Isus nu ne spune când vine Împărăția, ci felul în care vine Împăratul: vine pe mânzul asinei… Isus are nevoie de asin! Misiunea lui Isus și a celor care-L urmează este cea de a dezlega „asinul”: un animal umil, care slujește și duce greutățile altora. Asinul este imagina lui Dumnezeu prezentă în fiecare om, deși este „legată”…
Ps. 118 (117)
Acest psalm este cântat în sărbătoarea Corturilor, în acea sărbătoare care amintește de intrarea în pământul făgăduinței, drumul prin pustiu și toată grija pe care Domnul a avut-o față de poporul Său de-a lungul drumului, păstrându-și făgăduința. Psalmul ne oferă și o panoramă despre Pătimirea lui Isus. Prima biserică s-a folosit de textul acestui psalm, l-a meditat, pentru a înțelege Paștele lui Isus, jertfa Sa; a citit Paștele lui Isus în lumina acestui Psalm…
În ultima cateheză am subliniat ce trebuie să facem în timp ce-L așteptăm pe Domnul: trebuie să răspundem iubirii Sale cu iubire, ca să dublăm minele, talanții, darurile… Darurile pe care le primim trebuie dăruite, astfel încât să se păstreze mersul vieții.
S-a vorbit despre un împărat care a mers departe ca să fie învestit împărat. Pilda s-a încheiat subliniind că atunci când se va întoarce, îi va tăia pe toți dușmanii săi… Acest împărat este Isus, care se îndrepta spre Ierusalim spre a-și da viața…
În pilda noastră vom vedea ce face Împăratul…
Tema este intrarea mesianică a lui Isus în Ierusalim.
Ultima întrebare pe care I-au adresat-o discipolii este: când vine Împărăția lui Dumnezeu? Acesta este momentul? Da, acesta este momentul!
Pilda noastră răspunde întrebărilor: Când vine Împărăția lui Dumnezeu și care sunt semnele? Însă răspunsul este schimbat: în loc să ne spună când vine Împărăția, ne prezintă felul în care Împărăția vine… Și de fiecare dată când noi primim Împărăția așa cum vine, deja a venit…
Așadar, ceea ce va fi la sfârșitul lumii, adică faptul că Dumnezeu va fi Dumnezeu pentru toți și va fi totul în toți, se întâmplă deja acum, când noi Îl primim pe Domnul care vine așa cum vine.
Întrebare nu este „Când vine?”, ci „În ce fel vine?”
Ar fi ca și cum aici ar veni Isus mascat, iar noi nu-L putem recunoaște pentru că are pe El acea haină (mască)… Și considerăm că n-a venit și rămânem pe loc
să-L așteptăm…
Însă, nu! El vine așa, în felul în care ni-L prezintă această pildă… Și în fiecare moment și în fiecare zi El vine așa… Iar când noi înțelegem că Domnul vine așa și Îl primim, deja Împărăția lui Dumnezeu este în noi, se realizează în jurul nostru.
Tot ceea ce i s-a întâmplat lui Zaheu, care-L primește pe Domnul, în pilda noastră este extins la întregul popor și la toți oamenii.
Se citește Lc. 19, 29-40
29 În timp ce se apropia de Betfaghe și Betania, lângă Muntele numit al Măslinilor, a trimis doi discipoli, 30 spunându-le: „Mergeți în satul dinaintea voastră și, când veți intra, veți găsi un măgăruș legat, pe care nici un om nu l-a încălecat: dezlegați-l și aduceți-l! 31 Dacă vă va întreba cineva: «De ce îl dezlegați?», îi veți răspunde astfel: «Domnul are nevoie de el»”. 32 Când au plecat cei trimiși, au găsit după cum le-a spus. 33 În timp ce ei dezlegau măgărușul, stăpânii lui i-au întrebat: „De ce dezlegați măgărușul?” 34 Atunci ei au răspuns: „Domnul are nevoie de el”. 35 Apoi l-au adus la Isus și, aruncându-și hainele peste măgăruș, l-au urcat pe Isus deasupra. 36 Pe când el înainta, își aruncau hainele pe drum. 37 Ajungând aproape de coborârea Muntelui Măslinilor, toată mulțimea discipolilor, bucurându-se, a început să-l laude pe Dumnezeu cu glas puternic pentru toate minunile pe care le-au văzut, 38 spunând: „Binecuvântat cel ce vine, regele, în numele Domnului! Pace în cer și glorie în înaltul cerurilor!” 39 Atunci unii farisei din mulțime i-au spus: „Învățătorule, mustră-ți discipolii!” 40 Dar el le-a răspuns: „Vă spun, dacă aceștia vor tăcea, vor striga pietrele”.
Pilda noastră este ținta drumului parcurs de Isus de la naștere până în acest loc: la naștere aveam: „Mărire în cer lui Dumnezeu și pace pe pământ”; când Isus începe drumul Său spre Ierusalim, a doua parte a călătoriei, în acest loc sosește la Ierusalim; când în cap. al 13-lea vorbește despre Ierusalim care-i omoară pe profeți… nu Mă veți mai vedea până când nu veți spune: „Binecuvântat să fie cel ce vine în numele Domnului”… Așadar, ținta capitolului al 13-lea este pilda noastră… Apoi am ascultat întrebarea: „Când vine Împărăția lui Dumnezeu?” În pilda noastră vine Împărăția lui Dumnezeu la Ierusalim!
Și începe prima dintre cele șase zile pe care Isus le va petrece la Ierusalim, simbol al primei zile a Creației. Se naște lumea nouă.
Protagonistul scenei este asinul. Se vorbește de două ori despre asin.
Este singura scenă din Evanghelie care este narată mai întâi ca profeție a lui Isus, apoi ca adeverire a profeției: „Mergeți și veți afla… Au mers și au găsit”… (Același lucru se va întâmpla în „camera de sus” în care mănâncă împreună cu El…). Acest fapt înseamnă că ceea ce s-a întâmplat atunci este o profeție a ceea ce se întâmplă mereu… Altfel spus, Isus a venit exact așa și mereu vine exact așa. Problema este să vedem felul în care El vine.
Vom încerca să observăm…
Și în zilele noastre, când noi, creștinii, înțelegem că Domnul vine exact astfel, Domnul vine exact astfel… El vine și deja este prezentă Împărăția lui Dumnezeu și suntem în Împărăția lui Dumnezeu…
Noi greșim atunci când credem că Domnul nu vine astfel, ci vine călare pe cal, cu carul de război. Această idee este un citat din Zah. 9, 9-10: „căci iată, Împăratul tău vine la tine drept și biruitor, smerit și călare pe asin, pe mânzul asinei. El va nimici carele (mijloacele folosite în vremea aceea pentru a cuceri puterea) din Efraim, caii (calul era mijlocul de transport al celor puternici) din Ierusalim și arcul de război va fi frânt”.
Când vom pricepe că misterul Domnului constă în faptul că El vine în mod umil ca să slujească, să ne dea viața, nu să ne-o ia! El nu vine să ne stăpânească, pentru că libertatea Sa este cea de a sluji, nu de a Se sluji de alții. Când vom înțelege acestea, vom trăi deja în Împărăția lui Dumnezeu…
Atunci vom dubla minele noastre: Împărăția lui Dumnezeu deja este în noi, deja este în mijlocul nostru și se răspândește exact așa…
De fiecare dată când combinăm „caii” cu „asinul” se întâmplă violența pe care o vedem prezentată în toate știrile… Dar nu vine Împărăția lui Dumnezeu… Ci iau naștere diferiții „monștri apocaliptici”.
Asinul este una dintre cele mai vechi imagini, un simbol al lui Isus, la fel ca cea a bunului Păstor…
vv. 29-30
29 În timp ce se apropia de Betfaghe și Betania, lângă Muntele numit al Măslinilor, a trimis doi discipoli, 30 spunându-le: „Mergeți în satul dinaintea voastră și, când veți intra, veți găsi un măgăruș legat, pe care nici un om nu l-a încălecat: dezlegați-l și aduceți-l!
Scena se petrece la Betfaghe și la Betania: aici se făceau purificările (curățările) mai înainte de a intra în Ierusalim…
În acest loc Isus purifică toate concepțiile noastre mesianice, pentru ca să putem intra în adevăratul Ierusalim. Iar cuvântul Betfaghe înseamnă „casa smochinului neroditor, steril”… Deja la cap. al 13-lea am avut imaginea smochinului neroditor, care simboliza poporul… Acest tablou va mai apărea și după acest text… Iar Betania înseamnă casa poporului. Altfel spus, Isus pătrunde în sterilitatea noastră, în sărăcia noastră, luând-o asupra Sa. Acest fapt se va întâmpla pe cruce, care deja se arată la orizont și pe care a prevestit-o de mai multe ori.
În pilda anterioară s-a subliniat că Împărăția lui Dumnezeu era iminentă: de fapt, Împărăția lui Dumnezeu vine, este aproape, căci lipsesc șase zile până când va fi „întronat” pe cruce.
Acum, pilda noastră anticipează misterul crucii cu ajutorul figurii asinului. Căci pe cruce Isus va face „o măgărie”, căci Petru I-a spus că nu așa trebuie să facă Mesia… Însă Isus alege să fie Mesia exact astfel!
Vom prezenta misterul asinului…
De acolo, din apropierea Muntelui Măslinilor… Evanghelistul Luca nu relatează ungerea lui Isus la Betania, pentru că vorbește despre ea în cap. al 7-lea și evită dublurile. În locul ungerii din Betania, pe Isus Îl consacră acești măslini, este un fel de ungere cosmică…
Dar mai întâi „trimite doi dintre discipolii Săi”: este penultima misiune a discipolilor. Ultima va fi cea de a afla locul în care mănâncă împreună cu El și trăiesc cu El. Dar mai întâi le dă misiunea de a căuta, de a afla și de a dezlega asinul… Aceasta este marea misiune a discipolilor!
Și trimite „doi”, la fel cum i-a trimis „doi câte doi”. Și nu ne spune numele… Înseamnă că fiecare trimitere este „doi câte doi”, iar scopul este cel de a dezlega asinul…
Unde îl află? În satul dinaintea lor. Nu știm care este acest sat dinaintea lor… Însă mereu există un sat dinaintea lor. Altfel spus, orice sat este cel de dinainte. Și acolo, la intrare, stă un asin legat.
„Intrând în el, veți găsi”… În limba greacă avem cuvântul „marea descoperire”… Priviți, există! O veți găsi! Ce?
„Un asin”… Acest asin face referire la textul din Zaharia care subliniază că Mesia va veni blând, umil, pe un asin… Și așa va birui caii și carele…
Problema acestui asin este că este legat…
Ce face asinul? Este un animal care slujește… A sluji este însușirea lui Isus, care este în mijlocul nostru ca „Acela care slujește”. Și este prima însușire a lui Dumnezeu care este Iubire, pentru că a iubi înseamnă a-l sluji pe celălalt. Așadar, asinul este cea mai frumoasă imagine a lui Dumnezeu.
Ultima imagine despre care am vorbit era cloșca. Irod era vulpea care mănâncă cloșca…
Acum, imaginea lui Dumnezeu este asinul… Acestea sunt cele două imagini ale lui Dumnezeu… În locul vulturului din VT, avem imaginea cloștii. În locul calului, avem asinul.
Asinul este animalul care slujește, este umil, duce greutățile altora: În Gal. 6, 2 stă scris: „Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Cristos”. Legea lui Cristos este să ne ducem unii altora greutățile… Pe cruce Isus va purta greutatea întregii noastre neomenii, povara răului lumii, căci El este Mielul lui Dumnezeu…
Asinul reprezintă imaginea lui Dumnezeu care este Iubire, care ia asupra Sa răul nostru pentru că ne iubește…
Acest asin, imagine a lui Dumnezeu, se află și în sat, înaintea noastră. Și acest asin „este legat”. De când? S-ar părea că din prima zi a creației.
Legat este opusul lui liber… Altfel spus, capacitatea noastră de a iubi și de a sluji este legată, încă de la început, de fricile noastre. La fel ca slujitorul despre care am vorbit în ultima cateheză: „Știu că ești aspru, deci mi-a fost frică… Iată mina Ta!”. Așadar, frica mereu ne-a legat capacitatea de a iubi și de a sluji. Frica ne face să ne apărăm și ne face egoiști, ne ia iubirea…
Problema este să aflăm acest asin, care există și care este legat încă de la început… „Adame, unde ești?” „M-am ascuns, pentru că mi-a fost frică”…
Un asin „pe care niciunul dintre oameni n-a șezut vreodată.”
Frica ne paralizează. Este interpretarea pe care o dă autorul Scrisorii către evrei, în capitolul al doilea, când sintetizează misiunea lui Mesia, a lui Cristos, ca fiind Cel care a venit să-i elibereze pe cei care din frica de moarte erau sclavi de-a lungul întregii vieți… Erau paralizați de-a lungul întregii vieți…
Asinul trebuie legat, căci dacă nu, pleacă… Are munca sa. Nu-i ascultător asemenea calului, căci asinul știe ce să facă…
Un asin „pe care niciunul dintre oameni n-a șezut vreodată.” Nimeni nu dorește să folosească asinul… Cine dorește să slujească, în loc să stăpânească? Chiar în comunitatea noastră, chiar în Biserică?
A doua ispită a lui Isus era cea de a lua în mână puterea. Pentru a avea puterea, trebuie să avem bani, pâine, viața…
Însă Dumnezeu este umil și slujitor…
În noi există asemănarea cu Dumnezeu, dar este legată. Așadar, trebuie dezlegată… Sensul Evangheliei este să dezlege asemănarea noastră cu Dumnezeu. În fiecare persoană, chipul (imaginea) lui Dumnezeu care-i în noi este original: suntem după chipul și asemănarea Sa. Mergi să vezi, căci și în tine vei afla acest chip al lui Dumnezeu… Acest chip îl afli în toți, în fiecare om, oricât de rău ar fi… Poate că în cei răi aflăm mai ușor chipul lui Dumnezeu…
„Și, dezlegându-l, aduceți-l”. Isus cere ca asinul să fie adus la El…
vv. 31-34
31 Dacă vă va întreba cineva: «De ce îl dezlegați?», îi veți răspunde astfel: «Domnul are nevoie de el»”. 32 Când au plecat cei trimiși, au găsit după cum le-a spus. 33 În timp ce ei dezlegau măgărușul, stăpânii lui i-au întrebat: „De ce dezlegați măgărușul?” 34 Atunci ei au răspuns: „Domnul are nevoie de el”.
De patru ori se repetă „a dezlega”. „Patru” indică totalitatea. Așadar, e nevoie să fie dezlegat!
„Și dacă vă va întreba cineva: Pentru ce-l dezlegați?, veți zice așa: Pentru că Domnul are trebuință de el” (v. 31).
De ce să-l dezlegăm?…
„Domnul”: este singura dată în Evanghelie în care Isus Se numește pe Sine Domn…. Și se spune că este singurul lucru de care Domnul „are nevoie”… De toate celelalte lucruri nu are nevoie, ci Domnul are nevoie numai de asin…
De ce?
Pentru că Isus este Domn, pentru că este Iubire. Iar iubirea are nevoie să elibereze iubirea, are nevoie să fie iubită… Numai de acest lucru are nevoie Domnul. Dacă nu-i iubit, moare… El moare pentru că nu e iubit. Și tocmai murind, va dezlega asinul nostru…
De ce-l dezlegați?
Noi nu l-am dezlega… Dar El are nevoie.. .
Să ne întrebăm: „În Biserică, câți dintre noi iubim mai mult sărăcia decât bogăția?”… Știind că bogăția ne sărăcește, pe noi și pe alții…
Asinul este sărac și slujește… Cine iubește slujirea mai mult decât goana după putere, știind că puterea ne jignește pe noi și pe alții?
Asinul este umil. Cine iubește umilința mai mult decât mărirea? Mărirea ne umilește pe noi și pe alții, pentru că dacă mărirea umană înseamnă a sta deasupra altora și a face rău altora… se numește anti-dumnezeu!
„Domnul are trebuință de asin” (v. 31). Și este Domnul, pentru că El este așa… De toate celelalte lucruri nu are nevoie: de toate lucrurile mari pe care le facem în Biserică, de toate puterile noastre, de toate cruciadele… El nu are nevoie… Când încrucișăm asinul cu carele de luptă, producem monștri apocaliptici…
Întârzierea Împărăției lui Dumnezeu se datorează faptului că noi nu acceptăm asinul… Noi, creștinii, nu alții!
Toate încercările de a încrucișa asinul cu „calul” pentru a avea puterea, pentru a stăpâni, a edita legi, decrete, norme, astfel încât noi (Biserica) să guvernăm țara, sunt abominabile, este ispita lui Isus, este mentalitatea satanei; este logica lui Petru care I-a spus: „Tu nu trebuie să ajungi pe cruce. Ascultă-mă pe mine, căci sunt papă: să luăm puterea și gata”…
Din păcate așa facem mereu… Întârzierea Împărăției lui Dumnezeu se datorează nouă, creștinilor… Nu se datorează celor răi, căci cei răi îi grăbesc venirea…
Asinul este misterul lui Dumnezeu! Dacă ne gândim că Dumnezeu vine în umilință, în slujire și-n sărăcie, iar noi Îl primim așa, a venit Împărăția lui Dumnezeu pe pământ… Fericiți voi, cei săraci, căci a voastră este Împărăția lui Dumnezeu, care nu stăpânește, care slujește… Este Împărăția umanității (a omeniei) și a iubirii, nu a puterii și a stăpânirii (a lucrurilor oribile care există mereu și care îndepărtează lumea de Biserică)… Împărăția lui Dumnezeu este cu totul altceva: este umilință, blândețe, bunătate, răbdare…
Toți suntem păcătoși… Deci, să spunem: „Doamne, miluește-ne!” și să continuăm comentariul…
„Și plecând, cei trimiși au găsit precum le-a spus” (32). Le-a spus: „Mergeți în satul dinaintea voastră și, intrând în el, veți găsi un mânz legat” (v. 30). Îl vom afla și-n interiorul nostru, și este legat foarte bine… E ușor să-i criticăm pe alții, dar asinul este legat și-n mine…
„Pe când aceștia dezlegau mânzul, au zis stăpânii lui către ei” (v. 33)… Este interesant că pe de o parte este Domnul, dar pe de alta există „mulți domni” care posedă acest asin și-l leagă… Este ciudat… Oare noi nu avem mulți domni care ne stăpânesc și ne împiedică să iubim și să fim liberi?
În noi avem un dor, pentru că ne descoperim legați – deci nu liberi – fricoși, dar am dori să nu fim așa… Să nu uităm că asinul trăiește într-un anume fel (umil, slujește, duce greutățile altora), însă de multe ori comunitatea creștină nu trăiește și nu vestește acest adevăr…
Modelul credincioșilor este Pilda fariseului și a desfrânatei… Fariseul este persoana dreaptă. Dar la ce ne folosește dreptatea noastră? La a-i osândi pe alții! În realitate, adevărata desfrânată este fariseul care cumpără iubirea lui Dumnezeu cu faptele sale bune și crede că Dumnezeu este o desfrânată și că este suficient să-L plătească… În schimb, desfrânată este mireasa care-I spală picioarele cu lacrimile ei, I le șterge cu părul capului ei, de șapte ori sărută aceste picioare… De ce? Pentru că știe că a fost iubită și iertată…
Întrebarea creștină nu-i „cine este mai just”, câtă vreme dreptatea folosește pentru a-i condamna pe alții…
Desfrânata este mireasa, iar fariseul este adevărata desfrânată, este persoana religioasă perfectă, care respectă legile, normele, vrea să le impună altora… „Dacă ar ști cine este aceasta, e o desfrânată!”
Isus știe bine cine este ea, și vrea să te facă să pricepi că tu ești desfrânat, iar ea nu este…
Ea „A iubit mult pentru că i-a fost iertat mult”… Dacă am înțelege că toți trăim prin iertare și har – dacă nu acceptăm acest adevăr, nu suntem creștini! – am începe să iertăm și să avem har, cel puțin când ceilalți au dreptate… Însă trebuie să-i iertăm și când greșesc…
vv. 35-36
35 Apoi l-au adus la Isus și, aruncându-și hainele peste măgăruș, l-au urcat pe Isus deasupra. 36 Pe când el înainta, își aruncau hainele pe drum.
Duc asinul la Isus… Să ne gândim la întâlnirea dintre Isus și asin… Pentru că scopul întregului Său minister este să dezlege acest asin. Și când îl vede liber… Există un tablou care ne prezintă această întâlnire: Isus și asinul se privesc cu uimire… Este uimirea lui Dumnezeu atunci când află că noi, în sfârșit, știm să fim ca El: să slujim, să iubim în umilință… În sfârșit, Dumnezeu poate să Se bucure pentru că și El este iubit…
„Aruncându-și hainele lor (mantaua)”…
Mantaua este haina indispensabilă pentru viața unui om. În lege stă scris că dacă tu ai avea dreptul să-i iei mantaua unuia, pentru că-ți este dator, când vine seara, tu trebuie să i-o redai, pentru că reprezintă acoperișul său… Dacă nu are cu ce să se acopere, moare de frig, iar vina este a ta… Mantaua este viața sa, siguranța sa. Iată motivul pentru care orbul din Ierihon, odată ce a fost vindecat de Isus, poate să-și arunce mantaua sa, viața sa, siguranța sa, pentru că a aflat adevărata viață…
A arunca mantaua în calea lui Isus, înseamnă a-și pune viața și siguranța în Isus…
Aceasta este imaginea finală din Evanghelie: când va fi așa, va fi atins scopul lumii, atunci când mantaua noastră, toate siguranțele noastre vor fi investite în asin, în slujire…
Iar Isus urcă pe asin și este „tronul” Său; după cum va fi „întronat” pe cruce, peste șase zile…
vv. 37-38
37 Ajungând aproape de coborârea Muntelui Măslinilor, toată mulțimea discipolilor, bucurându-se, a început să-l laude pe Dumnezeu cu glas puternic pentru toate minunile pe care le-au văzut, 38 spunând: „Binecuvântat cel ce vine, regele, în numele Domnului! Pace în cer și glorie în înaltul cerurilor!”
Se apropie de Muntele Măslinilor: din acest loc era așteptată să vină gloria lui Dumnezeu…
Avem „toată mulțimea ucenicilor”, căci acum toți au devenit ucenici…
Odată ce a fost dezlegat asinul… când noi, ucenicii, dezlegăm asinul, este ca și cum toți pe lume devin discipoli… Căci, mai repede sau mai târziu, toți vor pricepe că merită să fie ca asinul.
Prin mărturia noastră de persoane libere și prin slujire se răspândește Împărăția lui Dumnezeu la toți, nu prin puterea pe care noi o avem. Când vom înțelege acest adevăr?
„Toată mulțimea ucenicilor, bucurându-se, a început să-L laude pe Dumnezeu, cu glas tare” (v. 37), la fel ca îngerii la Betleem. De ce se bucură la fel ca păstorii și de ce laudă cu glas puternic?
Pentru că atunci când asinul este dezlegat, a sosit Crăciunul: ne naștem noi ca fii ai lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu Se naște pe pământ pentru că, în sfârșit, este primit cu iubire. Și deci poate să existe. Dumnezeu este Iubire; dacă nu este iubit, moare… Așadar, aceasta este adevărata naștere a lui Cristos, pentru că este primit așa cum este.
Îl laudă „pentru toate minunile pe care le văzuseră”, dar ce minuni au văzut?
Au văzut adevărata minune: umilința lui Dumnezeu. Minunea constă în faptul că Dumnezeu este slujitor, că este Iubire, că-și dă viața pentru alții! Minunea nu sunt „lucrurile minunate pe care ni le imaginăm”, ci este această umilință a lui Dumnezeu, pe care suntem chemați să o trăim în viața de zi cu zi, la fel ca asinul.
Și toți spun: „Binecuvântat este Împăratul care vine întru numele Domnului! Pace în cer și slavă întru cei de sus”, un text din psalmul pe care l-am recitat la începutul catehezei; un psalm compus la sfârșitul călătoriei prin deșert, deci este psalmul intrării în pământul făgăduinței: în sfârșit, acum intrăm în pământul făgăduinței și putem spune „Binecuvântat este Împăratul care vine”…
Vine Împăratul, Împărăția lui Dumnezeu: când Îl primim astfel, când dezlegăm asinul, El poate veni. Pentru că Împăratul nostru este Iubire. Unde află iubire și slujire, El poate veni; unde află putere și stăpânire, iubirea este ucisă, este crucea… Și va deveni asin, și din acest motiv El va alege asinul…
„Pace în cer”, la naștere s-a spus: „Pace pe pământ și mărire în cer”… În acest loc se spune: „Pace în cer”. În sfârșit și Dumnezeu are pace când întâlnește asinul; mai înainte Dumnezeu nu are pace… Și Dumnezeu află pacea când întâlnește iubirea: în sfârșit, ajunge la ziua a șaptea, la odihna lui Dumnezeu… Asinul este împlinirea creației: „slavă întru cei de sus”.
vv. 39-40
39 Atunci unii farisei din mulțime i-au spus: „Învățătorule, mustră-ți discipolii!” 40 Dar el le-a răspuns: „Vă spun, dacă aceștia vor tăcea, vor striga pietrele”.
Isus aprobă acest „slavă întru cei de sus” pentru că i se aduce mărire umilinței lui Dumnezeu, nu gloriei lui Dumnezeu.
Fariseii, iubitori de bani, de putere (cf. Lc. 16, 14) așteptau, la fel ca Petru, Iuda și toți ceilalți apostoli, la fel ca noi toți, un Mesia puternic. Și în zilele noastre vrem un Mesia puternic, dar astfel suntem împotriva lui Isus și-i spunem: „Învățătorule, ceartă-ți ucenicii, să tacă…”.
Isus răspunde: „Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga”.
Isus citează din profetul Avacum (2, 11), când, adresându-se celor puternici, profetul spune: „Căci piatra cea din zid strigă și grinda din căpriorii casei îi răspunde. Vai de cel ce zidește cetatea cu vărsări de sânge și o întemeiază pe fărădelegi!”. Isus le răspunde că dacă îi obligați să tacă pe discipoli, pietrele și grinzile din casele voastre vor striga nedreptatea voastră… Pentru că este evidentă fărădelegea celui care vrea puterea sau exercită puterea… El nu-și dă seama, dar ceilalți și însăși casa sa își dau seama.
Acest text ne oferă o idee despre sfârșitul Evangheliei, când Isus va fi Împărat pe cruce. Pe cruce ne va mântui, ne va elibera, ne va preamări.
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Gabriela Neag și Cecilia Fratila