În acest capitol vom putea descoperi că Dumnezeu, prin intermediarul Său, îngerul, este Cel care vine în ajutorul omului, pentru a-i restitui viaţa şi fericirea.

2.1. Îngerul Domnului: însoţitorul omului

Dacă primele patru capitole ale cărţii ne fac să ne întrebăm: „Cum se poate vindeca teama de moarte a bătrânului Tobit? Cum poate să fie fericită tânăra Sara? Cum putem rezolva opoziţia dintre credinţa ce ar trebui să-i dea libertate omului şi devoţiunile sale care însă, îl limitează şi-l pedepsesc?”, următoarele capitole ne oferă soluţiile:

„Este necesar ca omul să caute, să înceapă să călătorească; este nevoie ca o a treia persoană să ia pe umerii săi problemele altora. Astfel, Tobie îşi va descoperi sensul vieţii: salvarea a două vieţi, a tatălui său şi a soţiei sale”[1].

Prin urmare, capitolele cinci, şase şi şapte sunt esenţiale. Ele oferă soluţii dubiilor şi problemelor din primele capitole. Conţinutul lor se aseamănă cu cel al unei povestiri, în care faptele se succed rapid, fără întrerupere. În această parte a cărţii se evidenţiază faptul că dezamăgirea se poate rezolva, chiar dacă face parte din viaţa noastră, uneori amară, alteori dulce. Întrebarea este la ce te ajută dezamăgirea? Faptul că eşti creştin te ajută să înfrunţi deziluziile mai bine decât un ateu?

În aceste capitole se vorbeşte mai puţin despre Dumnezeu şi despre dreptate şi mai mult despre acţiunile personajelor care sunt drepte şi fidele legii şi care doresc să înveţe ceva pozitiv şi benefic din experienţa decepţiei.

Capitolul al cincilea începe cu vorbele lui Tobie, care îşi asigură tatăl că va face tot ceea ce i s-a spus:

„Şi răspunzând, Tobie a zis: «Tată, voi face tot ce mi-ai poruncit! Dar cum voi putea să primesc argintul? El nu mă cunoaşte pe mine, şi nici eu nu-l cunosc pe el. Ce semn de recunoaştere îi voi da, ca să mă creadă şi să-mi dea argintul? Şi nu cunosc nici drumurile pentru această călătorie în Media». Atunci tatăl i-a dat înscrisul şi i-a zis: «Găseşte-ţi un om care să te întovărăşească şi îi voi plăti eu şi du-te după argint până sunt încă în viaţă!»” (Tb. 5, 1-3).

Totuşi, fiul obiectează că nu cunoaşte drumul, nu ştie cum să acţioneze, nu este un om cunoscut… poate nu va reuşi să recupereze banii. Pretexte asemănătoare găsim şi noi, atunci când ne este frică. Care sunt căile necunoscute, care ne-ar ajuta să ne realizăm obiectivele în viaţă? Care sunt oamenii care ne-au influenţat viaţa de credinţă?

Textul biblic ne informează că tatăl nu rămâne indiferent, ci îşi ghidează fiul pe drumul vieţii… Ne-am străduit şi noi să îi ajutăm pe alţii să-şi găsească drumul în viaţă? Sau am preferat să îi luăm în derâdere?

Poruncile ne ajută, dar avem nevoie de cineva care să ni le explice. Avem nevoie de un tovarăş de drum. De aici înainte, legea trece în plan secund, iar pe primul loc urcă îngerul Rafael. Deoarece drumul care trebuia parcurs în vederea recuperării împrumutului făcut în urmă cu douăzeci de ani era lung şi periculos, tatăl caută un ghid care să-i însoţească fiul, ajutându-l să-şi împlinească misiunea. Tatăl său doreşte ca Tobie să fie acompaniat de o persoană experimentată. Îl va însoţi Azaria, care este, de fapt, îngerul Rafael. Nu numai Tobit se preocupă de fiul său, ci şi Dumnezeu, care îi trimite un înger. Tobit îl întreabă: „Spune-mi, frate, din ce seminţie şi din ce neam eşti?” (Tb. 5, 11), dar va primi răspuns numai la sfârşitul cărţii. Ce fel de îndrumători căutaţi pentru copiii voştri? Îi căutaţi? Cine este însoţitorul vieţii voastre şi în ce fel vă ajută?

Bătrânul Tobit îi caută fiului său un ghid, deoarece este conştient că singur, fiul nu este în stare să reuşească! Câţi părinţi demonstrează că nu se încred în copiii lor? Iniţial, tatăl doreşte doar un ghid profesionist care să-i arate calea, atunci când fiul ajunge la răscruce de drumuri. El doreşte să ştie din ce familie vine Rafael. Logica sa este clară: o familie bună şi morală este garanţia unei credinţe adevărate. Căutând un om care să cunoască drumul, Tobit a găsit un înger care l-a ajutat pe fiul său să se căsătorească, l-a vindecat pe el de orbire, a înlăturat blestemul Sarei, iar înmormântările le-a schimbat în sărbători. Prin urmare, atunci când dorim să ne schimbăm viaţa, când căutăm un expert… avem şansa să întâlnim un înger.

Iată noutatea! Iată schimbarea mentalităţii tatălui, reflectată în persoana tânărului: trecerea de la „a sta aplecat peste lege” (chiar şi atunci când soţia, „carne din carnea mea”, adică tovarăşul de viaţă cel mai bun pe care Domnul mi l-a dăruit, nu mă înţelege şi mă jigneşte) la a călători alături de înger. Aşadar, trebuie să găsim prieteni de încredere, alături de care să pornim în călătoria vieţii, altfel există riscul stagnării şi al izolării şi al îngropării morţilor. Iată importanţa părintelui spiritual!

Azaria, care se prezintă ca fiind „un om în căutarea unui loc de muncă”[2], îl grăbeşte pe Tobie[3], dând impresia că nu este prea educat! Problema este alta: atunci când te vizitează Domnul, nu întârzia cu alte treburi! În acea clipă trebuie să te hotărăşti, eşti chemat să călătoreşti, să te maturizezi, căci numai astfel vei ajunge la mântuire.

În capitolul al cincilea, îngerul Rafael nu doreşte să-şi descopere identitatea şi „minte”. El preferă să-şi arate mai întâi puterea vindecătoare. Dacă i-ar fi spus lui Tobit − care trăia clipe dramatice − că este trimisul lui Dumnezeu, acesta nu ar fi putut înţelege.

Măreţia lui Tobit şi a lui Tobie reiese din faptul că ei se încred în cuvintele lui Rafael:

„«Dar spune-mi: Ce plată trebuie să-ţi dau eu? Îţi dau o drahmă pe zi şi toate cele de trebuinţă pentru tine ca şi pentru fiul meu şi-ţi voi mai adăuga încă la plată, dacă vă veţi întoarce cu bine». Şi aşa s-au înţeles. Atunci tatăl a zis către Tobie: «Fii gata de drum şi plecaţi cu bine». Şi fiul său a pregătit cele pentru drum, iar tatăl i-a mai zis: «Du-te cu omul acesta şi Dumnezeu, Cel care locuieşte în ceruri, va îndrepta calea voastră şi îngerul Lui va merge împreună cu voi!» Şi amândoi au ieşit să plece şi s-a dus cu ei şi câinele tânărului” (Tb. 5, 15-17).

Înseamnă că măreţia noastră reiese din convingerea că suntem iubiţi şi mântuiţi de Dumnezeul nostru, precum şi din alegerea de a-I împlini voia. De fapt, aceasta este misiunea vieţii noastre pe calea către cer.

Din acest moment dispar cuvintele legate de „moarte” şi apar cele legate de „sănătate” şi „vindecare”. De aici înainte, vom auzi refrenul „Mergeţi sănătoşi şi să vă întoarceţi sănătoşi!”. Trebuie să ştim că „tânăr” sau „bătrân”, „bărbat” sau „femeie” indică „vârste” sau „un fel de a fi” ce ne caracterizează pe fiecare în sens general[4]. La fel, „tatăl” şi „mama” sunt cele două dimensiuni ale fiului (tatăl, simbolizând banii; mama, reprezentând latura sentimentală interogativă: „de ce fiul a trebuit să plece?”). Tata se gândeşte la bani, mama priveşte mai mult la viaţă. De fapt, înţelegerea pe care o fac cu îngerul se realizează pe baza banilor. Tobie însă se va căsători şi va afla „viaţa”, fericirea. Apoi nu va mai vorbi de bani. Mulţumirea finală este pentru mama, nu pentru tata. Mântuirea constă în valorificarea vieţii şi nu în obiectele din jurul nostru (banii), dar fără îndemnul tatălui, fiul nu ar fi plecat. Tatăl are o fire practică, organizează totul. Astfel, tatăl şi mama sunt cele două părţi care compun fiinţa noastră. Important este să aflăm echilibrul.

De la Rage la Ecbatana sunt 300 km care nu pot fi parcurşi în două zile. În timp ce cititorul cunoaşte identitatea lui Rafael, personajele povestirii nu o cunosc[5].

Din textul biblic observăm că Ana este îngrijorată de pierderea fiului şi nu se mai gândeşte la bani, pentru care mai înainte se certase cu soţul ei. Acum este ea cea cuprinsă de sentimentul disperării, dar soţul ei o încurajează. Ana era iniţial preocupată de bani, dar acum se teme că fiul − garanţia ajutorului său la bătrâneţe − nu se va mai întoarce. Ea – asemenea multor părinţi din zilele noastre – se preocupă numai de binele propriu, cu preţul de a-i nega fiului ei împlinirea vieţii. Din păcate, acesta este şi egoismul nostru, din cauza căruia nu îi lăsăm pe alţii să trăiască, gândindu-ne doar la avantajele noastre… Tobit şi Ana trebuie să înveţe că fiii nu sunt proprietatea lor, iar ei − ca părinţi − trebuie să le ofere darul cel mare: libertatea! Plecând, Tobie a tăiat „cordonul ombilical”, ce-l împiedica să devină un adult responsabil, liber.

„Pelerinajul” este simbolul trecerii lui Tobie în lumea adulţilor. În acel timp era greu şi periculos să călătoreşti. Totuşi, tânărul – asemenea fiecăruia dintre noi – trebuie să plece, să se despartă de familia sa, să se avânte în periculoasa şi riscanta aventură a vieţii, care îl va duce la maturizare.

Există mereu un scop în viaţa noastă. Ţelul lui Tobie era material. Pentru cei care credem, dincolo de obiectivul nostru putem afla o ţintă diferită, care nu ne este clară de la început. La fel ca Avram[6], Tobie pleacă pe o cale căreia nu-i cunoaşte încă sfârşitul:

„Aşa este pentru fiecare dintre noi: pe de o parte, viaţa este o călătorie către necunoscut, pe de alta, un pelerinaj către o ţintă pe care putem să o descoperim numai dacă ne lăsăm conduşi de Dumnezeu. Călătoria lui Tobie este o intrare în dificilul drum al descoperirii credinţei”[7].

Pe drum, Tobie are nevoie de o călăuză. Dumnezeu însuşi – în persoana îngerului − i se alătură şi-l însoţeşte pe calea vieţii sale! Tobie nu este conştient de asta, dar înţelege că a aflat un prieten! În chip similar, am simţit că Dumnezeu s-a apropiat de noi, prin nişte oameni binevoitori? Tânărul va pricepe acest lucru la sfârşitul călătoriei… „Îngerul se arată sub chip de om, învăţându-ne faptul că modul în care Îl descoperim pe Dumnezeu, se realizează printr-un alt om”[8]. Tot astfel, Domnul ni se înfăţişează prin oamenii care ne conduc, fără să pretindă să ne domine.

Istoria lui Tobie ne ajută să înţelegem că trebuie să ne încredem în providenţa divină, fără să renunţăm la libertatea noastră! Acţiunea lui Dumnezeu presupune, implică şi solicită colaborarea liberă a omului! Numai Creatorul poate să ne scape de o religiozitate care ne sclavizează! Acest lucru îl vedem traducând numele îngerului Rafael, care înseamnă „Dumnezeu vindecă”.

Călătoria lui Tobie ar fi putut reprezenta o fugă, o renegare a tradiţiilor propriei familii, asemenea fiului risipitor. Acest text este important, deoarece autorul sacru ne descoperă care este soluţia lui Dumnezeu la problemele noastre, dar şi faptul că protagoniştii aleg în chip responsabil şi liber să asculte şi să se încreadă în Domnul, până la capăt!

Notăm cum credinţa bătrânului Tobit n-a reuşit să-i ofere ceea ce spera: bucuria de a trăi. O astfel de credinţă este moartă, duşmană a omului. Poate din această cauză multe predici ale preoţilor nu reuşesc să penetreze inima credincioşilor: ei au o credinţă moartă, o viaţă fără fericire… Noi ce viaţă avem?

Întreaga călătorie este un prilej pentru tânăr care are menirea de a descoperi identitatea celui care îl însoţeşte, precum şi faptul că Dumnezeu este mereu prezent în viaţa sa. Care este sensul călătoriei noastre?

Abia când se va întoarce acasă îi va fi dezvăluită identitatea personajului misterios: trimis de Dumnezeu pentru a manifesta faţă de familia lor bunătatea şi grija sfântă a Domnului pentru oameni. Deoarece Tobie se va încredinţa şi va asculta de însoţitorul său, călătoria se va împlini, iar el va realiza mult mai mult decât se aştepta: va înfăptui lucruri bune pentru el, pentru cei pe care îi va întâlni şi pentru tatăl său. La sfârşitul călătoriei, tânărul va descoperi că adevăratul său interlocutor este Dumnezeu, care l-a însoţit, l-a ajutat şi l-a sprijinit cu braţul Său puternic. Chiar dacă Tobie nu este conştient, călătoria are ca scop descifrarea, înţelegerea acestui mister al vieţii: Dumnezeu îl însoţeşte pe om şi îl sprijină! „Eşti pe cale, pentru că trebuie să înţelegi că Dumnezeu este cu tine”[9]. El te-a chemat, te-a luat din adâncul deznădejdii tale. Te-a îngrijit şi ţi-a îndreptat paşii pe calea potrivită.

2.2. Ascultarea cuvântului îngeresc biruie teama

Capitolele şase şi şapte răspund la întrebarea: „Ce să facem”? Ele sunt relatate asemenea unei poveşti. Îngerul − reprezentant al lumii superioare omului − şi câinele − simbol al lumii inferioare omului − pornesc la drum, însoţindu-l pe Tobie[10]. De fapt, tânărul este chemat să se împrietenească cu toate nuanţele universului. Pe oriunde va trece, se va simţi ca acasă. Întrucât se lasă educat de Dumnezeu, va deveni „cetăţean al cosmosului”.

Este prima noapte (întuneric, pericol) din viaţa sa departe de casă. El se apropie de râu, pentru a se răcori, însă s-a speriat de un peşte[11], care a fost pe punctul de a-l muşca de picior. Peştele − care îl ameninţă pe tânăr − este semnul greutăţilor întâlnite chiar de la începutul călătoriei. Tobie, asemenea lui Iacob[12], trebuie să ducă o luptă grea, pentru a începe o viaţă nouă. Atunci când tânărul coboară în apă şi este ameninţat de peştele cel mare, îngerul îi spune să îl prindă şi să nu îl scape. Peştele este greu de prins pentru că trăieşte în apă (simbol al pericolului, al nesiguranţei şi al morţii) şi pentru că este alunecos. Acesta este un moment bun pentru Tobie, o ocazie de har, un timp favorabil, kairós. Chiar dacă lui îi este frică şi strigă, reuşeşte să prindă peştele. De acum înainte, trebuie să înveţe să învingă frica, pentru a realiza lucruri mari.

Apa este elementul ostil omului. Dumnezeu o va stăpâni şi va face din ea un element util omului. Pentru prima dată, tânărul întâlneşte duşmănia crâncenă a „răului”. De la începutul călătoriei, apare inamicul tânărului, „cel rău”, în toate aspectele sale: atacă din exterior (eşti pentru el o pradă uşoară, deoarece eşti slab şi fără experienţă), dar şi din interior (experimentezi golul din inimă şi singurătatea amară).

Tobie strigă pentru că îi este frică. Dacă nu şi-ar fi început călătoria, nu ar fi trăit acest moment dramatic: întâlnirea cu diavolul. Trebuia să pornească la drum pentru a-şi întâlni adversarul, pentru a se măsura cu el: „Îngerul îi zise: «Prinde peştele şi nu îl lăsa să scape». Tânărul reuşi să prindă peştele şi să-l scoată la mal” (Tb. 6, 3). Îngerul are un singur sfat: „Ţi-e frică de cel rău? Să nu îţi fie frică! Luptă-te şi scoate peştele pe uscat!”. Cu alte cuvinte, Domnul ne porunceşte să nu ne fie teamă de diavol, de slăbiciunile noastre, de ispite, de duşmani, căci îi vom birui prin luptă. Mai mult, din peşte (semn al pericolului), Tobie îşi extrage medicamente în vederea vindecării bolnavilor pe care îi va întâlni.

Dacă, înaintea clipelor grele, bătrânul Tobit, chiar dacă recunoaşte că Domnul este drept, cere să moară, tânărul rezolvă problemele şi ne învaţă să luptăm cu fricile noastre! Fiul a trecut peste obstacol, pentru că s-a încrezut în sfatul îngerului. Tânărul ne învaţă că răul înfruntat şi biruit este pentru om izvorul binelui. Cei care evită lupta cu forţele diabolice nu se vor maturiza niciodată. Fiecare se maturizează în măsura în care înfruntă şi biruie adversarul, „răul” (de care noi preferăm să fugim, pentru că ne jigneşte: Sara… soţul, soţia…).

Cartea lui Tobit ne transmite un mesaj important:

„Învaţă să te lupţi cu răul; vei înţelege că acolo unde îl vezi pe cel rău, de care ai vrea să fugi, chiar acolo… îţi este dăruită posibilitatea de a te maturiza. Pentru că îl vei înfrunta şi îl vei birui, vei aduna toate acele lucruri bune de care depinde reuşita călătoriei tale”[13].

Peştele este mâncat, semn al faptului că răul biruit îi foloseşte vieţii omului, întărind-o, maturizând-o. Isus înviat mănâncă peşte. Tot astfel, creştinul mănâncă peşte, simbol al faptului că, prin pocăinţă, învinge răul şi această pocăinţă-post îl ajută în lupta cu cel rău.

Observăm că Rafael îl educă pe tânăr, fie prin exemplul vieţii, fie cu magia cuvântului, fără să-l oblige să acţioneze într-un fel sau altul, informându-l cu privire la calităţile vindecătoare ale organelor peştelui. Apoi îngerul Rafael îi vorbeşte de Sara, viitoarea sa soţie[14]. Auzind de problemele Sarei, pe Tobie îl cuprinde din nou frica. Iarăşi Rafael îl încurajează, invitându-l să nu se teamă. Totuşi este necesar ca Tobie şi Sara să se roage, pentru ca Domnul să îi salveze! Şi acesta este lucrul cel mai important! Vă rugaţi împreună, soţilor?

Cuvintele îngerului: „Nu te teme, căci ea este menită din veac pentru tine şi tu o vei mântui, şi ea va merge cu tine, şi ştiu că vei avea de la ea copii” (Tb. 6, 18b) nu arată predestinarea, ci faptul că, dintotdeauna, formarea familiei lor a fost în planul lui Dumnezeu! Încurajarea îngerului determină naşterea sentimentului de iubire în inima lui Tobie. O a treia persoană poate să ne ajute să redescoperim iubirea pentru partenerul de viaţă!

Tobie trebuie să biruie prin puterile sale greutăţile vieţii − simbolizate de râu şi de peşte, odată cu lăsarea serii. Prin stăpânirea fricii, ceea ce pentru el reprezenta un pericol, aceasta se va transforma în izvor de mântuire, atât pentru el, cât şi pentru alţii! Suntem convinşi că dificultăţile si poticnirile noastre pot deveni izvor de salvare, realizare, bucurie şi fericire pentru familia noastră? Înaintea greutăţilor omul se sperie şi strigă, asemenea lui Tobie. Însă Dumnezeu nu este un magician care rezolvă problemele noastre, ci Tobie (adică noi) trebuie să-şi învingă teama, încrezându-se în spusele îngerului. Pentru a ne încrede în Dumnezeu, trebuie să cunoaştem şi să respectăm cuvântul Său, Biblia.

Tobie biruie pericolul peştelui, dar apoi îi este teamă de căsătorie, deoarece „am auzit pe alţii zicând că această fată a fost măritată cu şapte bărbaţi şi toţi au pierit în camera de nuntă” (Tb. 6, 14). El caută în vorbele altora pretexte, pentru a evita să-şi înfrunte frica. Într-adevăr, ideea căsătoriei, a unirii cu o altă persoană pentru tot restul vieţii, poate genera teamă, poate fi ocazia de a invoca mii de scuze: lipseşte casa, locul de muncă… dar aceste gânduri nu fac altceva decât să evidenţieze lipsa de curaj şi seriozitate a oamenilor, în a se implica într-un raport veşnic de iubire!

Prin răspunsul său, Rafael îi aminteşte dorinţele tatălui său. Independenţa, maturizarea şi libertatea nu exclud valorile primite de la familie! Îngerul îl îndeamnă să şi le însuşească şi să le considere ca fiind ale sale! Valorile bune sunt cadoul pe care părinţii trebuie să-l ofere copiilor! Amintindu-şi că a trecut cu bine şi de alte obstacole (apa, peştele), lui Tobie nu îi va mai fi frică de căsătorie. Observăm că Dumnezeu nu elimină piedicile din calea vieţii noastre, dar ne dă puterea şi voinţa de a le înfrunta şi birui! Ceea ce îi dă cel mai mult curaj lui Tobie este acceptarea invitaţiei îngerului, de a se ruga lui Dumnezeu. De fapt, înainte de a se uni cu Sara, Tobie trebuie să se roage şi să înţeleagă că aceasta i-a fost destinată, pregătită din veşnicie[15].

Bărbatul trebuie să-şi privească soţia ca pe un dar primit de la Dumnezeu! Pare că această idee este cea mai importantă din întreaga carte. Căsătoria dintre un bărbat şi o femeie nu este un fapt accidental, ci împlinirea unui plan divin! Este Domnul cel care pune o femeie înaintea unui bărbat, dăruindu-l pe fiecare celuilalt[16]. Tobie înţelege că Taina Căsătoriei este răspunsul pe care bărbatul şi femeia îl dau chemării Creatorului. Partenerul de viaţă este cel prin care Dumnezeu însuşi, îşi manifestă iubirea în mod concret. „În acest moment, dorinţa lui Tobie este îndreptată către Sara, iar căsătoria a devenit cel mai important lucru pentru el”[17].

Cartea lui Tobit ne informează că iubirea înfloreşte şi sporeşte în oamenii care şi-au cucerit libertatea, în cei care şi-au biruit fricile, în cei care, prin credinţă, au înţeles că Dumnezeu i-a chemat la căsătorie şi le-a dăruit un soţ sau o soţie… Sunt frumoase aceste gânduri, dar căsnicia se construieşte zi după zi, într-o viaţă cu problemele, bucuriile, speranţele sau asperităţile ei. Autorul sacru ne povesteşte istoria unei familii simple, o naraţiune în care ne putem regăsi. El doreşte să reuşim să privim partenerul de viaţă, ca pe un dar primit de la Dumnezeu, iar căsătoria − ca pe o vocaţie, o misiune primită din veşnicie. Aceasta este căsătoria creştină!

Apare ideea cererii în căsătorie, iar îngerul se oferă să vorbească în locul tânărului. Tobie, aflând că au murit şapte bărbaţi, obiectează, dar văzând-o pe Sara, se îndrăgosteşte şi o ia de soţie. Notăm că iubirea schimbă realitatea şi îl alungă pe diavol! Tot iubirea îl stimulează pe tânăr să se organizeze, să devină responsabil şi activ, adică să recupereze şi banii daţi împrumut.

Toate aceste lucruri pe care le-am auzit sunt o putere pentru mine, o forţă care îmi permite să schimb situaţiile, să înfrunt durerile, să realizez noi proiecte, să mă înţeleg cu alesul sau aleasa mea pe viaţă. Cuvântul lui Dumnezeu mă priveşte! Mă cheamă să fac binele! Dumnezeu vrea să fie aşa! Uneori ne întrebăm: de ce Domnul nu-i schimbă inima şi gândirea soţului, soţiei mele? Inima ta trebuie să înveţe să iubească şi să găsească soluţii! Să schimbe realitatea celuilalt în bine! Mie îmi dă Domnul curaj, răbdare, inteligenţă şi diplomaţie… ca să schimb relaţiile în bine! Puterea care a crescut în inima mea îmi permite să schimb în bine şi inimile celor din jur, inclusiv raportul meu cu ei!

Note:

[1] L. Mazzinghi, Tobia: il cammino della coppia, p.86.

[2] Cf. Tb. 5, 12.

[3] Cf. Tb. 5, 8.

[4] Cf. Tb. 5, 18-23.

[5] Din Vechiul Testament cunoaştem că sunt multe persoane care se întâlnesc cu îngeri şi iniţial, nu ştiu cine sunt: Avram (cf. Gen. 18); Lot (cf. Gen. 19); Ghedeon (cf. Jud. 6).

[6] Cf. Gen. 12, 1-3.

[7] L. Mazzinghi, Tobia: il cammino della coppia, p. 86.

[8] L. Mazzinghi, Tobia: il cammino della coppia, p. 87.

[9] P. Scantari, Il libro di Tobia, Catanzaro, p. 43.

[10] Cf. Tb. 6, 1.

[11] Cf. Tb. 6, 2.

[12] Cf. Gen. 32.

[13] P. Stancari, Il libro di Tobia, p. 47.

[14] Cf. Tb. 6, 1-19.

[15] Cf. L. Mazzinghi, Tobia: il cammino della coppia, p. 95.

[16] Cf. Gen. 2, 18-25.

[17] L. Mazzinghi, Tobia: il cammino della coppia, p. 100.