„Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții, așa cum Eu v-am iubit pe voi”.

Pentru a merge unde s-a dus Isus nu există o altă cale decât aceea de a împlini porunca Sa: să ne iubim cu aceeași iubire, cu care El însuși ne iubește.

Petru Îl va urma pe Isus atunci când, după ce s-a lepădat de El, va descoperi modul în care El Îl iubește: îl iubește la fel cum îl iubește pe Iuda, cu o iubire absolută și necondiționată. Dacă Petru primește această iubire a Fiului pentru el, va putea – cu această iubire – să-i iubească pe frați, așa cum el însuși e iubit.

Se citește Ps. 103 (102)

În acest psalm se repetă de mai multe ori invitația de a-L binecuvânta pe Domnul, de a vorbi bine despre El, de a nu uita iubirea Sa, care este rădăcina tuturor beneficiilor Sale.

Psalmul este o premisă a textului evanghelic pe care-l vom contempla.

În această cateheză vom încheia capitolul al XIII-lea, care ne arată modul în care Isus îi iubește pe ai Săi, iubindu-I până la sfârșit.

Capitolul a început cu Isus care spală picioarele, deci se face servitor, și-Și pune la dispoziția noastră propria Sa viață. Apoi am subliniat că mai importantă decât slujirea este simțirea (sensibilitatea) pe care o are față de Iuda căruia-i dă îmbucătura, căruia i se dă pe Sine: Cu alte cuvinte, această slujire se naște dintr-o iubire necondiționată, o iubire care se revelează tocmai față de Iuda.

În ultima cateheză am prezentat misterul lui Iuda – care-i misterul pierzaniei – ca fiind locul mântuirii. Pierzania este locul mântuirii! Iar Isus oferă mântuirea, dă trupul Său, viața Sa și iubirea Sa lui Iuda. Aceasta este mântuirea!

Cine este Iuda? Iuda corespunde fiecărui om care recunoaște că-i pierdut și acceptă iubirea gratuită a Domnului. Așadar, toți ne aflăm în starea (situația) lui Iuda, de a accepta sau de a refuza această iubire absolută. Dar noi știm că Iuda a trădat. Cel puțin noi știm că nu am trădat prea mult… deci ne simțim mai mult de partea lui Petru. Dar ce experiență va avea Petru? Vom vedea tocmai în această cateheză: el va face o experiență identică (similară) cu cea a lui Iuda. În loc să-L trădeze se va lepăda de Isus. Astfel și Petru se va afla înaintea alternativei (alegerii) de a accepta iubirea gratuită a Domnului sau de a fi disperat precum Iuda. Așadar, pentru toți oamenii, mântuirea înseamnă a accepta (a primi) iubirea gratuită a Domnului, ceea ce-i valabil atât pentru Iuda, cât și pentru Petru.

În Scrisoarea a doua către Timotei (2, 11-13) stă scris: „Vrednic de crezare este Cuvântul: căci dacă am murit împreună cu El, vom și învia împreună cu El. Dacă rămânem întru El, vom și împărăți împreună cu El; de-L vom tăgădui, și El ne va tăgădui pe noi. Dacă nu-I suntem credincioși, El rămâne credincios, căci nu poate să Se tăgăduiască pe Sine însuși”. Așadar, omul poate chiar să-L tăgăduiască pe Domnul, dar Domnul nu-l poate tăgădui pe om, deoarece „El rămâne credincios (fidel)”. Prin urmare problema este să cunosc faptul că Domnul îmi este fidel tocmai atunci când eu sunt infidel, și acest adevăr va trebui să-l priceapă Petru. Numai atunci va înțelege ce este credința: credința nu constă în faptul că eu sunt un credincios atât de sigur, atât de brav și de bun, încât răspândesc credința în toate părțile, fapt pentru care, este evident că sunt mântuit… Adevărata credință este aceasta: faptul că înțeleg că eu sunt infidel (necredincios), dar Domnul îmi rămâne credincios. Tocmai fidelitatea Sa – față de mine necredinciosul – mă mântuiește. Nu mă mântuiește credința mea cea mare pe care – la fel ca Petru – pretind că o am… Nu mă mântuiește nici măcar marea mea iubire: „sunt dispus să-mi dau viața pentru Tine!”. Ceea ce mă mântuiește este că Domnul Și-a dat viața pentru mine și faptul că El mă iubește.

Acesta este un adevăr greu de înțeles și este convertirea pe care trebuie să o facă inclusiv Pavel: să treacă de la o „dreptate pe care el pretindea că o are, că a obținut-o cu propriile sale puteri omenești” la „dreptatea lui Dumnezeu” care-i iubirea Sa gratuită, care ne justifică (ne iartă, ne îndreptățește) pe toți.

Iar Petru, numai după ce L-a trădat pe Isus și după ce a fost iertat, va putea deveni piatră. Atunci când va înțelege că și el este slab, la fel ca toți oamenii, va înțelege ce înseamnă să fie piatră: piatra sigură înseamnă că Domul este și rămâne fidel. Doar atunci Petru va mărturisi tuturor fidelitatea Domnului. Unde se arată fidelitatea lui Isus? Tocmai în infidelitatea mea, iar eu descopăr că fidelitatea lui Isus este gratuită.

Destinele lui Petru și a lui Iuda, în Evanghelii, întotdeauna sunt puse împreună, reprezentând cele două laturi ale experienței credinței noastre. Experiența lui Iuda este umbra întunecată a pierzaniei: cine nu vrea să se identifice cu Iuda, mult mai ușor se regăsește în Petru, în care locuiește un rău mai subtil, acela de a nu vrea să se simtă pierdut.

În final, Petru va trebui să facă aceeași experiență a lui Iuda: adică, dacă el este mântuit, se datorează faptului că și el este iubit gratuit, la fel ca Iuda.

Petru nu-i mântuit pentru că-i bun și brav, căci și el Îl trădează pe Isus, se leapădă de El…

Așadar Petru este primul care face aceeași experiență a lui Iuda, dar în sens pozitiv.

În Iuda răul se manifestă mai explicit, mai clar… În Petru, însă, răul este ascuns, e acoperit de pretenția lui de a face binele. Însă pretenția este un rău mai profund. Putem spune că este într-o măsură mai mare antiteza binelui…

Se citește Io. 13, 33-38

³³ Copii, încă puțin mai sunt cu voi. Mă veți căuta și, așa cum le-am spus iudeilor, vă spun acum și vouă: «Unde merg eu, voi nu puteți veni». ³⁴ Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții. Așa cum eu v-am iubit, așa să vă iubiți unul pe altul. ³⁵ Prin aceasta vor recunoaște toți că sunteți discipolii mei: dacă aveți dragoste unii față de alții”. ³⁶ Simon Petru i-a spus: „Doamne, unde mergi?” Isus i-a răspuns: „Unde merg eu, tu nu mă poți urma acum, dar mă vei urma după aceea”. ³⁷ Petru i-a spus: „Doamne, de ce nu pot să te urmez acum? Îmi voi da viața pentru tine!” ³⁸ Isus a răspuns: „Îți vei da viața pentru mine? Adevăr, adevăr îți spun: nu va cânta cocoșul până când mă vei renega de trei ori.

Textul biblic anterior ne-a prezentat trădarea lui Iuda și s-a încheiat cu cuvintele lui Isus: „Acum Fiul omului a fost preamărit”. Mărirea lui Dumnezeu, esența Sa, este iubirea Sa. Iar iubirea Sa apare pe pământ pentru întâia oară tocmai față de Iuda, când Isus îi dă îmbucătura, îi dă trupul Său, i se dă pe Sine… Prin acest gest Isus ne arată că-l iubește pe Iuda în mod necondiționat.

Imediat după vestirea trădării lui Iuda, în celelalte evanghelii avem instituirea Euharistiei și prevestirea lepădării lui Petru, astfel încât povestirea instituirii Euharistiei se află între trădarea lui Iuda și lepădarea lui Petru. Acest fapt înseamnă că marele dar al lui Dumnezeu – Dumnezeu care se dă nouă, Euharistia, este Dumnezeu însuși care-Și dă viața pentru noi, este mărgăritarul prețios – inclus (așezat) între trădare și lepădare. Ca și cum ar spune că: mâinile noastre, pentru a primi acest dar, sunt trădarea și lepădarea.

Iar când noi celebrăm Euharistia mereu spunem la începutul sfintei Liturghii: „pentru a celebra cum se cuvinte”… ce trebuie să fac? Să mă recunosc păcătos! Așadar, dacă eu nu pricep că sunt păcătos, nu celebrez cum se cuvine Euharistia! Pentru că Euharistia este darul gratuit al iubirii lui Dumnezeu. Însă, dacă eu pretind că „merit” acea iubire, înseamnă că profanez Euharistia, pentru că merg să iau salariul meritelor mele, și nu să primesc darul Iubirii lui Dumnezeu.

Mai înainte de a ne apropia de împărtășanie noi spunem: „Doamne, nu sunt vrednic”. Dar tocmai pentru că eu nu-s vrednic, merg să primesc împărtășania… Dacă aș merge să mă cuminec pentru că sunt bun, înseamnă că aș merge să primesc salariul meu, și nu să-L primesc pe Domnul și iubirea Sa pentru mine…

Ioan, în loc să povestească Euharistia, ne relatează porunca iubirii, și vom vedea de ce… Pentru că Euharistia nu este doar un ritual, ci Euharistia înseamnă a iubi așa cum El ne-a iubit. Și în ce fel ne-a iubit? Ne-a iubit spălându-i picioarele lui Petru care se leapădă de El și dându-i îmbucătura (pe Sine însuși) lui Iuda care L-a vândut.

Aceasta este mărirea lui Dumnezeu: iubirea Sa necondiționată, absolută. Prin urmare, a celebra Sfânta Liturghie înseamnă a intra în această logică a iubirii lui Dumnezeu, pe care apoi să o trăim între noi.

Vom analiza pe rând cele trei părți… În cea dintâi, Isus prevestește că va pleca, în a doua El ne dă porunca iubirii – care este calea pentru a-L urma și a fi cu El – iar în a treia parte Petru Îi spune: „Și eu vin cu Tine”, iar Isus îi răspunde. „Nu! Căci mai înainte ca să vii, te vei lepăda de Mine. Iar, după ce te vei lepăda de Mine, vei înțelege felul în care Eu, Domnul, te iubesc”. Eu te iubesc pentru că te-ai lepădat de Mine, nu pentru că ești bun… Te iubesc gratuit. Iar după ce vei înțelege felul în care Eu te iubesc, atunci și tu vei putea să mă iubești…

v. 33

³³ Copii, încă puțin mai sunt cu voi. Mă veți căuta și, așa cum le-am spus iudeilor, vă spun acum și vouă: «Unde merg eu, voi nu puteți veni».

Acum Isus îi numește pe discipolii Săi „fiilor”, dar cuvântul grec înseamnă „generați” (născuți), ca și cum le-ar spune: „voi sunteți persoanele pe care Eu le nasc”. Isus se îngrijorează pentru ei, căci El peste puține ore va pleca… Ne aflăm în seara Joii sfinte, iar peste câteva ore va fi răstignit…

Discipolii Îl vor căuta. Vă amintiți ce le-a spus Isus primilor doi ucenici care L-au urmat: ce căutați? Ucenicul este cel care caută… Omul caută, omul este dorință, dorință după viață și fericire; este dorința după Dumnezeu, care-I plinătatea vieții și a fericirii…

E important să căutăm și să dorim…

Dar Isus spune că: „unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni”. Nu înseamnă că nu vreți, ci nu puteți. Adică vă este imposibil să realizați această dorință. Nu știu dacă vi s-a întâmplat să doriți un lucru și să experimentați că-i imposibil să-l aveți… Tocmai aceasta-i drama omului! Căci dacă ne gândim bine, ceea ce noi dorim, de fapt este tocmai ceea ce ne este imposibil să avem, pentru că ceea ce-mi este posibil să am, nu doresc, ci îl fac…

Lucrurile pe care eu reușesc să le fac, nu le doresc prea mult… Ceea ce doresc este tocmai ceea ce eu nu pot realiza. Spre exemplu, faptul ca un altul să mă accepte, ca un altul să mă iubească nu-l pot înfăptui eu… La fel, pe Dumnezeu nu-L pot crea eu, ci pot numai să-L doresc. În mod identic, realitatea nu eu o produc, ci doar pot s-o doresc și să o primesc.

În raportul nostru cu Dumnezeu există ceva ciudat, faptul că mereu există o dorință în care experimentăm tocmai drama căutării, faptul că nu reușim să-L aflăm. Iar, când Îl găsim, ne dăm seama că încă nu L-am aflat suficient de mult… deci mereu suntem în căutarea Lui.

„Voi nu puteți veni acum”, dar adaugă „însă, Mă veți afla”. Și ne indică felul în care să împlinim această căutare; în ce fel să satisfacem această dorință de a-L întâlni pe Domnul.

v. 34

³⁴ Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții. Așa cum eu v-am iubit, așa să vă iubiți unul pe altul.

În acest loc, celelalte Evanghelii prezintă povestirea) Euharistiei… Tocmai în Euharistie-L întâlnim pe Domnul, pe El, care ni se dă nouă, prin iubire.

Ioan însă ne spune: este adevărat că noi Îl întâlnim în Euharistie… dar oare am înțeles ce este Euharistia? De aceea evanghelistul Ioan ne prezintă porunca iubirii: tocmai în realizarea poruncii iubirii noi Îl întâlnim pe Domnul. Ce este această poruncă?

Mai întâi de toate spune „vă dau”. Așadar, această poruncă este „un dar”; este cel mai mare cadou pe care Dumnezeu ni-l oferă! Ne poruncește să fim ca El, care-i Iubire. Deci această poruncă nu-i o obligație, ci este un dar… De fapt, cuvântul „poruncă” (în limba italiană este „co-mando”) însemnând „a trimite împreună”. Dumnezeu ne trimite împreună. Unde? Spre iubire, spre toți! Fiecare poruncă (trimitere) a lui Dumnezeu este înspre iubire, viață și libertate.

Prima poruncă a lui Dumnezeu dată omului era să mănânce din toți pomii, în afară de pomul care producea moartea. Interzicerea privea moartea. În schimb, porunca întotdeauna este pentru viață și iubire…

Iar această poruncă – pe care Isus ne-o dă – „este nouă”. În ce sens este nouă porunca iubirii? De fapt, în Prima sa scrisoare, Ioan ne spune că porunca iubirii este din veci, la fel ca Dumnezeu. Însă această poruncă este „nouă” deoarece pentru prima dată noi avem inima nouă, care poate să iubească. De ce? Pentru că acum, în Isus, experimentăm felul în care El ne iubește.

Așadar, ce a venit să facă Isus pe pământ? El a venit ca – prin darul (jertfa) vieții Sale – noi să ajungem la plinătatea vieții, care-i însuși Dumnezeu, care-i iubirea.

Iar această poruncă nouă este „să vă iubiți”. Este porunca iubirii. Iar iubirea este limbajul cel mai universal care există pe lume.

Dar ce-i iubirea? Un om există în măsura în care este iubit. Dacă nu-i iubit, el nu există. Noi știm că Dumnezeu este iubire, dar cum putem cunoaște că Dumnezeu este iubire?

Isus de abia ne-a arătat felul în care Dumnezeu este iubire! Iubirea înseamnă a-i spăla picioarele lui Petru care se leapădă de El, iubirea înseamnă a se da pe Sine lui Iuda, care-L dă pe mâna mai marilor poporului și-L trădează. Iubirea înseamnă a ști să iubești într-un mod absolut și necondiționat pe celălalt ca atare (așa cum este), independent de (făcând abstracție de) meritele sale… după cum părinți-și iubesc fiul,dar nu în baza meritelor pe care acesta le are… Pentru că dacă părinții i-ar da viață unui fiu doar în baza meritelor pe care fiul le are, acesta din urmă niciodată nu s-ar naște sau dacă l-ar crește doar în baza meritelor pe care le are, niciodată nu ar crește… Așadar, faptul de a fi iubiți este condiția necesară pentru a putea trăi…

Iar noi – aceasta este porunca nouă – putem să ne iubim unii pe alții: iubirea trebuie să fie reciprocă, căci dacă nu-i reciprocă, nu trăim. Dacă un om iubește, dar nu este iubit, nu trăiește, ci moare.

Și în ce fel puteți să vă iubiți? „Cum Eu v-am iubit pe voi!”.

Cuvântul „cum” nu înseamnă doar v-am indicat „în ce fel” să iubiți, în sensul că v-am dat instrucțiunile, iar cum trebuie doar să le urmați… Ci „cum” înseamnă „deoarece”. Cu alte cuvinte, cauza iubirii pe care fiecare o avem, față de Dumnezeu și față de aproapele, este iubirea pe care Isus o are pentru noi. Așadar, dacă eu sunt iubit, pot apoi să iubesc…

Prin urmare, cuvintele „cum Eu v-am iubit pe voi”, înseamnă „deoarece Eu v-am iubit pe voi”, sau „cu iubirea cu care Eu v-am iubit pe voi” și voi puteți să vă iubiți unii pe lații. De ce? Pentru că Eu v-am dat iubirea Mea! Pentru că, în fond, iubirea este ceva ce un om primește. Primește și acumulează. Iar dacă o primește și o acumulează, poate să o și dea… Isus a venit să ne transmită, să ne dea în totalitate iubirea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi, o iubire care ajunge până la a-și da viața pentru noi…

Prin urmare, tot așa să vă iubiți și voi unii pe alții!

Acest fapt înseamnă a celebra Sfânta Liturghie și aceasta este sinteza întregii Evanghelii, care mi-L prezintă pe Isus care m-a iubit: „m-a iubit și s-a dat pe Sine pentru mine”, și m-a iubit nu când eu eram bun, ci când am fost păcătos… Tocmai astfel și-a arătat iubirea Sa gratuită pentru mine… El m-a iubit atunci când eu L-am trădat și când m-am lepădat de El, m-a iubit și mă iubește atunci când Îi sunt necredincios… În acest fel eu experimentez iubirea Sa gratuită, acum mă pot accepta, mă pot iubi și pot să-i accept și să-i iubesc și pe alții…

„Vă dau o poruncă nouă”: am subliniat dorința pe care o avem, adică nevoia noastră, faptul că noi am vrea… Dar în cazul iubirii avem nevoie de iubirea despre care vorbește Isus, avem nevoie de un impuls, de un îndemn, ca o cerere… Îndemnul lui Isus nu-i atât o poruncă, ci exprimă ceea ce El dorește: vine să ne cerșească iubirea… În acest text Domnul ne cere „să îndrăznim”, să apucăm în această direcție…

Mi s-a povestit despre o persoană care recent s-a converti, dar nu pentru că a avut cine știe ce experiențe religioase, ci doar pentru că, participând la o Liturghie, a auzit cuvintele „Să îndrăznim să spunem…”, rostite înainte de recitarea rugăciunii Tatăl nostru. Aceasta a fost scânteia inițială, care a îndemnat-o să înțeleagă și să se convertească… De fapt, porunca este acest imbold…

Dacă am fost atenți, în textul nostru se vorbește despre iubirea dintre noi. Dar ce se întâmplă în acest caz cu iubirea lui Dumnezeu? Aici nu ni se cere: „să-L iubim pe Dumnezeu”. Totuși, marea poruncă din VT este „Îl vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta…”. Însă, în acest loc ni se spune să ne iubim unii pe alții, așa cum Isus ne-a iubit. Deci, unde-i iubirea lui Dumnezeu? Iubirea lui Dumnezeu, în acest pasaj evanghelic, este evidentă, și nu-i adevărat că versetul vorbește numai despre iubirea aproapelui, despre iubirea reciprocă dintre noi, ca și cum Dumnezeu nu ar avea vreo legătură… Căci, acolo unde există iubirea reciprocă dintre oameni, acolo se află Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubirea reciprocă dintre Tatăl și Fiul. Iar noi, trăind iubirea reciprocă, trăim aceeași viață a lui Dumnezeu, care-i Spiritul Sfânt.

Iar în textul nostru se spune: „Așa cum Eu v-am iubit pe voi”… Așadar, Isus este izvorul iubirii noastre! Iubirea lui Dumnezeu pentru noi este izvorul iubirii noastre între noi. Atunci și voi puteți să vă iubiți unii pe alții. Pentru că iubirea – în fond – este una singură, e Dumnezeu. Această iubire o primim în Isus care ne iubește, apoi o transmitem și o vestim altora, prin aceeași iubire a Sa. Nu-i adevărat că există două iubiri: una față de Dumnezeu și alta față de aproapele. Adevărul este că există numai Dumnezeu care este Iubire, iar noi primim iubirea lui Dumnezeu față de noi și, astfel, devenim fiii lui Dumnezeu și-i iubim pe frați cu aceeași iubire a Tatălui și a Fiului. Așadar, toți facem parte din Treime în această unică viață și iubire.

Să nu uităm că Spiritul Sfânt este iubire! Spirit înseamnă respirație: respirația este însușirea necesară (supoziția) pentru a trăi! Condiția necesară pentru a trăi – în cazul lui Dumnezeu – respirația Sa, este Iubirea.

Dacă un om nu respiră, nu trăiește; la fel, dacă nu iubește, nu trăiește! Iar viața lui Dumnezeu – respirația lui Dumnezeu – este această iubire. Iar Isus ne-a comunicat această respirație, această viață și trăim în baza ei.

Și pentru că, viața se trăiește în toate relațiile, fiecare relație de a noastră este vie datorită acestei respirații, a acestei iubiri.

v. 35

³⁵ Prin aceasta vor recunoaște toți că sunteți discipolii mei: dacă aveți dragoste unii față de alții”.

Semnul distinctiv al discipolilor este „iubirea unora față de alții”. De ce această iubire reciprocă este semnul lor distinctiv? Cum să facem să ne iubim unii pe alții? Din întâmplare eu pot iubi o altă persoană, pentru că-mi „convine”, dar poate că eu nu-i sunt simpatic… Așadar, de ce depinde acest a ne iubi unii pe alți în mod necondiționat? Depinde de faptul că Dumnezeu ne iubește pe toți, lăsând de o parte (dincolo de) meritele sau nemeritele noastre… El ne iubește pe toți, pentru că nu poate să nu ne iubească. De ce? Pentru că ne iubește, iar iubirea nu are un motiv. Nu poate să nu ne iubească, pentru că El este Iubire.

Acest adevăr îl putem înțelege privind raportul părinților cu fiii lor: nu pot să nu-i iubească, deoarece sunt ai lor. La fel, toți ceilalți oameni sunt frații mei, deci eu nu pot să nu-i iubesc; sunt frații pe care mi i-a dat. Dacă nu, înseamnă că eu nu mă accept pe mine ca fiu, nici nu-i accept pe tata și pe mama, adică eu nu trăiesc. De fapt, atunci când nu este așa, oamenii se ucid reciproc. Dacă nu există această iubire în raporturile dintre frați, există moartea, în mii de feluri. Prin urmare, această iubire reciprocă prezentă între noi este semnul lui Dumnezeu care este iubire necondiționată față de toți și este viața tuturor.

Această iubire nu exclude pe nimeni, nici pe dușmani. Porunca din Levitic era de a-l iubi pe aproapele, pe cel de lângă mine (pe vecin), dar în textul nostru, cine este aproapele lui Isus? Aproapele este Iuda care-L vinde și Petru care se leapădă. Cei doi sunt un „aproape minunat”, deci e mai bine să stăm la distanță… Sunt dușmani! Cel puțin dacă ar fi fost dușmani, dar ei sunt și prietenii Lui, deci Isus se „frige” dublu, nu? În schimb, El îi iubește… Și tocmai de aceea această iubire este universală, este pentru toți, nu exclude pe nimeni.

v. 37

³⁷ Petru i-a spus: „Doamne, de ce nu pot să te urmez acum? Îmi voi da viața pentru tine!”

Petru Îl iubește pe Isus și-I vrea binele deși Isus a spus: „Unde merg Eu, voi nu puteți veni”… Cum „voi nu puteți veni”? Eu vin, eu îți sunt prieten, îți sunt aproape și Îți sunt fidel… Mai mult, sunt dispus să-mi dau viața pentru Tine. Așadar, deja Petru a intuit că ceva nu merge bine, că există ceva riscant, un pericol, deci Îi spune lui Isus: fii liniștit, căci eu vin cu Tine, Te voi urma oriunde vei merge, sunt gata să-mi dau viața pentru Tine.

Presupuneți că Petru ar fi murit pentru Isus. Cu adevărat era să moară: atunci când și-a scos sabia, înconjurat de dușmani, care imediat ar fi putut să-l ucidă. Nu știu cum a scăpat… Deci Petru era dispus să-și dea viața pentru Isus. După aceea vom vedea ce va face, dar el are această dorință reală.

Însă, dacă Petru ar fi murit pentru Isus, s-ar fi mântuit? Ar fi murit! Mântuirea nu înseamnă ca eu să mor pentru Dumnezeu, mântuirea înseamnă că Dumnezeu moare pentru mine! Este clar? Isus este Cel care m-a iubit și s-a dat pe Sine pentru mine. Dar Petru nu vrea aceasta, ci vrea ca el să se pună în locul lui Dumnezeu…

„Eu sunt dispus să-mi dau viața pentru Tine”… Petru trebuie să înțeleagă că, în schimb, Domnul este Cel care-și dă viața pentru el, pentru el – Petru – care este la fel ca toți ceilalți oameni: este la fel ca Iuda și precum ceilalți care fug. În acest moment Petru este omul orgolios, arogant care crede că este foarte bun și curajos…

Când săvârșim vreun rău, ne simțim destul de umili și poate că suntem mai umani… Însă în sfera binelui, când ne simțim buni și bravi, devenim teribili, înspăimântători. De fapt, în pasajele paralele din celelalte Evanghelii, Petru spune: „Toți ceilalți Te vor trăda, dar eu, nu! Pentru că eu sunt bun și curajos”. Este un mod pentru a spune: de aceea eu i-am eliminat pe toți ceilalți, pentru că nu au nicio valoare… Frumoasă respectare a poruncii iubirii!!!

Altfel spus, Petru se folosește de curajul și de priceperea sa pentru a se impune înaintea altora, deci pentru a realiza egoismul său… Așadar, e necesar ca Petru să trădeze, să se lepede, pentru a fi și el mântuit; e necesar să înțeleagă faptul că și el este precum toți ceilalți și că Domnul îl iubește nu pentru că este brav, căci dacă Isus îl iubește pentru că Petru e brav, ce va face atunci când va greși? Îl va elimina?… La ce ne-ar folosi un Dumnezeu care ne aruncă de la El? Căci ne-am putea auto-elimina noi, înainte s-o facă El…

Mântuirea constă în faptul că știu – și aceasta este credința – că El moare pentru mine infidelul, trădătorul; mântuirea este faptul că eu pot fi sigur (cum spune Pavel) că nimic nu mă va despărți de iubirea lui Cristos, dar nu de iubirea pe care eu o am pentru Cristos… căci de iubirea pe care eu o am pentru Cristos, toate lucrurile din jur mă despart! Îmi este suficient un minim pentru a mă despărți de iubirea Lui; însă de iubirea pe care El o are pentru mine, nimic nu mă poate despărți, nici viața și nici moartea (Rm. 8, 31), nici fidelitatea și nici infidelitatea, nici trădarea și nici lepădarea. Această certitudine este credința: faptul că El îmi rămâne credincios! Dacă Petru nu s-ar fi lepădat, niciodată nu ar fi înțeles acest adevăr. De aceea a fost bine ca Petru să se lepede…

„Eu îmi voi da viața pentru Tine”… Isus a spus că Bunul Păstor își dă viața pentru oile Sale… Ce face Petru? „Nu! Eu sunt Bunul Păstor, nu ești Tu!”. Petru săvârșește păcatul lui Adam care vrea să-i ia locul lui Dumnezeu. Petru nu știe că iubirea înseamnă, după cum se subliniază în Prima scrisoare a lui Ioan, că noi nu-L iubim pe Dumnezeu, ci „El ne-a iubit cel dintâi și s-a dat pe Sine pentru noi, păcătoșii”.

Este mai greu să fie mântuit un om căzut în prezumția (aroganța) sa că face binele, decât unul căzut în greșelile pe care le-a făcut… Din greșeli e simplu să fie salvat, căci spune: am greșit! Însă pe un om care se crede bun… nu-l poți mântui!

v. 38

³⁸ Isus a răspuns: „Îți vei da viața pentru mine? Adevăr, adevăr îți spun: nu va cânta cocoșul până când mă vei renega de trei ori.

Isus răspunde: „Amin. Amin, îți spun…”. Și în cazul trădării lui Iuda a spus: „Amin. Amin, vă spun… unul dintre voi Mă va vinde”…

Isus nu dorea să descopere cine era trădătorul, căci fiecare se întreba: „Oare sunt eu?”. Așadar, acesta este „un adevăr de credință”: „unul dintre noi”, deci trădarea face parte din noi!

Acum Isus îi spune lui Petru, deoarece îi este prieten: „Amin, amin, îți spun…”. Ce înseamnă? Că tu te vei lepăda de Mine, că tu Îmi ești necredincios! Căci tu negreșit greșești, iar Eu, Isus, în ciuda acestui fapt rămân cu tine, pentru că te iubesc. Și, în acest moment Petru înțelege ce este credința, și, doar astfel va deveni învățătorul credinței și o va vesti tuturor: eu sunt infidel, însă Domnul este fidel! Aceasta este credința: faptul că Domnul ne iubește gratuit! A pricepe acest adevăr înseamnă a înțelege Evanghelia!

Cântatul cocoșului ne trezește să venim la lumina zilei… În acest moment – la cântatul cocoșului – Petru va fi trezit să vină la lumină, să înțeleagă că nu el își dă viața pentru Domnul. Ci este minunat ca el să primească viața pe care Isus și-o dă pentru el, pentru noi…

Acum înțelegem de ce, atunci când Isus îi spune lui Petru la v. 36 „Acolo unde Eu merg, tu acum nu mă poți urma”, Petru nu-L poate urma… Pentru că încă nu a înțeles felul în care Isus îl iubește… Însă mă vei urma mai târziu, adică după ce te vei lepăda de Mine și vei înțelege că oricum Eu îmi dau viața pentru tine… Numai atunci Mă vei putea urma. De ce? Pentru că numai atunci vei înțelege felul în care te iubesc și, numai atunci și tu vei fi capabil să iubești așa cum ești iubit de Mine…

În schimb, acum ești doar un arogant: iar prezumția religioasă este dificil de înlăturat, de corectat. Este aroganța, pretenția pe care o are și Pavel care, de fapt, este cea mai mare împotrivire față de Dumnezeu: este vorba de a nu accepta gratuitatea iubirii lui Dumnezeu. Pe care totuși o cunoști…

Acest capitol al XIII-lea după Ioan ne ajută să înțelegem marele mister al iubirii lui Dumnezeu…

Texte utile:

• Ps 103,
• Deut. 30, 15-20;
• Io. 21;
• 1 Cor. 13;
• Gal. 2, 20;
• Rm. 5, 6-11; 8, 28-39;
• 2 Tim. 2, 13;
• 1 Io. 3, 7-11; 4, 7-21.