Iată, ne urcăm la Ierusalim. Ce vreți să fac Eu pentru voi?

Discipolii doresc un lucru bun: să șadă lângă Isus, în gloria Sa. Numai că ei cred că El va fi bogat, puternic și aplaudat. Aceasta e gloria (mărirea) lumii, închisă în egoism. Însă Dumnezeu este iubire: gloria Sa constă în a dărui și a sluji cu umilință.

Discipolii-L iubesc pe Isus, dar nu-L cunosc: încă sunt orbi. Doresc ca Domnul să facă ceea ce-I cer eu… sau vreau să fac ceea ce El îmi cere?

Care este gloria, potirul și botezul Său? Cum se comportă mai-marii lumii? Cum se comportă Fiul omului? Cum mă comport eu?

Ps. 143 (142)

Psalmul este o cerere de ajutor într-un moment de dificultate. În această cateheză vom prezenta a treia vestire a pătimirii Domnului. Domnul tratează (abordează) și pătrunde în toate dificultățile noastre cu atitudinea încrederii pe care și noi i-o cerem Domnului.

Vom prezenta două texte unite. În versetele 32-34 avem a treia prevestire a pătimirii, morții și învierii Domnului. Iar în vv. 35-45 avem reacția imediată a discipolilor. Ei cer să fie unul la dreapta și unul la stânga în mărire, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Este interesant să comentăm acest text, ținând împreună cele două scene.

Se citește Mc. 10, 32-45

³² Erau pe drum, urcând spre Ierusalim, iar Isus mergea înaintea lor. Ei erau uimiţi, iar cei care veneau în urmă erau cuprinşi de teamă. Luându-i din nou pe cei doisprezece, a început să le vorbească despre cele ce aveau să i se întâmple: ³³ „Iată, urcăm la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor şi a cărturarilor; îl vor condamna la moarte şi-l vor da pe mâna păgânilor. ³⁴ Aceştia îşi vor bate joc de el, îl vor scuipa, îl vor biciui şi-l vor ucide, dar după trei zile va învia”. ³⁵ Iacob şi Ioan, fiii lui Zebedeu, au venit la el şi i-au spus: „Învăţătorule, vrem să faci pentru noi ceea ce îţi cerem”. ³⁶ El le-a spus: „Ce vreţi să fac pentru voi?” ³⁷ Atunci ei i-au spus: „Fă-ne să stăm unul la dreapta şi altul la stânga ta în gloria ta”. ³⁸ Dar Isus le-a spus: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi potirul pe care-l beau eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care eu sunt botezat?” ³⁹ Ei i-au spus: „Putem”. Iar Isus le-a zis: „Potirul pe care-l beau eu îl veţi bea, iar cu botezul cu care sunt botezat eu veţi fi botezaţi. ⁴⁰ Însă, a sta la dreapta sau la stânga mea, nu eu trebuie să dau, ci este pentru cei cărora le-a fost pregătit”. ⁴¹ Când au auzit, cei zece au fost cuprinşi de indignare faţă de Iacob şi Ioan. ⁴² Chemându-i la sine, Isus le-a spus: „Voi ştiţi că cei care sunt consideraţi conducători ai popoarelor le domină şi cei mari dintre ei îşi fac simţită puterea asupra lor. ⁴³ Dar între voi să nu fie aşa. Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie slujitorul vostru ⁴⁴ şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor. ⁴⁵ Pentru că nici Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi”.

În prima parte a pericopei Isus prevestește pentru a treia oară destinul Său: lupta, moartea și învierea Sa la Ierusalim. În a doua parte se subliniază că discipolii nu au înțeles nimic din spusele lui Isus și vorbesc între ei despre cu totul altceva: despre putere și despre mărire.

Aceste două părți le prezentăm împreună, pentru că ne ajută să înțelegem multe lucruri.

Mai întâi de toate, ne ajută să înțelegem în ce constă puterea Domnului: este foarte diferită de puterea pe care o au în mintea lor apostolii, pentru că puterea Domnului este puterea de a-și da viața, de a iubi. Aceasta este mărirea (gloria) Sa.

Al doilea aspect constă în faptul că de obicei noi cerem ca Domnul să facă ceea ce noi vrem. Dar problema este alta: „Nu știți ce cereți”. Deci, problema este să știm ce să cerem!

Ce trebuie să cerem? Problema Evangheliei este luminarea. Luminatul este cel care vine la lumină, se naște și înțelege realitatea. Luminarea constă în a pricepe care este mărirea (gloria) lui Dumnezeu. Iar omul are nevoie de mărire, să fie recunoscut. Așadar, omul ori află adevărata mărire, care este adevărata sa greutate (importanță, valoare, consistență), care constă în iubirea pe care Dumnezeu o are pentru el, ori se pierde în mărirea deșartă, precum conducătorii națiunilor.

Textul nostru ne va instrui tocmai cu privire la „mărirea” lui Dumnezeu.

v. 32

³² Erau pe drum, urcând spre Ierusalim, iar Isus mergea înaintea lor. Ei erau uimiţi, iar cei care veneau în urmă erau cuprinşi de teamă. Luându-i din nou pe cei doisprezece, a început să le vorbească despre cele ce aveau să i se întâmple:

Deja merg la Ierusalim și pentru prima dată în Evanghelie se spune că ei „se suie la Ierusalim”. Avem alaiul. Isus este înainte, iar discipolii sunt uimiți, le este teamă, nu înțeleg. Acum Isus începe să-i informeze cu privire la ce I se va întâmpla la Ierusalim.

În următoarele două versete Isus ne prezintă temele care vor fi dezvoltate de acum înainte în Evanghelie: ceea ce I se va întâmpla Lui.

Înainte de a asculta ce spune Isus, ne putem identifica cu cei care-L urmează cu frică. Vrem să-L urmăm pe Isus, dar cu uimire și cu teamă. Apare nevoia de a perfecționa urmarea lui Cristos.

vv. 33-34

³³ „Iată, urcăm la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor şi a cărturarilor; îl vor condamna la moarte şi-l vor da pe mâna păgânilor. ³⁴ Aceştia îşi vor bate joc de el, îl vor scuipa, îl vor biciui şi-l vor ucide, dar după trei zile va învia”.

În traducerea noastră avem „dar după trei zile va învia”, însă în limba greacă nu avem „dar”, ci avem „și”. Și mai avem un „și” care unește toate celelalte lucruri pe care le vor face: adică „și-L vor osândi la moarte și-L vor da în mâna păgânilor. Și-L vor batjocori și-L vor scuipa și-L vor biciui și-L vor omorî, și după trei zile va învia”. O serie întreagă de „și” care indică un lucru care urmează după celălalt…

Și ce se întâmplă în această succesiune de evenimente? Se împlinește Gloria (Mărirea) lui Dumnezeu. Crucea este Gloria lui Dumnezeu!

Gloria, în ebraică kavod, înseamnă greutatea, consistența, valoarea unui om. În ce constă greutatea, consistența, valoarea lui Dumnezeu? În faptul că ne iubește fără să ne pună condiții. Iar crucea este revelația gloriei Sale, pentru că pe cruce El îi iubește pe toți, necondiționat, și își dă viața pentru toți.

Aceasta este revelația gloriei.

Și în ce fel se întâmplă? Se realizează, mai întâi de toate, prin faptul că El „este dat”. Expresia „este dat” se repetă de multe ori și înseamnă mai multe lucruri:

– cel dintâi este că Iuda Îl dă, adică Îl trădează. „A da” și „a trăda” este același cuvânt;

– al doilea este că El însuși Se dă;

– al treilea este că Tatăl Îl dă pe mâinile fraților, ale oamenilor.

Ce înseamnă toate acestea? Că același cuvânt indică lucruri diferite: atât faptul că El ni se dă nouă, cât și faptul că noi Îl trădăm. Dar nu sunt două lucruri (acțiuni) diferite. Faptul că noi Îi luăm viața, dar El ne dă viața, este aceeași acțiune: noi Îi furăm viața, iar El ne-o dă.

Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu face ceva diferit de ceea ce facem noi: noi facem ceea ce facem, adică toți acești „și”, adică „și-L vor osândi la moarte și-L vor da în mâna păgânilor și-L vor batjocori și-L vor scuipa și-L vor biciui și-L vor omorî…” sunt acțiunile noastre. Și El ce face? Nu face nimic altceva decât că ia asupra Sa realitatea noastră. Și luând-o asupra Sa, această realitate capătă o altă valoare. Altfel spus, dacă noi Îi omorâm, El își dă viața pentru noi: realitatea este aceeași. Dacă noi Îi furăm viața, El spune: „Bine. Ține-o, este a ta”.

În spatele acestui verset vedem felul în care Dumnezeu lucrează în lume: ne lasă să facem tot ce vrem. Dar prin ceea ce noi vrem, la urmă, El realizează planul Său de mântuire, nefăcând nimic altceva decât ceea ce noi am făcut.

Noi așteptăm mereu ca Dumnezeu să intervină: va rezolva aceasta sau cealaltă… Însă Dumnezeu intervine într-un mod ciudat, devenind El obiectul întregului rău pe care noi îl facem, un rău care cade asupra Sa.

Tocmai în acest fel El este mereu cu noi, tocmai astfel El ne revelează iubirea Sa, tocmai astfel El ne dă puterea Sa, viața Sa, adică viața nouă.

Înaintea greșelilor noastre Dumnezeu nu rezolvă problema, astfel încât totul să se schimbe. Ci în răul nostru El se află în interiorul răului.

În efortul de a îmbunătăți, perfecționa, viața noastră sau chiar lumea, nu trebuie să cugetăm că obiectivul este atins atunci când oamenii se vor stima, se vor respecta, nu vor mai fi războaie… Este adevărat că toate acestea vor fi la sfârșitul veacurilor… Dar acesta este momentul (actul) în care Dumnezeu își arată gloria Sa și inaugurează Împărăția Sa, Împărăția care sosește pe pământ… Aceasta este regula, o regulă prin care noi putem vedea desfășurarea (citirea) istoriei, este ceva care luminează viața noastră în istorie. Așadar, să nu așteptăm „să vină ai noștri”, ci să primim mântuirea, Gloria, puterea lui Dumnezeu în acele lucruri pe care noi le facem, desemnate de acest „și”. Nu înseamnă că, la un moment dat, un om poate spune „Acum nu va mai exista niciun rău”. Este adevărat că omul dorește să nu mai existe răul, dar răul dispare nu datorită inițiativei noastre, ci datorită celor două aspecte care sunt prezente în contemporan: răul înfăptuit de noi și a faptului că El își dă viața pentru noi.

Problema răului este greu de înțeles… Noi spunem: „Dacă nu ar exista răul, deja totul s-ar fi rezolvat”. Este adevărat. Însă răul există.

În ce fel rezolvă Domnul răul? Nu eliminându-l în mod automat, ci intrând El însuși în interiorul răului și stând de cealaltă parte. Domnul este Cel care nu face răul (nu face nimănui rău), și-l ia asupra Sa și este solidar cu noi care facem răul: este solidar în sensul că ia răul asupra Sa.

În acest fel, răul nostru află pe Cineva care-l ia asupra Sa, află o iubire mai mare decât egoismul nostru. Iar noi, întâlnindu-ne (comparându-ne, măsurându-ne) cu această Iubire, în măsura în care o înțelegem, suntem liberi (mântuiți) de rău, pentru că un om este eliberat de rău în măsura în care descoperă Iubirea și solidaritatea.

Un om face răul numai pentru că are nevoie de bine. Nimeni nu face răul pentru că-i place răul. Înfăptuirea răului este o cerere a binelui, poate greșită, este o cerere de iubire. Iar Dumnezeu ne mântuiește de rău tocmai prin această Iubire care ia asupra Sa răul nostru.

Așadar, crucea, care reprezintă tot răul pe care noi îl facem, devine revelația lui Dumnezeu ca fiind iubirea și este gloria Sa, greutatea Sa, consistența Sa. Tocmai pe cruce El ni se revelează ca fiind Iubire absolută.

Versetul este pus în acest loc sub formă de indice (titlu), și până la sfârșitul Evangheliei vom trata această temă.

Conținutul acestui verset deja le-a fost vestit discipolilor de două ori: prima dată, în 8,31, Isus a spus: „Fiul Omului trebuie să pătimească multe și să fie defăimat de bătrâni, de arhierei și de cărturari și să fie omorât, iar după trei zile să învieze”. Petru, luându-L de o parte, „a început să-L dojenească”. Așadar, când Isus a vestit pentru prima dată pătimirea Sa, discipolii au înțeles că acest fapt nu trebuie să se întâmple. Deci, Petru Îl dojenește pe Isus, iar Domnul îi răspunde: „Mergi înapoia mea, satano!” A doua oară, în 9,31, Isus îi instruiește pe discipoli și le spune: „Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor și-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia”.

Ce au înțeles ucenicii? La v. 23 se spune că „ei nu au înțeles”. Au înțeles un lucru: că este mai bine să nu ceară explicații. Deci, tac. Ajung la Capernaum și Isus îi întreabă: „Despre ce vorbeați pe drum?” Ei tac. Pe drum au discutat despre cine era mai mare între ei. Au discutat exact despre opusul a ceea ce Isus a vestit. Prima dată, vestirea pătimirii lui Isus este un faliment. A doua oară e mai rău, iar a treia este și mai rău.

Să ascultăm ce se întâmplă a treia oară.

v. 35

³⁵ Iacob şi Ioan, fiii lui Zebedeu, au venit la el şi i-au spus: „Învăţătorule, vrem să faci pentru noi ceea ce îţi cerem”.

Înaintea celei de-a treia prevestiri a pătimirii, a Gloriei Sale, aceasta este reacția ucenicilor. Iacob și Ioan Îi spun: „Învățătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine”.

Întreaga Evanghelie vrea să ne conducă să dorim să cerem ceea ce Domnul trebuie să ne facă. Întreaga Evanghelie urmărește să ne educe dorința ca să-I cerem Domnului darurile pe care El trebuie să ni le facă. Pentru că El este DAR, iar noi Îl vrem, îl cerem. Însă ce dar cerem noi?

vv. 36-37

³⁶ El le-a spus: „Ce vreţi să fac pentru voi?” ³⁷ Atunci ei i-au spus: „Fă-ne să stăm unul la dreapta şi altul la stânga ta în gloria ta”.

„Ce voiți să vă fac?” Isus a pus întrebarea cu o oarecare nerăbdare: „Vreau să văd dacă de această dată au înțeles”… „Ce voiți să vă fac?”, pentru că El dorește „să facă” pentru noi. A venit special pentru acest lucru.

Aceeași întrebare i-o va pune orbului din Ierihon, în următoarea minune. Acel om e orb și știe că e orb și cere să vadă. Și astfel vede GLORIA. În schimb, în acest loc, Isus le prezintă discipolilor GLORIA Sa, iar ei nu au nicio reacție, ca și cum Isus nu ar fi spus nimic… Ei vorbesc despre cu totul altceva.

Discipolii uită, elimină toate aceste cuvinte ale lui Isus și-I cer: „Să ședem unul de-a dreapta Ta, și altul de-a stânga Ta, întru slava Ta”.

Ei cugetă astfel: acum mergem la Ierusalim, unde va începe Împărăția lui Dumnezeu, iar Isus va fi marele Rege, deci ei luptă pentru al doilea și al treilea loc în Împărăție (secretarul de stat, ministrul de externe…)… Deja luptaseră și după a doua prevestire a pătimirii să afle cine este mai mare…

Conceptul „glorie, slavă” este prezent în mod profund în inima omului…

Pentru om, gloria este ceva cu totul diferit față de ceea ce reprezintă gloria pentru Dumnezeu. Pentru om, gloria este cea a mai-marilor națiunilor, care stăpânesc peste ele; pentru om, gloria înseamnă a face răul; este realizarea propriului său egoism.

Pentru Dumnezeu, gloria este exact opusul: este realizarea iubirii. Adevărata convertire este vizavi de acest punct, vizavi de conceptul de glorie… care este adevărata glorie a lui Dumnezeu și a omului.

Tânărul bogat din cateheza anterioară a întrebat: „Ce trebuie să fac?” Părea modest, dar după răspunsul lui Isus, reacția sa n-a fost prea diferită de cea a lui Iacob și a lui Ioan. Gloria lui Dumnezeu este o problemă de credință, nu-i o teoremă de demonstrat…

v. 38

³⁸ Dar Isus le-a spus: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi potirul pe care-l beau eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care eu sunt botezat?”

Răspunsul lui Isus este: „Nu știți ce cereți!” Adică ei nu știu ce este gloria. Gloria Sa este în strânsă legătură cu „paharul” și cu „botezul”. Paharul va fi sângele Său dat pentru noi, viața Sa dată pentru noi. Această iubire este Gloria Sa. Gloria Sa va fi botezul; pe cruce își dă viața pentru noi. Fapt pentru care îi întreabă: „Această glorie o vreți?” „Puteți bea paharul meu, puteți primi acest botez?”

Dialogul dintre Isus și discipoli este plin de echivocuri pentru că vorbesc despre două lucruri diferite: „Da, putem”, dar înțeleg exact opusul.

vv. 39-40

³⁹ Ei i-au spus: „Putem”. Iar Isus le-a zis: „Potirul pe care-l beau eu îl veţi bea, iar cu botezul cu care sunt botezat eu veţi fi botezaţi. ⁴⁰ Însă, a sta la dreapta sau la stânga mea, nu eu trebuie să dau, ci este pentru cei cărora le-a fost pregătit”.

Discipolii spun că „pot bea paharul și pot primi botezul”, dar fără să înțeleagă despre ce le-a vorbit Isus…

Este interesantă inconștiența absolută a discipolilor. Și Isus le vine în ajutor, spunându-le: „Da, veți bea paharul Meu și veți primi botezul Meu, chiar dacă nu ați înțeles despre ce este vorba”… „Dar a ședea de-a dreapta Mea sau de-a stânga Mea, nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit”.

De-a dreapta sau de-a stânga lui Isus în slavă… Gloria este crucea, iar la stânga și la dreapta vor fi cei doi tâlhari…

Iacob și Ioan sunt doi frați și vor fi unul la stânga și celălalt în dreapta lui Isus în sensul că primul care va muri va fi Iacob, iar ultimul care va muri va fi Ioan. Iacob va deschide seria, iar celălalt va închide seria celor care stau la dreapta și la stânga Domnului. Așadar, dorința lor va fi îndeplinită, dar nu în forma pe care au înțeles-o ei.

Acest text este plin de echivocuri. Dar ce sens are? Are rolul de a ne pregăti să ascultăm minunea orbului, care urmează imediat după aceste versete, dorind să ne ajute să înțelegem că noi suntem orbi, că Isus vorbește despre un lucru pe care noi nici măcar nu-l înțelegem, adică Isus vorbește despre iubirea Sa infinită, care e gloria Sa, care este principiul, începutul vieții noastre… În schimb, noi suntem închiși, prinși – chiar ca persoane religioase – în cu totul alte gânduri, calcule… Nu numai cei doi sunt prinși de alte gânduri. De fapt, vedem reacția celorlalți…

v. 41

⁴¹ Când au auzit, cei zece au fost cuprinşi de indignare faţă de Iacob şi Ioan.

De ce se mânie ceilalți zece? Pentru că toți doreau aceleași locuri… Nu s-au supărat pentru că Iacob și Ioan nu au înțeles nimic; nici pentru faptul că ei ar fi trebuit să-I ceară lui Isus cu totul altceva… Nu! Ei s-au mâniat pentru că și ei doreau exact același lucru.

E frumos că în colegiul apostolic, în interiorul primilor doisprezece, au existat aceste lupte pentru putere. Înseamnă că lupta pentru putere este foarte umană…

Petru a spus: „Noi am lăsat totul și te-am urmat. Ce vom câștiga?” Pentru că un om ar putea spune: „Eu renunț la bogății și la puterea politică pentru că, dacă-L urmez pe Domnul, voi primi o mare stimă, onoare…”.

vv. 42-44

⁴² Chemându-i la sine, Isus le-a spus: „Voi ştiţi că cei care sunt consideraţi conducători ai popoarelor le domină şi cei mari dintre ei îşi fac simţită puterea asupra lor. ⁴³ Dar între voi să nu fie aşa. Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie slujitorul vostru ⁴⁴ şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor.

Acum Isus le oferă instruirea definitivă, opunând gloria Sa gloriei lumii.

„Cei ce se socotesc (ce par) cârmuitori”… Par… Căci, de ce are nevoie un om pentru a fi cap? Are nevoie să fie recunoscut drept cap. Dacă un om susține că este Napoleon, iar alții nu recunosc că e Napoleon, acest om ajunge la spitalul de nebuni.

Pentru Isus, „capii” popoarelor sunt capi în măsura în care par a fi capi, adică așa apar… Însă cei care par că sunt la cârma popoarelor, de fapt, le domină… Aceasta este realitatea… Iar cei mari le asupresc… Acesta este răul comun tuturor, adică fiecare om crede că gloria sa constă în a comanda, în a stăpâni, a-i ține pe alții sub el… Dar aceasta se numește realizarea egoismului… Din nefericire, aceasta este legea fundamentală „a realizării”: mă realizez deosebindu-mă de alții, așezându-mă deasupra altora.

Isus spune: „Nu! Nu așa să fie între voi!”

E just să ne realizăm și să fim mari. Și noi trebuie să ne realizăm și să fim mari… Dar există un alt mod de a fi mari, care e modul divin: „Cel mai mare dintre voi se va face slujitor”.

Adevărata măreție, mărime – care este cea a lui Dumnezeu – constă în a fi slujitor.

„A sluji”, în NT, este traducerea concretă a lui „a iubi”: a iubi înseamnă a-l sluji pe celălalt. Iar egoismul înseamnă a se sluji de celălalt.

Adevărata măreție a lui Dumnezeu și adevărata realizare a omului constă în capacitatea sa de a sluji.

Isus nu ne spune să nu ne realizăm. Ci Isus ne spune: „Vă învăț Eu care este modul adevărat de a fi mari”.

Maica Tereza este „mare”, și modul ei este adevăratul mod de a fi mari.

Vrei nu doar să fii mare, ci „primul”, adică și mai mare? Atunci să știi că primul este sclavul!

Slujitorul este cel care muncește pentru altul; sclavul este cel care aparține întru totul altuia. Iubirea maximă este „a fi al altuia”. Maxima libertate este cea de a aparține altuia… Așadar, dacă vrei să fii primul, să fii sclavul tuturor, adică să ai o iubire absolută pentru toți, așa cum o am Eu.

Domul are un alt concept despre Sine, față de al nostru despre El.

Domnul nu-i stăpânul veșnic, care-i domină pe toți, atotputernic cum ni-L închipuim noi, ci atotputernicia Sa este mila Sa; este ființa Sa de slujitor și sclav al tuturor.

Adevărata vindecare a omului stă în conceptul pe care omul îl are despre om și despre Dumnezeu.

Discipolii, pornind ce la noțiunea tradițională a religiei, Îl consideră pe Dumnezeu ca fiind ființa supremă, puternică, măreață, și-I cer să împartă puterea Lui cu ei. Dumnezeu vrea să împartă cu noi ceea ce El este, dar Dumnezeu nu-i ceea ce credem noi: El nu-i putere, ci e capacitate de slujire, El vrea binele altora, nu urmărește binele Său. La toate acestea ne cheamă Isus: la o transformare a imaginii noastre despre Dumnezeu și la o schimbare raportului nostru cu El.

v. 45

⁴⁵ Pentru că nici Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi”.

Isus ne dă o definiție a Sa și a misiunii Sale.

Cine este Isus, Fiul omului care a venit să reveleze pe pământ puterea lui Dumnezeu? „Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească”. În mod simplu Isus ne spune cine este El: a venit să slujească, pentru a-i iubi concret pe alții și a se pune în slujirea lor. A venit chiar să-și pună viața Sa în slujba altora: „Să-și dea viața”.

„A da viața” înseamnă două lucruri: atât a muri, cât și a face să se nască. De fapt, El ne iubește atât de mult până la a-și da și viața pentru noi; dar faptul că El își dă viața pentru noi, ne ajută să ne naștem. Căci un om se naște când se simte iubit în acest fel. Când se simte iubit și acceptat în mod absolut, în sfârșit, un om are viață, adică se naște ca om liber.

Isus a venit să facă toate acestea și acestea sunt gloria Sa.

Care este sensul versetelor?

Sunt versetele cele mai pline de echivocuri din toată Evanghelia. Isus vestește un lucru. Discipolii răspund că au înțeles, dar din răspunsul lor vedem că au înțeles cu totul altceva. Iar Isus repetă. Ei sunt de acord cu Isus, dar înțeleg exact opusul… Isus spune din nou: „Da, așa vi se va face”, dar le explică faptul că este opusul a ceea ce cred ei.

Acest pasaj biblic ne ajută să înțelegem că noi suntem orbi cu privire la un lucru important. Iar când un om e orb, ce face?

E un mare dar să putem recunoaște că suntem orbi. E începutul iluminării, adică unul care a înțeles că e orb poate cere vederea. Deci, știe ce să ceară…

Căci de acum înainte, în Evanghelie, problema va fi să vedem, să vedem cine este cu adevărat Isus: El este Dumnezeu, și, în același timp, este și om, e modelul omului. Iar vindecarea noastră constă în a vedea cine este El.