Casa Mea va fi casă de rugăciune

Templul, din casă de rugăciune, a fost transformat într-un loc al comerțului și al răpirii lui Dumnezeu și al oamenilor. Isus îl purifică: noul Templu va fi trupul Său, comuniune totală între Dumnezeu și oameni.

Este un text care ne vestește criticarea puterii. Acest pasaj din Maleahi, pe care Biblia îl așază înaintea Evangheliilor, ne vorbește despre Domnul care intră în Templul Său pentru a-l purifica.

În pilda noastră vom vedea care este Templul nou, pe care Domnul îl construiește.

În ultima cateheză am subliniat că, în timp ce intră în Ierusalim cu asinul, Isus începe să plângă: plânsul este o anticipare a ceea ce va urma în restul Evangheliei. Isus simte răul pe care și-l face poporul – întreaga omenire – care refuză smerenia, iubirea și duioșia lui Dumnezeu și-L omoară pe Mesia pentru că este sărac, smerit și blând; dar aproape toți am vrea ca Mesia să ne guverneze, să fie puternic, bogat și să ne stăpânească; toți am dori să reprezinte acest rău pe care toți îl avem în interior.

Acum vom vedea că Isus intră în Templu, care este centrul puterii religioase și civile din toate timpurile…

O scurtă introducere

În Israel, la fel ca în toate popoarele, deși având alte nume, existau trei instituții: templul (banca centrală), locul sacru în jurul căruia este coordonat totul, căci acesta este sensul templului; tot restul este subordonat templului… Templul era în centru și întreaga viață se organiza în jurul lui: calendarul, sărbătorile, viața civilă și religioasă; și în zilele noastre întreaga viață este organizată în jurul „noului templu”, și trebuie să descoperim care este… Templu este locul prezenței lui Dumnezeu, al absolutului, al celui pe care nu-L pun în dubiu…

A doua instituție pe care o au toate popoarele este legea. Legea apără Templul; ne face să respectăm Templul, ceea ce Templul reprezintă: valoarea absolută prezentă în timp…

A treia instituție este regele (sau guvernul), care face în așa fel încât să fie respectată legea pentru ca Templul să fie venerat.

Aceste trei instituții le aflăm la toate popoarele.

În Israel exista o a patra instituție, profeția, care era anti-instituție și mereu critica templul, legea și pe rege (împărat). Despre fiecare împărat afirma că s-a comportat mai rău decât toți părinții săi. Despre Templu zicea că nu este al Domnului, ci este o peșteră de tâlhari. Iar despre lege spunea: voi vă faceți toate legile pe care le vreți (care vă convin), dar nu respectați singura lege, care este a-i iubi pe Dumnezeu și pe aproapele…

Aceste trei instituții se strâng în jurul Templului și organizează (structurează) viața noastră. Vom vedea că Isus pune în criză aceste trei instituții și distruge Templul…

Întreaga activitate a lui Isus urmărește să ne dea o nouă imagine despre Dumnezeu; o imagine inedită despre lege, legea fiind libertatea de a iubi; și o nouă imagine despre împărat, împăratul nu-i cel care stăpânește, ci Acela care stă pe mânzul asinei, care-i slujește pe toți…

Așadar, Isus pune în criză toate valorile… De fapt, Isus va fi ucis ca hulitor de către puterea religioasă; ca subversiv (răsculător) de către puterea civilă; etichetat de rudeniile Sale că și-a pierdut mințile; iar teologii (puterea culturală) îl declară îndrăcit… Poporul care L-a aclamat, la urmă va striga: „Răstignește-L”, căci nu ne interesează un astfel de împărat… Preferăm un împărat care să fie mai puternic, mai stăpânitor…

Să ținem seama că acesta este Dumnezeul nostru: a fost omorât ca fiind hulitor și subversiv; a fost crezut nebun (de „ai Săi”, de cei care sunt buni și-L iubesc) și îndrăcit…

De ce Isus a fost văzut așa? Pentru că ne-a prezentat un Dumnezeu pe care niciun om nu l-a văzut vreodată… Întreaga Evanghelie este orientată spre intrarea lui Isus în Templu. Evanghelistul Ioan pune această scenă la începutul evangheliei sale. Evanghelia după Ioan începe cu cuvintele pe care primii discipoli I le adresează lui Isus: „Unde locuiești?” Unde locuiește Domnul? Apoi urmează pilda cu nunta din Cana. Domnul locuiește în căsătorie, în sărbătoare, în iubire, în bucurie, nu în lege, nu în datorie! Și imediat după nunta din Cana, Isus intră în Templu cu nuiaua, pentru a ne vesti că nu stă în Templu…

Și întreaga evanghelie este un exorcism care purifică imaginea lui Dumnezeu – pe care toți o avem în minte – de latura ei satanică… Ni-L închipuim pe Dumnezeu ca pe un împărat din această lume: bogat, puternic, care-i stăpânește pe toți, judecă, condamnă și pedepsește…

Însă Dumnezeul nostru nu condamnă, ci Se lasă El condamnat; nu pedepsește pe nimeni, ci va sfârși pe cruce pentru păcătoși… De ce? Pentru că El este iubire și milă! Și noi, creștinii, avem imaginea satanică despre Dumnezeu, pe care o exprimă religiile și pe care toți ateii o neagă, pe bună dreptate… Și apoi pe acest Dumnezeu vrem să-L impunem prin noi legi, folosind ca mijloace apostolice exact ceea ce Isus a respins, deoarece erau ispite…

Templul este locul ambiguității…

Ispitele erau pentru Isus: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, spune pietrelor să devină pâine”… căci astfel ai în mână izvorul vieții; în zilele noastre ar fi banii, bunurile, bogăția…

A doua ispitire Îi sugera să țină în mână puterea, să dicteze legea justă, căci așa vom stăpâni noi… Să impună Evanghelia cu ajutorul legii… În Cartea lui Isus, fiul lui Sirah 24 ni se spune că acest fapt este imposibil… Evanghelia nu se impune prin lege, căci este opusă legii, este libertate, este iubire, este responsabilitate, nu-i forța de a stăpâni, de a pedepsi și a exclude. Evanghelia are puterea de a ierta, de a nu judeca…

Există o imagine falsă despre Dumnezeu, pe care încă o propunem prin mass-media, dar nu atât din răutate, ci pentru că majoritatea are această imagine… Această imagine falsă despre Dumnezeu oglindește ispitele pe care le-a avut Israel, le-a avut Isus și în mod constant le are Biserica. Sunt acele ispite pe care le avem perpetuu și pe care Evanghelia le dezminte în mod constant de la început… Noi nu reușim să înțelegem Evanghelia și faptul că este vorba de ispite, căci, stând departe de Evanghelie, în noi apare automat modul nostru de a judeca „cu intenții bune, e clar!, la fel ca toate ispitele”… „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, fă așa…”. „Nu! Nu se face așa…”

Toată Evanghelia este îndreptată (țintește) spre intrarea în Templu… Apoi vom vedea noul Templu, pe cruce, când se rupe catapeteasma Templului, pentru că noul Templu este trupul lui Isus-răstignit… Dar oare câți creștini știu acest adevăr?

Se citește Maleahi 3, 1-5

Acest text, pe care Biblia creștină îl așază înaintea Evangheliilor, vorbește despre Domnul care intră în templul Său pentru a-l purifica… Și acest adevăr îl vom vedea în cateheza noastră. Vom înțelege care este noul Templu, pe care Domnul îl construiește…

Se citește Lc. 19, 45-48

⁴⁵ Apoi, intrând în templu, a început să-i alunge pe vânzători, ⁴⁶ spunându-le: „Este scris: Casa mea va fi casă de rugăciune. Însă voi ați făcut-o peșteră de tâlhari”. ⁴⁷ Și învăța în templu în fiecare zi, iar arhiereii și cărturarii, precum și mai-marii poporului, căutau să-l omoare. ⁴⁸ Dar nu găseau ce să-i facă pentru că tot poporul se ținea după el ca să-l asculte.

Isus intră pe asin. Evanghelistul nu ne spune că a coborât de pe asin… Și intră în Templu… Am notat că puțin mai înainte Isus a plâns… Iar în templu Isus îi scoate afară pe cei care vindeau și cumpărau… În celelalte evanghelii se spune că a dărâmat mesele schimbătorilor de bani… Ioan notează că Isus intră în templu cu nuiaua…

Luca întotdeauna este mai blând, prin urmare scrie doar că a început să-i scoată afară pe cei care vindeau și cumpărau…

Domul din Milano avea două uși laterale, iar vânzătorii le foloseau pentru a traversa piața dintr-o parte în alta, fără să mai înconjoare Domul…  La ce ne folosește Templul? La ce ne folosește Dumnezeu? Ne folosește ca „scurtătură” pentru realizarea afacerilor noastre… Vreau un lucru pe care nu-l pot avea? E suficient să mă rog Domnului… Cel puțin, dacă sunt bun, îmi dă darul vieții veșnice… La urma urmei, Dumnezeu este cel care împlinește dorințele mele, dacă eu sunt bun…

Însă Templul nu trebuie să fie locul „scurtăturii” dorințelor mele… Templul trebuie să fie casă de rugăciune, locul comuniunii cu Dumnezeu și cu frații…

v. 45

⁴⁵ Apoi, intrând în templu, a început să-i alunge pe vânzători,

Isus, care intră în Templu, este ținta Evangheliei.

În Evanghelia după Luca, Isus a fost dus la Templu la 40 de zile după naștere; la vârsta de 12 ani merge pe jos; apoi întreaga Evanghelie este un drum spre Templu, spre casa Tatălui.

Evanghelia după Marcu începe: „Iată, eu trimit mesagerul Meu înaintea Ta”. Este începutul citatului din Maleahi, care continuă: „Apoi intră Domnul în Templul Său”… Altfel spus, toți așteaptă să se reîntoarcă mărirea lui Dumnezeu în Templu… Iar Isus intră în Templu cu asinul. Tocmai astfel purifică Templul.

Se folosește des expresia „purificarea Templului”… iar apoi se va vorbi despre „distrugerea Templului”. Înaintea Sinedriului ei pun împreună aceste două aspecte și-L acuză pe Isus că vrea să distrugă Templul…

Într-o oarecare măsură această acuzație este adevărată…

Ce este Templul?

Templul este locul în care locuiește Dumnezeu, este simbolul lui Dumnezeu! Este locul în jurul căruia organizăm viața noastră, este tot ceea ce considerăm absolut, și tot restul este în funcție de acesta…

Dacă un om nu are un centru, dacă nu are ceva spre care să tindă, se destramă.

Întrebare este: „Care este absolutul nostru, Dumnezeul nostru?”

Mereu avem o imagine idolatră despre Dumnezeu: Dumnezeu este cel mai puternic, care are în mâna Sa totul, care poate pedepsi, judeca și impune legi… Aceasta este imaginea pe care o avem despre Dumnezeu… Era imaginea pe care o avea și Adam: Îl credea invidios, Cineva care nu dorea ca omul să fie ca El, iar dacă omul greșea, era pedepsit. Fapt pentru care a crezut că este mai bine să fugă, să se ascundă.

Dacă ești un om bun, cauți să te comporți bine, să te prezinți la Templu, aducându-I multe omagii lui Dumnezeu. Și odată ce-I aduci multe jertfe (cadouri), multe rugăciuni, îl ai la mână pe Dumnezeu; El îți este favorabil, iar tu te simți în siguranță… Aceasta este o anume imagine despre Templu, pe care ei o aveau…

Un alt aspect despre Templu: dacă Dumnezeu este puternic, bogat, suprem, ce face? Este justificarea practică: Dumnezeu este atotputernic, stăpânește, deci Dumnezeu este, tiran.

De fapt, întotdeauna, toți oamenii puternici caută să se alieze religiei…

Ce înseamnă în zilele noastre templul? Nu mă refer în mod necesar la casa lui Dumnezeu… Deși uneori acest discurs privește și Biserica, pentru că Dumnezeu și puterea, după mintea noastră, pot coabita foarte bine, din nefericire… Și Isus a avut această ispită… Iar noi sistematic ne folosim de putere, pentru că gândim astfel: dacă noi avem puterea în mână, suntem bogați și puternici și putem face mult bine…

Însă nu! Pentru că, cu ajutorul puterii și al bogăției, facem numai rău! Mai mult, facem adevăratul rău, pentru că discredităm binele…

Cel puțin delincvenții să alerge după bani și putere, căci toți ar ști că este ceva rău… În schimb, dacă alergăm după bani și putere în numele lui Dumnezeu, este cutremurător, pentru că am transmite mesajul că Dumnezeu ar fi un arogant care stăpânește, exploatează, creează mizerie, discriminare, alungă văduvele, orfanii, asuprește muncitorii…

Oare acesta este Dumnezeu?

Avem critica profeților care spun: voi mergeți la Templu, dar cine vă mână să vindeți și să cumpărați în curtea Templului, să tămâiați, să vă rugați? Pentru că Dumnezeu nu suportă toate acestea… Domnul vrea dreptate, fraternitate. Adevăratul Templu este Dumnezeu, care este Tată, iar noi suntem frați…

Isus alungă vânzătorii (alungă un anume tip de cult), pe cei care vindeau porumbeii, schimbătorii de bani și altele… Pentru că templul întotdeauna este și un loc de comerț…

Vânzătorii fac comerț și câștigă. Iar noi credem că religia este un mare comerț, și dacă unui om îi merge bine, câștigă viața veșnică. Însă nu este așa, pentru că viața veșnică este iubirea gratuită a Tatălui și nu o putem cumpăra. Când profeții vorbesc despre „prostituția sacră” în Templu, nu înseamnă că existau desfrânate sacre în Templul din Ierusalim (deși în alte temple existau), ci se referă la această atitudine comercială față de Dumnezeu, la faptul că vrem să cumpărăm iubirea Sa. Aceasta este desfrânare!

Dincolo de comerțul real – banii și puterea – care este teribil și încă se practică, avem un alt lucru formidabil, cel de a-L cumpăra și a-L vinde pe Dumnezeu, a-L merita, a ni-L câștiga… Însă nu! Căci Dumnezeu este iubire și Se dăruiește. Iar iubirea nu putem să o cumpărăm! Căci, dacă am vrea să o cumpărăm, ar fi desfrânare…

Există un raport slugarnic, de supunere față de Dumnezeu, deoarece credem că El este atotputernic; sau de justificare a puterii, căci vrem să devenim puternici, să fim ca El; sau de desfrânare, voind să-L cumpărăm… Aceste trei atitudini sunt negarea lui Dumnezeu: sunt cele trei ispite pe care Isus le-a alungat pentru a ne prezenta Fața lui Dumnezeu. Dumnezeu este Tatăl, Isus este Fiul care ni-L revelează… Un Dumnezeu care se așază la rând cu păcătoșii, un Dumnezeu care, în loc să-i judece pe alții, va fi ucis… Un Dumnezeu care este duioșie, iubire, milă, care nu condamnă pe nimeni! Nu propune legi, nici pentru Israel…

Și, paradoxal, Isus va fi vândut și cumpărat…

De cine?

De oamenii buni și religioși! De discipolii Săi, care nu știu ce să facă cu un asemenea Mesia… Și de poporul Său, de arhierei și de bătrâni…

Mereu istoria este la fel! Evanghelia ne povestește istoria din zilele noastre, nu cea din trecut.

Această purificare a Templului, a imaginii noastre false despre Dumnezeu, este punctul de sosire al întregii Evanghelii, care este purificarea imaginii satanice a lui Dumnezeu, ca să înțelegem că El este Tatăl, că noi suntem fii iubiți și toți ceilalți sunt frați… Numai atunci se va schimba viața pe pământ…

Înțelegem importanța pe care toate Evangheliile o acordă intrării lui Isus în Templu…

Evanghelistul Marcu își începe Evanghelia cu citatul din Maleahi 3, când Domnul intră în Templu; Ioan pune la început episodul în care Isus intră în Templu cu biciul; Luca ne spune că Isus a intrat în Templu de trei ori: la 40 de zile, la 12 ani și în pilda noastră, la sfârșitul întregului drum… Așadar, evangheliile ne pregătesc pentru a intra în acest loc al lui Dumnezeu și, în sfârșit, alungă toți idolii pe care i-am pus în locul lui Dumnezeu, tot ceea ce se cumpără și se vinde…

Se cumpără și se vinde inclusiv cu legile… Legea, puterea și banii sunt cele trei lucruri care mereu stau împreună… Iar Dumnezeu nu este așa!

Când Sfântul Ignațiu vorbește despre diferența dintre strategia satanei și cea a lui Dumnezeu, mai întâi ne expune strategia satanei… „Mergeți la toți oamenii, învățați-i să dorească banii și puterea. Apoi gata! Puteți ieși la pensie, căci lumea este în mâinile voastre”… Însă Isus vestește „sacra doctrină”, iar sacra doctrină, după limbajul din vremea aceea, însemna esența creștinismului. Esența creștinismului nu-i a vorbi despre Dumnezeu, nici despre Isus sau despre Maica Sfântă… Ci sacra doctrină constă în a-i învăța pe oameni să iubească sărăcia, slujirea și umilința. Și așa sunt ca Dumnezeu. Apoi vor înțelege…

Problema nu-i a vorbi despre Dumnezeu și despre Cristos, ci despre care Dumnezeu și despre care Cristos?

A ne folosi de Dumnezeu și de Cristos pentru a ne realiza interesele (avantajele) noastre, pentru a stăpâni, pentru a impune legi, este urâciune; este ceva împotriva lui Cristos, a omului și a creștinilor, este ceva împotriva credinței…

Avantajul epocii moderne constă în faptul că s-a trecut – într-o oarecare măsură – de la un tip al religiei în care noi eram ai lui Dumnezeu, Îi aparțineam, iar El era legea pe care trebuia să o respectăm, la o religie în care Dumnezeu ne aparține, pentru că El este matern, este patern, este duioșie, bunătate, ne lasă liberi… Dacă nu suntem liberi, nu există credință, pentru că credința nu poate fi impusă prin nicio lege… Dacă ar fi impusă, nu ar mai fi credință și încredere…

În aceste versete avem trecerea de la lege la Evanghelie, o trecere care niciodată nu-i împlinită aici pe pământ… Este o trecere pe care toți suntem chemați să o înfăptuim în fiecare zi… Botezul nostru trebuie să crească până în ceasul morții: moartea va fi adevăratul botez!

v. 46

⁴⁶ spunându-le: „Este scris: Casa mea va fi casă de rugăciune. Însă voi ați făcut-o peșteră de tâlhari”.

Isus citează două texte din Vechiul Testament. Cel dintâi este din Is. 56,7 în care se vorbește despre viitor, subliniindu-se că Templul va fi casă de rugăciune pentru toate popoarele (pentru toți străinii, emigranții, eunucii, pentru toți oamenii care nu contează. Toți în Templu vor intra în comuniune cu Dumnezeu și între ei)… Aceasta este casa lui Dumnezeu pentru că El este Tatăl tuturor și vrea să fie plină casa Sa, să nu lipsească niciunul… Dacă lipsește un singur om, înseamnă că lipsește Fiul, care S-a făcut ultimul dintre toți…. Cel din urmă care va intra în Biserică va fi Cristos, care S-a făcut blestem și păcat, ultimul dintre toți, astfel încât atunci când El intră, să fie deja toți intrați…

Celălalt citat este din Ier. 7: „Ați făcut o peșteră de tâlhari”.

„Scris este”… Așadar, Isus se folosește de două citate din Scriptură…

Vorbește Dumnezeu și spune: „Casa Mea”… Casa este locul (spațiul) afecțiunilor, al relațiilor, și nu locul cumpărării și al vânzării…

Iar Domnul spune : casa „Mea”…

Și ce este casa Sa? Este casă de rugăciune!

Casa este locul în care un om locuiește. Iar un om locuiește acolo unde este iubit… Din această cauză noi toți suntem acasă în Dumnezeu, El este casa noastră!

Când David a vrut să-i construiască o casă, Dumnezeu îi spune că nu-L interesează, căci El se simțea bine și-n pustiu… Și continuă: „Eu vreau să-ți fac ție o casă, pentru că tu încă nu știi unde locuiești”…

Unde locuim noi? Locuim în Dumnezeu, dar nu știm…

Casa lui Dumnezeu… Deoarece Dumnezeu este iubire, El locuiește acolo unde este iubit… Dacă noi îi iubim pe Tatăl și pe frați, noi devenim noul Templu. Biserica este noul Templu… Noul Templu nu-i alcătuit din ziduri…

Bisericile ne folosesc, dar nu sunt necesare… Și nici bunurile nu sunt indispensabile pentru a construi multe alte biserici… Trebuie să construim (formăm) creștini, fapt care este cu totul altceva: oameni care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și, în sfârșit, înțeleg că pot trăi în iubire și fraternitate, nu în baza normelor, a regulilor și a legilor fără sens…

Casa Mea va fi casă de rugăciune… Rugăciunea este comuniunea cu Tatăl, este un act de încredere și de iubire. Aceasta este casa lui Dumnezeu, adică locul în care El locuiește… Dumnezeu locuiește acolo unde află credință și iubire. Dacă nu, nu poate sta… Chiar dacă ne-am afla în cea mai frumoasă Biserică din lume, dar nu avem credință în Dumnezeu și încredere în frați, nu-i iubim pe frați, Dumnezeu nu locuiește acolo…

Dumnezeu se află acolo unde este iubire, iar unde nu-i iubire, Dumnezeu
nu-I acolo. Pentru că iubirea există acolo unde este iubită. Unde nu este iubită, e ucisă. Da, există, dar stă pe cruce…

Noi, creștinii, mereu Îl punem pe cruce: noi Îl răstignim, căci a murit pentru păcătoși, „dintre care eu sunt cel dintâi”, spune Pavel… Când un om uită acest adevăr, deja își neagă botezul, oricine ar fi…

„Casa Mea este casă de rugăciune”…

Rugăciunea este dialog, iar dialogul se bazează pe relația dintre om și Dumnezeu și pe relația oamenilor între ei… Așadar, relația de iubire se naște din rugăciune.

Foarte ușor „casa Mea” devine o peșteră de tâlhari, în loc de spațiul rugăciunii… Tâlharii sunt cei care fură: își justifică puterea, stăpânirea, nedreptatea… căci Dumnezeu este cu noi, iar noi respectăm legile, plătim zeciuiala (taxele)… Însă Isus îi numește „peșteră de tâlhari”…

Hoț este Iuda. Tâlhar este Adam care a furat ceea ce-i era dăruit… Atitudinea omului este cea de a fura ceea ce-i folosește… Însă tot ce-i folosește omului – bunurile, persoanele și Dumnezeu – este un dar, nu poate fi răpit…

Bunurile sunt darurile pe care Tatăl le-a creat pentru întreaga omenire… Și trebuie păstrate ca atare, trebuie împărțite cu frații. Persoanele nu trebuie răpite și posedate. Nu! Ci sunt un dar! Cu persoanele trebuie să stabilim un raport de iubire… Dumnezeu nu-i de „cucerit”, de răpit, ci este iubire care se dăruiește…

Însă noi stabilim toate raporturile noastre ca „răpire, furt”: în raport cu lucrurile, cu persoanele și cu Dumnezeu. Un raport bazat pe răpire și pe lege…

Care este Templul nostru adevărat, adică scopul vieții noastre? Pentru că păcatul adevărat întotdeauna este idolatria… Idolatria nu-i un lucru banal – a-și face un idol – ci constă în a pune ceea ce este un bine (bun) – ceea ce este un mijloc, spre exemplu bunurile pământului sau persoanele – ca scop, și nu ca mijloace… Altfel spus, absolutizăm lucrurile care sunt relative… Idolatria este absolutizarea relativului. Iar dacă eu absolutizez lucrurile care sunt relative, mă fac sclavul lor…

Din această cauză nu trebuie să ne facem nicio imagine a lui Dumnezeu. În acest fel nu putem fi sclavii niciunei imagini (chip) și rămânem deschiși infinitului…

Apoi vom vedea… Dacă totuși vrem să avem un chip al lui Dumnezeu, trebuie să-L privim pe Cristos în care locuiește trupește toată duioșia dumnezeirii…

Iar despre Cristos înțelegem că este Dumnezeu numai pe cruce, pentru că se face ultimul dintre oameni. Pentru că Dumnezeu, care este Iubire, se identifică cu cel din urmă și-l iubește pe cel din urmă – care are cea mai mare nevoie de iubire – mai mult decât pe toți, astfel încât toți să fie iubiți și mântuiți… Din această cauză adevăratul Templu sunt săracii, oropsiții, apăsații…

În Biserica antică săracii erau numiți Trupul real al lui Cristos, iar Trupul mistic era Euharistia, pentru că în Euharistie nu-L vedem, dar în săraci vedem Trupul lui Cristos.

Este important să înțelegem că există o religiozitate diferită de rit, de ritualism, de legi, de norme, de fuga după putere, care este o rușine… Deși mulți creștini folosesc această religiozitate falsă ca mijloc (sistem) apostolic… Dar dacă vom continua astfel, se vor goli bisericile și va dispărea credința…

În 2Cor. Pavel subliniază să nu ne folosim de putere și de bogăție ca de un mijloc apostolic, ci să căutăm Fața Domnului în cei săraci…

Să vedem care este noua casă a lui Dumnezeu…

vv. 47-48

⁴⁷ Și învăța în templu în fiecare zi, iar arhiereii și cărturarii, precum și mai-marii poporului, căutau să-l omoare. ⁴⁸ Dar nu găseau ce să-i facă pentru că tot poporul se ținea după el ca să-l asculte.

Isus învăța în fiecare zi… Va rămâne șase zile la Ierusalim. În ziua a șasea va fi pe cruce și se va rupe catapeteasma Templului, Sfânta Sfintelor, pentru că noul Templu este Trupul lui Cristos!

„Şi era în fiecare zi în templu şi învăţa”.

Ce este noul Templu? Vă amintiți de episodul în care i-au spus lui Isus: „Mama Ta și frații Tăi stau afară și te caută”?

Ce a răspuns Isus? „Cine este mama Mea și cine sunt frații Mei?”… Și privind pe cei din jur, care ascultau Cuvântul, a spus: „Iată Maica mea și frații Mei!” Noul Templu este alcătuit din frații și surorile lui Isus, de cei care ascultă Cuvântul…

Noul Templu are ca centru (temelie) Cuvântul făcut Trup, adică Cuvântul față de care ne supunem și pe care-l practicăm… Cuvântul, care-i începutul și viața a toate, în sfârșit se face trup în Isus; și se face trup în oricine ascultă acest Cuvânt… Fapt pentru care Templul înseamnă a asculta Cuvântul lui Dumnezeu! Centrul este Cuvântul care a creat lumea, care mântuiește lumea… Centrul nu-i magia, nici Liturghia în sensul scenografiilor solemne… Pe acestea Dumnezeu le detestă…

Cuvântul pe care noi Îl celebrăm este Euharistia! Și ce vestește Isus în Euharistie? „Faceți aceasta în amintirea Mea!, adică faceți ce am făcut Eu”. Ce a făcut EL? S-a dat pe Sine pentru alții… „Trupul Meu dat pentru voi, mâncați-L, trăiți prin acest dar! Trăiți ca Mine și atunci veți deveni ca Mine”…

Iar Eu ce fac? Eu împlinesc Cuvântul Tatălui, sunt Cuvântul Tatălui împlinit! În acest fel noi toți – care ascultăm Cuvântul – devenim adevăratul Templu! Adevăratul templu nu-i cel făcut din pietre… Din acela nu va rămâne piatră pe piatră… Nici din biserici. E just să le construim pentru a ne proteja de frig și de ploaie, dar nu pentru alte motive… Nu trebuie să construim biserici din motive de prestigiu… Este bine dacă sunt frumoase, căci îi aduc mărire lui Dumnezeu, dar să fim atenți, pentru că adevăratul frumos este cu totul altul… Frumosul este atunci când noi ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu și-L punem în practică… Dacă mergem să celebrăm Liturghii pentru că sunt frumoase, dar nu ascultăm Cuvântul și nu-L practicăm, Dumnezeu este abominabil… La Biserică mergem pentru un alt lucru, pentru a ne aminti de Domnul care ne-a iubit și s-a dat pe Sine pentru mine și pentru toți, poruncindu-ne să facem și noi așa cum a făcut El…

Iată noul Templu… Iar în acest Templu sunt „arhiereii şi cărturarii şi fruntaşii poporului” care caută să-L piardă… Noul Templu va fi Isus-răstignit, pe care-L întâlnim în toți săracii răstigniți, în cei marginalizați.

Arhiereii reprezentau puterea religioasă și politică, deși erau subordonați romanilor… Cărturarii erau puterea culturală, iar fruntaşii poporului, bogații, cei care contează…

Pe de o parte, avem aceste categorii care caută să-L omoare, de cealaltă parte aflăm tot poporul care „se ţinea după El, ascultându-L”. Altfel spus, tot poporul depinde de Isus…

În Evanghelia după Matei se folosește același cuvânt „a depinde” pentru a sublinia că întreaga lege și profeții depind de porunca iubirii…

Și pilda noastră are legătură cu porunca iubirii, pentru că Isus intră în Templu și alungă imaginea falsă despre Dumnezeu, arătându-ne că Dumnezeu este Iubire…

Notăm un lucru frumos despre Noul Templu: „Isus învăța… poporul care se ţinea după El, ascultându-L”… Avem Cuvântul și ascultarea: acesta este Noul Templu… În care există Cuvântul, care este Isus, și noi care-L ascultăm… Pentru că dacă El este prezent, dar noi nu-L ascultăm, El nu-i prezent! Cuvântul există dacă este ascultat… Dacă noi ascultăm alte cuvinte, așa după cum facem de obicei – norme, legi, proiecte imperiale sau de putere – nu ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu, ci cuvintele opuse, ispitele…

Este important să-L ascultăm pe Cel ce vrem „să-L pierdem”, pe Cel răstignit… Pavel spune: „Eu nu cunosc altceva în mijlocul vostru decât numai pe Isus Cristos, și pe Acesta, răstignit”.

Avem importanța ascultării… Apoi, devenim cuvântul pe care-l ascultăm… Ascultând Cuvântul lui Dumnezeu, noi devenim fiii lui Dumnezeu. Acest Cuvânt are puterea de a ne face fiii lui Dumnezeu, la fel ca Isus, în care locuiește trupește plinătatea dumnezeirii. Fapt pentru care Dumnezeu trăiește în trupul nostru. Iar trupul nostru devine cortul Spiritului, în loc să fie cortul egoismului, al banului, al puterii, al legilor, al stăpânirii, al criticării altora, al judecării… Cu intenții bune, este clar… Dar să fim atenți, pentru că „cu intenții bune” facem numai rău! Căci binele este cu totul altceva…

Această pildă este puternică pentru că încă de la început toată Evanghelia țintește să ajungă aici… Și așa se va încheia, cu Isus răstignit pe cruce, care va fi Noul Templu…

Dacă uităm acest adevăr, se destramă tot creștinismul… Noul Templu este Isus care învață… Cine-i Cel ce învață? Cel pe care vrem să-L pierdem! Cine vrea să-L piardă? Noi, în măsura în care ne credem arhierei, cărturari și fruntași ai poporului, adică oameni care au putere religioasă, economică, culturală… Noi, în măsura în care dorim aceste puteri, vrem să-L pierdem… Acest adevăr ne învață Isus, pe care noi Îl disprețuim și pe care-L vedem în toți disprețuiții…

Pe Acesta să-l ascultăm! Și așa vom deveni frații altora și fiii lui Dumnezeu.

Templul lui Dumnezeu este întreaga lume, nu o casă de rugăciune și nici Bazilica Sfântul Petru… Creștinismul exista mai înainte de construirea ei …

Să nu-L confundăm cu idolii religioși pe El, care învață, și noi care-L ascultăm…

Prima poruncă este „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, nu vei avea un alt Dumnezeu, să nu-ți faci niciun chip cioplit”…

Să înțelegem acest text pentru ca să nu ne înșelăm unii pe alții…

Texte utile:

• Maleahi 3;
• Ier. 7, 1-14;
• 1Regi 9, 1-9;
• Col. 2, 9;
• 1Cor. 6, 19;
• Io. 14, 15-23.