Matei 1,1-17

În textul din Lc. 1, 46-55, Maria Îl preamărește pe Domnul pentru că mila Sa se extinde „din generație în generație”. De două ori apare noțiunea de „generație”, neam. Imnul Magnificat subliniază că fiecare generație Îl laudă pe Dumnezeu.

Începutul Evangheliei cuprinde o listă de 42 de nume (plus alte nume), reprezentând tot atâtea generații… Cu ajutorul acestei liste de nume, Matei exprimă lucruri fundamentale pentru viața noastră; mai mult, ne prezintă fundamentul vieții noastre.

Introducere în primele două capitole ale Evangheliei după Matei

În aceste două capitole – numite Evanghelia copilăriei – Matei ne povestește primele zile din viața lui Isus. În realitate, cu ajutorul acestor două capitole – la fel ca în Evanghelia după Luca – evanghelistul compune o introducere la întreaga viață a lui Isus. În primele două capitole ne povestește cum era Isus când era mic, pentru a ne spune că odată devenit adult, Isus va dezvolta ceea ce a făcut când era mic. De fapt, în loc să scrie o introducere, alcătuind „indicele numelor, al noțiunilor și al temelor abordate”, ne prezintă povestiri (istorisiri) cuprinzând numele, noțiunile și temele abordate în Evanghelie, dar cu ajurotul acelor povestiri. Acest fapt este tipic teologiei narative a Evangheliilor. Deci primele două capitole sunt o introducere la întreaga Evanghelie…

Primul capitol ne vorbește de originea umană (vv. 1-17) și divină (vv. 18-25) a lui Isus. Capitolul al doilea nu ne mai vorbește despre originea vieții Sale, ci de finalul, ținta ei. Primul capitol ne expune rădăcinile trecutului lui Isus: cea umană și cea divină. Capitolul al doilea, prin adorarea magilor, uciderea pruncilor, fuga în Egipt și reîntoarcerea la Nazaret, ne vorbește despre viitorul lui Isus, care este un drum de „coborâre, umilire, golire”, până la exil, și unul de urcare, până la Nazaret și până la pământul făgăduinței… Așadar aceste două capitole sunt o introducere sintetică la întreaga Evanghelie.

În această cateheză, cu ajutorul genealogiei, vom vedea origina umană a lui Isus, dar nu numai… E acea origine umană în care intră, pătrunde făgăduința lui Dumnezeu.

Se citește Mt. 1,1-17

1 Cartea genealogiei lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Abraham: 2 Abraham l-a născut pe Isaac, Isaac l-a născut pe Iacob, Iacob l-a născut pe Iuda şi pe fraţii lui, 3 Iuda l-a născut pe Fares şi pe Zara din Tamar, Fares l-a născut pe Esrom, Esrom l-a născut pe Aram, 4 Aram l-a născut pe Aminadab, Aminadab l-a născut pe Naason, Naason l-a născut pe Salmon, 5 Salmon l-a născut pe Booz din Rahab, Booz l-a născut pe Obed din Rut, Obed l-a născut pe Iese, 6 Iese l-a născut pe David, regele. David l-a născut pe Solomon, din femeia lui Urie, 7 Solomon l-a născut pe Roboam, Roboam l-a născut pe Abía, Abía l-a născut pe Asaf, 8 Asaf l-a născut pe Iosafat, Iosafat l-a născut pe Ioram, Ioram l-a născut pe Ozia, 9 Ozia l-a născut pe Ioatam, Ioatam l-a născut pe Ahaz, Ahaz l-a născut pe Ezechia, 10 Ezechia l-a născut pe Manase, Manase l-a născut pe Amos, Amos l-a născut pe Iosia, 11 Iosia l-a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, în timpul deportării în Babilon. 12 După deportarea în Babilon, Iehonia l-a născut pe Salatiel, Salatiel l-a născut pe Zorobabel, 13 Zorobabel l-a născut pe Abiud, Abiud l-a născut pe Eliachim, Eliachim l-a născut pe Azor, 14 Azor l-a născut pe Sadoc, Sadoc l-a născut pe Ahim, Ahim l-a născut pe Eliud, 15 Eliud l-a născut pe Eleazar, Eleazar l-a născut pe Matan, Matan l-a născut pe Iacob, 16 Iacob l-a născut pe Iosif, soţul Mariei, din care s-a născut Isus, cel numit Cristos. 17 Aşadar, acestea sunt toate generaţiile: de la Abraham până la David paisprezece generaţii; de la David până la deportarea în Babilon paisprezece generaţii; iar de la deportarea în Babilon până la Cristos paisprezece generaţii.

După ce am ascultat aceste versete, suntem convinși că nu există un alt text mai plictisitor în Biblie… Vom vedea că acest text este foarte important nu doar pentru Matei, ci și pentru noi…

Versetele sunt un textul genealogic, o înșiruire de nume: unele ne sunt cunoscute, iar altele nu.

Depinde foarte mult dacă pe om îl interesează ceea ce se povestește… Căci dacă un om ar fi suporterul unei echipe, fiecare nume îi spune ceva

Iar noi, ascultând aceste nume suntem chemați să avem o atitudine mult mai importantă decât cea a unui suporter… De fapt, în spatele fiecărui nume există o istorie, există sângele celui care a generat și sângele celui care-i generat, fapt pentru care, în această istorie este prezent sângele lui Isus, sângele Fiului lui Dumnezeu. Deci, în Fiul lui Dumnezeu se unește (se revarsă, se întâlnește) întreaga istorie cu toate numele, cu toate persoanele, cu toate alegerile lor… Acesta este primul sens al versetelor…

Al doilea sens… Această istorie începe cu Avram despre care nu se spune al cui fiu este. Căci la v. 2 stă scris: „Abraham l-a născut pe Isaac, Isaac l-a născut pe Iacob, Iacob l-a născut pe Iuda și pe frații lui…”. Deci nu ni se spune cine l-a născut pe Avram… Iar la urmă textul nu spune că „Iosif a generat”. Cu alte cuvinte, această genealogie – listă a neamurilor – este „deschisă” atât în partea ei de sus, cât și în partea ei de jos: în partea de sus nu știm cine este primul tată, deci cine este tatăl lui Avram, iar în partea de jos nu știm pe cine a generat Iosif… Care-i numele celui generat? Care-i viitorul lui Iosif?

Așadar întreaga istorie umană se prezintă ca o deschidere la origine (cine e primul tată al istoriei umane? Cine e tatăl lui Avram?) și la sfârșit (Cine este fiul istoriei umane? Este Iosif, căruia îngerul îi spune să o ia la el pe Maria) (cf. v. 20)…

Așadar întreaga istorie umană se prezintă ca fiind o deschidere la origine și la sfârșit.

Fiecare nume din genealogie are o însemnătate precisă, dar noi ne vom opri asupra variațiilor (schimbărilor de nume) pe care Matei le introduce în genealogie pentru a da o însemnătate genealogiei… Iar în final vom lua în calcul considerațiile finale în care Matei ne spune motivul pentru care el a alcătuit această genealogie.

v. 1

1 Cartea genealogiei lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Abraham:

Primul verset ne vestește sensul (însemnătatea)…

Evanghelia nu începe cu „genealogia”, ci cu „cartea”… Matei știe că scrie „o carte”. O cartea care intră, pătrunde în tradiția biblică a cărților: este religia cărții, a cărților din VT. Și această carte nu este una oarecare, ci este „cartea genezei”: Geneza este prima carte a Bibliei care relatează istoria creației. Matei știe că scrie acea carte care indică geneza, creația nouă a lumii noi. Care este Cartea genezei a lumii noi? Este Evanghelia, adică viața lui Isus: povestirea vieții lui Isus este noua geneză a omului și este noua creație a lumii.

Însă Isus nu-i doar o „simplă noutate” care-i dezorientează pe toți, nu înseamnă că Isus (sau Evanghelia) a șters Geneza, întreaga lume veche, tot trecutul… și rămâne doar lumea nouă… Nu!

Acest Isus este mai întâi de toate „Cristosul„. Foarte devreme cuvântul „Cristos” a devenit numele lui Isus. Însă în origine Cristosul înseamnă Mesia, unsul, regele făgăduit lui David și descendenței sale… este așteptatul. Așadar Isus este Cel care este așteptat de toată istoria precedentă, după făgăduința făcută lui David, prezentă în 2 Sam. 7… unde i se promisese lui David că din el se va naște un rege care ar fi eliberat poporul. Deci Isus e fiul lui David…

Noi știm că istoria regilor, a monarhiei este foarte frământată în Israel: Israel dorea un rege care să-l guverneze pentru ca să fie și el precum celelalte popoare, însă, de la început Dumnezeu s-a împotrivit pentru că atunci înseamnă că „voi renunțați la Mine”, deci va fi mai rău pentru voi…

În Biblie avem o întreagă critică a monarhiei, a puterii, de la primul rege și până la ultimul… Iar Mesia va fi adevăratul rege, diferit de toți ceilalți regi care stăpânesc, subjugă. De fapt, în afară de câțiva regi, despre fiecare se spune că „este mai rău decât toți predecesorii lui”. De obicei regele uită să respecte Legea din Deut. 17, 14ș.u., care spune ce trebuie să facă un rege: zilnic să studieze Cuvântul lui Dumnezeu, să-l pună în practică și să fie modest…

Așadar în Biblie exisă o întreagă critică adusă monarhiei – dominării omului peste om – dar, în același timp, se face făgăduința lui Mesia care ar fi eliberat poporul. Mesia va fi adevăratul rege pentru că este Servul…

Apoi se spune că Mesia nu-i doar fiul lui David, ci-i și „fiul lui Avram„.

Avram nu-i evreu, ci-i păgân. La origina credinței ebraice avem păgânismul și nu iudaismul. Așadar făgăduința făcută lui Avram – și nu doar lui David – înseamnă că făgăduința este făcută tuturor popoarelor. De fapt, în făgăduința făcută lui Avram se spune: „în tine vor fi binecuvântate toate popoarele”. Așadar Isus este Cristosul nu doar al lui David – nu doar al lui Israel – ci, prin Israel, va fi Mesia tuturor popoarelor.

Așadar, deja din primul verset, Matei este conștient că scrie „o carte care povestește geneza lumii noi”. Și această geneză a lumii noi este o persoană concretă, Isus. Și această persoană concretă este făgăduită lui Israel, și în același timp, prin Israel, este pentru toți oamenii. În spate avem întreaga teologie a făgăduinței făcute lui Israel și a deschiderii ei, prin Israel, la toate popoarele.

Apoi începe genealogia pentru a arăta felul în care El este fiu, e generat.

Iar genealogia spune despre fiecare personaj că „s-a născut din” și că apoi „a născut pe”… deci fiecare personaj este amintit de două ori: mai întâi ca fiind generat (ca fiu) și apoi ca dând viață (ca tată)… De fapt genealogia povestește transmiterea vieții, ceea ce alcătuiește istoria…

Tocmai în această istorie umană se transmite viața: în istorie omul primește identitatea sa și o trăiește în libertate și, astfel, o transformă și o transmite într-o viață nouă, o viață pe care o primește un altul… și este dinamica istoriei… Concepția lui Israel despre istorie – diferită de cea a altor religii – este că omul este actor al istoriei și nu un simplu spectator… Și această istorie crește, se întreaptă spre un scop, după concepția biblică a lui Israel. În această istorie umană pătrunde Dumnezeu cu un plan al Său.

Planul lui Dumnezeu nu se realizează împotriva istoriei sau dincolo de istorie, ci se împlinește în istorie: în transmiterea vieții, a valorilor, a iubirii, a nașterii, în toate acestea intră făgăduința lui Dumnezeu.

„Eu voi fi cu voi până la sfârșitul veacurilor”… cu alte cuvinte, Dumnezeu trăiește cu noi încă de la început, călătorește cu noi, în istorie

Noi am fost obișnuiți să avem o părere ciudată despre Dumnezeu… ori ca fiind acela care decide istoria iar noi doar suntem acționați, mânați în toate direcțiile, suntem destinați, deci nu suntem liberi… Și mulți oameni așa cred: istoria e ghidată de întâmplare, de destin sau de astrologie… O altă părere este că Dumnezeu îl lasă liber pe om: i-a dat tot de la început și apoi îl lasă pe om să facă ceea ce vrea. Însă aceste două concepții despre Dumnezeu sunt false pentru că neagă ori libertatea lui Dumnezeu, ori libertatea omului.

Adevărata concepție despre Dumnezeu este diferită și o înțelegem privind începutul genealogiei (cf. v. 2) când ni se spune că Avram l-a născut pe Isac…

Al cui fiu este Avram? Avram este opusul lui Adam, căci este primul om care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu! Așadar raportul om Dumnezeu nu sunt cele două concepții greșite descrise mai sus, ci este raportul tată-fiu! E raportul fiului care-l ascultă pe Tatăl, și ascultând trăiește iubirea tatălui; devine egal cu Tatăl, adică liber… Aceasta este adevărata concepție a lui Israel despre intervenția lui Dumnezeu în istorie: sunt două libertăți și responsabilități – ale Tatălui și ale fiului – care intră în dialog… Așadar, când Dumnezeu intervine în istorie se prezintă cu libertatea și cu responsabilitatea Sa, care nu anulează libertatea și responsabilitatea omului…

Deși primul tată nu-i numit în versetul nostru, totuși Avram este fiul vreunuia: este fiul Cuvântului pe care L-a ascultat… e fiul făgăduinței.

Fiecare dintre noi are deschisă o paternitate (un tată care l-a generat), pe care trebuie să o cunoască pentru a fi liber; e acea paternitate pe care mi-o oferă ascultarea Cuvântului care mă face fiu – fiu al făgăduinței – la fel ca pe Avram…

Din acest punct începe istoria mântuirii… Dacă nu sunt fiul făgăduinței, sunt eliminat din generarea fiului, adică nu am făgăduința făcută încă de la început…

v. 2

2 Abraham l-a născut pe Isaac, Isaac l-a născut pe Iacob, Iacob l-a născut pe Iuda şi pe fraţii lui,

Aceste nume sunt cei trei părinți ai lui Israel, împreună cu cele patru maici: Iacob a avut două soții. Matei nu le numește pe cale patru maici (Sara, Raveica, Lia și Rahila), ci va aminti alte patru femei, care sunt cele patru maici noi…

Acești tați și aceste maici ale lui Israel, în afară de Lia – care nu era dorită – erau sterili… Cu alte cuvinte, istoria omului și a făgăduinței lui Dumnezeu trece mereu printr-o situație dificilă și sterilă… Acest fapt înseamnă un lucru simplu: omul nu produce scopul său, viitorul, fiul. Scopul, fiul este un dar de primit, nu-i ceva ce produci tu. Scopul este superior ție…

Așadar, întreaga sterilitate care însoțește istoria lui Israel – până la Maria, care e fecioară – este semn că viitorul omului este un dar și-i ceva care transcende orice acțiune (lucrare) umană…

Ideea că ne facem singuri e periculoasă, căci mai înainte nu existam… Viitorul, împlinirea istoriei și a vieții nu ni le procurăm noi… Nimeni nu s-a făcut singur, căci mai înainte de a se naște nu exista. Fiecare am fost făcuți de alții… „A fi creat” îl primesc ca dar și-l ofer altuia… Așadar singurul mod pentru a putea trăi este a mă privi ca dar. Dacă pretindem că ne creăm singuri, nu suntem fiii lui Dumnezeu.

Să vedem variațiile pe care Matei le introduce…

v. 3

3 Iuda l-a născut pe Fares şi pe Zara din Tamar, Fares l-a născut pe Esrom, Esrom l-a născut pe Aram,

Iuda a avut un fiu care a murit fără să lase urmași. După legea Leviratului, soția sa Tamar trebuia să fie luată de nevastă de următorul frate a decedatului, ca să-i ridice urmași… Iuda o trimite la părinții ei… După un timp, după ce soția lui Iuda a murit, Tamar s-a îmbrăcat în desfrânată (prostituată). El s-a culcat cu ea și a lăsat-o însărcinată… Deci ni se prezintă o istorie plină de nedreptate, de desfrânare, de incest…

Prima femeie amintită e Tamar pentru a ne arăta că Domnul intră, este prezent în istoria noastră, chiar și-n cea caracterizată de nedreptate și desfrânare… Dumnezeu își însușește această umanitate așa cum este. Dacă și-ar însuși o alta, pe noi toți ne-ar distruge… Să nu uităm că „ceea ce nu-i însușit, nu este înviat”, acesta este principiul fundamental al teologiei: „caro salutis cardo” (trupul – slăbiciunile noastre – este fundamentul mântuirii)… Dumnezeu iubește această umanitate și nu o alta mai bună. Pentru că este a Sa!

Dumnezeu nu selecționează doar unii oameni: El nu discriminează

Apoi urmează o listă de nume secundare. Aceste liste de nume erau foarte importante pentru Israel, pentru că în spatele fiecărui nume avem pământul, posedarea. Deci numele indica moștenirea. Genealogia îți indica familia din care te trăgeai și ce pământ moșteneai.

Acum lăsăm de o parte această listă cu nume, dar ținem cont de cuvântul „l-a născut”, repetat de multe ori… Și trecem la vv. 4-6 unde avem alte trei situații neobișnuite…

vv. 4-6

4 Aram l-a născut pe Aminadab, Aminadab l-a născut pe Naason, Naason l-a născut pe Salmon, 5 Salmon l-a născut pe Booz din Rahab, Booz l-a născut pe Obed din Rut, Obed l-a născut pe Iese, 6 Iese l-a născut pe David, regele. David l-a născut pe Solomon, din femeia lui Urie,

În aceste versete avem trei cazuri neobișnuite…

Cel dintâi este reprezentat de Rahab, o desfrânată din Ierihon care salvează viața celor două iscoade, trimise de Iosua să cerceteze pământul făgăduinței… Așadar în sângele lui Isus avem și sângele acestei păgâne și desfrânate, care a ajutat Israelul să intre în pământul făgăduinței…

Apoi avem o femeie străină, păgână, moabiteanca Rut care intră în rândul poporului Israel într-un mod foarte frumos: în baza onorării și a grijii sale pentru soacra sa.

Un alt episod este cel al lui David care l-a născut pe Solomon din soția lui Urie. De fapt David a înfăptuit adulter, omor și infidelitate față de un slujitor fidel… A săvârșit cele mai rele lucruri pe care le-am putea crede despre orice om…

E interesant să vedem că în trupul Fiului lui Dumnezeu este prezentă întreaga noastră istorie cu toate mizeriile ei, cu tot răul… Iar Cristos își însușește toate aceste situații…

Așadar întruparea este serioasă, arătându-ne valoarea istoriei omului, așa cum este, cu binele și răul ei… Toate acestea ne învață această genealogie… Dumnezeu intră în viața noastră cotidiană și o sfințește… Nu înseamnă că Dumnezeu vrea răul. Răul există… Dar El știe să-l transforme în bine maxim…

Așa se încheie prima serie de nume, din cele trei. Apoi urmează a doua serie de 14 nume…

vv. 7-11

7 Solomon l-a născut pe Roboam, Roboam l-a născut pe Abía, Abía l-a născut pe Asaf, 8 Asaf l-a născut pe Iosafat, Iosafat l-a născut pe Ioram, Ioram l-a născut pe Ozia, 9 Ozia l-a născut pe Ioatam, Ioatam l-a născut pe Ahaz, Ahaz l-a născut pe Ezechia, 10 Ezechia l-a născut pe Manase, Manase l-a născut pe Amos, Amos l-a născut pe Iosia, 11 Iosia l-a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, în timpul deportării în Babilon.

De la v. 7 la v. 11, se repetă de multe ori cuvântul „a născut”… Este perioada regilor. Și aproape despre toți se spune că a fost mai rău decât toți părinții săi… Începe declinul lui Israel… Avem cei care caută să posede mai mult și să-i domine pe alții. Ei nu ascultă de îndemnul profeților. Prin urmare, dacă nu trăiesc ca frații, pierd pământul, iar rezultatul este exilul.

Totuși, exilul nu este situația finală, ci este situația de la care omul pornește pentru a defini raportul său cu Dumnezeu…

Odată de un om e liber, își folosește greșit libertatea… Și deși-i salvat – având pământul făgăduinței – începe să posede și să stăpânească peste frați. Se ajunge astfel în exil, care-i mai rău decât sclavia. Căci sclavia este păcatul altuia împotriva ta, iar exilul reprezintă păcatul tău împotriva fraților… Exilul reprezintă cea mai rea stare a raportului nostru cu Dumnezeu.

A treia serie de 14 neamuri…

vv. 12-16

12 După deportarea în Babilon, Iehonia l-a născut pe Salatiel, Salatiel l-a născut pe Zorobabel, 13 Zorobabel l-a născut pe Abiud, Abiud l-a născut pe Eliachim, Eliachim l-a născut pe Azor, 14 Azor l-a născut pe Sadoc, Sadoc l-a născut pe Ahim, Ahim l-a născut pe Eliud, 15 Eliud l-a născut pe Eleazar, Eleazar l-a născut pe Matan, Matan l-a născut pe Iacob, 16 Iacob l-a născut pe Iosif, soţul Mariei, din care s-a născut Isus, cel numit Cristos.

Se repetă cuvântul „a născut”. Iacob l-a născut pe Iosif și apoi această schemă se întrerupe, căci nu se mai spune „a născut”, deci nu se mai „naște”. De fapt, Iosif nu generează, ci el este soțul Mariei… Iar Cristos „este născut din Maria”. Fiul Isus trebuie doar primit: este darul pe care Tatăl i-l face prin Maria.

În textul următor ni se va spune ce face Iosif.

Iosif e cel care „nu naște”. La fel ca Avram, despre care nu se spune „de cine este născut”.

Dar vom vedea că și Iosif într-un fel va trebui să nască, adică să accepte fiul ca dar.

Istoria lui Iosif – ultima verigă a genealogiei – este cea a tuturor oamenilor: nu-l produce pe Fiul făgăduinței, ci-l primește de la soția sa.

Ținta întregii generări este că fiecare om care dorește să nască îi este dată libertatea de a accepta sau de a nu accepta – după cum ne va explica textul următor – darul care ne este făcut… Atunci darul devine viitorul său…

Nu se spune că Maria „a născut”, ci că din ea „s-a născut”… Despre Isus nu se spune cine L-a născut. Deci cine este adevăratul Tată al lui Mesia și al fiecărui om și a lui Avram? Altfel spus, de unde vine viața? Omul o transmite, dar de unde vine?

v. 17

17 Aşadar, acestea sunt toate generaţiile: de la Abraham până la David paisprezece generaţii; de la David până la deportarea în Babilon paisprezece generaţii; iar de la deportarea în Babilon până la Cristos paisprezece generaţii.

Exegeții spun că Matei a greșit numărarea generațiilor, pentru că, dacă suntem atenți, de la Avram la David nu sunt 14 neamuri, ci 13, și de la Iehonia la Iosif, nu sunt 14, ci doar 13.

Lipsește cine l-a generat pe Avram, deci lipsește originea vieții. Și lipsește pe cine a născut Iosif… Lipsește pentru că generarea lui Iosif înseamnă ca el să primească darul…

Matei spune că sunt 14 neamuri pentru că presupune că cititorul înțelege că Avram este generat de Dumnezeu, spre deosebire de Adam care nu a ascultat Cuvântul lui Dumnezeu… Și, la urmă, se presupune că Iosif este cel care acceptă darul și astfel ia naștere noua generație care vine de la Dumnezeu…

Deci rămân deschise prima și ultima generație, adică de unde vine și încotro merge viața, pentru că începutul și împlinirea vieții sunt Dumnezeu.

Astfel, Isus este plinătatea vieții, este concluzia, împlinirea întregii istorii. Isus este împlinirea celor „de trei ori 14 neamuri”… Numărul 14 este 2 ori 7. Deci avem de 6 ori câte 7 neamuri. Numărul 6 indică omul în limita sa, chemat să ajungă la numărul 7, care reprezintă perfecțiunea. Deci Isus, Mesia, fiind a șaptea generație, reprezintă punctul de sosire al fiecărei generații. În Mesia avem împlinirea, mântuirea tuturor.

Matei ne povestește genealogia ca să ne vestească faptul că întreaga istorie are un scop, o împlinire. Isus a murit pentru mine! Dacă eu primesc darul Său, intru în sfera mântuirii, a vieții noi.

Așadar Isus este împlinirea, punctul concluziv al întregii istorii umane. Iar punctul de sosire al întregii istorii umane este unirea dintre om și Dumnezeu… Iar Isus va fi, după cum vom vedea, unirea dintre om și Dumnezeu: căci este zămislit de la Spiritul Sfânt.

Avem sinteza neamurilor: sunt 14 de la Avram la David, adică de la tatăl credinței până la cel căruia i-a fost făgăduit că din el se va naște Mesia; apoi sunt 14 de la David până la strămutarea în Babilon, care-i punctul cel mai josnic al decăderii lui Israel, risipirea fraților care nu au trăit fraternitatea… și sunt 14 de la Babilon la Cristos, deci în Cristos e prezentă întreaga istorie, care în El se deschide primirii darului mântuirii.

Această listă de nume, despre care am spus câte ceva, ne vestește că istoria noastră este cuprinsă de planul mântuitor al lui Dumnezeu. Domnul respectă istoria noastră așa cum este, așa cum o construim noi, dar și-o însușește pe toată așa cum este, cu toate mizeriile ei… Însă această istorie are un sens, o împlinire, până când fiecare om va ajunge la măsura sa plină, Fiul…

Făgăduința Domnului intră în istoria noastră și-i dă un sens, o eliberează și o mântuiește… Dumnezeu își însușește în trupul și-n sângele Său istoria noastră și o mântuiește…

Autor: pr. Silvano Fausti
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Gabriela Neag și Roxana Pop