Marcu 15,22-28

Ps. 98 (97)

Domnul care vine să judece pământul și lumea cu dreptate e Domnul care realizează pe Cruce justificarea noastră.

Vom privi povestirea pătimirii. Pătimirea este centrul Evangheliei. Evanghelia, vestea bună, este tocmai povestirea pătimirii. Tot ceea ce stă mai înainte de povestirea pătimirii este o lungă introducere la scena pătimirii… Pătimirea e Evanghelia, vestea cea bună.

Acum vom începe să citim povestirea părții centrale a pătimirii, adică răstignirea.

Despre contemplarea răstignirii: într-un tablou este pictat Raiul. Printre fericiții din rai se remarcă un călugăr care Îl contemplă pe cel Răstignit. Cum? În Rai contemplă pe cel Răstignit? Așadar, depinde de felul în care privim și contemplăm Crucea și pe cel Răstignit…

Lăsând de o parte aspectul suferinței, al durerii Crucii, în mod mai profund putem privi Crucea din punct de vedere al răului: Crucea este răul maxim pe care noi putem

să-L facem Domnului… Crucea este maximul păcat. Din punct de vedere al binelui, Crucea este abisul în care a intrat binele, iubirea Sa. În Io. 3, 16 stă scris: „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său, Cel Unul-Născut, L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. Iar contemplarea Crucii, a Răstignitului, constă în a-L vedea pe Isus ca fiind o carte care nu ne oferă atât explicarea suferinței, cât soluția la problema răului și a morții, dând un sens vieții noastre…

Avem multe icoane care-L prezintă pe Cristos glorios, maiestuos, pantocrator… Dar în multe icoane Isus este prezentat pe Cruce… De ce pe Cruce? Pentru că s-a intuit că există o legătură, o strânsă înrudire între Dumnezeul care se arată în Isus și durere, moarte, suferință, omor…

O anume contemplare a Crucii închide gura unui anumit fel de a vorbi, unui anume fel de discurs, pentru că înaintea Crucii nu mai știi ce să spui… În schimb, Jürgen Moltmann spune că prin prisma credinței putem ține un discurs serios despre Dumnezeu. El afirmă că putem avea un discurs serios despre Dumnezeu numai dacă pornim de la Cruce… Dietrich Bonhoeffer subliniază: „Crucea este distanța dintre Dumnezeu și idol”.

Evanghelia înseamnă vestea bună. În sens uman, pentru o persoană care trăiește aici și acum, vestea este bună dacă are un răspuns la problema morții… Așadar, Mesia răstignit este o veste bună în măsura în care are un răspuns la tema morții și a suferinței

Dacă un discurs religios rezolvă alte probleme, dar nu și problema morții, poate fi un discurs interesant, dar nu e decisiv… În schimb, dacă evanghelia, nu doar explică, ci rezolvă problema suferinței și misterul morții, atunci acest discurs e serios…

Se citește Mc. 15, 22-28

22 L-au dus la locul numit Golgota, care, tradus, înseamnă locul Craniului. 23 Și i-au dat vin înmiresmat, dar el nu a luat. 24 Apoi l-au răstignit și, împărțind hainele lui, au aruncat zarurile pentru ele, care ce să ia. 25 Era ceasul al treilea când l-au răstignit. 26 Fusese scrisă inscripția condamnării lui: „Regele Iudeilor”. 27 Împreună cu el au răstignit și doi tâlhari, unul la dreapta și altul la stânga lui. 28 Astfel s-a împlinit Scriptura care spune: „Şi a fost socotit cu cei fărădelege”.

Rabinii spun că fiecare verset al Bibliei are 70 de semnificații plus una. Cea de a 71-a semnificație este cea care-mi vestește felul în care Dumnezeu mă iubește…

„Iar sutașul care stătea în fața Lui, văzând că astfel Și-a dat spiritul” (Mc. 15,39)… Ne atinge nu atât faptul că Isus moare, ci faptul că Isus moare așa… Pătimirea ne povestește felul în care Isus moare și este această a șaptezeci și una însemnătate… Moartea lui Isus exprimă iubirea cu care ne iubește Dumnezeu.

Despre semnificația morții: cel puțin pentru El moartea a devenit un eveniment al comuniunii… Prin moarte i-a întâlnit pe toți în comuniunea fraternă, inclusiv pe dușmani… Deci, se poate muri așa… Să vedem pătimirea ca fiind o iubire infinită a lui Dumnezeu pentru noi…

Pentru a înțelege Biblia, se pot urma două căi. Prima este cea de a o studia timp îndelungat și a înțelege versetele cu ajutorul studiilor, al diferitelor comentarii făcute textului sacru… Iar cealaltă cale este de a plânge trei zile și trei nopți…

v. 22

22 L-au dus la locul numit Golgota, care, tradus, înseamnă locul Craniului.

De-a lungul întregii pătimiri, Isus este ceea ce alții fac cu El: e prins, e dus, Îi fac, Îi spun… Isus mereu îndură în mod pasiv ceea ce alții Îi fac… Așadar, Isus e dus la Golgota, „care se tălmăcește „locul Căpățânii””, căci tradiția subliniază că în acel loc a fost îngropat craniul lui Adam… Deci, e locul care păstrează memoria primului om. Din acest loc răsare crucea, care reprezintă pomul. O altă tradiție spune că crucea e construită din lemnul pomului cunoașterii binelui și a răului, pomul care a introdus moartea în viața lui Adam ca un eveniment dramatic…

Această așezare a scenei este importantă pentru că Crucea răsare peste moartea lui Adam ca fiind un pom al vieții. Și astfel avem o răsturnare a situației. Cu Isus este răsturnată viața omului: în loc ca omul să călătorească de la viață la moarte, călătorește de la moarte la viață… Așadar, din moarte se naște viața! Din moarte izvorăște omul nou, Noul Adam…

E bine să dăm o citire simbolică textului sacru. Prin urmare, acolo unde a existat răul, trebuie să existe răscumpărarea din rău… Și în viața noastră: în păcatul nostru se naște răscumpărarea din partea Domnului

v. 23

23 Și i-au dat vin înmiresmat, dar el nu a luat.

„Vinul amestecat cu smirnă” este o băutură care anesteziază; era dat în acea vreme împotriva durerilor fizice… Verbul din text este la imperfect, având o valoare de repetare: însemnă că au încercat în toate felurile să-I dea această băutură, ca și cum această durere a lui Isus ar fi fost insuportabilă chiar și pentru cei care I-au provocat-o.

Suferința e un fapt înaintea căruia toți rămân cu gura căscată și toți caută să o anestezieze… Tot ceea ce omul reușește să facă înaintea problemei durerii și a morții este să ofere un medicament anestezic, să anestezieze aceste două aspecte… Omului îi e atât de insuportabilă suferința – chiar dacă e vorba de suferința altuia – încât caută să o anestezieze…

Noi nu știm să facem altceva decât să anesteziem aceste două evenimente.

Dar Isus nu ia acest anestezic, nu-l vrea. El nu dorește să anestezieze moartea, deoarece pentru El moartea devine locul în care ne revelează o altă experiență, mai profundă.

Vinul pe care Isus nu-l bea, ar fi înlocuitorul celuilalt vin (potir), potir pe care El a decis să-l bea…

Există un alt potir pe care Isus acceptă să-l bea, dar nu pe acesta care pretinde să rezolve aceste probleme prin a le anula, trecând peste ele, uitându-le, negându-le… Există un potir pe care Isus îl bea la Cina cea de taină, care-i acea iubire specială pentru fiecare dintre noi, până la a-Și da viața pentru noi… Acest potir pe care Isus îl bea e sângele Său dăruit. Astfel, El ne ajută să înțelegem că există un mod diferit de a trăi și de a muri.

Isus refuză anestezicul pentru că vrea să fie lucid când își jertfește viața pentru noi… În schimb, noi anesteziem problemele negându-le (spre exemplu, problema morții). Noi preferăm să ne distrăm și să nu privim viața în mod serios, cu toate complicațiile și responsabilitățile ei… Noi ne distrăm, ne refugiem în altă parte

v. 24

24 Apoi l-au răstignit și, împărțind hainele lui, au aruncat zarurile pentru ele, care ce să ia.

„Și-L răstignesc”… Există o istorie lungă în care Dumnezeu a creat omul, apoi omul s-a îndepărtat de Dumnezeu, apoi Dumnezeu a mers să-l caute, apoi omul fuge din nou, apoi vine Isus, predică și face minuni, mulți I se opun, Îl prind și Îl răstignesc… Așadar, răstignirea se întâmplă după un lanț lung de evenimente logice, datorită cărora „pe bună dreptate” acest om e răstignit…

Răstignirea e evenimentul în care verbul – care e folosit la prezent – ne invită să privim prezentul vieții noastre. Altfel spus, răstignirea are legătură cu viața noastră prezentă; are legătură cu toate acele situații în care suntem invitați să dăm un răspuns problemei durerii, căci nu vrem să ducem răul pe umerii noștri și, prin urmare, îi obligăm pe alții să ia răul pe umerii lor, adică îi răstignim…

Avem o consecință logică, deoarece nimeni nu vrea să ducă răul pe umerii săi. Moartea, nimeni nu vrea să o ducă, dar ea există. Și atunci, fiecare o pune pe umerii altora. Până la urmă, moartea ajunge asupra lui Isus, deci Îl răstignesc. Isus e singurul care ia asupra Sa acest rău, care cade asupra Sa ca o consecință logică a unei lumi care judecă așa… Isus ia acest rău și-L duce pe umerii Săi… Și nu-l descarcă asupra altora… Deci, se rupe lanțul răului. În Isus răul ajunge la sfârșit. Altfel spus, acest rău, care se revarsă de la Adam încoace asupra tuturor și pe care nimeni nu-l vrea, până la urmă se oprește asupra lui Isus.

Verbul e la prezent: fiecare dintre noi e invitat să fie prezent la acea scenă care s-a întâmplat atunci, pentru ca fiecare să o poată trăi pentru el, aici și acum… Isus e răstignit pentru mine, înaintea mea, aici și acum…

Ce însemnă răstignirea ca pedeapsă, condamnare?

Condamnatul purta asupra sa instrumentul morții; ieșea din pretoriu (unde exista închisoarea) după ce a fost judecat, ducând lemnul legat în poziție orizontală de brațele sale… Ducea instrumentul pe care urma să fie ucis… Trecea prin mulțime, trebuia să străbată un drum până ajungea la locul răstignirii. Trecea prin mulțimea care astfel putea să-și descarce asupra sa întreaga mâhnire, căci, de obicei era vorba despre răufăcători cunoscuți…

Cetățenii romani nu puteau fi răstigniți…

Condamnatul era dezbrăcat. A-l dezbrăca de haină însemna a-l dezbrăca de ultima demnitate pe care o avea acest om…

Răstignirea implica o lungă agonie. Condamnatul suferea nespus de mult, dar rămânea lucid… Din această cauză i se dădea vin amestecat cu smirnă… Răstignirea nu-i producea leșin, dar condamnatul era supus astfel unei lungi agonii. Suferințele puteau dura câteva zile. Isus a rezistat numai câteva ore, pentru că deja a fost biciuit…

Faptul ciudat este că însuși condamnatul decide să moară după această perioadă de agonie… în sensul în care atunci când nu mai poate să stea drept pe cruce se predă și moare… Dar el decide să moară, căci altfel n-ar fi murit atât de repede…

Crucea este evenimentul care indică marea vulnerabilitate. Iar acest aspect al crucii ne amintește de iubire… Iubirea e acel eveniment al vieții noastre care indică cea mai mare vulnerabilitate: cu cât iubim mai mult, cu atât mai mult suntem vulnerabili…

Puterea iubirii constă în a deveni vulnerabili la infinit… Felul în care Isus trăiește răstignirea este cel mai mare eveniment al iubirii: „Mor pentru tine”. A putea spune acest lucru și a-l putea face este vestea bună, adică există Cineva care iubește în acest fel, care a acceptat să moară pentru mine…

Crucea este întâlnire: prin cruce Dumnezeu intră în istoria umană și întâlnește pe fiecare om și moartea, deci îl întâlnește pe fiecare om în moartea sa. De acum înainte nu mai suntem singuri în ceasul morții pentru că Isus a intrat în moarte.

Înaintea acestui fapt, ori Îl privim pe Isus, ori Îl vindem… Femeile Îl privesc, toți ceilalți Îl vând… Cei de sub cruce vând hainele Sale aruncând sorții… Nu e o distribuire a hainelor, ci ei joacă un joc. Acest joc devine parabola vieții: jocul dramatic al vieții în care fiecare om trăiește și ucide, vinde viața altora…

După normele evreilor, ca blestemător, Isus ar fi putut fi lapidat… Însă El e răstignit. Răstignitul era dus în afara orașului, alungat… Prin răstignire, Isus comunică cu toți marginalizații și exclușii lumii

De ce au aruncat sorții pentru hainele Sale? Omul se joacă pentru a prinde, a poseda. Dumnezeu este isteț și spune: „Eu Mă dăruiesc ție”. Haina înseamnă demnitatea, deci Eu îți dau demnitatea Mea… Rămânând gol, Dumnezeu ne arată cine este El: Cel care dă totul! În Io. 13, când Isus spală picioarele ucenicilor, se spune că se dezbracă de hainele Sale… În acest loc ni se arată că Dumnezeu nu-i Cel care este slujit, ci e Cel care slujește… Nu-i egoist, ci e altruist, e iubire, fiind atent la alții

vv. 25-26

25 Era ceasul al treilea când l-au răstignit. 26 Fusese scrisă inscripția condamnării lui: „Regele Iudeilor”.

Isus e răstignit în ceasul al treilea… Era ceasul în care, după tradiția ebraică, a fost creat Adam. Să ne amintim că ne aflăm în ziua a șasea din săptămâna pe care Isus o petrece la Ierusalim, deci în ziua a șasea a creației… Și aici, evanghelistul vrea să povestească noua creație: în ziua a șasea e creat Adam, e creat omul care moare… Dar tot în ziua a șasea e creat, prin moarte, Omul care trăiește pe veci, Omul care nu mai moare…

Ei scriu motivul acuzației, al condamnării Sale, care poate fi și motivul „cauzei” Sale… Altfel spus, ei scriu din ce cauză Isus a trăit și a murit… Care e acest motiv? Stă scris: „Regele iudeilor”…

Isus moare pentru că e Rege.

Cine e regele? Este omul liber, e omul care dă viață supușilor săi, e viața lor, e omul care-i face fericiți pe alții și e omul realizat pe deplin. Isus realizează toate aceste însușiri dăruindu-le altora, pierzându-le. Isus e Rege în măsura în care-Și dă viața, oferă fericire altora și îi eliberează pe alții.

În Biblie, regele este mereu criticat pentru că niciodată nu-i la înălțimea statutului său, a misiunii sale… Cu alte cuvinte, regele e un om realizat, dar pe spinarea altora… Atunci când poporul dorește un rege, Dumnezeu îl avertizează că regele îl va instrumentaliza: regele e liber, dar își supune poporul; regele se realizează, dar în dauna poporului.

Isus e numit „Regele iudeilor”, un rege diferit de alții. În dialogul cu Pilat, Isus recunoaște că e Rege, dar adaugă că Împărăția Sa nu e din această lume… Adică Împărăția Mea e diferită de felul în care tu ți-o imaginezi… Isus e Regele care dă viața și promovează libertatea altora slujindu-i pe alții

Din punct de vedere uman, un astfel de rege care slujește, care vrea să răscumpere, să dea un sens vieții, suferinței și morții, smintește și tocmai de aceea Îl batjocoresc… Oamenii cred că acest comportament e o prostie

vv. 27-28

27 Împreună cu el au răstignit și doi tâlhari, unul la dreapta și altul la stânga lui. 28 Astfel s-a împlinit Scriptura care spune: „Şi a fost socotit cu cei fărădelege”.

O soră care a îngrijit un sărman i-a transmis un ultim mesaj când acesta a fost în agonie: „Privește-mă, căci așa ultimul lucru pe care-l vei vedea înainte de a muri va fi fața iubirii”.

E important să vedem atitudinea celor doi tâlhari… Unul va binecuvânta acea zi, zicând că-i cea mai importantă zi din viața sa, pentru că a trebuit să aștepte până în acel moment ca să vadă Fața iubirii, căci aceasta e crucea…

Isus n-a dorit să moară răstignit, dar a acceptat crucea tocmai în numele iubirii… Cu adevărat te iubesc atât de serios încât chiar dacă tu nu doar că nu accepți această iubire, ci Îmi ceri viața, Eu ți-o dau… Și știu că astfel tu vei înțelege că într-adevăr Eu te iubesc… Acesta e mesajul Său! Aceasta e CRUCEA!

„Cu cei fărădelege a fost socotit”… Isus nu are Lege. Sfântul Pavel notează că aceia care au înțeles iubirea nu mai au nevoie de lege… Așadar, Isus e fără lege, adică nu mai are nevoie de ea… Și așa vor fi toți cei care acceptă să se lase iubiți de El…

Vedem finalul lui Isus între doi tâlhari. Dar să nu uităm că exact așa Și-a început misiunea: la botez El era în mijlocul păcătoșilor…

E important să vedem legătura dintre cele două scene: cea a botezului și cea a crucii. După cum a fost la botez, așa e și pe cruce: în mijlocul păcătoșilor

Autor: pr. Silvano Fausti
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Gabriela Neag și Cecilia Fratila