit gol…
Pe cruce, Isus ia asupra Sa goliciunea noastră, mizeria noastră, blestemul și păcatul nostru… Iar noi, la picioarele crucii, primim hainele Fiului…
În Geneză, după păcatul protopărinților, Adam și Eva și-au făcut haine din frunze de smochin… Însă Dumnezeu, în loc de frunzele de smochin, le-a dat două tunici de piele, create de însuși Dumnezeu, așteptând să le dea hainele Fiului…
Pentru că haina noastră adevărată, trupul nostru adevărat, umanitatea noastră adevărată este aceea de a fi fiii lui Dumnezeu… Este singurul mod de a fi oameni, de a fi fii și frați. Nu există vreun alt mod. Toate celelalte moduri sunt modele animale…
Nu scrie că Isus a fost dezbrăcat – în celelalte evanghelii scrie că Isus a fost dezbrăcat – pentru că nici un om nu-I poate lua viața, ci Isus Și-o dă…
Nici despre manta – după ce I-au pus-o în timpul procesului înaintea lui Pilat – nu stă scris că I-au luat-o…
Nici un om nu-I poate lua viața – hainele – ci El Și-o dă. Noi putem doar să o primim, să primim hainele Sale…
Iar hainele Sale sunt sandalele, centura, căciula și mantaua…
Mantaua este și simbolul Împărăției. Să ne amintim de profetul care a separat mantaua în douăsprezece părți, spunând: „Așa va fi împărțită împărăția”… Mantaua ne amintește și de mantaua aruncată de Ilie lui Elisei, dându-i spiritul său… Altfel spus, Isus lasă dușmanilor Săi trupul Său, Împărăția Sa și Spiritul Său… Nu-i privează de nimic…
La picioarele crucii are loc marele schimb al hainelor, al identității, al vieții… Acest schimb, între El și noi, este sensul însuși al crucii: El rămâne gol – la fel ca Adam după ce a păcătuit – iar noi suntem îmbrăcați cu identitatea Sa…
Acești oameni de departe, acești păgâni, sunt cei dintâi îmbrăcați în Cristos…
Când vor pricepe acest adevăr, atunci vor fi precum femeile care stau de cealaltă parte a crucii, adică vor primi darul Maicii, darul Spiritului…
Dar din acest moment, deja Trupul Său e dăruit pentru toți, începând de la cei care-L răstignesc, adică de la cei mai de departe, păgânii…
Iar hainele sunt împărțite în „patru părți”, fiecare are o parte… Întreaga omenire – patru fiind numărul care indică totalitatea – participă la moștenirea Fiului. Isus Și-a dat viața Sa, trupul Său pentru viața lumii, neexcluzând pe niciunul. Acest lucru semnifică faptul că „le-au împărțit în patru părți”…
Nu stă scris că le-au „împărțit”, pentru că a separa înseamnă a rupe, însă este scris că „au distribuit”… Pentru că au fost patru părți, le-au distribuit… Și fiecare are o parte. „A avea parte” înseamnă a moșteni, adică fiecare primește moștenirea.
Apoi scrie „și cămașa”… Și punct…
A făcut patru părți din celelalte haine și apoi este amintită cămașa, și punct… Tabloul rămâne în suspans în acest loc…
Și cămașa aparține hainelor… Dar cămașa este pusă în evidență pentru a-i da o altă semnificație…
Mai întâi se vorbește despre hainele împărțite în patru, vrând să se sublinieze că mântuirea este pentru toți, începând cu cei de departe, cu păcătoșii, și fiecare primește moștenirea Fiului, adică devine fiu… Iar mai apoi se vorbește de cămașă, ea fiind partea cea mai intimă a hainelor, care se află sub manta…
Dacă despre haine vorbesc și ceilalți evangheliști, Ioan amintind de cămașă, dorește să ne transmită ceva particular…
La cap. 13, ni se povestește că Isus s-a dezbrăcat de hainele Sale, adică-Și revelează iubirea sa până în profunzime, prin slujire… Acum, această dăruire a hainelor, este o revelație ulterioară a lui Dumnezeu, a „goliciunii” Sale, a esenței Sale de dar, de iubire…
v. 23b
23 Însă tunica era fără cusătură, țesută dintr-o bucată, de sus până jos;
Din antichitate, cămașa care nu trebuie împărțită este semnul unității.
Ce înseamnă?
Că fiecare dintre noi primește darul lui Dumnezeu de a deveni fiu.
Ce ne dăruiește Dumnezeu?
Ni Se dă pe Sine în totalitate… Ni se dăruiește ca Tată, fapt prin care noi devenim fii.
Dar pentru că Dumnezeu Se dă tuturor, căci hainele sunt dăruite în patru părți, fiecare om Îl primește în totalitate…
Ce înseamnă?
Înseamnă că noi toți suntem uniți cu El și toți suntem uniți între noi
Dacă ne separăm între noi, nu mai suntem frați, deci rupem realitatea noastră de fii. Prin urmare, dacă vrem să avem hainele, nu trebuie să rupem cămașa; dacă vrem să fim fii, nu trebuie să rupem fraternitatea; dacă vrem să fim uniți cu Tatăl, trebuie să fim uniți cu toți frații, cu toți oamenii…
La urma urmei, „cămașa” înseamnă că a fi fiii lui Dumnezeu înseamnă a fi frații tuturor… Căci Isus Și-a dat hainele tuturor – în patru părți – adică S-a dat pe Sine tuturor. Și eu Îl primesc pe El, pe El care Se dă în totalitate mie, în totalitate ție și în totalitate tuturor… Acest fapt înseamnă că noi toți suntem uniți cu El și între noi…
Dacă ne separăm între noi, rupem Trupul Său, Îl ucidem din nou… Altfel spus, separările între noi sunt uciderea lui Cristos…
Ce face Isus când este ucis?
Prin omorârea sa, Isus recreează unitatea, pentru că ne redăruiește Trupul, ne redăruiește hainele, până când vom pricepe că nu trebuie să ne separăm între noi…
Separarea, împărțirea unui trup, înseamnă uciderea acelui trup… De fiecare dată când ne separăm între noi, împărțim Trupul lui Cristos, Îl separăm, adică-L ucidem pe Dumnezeu, dincolo de faptul că ne ucidem pe noi înșine, ca fii….
Acest discurs este mereu actual, atât în sfera relațiilor personale, în comunitate, în interiorul Bisericii, între biserici, cât și-n interiorul întregii omeniri…
Totuși, unitatea deja ne-a fost dăruită la picioarele crucii… Pentru că aici se află Isus care-Și dă hainele și cămașa dușmanilor și o dăruiește pe Maica Sa și Spiritul Său prietenilor Săi… Vom vedea că dușmanii și prietenii indică întreaga omenire, deoarece Isus dă totul tuturor…
Cămașa „era fără cusătură”… În limba greacă avem un cuvânt care desemnează cusătura oaselor, nu a hainelor, indicând că se referă la trup…
Cămașa este dintr-o singură bucată… În realitate, fiecare dintre noi primește în totalitate Trupul lui Cristos, Trupul Fiului care ni-L dăruiește în totalitate pe Tatăl…
Dumnezeu ni Se dă în totalitate pe Sine: Dumnezeu este iubire, iar iubirea este dăruire de Sine… Așadar, darul este în întregime pentru fiecare om.
Această cămașă este „de sus ţesută în întregime”.
„De sus”, în limbajul lui Ioan, înseamnă de Dumnezeu sau din cer… Spre exemplu, „Trebuie să ne naștem de sus; Pâinea care vine de sus, din cer”… Altfel spus, Trupul lui Cristos este țesut direct de Cuvântul lui Dumnezeu, de însuși Dumnezeu… Acest trup este însuși Dumnezeu, în totalitate, nu-i rupt în bucăți… Un trup rupt în bucăți e un trup mort…
v. 24
24 așadar, au zis unii către alții: „Să nu o rupem, ci să tragem la sorți pentru ea, a cui să fie”. Aceasta ca să se împlinească Scriptura: Au împărțit între ei hainele mele și pentru tunica mea au aruncat zaruri. Soldații au făcut toate acestea.
Care sunt însușirile cămășii?
Dacă noi primim hainele lui Cristos, primim și cămașa, adică primim în întregime darul lui Dumnezeu…
Ce trebuie să facem? Să nu rupem, să nu sfâșiem cămașa…
Cuvântul „a rupe, a sfâșia” e folosit în celelalte evanghelii, când se vorbește despre voalul, despre catapeteasma templului care s-a rupt de sus până jos…
Însă Trupul lui Cristos, adevăratul templu, nu trebuie rupt, pentru că este centrul unității; pentru că tocmai la picioarele crucii avem unitatea între cei de departe și cei de aproape; și cerul este unit cu pământul; iar dreptatea lui Dumnezeu își revarsă mila peste toți păcătoșii…
Așadar, „Să n-o sfâşiem, ci să aruncăm sorţii pentru ea”… „Sorții” indică moștenirea… A cui va fi moștenirea? Cămașa trebuie moștenită în întregime… Cu alte cuvinte, a nu sfâșia cămașa înseamnă a nu ne separa între noi…
Cămașa reprezintă iubirea frățească. Dacă primim darul Fiului – dacă și noi devenim fii și suntem uniți cu Fiul și cu Tatăl – trebuie să fim uniți între noi…
Dacă suntem separați între noi, împărțim Trupul lui Cristos, sfâșiem cămașa…
Din această cauză, separarea este cel mai mare rău și Satana e numit separatorul… Iar separarea înseamnă moarte. Separați o persoană și veți vedea…
Separarea este începutul morții, e opusul comuniunii, a comuniunii în iubire.
Isus a venit pe pământ să ne aducă comuniunea pe care El o are cu Tatăl, a venit să ne aducă viața lui Dumnezeu, Spiritul Sfânt… Dacă noi ne separăm, nu avem Spiritul Sfânt, nu avem viața, ci moartea…
Ce putem spune despre separările care există între noi?
Fiecare separare este o crimă, adică perpetuează drama uciderii lui Dumnezeu, sfâșierea Trupului Fiului.
Dar ce face Fiul când este ucis?
Îmi oferă viața Sa, îmi oferă iertarea, împăcarea; în rupturile dintre noi, Fiul ne oferă unificarea…
Ce înseamnă separarea între Biserici?
La ultima cină, Isus s-a rugat ca toți ucenicii să fie una, așa cum una este El și Tatăl… De ce? Pentru că tocmai prin această unire noi mărturisim lumii iubirea veșnică a lui Dumnezeu… Și că toți oamenii pot ajunge la unitatea din care toți ne naștem și spre care toți ne îndreptăm… Și această unitate este viața.
Separarea între creștini este uciderea Trupului lui Cristos, e păcatul prin excelență.
Și ce face Cristos?
Omorât fiind de noi, și murind pentru noi, El ne oferă din nou temelia unității pentru toți creștinii și pentru lumea întreagă. Pentru că, de fiecare dată când ne separăm de un om, indiferent cine ar fi, considerându-l dușman, noi Îl ucidem pe Cristos, care este fratele său. Ba mai mult, Isus Se identifică cu el…
Unitatea este marele mister al lui Dumnezeu; și este opusul globalizării înțeleasă ca omologare, pentru că toți suntem uniți dar fără libertate, fără respectarea diferențelor și a individualității…
De ce nu tolerăm diferențele, ci le suprimăm?
În viitor vom avea ori omologarea (toți vom fi la fel, dar un fel de ghiveci, de amestec), ori unitatea în diversitate (toți vom fi diferiți și respectați, pentru că toți suntem frați și avem aceeași demnitate)… Acesta e marele mister al cămășii. Să nu o sfâșiem!
Să ne gândim la toate rupturile, sfâșierile, separările care există în lume… Când în Biblie avem un imperativ negativ, spre exemplu: „Nu judecați”, ce înseamnă? Înseamnă încetați să mai judecați, pentru că voi mereu judecați… Când ne spune: „Nu ucideți”, ne îndeamnă să ne oprim din a ucide. Iar când ni se spune să nu sfâșiem, să nu rupem cămașa, ne poruncește să ne oprim din a o sfâșia, pentru că noi prin ceea ce facem mereu sfâșiem…
Pe cruce va fi sfâșiat Isus, nu catapeteasma Templului, va fi împuns cu o suliță, pentru a deschide misterul lui Dumnezeu…
Toate separările noastre Îl străpung pe El și ne deschid misterul iubirii lui Dumnezeu față de lume… Astfel începe judecata crucii…
Toată Evanghelia după Ioan este un proces care se încheie cu această judecată… Iar versetele noastre ne prezintă începutul judecății față de dușmani, față de cei care L-au ucis, față de cei de departe, care sunt reprezentanții întregii omeniri…
Crucea este locul în care Dumnezeu înfăptuiește unirea între cei de aproape și cei de departe, între cer și pământ, între om și Dumnezeu… Crucea este centrul unirii cosmosului…
Să ne amintim că Ana a prevestit că Isus va muri pentru a-i uni pe fiii lui Israel – pentru popor – iar evanghelistul spune că a murit nu numai pentru fiii lui Israel, ci pentru toți fiii lui Dumnezeu risipiți…
Crucea este locul în care se încheie risipirea și se creează unitatea; este locul în care este învinsă orice dușmănie în Trupul lui Cristos…
Dincolo de toate interpretările care au fost date acestor versete, adevărul este că hainele Sale au fost împărțite în patru părți… Iar haina înseamnă trupul… Așadar, Trupul Său, viața sa, a fost dăruită tuturor, începând cu păcătoșii.
Însă cămașa trebuie să rămână întreagă… Dacă vrem să primim moștenirea Sa – care este dată tuturor – trebuie să nu rupem unitatea care ne-a fost deja dată. Și ce este unitatea? Este darul de a fi fii, este darul hainei Fiului.
Aceste mistere sunt mereu actuale, pentru că misterul omenirii este ori separarea ori unirea; este moștenirea Fiului, adică fraternitatea, sau lupta unora împotriva altora, adică dușmănia…
În istorie se perpetuează mereu misterul crucii, de fiecare dată când nu există fraternitate, dreptate, unitate, respect reciproc… Oriunde există violență, se perpetuează misterul crucii… Iar pentru cine-l înțelege, misterul crucii devine misterul unității…
„Ca să se împlinească Scriptura”… La picioarele crucii se multiplică citatele din Scriptură (din VT)… În fiecare scenă se spune „Așa se împlinește Scriptura”…
De ce?
Pentru că pe cruce se împlinește întreaga Scriptură…
Crucea este cheia interpretativă a întregului Vechi Testament și a întregului Nou Testament… Căci tot ceea ce Dumnezeu a promis (a făgăduit), pe cruce se realizează, adică pe cruce ni Se dă pe Sine… Pe cruce, fiecare promisiune a lui Dumnezeu devine realitate…
Prin urmare, astfel „s-a împlinit Scriptura”… Și se citează Psalmul 22, care ne povestește pătimirea lui Cristos. Și e psalmul tuturor slujitorilor lui Dumnezeu, al tuturor drepților, al tuturor celor care suferă, al tuturor blestemaților din lume, care duc pe umerii lor răul lumii. Iar Isus s-a identificat cu toți aceștia…
Și în psalm stă scris: „Împărţit-au hainele Mele loruşi, şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţii”… Dacă în limba ebraică, în psalm se vorbește de două ori numai de „haine”, evanghelistul Ioan vorbește o dată de haine și o dată de cămașă, dorind să dea cămășii o însemnătate particulară…
Dacă Matei și Marcu folosesc începutul acestui psalm „Dumnezeu Meu, Dumnezeul Meu pentru ce M-ai părăsit?” pentru a începe povestirea pătimirii, evanghelistul Ioan alege acest verset de la jumătatea psalmului, pentru a ne explica semnificația părăsirii… Dumnezeu S-a părăsit: De ce a luat Fiul asupra Sa părăsirea? Pentru a ne dărui nouă hainele Sale de Fiu…
Această unitate, care se formează la picioarele crucii, corespunde scenei Rusaliilor, când va fi dăruit Spiritul și toți vor deveni una, vorbind o unică limbă și se vor înțelege… E opusul Turnului Babel, când toți sunt uniți, cred că au o singură limbă, dar nu se înțeleg… Însă la Rusalii, singura limbă este înțeleasă de toți în limbi diferite… Crucea deja e o anticipare a Rusaliilor, este darul Spiritului…
„Aşadar, ostaşii acestea au făcut”… Fără să știe, ostașii pun în practică profeția planului lui Dumnezeu… Ei au săvârșit răul, iar Dumnezeu, din răul făcut de ei, a făcut binele: a creat un popor numeros, adică a înfăptuit unitatea între toți oamenii.
Omorându-l pe Cel nevinovat, pe Cel drept, am făcut răul maxim, iar Cel Drept ne dă hainele Sale de dreptate. L-am ucis pe Fiul, dar Fiul ne dă viața Fiului. Și ne mărturisește iubirea Tatălui, tocmai pentru că nu ne osândește și ne dă viața Sa…
Acesta este cel dintâi gest al lui Isus pe cruce.
Crucea este contemplată, ca fiind tronul Împăratului care începe să facă programul guvernării Sale și imediat să-l împlinească… E Împăratul care imediat ne face împărați, adică ne dă hainele regale ale Fiului…
Texte utile:
- Ps. 22 (21); 133
- Io. 17, 20-26
- Ef. 2, 11-22; 4, 1-32
- F.Ap. 2, 1-11
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Ioan Moldovan și Gabriela Neag