Marcu 15,1-15

Ps. 97 (96)

În cateheza anterioară am intrat în inima Evangheliei, reprezentată de Petru care înțelege lucrul fundamental: că Domnul este Cel care-și dă viața pentru el, nu el își dă viața pentru Domnul, și că nu bunătatea sa îl mântuiește, ci mila lui Dumnezeu față de el, care se leapădă…

Petru izbucnește în plâns, iar plânsul său este botezul său, purificarea inimii și a ochilor săi… Apoi Petru dispare din scenă, căci restul Evangheliei trebuie privit cu ochii pe care Petru îi are după plânsul său…

Restul Evangheliei ne amintește despre un psalm împărătesc, Domnul împărățește. L-am recitat la începutul catehezei pentru că restul Evangheliei se desfășoară ca o ceremonie de la curtea Împăratului, o ceremonie în timpul căreia un om este proclamat rege… Există edictul care-l proclamă împărat. Urmează încoronarea în palat, apoi alaiul triumfal care traversează orașul, iar toți dușmanii – pe care i-au învins ceilalți pretendenți la tron – merg în urma acestui alai. Urmează apoi așezarea pe tron, iar pe tron îi ucide pe toți dușmanii și spune: „Acum eu sunt regele!”

În același mod se desfășoară și scena din Evanghelie:

  • Isus este proclamat rege: edictul proclamării Sale este condamnarea la moarte;
  • încununarea Sa în palat este cea cu cunună de spini;
  • alaiul Său este Calea crucii;
  • tronul Său este crucea pe care-Și dă viața pentru dușmani.

Această regalitate poate părea neserioasă. În realitate, prin ochii lui Petru noi vedem că Acesta este adevăratul Rege. Regele este prin definiție omul adevărat, realizat, care mântuiește… Celălalt model de rege este neserios, un împărat care înfăptuiește răul…

Versetele care urmează sunt o dezinfectare de virusul pe care-l avem despre idealul omului, căci regele reprezintă idealul omului, omul ideal după chipul lui Dumnezeu, cel care poate face tot ceea ce vrea…

Adevăratul om împlinit nu-i cel care calcă pe capetele altora și își ucide dușmanii, ci-i acel om atât de liber încât lasă libertate tuturor și iubește până în acel punct cu o iubire mai mare decât viața și decât moartea. Acesta este omul după chipul lui Dumnezeu! Acesta e omul liber și acesta-i omul care-i eliberează pe ceilalți, pentru că fiecare dintre noi este rege!

Din această cauză Dumnezeu nu dorea ca Israel să aibă un rege. Căci a avea un împărat care să te stăpânească înseamnă a renunța la Dumnezeu… La Dumnezeu al cărui chip ești, pentru că ești un om liber. Așadar, dorind să ai un rege, însemnă că renunți la libertatea ta și la Dumnezeu.

În aceste versete ni se prezintă adevăratul Rege, care-i dă omului demnitatea și libertatea sa… Și este un drum progresiv…

În această cateheză ne oprim asupra procesului înaintea lui Pilat… Vom sublinia aspectul regalității lui Isus și felul în care este condamnat…

După procesul înaintea autorității religioase, urmează cel înaintea autorității civile. Nu vrem să aflăm cine e mai vinovat, ci notăm că atât evlavioșii/clericii, cât și civilii/laicii (adică toți) L-au condamnat

Se citește Mc. 15, 1-15

1 Dis-de-dimineață, după ce au ținut consiliu, arhiereii, împreună cu bătrânii și cărturarii și tot Sinedriul, legându-l pe Isus, l-au dus și l-au predat lui Pilat.2 Pilat l-a întrebat: „Tu ești regele iudeilor?” El i-a răspuns: „Tu zici”. 3 Iar arhiereii îl acuzau de multe lucruri. 4 Pilat l-a întrebat din nou: „Nu răspunzi nimic? Iată de câte lucruri te acuză!” 5 Dar Isus n-a mai răspuns nimic, încât Pilat se mira. 6 Cu ocazia sărbătorilor, le elibera un deținut pe care îl cereau ei. 7 Pe atunci, era în închisoare unul numit Baraba, împreună cu niște răzvrătiți care în timpul revoltei comiseseră crimă. 8 Mulțimea a urcat și a început să ceară să le facă așa cum făcea întotdeauna. 9 Pilat le-a răspuns: „Vreți să vi-l eliberez pe regele iudeilor?” 10 Căci știa că din invidie îl dăduseră arhiereii pe mâna lui. 11 Însă arhiereii instigau mulțimea ca să-l elibereze mai degrabă pe Baraba. 12 Pilat le-a spus din nou: „Atunci ce să fac cu cel pe care îl numiți regele iudeilor?” 13 Iar ei au strigat iarăși: „Răstignește-l!” 14 Pilat le-a spus: „Dar ce rău a făcut?” Însă ei strigau mai tare: „Răstignește-l!” 15 Astfel Pilat, voind să facă pe placul mulțimii, le-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, după ce a fost biciuit, l-a dat să fie răstignit.

În penultima cateheză am prezentat procesul religios al lui Isus, în care Isus este condamnat ca „Fiu al lui Dumnezeu”, căci este un blestem faptul că Dumnezeu este așa… În versetele noastre vedem că este condamnat ca Rege, căci un astfel de rege este ceva absurd…

Este interesant că dincolo de (pe lângă) procesul religios avem și procesul politic… Ce legătură are religia cu politica?

Omul e animal politic, adică relație. Iar în relațiile sale realizează ori chipul lui Dumnezeu, ori degenerarea chipului lui Dumnezeu…

Așadar, este foarte importantă politica… Nu mă refer la politica murdară și la cea care se face în mod murdar… Căci această politică este un mod pentru a ne justifica, scuza că trebuie să o facem rău… Nu! Ci întrebarea este: „Ce model de om, de rege, stă în spatele politicii? Care este omul ideal pe care tu îl propui în relațiile tale cu alții? Căci acest om ideal corespunde ideii pe care o ai despre Dumnezeu, deoarece regele este chipul lui Dumnezeu pe pământ. Așadar, ce imagine ai despre Dumnezeu?”…

În Evanghelia după Ioan, Isus îi spune lui Pilat care L-a întrebat dacă este rege: „Da. Eu sunt rege. Dar împărăția Mea nu-i din această lume, dar e în această lume. Iar Eu sunt regele care a venit să mărturisească adevărul (însă regele vostru a venit să înșele), acel adevăr care-l face liber pe om”… Altfel spus, Isus – ca rege – ne arată omul adevărat. Iar adevărata libertate a omului constă în a-și însuși adevărul despre sine, un adevăr care ar trebui să fie reprezentat de rege…

Deci, condamnarea lui Isus ca rege este punctul de cotitură – pentru om și pentru relațiile sale – al descoperirii noului Dumnezeu: așa e Dumnezeu! Noi suntem după chipul lui Dumnezeu căruia Îi corespunde un astfel de om (Isus!).

Acum vom dezvolta tema regelui și tema umanității lui Isus, ca să vedem ce fel de model ne propun în relațiile dintre noi.

Într-o carte, „Crocifiggi la democrazia” (Răstignește democrația), sunt analizate aceste versete… Autorul pune acest text la baza unei societăți democratice care nu-i fondată nici pe votul poporului (căci poporul strigă: „Răstignește-L”), nici pe consens (căci consensul poate fi oricum obținut), ci se bazează pe cu totul altceva…

De această scenă ne amintim din diferitele icoane ale Căii crucii despre condamnarea lui Isus: în el vedem un om singur… Singurătatea e mare: este singurul om care rezistă (se opune) tuturor mulțimilor, tuturor regilor și arhiereilor… Exact astfel ne arată ce este omul… Trebuie privit cu ochii lui Petru…

v. 1

1 Dis-de-dimineață, după ce au ținut consiliu, arhiereii, împreună cu bătrânii și cărturarii și tot Sinedriul, legându-l pe Isus, l-au dus și l-au predat lui Pilat.

Avem sfatul… Protagoniștii sunt arhiereii, bătrânii și cărturarii… Autoritatea religioasă Îl predă pe Isus autorității civile…

Este interesant felul în care Fiul omului e predat: este legat și dat, la fel ca un pachet… De acum înainte Isus nu va mai face nimic: va fi dat de la unul la altul și va trece prin toate mâinile…

„Fiul omului este dat în mâinile oamenilor” și vom vedea ce vor face cu El…

Va trece din mâinile căpeteniilor religioase în mâinile căpeteniilor politice (în Evanghelia după Luca, Pilat Îl duce și la Irod), va fi dat în mâinile mulțimii, dat pe mâna tuturor, iar la urmă în mâinile lui Iosif din Arimateea…

Cine este Domnul? E Unul care se dă pe mâna tuturor… Legat, dus și dat…

Am subliniat că scena trebuie privită cu ochii lui Petru, ai discipolului… E clar că discipolul se smintește, căci nu se aștepta la un asemenea final… Adică Isus care a stăpânit furtuna, a vindecat bolnavii, a înmulțit pâinile, a înviat morții… acum nu mai face nimic. E „un obiect” ce trece dintr-o mână în alta, luat în stăpânire de autorități…

Ne aflăm în centrul Evangheliei: Vestea bună este că Fiul lui Dumnezeu făcut om este în această situație. Ce veste bună, ce Evanghelie e aceasta?

v. 2

2 Pilat l-a întrebat: „Tu ești regele iudeilor?” El i-a răspuns: „Tu zici”.

Întrebarea „Tu ești Regele iudeilor ?” este importantă… Regele e Mesia făgăduit, Cel care ar fi eliberat poporul…

Isus Cel legat, dus și dat este Regele, omul liber, reprezentantul lui Dumnezeu care eliberează oamenii… Pare o contradicție, și trebuie să o înțelegem… De cine este legat, dus și dat acest Fiu al omului? De violența noastră, de păcatul nostru și de răutatea noastră…

De ce ne eliberează? Ne eliberează de violență, de păcat și de răutate tocmai pentru că nu ni le restituie, și are puterea să le ia asupra Sa și să le ducă El…

Acesta este omul liber. Atât de liber de rău, încât știe să-l ia asupra Sa și să-l ducă… Atât de capabil să iubească, încât nu răspunde violenței cu violență…

Dacă pentru noi „omul cel mai reușit”, modelul nostru, este omul cel mai violent, cel care reușește să elimine cât mai mulți oameni, să-i înșele pe toți, și din această cauză ne simțim rău, pentru că nicio relație pe care o avem nu mai este adevărată, fiind doar o relație de stăpânire, de subjugare, de violență, deci de moarte, relația Sa este una de viață, până la a ști să-Și dea viața pentru noi… Acest fapt îl poate face El, care e Dumnezeu!

Așadar, Isus e Rege și, în acest fel, pune în criză orice alt model de rege… După două mii de ani, pe Pilat îl pomenim doar în Crez… Altfel nimeni nu și-ar da seama că a existat… La fel, despre toți regii știm că au existat datorită datelor războaielor lor, cuceririlor, violențelor și crimelor lor… Acești regi reprezintă istoria răului omului. De ce? Pentru că omul are în minte un model ideal al omului care este fals, care apoi este realizat în politică, în relațiile din oraș, în toate relațiile, de la cele mai simple, la cele mai complexe…

Isus, acest om care este așa, este regele care îl eliberează pe om din punct de vedere politic, propunând modelul omului adevărat, fără violență, ci caracterizat de iubire și de a nu răspunde violenței prin violență… Isus este singurul om liber…

Dacă Isus ar fi făcut o răscoală, așa cum au făcut mulți alții, ar fi putut învinge și ar fi fost un împărat mai teribil decât alții… Dar în acest fel, Isus nu ar fi schimbat nimic în bine… Ci ar fi fost numai un rege obișnuit, care-i elimină pe ceilalți și despre care toți spun că este bun până când reușesc să-l elimine, ca să pună în locul lui unul și mai rău… Și așa mai departe, la infinit…

În schimb, Isus „mărturisește adevărul”… Din această cauză este Rege! Mărturisește adevărul omului și al lui Dumnezeu… Adevărul care se află în profunzimea inimii fiecărui om: binele, lipsa violenței, lipsa agresivității, găzduirea, iubirea, înțelegerea. Isus mărturisește acest adevăr care ne ajută să fim liberi și să trăim…

Toate acestea nu sunt un sentiment pios… Isus guvernează relațiile, iar printre relații avem și politica…

În zilele noastre înțelegem că sistemul violenței pe care l-am construit este dăunător… În trecut, regele cel mai puternic reușea să controleze și să frâneze violența celorlalți, dar tot prin violență. Spre exemplu, când trăia Amin în Uganda, după ce i-a eliminat pe toți dușmanii, dădea de mâncare tuturor și-i pedepsea aspru pe cei care greșeau… Regimul său a funcționat mai bine decât cel care a urmat după el pentru că violența celui mai violent, într-un spațiu limitat, oprește violența celorlalți…

Însă, în zilele noastre, noi înțelegem că violența nu mai poate opri, frâna violența din lume, căci în zilele noastre avem o asemenea violență încât poate distruge întreaga lume… Prin urmare, dacă vom continua să răspunde violenței cu violență, mai repede sau mai târziu va fi un om care va spune: „Tu ești statul cel mai puternic din lume și alături de tine toate celelalte state s-au aliat împotriva mea… Și totuși, chiar și eu dețin arme chimice și vă pot omorî pe toți”…

Cu adevărat putem face așa și o vom face din cauza imbecilității noastre…

Altfel spus, deja violența și-a scos masca și-și arată latura (fața) ei satanică… Violența nu-i în favoarea vieții!!!

Istoria, în mod progresiv, este revelația stupidității răului…

În zilele noastre înțelegem că Isus e regele care ne mărturisește adevărul, care ne ajută să trăim…

Poate că în trecut oamenii nu înțelegeau prea bine motivul pentru care Isus n-a adoptat stilul violenței… Ba chiar au încurajat cruciadele convinși că El ar fi închis un ochi… De fapt, Isus nici nouă nu ne-a răspuns cu violență…

Totuși, în istoria răului există o înțelegere, o revelație care face să apară, să iasă la lumină adevărul Acestui om, adică binele și victoria… Acesta e Regele, chipul lui Dumnezeu, omul liber, omul realizat, omul care eliberează oamenii de răul pe care-l au în interiorul lor…

Noi, toți ceilalți oameni, nu facem altceva decât să multiplicăm răul: dacă alții ne provoacă o violență, noi o restituim și astfel dublăm violența, cu dobândă… Așteptând ca ceilalți să răspundă la violența noastră, cu tot cu dobândă… Dar astfel violența crește fără măsură…

În zilele noastre vedem că lumea este stăpânită de o mare violență…

Ar fi bine să înțelegem adevărul regalității lui Isus! Acest rege Îl reprezintă pe Dumnezeu, pe Dumnezeul iubirii, al duioșiei, al milei, al vieții, pe Dumnezeul care nu judecă, nu osândește, nu răspunde răului cu rău… Și El este om între oameni, e model al raportului între persoane…

Pornind de la acest adevăr trebuie să vedem care sunt consecințele… Să ne întrebăm cu privire la modelul după care se ghidează relațiile noastre la locul de muncă, în societate, în raport cu săracii, cu cei din lumea a treia, cu emigranții?

Când vorbim despre credință, dacă credința este că „Dumnezeu e Tată”, însemnă că noi suntem frați… Dacă-i negăm fraternitatea chiar și numai ultimului dintre oameni, noi Îl renegăm pe Dumnezeu, deci negăm că suntem fiii lui Dumnezeu.

Așadar, există consecințe grave pornind de la felul în care se pune problema în cazul lumii, al politicii, al raporturilor… Căci riscăm să sfârșim toți striviți de violența noastră, fapt care este posibil să se întâmple, și numai apoi vom recunoaște că Isus avea dreptate…

Este adevărat că e suficient să ne căim și numai în ultima clipă a vieții, dar, dacă ne-am căi mai devreme, am putea trăi pe pământ o viață mai bună…

„Tu zici”… Depinde ce înțelegi. „Eu sunt Rege, dar nu în felul în care îți imaginezi tu, Pilate”… În evanghelia după Ioan avem o dezvoltare a acestei teme, dar și în cea după Matei: „Dacă doream, puteam să Mă apăr cu cele douăsprezece legiuni de îngeri”, dar astfel toți ar fi dispărut într-un singur moment… Dar nu am dorit să fac așa, căci adevărul este altul…

Să vedem felul în care e tratat un astfel de rege…

vv. 3-5

3 Iar arhiereii îl acuzau de multe lucruri. 4 Pilat l-a întrebat din nou: „Nu răspunzi nimic? Iată de câte lucruri te acuză!” 5 Dar Isus n-a mai răspuns nimic, încât Pilat se mira.

La fel ca în procesul de dinainte, și în aceste versete este subliniată „tăcerea” lui Isus. El nu răspunde nimic, tace și stârnește mirarea lui Pilat…

Această tăcere e o importantă lecție (o remarcabilă învățătură) care ni-L revelează pe Dumnezeu. De ce?

Dacă Isus ar fi răspuns acuzațiilor, i-ar fi putut convinge pe ceilalți că El are dreptate, pentru că era nevinovat, în ciuda tuturor acuzațiilor. Dar dacă Isus și-ar fi demonstrat nevinovăția, acuzatorii ar fi trebuit să ia asupra lor pedeapsa pe care Isus trebuia să o îndure… Fapt care înseamnă că toți cei care-L acuzau – împreună cu toți cei care judecau la fel ca aceia care L-au acuzat (adică noi, toți) – ar fi trebuit să moară prin răstignire…

Însă Isus „tace”. Ce însemnă tăcerea Sa?

Această tăcere ne arată ce înseamnă regalitatea Sa…

Isus nu răspunde, căci dacă El ar răspunde, noi toți am sfârși pe cruce… Drept urmare, Isus tace… Și e răstignit El… Aceasta e regalitatea Sa, mila Sa…

Această tăcere ne revelează cel mai mare (important) Cuvânt al lui Dumnezeu: mila Sa, marea Sa măreție…

Despre această tăcere stă scris în profetul Isaia: „Chinuit a fost, dar S-a supus și nu și-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus și ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, așa nu Și-a deschis gura Sa” (Is. 53, 7).

În acest loc se încheie prima scenă care ne-a prezentat figura Regelui…

În partea a doua, versetele răspund întrebării: „Ce face acest Rege pentru noi?”

Ceea ce ni se întâmplă fiecăruia dintre noi ne este descris în figura lui Baraba…

vv. 6-10

6 Cu ocazia sărbătorilor, le elibera un deținut pe care îl cereau ei. 7 Pe atunci, era în închisoare unul numit Baraba, împreună cu niște răzvrătiți care în timpul revoltei comiseseră crimă. 8 Mulțimea a urcat și a început să ceară să le facă așa cum făcea întotdeauna. 9 Pilat le-a răspuns: „Vreți să vi-l eliberez pe regele iudeilor?” 10 Căci știa că din invidie îl dăduseră arhiereii pe mâna lui.

Să ni-l închipuim pe acest Baraba… În limba ebraică, bar-abba, însemnă „fiul tatălui”. Este numele care se dădea fiilor care erau ai nimănui…

Acest Baraba ne reprezintă pe noi toți, care, în realitate, suntem fiii nimănui, pentru că suntem criminali, adică frații nimănui, suntem rebeli, în temniță, în așteptarea executării finale… Aceasta este condiția umană… Nu știm de unde venim și nici încotro mergem, dar între timp ne facem rău nouă și altora și așteptăm să sosească ceasul nostru…

Isus, care e Fiul Tatălui, va deveni fiul nimănui și va lua asupra Sa osânda noastră… Iar Baraba va deveni cu adevărat bar-abba, adică fiul Tatălui… Altfel spus, în acest Baraba avem reprezentată semnificația tăcerii lui Cristos și a morții Sale… Isus ia asupra Sa condiția noastră de „fii ai nimănui”, de violență, de blestem, de crimă, însușindu-și sfârșitul regelui, al răufăcătorului…

Și prin lucrarea Sa, ce ni se întâmplă nouă? Ni se întâmplă ceea ce i s-a întâmplat lui Baraba…

Ce i s-a întâmplat lui Baraba? Sosise ziua Paștelui – era important ca executările să aibă loc când era lume multă, ca exemplu intimidant (descurajator) pentru toți cei răi – iar Baraba își aștepta rândul… Însă a fost grațiat… El nici nu știe în ce fel și din ce motiv, dar este scăpat, mântuit de moarte… Iar Acest nevinovat (Isus) moare în locul său… E harul pascal!

Fiecăruia dintre noi ni se întâmplă așa: Cristos a murit pentru mine. E ceea ce a înțeles și Petru… Iar eu devin fiul Tatălui pentru că Isus mi-a mărturisit iubirea infinită a Tatălui pentru mine… Iar El duce asupra Sa condamnarea (osânda) mea…

Răul există și cineva îl plătește… Dacă nimeni nu-l plătește, răul crește…

Mântuirea este exact lucrarea lui Isus…

Poate că Baraba nici măcar nu și-a dat seama de motivul și de felul în care a fost scăpat de pedeapsă… Baraba reprezintă întreaga omenire care deja e mântuită de Fiul, dar care încă nici nu știe bine din ce motiv a fost mântuită… Dar apoi va înțelege, dacă va înțelege… dacă nu, va înțelege mai târziu, la final…

Va înțelege că într-adevăr el este Fiul Tatălui și că poate deveni fratele altora, că poate să nu fie criminal, rebel, că poate avea raporturi pozitive cu alții, poate fi eliberat din închisoare, adică poate trăi nu încătușat, ci liber, nu așteptând să fie executat, ci așteptând să trăiască plinătatea vieții… Acesta este „harul pascal” și aceasta este semnificația morții lui Isus: viață pentru viață! Prin viața Sa, ne-a dat viață!

Această tăcere a Sa, acest mod al Său de a fi rege ne-au oferit libertatea, ne-au ajutat să ieșim din închisoarea violenței, ne-au adus iertarea crimei noastre, a violenței noastre radicale revărsate asupra Sa…

Violența noastră a căzut asupra sa, iar El nu ne-a restituit-o. Ci El, nevinovatul, moare, nu criminalul…

Ce s-a întâmplat e un scandal (o sminteală), căci ar fi trebuit să-L elibereze pe Isus în baza dreptății… Însă dacă l-ar fi eliberat pe Cel drept, ar fi liber numai Dumnezeu, iar noi toți am fi condamnați din cauza violenței noastre…

În schimb, acesta e marele mister! E marele dar pascal, e harul!

Când vorbim despre „harul pascal” vorbim despre a fi grațiat, dar nu pentru că am meritat, ci pentru că e un har, un dar… Căci Baraba era în închisoare și aștepta să fie executat… Și asta așteaptă fiecare om… Însă nu este așa! Baraba ne arată ceea ce i se întâmplă fiecărui om: fiecare om e fiul Tatălui datorită acestei iubiri pe care ne-a mărturisit-o Isus. O iubire care a re-dăruit fiecărui om libertatea și demnitatea sa, i-a dat posibilitatea fiecărui om de a descoperi cine este prin atitudinea iubirii Sale, a non-violenței, a dăruirii totale de Sine. Și acesta e adevărul profund al fiecărui om: e fiul lui Dumnezeu.

Evanghelia nu va fi nimic altceva decât a vesti fiecărui om acest fapt întâmplat. Și fiecare om va trăi experiența lui Baraba… Vom avea nevoie de întreaga viață pentru a înțelege acest adevăr. Dar lui Baraba i s-a întâmplat așa: chiar dacă n-a înțeles, i s-a întâmplat… În acea zi de vineri el trebuia să fie condamnat la moarte, dar a fost eliberat… Iar Isus era clar că era un sărman nevinovat, căci nici măcar nu se apăra…

Isus tace, nu se apără, iar acest fapt ni se pare ciudat, căci omul trebuie să se apere… Faptul că nu Se apără ne demonstrează că El este cu adevărat Domnul, regele, omul liber… El este Domnul pentru că slujește; este Domn așa cum înțelege El să fie Domn… În Mc. 8, 35 stă scris: „Cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde”. Noi căutăm să ne salvăm propria viață. Și Baraba spera să se întâmple ceva pentru a fi eliberat. Trebuie să sperăm mereu, indiferent de situație… În schimb, Isus Își dă viața… Și astfel Baraba va fi eliberat, va fi fiul Tatălui, generat ca om liber

Ne aflăm înaintea unei „povestiri teologice”, adică pentru a explica semnificația morții lui Isus se folosește exemplul acestei scene pentru a ne transmite mesajul că Baraba ne reprezintă pe fiecare dintre noi, pe noi care nu știm că suntem fiii lui Dumnezeu, nici că El e Tatăl nostru, căci nu-L cunoaștem… Îl cunoaștem prin Fiul care se comportă ca frate, până la a-și da viața pentru noi… Atunci Îl cunoaștem pe Tatăl, care e Tatăl Său și e și Tatăl nostru, prin iubirea lui Isus pentru noi…

La v. 9, Pilat întreabă: „Vreți să vă eliberez?” Ce poate face Pilat, pe cine poate elibera? În mod aparent autoritățile civile și religioase sunt libere să dispună de Isus așa cum vor… În realitate, ele nu dispun de nimeni, căci sunt prizonierele unui joc care a început și care nu se mai poate opri… Numai Isus poate elibera! E adevărat că Pilat întreabă: „Pe cine vreți să vă eliberez?” Dar va fi Isus Cel care ne eliberează – după cum l-a eliberat pe Baraba – pe fiecare dintre noi

Să ne gândim la jocul lui Pilat: el crede că e reprezentantul împăratului și că deține puterea… La urmă vedem că Pilat nu are nicio putere, căci face ceea ce nu vrea… Deci, până la urmă puterea (Pilat) nici măcar nu reușește să facă ceea ce vrea… Singura dată când ar vrea să facă un lucru just – să elibereze pe cel nevinovat – nu reușește să-l facă. Frumoasă putere!

Versetele sunt o „derâdere” a puterii…

Să ținem cont că aceste texte erau puțin secrete, în sensul că erau scrise de creștini în timpul prigoanelor întreprinse de împărații romani. Prin urmare, nu puteau scrie în mod direct: „Ce putere aveți, ce faceți?”… Totuși, în aceste texte creștinii au scris foarte clar vizavi de felul puterii romanilor. „Dacă aceasta e puterea pe care voi o aveți, noi preferăm să rămânem cu puterea noastră, care-i opusă puterii voastre”… Puterea voastră e neputincioasă, căci singura dată când vrea să facă ceva bun, nu reușește să facă binele pe care-l vrea, dar face răul pe care nu-l vrea… Frumoasă putere!

Puterea, până la urmă, e jucată de „imagine sa”, adică de consens sau de lipsa consensului… Iar puterea este manevrată de invidie, fapt ce va fi spus la v. 10…

vv. 10-11

10 Căci știa că din invidie îl dăduseră arhiereii pe mâna lui. 11 Însă arhiereii instigau mulțimea ca să-l elibereze mai degrabă pe Baraba.

Versetele ne prezintă motivul condamnării lui Isus: invidia… După cum și Iosif a fost dat de frații lui din invidie, deși apoi i-a salvat… După cum prin invidie a intrat moartea în lume… Invidia este izvorul tuturor relelor…

Ce este invidia? Ea constă în faptul că binele mă deranjează… Dacă celălalt greșește, imediat simțim o bucurie: „Și el este om ca mine”, spunem…

Răul constă în faptul că „binele ne deranjează mai mult decât răul, pentru că binele aș vrea să-l am eu”… Însă nu, căci binele este celălalt, iar pe celălalt nu-l pot avea, ci e un dar pe care El mi-l poate face… Celălalt e un dar, nu-i obiectul invidiei și al posedării… Dumnezeu însuși e dar, nu-i obiectul invidiei…

Chiar dacă eu m-aș afla în Rai, dar la un moment dat aș spune: „Vai ce mare și frumos e Dumnezeu… dar eu sunt atât de mic”, în acel moment aș fi în Iad, căci aș simți invidie… Dacă m-aș afla în Iad, dar privind cerul aș spune: „Vai cât de frumos e Dumnezeu!”, deja aș fi în rai…

A se bucura de binele celuilalt se numește iubire, se numește a fi oameni liberi…

În schimb, a vedea binele altora, dar a suferi din cauza binelui lor, e iadul cel mai rău… Invidia e rădăcina relelor… Însemnă că ne deranjează binele.

În cartea Înțelepciunii (2, 23-24) stă scris: „Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune și l-a făcut după chipul ființei Sale. Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume și cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoască”.

vv. 12-15

12 Pilat le-a spus din nou: „Atunci ce să fac cu cel pe care îl numiți regele iudeilor?” 13 Iar ei au strigat iarăși: „Răstignește-l!” 14 Pilat le-a spus: „Dar ce rău a făcut?” Însă ei strigau mai tare: „Răstignește-l!” 15 Astfel Pilat, voind să facă pe placul mulțimii, le-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, după ce a fost biciuit, l-a dat să fie răstignit.

De cine a fost Isus ucis? De arhierei, de bătrâni, de cărturari, de tot sinedriul… De puterea religioasă și de puterea politică. Și de mai cine? De popor… Cu alte cuvinte, Isus a fost ucis de toți! De ce? Este adevărat că numai cu câteva zile mai înainte mulțimea a strigat osana, dar acum strigă: „Răstignește-L”, căci cu un asemenea rege nimeni nu știe ce să facă.. .

Dar ce rău a făcut? E bun, și tocmai din această cauză trebuie răstignit… Celălalt trebuie eliberat. Iar Isus trebuie răstignit pentru că e nevinovat… Nevinovatul trebuie să plătească… Nu așa se întâmplă mereu? Cine plătește nedreptatea noastră? Cel care o îndură, nu cel care o face… Spre exemplu, cine plătește pentru nedreptățile pe care le facem noi, cei din Europa? Emigranții pe care vrem să-i trimitem din Europa! Cine plătește pentru nedreptățile noastre sociale? Cei care sunt în închisoare! Cine plătește pentru toate dezechilibrele pe care noi le creăm? Cei din societate pe care-i marginalizăm… Ei sunt sărăcuții cristoși care ne salvează: duc asupra lor răul nostru… Ei sunt mult mai oameni decât noi!

Misterul mântuirii lumi, și în zilele noastre, este realizat „de condamnații, de nenorociții” pământului, de sărăcuții cristoși… „De fiecare dată când i-am făcut un bine vreunuia dintre ei, i-am făcut lui Dumnezeu”, dar în special ni l-am făcut nouă, căci binele făcut lor ne mântuiește pe noi… Dacă ajut un sărac, nu însemnă că-i fac lui un bine, ci mă mântuiesc pe mine, pentru că pentru prima dată eu devin fiu tocmai făcându-mă fratele săracului… De fapt, săracul mă mântuiește: deja m-a mântuit luând asupra Sa blestemul meu, adică răul pe care l-am făcut… Apoi, gestul meu minim de bunătate față de cel sărac mă mântuiește „a doua oară” pentru că mă face fiu al lui Dumnezeu, deoarece îl recunosc ca fratele meu…

„Întreaga mulțime”… Iar în mulțimea care strigă fiecare om e chemat să recunoască vocea sa… Nici Petru nu știa ce să facă cu acest Mesia. Și atunci Isus moare pentru toți…

Trebuie să fim atenți să nu spunem că „mulțimea striga, dar eu nu am legătură cu acest strigăt”

Dacă noi am fi fost prezenți, cel puțin am fi mers în altă parte…

Când vorbește despre Păcătoși, Pavel adaugă: „Dintre care eu sunt cel dintâi”… Prin urmare, în strigătul mulțimii „Răstignește-L” să recunoaștem și vocea noastră: „Și eu am strigat: Răstignește-L”… Faptul de a ne da seama că și noi avem o responsabilitate reprezintă condiția necesară pentru ca apoi să ne simțim mântuiți

Creștinii care nu s-au simțit responsabili printre cei care strigau „răstignește-L”, ce au făcut? Au ucis milioane de evrei care răstigniseră doar un Om și i-au ucis în baza unui „motiv just”, după părerea lor…

Numai când știu că eu am strigat „răstignește-L”, cunosc pentru cine a murit, știu cine e Omul liber – e Cel care mă iubește în acest fel – și știu cine sunt eu: sunt un om iubit așa. Și se sfârșește și pentru mine răul, violența, devin om liber, devin rege…

Ceea ce Petru a înțeles în cateheza anterioară, acum întreaga mulțime este invitată să înțeleagă…

Și-i interesant că până la urmă toate împlinesc planul lui Dumnezeu: Pilat mulțumește mulțimea, îl mulțumește pe Baraba, toți sunt mulțumiți. Și Dumnezeu însuși e mulțumit pentru că poate spune: „Cel puțin acum toți sunt mântuiți”…

De ce? Pentru că toți M-au prins (luat) în mâinile lor și toți pot vedea felul în care Eu Mă las prins și că sunt diferit de dumnezeul pe care ei și-l imaginau, și inclusiv ei sunt fiii Mei, sunt diferiți de ceea ce-și închipuiau că sunt…

Așadar, întreaga problemă e să ne dăm seama de prezența acestui Trup în mâinile noastre, Trup care-i dat mereu în istorie sub semnul Fiului Omului, care e Acesta, răstignitul…

Prin urmare, aceasta este latura pozitivă a sentinței răstignirii: „Căci asupra Sfântului Tău Fiu Isus, pe care Tu L-ai uns, s-au adunat laolaltă, cu adevărat, în cetatea aceasta, și Irod, și Pontius Pilat cu păgânii și cu popoarele lui Israel, ca să facă toate câte mâna Ta și sfatul Tău mai dinainte au rânduit să fie” (F.Ap. 4, 27-28).

Faptul comic este următorul: tot răul adunat împreună, alcătuit din arhierei, politicieni, din mai-marii Imperiului Roman, din toate mulțimile…, până la urmă nu face nimic altceva decât să mântuiască lumea prin tăcerea lui Isus!… Mare este Dumnezeu!

Aceasta este într-adevăr o scenă regală a atotputerniciei lui Dumnezeu care este legat, dus, dat, biciuit și răstignit…

Aceste scene trebuie să le contemplăm mereu, căci nu le putem înțelege o dată pentru totdeauna… Fiul omului, regele nostru, Domnul nostru, este misterul adevărat al omului și este mântuirea noastră…

Autor: pr. Silvano Fausti
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Gabriela Neag și Cecilia Fratila