Nu va rămâne piatră peste piatră

Sfârșitul Templului, loc al lui Dumnezeu și principiu al vieții, este simbolul sfârșitului lumii. Noi vrem să știm când va veni sfârșitul și care vor fi semnele. Ca și cum prevăzând sfârșitul, am putea face ceva pentru a-l evita. Ceea ce Isus spune despre viitor se regăsește în știrile din fiecare zi. În loc să ne speriem, suntem chemați să trăim răul, din veci prezent, cu Isus și ca Isus, mărturisind o iubire mai puternică decât orice rău. Pe crucea lui Isus se sfârșește Templul și lumea veche: noi Îl vedem pe adevăratul Dumnezeu și se naște omul nou, după chipul Său.

Ps. 70 (69)

În ultima cateheză am început citirea discursului despre sfârșitul lumii: știm că tot ceea ce are un început, are și un sfârșit. Întrebarea este dacă acest sfârșit va fi „sfârșitul temut”, moartea, sau „scopul dorit”, ținta?

Este limpede că lumea se sfârșește, așa cum și noi ne vom sfârși. În Evanghelie se ia viața lui Isus – misterul mărturiei și al vieții Sale în iubire, care știe să dea viața și învinge moartea – ca paradigmă a fiecărei vieți împlinite. Altfel spus, fiecare dintre noi dacă trăiește în iubire, este clar că va muri, dar va muri nu pierzând totul, ci împliniu-și viața.

Viața pământească este „o sarcină”, iar sarcina are un sfârșit, care nu marchează sfârșitul a toate, ci este începutul vieții noi.

Viața noastră pământească este foarte importantă: tot viitorul se decide în această viață. Tot discursul despre sfârșitul lumii nu urmărește să vadă ce se va întâmpla după moarte, ci ne spune ce trebuie să facem acum: să trăim acum, cu ochii deschiși, cu luciditate, cu responsabilitate, pentru că acesta este timpul pe care-l avem, și-n acest timp se decide totul.

O partidă de fotbal durează 90 de minute și este important să câștigăm chiar cu 4 la 0, dar golurile trebuie înscrise mai înainte de sfârșitul meciului, căci cele înscrise după, nu au valoare.

Această viață este ca sarcina: ne formează trupul nostru, ca să ajungem la starea noastră perfectă, de fii ai lui Dumnezeu.

Discursul valid în cazul fiecăruia dintre noi este valabil și-n cazul întregului cosmos: „Întreaga creație geme în durerile nașterii” (Rm. 8, 17)… Capul – care este Cristos – deja s-a născut. Și tot cosmosul este trupul Fiului care se naște… Astfel, toate durerile nașterii (tot efortul) care există, nu sunt o trudă în vederea morții, ci sunt durerile nașterii. În această lumină trebuie citită istoria prezentă…

În cateheza anterioară am observat că întreg discursul a pornit din Templu. Templul este centrul cosmosului, este ca „buricul” lumii, care-l ține unit pe om cu originea sa: dacă se distruge Templul, care este originea vieții, n-are sens să trăim.

Se spune despre un popor african de nomazi din 1800, care neavând o așezare statornică, nu avea un templu, dar oamenii aveau „bastonul sacru” și deplasându-se, duceau cu ei acel baston, pe care fondatorul lor a murit și s-a înălțat la cer. Așadar, oriunde mergeau aveau comuniunea cu înaintașii lor, cu cerul… Odată, acest baston s-a rupt, iar ei s-au lăsat să moară, ne mai având sens să trăiască, pentru că nu mai aveau o comunicare cu cerul, cu ceea ce dă sens vieții…

Și așa este, căci dacă noi nu avem un sens în viață, ce sens are să trăim? Trăim în chip zăpăcit (amețit), fără să știm pentru ce trăim. Iar dacă devenim lucizi, ne sinucidem sau ajungem la concluzia că-i inutil să ne sinucidem, căci oricum vom muri… Dar între timp pornim războaie, facem nedreptăți, facem acele fapte pe care de obicei le citim în ziare…

Intenția acestui discurs, în special în Luca, este să ne conducă din nou la momentul prezent. De ce în Luca? Pentru că el scrie Evanghelia, după Marcu. În Marcu încă exista așteptarea ca Domnul să vină destul de repede… Comunitatea căreia îi scrie Marcu l-a văzut pe Domnul, și-L dorea.

Luca scrie pentru cea de a treia generație. Domnul trebuia să vină repede, dar n-a venit; iar comunitatea lui Luca nu L-a văzut pe Domnul și cugeta că nici nu-L va vedea… Și atunci s-a întrebat: „Ce înseamnă pentru noi că Domnul a venit și că vine?”. Astfel, Luca vorbește despre tot ceea ce se întâmplă în istorie și arată că în această istorie – care mereu este la fel – noi trăim mărturia Fiului și continuăm istoria Sa. Fapt pentru care Luca este teologul istoriei.

Toate câte se povestesc în acest discurs despre sfârșitul lumii în Evanghelia după Luca – lucruri care pentru Isus erau prevestiri, pentru că prevesteau distrugerea Templului și războiul iudaic – sunt lucruri care deja s-au întâmplat pentru Luca, deoarece el le scrie după anul 70. Așadar, acele lucruri care deja s-au întâmplat, ne ajută să înțelegem viața noastră…

Putem citi și v. 7.

Se citește Lc. 21, 8-24

⁸ El le-a zis: „Fiți atenți să nu fiți înșelați căci vor veni mulți în numele meu, spunând: «Eu sunt!» și: «Timpul este aproape». Nu vă luați după ei. ⁹ Când veți auzi despre războaie și revolte, nu vă temeți, căci trebuie să se întâmple acestea mai întâi, însă nu va fi îndată sfârșitul”. ¹⁰ Apoi le spunea: „Se va ridica un popor împotriva altui popor și un imperiu împotriva altui imperiu. ¹¹ Vor fi cutremure mari și, în diferite locuri, foamete și epidemii; vor fi fapte înfricoșătoare și semne mari din cer. ¹² Dar, înainte de toate acestea, vor pune mâna pe voi și vă vor persecuta; vă vor purta prin sinagogi și închisori, vă vor duce în fața regilor și guvernanților din cauza numelui meu. ¹³ Aceasta va fi pentru voi o ocazie de a da mărturie. ¹⁴ Întipăriți-vă în minte: să nu vă preocupați cum vă veți apăra, ¹⁵ căci eu vă voi da grai și înțelepciune cărora nici unul dintre dușmanii voștri nu le va putea rezista și nici răspunde. ¹⁶ Veți fi trădați de părinți, de frați, de rude și prieteni și vor ucide pe unii dintre voi; ¹⁷ veți fi dușmăniți de toți din cauza numelui meu. ¹⁸ Dar nici un fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde. ¹⁹ Prin statornicia voastră vă veți mântui sufletele. ²⁰ Când veți vedea Ierusalimul încercuit de armate, atunci să știți că s-a apropiat devastarea lui. ²¹ Cei din Iudeea să fugă în munți, iar cei care se află în el să alerge afară; cei care sunt pe câmp să nu intre în el, ²² pentru că acestea sunt zilele răzbunării ca să se împlinească toate cele scrise. ²³ Vai de cele însărcinate și de cele care alăptează în zilele acelea, căci va fi mare dezastru pe pământ și urgie peste acest popor. ²⁴ Și vor cădea sub ascuțișul sabiei și vor fi făcuți sclavii tuturor popoarelor, iar Ierusalimul va fi călcat în picioare de către păgâni, până se vor împlini timpurile păgânilor.

Aceste versete sunt ca o lectură obișnuită a unei cărți de istorie. În vremea aceea nu exista televiziunea cu programele de știri, dar observăm că istoria mereu este la fel…

În textul nostru se spune că istoria va continua tot așa, până când se vor împlini timpurile neamurilor… Este un citat din Cartea profetului Daniel care înseamnă că până la sfârșit, națiunile suntem noi, întreaga lume… De ce există timpul pentru Evanghelia după Luca?

În sine, timpul deja ar fi trebuit să fie terminat, căci răul este atât de mult, chiar a ajuns să-l ucidă pe Fiul lui Dumnezeu, și mai rău de atât nu poate face… Apoi, a ajuns Mesia: atunci să facem în așa fel, încât cei buni și cei aleși să se mântuiască, dar ceilalți? Vom vedea…

În schimb, Luca ne oferă o interpretare la întrebarea: „De ce continuă timpul?” Pentru că Dumnezeu vrea ca toți să fie mântuiți. Așadar, acesta este timpul răbdării lui Dumnezeu, care așteaptă ca toți să ne convertim…

Toți putem trăi ca fii și frați! Este vremea vestirii, a misiunii, a mărturiei la toate popoarele, pentru ca toți să învețe să trăiască precum fiii și frații, în această lume care întotdeauna va fi așa. Până când? Până când timpul va fi împlinit…

Dar, când se împlinește timpul? Și oferă un număr de săptămâni care sunt un interval de trei ani și jumătate. Șapte ani înseamnă mereu. Trei ani și jumătate reprezintă o jumătate de veșnicie. Cu alte cuvinte, până când va exista acest timp (această lume), aceste lucruri se manifestă…

Lumea este așa, pentru că răul există. Și răul se arată, iar Dumnezeu nu-l pedepsește, și nu taie nimănui capul ca să nu mai facă răul. Căci dacă ar face așa, înseamnă că El ar face răul… El așteaptă cu răbdare. Iar așteptarea Sa pare o veșnicie…

Dar în acest timp noi suntem chemați să facem ceea ce a făcut Isus: să trăim ca fii și frați, a fi martori. Așadar, acest timp ne este încredințat… Împărăția lui Dumnezeu este lăsată pe mâinile noastre, prin mărturia noastră.

Și când va veni?

Când noi Îl vestim, deja a venit! După cum a fost pentru Isus, așa este și pentru fiecare dintre noi… Și încet-încet se răspândește, odată cu creșterea conștiinței noastre… Crește încet și priceperea noastră, că este mai bine să ne vrem binele și să trăim ca frații, decât să ne sfâșiem reciproc… Atunci va fi Împărăția lui Dumnezeu…

Dar oricum, așa va fi până la sfârșit. Fapt pentru care întrebarea este „Când va veni și care sunt semnele?”

Semnele le aveți înaintea ochilor: tot ceea ce se întâmplă este semnul răului care iese la iveală… Și în acest rău noi învingem răul prin bine, prin iubire. Și atât. Și când vom învinge? Când va fi împlinit timpul, când va fi jumătatea de veșnicie: adică până când durează istoria… Istoria este încredințată pe mâinile noastre. Și istoria va atinge împlinirea ei. Iar durerile nașterii sunt în vederea nașterii fiului la statura sa deplină. Și va fi deplină când toți vom fi fii și frați.

Citind ziarele și privind în inima noastră, ni se pare că aceste lucruri nu au legătură cu noi… Dar în vremea lui Isus și a celor 12 apostoli care L-au trădat, existau… Cel puțin un miliard de oameni în zilele noastre caută să trăiască aceste valori, șchiopătând mereu… Cu adevărat, timpul acesta este timpul răbdării lui Dumnezeu…

Versetele noastre ne ajută să interpretăm momentul prezent, fără iluzii, fără dezamăgiri, indicându-ne în ce fel să trăim în acest timp…

vv. 7-8

⁷ Ei l-au întrebat: „Învățătorule, când vor fi acestea și care va fi semnul că ele se vor întâmpla?” ⁸ El le-a zis: „Fiți atenți să nu fiți înșelați căci vor veni mulți în numele meu, spunând: «Eu sunt!» și: «Timpul este aproape». Nu vă luați după ei.

Întrebarea discipolilor este: „Când oare, vor fi acestea? Și care este semnul sfârșitului lumii?”

Vom vedea ce le va răspunde Isus…

Discipolii cugetă astfel: dacă vom ști când va fi sfârșitul, ne vom organiza, iar dacă vom reuși să citim semnele, vom ști puțin mai repede când va fi sfârșitul. Iar dacă vei ști puțin mai repede, ce se întâmplă? Ți se întâmplă că mori puțin mai repede din cauza fricii.

Ne amăgim… Căci noi credem că dacă vom ști „când” și care sunt „semnele” vom putea controla sfârșitul lumii…

Însă, nu! Căci toți vom muri. Semnele? De când ne-am născut este momentul bun pentru a muri… Singura boală muritoare este viața; la toate celelalte există vreun remediu… Așa este făcută viața. Și există și răul. Iar moartea nu-i un rău, ci este un rău modul în care o trăim…

Așa este viața…

Isus nu răspunde la această întrebare, dar zice: „Vedeți să nu fiți amăgiți”… pentru că pe această temă mereu ne înșelăm…

Dacă ne gândim bine, de câte ori deja a venit sfârșitul lumii, în ultimii 100 de ani? Altfel spus, omul este obsedat de sfârșit, pentru că este „amintire a morții”. Cuvintele memorie și moarte au aceeași rădăcină… Și cuvântul soartă, moștenire, în limba greacă, indică un monument, o memorie.

Omul este singurul animal conștient că va muri… Prin urmare, ori își trăiește viața în frica de moarte, și atunci se închide în sine, ori este convins că odată cu moartea sa se termină totul… „Eu sunt totul. Dacă mă sfârșesc eu, se sfârșește totul”. Pentru un om care judecă așa, limita sa este un loc al conflictului. Căci frica îl face pe om să facă exact lucrurile de care se teme… Îl agresează, îl mănâncă pe celălalt, pentru a-și însuși mai multă viață… Omul face toate nedreptățile din frica de moarte, și le face pentru a se salva…

Problema omului este cea de a se salva. De ce? De moarte. Dar nici un om nu scapă de moarte…

Așadar, „Să nu fiți amăgiți, căci mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt”… Religiile (la fel ca toate filozofiile și întreaga tehnică și artă) nu folosesc la nimic altceva decât să îndepărteze moartea în vreun fel, sau să ascundă problema morții, sau a o amâna, sau a o interpreta, sau a o anestezia… Întreaga cultură ar vrea să fie o mașină a nemuririi, dar este inutilă.

Nu vă lăsați amăgiți! Pentru că dacă un om ne promite mântuirea, imediat îl credem… Căci avem nevoie să ne mântuim… Dar nici un om nu se salvează de moarte (nu scapă de moarte).

Ce este mântuirea?

Nu vă lăsați amăgiți!… Cunoașteți toate sectele? Sporesc în toată lumea…

Cât cheltuiește un om pentru sănătatea sa? Iar pentru mântuire cheltuiește și mai mult?

„Zicând: Eu sunt”… „Eu sunt” este numele lui Dumnezeu. Mulți vorbesc în numele lui Isus și spun: „Sunt eu: vă rezolv eu problemele. Voi doar credeți-mă. Dați-mi bani, apoi eu vă rezolv problemele”

„Și vremea s-a apropiat”, momentul este aproape, deci frica amenință, te face să te grăbești…

„Nu mergeți după ei”… Sporirea sectelor în Africa și-n America are loc tocmai din cauza fricii de sfârșitul lumii…

Cum pot să-mi asigur mântuirea?

Occidentalii se mulțumesc doar să-și asigura sănătatea… Cei care știu că nu-și pot asigura sănătatea, pentru că nu au bani, vor să-și asigura cel puțin mântuirea…

vv. 9-11

⁹ Când veți auzi despre războaie și revolte, nu vă temeți, căci trebuie să se întâmple acestea mai întâi, însă nu va fi îndată sfârșitul”. ¹⁰ Apoi le spunea: „Se va ridica un popor împotriva altui popor și un imperiu împotriva altui imperiu. ¹¹ Vor fi cutremure mari și, în diferite locuri, foamete și epidemii; vor fi fapte înfricoșătoare și semne mari din cer.

„Când veți auzi de războaie și de răzmerițe”… Isus vorbește despre răscoala lui Israel din anii 66-70 care a condus la distrugerea Templului, pe care Luca a văzut-o… Dar Isus nu vorbește numai despre acea răscoală… Războaie și răscoale mereu au existat și vor fi…

Primul război a fost simplu: erau doar doi frați, iar unul l-a omorât pe celălalt, așa cum Romulus l-a ucis pe Remus… Aceasta este istoria.

De ce? Pentru că celălalt este rivalul meu, este cel care mă limitează…

Oare eu fac din limită un loc al comuniunii, al colaborării și al fraternității, ori limita mea devine loc al apărării și al atacului (agresiunii), adică al morții, al războiului, al granițelor?

Este atât de frumoasă granița?

Noi suntem diferiți, fiecare are câte ceva bun, iar granițele sunt locul în care se comunică viața, cultura… Însă noi le-am făcut loc al războiului…

Am avut nevoie de mai bine de 2000 de ani în Europa, pentru a înțelege să nu ne mai luptăm pentru granițe…

Dacă granița mea, limita mea, este un loc al agresiunii, al luptei cu celălalt, viața este un iad… Războiul, ura, egoismul, frica deja înseamnă sfârșitul lumii, moartea… Cu alte cuvinte, încercarea mea de a mă mântui în dauna celuilalt deja este sfârșitul lumii. O lume în care se trăiește așa, deja este moartă. Trebuie să inventăm o lume nouă, în care limita va fi loc al comuniunii…

Așadar, până când lumea va fi lume… Până când nu se va împlini timpul neamurilor, ca toți să devenim poporul lui Dumnezeu, adică frați, mereu vor fi războaie față de alții și răscoale în interior…

Însă „să nu vă înspăimântați; căci acestea trebuie să fie întâi”… Cuvântul „trebuie” nu înseamnă că sunt necesare războaiele, căci dacă nu ar exista, ar fi mai bine…

Cuvântul „trebuie” este folosit mereu în raport cu crucea lui Isus: „Trebuie” ca Isus să sfârșească pe cruce…

De ce?

Nu pentru că-i place sau pentru că așa vrea Dumnezeu… Ci pentru că răul există, iar răul vrea să ucidă binele. Și astfel binele va învinge răul printr-o iubire mai tare decât moartea… Din această cauză „trebuie”… Răul există și trebuie să se „expectoreze”, dar nu-i sfârșitul.

Tot răul din lume nu constituie sfârșitul lumii, căci deja am săvârșit răul maxim: uciderea Fiului lui Dumnezeu. Iar uciderea lui Dumnezeu n-a însemnat sfârșitul lumii, ci începutul lumii noi!

Tot răul din lume nu va decreta sfârșitul lumii. Căci răul, „aceste lucruri trebuie să fie întâi”, adică acum… Este timpul în care trăim. Și este timpul din care trebuie să ieșim, prin responsabilitatea noastră, încetând să mai facem războaie, răscoale, aceste lucruri rele…

„Se va ridica neam peste neam și împărăție peste împărăție”. Privind cărțile de istorie și știrile, care este îndeletnicirea principală a omului? Constă în a lupta, cu sau fără arme. Deși până la urmă, cei care folosesc armele în lupta economică, câștigă. Omul luptă… Principalul sport este uciderea, în moduri infinite… Nu-i frumos… Când ne vom deschide ochii? Când vom pricepe că am putea trăi în mod diferit și ar fi mai bine pentru toți…

Dacă noi ne răsculăm unul împotriva altuia, și pământul se răscoală împotriva noastră prin cutremure, dar și cerul se revoltă și produce foamete, adică nu trimite ploaia… Este o răscoală constantă…

Despre foamete… Ar fi suficient să investim o mică parte din ceea ce investim în armamente și am rezolva problema foametei din lume, precum și problema sănătății… Dar nu se dorește…

Așadar, nu-i vina cerului, că există foamete… Noi dăm vina pe cer… Este adevărat că sunt secete pe alocuri… Însă dacă am face dreptate, iar noi avem mijloacele pentru a distribui tuturor bunurile necesare, nu ar exista foame pe lume, nu ar exista…

Iar cutremurele?

Am fi mai atenți unde am construi casele, ca să nu cadă… Nu le-am construi pe malul apelor…

Când omul trăiește în luptă continuă cu aproapele și nu-l interesează nici aproapele, și nici natura, ci urmărește numai să-l stăpânească pe celălalt și chiar și natura, este limpede că răstoarnă întreaga ordine a creației…

Și așa merge lumea. De când? De la Cain încoace…

„Și semne mari din cer vor fi”… Nu știu despre ce este vorba, dar uneori apar unele comete… Totul este normal, căci natura face ceea ce trebuie să facă… Noi, în această natură trebuie să ne schimbăm atitudinea, adică să trăim limita noastră, nu ca loc al luptei, al apărării, al atacului, al frici, al războiului… Ci ar trebui să fie loc al înțelegerii… Atunci natura s-ar schimba, ar deveni din nou frumoasă…

Este adevărat că omul va muri într-un fel sau altul, dar fără să-și cauzeze moartea… Și aceste lucruri se întâmplă „întâi”, adică în acest timp… Ar trebui să încetăm să le mai facem…

vv. 12-19

¹² Dar, înainte de toate acestea, vor pune mâna pe voi și vă vor persecuta; vă vor purta prin sinagogi și închisori, vă vor duce în fața regilor și guvernanților din cauza numelui meu. ¹³ Aceasta va fi pentru voi o ocazie de a da mărturie. ¹⁴ Întipăriți-vă în minte: să nu vă preocupați cum vă veți apăra, ¹⁵ căci eu vă voi da grai și înțelepciune cărora nici unul dintre dușmanii voștri nu le va putea rezista și nici răspunde. ¹⁶ Veți fi trădați de părinți, de frați, de rude și prieteni și vor ucide pe unii dintre voi; ¹⁷ veți fi dușmăniți de toți din cauza numelui meu. ¹⁸ Dar nici un fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde. ¹⁹ Prin statornicia voastră vă veți mântui sufletele.

Dacă mai înainte vorbea despre războiul iudaic, care este modelul a ceea ce se întâmplă mereu… Textul ne spune: „Mai înainte de acel război vor exista alte lucruri”. Și le vedem în Faptele apostolilor, apărând imediat după moartea lui Isus și anterior războiului iudaic… Ce li s-a întâmplat ucenicilor, imediat după Rusalii?

Îi vor prinde, îi vor prigoni, îi vor întemnița, îi vor duce înaintea tribunalelor… Faptele apostolilor interpretează istoria lui Petru și a celorlalți apostoli din acest punct de vedere: înainte de războaie apostolii sunt „țapii ispășitori”, din cauza Numelui Meu…

Așadar, răul se abate asupra noastră, așa cum s-a abătut asupra lui Isus. Însă răul va fi locul mărturiei voastre: suntem chemați să-l trăim ca Isus…

Și cum l-a trăit Isus? „Nu vă gândiți de mai înainte cum să vă apărați”… Isus nu s-a înconjurat de Paraclet, de avocatul apărării…

„Nu vă gândiți de mai înainte cum să vă apărați”, nu schimbați legile pentru a vă apăra… „Pentru că Spiritul va vorbi în voi”, adică iubirea.

„Eu vă voi da gură și înțelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toți potrivnicii voștri” (v. 15). Versetul face referire la Ștefan când este înaintea sinedriului (cf. F.Ap). Altfel spus, nu trebuie să ne apărăm, căci nu am făcut nimic rău… Nu trebuie să plătim mulți avocați pentru a ne apăra…

Suntem acuzați pentru că am făcut binele? Când facem binele, nu ne acuză nimeni…

Apostolii sunt urâți, doar pentru că întunericul urăște lumina; minciuna urăște adevărul, pentru că este demascată de acesta… Este limpede că un om care trăiește în mod diferit (corect) este prigonit, într-un mod sau în altul…

Dar nu vă îngrijorați, căci „niciun fir de păr din capul vostru nu va pieri” (v. 18), deși mai înainte scrie: „Și vor ucide dintre voi”… Iacob și Ștefan au fost uciși mai înainte de distrugerea Ierusalimului…

Este drept că am putea fi chiar uciși, dar din noi nimic nu se pierde… Căci „Prin răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre” (v. 19)… Pentru că viața o ai, dacă știi să o dai…

Viața, la fel ca respirația, nu-i ceva de ținut. Dacă o ții, mori. Viața este un dar și trebuie să știi să o dăruiești pentru ceea ce merită: pentru iubire, fraternitate și dreptate… Astfel o mântuiești…

„Cine va vrea să-și mântuiască propria viață, o va pierde”, devine egoist și deja trăiește moartea veșnică… Dar cine știe să-și piardă propria viață, o mântuiește, căci deja acum trăiește iubirea și mărturia: se poate trăi o viață de fii și de frați chiar în această lume…

Pe alții îi va deranja acest fapt… Este posibil să-ți taie capul, dar nici un fir de păr din capul tău nu se va pierde… Adică nimic nu se va pierde din tine…

Pentru că moartea martirului nu-i o moarte oarecare, ci și-n moarte el vestește iubirea și viața, printr-o iubire și o viață, mai tari decât moartea, care oricum va veni…

Noi, creștinii, suntem chemați la acest martiriu… Nu suntem chemați să facem legi speciale în favoarea noastră sau cruciade pentru a ne salva, răstignindu-i pe alții… Arma noastră este cea a lui Cristos. Această armă învinge răul lumii, cealaltă îl multiplică.

Oricum murim: depinde de noi dacă vom muri din cauza unui virus sau a grăsimii pe care o acumulăm, ori dacă vom decide să trăim o viață dăruită până la sfârșit, iar când viața noastră se va sfârși, abia atunci va începe…

„Pentru a ne naște, ne-am născut”, nu pentru a ne stinge progresiv… Nu trebuie să ne îngrijorăm și nici să ne întrebăm când vom muri… Timpul este acesta! Și în acest timp, cu aceste contradicții, de la relațiile personale până la cele sociale, ce sunt chemat să vestesc? Că există ceva care merită să fie trăit: fraternitatea, dreptatea, iubirea față de toți. Doar acest stil învinge lumea… Despre acest adevăr a vorbit Isus celor 12 care nu înțelegeau nimic și L-au trădat… Și încă ne vorbește, și noi Îl ascultăm și spunem: dacă în lume ne-am comporta cum spune Isus, s-ar opri răul, și nimeni nu va mai muri ucis… Dacă nu vom urma învățătura lui Isus, se multiplică răul, războaiele…

vv. 20-22

²⁰ Când veți vedea Ierusalimul încercuit de armate, atunci să știți că s-a apropiat devastarea lui. ²¹ Cei din Iudeea să fugă în munți, iar cei care se află în el să alerge afară; cei care sunt pe câmp să nu intre în el, ²² pentru că acestea sunt zilele răzbunării ca să se împlinească toate cele scrise.

Acestea se vor întâmpla în anul 66 cu Vespasian și cu Tit: Ierusalimul este înconjurat…

Când un oraș este asediat, ipotezele sunt două: ori rezistă asediului, iar în acest caz este bine ca toți să intre în oraș ca să-l apere, și astfel se salvează; dar dacă orașul va fi cucerit, este mai bine ca ei să nu fie în oraș, căci toți vor fi exterminați…

Luca văzuse distrugerea Ierusalimului, și-a amintit că Isus a spus: „Fugiți. Nu vă întoarceți înapoi în oraș. Stați afară din oraș, și vă veți salva viața”… De fapt, creștinii s-au salvat pentru că mai înainte toți au ieșit din oraș…

În acest caz, cine-și caută o siguranță, își pierde viața, dar cine pleacă, nu-și pierde viața.

Apoi, continuă: „Așa se împlinește ceea ce stă scris”. Și ce stă scris? În 1Regi 9, 6ș.u., stă scris că va fi distrus Templul și orașul din cauza păcatelor noastre… Așa stă scris și-n Michea 3, 12 și-n Dan. 9,26. Și Isus prevestește distrugerea Templului…

De ce este distrus Templul?

Din cauza păcatelor noastre. Altfel spus, răul pe care-l facem, distruge… Răul nu clădește ceva…

Vom vedea felul în care distrugerea Templului se realizează la moartea lui Isus și felul în care se naște noul Templu…

Luca interpretează distrugerea Ierusalimului nu ca pe un punct întunecat al istoriei, ci ca pe începutul unei noi istorii.

vv. 23-24

²³ Vai de cele însărcinate și de cele care alăptează în zilele acelea, căci va fi mare dezastru pe pământ și urgie peste acest popor. ²⁴ Și vor cădea sub ascuțișul sabiei și vor fi făcuți sclavii tuturor popoarelor, iar Ierusalimul va fi călcat în picioare de către păgâni, până se vor împlini timpurile păgânilor.

Isus spune: „Vai celor care vor avea în pântece și celor care vor alăpta în acele zile”.

Când Isus a intrat în Ierusalim, mai întâi de toate a plâns peste oraș, peste orașul care-L va omorî… Și spune că orașul va fi distrus pentru că n-a recunoscut vizita Domnului, nu pentru că Domnul îl pedepsește… Isus nu plânge pentru Sine, ci pentru cei care L-au refuzat.

Și în textul nostru Isus plânge pentru cele însărcinate. Și când duce crucea, iar femeile plâng, Isus zice: „Nu Mă plângeți pe Mine, ci pe voi și pe fiii voștri”. Altfel spus, prin răul pe care ni-l facem prin războaie, lui Isus îi pare rău pentru noi…

„Căci va fi în țară mare strâmtorare și mânie împotriva acestui popor”. Iosif Flaviu ne spune că 1100000 de evrei au fost uciși în timpul războiului iudaic, în cei trei ani și 97.000 de robi… I-au ucis aproape pe toți, iar pe cei rămași i-au făcut robi. Ceilalți care au scăpat, sunt cei care au fugit, s-au răspândit prin lume…

„Și vor cădea de ascuțișul sabiei” textul grec este „Și vor cădea în gura sabiei”. Sabia este ca o gură care devorează, este moartea, sabia devine gură, însetată de sânge.

„Și vor fi duși robi la toate neamurile”, începe diaspora… S-a sfârșit Statul Israel, iar Isus spune: „Vai… și Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri”, de romani și de toate celelalte popoare… „până ce se vor împlini vremurile neamurilor”. Așadar, în acest moment începe vremea (timpul) neamurilor.

Ce fac națiunile? Națiunile, toate popoarele pământului vor începe să înțeleagă că Dumnezeul lui Israel este Dumnezeul întregii lumi; și că l-a trimis pe Fiul Său pe pământ ca să învățăm să trăim ca fii și frați.

Când se vor împlini vremurile neamurilor? În Dan. 8, 13 este oferit, în săptămâni, intervalul a trei ani și jumătate, adică jumătatea lui șapte… Pare că este un timp infinit, căci șapte indică infinitul: cele 7 zile ale creației, iar ziua a șaptea este ziua lui Dumnezeu… S-ar părea că acest rău nu are sfârșit… Însă se va termina! Pentru că jumătate de veșnicie nu-i veșnicia, ci este un timp finit…

Și Dumnezeu spune că pentru El, o zi este ca 1000 de ani și 1000 de ani ca o zi… De ce? Pentru că datorită răbdării Sale chiar și 1000 de ani sunt o zi, adică El este foarte răbdător… dar și o zi, datorită dorinței Sale ca noi să ieșim din rău, este ca 1000 de ani, adică „Voi când veți înțelege că trebuie să nu mai faceți răul?”

În următoarele cateheze vom vedea ce fel de comportament trebuie să avem…

Textul este o analiză simplă a situației: Isus a făcut aceste previziuni pentru că le aflăm în Evanghelia după Marcu, care a fost scrisă mai înainte de distrugerea Templului…

În Evanghelia după Luca s-a văzut că prevederile lui Isus deja s-au împlinit, și atunci Luca întărește previziunile lui Isus și zice: „Ceea ce s-a întâmplat cu distrugerea Templului, este ceea ce mereu se întâmplă…”. Iar în această situație voi, creștinii, sunteți martori ai felului în care este învins răul, comportându-vă ca Mine… De fapt, imediat urmează moartea și învierea lui Isus.

Acest text folosește creștinilor din cea de a treia generație ca să nu se plece înaintea răului, scuzându-se că răul ar fi inevitabil, că nu se poate face nimic, că mereu răul câștigă… Căci nu-i adevărat, pentru că Isus deja a învins răul, iar noi suntem chemați să-l învingem la fel ca Isus.

Nu numai că răul nu câștigă, ci și se autodistruge, căci este un principiu al morții pentru toți…

Texte utile

• Maleahi 3;
• Rm. 8, 17-30;
• F.Ap. 5, 17-42; 6,8 – 7,60; 14, 22;
• Col. 1,24;
• 2 Tes. 2,1-3,4.