Luca 19,1-10

Ps. 94 (95)

Ascultați „astăzi glasul Său”. E un „azi” în care se întâmplă mântuirea. Este un „azi” amintit de psalm care, pe de o parte, amintește întregul parcurs al lui Israel spre pământul făgăduinței, deci spre libertate și mântuire, iar pe de altă parte afirmă un „azi” în care mereu acest mister se realizează. Pământul făgăduinței, libertatea și mântuirea sunt mereu actuale și prezente.

Pasajul evanghelic relatează întâlnirea cu Zaheu și conține toate temele parcursului Evangheliei.

Contextul pericopei.

Textul e precedat de vindecarea orbului. Orbul e omul care vine la lumină, care se „naște”, iar anterior acestuia s-a vorbit despre tânărul bogat, care era „orb”… Nu vedea…

Acum vom observa o scenă de Crăciun, acest Zaheu fiind capodopera lui Isus. Este primul om care vine la lumină, care se naște. Tema versetelor e: „Astăzi trebuie să mă opresc în casa ta”, „astăzi e mântuirea” și conține aceeași temă a Crăciunului, fiind totodată și tema întregii Evanghelii, de la început la sfârșit.

În acest fragment biblic vom contempla capodopera lui Isus, pe Zaheu, singurul om reușit. El e singurul om care încearcă să-L vadă pe Isus și are un raport reciproc cu El și apoi s-a convertit.

Se citește Lc. 19, 1-10

1 Apoi a intrat și a traversat Ierihonul. 2 Și iată, un bărbat numit Zaheu, care era șeful vameșilor și era bogat, 3 căuta să vadă cine este Isus, dar nu putea din cauza mulțimii, întrucât era mic de statură. 4 Atunci a alergat înainte și s-a suit într-un sicomor ca să-l vadă, căci avea să treacă pe acolo. 5 Când a ajuns în acel loc, Isus și-a ridicat ochii și i-a spus: „Zaheu, coboară repede pentru că astăzi trebuie să rămân în casa ta”. 6 El a coborât îndată și l-a primit cu bucurie. 7 Toți cei care au văzut murmurau spunând: „A intrat să fie găzduit la un om păcătos”. 8 Dar Zaheu, stând în picioare, i-a spus Domnului: „Iată, Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva, îi dau înapoi împătrit”. 9 Atunci Isus i-a spus: „Astăzi s-a făcut mântuirea acestei case, întrucât și el este fiul lui Abraham. 10 Pentru că Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ceea ce era pierdut”.

Luca e pictor. Și în toată Evanghelia el „pictează” fața lui Dumnezeu contemplată-n Isus.

Fiecare cuvânt din această pericopă exprimă un episod-cheie din Evanghelie. E o evanghelie în Evanghelie și e singura lucrare reușită a lui Isus. Cu apostolii nu va reuși nici la Ultima cină și nici după Înviere, ci doar mai târziu.

În textul nostru avem un om – Zaheu – care dorește să vadă cine e Isus, și dorința de a-L vedea pe fiul omului corespunde nevoii pe care o are El de a se opri și a locui în casa sa. Și cei doi se văd și începe o nouă istorie, care e prototipul oricărei istorii.

Această scenă face referire la tema Crăciunului – Nașterea – precum și la temele Patimii, care în Luca sunt foarte asemănătoare, descriind venirea la lumină, nașterea unui om, a unui om care se naște la lumină pentru că-L întâlnește pe Domnul, deci se naște omul nou.

vv. 1-3

1 Apoi a intrat și a traversat Ierihonul. 2 Și iată, un bărbat numit Zaheu, care era șeful vameșilor și era bogat, 3 căuta să vadă cine este Isus, dar nu putea din cauza mulțimii, întrucât era mic de statură.

Isus intră și traversează Ierihonul.

Ierihonul e orașul fortificat, care nu poate fi cucerit, fiind situat la intrarea în pământul făgăduinței. Dacă nu intri în Ierihon și nu-l dărâmi, nu intri în pământul făgăduinței. Isus intră și traversează Ierihonul ca un triumfător.

Ierihonul e „orbirea” noastră înaintea lui Dumnezeu, înaintea iubirii și a pătimirii Sale. Orbirea este biruită de minunea săvârșită cu orbul. Știm că în Ierihon – când a intrat poporul lui Israel – s-au salvat o prostituată și familia sa. Aici, în Ierihon, cine e salvat? Zaheu și toți aceia care sunt ca el și se identifică cu el. Matei sublinia că: „Prostituatele și vameșii merg înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu”.

Acest episod conține misterul Evangheliei. Vom vedea după…

Prezentarea începe… cu „Iată un om„. O astfel de prezentare se face numai în casa fariseului, la cap. 7,56, când Isus e la prânz în casa acestuia și „iată o femeie cu un vas de mir”. În pericopa noastră apare un bărbat: „iată un om”, care e prototipul omului nou. Și are un nume, Zaheu, care înseamnă „pur”, iar dacă este abrevierea lui Zaharia, înseamnă „Dumnezeu își amintește”. Însă Zaheu este „necuratul” prin excelență, pentru că e un vameș și lucrează în favoarea romanilor, deci frecventează păgânii și subjugă poporul… Apoi este „capul vameșilor”, adică al păcătoșilor. Munca lui consta în a aduna taxele din întreaga zonă. Deci avea un rol important… și era bogat.

Acest om însumează multe caracteristici pe care noi le-am considera negative: e capul vameșilor, e bogat și caută să vadă.

Ultima minune relatată e vindecarea orbului. Omul Zaheu are ochiul vindecat, el caută să vadă „cine e Isus”, adică ce fel de persoană este; nu caută să vadă doar la nivel fizic cine e Isus.

Întreaga a II-a parte a Evangheliei vrea să ne conducă să „vedem” cine e Isus, mai mult, „cine e Dumnezeu”. Și e problema noastră: să vedem cine e Tatăl nostru, pentru a vedea cine suntem noi. Deci Zaheu vrea să vadă cine e Isus.

Subliniez că „nu putea”. Căci Zaheu, dintr-un anume punct de vedere, e un om împlinit și bogat. În calitate de căpetenie, e un om foarte temut și respectat, dar sunt situații în care apare limita sa: „nu putea”, (la imperfect) poate că a mai încercat. Deci nu reușea

Zaheu e un om singur: acolo unde merge el, lumea se dă de-o parte. Nimeni nu vrea să-i fie aproape tocmai pentru că toți se tem de el. Dar, temându-se de el, îl disprețuiesc pentru că el colaborează cu romanii

Zaheu este „mic”. Am citit mai înainte că „dacă unul nu devine copil, nu va intra în Împărăție”, și la cap. 9 că „cel mai mic dintre voi este cel mare”. Și când la Crăciun se dorește să ni se dea semnul despre cine e „Domnul, Salvatorul, Împăratul, kirios”… acesta e semnul: „un prunc mic”.

Însușirea lui Zaheu de „a fi mic” este una pe care noi o disprețuim, dar o disprețuiesc și toți ceilalți oameni. Dar el are „avantajul” de a fi păcătos, bogat, puternic, urât… mai era și marginalizat, căci nimeni nu-l dorea în casa sa pentru că

s-ar fi compromis. Casele au o terasă, un balcon, și Isus trece… Deci Zaheu L-ar fi putut observa de sus, dar nimeni nu-l lasă să intre…

Totuși, nu renunță să vadă cine e Isus. Acest fapt ne transmite următorul mesaj: indiferent cât de departe mă consider și cât de necurat mă simt, ceea ce mă face să exist e dorința de a vedea „cine este El” pentru a vedea cine sunt eu. Și nu sunt exclus de la a vedea cine e El. Mai mult: Zaheu e singurul care-L vede pe Isus.

Zaheu e singurul care a venit la lumină…

În alte pericope Isus îi vede pe tânărul bogat, pe Levi-Matei, pe Petru… dar nu se spune că ceilalți L-au văzut pe Isus. În textul nostru se văd unul pe altul. Și Zaheu vede. Și „a vedea” înseamnă a veni la lumină, a se naște. Acesta e primul om care se „naște” pentru că e mic și păcătos.

Întreaga temă a Evangheliei este: „Cine se mântuiește?” Nimeni! Căci toți suntem mântuiți. Deci, cel drept nu acceptă să fie mântuit și niciodată nu va fi mântuit, pentru că nu acceptă. Păcătosul va fi salvat căci acceptă.

Acesta e primul tablou. Acum să vedem cum se desfășoară scena…

vv. 4-6

4 Atunci a alergat înainte și s-a suit într-un sicomor ca să-l vadă, căci avea să treacă pe acolo. 5 Când a ajuns în acel loc, Isus și-a ridicat ochii și i-a spus: „Zaheu, coboară repede pentru că astăzi trebuie să rămân în casa ta”. 6 El a coborât îndată și l-a primit cu bucurie.

În aceste versete se subliniază că Zaheu „fuge, se grăbește”. Vă amintește de ceva? Ce face Maria după Buna Vestire? „A fugit în grabă”.

Acum să analizăm diferitele teme:

„Fuge înainte”. Apoi „se urcă într-un sicomor”. Pomul vă amintește de ceva în Biblie? Primul pom în care s-a urcat Eva – pentru Adam – pentru a lua rodul… și frunzele sub care Adam s-a ascuns… de Dumnezeu. Zaheu însă urcă în pom pentru a vedea „cine este”. Și avem un pom în Evanghelie datorită căruia vedem cine e Domnul… e crucea. Toate sunt aluzii pentru „a-L vedea pe El”. Tema este „a vedea”. Căci Isus pe acolo trebuia să treacă. „A trece” este cuvântul Paștilor care înseamnă „a da har”, adică a merge mai departe. Și trebuia să treacă pe acolo. De fapt, Fiul omului în mod necesar trece prin acel pom, căci acolo suntem noi în păcatul și micimea noastră.

„Ajunse în dreptul acelui loc„. Cuvântul „loc” face referire fie la Golgota, fie la locul nașterii lui Isus, dar și la Templu, care e locul prin excelență.

Isus „ridică ochii”… Vă amintiți în care loc îi mai ridică? Atât în „Fericiri”, cât și în timpul Euharistiei.

Să observăm această fugă. Zaheu nu știe ce rod va da, dar fuge pentru a-L urma, pentru a-L asculta. Noi trebuie să contemplăm această „fugă” pentru a-L cunoaște pe Isus. Fuga lui Zaheu este la fel ca strigătul orbului. Ambii își fac loc prin mulțime în mod diferit. E o fugă importantă.

Apoi se spune că Isus a venit în acel loc tocmai pentru a-l întâlni pe Zaheu. Deci Isus a împlinit fuga vieții Sale, căci de trei ani aleargă pentru a-l întâlni.

Se spune că Zaheu vrea să-L vadă pe Isus, dar Isus este Cel care ridică ochii și-l vede. Este singurul loc din Biblie în care Isus și un om se „văd reciproc”. Și a se vedea reciproc este începutul fiecărei istorii reușite de iubire. Da! Unul îl vede pe celălalt, dar este și văzut. Dacă celălalt nu mă vede, atunci nu ne întâlnim. Dar ei se văd.

Noi suntem așa după cum suntem văzuți. El vede cum îl vede Isus, și Isus vede cum îl vede Zaheu. Unul se identifică cu celălalt. Noi suntem ceea ce suntem în ochii celuilalt. Și aici avem o privire reciprocă. Pe unul pe care doresc să-l văd, în sfârșit îl văd. Și Isus spune: „eu am venit special pentru a te vedea”. Se realizează întâlnirea pe care încă de la început omul o dorea. Omul dorea să-L vadă pe Dumnezeu și să fie ca Dumnezeu. Și Dumnezeu de la început dorea să-l vadă pe Adam: „Adame, unde ești?”… În sfârșit, l-a aflat pe Zaheu în pom… E un text care face referire la întreaga Biblie.

Lucrul cel mai frumos este că Isus spune: „Zaheu”. Îi pronunță numele. În Evanghelie, Isus îi cheamă pe nume numai pe Zaheu (păcătosul), pe fariseu (Simon, mai rău decât păcătosul), pe Marta (care o ceartă pe sora ei, căci Marta se consideră dreaptă). Pe Marta o strigă de două ori, la fel ca pe Saul: „Saule, Saule, de ce mă prigonești?”, pe Petru (care se leapădă) și pe Iuda, care-L trădează.

Isus cunoaște numele nostru, care este acela al lui Simon-fariseul, acela al Martei (care-i mai rea decât fariseul, deși pare bună), acela al lui Petru care se leapădă și al lui Iuda care trădează. Isus ne strigă pe nume.

Cine I-a spus numele lui Zaheu? Înseamnă că Isus îl cunoaște în profunzime și-l iubește în profunzime.

De fapt, Evanghelia nu e scrisă pentru a-i salva pe păcătoși, ci pentru a-i salva pe cei drepți, pentru că Isus nu reușește să-i salveze. De fapt, îi strigă pe nume pe Simon, Marta, Petru, Iuda-apostolul și pe Saul.

Dar singurii care-L cheamă pe nume sunt: cei zece leproși, orbul și tâlharul de pe cruce.

Avem această reciprocitate a numelor. Numai cei care reneagă, trădează, și fariseul (care se consideră drept) sunt chemați pe nume, căci le spune: „Eu vă iubesc, vă vreau binele”. Apoi păcătoșii, tâlharii și leproșii îl strigă pe nume, căci zic: „noi avem nevoie de Tine și Te iubim”.

Pericopa sintetizează întreaga Evanghelie.

Apoi urmează propunerea: „grăbește-te să cobori”. Tu ai fugit repede. Acum „coboară repede”. „Nu trebuie să stai în acel pom. Eu voi urca în acel pom”. „Tu, coboară”.

De ce?

„Pentru că azi trebuie să locuiesc în casa ta”.

Cuvântul „trebuie” este mereu legat cu „necesitatea crucii”, este patima lui Dumnezeu. Dumnezeu „trebuie”. Dumnezeu are o singură datorie: să-l caute pe cel pierdut pentru că-l iubește… altfel nu e Dumnezeu.

„Când?” Astăzi! În pericopă, cuvântul „astăzi” se repetă de două ori. În întreaga Evanghelie după Luca se repetă de opt ori „azi”. Prima dată la Crăciun: „azi s-a născut pentru voi Mântuitorul” și ultima oară pe cruce: „Azi vei fi cu Mine în rai”.

A doua oară, acest cuvânt apare la prima predică a lui Isus, la Nazaret, „azi se împlinește acest Cuvânt”. Iată: „azi”, în sfârșit, se împlinește acest Cuvânt. Căci avem un om care vrea să-L vadă și, în sfârșit, Isus poate fi primit.

Avem alte două cuvinte „azi”. Acela al lui Petru care se leapădă, „Azi te vei lepăda de Mine”, și apoi acela al lui Isus care spune „Azi și mâine trebuie ca Eu să merg”. „Azi” e viața Sa pământească, și „mâine” este timpul vieții noastre, și prin vestire ne conduce mereu la acel „astăzi” veșnic al lui Dumnezeu, fapt pentru care este împreună cu un alt „astăzi”… deci în total există opt „azi”.

Cu alte cuvinte, noi, azi, la fel ca Zaheu, intrăm în ziua a opta, în acel „astăzi” al lui Dumnezeu, pentru că El vrea să locuiască în casa noastră.

Suntem la Crăciun: ce e întruparea? Ce ne propune Domnul? „Eu vreau să locuiesc cu tine”. „Domnul e cu tine”: Vrea să locuiască în noi. Vrea să facă din noi casa Sa. „Azi”. Sunt „Emanuel”. Astăzi, în sfârșit, sunt Dumnezeu care poate să stea cu tine. Domnul se autoinvită aproape forțat. Și nu poate face altfel, căci altfel nu ar fi Dumnezeu. El zice „trebuie”.

Privirea lui Isus surprinde… Până acum Luca ne-a spus câte ceva despre Zaheu, amintindu-ne de dorința lui profundă, neîmplinită până în acel moment, și care apoi decide să alerge… Dar scena principală o constituie însă faptul că „Isus ridică ochii”. Până în acest moment povestirea se bazează pe marea dorință a lui Zaheu care caută să rezolve limita sa. De fapt, Isus se pune în joc și pe Sine, dar și pe Zaheu, propunerea Lui fiind riscantă… „Trebuie să locuiesc în casa ta.

Tema „locuirii” e fundamentală. Primul cuvânt spus de discipolii lui Isus e „unde locuiești?”. E important unde ești acasă… deoarece arată cine ești, identitatea ta. Bine! Identitatea mea de Dumnezeu e să stau în casă, cu tine. În tine locuiesc. Dacă un tată are un fiu care nu se simte bine, unde locuiește? Locuiește lângă fiu! Trebuie să stea lângă el, căci îl iubește.

„Și el s-a grăbit să coboare”. Cum s-a simțit când Isus l-a privit? „Oh, acum m-a descoperit!”. „Și L-a primit cu bucurie„. Sunt alte două cuvinte fundamentale din Evanghelie. Caracteristica de bază a iubirii este „a-l primi pe celălalt”. Și apoi „cu bucurie”, nu cu întristare. Bucuria e semnul iubirii căreia i se răspunde. E semnul lui Dumnezeu. E semnul Nașterii Domnului: „Azi vă dau o știre care va fi de mare bucurie pentru întreg poporul: azi s-a născut pentru voi Mântuitorul, Cristos Domnul. Azi”.

Acest „l-a primit cu bucurie” face referire la Crăciun, la naștere. Este nașterea.

Locuiesc împreună. În sfârșit, Domnul e primit! Dumnezeu e Iubire și există acolo unde e iubit. Zaheu e prima persoană care-L primește pe Isus, în întreaga Evanghelie. Iar Dumnezeu este „nevoia de a fi primit”, căci e Iubire. Și dacă nu e primit, El moare. Sfârșește pe cruce.

Și noi suntem nevoia de a fi primiți și de a primi.

vv. 7-8

7 Toți cei care au văzut murmurau spunând: „A intrat să fie găzduit la un om păcătos”. 8 Dar Zaheu, stând în picioare, i-a spus Domnului: „Iată, Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva, îi dau înapoi împătrit”.

La cap. 15 – când Isus stă la masă cu păcătoșii – se spune că fariseii murmurau. Acum nu doar fariseii murmură, ci toți, adică și noi, spectatorii, în frunte cu discipolii. „Știi că te discreditezi înaintea acestei mulțimi care merge la Ierusalim pentru Paște. Toți sunt pioși și devotați. Dar Tu ești atât de ingenuu, ignori, nu știi cine e Zaheu? Toți îl cunosc. El e rău și mic. Indiferent unde se urcă, noi știm cine e. Deci Tu, Isuse, Te compromiți înaintea tuturor. Și trebuie să mergem la Ierusalim să instaurăm Împărăția lui Dumnezeu”… Nu!… Împărăția lui Dumnezeu este aici, în Zaheu! „Azi trebuie să locuiesc în casa ta”.

Deci Isus intră la „un păcătos”. În greacă se spune „pentru a se odihni”. Acest cuvânt apare de două ori în Evanghelie. La naștere se vorbește de locul odihnei. Și la ultima cină, când Isus va celebra Euharistia, se amintește din nou același cuvânt, fapt care subliniază că această pericopă îmbrățișează întregul sens al vieții lui Isus, de la nașterea până la moartea Sa; de la Euharistie – locul în care El se dă ca hrană – până la ieslea animalelor, la toți păcătoșii… Isus devine viața noastră.

Toți drepții sunt în afara acestei mântuiri. Mulțumim Domnului că nu există niciun drept…

Murmurarea e marele păcat al lui Israel în deșert… mergând spre libertate. E acest continuu murmur împotriva Domnului. Murmurarea împietrește inima și ne închide față de Domnul.

Gândiți-vă la un dialog unde celălalt doar murmură… Un astfel de om se elimină repede… e de nesuportat. Împărăția întârzie din cauza drepților care murmură. Nu sosește niciodată „astăzi”.

Zaheu Îl arată pe Domnul în adevăr, căci Domnul e iubire și milă. Și Isus a venit tocmai pentru a-l căuta pe Zaheu și apoi pe toți cei care murmură și care sunt adevărații păcătoși. Adevăratul păcat împotriva Domnului (cf. Lc. 15) nu e cel al păcătoșilor sau al fratelui mai mic, ci este păcatul drepților, al fariseilor și al fratelui mai mare care murmură, neacceptându-și fratele. Și nu acceptă ca Dumnezeu să fie tată și să-i iubească pe fiii Săi. Nu-L acceptă pe Dumnezeu ca Dumnezeu, după cum s-a revelat. Ar vrea un Dumnezeu după mintea lor.

Dar Domnul e Iubire și vrea să-l salveze pe cel pierdut. Dacă unul este deja salvat, nu are de-a face cu Domnul. Căci mântuirea e iubirea gratuită a lui Dumnezeu pentru noi. Dacă deja unul e mântuit prin puterile sale, cine știe la ce Dumnezeu se închină, se închină la eul propriu… E un om pierdut!

Deci Domnul vine pentru păcătoși, care de fapt sunt drepții. Și-i demască prin acei oameni pe care drepți-i numesc „păcătoși”, care de fapt sunt persoane normale.

Și aici se odihnește. Apoi se spune că Zaheu face mult mai mult decât a cerut Botezătorul.

La v. 8 se spune că Zaheu s-a ridicat, „s-a oprit în picioare”, deci nu mai trebuie să-și ascundă micimea.

El – care este considerat cel mai mic – acum e cel mai mare. „Jumătate din ceea ce am, Doamne (Îl numește Domn), dau săracilor”.

„Dacă am nedreptățit pe cineva – și a nedreptățit pe mulți – dau împătrit”. Și ce-i rămâne după? Textul nu ne spune dacă l-a urmat pe Isus. Poate că a continuat să fie vameș, dar în mod onest…

Îndrăcitului vindecat i se cere să nu-L urmeze pe Isus, ci să-L mărturisească în casa sa. I se cere să fie ceea ce nici Isus n-a reușit să fie: „profet în patria Sa”.

Deci Zaheu face mult mai mult decât cerea Botezătorul, deși Isus nu i-a cerut nimic…

Vedem reacția lui Isus…

vv. 9-10

9 Atunci Isus i-a spus: „Astăzi s-a făcut mântuirea acestei case, întrucât și el este fiul lui Abraham. 10 Pentru că Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ceea ce era pierdut”.

Botezătorul le spune fariseilor care veneau la el „fii de vipere, faceți rod de convertire, căci Dumnezeu poate face să se nască fii ai lui Avram și din aceste pietre, căci voi nu sunteți fiii lui Avram”.

Acest micuț e fiul lui Avram. De ce? Pentru că azi mântuirea – adică Mântuitorul – a intrat în această casă și rămâne în această casă.

E acel astăzi” al Nașterii: „azi s-a născut pentru voi Mântuitorul”. Pentru voi, pentru tine…

Iar începutul, baza, este „a vrea să vadă” și acest „a se întâlni” al ochilor unuia cu ai celuilalt. Și a accepta autoinvitația lui Isus „Eu trebuie să mă opresc și să locuiesc în casa ta, cu tine”. V-ați gândit că Domnul „trebuie” să locuiască cu voi, cu tine? „Coboară din pom, căci mă voi urca Eu”.

Și L-a primit și a intrat să se odihnească. Acolo Domnul află odihnă. Altundeva nu află odihnă. Căci Domnul – care e iubire – află odihnă acolo unde e primit, iubit, iar unde nu… stă pe cruce.

Isus interpretează „azi se împlinește mântuirea”, adică atunci când se verifică această întâlnire. Zaheu devine fiul lui Avram. Și încheie Isus definindu-se ca fiind „fiul omului” pentru a căuta și a mântui ceea ce e pierdut.

În pericopa păstorului se spune: „Veniți, bucurați-vă și mâncați cu mine, căci am aflat oaia pierdută sau am aflat perla pierdută, sau am aflat fiul pierdut…”. Isus e „fiul omului” care a venit să ne caute pe fiecare-n parte; e Dumnezeu care s-a făcut om pentru a-l întâlni pe fiecare om, pe fiecare pierdut. În acest fel El este cu adevărat Dumnezeu și Iubire.

În acest fel omul se reîntoarce să fie om, să fie iubit, să iubească, să fie după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

E scena cea mai frumoasă din Evanghelie, e o scenă de naștere. Textul anterior era orbul care vine la lumină, acesta e primul om mic care vine la lumina lui Dumnezeu.

Dacă pericopa începe cu dorința lui Zaheu de a-L vedea pe Isus, acum avem dorința lui Isus care a venit să ne caute. Isus îl căuta pe Zaheu.

Putem trăi Crăciunul auzind aceste cuvinte ale lui Isus care ne cheamă pe nume „grăbește-te, coboară, azi trebuie ca Eu să locuiesc în casa ta”. Dacă tu-L primești, El „intră pentru a se odihni”. Acolo se odihnește, se simte acasă.

Crăciunul este tocmai construirea casei lui Dumnezeu împreună cu omul. Domnul își zidește locuința între noi, în noi. Mai mult, vrea să devină un singur trup cu noi.

Autor: pr. Silvano Fausti
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Gabriela Neag și Cecilia Fratila