Luca 9,7-9

Textul catehezei se referă la verificarea ascultării noastre.

Am explicat textul despre misiune.

După misiune, Cuvântul se răspândește, acel Cuvânt de la început, care e Cuvântul „Fericirilor” și pe care Isus Îl răspândește: la cap. 6 vestește acest Cuvânt, la cap. 7 împlinește acest Cuvânt, la cap. 8 explică faptul că, dacă noi ascultăm acest Cuvânt, ne face maica și frații Săi, și că acest Cuvânt e o sămânță care ne generează după chipul și asemănarea Sa… Acest Cuvânt e ascultat de cel rău, de marea-‘nvolburată, de boală și de moarte, și sperăm că-L ascultă și discipolii… Acest Cuvânt – care e sămânță – e semănat în misiune și acum vom vedea recolta produsă de această sămânță. Recolta obținută poate fi de două feluri, în funcție de sămânța care înmugurește și cea care nu înmugurește… În cateheza noastră vom vedea de ce nu înmugurește…

E important să știm de ce nu încolțește, căci noi suntem creați pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu, deci pământul e bun, omul e pământ, e Adam, e făcut de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa. Și fiecare om e făcut pentru a asculta Cuvântul. Și Cuvântul e cu siguranță bun, e însuși Dumnezeu care e sămânță de viață nemuritoare. Așadar, dacă pământul este bun (pentru că suntem oameni și fii ai lui Dumnezeu) și Cuvântul e bun (e însuși Dumnezeu care se dă omului), cum de pământul produce roade nedorite? E important să știm. Și e experiența pe care toți o avem, inclusiv cei care ascultă Cuvântul…

Textul ne vorbește despre Irod.

Cineva a definit omul ca fiind „ascultătorul Cuvântului”, deci, suntem capabili să primim Cuvântul, mai mult decât să exprimăm Cuvântul…

Se citește Lc. 9, 7-9

7 Irod tetrarhul a auzit despre toate cele întâmplate şi era nedumerit pentru că unii ziceau: „Ioan a înviat din morţi”, 8 alţii: „S-a arătat Ilie”; iar alţii: „A înviat unul dintre profeţii cei vechi”. 9 Atunci Irod a spus: „Pe Ioan eu l-am decapitat: cine este dar acesta despre care aud atâtea?” Şi căuta să-l vadă.

Versetele încep cu Irod care a ascultat și se încheie cu Irod, care încerca să-L vadă.

„A asculta” și „a vedea” sunt noțiunile care definesc discipolul. Discipolul este cel care ascultă Cuvântul. Întreaga primă parte a Evangheliei este „ascultarea acestui Cuvânt”, iar în a doua parte a Evangheliei acest Cuvânt devine față, viață, călătorie (drum) și viziune, adică un a vedea fața. Deci, textul prezintă modelul fiecărui discipol care ascultă Cuvântul și caută să-L vadă pe Domnul.

De ce în mijlocul textului există ceva care deranjează? Căci după aceea, când Îl va vedea, Îi va pune o manta albă – rezervată nebunilor – Îl va batjocori și-L va nimici, consemnându-L morții… Cum de cineva – care dorește să cunoască și să vadă – se comportă așa?

Problema centrală e „cine e Isus”? Răspunsul dat acestei întrebări ne constituie, sau nu, discipoli. Suntem discipoli ca Botezătorul care se întreabă: „Cine ești?”, sau suntem discipoli ca Irod? Suntem discipoli la fel ca discipolii care se întreabă: „Cine e Acesta?”

Există trei moduri diferite de a întreba.

Botezătorul – reprezentând VT – credea că Mesia era un om, deci Îl întreabă pe Isus: „Tu ești cel care trebuie să vină, sau să așteptăm un altul?” Isus îi răspunde lui Ioan că trebuie să-și schimbe așteptările, căci Mesia e diferit de modul în care el îl cugeta…

Irod însă întreabă și el, dar singur își și răspunde. E diferit a întreba și apoi a asculta răspunsul altuia… sau a întreba și a-ți da tu însuți răspunsul.

Discipolii vor înțelege doar atunci când însuși Isus îi va întreba și vor trebui să răspundă.

Sunt diferitele feluri de raport cu Domnul.

Există o succesiune de întrebări: Botezătorul îl întreabă pe Isus, apoi Isus îi întreabă pe apostoli („cine ziceți că sunt Eu?”)… în aceste două cazuri avem un dialog. În cazul lui Irod, lipsește dialogul: el e închis în sine, nu are posibilitatea să primească un răspuns.

Protagoniștii pericopei sunt: Irod, Isus și Botezătorul….

Irod… Avem o dinastie în care toți se numesc Irod și au trăit din anul 40 î.Cr. până la anul 100 d.Cr. Și toți au avut de-a face cu Cristos.

Primul este Irod cel Mare – când Isus se naște – cel care voia să-L ucidă la Betleem.

Al doilea este Irod Antipa – este cel despre care vorbește textul nostru – și vom vedea ce face acest Irod care, în Evanghelia după Luca, este modelul nostru.

În F.Ap. apar alți doi cu numele Irod: Irod Agripa I, care este nepotul lui Irod cel Mare și care-l va arunca-n închisoare pe Petru și-l va ucide pe Iacob; apoi, la sfârșitul F.Ap. 25-26, îl aflăm pe Irod Antipa al II-lea, fiul lui Irod Agripa I, care va asista la procesul lui Pavel. El spune: „E inocent, dar nu pot face nimic, căci dacă a făcut apel la Roma, să meargă la Roma, și acolo Pavel va fi ucis”.

Deci, cei patru Irozi au legătură cu toată istoria Bisericii primare. Sunt patru nu din întâmplare… și-i reprezintă pe toți cei care există.

Cuvântul Irod este de origine greacă și înseamnă erou, puternic, valoros, un semizeu, căci, de obicei, eroii erau semizei. Dar înseamnă și mort, căci ei și acum, după moarte, sunt eroii patriei…

Acești patru Irozi erau idumei, deci nu erau evrei, dar s-au supus legii religioase pentru că doreau împărăția zonei Iudea. Au obținut-o de la romani și au păstrat-o timp de 140 de ani. Întotdeauna religia e un instrument util de putere. E suficient să te prefaci că ești religios. Totuși, ei nu se prefăceau, căci cuvântul grec erodizein -atribuit lui Irod I – înseamnă „a fi tâlhar, răufăcător”. Este ca și cum unui politician i s-ar da acest nume pentru a exprima: iată ce înseamnă a face pe răufăcătorul. Erodizein a devenit sinonimul faptului de a face public răul: și-a ucis aproape toate rudeniile pentru a păstra puterea (după cum în mod obișnuit toți încercăm să facem).

Irod reprezintă masca răului care e mereu în acțiune în istoria Bisericii, fie în timpul nașterii și al vieții lui Isus, fie în nașterea și dezvoltarea Bisericii.

Figura lui Irod e pusă înaintea discipolilor pentru a ne ajuta să înțelegem că fiecare trebuie să facem o „trecere”: Irod dorea să asculte la fel ca discipolul… Dar și noi ascultăm Evanghelia de mai mulți ani și suntem curioși cum se încheie istoria lui Isus… Deci, la fel ca Irod, și noi suntem pe cale…

Însă, ce ne împiedică să cunoaștem cu adevărat cine e Domnul? Versetele ne ajută să înțelegem.

v. 7

7 Irod tetrarhul a auzit despre toate cele întâmplate şi era nedumerit pentru că unii ziceau: „Ioan a înviat din morţi”,

Acest Irod a auzit. În cateheza precedentă, am tratat despre misiune: cei 12 au plecat să vestească. Deci și Irod a auzit vestea despre Isus și, ascultând ceea ce spuneau și făceau Isus și discipolii Săi, a rămas perplex, întrebându-se: cine e Acesta?

Unii răspundeau că Ioan a înviat din morți. De ce este amintit Ioan? Ce face Ioan în Evanghelia după Luca? Ce-i face Irod lui Ioan? Și astfel, înțelegem de ce este amintit Ioan în acest loc.

Ioan este acela care încă de la început – în cap. 3 – apare și-i cheamă pe toți la un botez de convertire pentru iertarea păcatelor. Ioan e ultimul dintre profeți care ne cheamă la convertire. Numai dacă există convertire, putem intra în Împărăția lui Dumnezeu, care a sosit.

Toți profeții vestesc convertirea, adică tu schimbă-ți direcția vieții, căci, dacă nu… tu nu intri în mântuire, deși mântuirea e prezentă. Căci, dacă tu mergi în direcția opusă, este clar că nu intri în mântuire.

Botezătorul – așteptând apropiata Împărăție a lui Dumnezeu – vestea că vine Mesia care va înfăptui dreptatea, va realiza noul exod, va face noi toate lucrurile și totul va începe să strălucească… Apoi Botezătorul vede că Isus începe să ierte păcătoșii, nu distruge răii – după cum el credea – ba, mai mult, în loc să extermine răufăcătorii, Isus le vestește îndurarea (cf. Lc. 6). Astfel, Ioan Îl întreabă: „Tu ești Cel care trebuie să vină, sau trebuie să așteptăm unul diferit?” Botezătorul, deși era omul cel mai religios, reprezenta VT, omul pregătit să-L primească pe Domnul, și el, înaintea Domnului care vine, trebuie să înțeleagă faptul că Dumnezeu este altul față de gândurile sale.

Isus îi răspunde: „Mergeți și spuneți-i lui Ioan ceea ce vedeți”. Adică Isus îi răspunde prin faptele Sale, iar ultima dintre lucrările Sale accentuează că „orbii văd și nimeni să nu se scandalizeze”, căci Isus conduce omul să vadă realitatea în mod nou, cu ajutorul privirii îndurătoare a lui Dumnezeu (cu ochii Domnului) care-L va conduce pe Isus pe cruce.

Isus îl elogiază pe Botezătorul: „Ce ați mers să vedeți în deșert?”, cu siguranță pe cel mai mare dintre cei născuți din femeie… Apoi spune: „Cel mai mic din Împărăție, e mai mare decât el”… Deci, face legătura dintre VT – care este promisiunea și care ajunge până la a-L primi pe Cel promis – și primirea Domnului, care ne face fiii lui Dumnezeu.

Botezătorul apare atât în textul nostru, cât și în cap. 20, când Isus – aflându-Se la Ierusalim – este întrebat: „Cu ce putere faci aceste lucruri?”, iar El răspunde printr-o întrebare: „Cu ce putere Ioan predica și boteza: de la Dumnezeu sau de la oameni?” Pentru că fariseii nu voiau să răspundă… Isus le spune: „Nici eu nu vă răspund”.

Deci, a răspunde întrebării vizavi de identitatea Botezătorului e fundamental pentru a înțelege cine e Isus.

Ce face Irod, în loc să răspundă apelului Botezătorului care-l chema la convertire? „Eu i-am tăiat capul”. Îi taie capul profetului. Adică nu e dispus să-și schimbe viața.

Irod este deci prototipul celui care ascultă, dorește să asculte, dar nu e dispus să-și schimbe viața. Și nefiind dispus să-și schimbe viața, el nu poate înțelege. Căci un om înțelege mereu ceea ce-l interesează. Iar dacă interesul său este numai să-și urmărească profitul, avantajul personal, înțeles în sens egoist, niciodată nu va pricepe adevăratul său interes (avantaj), care e: a fi fiu al lui Dumnezeu, adică a iubi, a da, a ierta. Deci, niciodată nu va cunoaște cine e Dumnezeu, cine e Isus.

Să vedem cum e descris Irod… În Evanghelia după Marcu, Irod îi taie capul Botezătorului, în ziua în care-și aniversează nașterea. Când sărbătorim – în data de 24 iunie – moartea Botezătorului, celebrăm deci, și ziua de naștere a lui Irod, care l-a ucis. Irod sărbătorește viața sa prin moarte.

Îl pusese în închisoare din cauza Irodiadei, care nu-i era soție. Regele reprezintă poporul. Poporul Îl are ca mire pe Dumnezeu. Adulterul regelui reprezintă adulterul poporului care nu-L acceptă pe Dumnezeu și nici înțelepciunea Sa. Irod, în loc să aibă o soție legitimă, avea o altă femeie (pe cumnata lui), la fel cum ni se întâmplă tuturor, căci nu suntem căsătoriți cu înțelepciunea lui Dumnezeu, ci cu nebunia. Irodiada e simbolul nebuniei, opusul înțelepciunii – al înțelepciunii Cuvântului – care-i, la rândul ei „o femeie”.

Irod vrea să păstreze Cuvântul, chiar dacă Irodiada – adică nebunia – îl domină; el îl proteja pe Botezătorul de Irodiada și mergea des să-l asculte, și-l asculta bucuros și rămânea mirat… dar nu se decidea să-și schimbe soția, viața. Viața sa era guvernată de această nebunie.

Care e nebunia? E nebunia ospățului său pe care soția-l organizează cu ocazia zilei sale de naștere. Ospățul înseamnă viața, adică stilul de viață. Ospățul era rezervat celor mari, adică oficialilor, generalilor și bogaților de succes. Deci, stilul său de viață este căutarea măreției, a violenței și a banilor. Acestea sunt condimentele ospățului și ale vieții sale. Și este sclavul lor… În mijloc intră frumusețea: fiica Irodiadei, tânăra care dansează frumos… și căruia el îi spune că-i dă jumătate din împărăție… Deci, este prezentă și plăcerea, frumusețea…

Tânăra nu știe ce să-i ceară și o întreabă pe mama ei. Mama știe ce să ceară: capul lui Ioan, imediat, pe o tavă.

E ultima mișcare a acestui dans: capul pe o tavă… e ultimul fel de mâncare adus pe o farfurie, ca fiind desertul: capul Botezătorului, capul adevărului. E clar că dacă un om taie capul adevărului, nu poate accepta adevărul.

Și noi, tocmai prin viața noastră practică, tăiem capul adevărului. De aceea, noi putem asculta bucuroși, putem să rămânem mirați, să ne întrebăm, să păstrăm acest Cuvânt cu grijă în temnița inimii de acea nebunie care e afară și vrea să-L ucidă… Știu că această nebunie există în jurul meu, ba mai mult, m-am căsătorit cu ea… Mai repede sau mai târziu, sosește momentul decisiv în care eu tai capul.

Însă există ceva frumos. Tu tai capul adevărului… și ce se spune? Ioan s-a sculat din morți. Tu nu poți ucide adevărul! Căci Ioan – decapitat – vorbește mult mai mult decât Ioan viu. Irod îl are înăuntru ca pe un coșmar: acum Ioan cu adevărat a înviat!… Deși a murit… încă este aici și-mi vorbește…

v. 8

8 alţii: „S-a arătat Ilie”; iar alţii: „A înviat unul dintre profeţii cei vechi”.

Isus se identifică cu figurile din trecut, cu Ioan – dar înviat din morți – cu Ilie (care a fost răpit în cer și care, după Maleahi 3, trebuia să apară la sfârșitul lumii înaintea feței Domnului pentru a duce la convertire inimile taților față de fii și a fiilor față de tați: deci e momentul în care se împlinește întreaga promisiune) și cu alți profeți dintre cei de demult…

Cum e definit Isus? Un profet sculat din morți, care a apărut, care a murit și a înviat. Practic, toate aceste figuri profetice din trecut sunt prefigurări ale lui Cristos. Adică profeții (care sunt Cuvântul) în viața lor – și Irod înțelege – Îl prefigurează pe Cristos (care e Cuvântul) care moare și învie; a fost ucis și a apărut și nu mai moare, pentru că e veșnic. Căci Cuvântul nu-l poți ucide.

Un lucru e frumos: deși Irod îi taie capul profetului, astfel încât să nu-i mai audă vocea, nu înseamnă că n-o mai aude, căci există ceva profund în conștiința omului care-l împiedică să stea liniștit. Omul niciodată nu poate reduce la tăcere vocea propriei sale conștiințe…

Și când apare ISUS – care reprezintă acea promisiune de mântuire care-l interesa mult pe Irod și care dorea să-L vadă – imediat „învie” și Botezătorul. Dacă te convertești, înțelegi cine e Isus; dacă nu te convertești, nu înțelegi. Însă venirea lui Isus mereu îți oferă posibilitatea de a te converti, chiar dacă tu, deja, ai ucis profetul. De ce? Pentru că a înviat, în Isus.

Irod are o atitudine greșită în auzirea și ascultarea Cuvântului și astfel ucide Cuvântul. Cuvântul e puternic, dar, dacă nu-L primești, moare. Cuvântul e lumină, dacă nu-L primești, pentru tine e întuneric. Ascultării greșite îi urmează moartea, orbirea… Nu doar în cazul lui Irod, ci și în cazul nostru. Dacă nu primim Cuvântul, Îl ucidem… noi suntem orbi înaintea luminii, care e Cuvântul… Amos, la cap. 8, descrie o situație tristă… vor căuta Cuvântul, dar nu-L vor afla… Nu aflăm Cuvântul, dacă nu ne punem în ipostaza de a-L primi, asculta și a vedea lumina… (care e Cuvântul).

Textul din Amos este răspunsul la întrebarea: de ce Irod nu poate înțelege cine e Isus? Textul din Amos conține blestemul cel mai mare existent în Biblie… „Vor căuta Cuvântul Domnului, dar nu-L vor afla”… A căuta Cuvântul (adevărul Domnului) și a nu-L afla, e cea mai mare tragedie a omului.

De ce nu-L află? Amos răspunde mai înainte: călcați în picioare săracii, exterminați umilii, vindeți totul cu prețuri false, pentru a înșela… Cu alte cuvinte, dacă un om trăiește în nedreptate, nu poate înțelege Cuvântul Domnului. Căci Cuvântul Domnului e iubire, nu e nedreptate. Dacă unul nu trăiește în slujire și face din libertatea sa o stăpânire peste alții, nu poate înțelege Cuvântul Domnului, care definește libertatea ca slujire față de alții…

Deci tocmai viața noastră concretă ne face capabili să înțelegem cine e Dumnezeu. Căci nu e vorba de o cunoaștere teoretică a Domnului. Un om poate să știe totul despre Evanghelie și despre Dumnezeu, dar dacă viața sa nu se convertește zi după zi, niciodată nu va înțelege cine e Dumnezeu.

Dumnezeu întotdeauna este Altul (de cum îl gândim noi) în sens de iubire, milă, dar și iertare.

Dacă însă noi ne fixăm pe principiile, interesele și avantajele noastre: „Îmi place acel ospăț”. Vom vedea că banchetul lui Isus în deșert e opus celui organizat de Irod, căci alături de Isus nu vor fi cei mari, ci cei mici, înfometații, săracii care vor fi săturați, în timp ce la banchetul lui Irod, niciunul nu se satură, ci numai se taie capul adevărului. Și Irod însuși își pierde adevărul său, căci pentru el faptul că a înviat Botezătorul, nu e o veste bună… „Totuși, eu l-am ucis. Și cine e Acesta despre care aud asemenea lucruri?”…

Cu privire la Ilie, cf. 2Regi 2-18, se vorbește că-i răpit în carul de foc. În credința populară se credea că acest Ilie ar fi apărut la sfârșitul timpului, în apropierea zilei Domnului… deci Irod – după cum zic unii – consideră că a apărut Ilie. Dar nu-l primește…

v. 9

9 Atunci Irod a spus: „Pe Ioan eu l-am decapitat: cine este dar acesta despre care aud atâtea?” Şi căuta să-l vadă.

Irod taie capul interpretărilor curente, spunând: „Pe Ioan eu l-am ucis”… Dar spunând așa, deschide noua problemă: „Cine e Acesta?” Nu va putea niciodată să înțeleagă „Cine e Acesta?” despre care „aude asemenea lucruri”, care-l interesează foarte mult, căci sunt lucrurile lui Mesia, ale adevăratului rege. El niciodată nu va putea să-L înțeleagă… de ce? Pentru că l-a ucis pe Botezătorul.

De câte ori – atunci când ascultăm Cuvântul – ucidem adevărul? Ascultăm numai acele două-trei lucruri care ne interesează, eliminând tot restul care ne îndeamnă să ne schimbăm? Adevăratul Cuvânt este cel care mă îndeamnă să mă schimb și așa mă face drept! Și nu Cuvântul care-mi dă mie dreptate… De aceea e fundamentală figura Botezătorului. De aceea Irod – la fel ca fiecare dintre noi – nu va înțelege niciodată ceva din Cuvântul lui Dumnezeu, decât numai în măsura în care e dispus să se schimbe… Atunci va înțelege… Dacă nu sunt dispus să mă schimb, nu înțeleg cine e Acesta și nu primesc darul Său.

„Și căuta să-L vadă” – la fel cum Zaheu căuta să-L vadă – și Irod Îl va vedea (în Lc. 23,11) atunci când Pilat – un dușman de-al lui Iord – deși nu voia să-L condamne pe Isus, aflând că e galilean, îl trimite la Irod Antipa, care guverna peste Galileea. Irod Îl vede… și textul spune că de mult dorea să-L vadă, pentru a vedea vreo minune făcută de El… Pe Irod îl interesau minunile, dorind să învețe tehnica minunilor… Căci Irod era rege, și ca rege… și el era Mesia, căci era uns, dar nu reușea să facă minunile lui Isus, deci… îl interesau…

Ce răspunde Isus întrebărilor lui Irod? Tăcea. Tăcerea lui Dumnezeu. Cuvântul nu poate vorbi unde se taie capul profetului… Atunci Irod L-a făcut o nulitate… L-a disprețuit, L-a îmbrăcat în alb… Cu această haină, Isus va ajunge până pe cruce… E haina împăratului învingător, haina gloriei.

Deci, acel „a-L vedea” al lui Irod va însemna „a-L anula”.

Dar Zaheu – care e mic, păcătos, vameș – a înțeles că trebuie să se convertească și a ascultat „astăzi” glasul lui Isus care-l caută și se invită în casa sa; Zaheu Îl primește plin de bucurie și vede cine e Isus… Zaheu e capodopera Evangheliei lui Luca, e discipolul perfect… care vede cine este Isus. De ce? Pentru că primește invitația lui Isus și a Botezătorului să înfăptuiască dreptatea și să trăiască liber…

În Rm. 1,18, Pavel spune păgânilor motivul pentru care nu L-au cunoscut pe Domnul: „De ce țineți adevărul prizonier al nedreptății?” Închipuiți-vă, adevărul, prizonier al nedreptății… Prizonier al profitului. Este capturarea adevărului. Adevărul poți să-l și ucizi, dar el învie… Dar, ucigând adevărul, te ucizi pe tine… ucizi oamenii… Apoi, adevărul învie, căci înțelegem că minciuna nu dă viața, dar poate ucide…

Ascultarea – mânată doar de curiozitate – întâlnește tăcerea lui Dumnezeu, pentru că nu există voința de a se schimba, deci conduce la omor și la a nu asculta cu adevărat. Deși tu ucizi adevărul, acesta învie din nou și problema ți se prezintă iar, dar rămâi mereu în afara ascultării adevărate a Cuvântului.

E minunat că, mai înainte de întrebarea discipolilor „Cine e Acesta?” și a lui Isus „Cine sunt Eu pentru voi?”, avem întrebarea lui Irod. Pentru că, până când nu descoperim acel Irod care e în noi, spunând „Da. E așa”, ascultarea mea este de felul lui Irod, Îl pun în dubiu pe Isus și doctrina Sa, vreau să înțeleg bine… nu sunt dispus să mă schimb. Nu sunt dispus să mă pun în dubiu pe mine, ci pe El. Când mă pun pe mine în dubiu, atunci înțeleg…

Ne putem identifica cu Irod – care nu e atât de rău precum pare – pentru că participa la cateheze, Îl asculta bucuros, mai mult, să fie sigur, l-a luat în casa lui (temniță), îl apăra… rămânea uimit… Problema e să recunoaștem în noi acest Irod care vrea să posede și să controleze totul, dar nu acceptă să se lase pe mâna lui Isus, să asculte de Isus. Vrea să întrebe despre tot, dar nu acceptă răspunsul altuia… și să fie pus el în dubiu… Și acest principiu e valabil în orice relație: numai când permiți să fii întrebat și pus la îndoială, poți intra în comuniune cu altul și începeți să vă înțelegeți. Însă, dacă tu vrei să-l anchetezi pe celălalt, el se închide și deja l-ai ucis…

Când ești dispus să asculți și să te schimbi, celălalt poate să comunice. La fel face și Domnul.

Autor: pr. Silvano Fausti
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Gabriela Neag și Cecilia Frățilă