Matei 21,1-11

Psalmistul ne spune că Domnul vine pentru a pronunța judecata Sa, așteptată de tot pământul.

Toți așteptăm ca El să fie regele pământului, pentru că cunoaștem mulți alți regi care nu ne guvernează după criteriile Domnului… Împărăția lui Dumnezeu înseamnă libertatea omului, dreptate, solidaritate și multe alte lucruri pe care le vom prezenta în această cateheză… Ce înseamnă Împărăția lui Dumnezeu, care este marea așteptare a omului?

În cateheza anterioară am expus minunea cu cei doi orbi din Ierihon, care e ultima minune pe care o săvârșește Isus, cea de a ne face să venim la lumină, de a ne naște. Și, după cum fiul care se naște vine la lumină pentru că vede fața mamei, la fel și noi venim la lumină atunci când vedem Fața lui Dumnezeu, care e deopotrivă Maică și Tată, Fața Domnului și a gloriei Sale…

După vindecarea ochilor, în această cateheză ne este oferită lumina, o lumină în care să vedem tot restul Evangheliei de acum înainte. De acum intrăm în centrul Evangheliei: Isus, care sosește la Ierusalim, ia în mâna Sa puterea… și ni se arată care e puterea Sa… puterea lui Dumnezeu, puterea de a da viață.

Așa cum Dumnezeu a creat lumea și a văzut că era frumoasă, apoi l-a făcut pe om și a văzut că e foarte frumos, la fel și noi, astăzi, deschizându-ne ochii și privind Fața Sa, care e fața adevărată și ascunsă a fiecărui om, e însăși Fața lui Dumnezeu, vedem că această Față e foarte frumoasă.

Să fim atenți la modul în care Isus vine să ia puterea, puterea Sa

Se citește Mt. 21, 1-11

1 Când s-au apropiat de Ierusalim şi au ajuns la Betfaghe, pe Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi discipoli 2 spunându-le: „Mergeţi în satul dinaintea voastră şi veţi găsi îndată o măgăriţă legată şi cu ea un mânz. Dezlegaţi-i şi aduceţi-i la mine. 3 Iar dacă vă va întreba cineva, să spuneţi: «Domnul are nevoie de ei, dar îi va trimite înapoi curând»”. 4 Acest lucru s-a făcut ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul care zice: 5 Spuneţi fiicei Sionului: Iată regele tău vine la tine blând, aşezat pe o măgăriţă şi pe un mânz, puiul unui animal de povară6 Discipolii s-au dus şi au făcut după cum le-a poruncit Isus. 7 Au adus măgăriţa şi mânzul, au aşternut hainele pe ei, iar el s-a aşezat deasupra. 8 Atunci mulţimea numeroasă şi-a întins hainele pe drum; alţii tăiau ramuri din copaci şi le aşterneau pe drum. 9 Mulţimile care mergeau înaintea lui şi cele care îl urmau strigau: Osana! Fiul lui David! Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului! Osana în înaltul cerurilor!” 10 Când a intrat el în Ierusalim, toată cetatea s-a tulburat şi spunea: „Cine este acesta?” 11 Iar mulţimile spuneau: „Acesta este profetul Isus din Nazaretul Galileii”.

Textul prezintă intrarea lui Isus în Ierusalim și faptul că este aclamat ca rege. Scena prezintă intrarea mesianică a lui Isus în Ierusalim… Întrebarea pe care și-o pune tot creștinismul este ultima întrebare pe care o adresează apostolii lui Isus, înainte de a se înălța la cer: „Când vine Împărăția lui Dumnezeu?”. Noi, după două mii de ani, încă ne mei întrebăm: „Când vine Împărăția lui Dumnezeu?”.

Pericopa ne răspunde la întrebarea „când vine Împărăția lui Dumnezeu”.

Împărăția lui Dumnezeu vine aici și acum, de fiecare dată când noi Îl primim pe Rege așa cum El vine.

Nu este important „când vine”, ci „În ce fel vine Împărăția lui Dumnezeu”. Împărăția Domnului vine așa cum vine Împăratul-Isus: blând și umil, pe mânzul asinei! Și, de fiecare dată când primim acest Rege, vine Împărăția lui Dumnezeu.

Întrebării, „Când vine Împărăția lui Dumnezeu?”, Isus ne răspunde că trebuie să fim martorii Săi până la marginile pământului.

Împărăția lui Dumnezeu vine prin vestirea noastră, prin mărturia persoanelor care-L primesc pe Mesia sărac și umil.

Astfel intrăm în misterul profund al Evangheliei…

Motivul pentru care Isus a fost refuzat de mai marii poporului este dat de faptul că El era un Mesia sărac și umil, călare pe un asin. Dacă ar fi venit călare pe un cal, sau într-un car de război, L-ar fi acceptat.

Toți așteptau să vină un Mesia puternic, care să stăpânească (domnească), în schimb sosește un Mesia blând și umil, călare pe mânzul asinei, care nu stăpânește pe nimeni, care vine să-Și dea viața pentru toți și, tocmai de aceea, împărățește.

Aceasta este intrarea în posesia puterii din partea lui Isus! Isus ia puterea orașului cu ajutorul asinei, la fel cum apoi va împărăți pe cruce.

Acest mod – de a fi Împărat și Mesia – este marele mister al mântuirii lumii, pe care încă omenirea nu l-a înțeles; este misterul ascuns de la întemeierea lumii. Iar „misterul ascuns” constă în faptul că Dumnezeu este sărac, umil și blând, nu este cel mai violent și puternic (dominator), așa cum ni-L închipuim.

Isus, venind cu blândețe și umilință, până la a-Și da viața pe cruce, biruiește orice violență, punând viața Sa în slujirea tuturor.

Acesta este sensul general al pericopei… În mod ciudat, protagonistul – în ceilalți sinoptici se vede și mai bine – nu este Isus, ci asinul. În textul nostru este o asină cu mânzul ei.

În Marcu și Luca, acest text este repetat de două ori, pas cu pas, prima oară ca profeție, iar a doua oară ca împlinire, pentru a ne vesti că tot ceea ce Isus spune în acest pasaj biblic este o profeție a ceea ce mereu se împlinește, și pe care discipolul trebuie să o împlinească.

Și atunci când noi o împlinim, toți spun: „Osana”, vine Împărăția Domnului; „Binecuvântat Cel care vine în numele Domnului”.

Așadar, dincolo de tot triumful, Împărăția lui Dumnezeu este cu adevărat prezentă în lume, acolo unde există „stilul” asinului, pe care vom încerca să-l înțelegem.

Așadar, după vindecarea vederii, acum ne vom referi la Fața lui Dumnezeu. Fața lui Dumnezeu ne este reprezentată de un asin.

În această cateheză asinul ne va fi învățător. Asinul este unul dintre cele mai importante simboluri ale lui Cristos.

vv. 1-2

1 Când s-au apropiat de Ierusalim şi au ajuns la Betfaghe, pe Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi discipoli 2 spunându-le: „Mergeţi în satul dinaintea voastră şi veţi găsi îndată o măgăriţă legată şi cu ea un mânz. Dezlegaţi-i şi aduceţi-i la mine.

Isus este aproape de Ierusalim, care este ținta (punctul de sosire) întregii Evanghelii. Acum a sosit la Betfaghe – care înseamnă casa smochinului imatur – unde se făceau purificările mai înainte de a intra în orașul sfânt. În cateheza următoare se va vorbi despre smochin…

Așadar, acum Isus, la Betfaghe, purifică așteptările noastre, ca să putem intra împreună cu El în Ierusalim.

Scena se desfășoară în partea orientală – în Muntele Măslinilor -, de unde răsare soarele, de unde se aștepta sosirea Mesiei, unde era Poarta frumoasă prin care El trebuia să treacă.

Și Isus „trimite doi discipoli”… Aceasta e misiunea definitivă a discipolilor: trimiși doi câte doi.

Iar misiunea discipolilor este la fel ca a Domnului. Ce trebuie să facă discipolii? Ce trebuie să facă Biserica?

Să meargă și să afle o asină legată cu mânzul ei, pentru a-i elibera.

Întreaga misiune a Bisericii, toată misiunea lui Cristos constă în a merge în lumea întreagă să afle un lucru care deja există, dar care este legat. „Legat” înseamnă opusul „liberului”. Trebuie eliberat și condus la Domnul. Ce este acest lucru atât de important, încât, imediat după, se va spune „Domnul are nevoie”?

Este o asină cu mânzul ei! O ființă…

Asinul este un animal de slujire, de lucru, care are însușirea de a transporta greutățile altora.

În Gal. 6,2, Pavel spune „Purtați-vă sarcinile (greutățile) unii-altora și așa veți împlini [toată] legea lui Cristos”. Căci întreaga lege a lui Cristos este legea asinului, a celui care duce greutățile altora; a-l sluji pe celălalt din iubire.

Avem o inscripție la Palatino – lângă Foro Romano – care reprezintă un crucifix cu cap de asin, care nu este o blasfemie, ci o iconografie a lui Cristos, iar dedesubt scrie: „Alexamen îl adoră pe Dumnezeul său”. Dumnezeul nostru este unul care stă pe cruce, punându-Și propria viață în slujirea noastră.

Iar asinul se opune calului și carului de război, după cum se spune în citatul lui Zaharia, 9,9, amintit imediat după, în Evanghelie.

Cine are puterea – împăratul – merge călare pe cal, un animal mult mai prestigios… și care se supune, execută comenzile omului și poate fi bine dresat; calul poate fi dominat, apoi cu ajutorul lui, omul stăpânește…

Cine vrea puterea merge cu carul de război: deja existau astfel de căruțe în acea vreme, trase de cai, acoperite și prevăzute cu sârmă tăioasă, în care stăteau arcașii. Isus nu vine nici călare pe cal, nici într-un car de război; nu vine precum un om care vrea să stăpânească, nu vine ca un om care domină. Nici nu vrea și nici nu are în mâna Sa puterea.

Singura putere pe care o are este cea de a servi și de a-Și da viața. Tocmai de aceea El ne eliberează de orice putere.

Imediat după aceasta va urma purificarea Templului, care înseamnă distrugerea Templului. Cu alte cuvinte, se termină (se destramă) imaginea diabolică pe care toți o avem despre Dumnezeu, ca și cum El ar fi Cel mai puternic, care-i are la mână pe toți.

Dumnezeu nu are la mână, nu stăpânește pe nimeni! Dumnezeu este Cel care se dă pe mâinile tuturor: „Trupul Meu dat (jertfit) pentru voi”. Aceasta este revelația lui Dumnezeu! Și e opusul a tot ceea ce noi gândim.

Iar „omul după chipul lui Dumnezeu” nu este cel pe care noi ni-l închipuim, adică cel puternic, bogat și care-i domină pe toți; acest fel de om este unul falit, distrus. E un sărăcuț și trebuie să ne rugăm pentru el, pentru ca și el să înțeleagă cine este și ce înseamnă omul adevărat.

Omul adevărat este cel care știe să iubească și să-i slujească pe toți! Și aceasta este libertatea „politică”, pentru că Isus e un Mesia politic; gestul Său este unul politic, adică privește relațiile dintre oameni.

Sfârșește, în blândețea Fiului, acea violență de la început (originară) care stătea la baza raporturilor interumane în cetatea omului, oraș care întotdeauna se ridică pe cadavrul fratelui mai slab.

Însă cel mai slab, în realitate, este însuși Domnul, care ne eliberează de orice stăpânitor, pentru că El, care e Domnul (Stăpânul), nu este Cel mai puternic, ci este Cel mai umil și blând. Iar puterea Lui nu constă în a subjuga niciun om, ci în a-i elibera pe toți oamenii, ajutându-i să ajungă la maxima libertate de a ști să-și dea viața, la fel ca El, nu să le ia viața tuturor.

Isus, prin modul Său de a se comporta, ne corectează, ne educă, ne eliberează atât de falsa imagine despre Dumnezeu – cum că El ne-ar stăpâni pe toți -, care stă la baza tuturor relelor noastre, cât și de falsa imagine despre om, căci, după noi, omul realizat este cel care-i calcă în picioare pe toți ceilalți… Nu! Un astfel de om este falit…

Omul realizat este cel care știe să slujească, chiar și la un nivel mai mare, știe să servească cetatea, adică exercită caritatea politică; e omul umil care dăruiește; cel care practică solidaritatea.

Aceasta este Împărăția lui Dumnezeu, care există în baza mărturiei noastre.

Împărăția lui Dumnezeu, care e Tatăl, nu este nimic altceva decât Împărăția Fiului, care – deja – este Împărăția fraților. Când noi trăim fraternitatea, solidaritatea, când ne ducem reciproc greutățile – aceasta este solidaritatea – când nu profităm de limita celuilalt pentru a-l domina, ci îl ajutăm și intrăm în comuniune, doar atunci împlinim Împărăția lui Dumnezeu, „până la sfârșitul lumii”, adică mereu.

Astfel, Isus ia în mână puterea Sa, care e puterea lui Dumnezeu.

Tocmai de aceea – mai înainte – evanghelistul relatează minunea vindecării orbului, pentru că trebuie să ni se vindece vederea, pentru a vedea stilul lui Isus.

Trebuie să ni se vindece vederea pentru a vedea această minune și aceasta e adevărata convertire, adică faptul de a-L înțelege pe Dumnezeu și a pricepe adevărul omului. Care nu este adevărul pe care-l credem noi! Adevărul despre Dumnezeu ni-l arată Isus: El nu vine călare pe cal, ci pe asin, și așa împărățește.

Asinul e modest, umil, blând, dar știe ceea ce trebuie să facă; nu reușim să-l determinăm să facă tot ceea ce vrem noi… Există zicala: „ești un asin”, spusă celor care nu sunt inteligenți, nu pot învăța bine și nu pot fi „dresați”… În schimb, asinul știe ce are de făcut: își face datoria sa și atât. Nu-l putem face să alerge în grabă, sau să-l folosim la circ…

Omul ia calul ca model… Calul poate fi dresat foarte bine, căci se supune oricărui lucru aparent imposibil, numai să realizeze spectacolul, exchibiția…

Asinul nu se lasă, ci face doar ceea ce trebuie să facă, adică duce greutatea, deci este util, folositor, căci slujește.

Asinul este simbolul lui Cristos.

Isus i-a trimis pe apostoli, doi câte doi, să meargă – aceasta e misiunea – tocmai să afle acest asin… Iar împreună cu asina este legat și puiul ei. Cu alte cuvinte, de la Adam până la noi, în toți este „legată” asemănarea noastră cu Dumnezeu. Și peste tot o vor afla legată… Iar misiunea este „să dezlege” această capacitate de a iubi și de a sluji; această capacitate divină, care e prezentă în fiecare dintre noi; acest „chip și asemănare” cu Tatăl.

Iar, după ce i-au dezlegat, „să-i conducă la Isus”. Și aici Fiul împărățește.

Să întrupăm spiritul slujirii care-i spiritul Evangheliei, care e Spiritul lui Isus, care e asinul… Întruparea lui Isus este temelia spiritului slujirii

În 1 Cor. 1,18 se spune că „cuvântul crucii” nu este atât „nebunie” – din cerințe lingvistice s-a tradus „nebunie” – ci este „stupiditate”; cuvântul crucii e stupiditate… Căci cum putem crede că avem lumea în mână, că schimbăm soarta lumii pornind de la cruce și intrând în oraș pe mânzul asinei?

v. 3

3 Iar dacă vă va întreba cineva, să spuneţi: «Domnul are nevoie de ei, dar îi va trimite înapoi curând»”.

Cine este acest „cineva” care se împotrivește dezlegării asinului?

Cei dintâi care ne împotrivim (care obiectăm) suntem noi înșine. Ne întrebăm: „La ce ne folosește să slujim?”. Căci suntem convinși că, dacă slujim, doar ne pierdem viața și pe noi… Nu schimbăm lumea slujind… Este prima obiecție pe care toți o avem… Dar Împărăția lui Dumnezeu nu este o realitate foarte mare, care se impune și pe care toți o recunosc, și care-i stăpânește pe toți? La ce folosește să fie dezlegat un asin? Aceasta este toată misiunea discipolilor? Oare aceste lucruri dorea să le facă pe pământ Fiul lui Dumnezeu? Ar fi fost mai bine să nu se deranjeze să le facă… Mai mult, El a făcut exact ceea ce noi nu vrem… Noi dorim cu totul altceva.

„Răspunde: că-I trebuie Domnului [că Domnul are nevoie]”. Este singurul lucru, în Evanghelie, de care Domnul are nevoie. Domnului nu-i trebuie niciun alt lucru. Domnul poate fi fără toate celelalte lucruri. Însă El are nevoie de sărăcie și de umilință – pentru că sunt însușirile Sale – și sunt caracteristicile iubirii. Întotdeauna iubirea e săracă, umilă și slujitoare. Și, deoarece Domnul e iubire, are nevoie de toate acestea. Și acolo unde află aceste însușiri, se regăsește pe Sine, Îl află pe Fiul Său.

Și este singura nevoie pe care Dumnezeu o are.

De ce anume este nevoie pentru a realiza Împărăția lui Dumnezeu? De nimic dintre lucrurile pe care noi ni le închipuim… De nimic dintre lucrurile pe care apostolii și le imaginau: nici cai și nici care de război. Suntem precum David, care luptă cu Goliat… Nu înseamnă că suntem slabi, ci avem prea multă armură pe noi… și de aceea nu ne putem mișca. Ceea ce ne lipsește – în mod paradoxal – este exact tot ceea ce noi avem: întreaga violență, putere, stăpânire, lipsa umilinței, a spiritului de slujire, a disponibilității… Și Domnul are nevoie tocmai de toate valorile pe care noi le disprețuim… Tocmai cu ajutorul umilinței și al slujirii, El a schimbat radical lumea. Și după 2000 de ani încă vorbim despre El…

Dacă ar fi venit călare pe cal, ar fi dispărut la fel ca toți ceilalți, sau, mai rău, ar trebui să-l ținem deasupra capului nostru ca stăpân (dominator), și cine ne-ar mai putea elibera de un astfel de dumnezeu? Nu am mai reuși să-L ucidem… Și ar fi un dumnezeu care ne ia libertatea.

În schimb, Isus, cu acest stil, ne-a dat libertatea; ne ajută să ne interogăm și e critic (potrivnic) față de orice încercare care subjugă omul… Este mare această putere a asinului!… Și are nevoie Domnul…

În textul paralel din Marcu, Isus, o singură dată, se numește „Domnul”, adică Dumnezeu, pentru că El este Dumnezeu tocmai călare pe asin. Pentru că Dumnezeu e iubire și tocmai în iubire și în slujire se revelează Dumnezeu, nu altundeva… În alte locuri nu este Dumnezeu. În alte locuri e diabolic! Și e adevărat că de fiecare dată – în Evanghelia după Marcu, când Isus este proclamat (recunoscut) Fiul lui Dumnezeu, mai înainte de răstignire – Isus spune: „tăceți”! la fel cum le poruncește diavolilor. „Nu spuneți nimănui”. De ce? Pntru că pe Dumnezeu Îl înțelegem numai atunci când Îl vedem în slujirea Sa, în iubirea Sa, când își dă viața…

Este adevărat că El are nevoie, dar fii liniștit că nu ține asinul (asina și mânzul ei) pentru sine, ci ți-l trimite înapoi imediat… Și în fiecare zi îl afli la ușa ta, legat… de interesele tale, de toate temerile tale, de toate întristările tale. Și în fiecare zi va trebui să-l dezlegi, dacă vrei.

Și zilnic, când îl dezlegi, acest asin va fi mereu al tău, căci este asemănarea ta cu Dumnezeu și va fi o zi pozitivă în Împărăția lui Dumnezeu. Acea zi va fi un „Osana”.

vv. 4-5

4 Acest lucru s-a făcut ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul care zice: 5 Spuneţi fiicei Sionului: Iată regele tău vine la tine blând, aşezat pe o măgăriţă şi pe un mânz, puiul unui animal de povară.

Adevărata istorie (viață) în lume este istoria asinului: legat sau dezlegat.

Dacă noi citim cărțile trecutului aflăm istoria asinilor legați, care sunt cei care stăpânesc lumea… Iar atunci când ne merge puțin mai bine este timpul în care asinul este dezlegat… Iar misiunea creștinului este să dezlege acest asin, adică să elibereze în om capacitatea sa de a iubi, de a sluji, de a fi solidar…

Iar în lume adevărata istorie este construită de acești „doi”, mai mult, este făcută de „unul” care este asinul și care există mereu… Problema este dacă-i legat sau dezlegat…

Să ținem cont că acest punct al Evangheliei este prevestit încă de la început, deci întreaga Evanghelie țintește în acest loc, țintește la intrarea lui Isus în Ierusalim, pe mânzul asinei, și apoi la intrarea Sa în Templu.

„Așa se împlinește profeția lui Zaharia”. Este Zah. 9,9, care îndeamnă poporul Israel să se bucure pentru că, în sfârșit, vine Împărăția lui Dumnezeu, și explică faptul că Mesia vine pe mânzul asinei – un animal care poartă greutățile – vine blând, și tocmai în acest fel continuă să contribuie la dispariția cailor și a carelor de luptă… Deci tocmai cu acest asin, Isus face să dispară puterea care ține omul sclav sau încearcă să-l subjuge; face să dispară puterea violenței. Și începe puterea libertății, a iubirii, a slujirii, a solidarității, adică începe Împărăția lui Dumnezeu.

Este clar că e o problemă de iluminație, adică de vindecare a orbului; și de decizie personală…

Zah., 9,9, reia un citat din Isaia 66,11, în care se spune să vestim! Și nu atât să dăm o simplă informație… Ci să vestim vestea bună, la care poate că mulți nu se așteaptă, pentru că ei așteaptă calul, stăpânul. În schimb, în acest loc trebuie să vestim că Mesia vine blând.

Să ne gândim ce frumoasă ar fi lumea în care în locul violenței ar domni blândețea, căci s-ar sfârși violența din raporturile noastre interpersonale, sociale și la toate nivelurile… O lume în care ar domni solidaritatea. Căci, sfârșindu-se violența și agresivitatea, limita celuilalt ar deveni locul colaborării; ar fi o lume frumoasă, așa cum Dumnezeu a gândit-o încă de la început. E lumea după chipul lui Dumnezeu.

Istoria este revelație. Și acum înțelegem de ce… Pentru că sistemul de violență pe care l-am inventat și care, într-un fel, ne folosea ca amenințare în vederea descurajării violenței, pentru a o ține în frâu cu ajutorul legilor, în zilele noastre observăm că violența nu poate fi frânată. Adică violența poate cu adevărat să distrugă lumea. De aceea violența devine apocaliptică, adică revelează lipsa ei de sens. În timp ce în trecut putea să pară că avea un sens… Atunci problema este aceea să ne schimbăm jocul… De aceea epoca noastră este o epocă de revelație a Evangheliei, adică este clar că de acum înainte nu ne mai putem juca jocul violenței… Deci, ori schimbăm jocul și, în sfârșit, înțelegem că Dumnezeu are dreptate cu porunca iubirii, prin blândețe, prin solidaritate, prin umilință, ori, dacă nu, este imposibil să mai trăim…

Așadar, în zilele noastre istoria devine locul unei mari revelații: înțelegem adevărul făgăduinței și al Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă mai înainte această comprehensiune putea să o aibă cineva, care ar fi intuit prin faptul că a fost iluminat, sau s-a convertit, sau pentru că a crezut în acest Cuvânt dincolo de toate lucrurile din lume care-i vesteau opusul, în zilele noastre se impune în mod evident că nu putem merge înainte cu ajutorul violenței, că lumea a devenit de nelocuit. Acesta este sensul jubileului, al anului sfânt…

vv. 6-7

6 Discipolii s-au dus şi au făcut după cum le-a poruncit Isus. 7 Au adus măgăriţa şi mânzul, au aşternut hainele pe ei, iar el s-a aşezat deasupra.

Discipolii, probabil, ar fi făcut ceva diferit, însă au făcut „ceea ce Isus le-a poruncit”.

Se poruncește un lucru pe care un om nu l-ar face… Altfel este inutil să fie poruncit.

Isus le-a poruncit, pentru că ei încă nu înțelegeau… Vor înțelege după…

„Și au condus la El asina și mânzul…”. Să ne gândim la întâlnirea dintre asin și Domnul. În sfârșit îl vede liber. Marea dorință din veșnicie – pe care o are Domnul despre noi – este să vadă libertatea noastră, care este după chipul Său.

„I-au pus veșmintele (mantiile)”: veșmintele sunt prezente și-n pilda orbului. Mantia reprezintă totul: casa, haina, patul, plapuma. Iar orbul aruncă totul… Adică totul este aruncat, investit, pus pe asin, adică se investește totul în slujire.

Iar Isus s-a așezat… E interesant că din text rezultă că Isus se așază pe doi asini. Nu poate fi vorba de o neglijență a autorului! Așadar este adevărat: oriunde este un asin, oriunde există slujire, acolo se află Dumnezeu. Acolo Dumnezeu este întronarea. Acest „a se așeza” indică întronarea. În acest loc apare Dumnezeu pe pământ în mod vizibil.

Avem reacția mulțimii…

vv. 8-9

8 Atunci mulţimea numeroasă şi-a întins hainele pe drum; alţii tăiau ramuri din copaci şi le aşterneau pe drum. 9 Mulţimile care mergeau înaintea lui şi cele care îl urmau strigau: Osana! Fiul lui David! Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului! Osana în înaltul cerurilor!”

Acest text este un citat din Ps. 118, care este Psalmul recitat în sărbătoarea tabernacolelor (a chivoturilor) care celebrează sfârșitul Exodului, sfârșitul sclaviei. Cu alte cuvinte, acolo unde există această atitudine a asinului, acolo s-a terminat exodul și începe libertatea; s-a încheiat procesul eliberării și începe libertatea… Apoi, Psalmul era recitat și cu ocazia sărbătorii culesului roadelor pământului, cântând intrarea în pământul făgăduinței. Acolo unde există acest spirit de solidaritate există libertate și se intră în pământul lui Dumnezeu, pământul în care există condițiile necesare pentru a trăi; se intră în însăși viața lui Dumnezeu, care e libertatea și iubirea, în mod stabil, continuu.

Acest Psalm se recită și cu ocazia sărbătorii darului Legii… Cu alte cuvinte, sărbătoarea corturilor înmănunchează aceste trei sărbători… Unde există acest asin, este împlinită întreaga lege și omul este cu adevărat liber.

Așadar, în gestul lui Isus avem realizarea (împlinirea) Exodului, posedarea pământului făgăduinței, adică, în sfârșit, cei blânzi stăpânesc pământul… Și este exact opusul a ceea ce astăzi se întâmplă, deoarece numai violenții îl posedă și-l stăpânesc.

Blânzii stăpânesc pământul… Aceasta este Împărăția Domnului și avem împlinirea Legii, care este iubirea… Așadar, avem deplina împlinire a întregii făgăduințe a lui Dumnezeu și realizarea fiecărei dorințe a omului…

Matei folosește intenționat acest citat, pentru a ne arăta greutatea acestui gest, așa cum mulțimea l-a primit.

„Binecuvântat Cel care vine în numele Domnului”… „Cel care vine” este Mesia. Și astfel vine El în numele Domnului! Dacă nu vine astfel, înseamnă că nu vine în numele Domnului, ci este un blestemat și adaugă blestem după blestem… E un mesia fals…

Fil., 2, 1-11, relatează coborârea lui Isus la noi, în umilință. Și de aceea Dumnezeu i-a dat un nume mai presus de oricare alt nume

vv. 10-11

10 Când a intrat el în Ierusalim, toată cetatea s-a tulburat şi spunea: „Cine este acesta?” 11 Iar mulţimile spuneau: „Acesta este profetul Isus din Nazaretul Galileii”.

Isus intră în Ierusalim. E modul prin care El ia puterea…

Vom vedea ce fel de consecințe are, pentru Templu, felul Său de a intra în Ierusalim… Templul fiind centrul Ierusalimului…

Întregul oraș este „cutremurat” la fel ca atunci când magii se prezintă la Irod și-l întreabă: „Unde este regele iudeilor?”.

Lumea se întreabă: „Cine este acesta?”. Acesta este Regele! Și cine este? Este Isus Nazoreul, în care se împlinesc toate făgăduințele, spunea Matei la cap. 2, versetul 23.

Cu alte cuvinte, tocmai în acest fel Acesta este Regele, Mesia și Nazoreul care împlinește toate făgăduințele lui Dumnezeu.

Iar restul Evangheliei de acum înainte ne va arăta că îndată ce El a intrat în oraș, încet-încet îl cucerește în totalitate: adică Evanghelia ne va prezenta diferitele dispute cu privire la principiile noastre, la modul nostru de a vedea viața, moartea și raporturile interumane. Și El le cucerește cu criteriul blândeții și al umilinței, până când, pe cruce, în sfârșit, împărățește, dându-Și viața pentru toți.

Mulțimea rămâne dezorientată înaintea lucrurilor făcute de Isus. Deci, întreabă: „Cine e Acesta?”. Acesta, care se prezintă astfel, care intră tocmai astfel în Ierusalim? E o întrebare sănătoasă…

Autor: pr. Silvano Fausti
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Gabriela Neag și Ioan F. Pop