Matei 27,11-26

Ps. 96 (95)

Psalmul ne spune că Domnul împărățește și că vine pentru judecata Sa.

În această cateheză vom prezenta tema lui Isus-Rege și în ce fel El împărățește. De acum înainte scenele Evangheliei se desfășoară precum un ceremonial de la curte, pentru proclamarea regelui. Mai înainte avem edictul care-L proclamă rege, și Isus va fi proclamat rege prin condamnarea Sa la moarte, apoi urmează încoronarea în palat, în prezența celor dragi, însă Isus va fi încununat cu spini, în pretoriu. Imediat urmează convoiul triumfal, dar pentru Isus va urma calea crucii… apoi avem întronarea (înscăunarea) – când regele șade pe tron în public și judecă, ucigând dușmanii – însă tronul lui Isus va fi crucea, loc în care El își dă viața pentru dușmanii Săi, arătându-Și astfel regalitatea (domnia) Sa.

În textul nostru ni se descrie începutul acestei domnii: este procesul înaintea lui Pilat, când Isus se proclamă rege. Noi vom vedea ce implică această regalitate.

Se citește Mt. 27, 11-26

11 Isus stătea înaintea guvernatorului, iar guvernatorul l-a întrebat: „Tu eşti regele iudeilor?” Isus a răspuns: „Tu o spui!” 12 Şi, în timp ce era acuzat de arhierei şi de bătrâni, nu răspundea nimic. 13 Atunci i-a zis Pilat: „Nu auzi câte mărturisesc aceştia împotriva ta?” 14 Dar nu a răspuns nici măcar un cuvânt, încât guvernatorul era foarte mirat. 15 La fiecare sărbătoare, guvernatorul obişnuia să elibereze un deţinut pentru popor, pe care îl voiau ei. 16 Pe atunci aveau un deţinut vestit, numit Baraba. 17 Deci, când s-au adunat, Pilat le-a zis: „Pe cine vreţi să vi-l eliberez: pe Baraba sau pe Isus care se numeşte Cristos?” 18 Căci ştia că din invidie îl dăduseră pe mâna lui. 19 Şi, în timp ce şedea la judecată, soţia lui i-a trimis vorbă: „Nimic să nu faci dreptului aceluia, căci multe am suferit azi în vis din cauza lui”. 20 Dar arhiereii şi bătrânii au convins mulţimile să-l ceară pe Baraba, iar pe Isus să-l trimită la moarte. 21 Luând cuvântul, guvernatorul le-a zis: „Pe care dintre cei doi vreţi să vi-l eliberez?” I-au răspuns: „Pe Baraba!” 22 Pilat le-a zis: „Aşadar, ce să fac cu Isus, care se numeşte Cristos?” Au zis toţi: „Să fie răstignit!” 23El le-a spus: „Dar ce rău a făcut?” Ei însă strigau şi mai tare: „Să fie răstignit!” 24 Văzând Pilat că nu foloseşte la nimic, dimpotrivă agitaţia devenea tot mai puternică, a luat apă şi s-a spălat pe mâini înaintea poporului spunând: „Eu sunt nevinovat de sângele acestui drept. Voi veţi vedea!” 25 Tot poporul a răspuns: „Sângele lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri”. 26Atunci l-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, după ce l-a biciuit, l-a dat ca să fie răstignit.

Această scenă este dramatică, se petrece în piață și-i potrivită pentru proclamarea, declararea solemnă a regelui.

Tema versetelor este regalitatea lui Isus, un subiect drag lui Matei care încă de la începutul Evangheliei vorbește despre „Isus Cristos” care înseamnă regele. Și, în primul capitol, evanghelistul ne arată felul în care Isus este rege, fiul lui David. Această temă apare din nou în povestirea despre magii care vin să adore regele. Isus e proclamat rege, Mesia, Cristos, în continuu de cei vindecați: regele este cel care eliberează. În intrarea Sa mesianică în Ierusalim ne apare clar felul în care Isus ne eliberează: ne eliberează intrând în Ierusalim, pe mânzul asinei. Acum, apare opoziția dintre regalitatea lui Isus și puterea Cezarului, care-i puterea de a decreta moartea sau de a oferi viața. Acum, Matei ne arată felul în care Isus e rege și cum își exercită regalitatea.

Regele este cel care deliberează (judecă). Însă Isus e rege, deoarece e judecat.

Exercițiul regalității… Regele este cel care are puterea peste toți, stăpânindu-i, este cel mai violent căci, dacă nu, își pierde puterea… Iar Isus este Cel care ia și duce pe umerii Săi violența tuturor. Isus va fi condamnat de toți, inclusiv de popor, pentru că poporul vrea un rege violent, care să-l reprezinte cu succes; să oglindească violența aflată-n interiorul fiecărui om… Și, apoi, poporul vrea ca Pilat să-l elibereze pe Baraba. Deci judecata lui Isus este cea de a purta El violența tuturor și a-l elibera pe Baraba.

În textul paralel din Ioan, Isus îi răspunde lui Pilat că El este rege și a venit să mărturisească despre adevăr. Acest fapt înseamnă: tu, Pilat, ești un rege care reprezintă minciuna, pentru că regele este omul liber.

Omul liber nu este cel mai violent, nu-i cel care stăpânește. Cel care stăpânește este sclavul violenței, al răului, este cel care face răul și care nu poate să nu dăuneze, este cel care produce victime și, apoi, când devine slab, ajunge și el victimă, la rândul său, devine țap ispășitor, locul lui fiind luat de cel mai violent, și, tot așa la infinit.

Primul rege este întotdeauna banditul, tâlharul cel mai teribil, care odată devenit suveran, impune legea, și, când se termină violența sa, îi ia locul ticălosul cel mai violent… Și așa mai departe…

În schimb, Isus vine să mărturisească adevărul, adevărul omului liber. Omul liber nu-i cel mai violent, cel care dăunează cel mai mult, cel care stăpânește mai mult, cel mai arogant și dominant (care abuzează de puterea sa), ci este cel care-l eliberează mai mult pe om și este cel care știe să-și dea viața, e cel care slujește.

Isus vine să mărturisească despre adevăr.

Problema este că și mulțimea are și vrea modelul de rege al Cezarului… Și-i problema tuturor democrațiilor… E just să existe democrațiile, dar problema e mai profundă: ce conștiință, ce model de om și de rege stă în spatele ei?

Toți vrem libertatea… dar ce-i libertatea? Oare înseamnă să fac ceea ce-mi place și ce vreau, pe cheltuiala altora? Acesta e modelul nostru de libertate: de violență, de dominare, de putere, de bogăție… Celălalt tipar este cel al sărăcuților, care-i cu totul altceva.

Așadar, sunt echivoce noțiunile de rege și libertate.

În textul nostru Isus reprezintă clar acest adevăr, căci avem dialogul față în față între cele două puteri.

Pentru creștin nu e secundar să înțeleagă ce fel de joc se joacă… Deoarece mulți creștini, în mod inocent, deci imbecil, cred că un lucru este egal cu opusul său… Nu! Un lucru nu-i egal cu opusul lui, ci-i opusul opusului!

Așadar, nu-i adevărat că pot fi creștin și să am (să accept) o noțiune (o idee) despre libertate și despre putere, care nu sunt creștinești. Căci acest fapt este anti-uman, chiar dacă nu aș fi creștin… Isus a venit pentru a elibera omul, nu pentru a crea suflete devotate; El a venit să ne dea un raport nou cu Tatăl și cu frații.

Așadar, este substanțial faptul ca Isus să fie rege.

Nu din întâmplare sărbătoarea regalității lui Isus s-a născut într-o epocă dominată de pretențiile totalitarismului, pentru a vesti că adevăratul rege nu-i cel care crede că poruncește, deoarece creștinul este liber față de cel care comandă răul…

Așadar, este tocmai problema libertății omului.

v. 11

11 Isus stătea înaintea guvernatorului, iar guvernatorul l-a întrebat: „Tu eşti regele iudeilor?” Isus a răspuns: „Tu o spui!”

Întrebarea dregătorului este directă, dar și răspunsul lui Isus e direct: „Ești regele?”. „Da, sunt!”.

Avem dialogul, față în față, între cele două puteri, între cea reprezentată de împărat, care domină cu ajutorul violenței și al puterii… și cea a blândeții (bunătății), a Celui ce-și dă viața.

Isus spune: „Sunt rege și am venit să mărturisesc despre adevăr. Pentru că regalitatea ta este o minciună. Tu nu ești regele, adică omul reușit. Tu ești omul falit, care-i duce la eșec total pe toți ceilalți. Tu ești sclavul unei imagini false despre Dumnezeu și despre om. Deci, este adevărat că Eu sunt rege. Dar tu ce înțelegi prin cuvântul rege?”. De fapt, Pilat Îl întreabă: „Ce este adevărul?”, și-și spală mâinile.

Dacă vrei să înțelegi adevărul despre identitatea regelui, privește-L pe Isus! Isus devine modelul omului liber, care-L reprezintă pe Dumnezeu pe pământ.

Imaginea pe care noi ne-o formăm despre rege este una mincinoasă despre om! Regele s-a născut într-un sistem de violență, în care cel mai bandit, cel mai prigonitor domină. Apoi impune legea celui mai puternic, care este pe post de bombă (armă puternică) – în zilele noastre nu ne mai folosesc bombele, căci ar distruge tot pământul – și cu ajutorul acestor arme puternice, își controlează toți supușii. Atunci când, din întâmplare își pierde puterea, acest rege devine inofensiv, adică inocent, iar alții îl elimină ca pe o victimă. Și începe războiul astfel încât să iasă la lumină cel mai violent, căci astfel se garantează continuarea raporturilor de violență, care se sprijină reciproc… Aceasta este minciuna modului nostru de a sta împreună (de a conviețui).

Însă Isus, cu felul Său de a fi rege, ne arată că există un nou mod de a fi om și rege.

vv. 12-14

12 Şi, în timp ce era acuzat de arhierei şi de bătrâni, nu răspundea nimic. 13 Atunci i-a zis Pilat: „Nu auzi câte mărturisesc aceştia împotriva ta?” 14 Dar nu a răspuns nici măcar un cuvânt, încât guvernatorul era foarte mirat.

Primul lucru pe care-l face regele este acela de a tăcea. O tăcere suverană. El tace tocmai în timp ce știe că-L condamnă la moarte… Isus ar fi putut să răspundă. Dacă ar folosi aceeași metodă a lor și Cuvântul lui Dumnezeu, nu ar pierde la nivel dialectic. Iar puterea lui Dumnezeu nu ar pierde, căci ar fi sprijinită de legiunile îngerilor… Isus are toate puterile la dispoziția Sa. Însă dacă El ar răspunde după mentalitatea noastră, ne-ar ucide pe toți și El ar fi modelul perfect al regelui, pe care noi îl avem în minte…

Iată ce ne revelează marea Sa tăcere: Isus ne spune că omul adevărat este regele care nu se comportă cu violență, așa după cum ne așteptăm ci, înaintea agresivității, El tace! Isus nu răspunde violenței noastre cu o violență și mai mare… De aceea este liber și de aceea El ne eliberează. Ne scapă de modelul fals al omului reușit pe care-l avem în minte! Și, până când nu înțelegem că acela pe care-l credem om ideal este, de fapt, tocmai ceva abominabil, care face rău tuturor, suntem departe de adevărul care ne face liberi. Și ne vom simți tot mai rău. Mereu vor ieși la iveală și vor conduce exact cei mai răi dintre fiii oamenilor, cum spune psalmistul.

Această tăcere a lui Isus e atât de mare, încât îi face să tacă și pe cei puternici.

Și, încă, după două mii de ani, modul lui Isus de a fi rege, îi pune în discuție pe toți puternicii lumii… Dacă se opresc puțin timp să-și examineze conștiința.

Pentru că împărăția lui Isus nu se opune împărățiilor altora, căci cei care se împotrivesc, se opun pentru că vor același lucru.

Isus nu intră în concurență pentru a avea o bucată de ciolan sau, ca să ia în mâinile Sale toată puterea… Isus se așază în planul contrazicerii radicale, în planul slujirii! Nu întreabă: „Câți cai și care ai tu?”, ci se așază în planul intrării mesianice pe mânzul asinei, deci nici cu calul și nici cu carul.

În acest sens trebuie să înțelegem răspunsul pe care Isus îl dă lui Pilat în Evanghelia după Ioan: „Împărăția Mea nu e din această lume”.

Mai repede sau mai târziu, aceste împărății – pe care noi le construim – vor avea ca efect faptul de a ne autodistruge între noi… Însă sperăm că mai înainte vom înțelege că Împărăția este cu totul altceva… și că libertatea omului este cu totul altceva… Și avem probabilitatea ca vreunul din când în când să priceapă acest adevăr…

vv. 15-17

15 La fiecare sărbătoare, guvernatorul obişnuia să elibereze un deţinut pentru popor, pe care îl voiau ei. 16 Pe atunci aveau un deţinut vestit, numit Baraba. 17 Deci, când s-au adunat, Pilat le-a zis: „Pe cine vreţi să vi-l eliberez: pe Baraba sau pe Isus care se numeşte Cristos?”

Apare figura lui Baraba, care-i foarte importantă, pentru că Baraba îl reprezintă pe fiecare om pentru care Cristos moare. De fapt, Cristos va muri, iar Baraba va fi liber, deci ne reprezintă pe fiecare dintre noi.

Care sunt însușirile lui Baraba? Cea dintâi este dată de numele său, Bar-abba însemnând „fiul tăticului” și-i numele care se dădea fiilor care erau ai nimănui: „e fiul tatălui”. Deci prima însușire a lui Baraba este cea de a nu avea tată, deci Baraba e un om care s-a făcut singur, și-a construit singur viața, fiind stăpânul vieții sale.

A doua însușire e dată de faptul că-i un răzvrătit, nu recunoaște pe nimeni ca frate al său (nu are nici tată și nici mamă), este ucigaș, a sfârșit în închisoare. Dar și el dorea să devină rege. Însă a rămas bandit. Alții l-au prins, l-au întemnițat. Deci și-a distrus viața și așteaptă să fie ucis.

Așadar, Baraba reprezintă modelul regelui falit, care-i tiparul fiecărui om: noi, oamenii, suntem regi: ori reușiți, ori faliți; adică ori suntem dominatori, ori supuși. Jocul este același… Acest Baraba – fiul nimănui, un răzvrătit, fratele nimănui, ucigaș, înfrânt, încătușat în temniță, adus la starea de inocent, căci nu mai poate dăuna nimănui… așteptând să moară – reprezintă condiția fiecărui om: noi suntem fiii și frații nimănui, ne răzvrătim, facem acel rău pe care-l putem, dăunăm cât putem, apoi devenim inofensivi, de ce? Pentru că alții ne prind, ne închid, și așteptăm să sfârșim, după cum de fapt, noi doream ca alții să sfârșească.

Baraba este figura fiecărui om, care-i eliberat în ziua de Paști.

Alternativa este prezentă în întrebarea: „pe cine vreți să vi-l eliberez?”, pe cine vreți să-l las liber, pe Baraba sau pe Isus? E clar că vreau să fie liber Baraba, pentru că Baraba e sclav, iar Isus e liber, deci nu are nevoie să fie eliberat.

Alternativa teologică este: pe cine-l vreți liber? Îl vrem liber pe Baraba, care reprezintă întregul popor. De fapt, poporul îl vrea liber pe Baraba. Baraba îl reprezintă și pe Pilat, căci participă la același joc: fie că-i vorba de omul învins, ori de omul care a reușit, indiferent… jocul este același.

Așadar, în acest loc Isus rămâne singur, El este unic, având împotriva Sa arhiereii, bătrânii, pe Pilat (reprezentantul împăratului), poporul și toți oamenii faliți… Deci toți sunt împotriva Lui, iar El este singur, unicul și ultimul drept. De aceea Isus e rege.

v. 18

18 Căci ştia că din invidie îl dăduseră pe mâna lui.

Avem cuvântul „invidie”. Invidia este motorul (cauza) tuturor acțiunilor negative ale omului, de la Adam încoace. Ea se naște din faptul că binele pe care altul îl are, în loc să fie loc de comuniune și de bucurie, devine loc de invidie, de ceartă, de rivalitate, de luptă și de suprimare a celui mai slab. Din invidie a intrat moartea în lume. Avem o invidie față de tatăl, prin faptul că nu acceptăm să ne fie tată și, avem o invidie față de mama, față de fratele…

Invidia este tot ceea ce face ca orice realitate să devină un iad, adică reduce, limitează la raporturi de rivalitate și de putere (de dominare) orice lucru bun și tot lucrul bun îl strâmbă apoi în opusul său… Invidia e sentimentul cel mai uman, mai bine zis, e sentimentul cel mai diabolic.

v. 19

19 Şi, în timp ce şedea la judecată, soţia lui i-a trimis vorbă: „Nimic să nu faci dreptului aceluia, căci multe am suferit azi în vis din cauza lui”.

Este interesantă această figură feminină care vrea să-L elibereze pe Isus. Este opusul unei alte femei care a condus la condamnarea Botezătorului.

Este demn de atenție faptul că Pilat, deși vrea să-L elibereze, nu reușește, căci oamenii care dețin puterea nu au puterea de a nu dăuna, căci dacă nu mai dăunează, puterea lor violentă este terminată. Devine putere slabă, ei devin victime și atunci stăpânirea o ia un altul…

Cel puternic poate să-și permită să fie mărinimos, milostiv, să grațieze numai atunci când este atât de puternic, încât poate să grațieze fără să-i fie pusă în pericol poziția și, astfel, poate fi numit și binefăcător. Însă, înaintea mulțimii – care-i dă puterea, și care vrea un anume lucru – regele este un simplu executant al violenței comune, al cărei exponent maxim este. Așadar, chiar dacă vrea – prin conștiința sa, la fel ca Irod – să facă un lucru bun, nu poate să nu dăuneze, deși nu vrea acest lucru, căci, în caz contrar ar pierde jocul. El este comandat de jocul imaginii despre sine. Deși avem intervenția soției, care-i spune să nu-L condamne pe acest Drept, el nu reușește, cu toate că va încerca.

Se pare că soția nu-i prinsă-n jocul pervers al puterii, care nu-ți permite să faci binele. Tu crezi că domini situația, dar, la urmă și tu ești jucat… În schimb, această femeie prin vis – ceva misterios, care-i indiciul unei comunicări profunde (e tipic lui Matei discursul despre vise) – sugerează eliberarea, căci intuiește că Isus este drept. Însă – în acest caz – jocul politic, jocul puterii învinge…

v. 20

20 Dar arhiereii şi bătrânii au convins mulţimile să-l ceară pe Baraba, iar pe Isus să-l trimită la moarte.

Mulțimea este manevrată. Dar de ce? Pentru că poate fi manevrată. De ce poate fi manipulată? Pentru că vrea aceleași lucruri. Vreau să spun, mulțimea are un model de rege care nu corespunde modelului propus de Isus, ci corespunde ori celui al lui Pilat – care deține puterea – sau celui al lui Baraba, care se răzvrătește pentru a cuceri puterea… Însă mulțimea nu are un altfel de model… Deci ea este ușor de manevrat.

Noi mereu putem fi manevrați de un lucru și de opusul său, atâta vreme cât avem aceste idei despre putere… Căci pentru noi aceasta e valoarea… Până când nu înțelegem că adevărata valoare este alta, suntem aliații dușmanilor noștri.

Toți sunt implicați: arhiereii, bătrânii, Pilat, poporul și, până la urmă avem o implicare la nivel global…

v. 21

21 Luând cuvântul, guvernatorul le-a zis: „Pe care dintre cei doi vreţi să vi-l eliberez?” I-au răspuns: „Pe Baraba!”

Răspunsul lor e clar, căci toți ne identificăm cu Baraba… El e omul universal care se simte singur, abandonat, a căutat să domine, să ia puterea, dar nu a reușit, fiind înfrânt… Așadar, dacă nu ești comandant, ești printre diferiții Baraba, ești printre mulțimea care-i are pe aceia ca și căpetenii, deci, tu te identifici cu acest om falit. Și, deci, vrei libertatea lui Baraba…

E interesant că voința mulțimii devine și voia lui Dumnezeu, dintr-un anume punct de vedere, căci și Dumnezeu vrea ca noi să fim liberi, să fie liber Baraba și să fie liberă mulțimea… Însă El dorește să fim liberi, în mod special, de răul pe care-l avem în minte, în cap…

De fapt, avem o substituție, așa cum se cere eliberarea lui Baraba, așa se cere condamnarea lui Isus… Însă, tocmai prin condamnarea lui Isus – prin uciderea Sa – ne este dată nouă viața și libertatea

În această scenă cu Baraba, în Evanghelii se face o operație teologică de tip narativ foarte interesantă, numită „substituirea vicară”… Când spunem că: „Domnul a murit invece noastră”, adică ne-a reprezentat, a avut moartea noastră vicară, adică a murit în locul nostru… Aici ne este clar: Isus moare în locul lui Baraba, iar Baraba e liber în locul lui Isus… Isus – care e Fiul Tatălui – va deveni fiul nimănui, fratele nimănui și urât de toți, răstignit de toți; iar Baraba, care-i fiul și fratele nimănui, va deveni liber, va fi fiul Tatălui, va fi omul nou atunci când va înțelege acest adevăr.

Așadar, în mod descriptiv însemnătatea profundă a afirmației teologice că: „Isus a murit pentru noi” însemnă că „El moare ca să ne dea nouă viața; El devine sclav, iar noi devenim liberi; noi avem soarta Sa de fiu al Tatălui, iar El are soarta noastră de fiu al nimănui, distrus și fără nume”.

În urma întrebării lui Pilat, poporul verbalizează soarta lui Isus, căci strigă: „eliberează-l pe Baraba”. Cererea poporului s-ar fi putut opri aici, însă Pilat întreabă

v. 22

22 Pilat le-a zis: „Aşadar, ce să fac cu Isus, care se numeşte Cristos?” Au zis toţi: „Să fie răstignit!”

Pilat întreabă ce să facă cu Cristosul, cu regele… Cu un astfel de rege, nici Pilat nu știe ce să facă, dar nici lumea! Toți spun: „să fie răstignit!”. Aceasta e proclamarea lui Isus ca rege. Regele este cel care ia asupra Sa blestemul și violența noastră, pentru că este binecuvântat, nu răspunde cu violență și are puterea de a o birui fără să cedeze provocărilor altora… De aceea regele este imaginea (chipul) lui Dumnezeu pe pământ, și, de aceea regele este modelul omului liber.

După cum în sinedriu toți au spus că-i vrednic de moarte, ca blestemător, pentru că s-a făcut pe Sine fiul lui Dumnezeu, la fel și acum, despre Acesta, care este proclamat rege, toți spunem: „Să fie răstignit!”. Căci noi vrem alți regi… Îi dorim pe cei care ne guvernează, ne domină, profită de noi, ne insultă, ne tratează cu aroganță… Aceștia reprezintă latura noastră „cea mai bună”. Și ,, dacă un om nu se comportă astfel, nici măcar nu-i ales. În schimb, despre Isus noi spunem: „Să fie răstignit!”.

Acești „toți” nu reprezintă doar oamenii prezenți acolo în acel timp, ci condamnarea lui Isus este decretată de toți oamenii, din fiecare epocă, inclusiv și de noi.

v. 23

23 El le-a spus: „Dar ce rău a făcut?” Ei însă strigau şi mai tare: „Să fie răstignit!”

Întreabă: „Ce rău a făcut?”. Pilat subliniază că Isus nu a făcut nici un rău deci, este inocent, nevinovat.

Tocmai, dacă Isus ar dăuna altora, s-ar salva; dacă ar dăuna mult, ar deveni rege. Dar pentru că-i inocent, ei strigă: „Să fie răstignit!”. Pentru că toți avem un alt punct de referință vizavi de omul ideal: omul ideal pentru noi este cel care dăunează și, cel care păgubește mai mult să fie rege! După părerea noastră este ilogic să fie rege cel inocent, deci strigăm: „Să fie răstignit!”.

Acest strigăt este tocmai edictul proclamării regelui, care ne arată imbecilitatea noastră absolută, vizavi de modul nostru de a înțelege omul, raporturile interumane și politice. Noi alegem strategia care ne distruge pe toți…

Isus este cu adevărat rege – Mesia, Mântuitorul – pentru că ne schimbă imaginea noastră despre om și despre rege. Și până când nu vom pricepe acest adevăr, vom continua cu „mare inteligență și cu mare tehnică” să propagăm imbecilitatea noastră, violența noastră care ne distrug… Iar El „Să fie răstignit!”. El va fi precum toți răstigniții din cauza tâmpeniei noastre. Iar, la urmă, primii crucificați suntem noi înșine, pentru că în noi moare adevărul nostru de oameni. …

Și-i interesant că toți strigă, iar acum „urlă”. Până când nu reușim să auzim în strigătul acelei mulțimi și vocea noastră, încă nu înțelegem de ce Isus moare și nici motivul pentru care Isus este rege.

v. 24

24 Văzând Pilat că nu foloseşte la nimic, dimpotrivă agitaţia devenea tot mai puternică, a luat apă şi s-a spălat pe mâini înaintea poporului spunând: „Eu sunt nevinovat de sângele acestui drept. Voi veţi vedea!”

Pilat Îl consideră inocent, vrea să-L elibereze, dar nu reușește… Totuși, Pilat se declară nevinovat, curat… Pretinsa nevinovăție a puterii este cea de a-și spăla mâinile de răul pe care-l face, deoarece Pilat își spală mâinile și-L condamnă la moarte. Minunată nevinovăție!? Altfel spus, Pilat păgubește chiar și atunci când nu vrea… Și nu poate să nu dăuneze, căci dacă ar lua hotărârea corectă, ar fi victima răscoalei mulțimii. Și, dacă ar lua decizia justă, Pilat ar deveni rege, la fel ca Isus, omul liber. Dacă ar avea curajul să se împotrivească mulțimii…

v. 25

25 Tot poporul a răspuns: „Sângele lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri”.

Încă un cuvânt despre afirmația „nu sunt responsabil, vinovat”. Un om care spune aceste cuvinte, este clar că-i responsabil, vinovat. „Nu sunt responsabil”, adică nu răspund… Căci dacă ar trebui să răspund, aș pierde puterea mea… Așadar, cauza condamnării lui Isus este puterea mea. Deci, sunt responsabil. Tot răul se face mereu spunând: „nu sunt responsabil”. Răul se termină atunci când un om se simte responsabil… și-i capabil să răspundă, urmând adevărul. În schimb, Pilat se dezbracă de responsabilitatea sa, spunând: „Nu sunt responsabil”. Răul mereu este astfel: nu-i responsabil. De fapt, răul este iresponsabilitate (lipsa responsabilității). Căci responsabilitatea este un fapt demn, uman…

Un om dacă ar face orice rău, dar s-ar considera responsabil, adică să înțeleagă că-i rău și să răspundă de răul făcut, situația ar fi diferită…

Apoi poporul, la fel ca Pilat, spune: „Sângele Său peste noi și peste fiii noștri”.

După cum sângele mielului cu care erau însemnate ușile fiilor lui Israel în noaptea ieșirii din Egipt, l-a ferit (salvat) pe Israel de moarte, la fel, sângele Dreptului căzut pe noi, toți nedrepții, și peste toți fiii noștri care sunt la fel ca noi, ne eliberează. Așadar, cererea poporului nu-i un blestem, chiar dacă formularea este exprimată ca un blestem: „noi stăm liniștiți, căci ne luăm responsabilitatea vărsării acestui sânge”. În realitate, acest sânge – sângele e viața – va fi viața, căci va fi sânge vărsat pentru toți.

Afirmația poporului este iresponsabilă, însă devine profetică… Deoarece, se va realiza faptul că sângele Său – adică viața Sa – ne este dăruită, „nouă și fiilor noștri”. Altfel spus, este viața Sa care se extinde, se răspândește peste întregul univers, peste întreaga istorie. Și-i face să trăiască pe toți oamenii, pe toți cei care au fost și vor fi…

În povestirea pătimirii se trece treptat, de la vinovații cei mai externi – arhiereii, bătrânii și cărturarii, Iuda, Petru, discipolii care fug, tot sinedriul adunat, slujitorii care-L pălmuiesc, puterea romană care poate doar să dăuneze și, atât și mulțimea, Baraba inclus, care-i cel dintâi beneficiar – la toate categoriile de persoane: altfel spus, Isus moare pentru toți oamenii.

Iar rezultatul este…

v. 26

26 Atunci l-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, după ce l-a biciuit, l-a dat ca să fie răstignit.

Baraba – cu care mulțimea se identifică – puternicul falit… (toți suntem puternici faliți sau reușiți: nu știm ce-i mai bine sau mai rău să fim) devine liber, devine bar-abba, fiul Tatălui, pentru că Isus s-a făcut fratele său și moare în locul lui.

Baraba este figura fiecărui om care, prin moartea Fiului, devine fiu și poate să se facă frate.

În schimb, Isus e dat morții, dar mai întâi primește cele 40 de lovituri, fără una, apoi este dat puterii violenței – soldaților – pentru ca să fie pus pe tronul crucii, care-i locul execuției sclavului. Astfel se înfăptuiește schimbul între Baraba și Isus: unul ia asupra Sa moartea celuilalt, iar Baraba ia (primește) viața fiului. Acesta este modul lui Isus de a fi rege. Și-și exercită regalitatea Sa tocmai în timp ce-i condamnat.

Texte

Textele pe tema regalității sunt numeroase în evanghelii

  • Judecători 9, 7 ș.u.,
  • 1Sam. 8, 1 ș.u., se povestește despre Israel care dorea un rege
  • 2Sam. 7, despre făgăduința făcută lui David, că va avea un fiu…
  • Mc. 10, 41,
  • Gal. 5, conceptul creștin despre libertate. Domnul ne cheamă la libertate, ca să fim liberi. Libertatea nu constă în a domina peste alții, ci în a ne sluji unii pe alții, în iubire.
  • Gal. 6, 2: „Împliniți legea lui Cristos!”. Care-i legea lui Cristos? „A duce unii-altora poverile”.
Autor: pr. Silvano Fausti
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Gabriela Neag și Roxana Pop