De Mă iubiți, păziți poruncile Mele.

A-L iubi pe Isus înseamnă a trăi ca El, în iubire față de Tatăl și față de frați.

Plecând de la noi, Isus nu ne lasă singuri, ci ne trimite Spiritul Său, care ne permite să iubim ca El. Dacă mai înainte Isus era cu noi, de acum înainte va fi în noi. Cine iubește este un locaș al celui iubit, îl duce în inimă, ca viață a sa.

Noi din vecie suntem în Dumnezeu, care ne iubește cu o iubire veșnică. Dacă-L iubim, și El este în noi, așa cum noi suntem în El.

Ps. 103 (102)

Psalmistul binecuvântează pentru toate câte le face Domnul…

Începând cu capitolul al treisprezecelea, ne oprim asupra ultimelor ore ale vieții lui Isus. Scena se petrece joi seara… Evanghelistul ne prezintă ceasurile în care Isus ne lasă testamentul Său…

În versetele noastre, mai înainte de a pleca, Isus ne spune semnificația vieții Sale, a morții Sale și al absenței Sale, care va fi o nouă prezență…

În ultima cateheză am văzut izvorul noii Sale prezențe: credința, încrederea, a nu avea frică… Căci dacă unui om îi este frică, vede propriile temeri, nu realitatea. Și, chiar dacă unui om nu-i este frică, până la urmă vede ceea ce simte, căci în viața sa împlinește cuvântul pe care-l pune în inima sa…

Când Isus ne îndeamnă să nu ne fie frică, ci să ne încredem în El, ne oferă temelia pentru a-L întâlni.

În cateheza noastră vom vedea care este pasul următor: pe Isus nu-L întâlnim numai prin credință. Dacă ar fi așa, ar fi suficient să avem credință și apoi să facem ceea ce vrem… Dar aceasta nu-i credință! Pe Isus Îl întâlnim prin iubire: Cel pe care-l iubești este prezent în tine, devine viața ta, locuiește în tine.

Noua prezență a lui Isus în lume, care începe cu plecarea Sa de la noi, este diferită de prezența Sa din Vechiul Testament, când era înaintea noastră pentru a ne conduce; și este diferită de prezența Sa din timpul în care Isus era cu noi, în anii în care a umblat printre noi… Noua prezență a Domnului în lume va fi în interiorul nostru, prin Spiritul Său… Iar acest fapt îl vom vedea în această cateheză…

Se citește Io. 14, 15-21

¹⁵ Dacă mă iubiți, veți ține poruncile mele ¹⁶ și eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna, ¹⁷ Duhul adevărului, pe care lumea nu-l poate primi pentru că nu-l vede și nici nu-l cunoaște. Dar voi îl cunoașteți pentru că rămâne la voi și va fi în voi. ¹⁸ Nu vă voi lăsa orfani. Voi veni la voi. ¹⁹ Încă puțin și lumea nu mă va mai vedea. Voi, însă, mă veți vedea; pentru că eu trăiesc, veți trăi și voi. ²⁰ În ziua aceea veți cunoaște că eu sunt în Tatăl meu, iar voi în mine și eu în voi. ²¹ Cine are poruncile mele și le ține acela mă iubește, iar cine mă iubește va fi iubit de Tatăl meu și eu îl voi iubi și mă voi arăta lui”.

Când ascultăm o povestire, mereu ne imaginăm scena… Ascultând aceste cuvinte, ne putem întreba: ce trebuie să explicăm? Nimic! Pentru că sunt cuvinte clare… „De un om Mă iubește, păzește poruncile Mele; cine păzește poruncile Mele, Mă iubește; iar dacă Mă iubește, Eu sunt în el și el în Mine”… Atât! E clar…

„Și El Mă vede”… De ce Mă vede? Pentru că cine iubește, vede…

Așadar, nu-i nimic de explicat. Ar fi frumos ca un om să citească aceste cuvinte și să se oprească să le mediteze câteva ore, câteva zile…

Vom încerca să le explicăm, cu speranța că voi le veți reciti și medita, în privat…

Sunt cuvinte clare, pe care fiecare om le înțelege, în funcție de experiența pe care o are în a trăi aceste cuvinte…

Sunt cuvinte elementare, care au legătură cu fiecare relație existentă între persoane. Aceste cuvinte sunt:

„a iubi” – se repetă de zece ori;

„a păzi poruncile, Cuvântul”, căci cine iubește, îl ascultă pe celălalt;

„a locui cu, în”, căci iubirea înseamnă a locui cu și în;

a locui împreună ne ajută „să vedem”; a vedea înseamnă a cunoaște în plinătate;

„a cunoaște” ne ajută să trăim;

„arată adevărul persoanei, ne ajută să comunicăm”;

și exisă un Spirit „care ne amintește tot ceea ce a fost spus”, te ajută să-l retrăiești.

Sentimentele care însoțesc aceste cuvinte sunt sentimente de pace și de bucurie; nu este vorba despre pacea pe care o dă lumea, ci de pacea pe care nimeni nu poate să o răpească…

Evanghelistul s-a folosit de cele mai simple cuvinte, dar tocmai pentru că sunt simple, există pericolul să trecem peste ele în grabă, pretinzând că le cunoaștem… Este clar că le cunoaștem, dar problema este alta: să încercăm să le trăim…

Centrul acestui text, dar și al creștinismului este: „a-L iubi pe Isus”. Creștinismul este iubirea față de Isus; este iubirea acestei Persoane, a acestui Om.

Creștinismul nu-i o lege, nu impune obligații, nici legi ale curăției, nici anumite mâncăruri, nici asceze, nici anumite tehnici, nici anumite feluri de rugăciune… Creștinismul este iubirea unei Persoane, a „Domnului meu”, pe care-L iubesc pentru că „El m-a iubit și S-a dat pe Sine pentru mine”.

Iubirea mea pentru El este răspunsul iubirii Sale față de mine; este iubirea pe care El o are față de mine și este iubirea infinită pe care Isus a primit-o de la Tatăl și pe care o are față de toți oamenii; este acea iubire care mă deschide față de întreaga omenire; este acea iubire care mă ajută să exist ca fiu și să trăiesc ca frate…

Creștinismul este în totalitate fondat pe aceste cuvinte.

Și aceasta este adevărata prezență a lui Dumnezeu – care este iubire – pe pământ. Cine iubește, Îl cunoaște pe Dumnezeu; iar Dumnezeu este prezent acolo unde există iubire.

Refrenul repetat – dincolo de cuvântul „iubire”, care definește raportul dintre noi și Isus, dintre noi și Tatăl – este și cel de a iubi și de a păzi (respecta) Cuvântul, poruncile…

Căci omul poate iubi „cu vorba” sau „păzind Cuvântul, poruncile”, adică împlinind poruncile… Iubirea nu constă atât în vorbe sau în sentimente, ci în fapte și în adevăr… În acele fapte, acțiuni care corespund adevărului inimii.

Pentru a înțelege porunca iubirii trebuie să ținem seama de context: contextul este marea poruncă dată lui Israel: „Îl vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată viața ta, cu toate puterile tale, cu toată inteligența ta”…

Cum Îl pot iubi?

Îl iubesc pentru că-L văd și-L cunosc. Dacă nu-L cunosc, nu-L pot iubi. Isus a venit să mi-L facă cunoscut pe acel Dumnezeu pe care trebuie să-L iubesc…

„Eu cunosc unele persoane, dar am dificultăți în a le iubi”…

Isus a venit să ni-L descopere pe acel Dumnezeu de iubit, pentru că El este Iubirea; pe acel Dumnezeu care mi S-a revelat ca fiind Cel care spală picioarele; ca fiind Cel care ni Se dă ca îmbucătură, dându-Și viața pentru noi.

Prin urmare, în sfârșit, putem împlini marea poruncă a iubirii…

Anticii spun că iubirea ori află, ori face asemănători… Altfel spus, iubirea ne face ca Dumnezeu, pentru că El este iubire.

Când tu iubești o persoană, o ai în tine, și ea devine norma vieții tale: știi ce face, știi ce gândește și faci ceea ce face ea, în măsura în care iubești ceea ce face… Altfel spus, iubirea nu-i doar un sentiment, ci atinge întreaga ta ființă:

îți atinge cunoașterea: cunoști o persoană dacă o iubești, dacă nu, n-o iubești;

îți atinge voința: a iubi înseamnă a vrea binele celuilalt…

îți atinge acțiunea: dacă îți atinge inteligența și voința, îți atinge acțiunea, însemnând că tu acționezi la fel ca acea persoană…

Așadar, iubirea este o comuniune în ființa cea mai profundă – o unitate a inteligenței, a voinței și a acționării – care ne face ca Dumnezeu, cu aceeași inteligență, voință și acțiune.

Când Isus spune: „Dacă unul Mă iubește”, exprimă un lucru foarte important… „Dacă Mă iubiți pe Mine, Fiul, deveniți fii, Îl cunoașteți pe Tatăl, iubiți frații”… Sunt cele mai simple cuvinte…

v. 15

¹⁵ Dacă mă iubiți, veți ține poruncile mele

Este o ipoteză a realității…

În capitolul anterior Isus a vorbit despre iubirea reciprocă: „Iubiți-vă unii pe alții, așa cum Eu v-am iubit pe voi”. În versetele noastre urcă la un nivel superior, spunând: „Iubiți-Mă pe Mine”.

De ce să-L iubim?

Pentru că El ne iubește. Iar iubirea este reciprocă, dorește reciprocitatea.

Numai iubindu-L pe Isus, putem să-i iubim pe alții, așa cum El ne-a iubit, pentru că avem iubirea Sa…

„Prin a-L iubi pe Isus”, ne aflăm la izvorul iubirii.

Cum am putea defini creștinismul?

Nu este o cultură, deși este un mare eveniment cultural și transformă cultura; dar creștinismul poate să-și însușească orice cultură…

Creștinismul în esență este iubire. Pavel spune: „Cristos m-a iubit și S-a dat pe Sine pentru mine. Și eu trăiesc. Dar nu mai trăiesc eu, ci viața pe care o trăiesc în trup, o trăiesc în iubirea față de El, care m-a iubit”… Așadar, viața noastră este răspunsul dat iubirii lui Isus.

Viața lui Isus este răspuns dat iubirii Tatălui: tocmai primind iubirea Tatălui este Fiu egal Tatălui.

Iubirea este îndumnezeirea omului și este un cuvânt pe care toți îl intuim, dar pe care nu reușim să-l definim în profunzime, pentru că iubirea este infinită la fel ca Dumnezeu, ca viața…

Dar primul obiectiv al iubirii – iar iubirea este absolută – este Dumnezeu, Isus.

Din această cauză Isus spune: „Dacă Mă iubiți, observați (păziți) poruncile Mele”.

„A observa” înseamnă a privi îndelung, cu grijă, pentru a cunoaște, dar a observa înseamnă și a practica… Este o practică, un exercițiu. Altfel spus, iubirea devine cunoaștere, dar și practică, adică devine „a face”.

Ce să facem? „Poruncile Sale”…

Isus a dat o singură poruncă, cea a iubirii. Dar în acest verset vorbește despre „porunci”… De ce? Pentru că iubirea se lămurește, se clarifică prin fiecare acțiune. Toate poruncile Legii sunt o lămurire a poruncii iubirii. Și toate câte sunt în Vechiul Testament sunt o exprimare a singurei porunci a iubirii care, în viață, se articulează în moduri infinite, pentru că fiecare acțiune trebuie să fie dictată de iubire…

Iar Isus le numește poruncile „Mele”… Pentru că El Însuși le respectă, le observă. Isus este Cel dintâi care iubește…

Așadar, iubirea este ceva foarte practic și este o poruncă…

Cum putem porunci unuia să iubească?

De ce iubirea poate fi poruncită? Iubirea nu-i libertate?

E adevărat că iubirea este libertate, dar este acea libertate care „co-mandă” (co-mandare, în limba italiană înseamnă a trimite împreună spre un obiectiv, o misiune) fiecare acțiune într-o direcție, și nu într-o alta… Pentru că iubirea are multe obligații și multe datorii.

Iubirea nu-i a face ceea ce-mi place și ce mi se pare, ci iubirea înseamnă a-l iubi pe celălalt, a vrea binele celuilalt, a sluji, este opusul egoismului…

Iubirea este o lege supremă care mă ajută să înțeleg – în fiecare acțiune – dacă acea acțiune este adevărată sau falsă, dacă mă conduce la viață sau la moarte…

Noi, numai dacă-L iubim pe Isus, putem observa, respecta poruncile, să avem o viață plină de sens… Căci un om ar putea observa toate poruncile, la fel ca fratele mai mare, dar fără să iubească, adică le respectă în baza legii.

Dar o mamă care numai prin lege și-ar îngriji fiul, ar fi periculoasă și pentru ea, și pentru prunc. Însă dacă-l iubește, într-adevăr observă, împlinește toate poruncile posibile și imaginabile.

Izvorul fiecărei acțiuni, al fiecărei porunci, este iubirea pentru Isus.

De ce?

Pentru că El m-a iubit, deci eu – prin acțiunile mele – răspund iubirii Sale, pentru a fi ca El…

„Iubește și fă ce vrei” (sf. Augustin), pentru că iubirea este lege sieși… Pentru că cine iubește nu face rău nimănui. Iar iubirea este împlinirea întregii legi.

Dacă în numele iubirii eu fac rău cuiva, înseamnă că acea iubire se numește egoism, așa cum mai mereu este…

v. 16

¹⁶ și eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna,

Dacă noi Îl iubim pe Isus, suntem dispuși să trăim ca El, și acest fapt El îl dorește… Făcând așa, ce obținem de la Tatăl prin Isus, care este Fiul?

Isus, Fiul – Cel care mijlocește – Îl va ruga pe Tatăl, va cere de la Tatăl pentru noi darul – care este darul Său – Mângâietorul…

În limba greacă, cuvântul „Paraclet” (avocatul, în limba latină) înseamnă avocatul apărător, avocatul chemat să ne apere de Satana, care este avocatul acuzator…

Isus ne va da – dacă-L iubim – Spiritul Său, care este același Spirit al Tatălui.

Ce ne dă dacă-L iubim? Ne dă iubirea, care este viața lui Dumnezeu…

Am preferat să traducem „Consolator, Mângâietor”, pentru că apoi definește acest Spirit ca fiind „Cel care va fi mereu cu voi”… Spiritul Sfânt este Mângâietor pentru că niciodată nu ne lasă singuri…

Cine iubește, niciodată nu este singur, ci este cu Celălalt, care-l iubește.

„Un alt Mângâietor”. De ce un altul? Câți sunt? Există numai unul singur…

În acest loc, Isus compară și prezența Sa printre noi cu Spiritul Sfânt…

Primul Mângâietor a fost Isus, care a fost lângă noi, la noi, aducându-ne Spiritul Său în plinătatea Spiritului…

Apoi Isus, în timp ce pleacă pe cruce, ce face?

Ne dă plinătatea Spiritului Său, ne dă toată iubirea Sa… Prin plecarea Sa, noi primim plinătatea Spiritului…

Iar acest Spirit „va fi veșnic cu noi”… Noi, în veșnicie, vom avea această companie, tovărășie a Spiritului, a Iubirii, a vieții lui Dumnezeu, pe care ni le-a dăruit nouă, în totalitate, din înaltul crucii.

Centrul întregii vieți creștine este Euharistia, locul în care ne amintim și în care celebrăm acest dar al Iubirii, pentru care Dumnezeu și-a dat viața pentru noi; acea viață care apoi este începutul învierii pentru noi… Și este deja reîntoarcerea Sa în interiorul meu…

Creștinismul este posibil prin darul acestui Spirit…

Credinciosul – dacă stă înaintea lui Dumnezeu – mereu este mângâiat… Altfel spus, poate fi în orice situație, poate fi chiar înaintea morții, dar nu este singur…

Este mare diferență între a fi (a trăi) singuri sau a fi împreună cu un altul care te iubește. Iar dacă acel Altul este Domnul vieții, diferența este și mai mare.

Există o bucurie și o mângâiere interioară, pe care niciun om nu ni le poate da, decât numai Dumnezeu. Și nimeni nu ni le poate răpi… De fapt, Spiritul rămâne veșnic cu noi și mereu e în interiorul nostru, dacă privim Iubirea Domnului pentru noi.

Spiritul este identitatea noastră, este punctul cel mai profund din noi…

v. 17a

^17a Duhul adevărului, pe care lumea nu-l poate primi pentru că nu-l vede și nici nu-l cunoaște.

După ce a spus că acest Mângâietor este cu noi pe vecie, Îi dă un nume „Spiritul adevărului”.

„Spiritul” este respirația, este viața.

Isus a spus „Eu sunt adevărul”.

„Spiritul adevărului” înseamnă spiritul adevărat, viața adevărată…

Ce este viața adevărată?

Este viața lui Dumnezeu.

Ce este viața lui Dumnezeu?

Este iubirea dintre Tatăl și Fiul, este acest Mângâietor dat nouă, care este mereu cu noi. Iar Mângâietorul, iubirea dintre Tatăl și Fiul, este temelia oricărei acțiuni de-ale noastre.

„Lumea nu-L poate primi”. La urmă vom vedea că Mângâietorul îi va fi dat și lumii, când pe cruce îl va vedea pe Isus.

Lumea nu-L poate primi, pentru că locuiește în minciună, în egoism, în frică; nu cunoaște iubirea. Așadar, nu-L poate primi, pentru că nu-L cunoaște. Iar peste puține ore Îl va răstigni pe cruce pe Domnul vieții și al iubirii.

Numai atunci va înțelege că Isus este Domnul vieții și al iubirii… Căci este nevoie ca Fiul omului să fie înălțat de la pământ – răstignit – pentru ca lumea să cunoască faptul că Dumnezeu este iubire și să fie atrasă la El…

v. 17b

^17b Dar voi îl cunoașteți pentru că rămâne la voi și va fi în voi.

Ucenicii cunosc Mângâietorul.

În ce loc cunosc ucenicii acest Spirit?

De trei ani ei locuiesc cu Isus, deci Îl cunosc pentru că în Isus acest Spirit a locuit cu ei.

În toată viața Sa Isus n-a făcut nimic altceva decât să le arate această iubire a Tatălui față de fiii Săi, precum și iubirea Lui față de frați. Așadar, ucenicii care L-au urmat – și noi care în acești ani L-am urmat, citind Cuvântul Său, cunoscând viața Sa – cunosc această Iubire, pentru că este cu ei.

Isus continuă: „Dar voi fiți liniștiți, căci acum, că Eu plec, această Iubire nu va fi cu voi, ci în voi”… Din această cauză este un bine ca Eu să plec. Dacă în timp ce eram pe pământ Spiritul era cu voi, vă însoțea, după ce Eu voi pleca, acest Spirit va fi în voi, adică voi veți primi acea Iubire pentru că ați văzut-o, ați contemplat-o pe cruce… Și veți ști iubi așa cum Eu am iubit. Și atunci veți avea aceeași viață divină a Mea.

vv. 18-19

¹⁸ Nu vă voi lăsa orfani. Voi veni la voi. ¹⁹ Încă puțin și lumea nu mă va mai vedea. Voi, însă, mă veți vedea; pentru că eu trăiesc, veți trăi și voi.

Isus urmează să plece. Ucenicii sunt triști, se simt pierduți, orfani…

Cuvântul „orfan” indică faptul că ceva ne lipsește, ca și cum ne-ar lipsi un ochi sau ca și cum ne-ar lipsi tatăl, prietenul, soțul, soția; îți lipsește cealaltă parte (jumătate) care te ajută să fii tu însuți…

Fără Isus – care este Învățătorul – ucenicii nu mai sunt învățăcei. Se simt orfani.

Isus le spune: „Nu vă las orfani. Fiți liniștiți… Vin la voi”. Plec de la voi cu Trupul, dar vin la voi cu Spiritul, cu plinătatea vieții, cu iubirea.

„Încă puțin timp și lumea nu Mă va mai vedea”… Peste puține ceasuri lumea Îl va răstigni.

„Voi – ucenicii – însă Mă veți vedea”. De ce? Pentru că Isus este „Cel viu”. Pentru că Isus știe să-Și dea viața: însăși moartea Sa este dăruirea vieții, dăruirea Iubirii.

Cum vom putea să-L vedem? Îl vom vedea, pentru că noi înșine vom fi vii…

Ce înseamnă?

Că eu Îl pot cunoaște pe Domnul care mă iubește, numai dacă-L iubesc. Îl pot cunoaște pe Domnul-Înviat numai dacă și eu învii…

A învia înseamnă a trece de la moarte la viață, de la egoism la iubire.

Cine iubește, trăiește, are viața lui Dumnezeu, și atunci Îl vede pe Dumnezeu în toate lucrurile, pentru că-L are în interiorul său.

Acest adevăr ni-l explică în următorul verset.

v. 20

²⁰ În ziua aceea veți cunoaște că eu sunt în Tatăl meu, iar voi în mine și eu în voi.

„În ziua aceea”… În Biblie, în Vechiul Testament, când se vorbește despre „acea zi” se referă la „ziua Domnului”, este ziua sfârșitului lumii, este ziua în care Dumnezeu Își revelează mărirea Sa, este ziua în care mântuiește omul… „Acea zi” este ziua învierii.

„În ziua aceea” – lipsesc trei zile – „Veți cunoaște că Eu sunt întru Tatăl Meu”

Ce vor înțelege ucenicii în ziua de Paști, după ce L-au văzut pe Isus că Și-a dat viața din iubire?

Vor pricepe că a-și da viața din iubire nu este moarte, ci este plinătate a vieții. Și atunci vor înțelege că Isus-Fiul este în Tatăl.

Ce înseamnă că Fiul este în Tatăl?

O persoană este în cealaltă persoană, adică în persoana care o iubește și o primește… Așadar, la Înviere, toți vor înțelege că Isus este iubit în mod infinit de Tatăl.

Când L-au văzut murind, au spus: „Dumnezeu L-a părăsit”. Când L-au văzut Înviat, au spus: „Dumnezeu nu L-a părăsit, ci Îl iubește nespus de mult… Și este de acord cu faptul că Isus Și-a dat viața din iubire, pentru că Dumnezeu este iubire”…

Atunci vom înțelege că Isus este în Tatăl, este iubit în mod infinit de Tatăl. Dar vom înțelege și un alt lucru: „Că noi suntem în Isus”, că noi suntem iubiți în chip infinit de Isus. El a luat moartea noastră asupra Sa, Și-a dat viața pentru noi. Și vom înțelege „că Isus este în noi”, pentru că noi, răspunzând iubirii Sale, Îl iubim. Iar dacă-L iubim, El intră în inima noastră, în viața noastră, și noi trăim prin El. Și acesta este darul deplin al Spiritului Său.

v. 21

²¹ Cine are poruncile mele și le ține acela mă iubește, iar cine mă iubește va fi iubit de Tatăl meu și eu îl voi iubi și mă voi arăta lui”.

În chip „răsturnat”, Isus repetă ce a spus la început… Dacă la început a spus: „Dacă Mă iubiți, respectați poruncile Mele”, iar în acest loc spune: „Dacă respectați poruncile Mele, Mă iubiți”…

Dacă Mă iubiți, ce se întâmplă? Că veți cunoaște iubirea Tatălui. Căci dacă Mă iubiți, Eu sunt în voi, și voi deveniți ca Mine, deveniți fii. Atunci cunoașteți iubirea Tatălui pentru voi; o iubire care din veci era, dar pe care niciodată n-ați cunoscut-o. Deci, veți cunoaște iubirea Tatălui.

„Și Eu vă voi iubi”: veți cunoaște iubirea Mea infinită, pentru că și voi o veți avea și veți trăi prin această iubire.

„Și Mă voi arăta vouă”… Numai în iubire se poate cunoaște, căci cine nu iubește, nu cunoaște… Pentru că Dumnezeu este iubire.

Cine iubește, Îl cunoaște pe Dumnezeu. Dar cine nu iubește, nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.

Aceste cuvinte sunt simple și elementare, dar să le citim în fiecare zi ca să intre în noi… Căci viața noastră este decisă de aceste cuvinte…

Texte utile:

• Ps. 103;
• Deut. 6, 1-13;
• Lc. 11, 21.